|
Politica de confidentialitate |
|
• domnisoara hus • legume • istoria unui galban • metanol • recapitulare • profitul • caract • comentariu liric • radiolocatia • praslea cel voinic si merele da aur | |
STATUTUL INTERNATIONAL AL ROMANIEI INTRE 1939 SI 1945 | ||||||
|
||||||
k9o17on Propunandu-mi sa abordez tema anuntata in titlu, doresc sa prezint
in linii mari evolutia statutului international al Romaniei in
epoca celui de-al doilea razboi mondial in comparatie cu cea a altor state.
Intr-un conflict de pro-portii planetare, precum cel din anii 1939-1945,
fiecare dintre statele implicate in ostilitati a cunoscut, desigur, situatii
specifice, cu evolutii sau involutii mai mult sau mai putin de inteles,
astfel ca, fata de razboiul general, fiecare dintre beligeranti (si nu numai
ei, ci chiar si nebeligerantii ) a prezentat un caz, o particularitate. Este
exact ceea ce mi-am propus sa surprind: cazul Romaniei, fara a pierde
nici un mo-ment din vedere ca, simultan, se pot lua in consideratie diverse
trasaturi comune pentru a judeca situatia altor state aflate intr-o zona
geografica ori tinand, in anii razboiului, de o anumita alianta
politico-militara. Cu titlu de exemplu, voi mentiona ca un specialist bulgar
a investigat, fara a aprofunda insa problema respectiva, pre-ocupat fiind
evident de tarile sud-estului European in perioada ultimei conflagratii
mondiale, stabilind ca Bulgaria, Ungaria si Romania s-au aflat intre
statele satelite ale Axei, spre deosebire de Albania, Grecia si Iugoslavia,
ocupate de catre nemti. Problema pusa spre dezbatere prezinta mai multe aspecte, dupa cum urmeaza: I ). Cel dintai aspect priveste statutul international al Romaniei intre 1940 si 1944. A fost, in aceasta perioada,Romania un stat aliat al Axei ori, pur si simplu, o tara ocupata sau cvasi-ocupata de catre principala putere fascista -; Germania? Dupa cum am mentionat, potrivit unor specialisti, lucrurile ar fi stat, intr-adevar ast-fel. O asemenea opinie a avut o larga circulatie indeosebi in anii razboiului si la inceputul perioadei postbelice. Sa nu neglijam, in acest context, ca propaganda aliata a excelat in a prezenta intre 1940 si 1944 Romania, Finlanda, Ungaria, Bulgaria si chiar Italia ca state ocupate de catre al treilea Reich si aceasta din motive lesne de inteles in timpul campaniei militare contra Wehrmachtului. Mai mult, politica oficia-la a liderilor Natiunilor Unite s-a condus dupa un asemenea principiu, ca de exem-plu, S.U.A. in octombrie 1940, cand au dispus blocarea tuturor bunurilor romanesti de peste Ocean, dupa sosirea Misiunii militare germane la noi, pe motivul ca tara noastra ar fi devenit o tara ocupata. Cunoscand azi documentele fundamentale ale epocii si apreciind cu luciditate situatia, se poate afirma categoric ca intrarea Misi-unii germane nu a echivalat cu ocuparea Romaniei, precum in cazul Poloniei in 1939, al Iugoslaviei in 1941 ori al Ungariei in 1944. De altfel, insasi directiva sem-nata de Hitler la 10 octombrie 1940 insista ca nu cumva actiunea Wehrmachtului sa dea si cea mai mica aparenta de ocupatie militara a Romaniei. Intr-adevar, Misiunea militara germana a fost invitata (nu de Antonescu, ci, initial, de regele Carol al II-lea), iar, cand in noiembrie 1940 Romania a aderat la Pactul Tripartit, a facut-o ca tara cu drepturi suverane, parte contractanta. Revenind la propaganda aliata din vremea razboiului, la 14 august 1941, Roosevelt si Churchill, semnand Charta Atlanticului, la care au aderat apoi toate celelalte Natiuni Unite, inclusiv U.R.S.S. la 24 septembrie 1941, isi propuneau, la punctual al treilea, cu gandul desigur la tarile aflate in situatia Romaniei, sa redea “drepturile suverane si liberul exercitiu de guvernare al celor care au fost privati de ele prin forta”. (A. Vianu; 1976; 111) Spre sfarsitul ostilitatilor in Europa, aseme-nea formule au fost abandonate de Aliati, care si-au dat seama ca, propunandu-si sa pedepseasca intr-un fel sau altul statele colaboratoare ale Axei, trebuiau sa scoa-ta Romania, Ungaria, Bulgaria si Finlanda dintre tarile ocupate, in aceasta situatie nemaifunctionand criteriul de culpabilitate proprie pentru care acestea puteau fi che-mate la raspundere. Statutul juridic international al Romaniei in raporturile cu membrii Axei, cu Germania in mod special, nu a fost precizat printr-un document anume; ca si in ca-zurile altor state, practica si-a spus cuvantul, iar realitatea istorica ne obliga sa con- semnam ca -; dintre toate tarile aflate in situatie analoaga (Ungaria, Finlanda si Bul- 2 garia) -; Romania, alaturi de Finlanda, s-a bucurat de la inceput
si pana la sfarsit de un regim ce o excludea automat din categoria
statelor ocupate de Reichul nazist. Numai in atare situatie au fost posibile,
in august -; septembrie 1944, desprinderile celor doua tari -;
pe cai diferite, dar cu acelasi sens si effect -; de Axa fascista. Relativ la raporturile personale dintre Hitler si Antonescu, se impune preci -; zarea ca acestea, de natura speciala, au afectat relatiile dintre Berlin si Bucuresti, cu avantaje directe pentru Reichul nazist, dar si cu foloase indiscutabile pentru trata -; mentul rezervat Romaniei in cadrul Axei. Se stie ca, dupa Mussolini, maresalul An-tonescu se bucura cel dintai de stima führerului, intre toti liderii tarilor Axei, iar Antonescu, in cadrul intrevederilor sale cu Hitler, nu si-a ascuns niciodata gandurile, expunandu-si deschis opiniile si situatia Romaniei. A. Simion a observat, mai de -; mult, ca, deja la primele intrevederi cu Hitler, Antonescu a recurs la un ton ferm, ceea ce, departe de a-i displace führerului, a facut impresie asupra-i. Nu mai tarziu decat in ajunul propriului sfarsit politic, Antonescu i-a reamintit lui Hitler, cu prile-jul men`tionatei intrevederi din 5 august 1944, ca problemele economice provocasera tot timpul “raporturi foarte incordate” intre Romania si Reich, precizandu-i datoria sa sa apere “avutul si munca poporului si statului roman”. (“Magazin istoric”;1968;43) Documentele tiparite evidentiaza in ce grad, in cursul campaniei din Est, con -; flictul romano-german s-a manifestat si in domeniul militar. Ca exemplu in acest sens putem da telegrama din 3 decembrie 1942 trimisa de I. Antonescu generalului Ilie Steflea, seful M. St. M. roman. Era la scurt timp dupa succesul contraofensivei sovietice la Stalingrad, soldata cu pierderea in “clestele” Armatei Rosii a armatelor sase germana, trei si patru romane, iar maresalul tinea sa sublinieze ca raspunderea 3 4 adjunctul lui Hitler la conducerea OKW-ului, precizandu-i ca pana
atunci Ger -; mania nu tratase Romania decat ca “un stat
aliat”. Si mai semnificativ, funda-mental din punctul de vedere al problemei
tratate, era urmatorul pasaj din “Re-vista Arhivelor”:“A trata
Romania ca unnteritoriu ocupat, cum se tinde ocazio- nal de catre diferite
forurui germane, nu este, fireste, posibil”. (3/1974;405) 5 noptii de 23/24 august 1944, cu inrolarea de facto a tarii noastre in
tabara Natiu- nilor Unite, situatie consacrata si de jure la 24 august 1944,
orele 16. 30, prin declaratia oficiala de razboi a guvernului C. Sanatescu difuzata
de posturile de radio. Romania s-a angajat, totodata, sa semneze imediat
armistitiul cu puterile Natiunilor Unite (U.R.S.S., S.U.A., si Marea Britanie),
prin care s-ar fi consfintit oficial sfarsitul ostilitatilor cu acestea.
Conventia de armistitiu s-a semnat, se stie, in noaptea de 12/13 septembrie
1944, la Moscova, marcand intrarea Romaniei, cu incepere in
zorii zilei de 24 august 1944, in razboiul contra Germaniei naziste si
a ultimilor ei aliati, dar neacordand Romaniei, dupa cum nu o va
face nici Conferinta pacii din 1946, regimul la care - dupa modelul Italiei
-; se astepta: nu beligeranta, ci calitatea de cobeligerant al Natiunilor
Unite. Ce insemna cobelige- ranta in conditiile date, se desprinde
din aceasta definitie cuprinsa in ultimul Dictionar de drept international
public editat la Bucuresti: “Situatia in care se afla un stat care
participa la un conflict armat alaturi de alte state, impotriva unui ina-mic
comun, fara a face parte din alianta cu statele alaturi de care participa la
lup- te . In aceasta situatie se afla, de regula, statul care la inceputul
ostilitatilor lupta alaturi de un grup de state, iar apoi intoarce armele
impotriva acestora. Cobelige- ranta creeaza efecte pe planul raspunderii
internationale, statul cobeligerant avand dreptul sa ia parte, alaturi
de celelalte state beligerante, la incheierea pacii, sa de-vina parte
contractanta la tratatul de pace si sa beneficieze de reparatii de razboi.” Situatia internationala a Romaniei dupa 23 August 1944, cea la care a spe- rat si acea care a rezultat, a depins decisiv de acordurile secrete incheiate intre marii parteneri ai Natiunilor Unite si care, daca nu exprimau deschis telurile contractantilor, oricum nu le ignorau in subtext. In august 1944, tarile din sud-estul Europei fusesera deja impartite in sfere de interese, prin acorduri interaliate cu caracter temporar, reinnoite in octombrie 1944 la Moscova si mentinute dupa terminarea conflictului general. Numeroase si elocvente documente provenind din arhivele romane si straine evidentiaza deteriorarea continua a statutului internatio- nal al tarii noastre imediat dupa 23 august 1944. Voi mentiona numai unele dintre aceste documente, fara sa prezint concluzii finale, ci doar sa ofer sugestii semnifi- cative. 1. La 28 august 1944, Gr. Niculescu-Buzesti, ministrul de externe al guver- nului insurectional de la Bucuresti, transmitea reprezentantului nostru de la Ankara, Al. Cretzianu, o lunga comunicare, care, a doua zi, a fost predata ambasadorilor S.U.A. si Angliei din capitala Turciei. Nota sesiza ca, de la 24 august 1944, Romania se afla in stare de razboi cu Germania si ca, la Bucuresti, fusese bine primita declaratia lui V.M.Molotov din 25 august 1944 in sensul ca Armata Rosie nu va dezarma trupele romane care continuau lupta impotriva celor naziste. Guver- nul roman spera ca promisiunea va fi respectata, insistand sa se stopeze capturarea militarilor romani de pe frontul din Moldova. Se exprima dorinta de a se stabili imediat relatii diplomatice cu U.R.S.S. Cel mai important era insa paragraful al 7-lea al notei: “Guvernul roman, care de acum inainte se afla in situatia de facto de cobeligerant, doreste ca Natiunile Unite sa-l recunoasca drept aliat ”. Nota prezen- tata a ramas fara nici un fel de urmari practice. 2. La 31 august 1944, acelasi Gr. Niculescu-Buzesti, prin telegrama nr. 44, s-a adresat tot lui Cretzianu pentru a-i informa pe diplomatii S.U.A. si Angliei la 6 Ankara. Se aprecia ca fiind “ insuportabila “ situatia rezultata din amanarea semnarii armistitiului la Moscova. Demnitarul roman nu ascundea realitatea cruda: “…Incepe (in Romania) sa se raspandeasca impresia ca amanarea semnarii armistitiului a fost determinata de dorinta de a ocupa integral teritoriul romanesc de catre trupele sovietice”.Faptul nu era justificat, din momentul in care “guvernul roman a lichidat aproape in intregime prin propriile sale mijloace rezistenta germana”. Se insista, tot- odata, ca marile puteri occidentale sa obtina de la U.R.S.S. respectarea promisiunii date in cursul negocierilor secrete anterioare lui 23 august 1944 despre faptul ca Armata Rosie va ocoli o zona din Romania ( inclusiv capitala tarii), tocmai pentru a nu lasa impresia ca intervenea in afacerile sale interne. 3. A doua zi, la 1 septembrie 1944, telegrama nr. 55 expediata de Niculescu- Buzesti la Ankara se pronunta in mod cat se poate de categoric in sensul ca tru- pele aliate “au impresia ca considera Romania drept o tara ocupata”. 4. Tot la inceputul lunii septembrie 1944, Al. Cretzianu a prezentat ambasa- dorului sovietic Vinogradov nota nr. 1383. Respectand instructiunile sosite de la Bucuresti, diplomatul roman relata un fapt cu totul sui generis: un general sovietic din Bucuresti solicitase autoritatilor romane sa-i arate in ce mod se ingrijisera de asigurarea pazei echipei lui I. Antonescu, aflata -; dupa evenimentele din noaptea de 23/24 august 1944 -; in detentie intr-o casa conspirativa a P.C.R. din Capitala. Condusi la fata locului, reprezentantii aliati, la plecare, au sechestrat pe toti fostii demnitari, pe care i-au pus sub controlul unor soldati ai Armatei Rosii, carora le-au fost adaugati si cativa ostasi romani. Nota lui Cretzianu socotea ca atare cele intamplate “o incalcare fatisa a suveranitatii Romaniei”. 5. Reprezentanti ai guvernelor de la Bucuresti s-au referit si in alte ocazii la evolutia lenta dar sigura a Romaniei spre regimul armistitiului: Niculescu-Bu- zesti in intalnirea cu reprezentantii presei din 1 septembrie 1944; acelasi intr-o discutie cu un reprezentant al O.S.S.-ului la Bucuresti; Iuliu Maniu intr-o intalnire cu B. Berry, reprezentantul oficial al S.U.A. la Bucuresti, in seara de 8 decembrie 1944; C. Visoianu, succesorul lui Niculescu-Buzesti la conducerea M.A.S., intr-o intrevedere cu B. Berry la 3 ianuarie 1945. 6. Dupa semnarea conventiei de armistitiu, instituirea unui regim de ocupatie a fost sanctionata prin crearea Comisiei Aliate(sovietice) de Control, cu prerogative atat de largi incat putea stanjeni si chiar anula autoritatea guvernelor de la Bucu- resti, initiativele lor. |
||||||
|
||||||
|
||||||
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite |
|