Definitie -; Actiunea civila este un ansamblu de mijloace procesuale prin inter-mediul carora partea interesata poate solicita si isi poate asigura concursul unei autoritati jurisdictionale in vederea recunoasterii sau a realizarii unui drept subiectiv ori a unui interes legitim, inclusiv prin punerea in aplicare a unor masuri de execu-tare silita. p9h8hy
Actiunea civila este o virtualitate, o posibilitate legala, o categorie abstracta care devine concreta si efectiva prin exercitarea ei. Constituita ca o categorie generala si abstracta a dreptului, actiunea civila in concret se poate infatisa in diverse forme: actiune mobiliara, imobiliara, petitorie, patrimoniala, extrapatrimoniala etc.
Se spune ca actiunea civila este un ansamblu de mijloace procesuale care se deruleaza pe intreg parcursul procesului civil, in cele doua faze ale acestuia: judecata si executarea silita. Ea este imanenta oricarui drept subiectiv, adica nu exista un astfel de drept care sa nu fie insotit si de o actiune civila.
Actiunea civila nu se identifica cu cererea de chemare in judecata si nici nu se reduce la aceasta, cererea fiind doar un element al actiunii civile.
Este important de precizat ca in orice proces civil se intersecteaza doua actiuni civile: actiunea reclamantului si actiunea paratului.

Clasificarea actiunilor civile
I. a) Actiuni patrimoniale -; Acele actiuni care sunt evaluabile in bani. b) Actiuni extrapatrimoniale -; Acelea neevaluabile in bani.
Importanta clasificarii consta in faptul ca uneori competenta materiala sau de atributiune a instantei judecatoresti se determina nu numai in raport cu natura litigiu-lui ci si, in subsidiar, in raport de valoarea pretentiilor deduse judecatii (pretentiile sub 2 miliarde sunt atribuite judecatoriei, iar cele peste 2 miliarde se atribuie tribunalului; in materie comerciala pretentiile peste 10 miliarde se atribuie tribunalului, iar cele peste aceasta limita se atribuie Curtii de Apel).
Drepturile care fac obiectul actiunilor extrapatrimoniale sunt, in principiu, indis-ponibile, neputand fi transmise altora. De asemenea aceste drepturi sunt, de regula, imprescriptibile. Tot caracteristic acestor actiuni este faptul ca nu pot fi exercitate prin subrogatie, adica nu pot fi exercitate prin actiunea oblica a creditorului sau prin actiunea pauliana a acestuia.
II. a) Actiuni mobiliare -; Acelea care au ca obiect un bun mobil prin natura lui, prin destinatie sau prin obiectul la care se refera. b) Actiuni imobiliare - Acelea care se refera la un imobil prin natura lui, prin destinatie sau prin obiectul la care se refera.
Importanta clasificarii consta in aceea ca, atunci cand obiectul litigiului il consti-tuie un bun imobil, competenta teritoriala a instantei judecatoresti se stabileste in raport de locul unde e situat imobilul. De asemenea procedurile de urmarire silita sunt diferite atunci cand se urmaresc bunuri mobile fata de situatia in care se urma-resc bunuri imobile.
III. a) Actiuni personale b) Actiuni reale
Importanta clasificarii:
Actiunile personale (cele privind o creanta) se exercita in personam, adica im-potriva debitorului respectivei creante, iar actiunile reale se exercita in rem, adica impotriva aceluia ce detine bunul, indiferent de calitatea acestuia.
In principiu, actiunile reale sunt imprescriptibile sau, daca sunt prescriptibile, termenul de prescriptie este mai mare sau mai mic decat termenul general de prescriptie.
O alta deosebire este legata de competenta teritoriala, care, in cazul unei actiuni reale exercitate in legatura cu un bun imobil, se determina in raport cu locul situarii imobilului. In schimb, de regula, actiunile personale se introduc la instanta in cir-cumscriptia careia isi are domiciliul paratul.
IV. a) Actiunea in realizare -; Este o actiune in condamnarea paratului sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. b) Actiunea in constatare -; Prin aceasta se urmareste constatarea existentei ori inexistentei unui drept (o hotarare data in urma unei asemenea actiuni nu este sus-ceptibila de executare silita). Art. 111, C.pr.civ. stabileste trei conditii pentru exer-citarea unei actiuni in constatare:
1) Partea sa nu poata exercita o actiune in realizarea dreptului.
2) Partea sa nu justifice un interes.
3) Obiectul actiunii in constatare nu-l poate constitui constatarea existentei sau inexistentei unui fapt, ci al unui drept. c) Actiuni in constituire (in transformare) -; Acele actiuni prin care, daca sunt admise, se creeaza o situatie juridica noua.
Orice hotarare judecatoreasca poate produce efecte, atat ex tunc, cat si ex nunc (prof. Deleanu nu este de acord cu aceasta afirmatie).
Este important de precizat ca exercitarea unei actiuni in transformare se face, in principiu, personal. O astfel de actiune nu este transmisibila si in legatura cu o astfel de actiune nu sunt admise acte de dispozitie.
Cererea in justitie
Cererile in justitie pot fi grupate in doua categorii:
1) Cerere principala sau introductiva de instanta
2) Cerere incidentala (orice cerere facuta ulterior celei principale, dar in legatura cu aceasta).
1. Cererea principala
Este aceea prin care partea deschide procesul civil (cererea de chemare in jude-cata). Prin cererea de chemare in judecata reclamantul determina cadrul litigiului sub aspectul obiectului si al partilor in litligiu.
Pe temeiul art. 129, aln. ultim, C.pr.civ., instantele judecatoresti trebuie sa se pronunte omnia petita, in limitele a ceea ce i s-a cerut.
In cazul in care legea reglementeaza o competenta teritoriala alternativa, adica posibilitatea reclamantului de a alege intre doua sau mai multe instante, prin introdu-cerea cererii de chemare in judecata, instanta este determinata in mod irevocabil.
Potrivit art. 109, C.pr.civ., in cazul in care legea stabileste o procedura prealabila obligatorie, cererea de chemare in judecata este inadmisibila daca nu s-a parcurs aceasta procedura. De exemplu, art. 7201, C.pr.civ., prevede ca in litigiile comerciale reclamantul trebuie sa faca dovada ca a incercat concilierea, adica rezolvarea pe cale amiabila a diferendului cu paratul. Neindeplinirea acestei proceduri prealabile de conciliere atrage ca sanctiune inadmisibilitatea cererii.
2. Cererea incidentala
Orice cerere facuta ulterior celei principale, dar in legatura cu aceasta. Ea se poa-te infatisa in urmatoarele forme: a) Cererea aditionala -; Aceea prin care reclamantul modifica unele elemente din cererea principala.
Art. 132, C.pr.civ. precizeaza ca nu se considera modificata cererea principala in urmatoarele situatii:
- Cand se indreapta o eroare materiala care s-a strecurat in cererea principala;
- Cand reclamantul mareste sau micsoreaza “catimea” (valoarea) obiectului cererii;
- Cand reclamantul cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;
- Cand o actiune in constatare este transferata ulterior intr-o actiune in realizarea dreptului sau invers, o actiune in realizarea dreptului intr-o actiune in constatare; b) Cererea reconventionala -; Aceea prin care paratul insusi formuleaza preten-tii fata de reclamant sau mijloace de aparare fata de pretentiile reclamantului. c) Cererea de interventie voluntara a unui tert pentru a intra intr-un proces civil. Aceasta are doua forme:
1) Interventia voluntara principala -; Cea prin care tertul, solicitand sa intre in proces, opune un drept propriu ambelor parti din proces.
2) Interventia voluntara accesorie - Cea prin care tertul solicita intrarea intr-un proces civil pentru a sprijini apararea uneia dintre parti. d) Cererea de interventie fortata a unui tert in procesul civil - Presupune a-ducerea unui tert in proces la initiativa uneia dintre partile principale (reclamant sau parat). Codul de procedura penala reglementeaza urmatoarele forme de interventie fortata:
- Chemarea in judecata a unei alte persoane -; Chemarea unui tert care ar putea pretinde acelasi drept ca si reclamantul.
- Chemarea in garantie -; Aducerea unui tert care are o obligatie legala sau con-tractuala de garantie sau de despagubire.
- Aratarea titularului dreptului -; Solicitarea aducerii in proces a tertului in nume-le caruia paratul exercita dreptul sau detine bunul dedus judecatii.
Este important de precizat ca actiunea civila nu se identifica si nu se reduce la cererea de chemare in judecata, aceasta din urma fiind un mijloc procesual integrat in actiunea civila. Alaturi de hotararea judecatoreasca, cererea de chemare in jude-cata este cel de-al doilea act procesual fundamental (principal).

Efectele cererii de chemare in judecata
1) Intreruperea prescriptiei extinctive -; Art. 16, Decretul lege 167/1958 pre-vede ca termenul de prescriptie se intrerupe printr-un act incepator de executare, asa cum este cererea de chemare in judecata. Pentru a intrerupe prescriptia extinctiva este necesar ca aceasta cerere sa fie efectiva.
Pentru a fi efectiva, dupa parerea prof. I. Deleanu, o cerere trebuie sa fie susceptibila de a se finaliza prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti. Asa fiind, daca instanta va anula cererea de chemare in judecata intrucat ea nu e timbrata, sau daca instanta va respinge cererea deoarece titularul acesteia (reclamantul) a renuntat la judecata sau la dreptul dedus judecatii, introducerea cererii nu mai intrerupe cursul prescriptiei extinctive, ea ne mai fiind efectiva.
2) Punerea in intarzaiere a debitorului - De la momentul introducerii cererii debitorul devine de rea-credinta. Astfel, el va datora, dupa caz, daune moratorii, daune compensatorii sau, daca bunul in litigiu e individual determinat, riscul pieirii bunului ii apartine.
3) O data cu introducerea cererii unele actiuni, in principiu netransmisibile, pot fi totusi transmise spre a fi continuate in judecata de catre succesorii reclamantului (de exemplu, actiunea in stabilirea paternitatii poate fi exercitata de minor prin mama, dar daca mama moare, actiunea poate fi continuata de mostenitori; la fel este si in cazul actiunii in tagada paternitatii).
4) Prin cererea de chemare in judecata se determina cadrul procesual al litigiului, atat sub aspectul obiectului litigiului, cat si sub aspectul participantilor la judecata.
Dupa parerea prof. I. Deleanu prin introducerea cererii se determina componenta obiectiva (litigiul) si componenta subiectiva (partile in litigiu). Instanta, pe temeiul art. 129, aln. ultim, C.pr.civ., trebuie sa se pronunte omnia petita.
5) In siutatiile in care legea reglementeaza o competenta teritoriala alternativa, adica posibilitatea reclamantului de a alege intre mai multe instante, prin introdu-cerea cererii de chemare in judecata la o anumita instanta se considera ca alegerea sa e facuta in mod irevocabil. Prin introducerea acestei cereri, dreptul elegat (dedus in judecata) devine un drept litigios si, daca legea nu interzice expres, este posibil retractul litigios, adica posibilitatea paratului de a rascumpara creanta de la creditor prin plata sumei pe care acesta a platit-o.
Art. 45, C.com. interzice retractul litigios pentru ca operatiunile comerciale se fac in scop speculativ, or rascumpararea creantei la acelasi pret ar fi contrara acestui scop. Asadar, retractul litigios este permis doar acolo unde legea nu interzice expres.

Conditiile de exercitare a actiunii civile prin introducerea unei cereri de chemare in judecata
1. Afirmarea de catre reclamant a unui drept subiectiv sau a unui interes legitim
Prof. I. Deleanu considera ca, desi in doctrina se mai utilizeaza si termenul “existenta” in loc de termenul “afirmare”, acesta din urma este cel corect, deoare-ce existenta dreptului sau interesului legitim se verifica la sfarsitul judecatii prin darea hotararii judecatoresti (aceasta afirmare se verifica prin administrarea de probe).
2. Justificarea unui interes
Nici un act de procedura nu poate fi facut de parte daca nu justifica un interes. Acest interes trebuie sa intruneasca cateva conditii: a) Trebuie sa fie un interes juridic, adica consacrat si ocrotit prin normele dreptului. b) Sa fie un interes legitim, adica sa fie conform cu normele de convietuire sociala si cu normele morale. c) Interesul sa fie nascut si actual.

Un interes care inca nu s-a nascut sau un interes eventual nu poate justifica exe-cutarea unei actiuni. Totusi, art. 110, C.pr.civ. mentioneaza cateva situatii cand, desi interesul inca nu e actual, cererea de chemare in judecata e, in principiu, admisibila:
- O cerere facuta pe cale principiala pentru asigurarea dovezilor in perspectiva unui viitor proces.
- In cazul unui contract de locatiune, cererea facuta pentru predarea bunului inchiriat atunci cand se va implini termenul locatiunii.
- O cerere facuta, chiar inainte, pentru executarea unei obligatii alimentare, la termenul cand aceasta obligatie va deveni scadenta.
- Presedintele instantei, la solicitarea partii, poate sa dea curs unei cereri daca prin intarzaierea judecarii ei partea ar suferi un prejudiciu. d) Sa fie personal si direct.
Interesul trebuie sa apartina aceluia care exercita actiunea civila, iar foloasele sau neajunsurile exercitarii actiunii sa se rasfranga doar asupra lui. Numai uneori legea permite exercitarea actiunii in numele altuia (Ex: Exercitarea actiunii civile de catre procuror in conditiile art. 45, C.pr.civ., exercitarea actiunii de catre o organiza-tie sindicala in numele si in interesul unui dintre membrii organizatiei).
3. Capacitatea de folosinta
Este aptitudinea generala si abstracta a unei persoane de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii.
In spatiul procedurii penale lipsa capacitatii de folosinta, adica faptul ca persoana a decedat, atrage inadmisibilitatea cererii in justitie. Exista totusi in acest caz unele probleme discutate. Astfel se discuta cazul in care persoana decedeaza in timpul procesului. In acest caz, pe temeiul art. 243, C.pr.civ., judecata se suspenda pentru introducerea in cauza a mostenitorilor.
Se pune intrebarea ce se intampla daca se constata ca persoana era decedata la momentul introducerii cererii. Instanta a decis ca nu sunt aplicabile prevederile art. 243, C.pr.civ., pentru ca decesul a intervenit inaintea inceperii judecatii. Prof. I. Deleanu considera ca aceasta decizie este corecta, insa, pe temeiul art. 132, C.pr.civ., partea poate sa solicite un termen pentru modificarea cererii, in sensul introducerii in cauza a mostenitorilor (ar fi vorba doar de ipoteza in care se va constata decesul paratului, adica a celui ce are doar legitimitate pasiva). Aceasta cerere nu e admisibila daca cererea a fost facuta de reclamant (cel ce are calitatea procesuala activa), insa actiunea se poate continua de catre mostenitori, daca nu are caracter strict personal.
4. Capacitatea de exercitiu
Reprezinta dobandirea si asumarea efectiva de drepturi si obligatii subiective.
Prof. I. Deleanu sustine ca in procesul civil exista un mai mare liberalism decat in dreptul civil material substantial.
Ex: Pe temeiul art. 129, C. fam., tutorele poate sa faca acte de procedura care, desi sunt acte de dispozitie, ele sunt totusi socotite acte de conservare;
Minorul poate el insusi sa faca acte de conservare, precum un act de intrerupere a prescriptiei sau o somatie de executare;
Minorul e ascultat in procedura adoptiei;
Minorul, care a implinit varsta de 14 ani, poate, el insusi, sa ceara, impotriva parintilor, modificarea conditiilor de crestere si educare;
Interzisul judecatoresc poate el insusi sa faca o actiune de divort, desi se afla sub interdictie, pentru ca e o actiune strict personala si numai el poate sa o introduca (practica judiciara o considera valabila daca e facuta intr-o clipa de luciditate).
Sanctionarea nerespectarii regulilor cu privire la capacitate
Este prevazuta de art. 43, C.pr.civ., care precizeaza ca actul facut in lipsa capa-citatii e anulabil, deci ar putea fi vorba de o nulitate relativa. Prof. I. Deleanu considera ca e nevoie de aceasta precizare pentru ca din economia articolului ar putea rezulta ca suntem in prezenta unei nulitati absolute, ceea ce e fals. Deci, nulitatea este relativa, ea putand fi acoperita sau confirmata pe parcursul procesului.
5. Calitatea procesuala
De regula, actiunea se exercita de titularul dreptului, astfel ca el este cel ce are calitatea procesuala. Uneori insa, in cazurile prevazute de lege, au calitate procesuala mostenitorii si creditorul chirografar. De asemenea, actiunea poate fi exercitata prin mandatar, fie legal, fie conventional sau, in conditiile art. 45, C.pr.civ., actiunea poate fi exercitata si de catre procuror, dar numai daca aceasta priveste pe un minor, un interzis sau un disparut.
In legatura cu prevederile art. 45, C.pr.civ., Curtea Constitutionala s-a pronuntat intr-o decizie, in sensul ca ele sunt neconstitutionale pe temeiul prevederilor din Constitutie, procurorul putand introduce si alte actiuni civile decat cele din acest articol, mai putin insa cele strict personale.
Totusi, in ciuda faptului ca deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii si opozabile erga omnes, prin OUG 138/2000 si prin OUG 59/2001 pentru modifica-rea si completarea Codului de procedura civila, textul art. 45 (1), C.pr.civ. a ramas acelasi. De asemenea, in mod paradoxal, majoritatea judecatorilor au spus ca aceste prevederi sunt constitutionale, desi acestea sunt neconstitutionale, limitand atribu-tiile procurorului.
Pot avea calitate procesuala si alte autoritati, in conditiile prevazute de lege (Ex: Autoritatea tutelara).
Uneori, legea restrange calitatea procesuala numai la anumite persoane (numai sotul sau numai sotia pot introduce actiunea de divort sau, in conditiile art. 54, C.fam., doar sotul poate introduce actiunea in tagada paternitatii).
S-a pus problema, in legatura cu o decizie a Curtii Constitutionale nr. 349/2001, in concordanta cu o hotarare a CEDO din 27 octombrie 1994, prin care s-a decis ca prevederile art. 54, C.fam. (potrivit caruia actiunea in tagada paternitatii poate fi exercitata de sotul mamei) sunt constitutionale numai in masura in care in cerere se recunoaste acest drept si mamei si copilului.
Prof. I. Deleanu considera ca aceasta este o decizie revolutionara. In acest caz se pune problema termenului in care poate fi exercitata o actiune in tagada de catre mama sau de catre copil (pentru tata acest termen este de 6 luni de la momentul luarii la cunostinta). Astfel, exista doua opinii:
1. Termenul este de 6 luni si pentru mama si copil.
2. Termenul de 6 luni se refera la un drept al prezumatului tata de a face tagada si ca, in conditiile deciziei Curtii Constitutionale, trebuie sa ne gandim la dreptul mamei si al copilului ca la un drept de alta materie. Astfel, nu sunt aplicabile prin extrapolare prevederile art. 54, C.fam.
Se considera ca, printr-o astfel de actiune, se urmareste de fapt sa se puna in concordanta o realitate sau o stare de fapt referitoare la acel copil cu actele de stare civila (are ca scop stabilirea reala a filiatiei). De aceea, prof. I. Deleanu considera ca aceasta actiune in tagada paternitatii trebuie sa fie imprescriptibila. De asemenea, el considera ca instantele judecatoresti trebuie sa aplice deciziile Curtii Constitutionale fara nici un fel de rezerva, fara vreo distinctie intre subiecti.