1. Unele consideratii generale b6z15zk
Se stie ca, libertatea fara responsabilitate nu poate exista, dupa cum responsabilitatea este ineficienta fara raspunderea juridica.
Pe de alta parte, responsabilitatea si raspunderea juridica sunt inerente existentei Statului si Dreptului atat pe plan intern cat si pe plan extern.
Statul in care nu functioneaza institutiile cu responsabilitatii si raspundere este condamnat la anarhie si la pieire, iar garantarea si ocrotirea drepturilor este formala.
In orice Constitutie, conceptele de garantare, ocrotire, asigurare sunt foarte des folosite. Potrivit art. 12 din Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului (1789) "garantarea drepturilor omului si ale cetateanului necesita o forta publica; aceasta forta este deci creata in avantajul tuturor si nu spre folosinta proprie a celor caror ea le este incredintata". Or garantarea, ocrotirea, asigurarea ar fi concepte lipsite de continut si eficienta daca aceasta forta publica nu ar actiona in limitele unor alte concepte constitutionale, respectiv responsabilitate, raspundere si constrangere juridica. De aceea, socotim ca studierea institutiilor responsabilitatii si raspunderii juridice este necesara si de mare actualitate.
In lipsa unei teorii generale asupra responsabilitatii, precum si a folosirii ambigue a notiunilor de "responsabilitate", "raspundere" si "constrangere", vom face cateva consideratii, incercand sa lamurim continutul acestor concepte spre a verifica daca au acelasi inteles, iar daca nu, care ar fi semnificatiile si utilitatea fiecareia dintre ele. Celebrul dictionar "Larousse" de exemplu, consemneaza pentru termenul de "responsabilitate" mai multe sensuri: "Obligatia de a repara daunele altuia, cauzate de el insusi ori de catre o persoana care depinde de el sau, de un animal ori un lucru aflat in paza sa; obligatia de a suporta pedeapsa prevazuta pentru infractiunea comisa; capacitatea de a lua o decizie fara avizul prealabil al autoritatii superioare; necesitatea pentru un ministru de a-si abandona functia atunci cand parlamentul ii refuza increderea...; responsabilitatea colectiva - faptul de a considera pe toti membri unui grup ca responsabili solidari pentru actul comis de catre unul din membrii grupului" . Din aceasta definitie desprindem ideea ca responsabilitatea constituie o obligatie impusa sau recunoscuta de lege, persoanei private sau publice, de a face ori de a da socoteala pentru ea sau pentru altul aflat in grija sa, ceea ce presupune o garantie a responsabilitatii.
Totdeauna, observam ca responsabilitatea are caracter general declarativ, dar socotim ca, in mod gresit, in aceasta definitie, se arata ca responsabilitatea opereaza dupa savarsirea faptului declansator al acesteia, si in baza unei actiuni a celui vatamat.
Acelasi dictionar pentru termenul de "responsabil" consemneaza doua sensuri: "cel care trebuie sa raspunda", sa fie garantat pentru propriile sale actiuni sau ale altuia pe care le determina; persoana care are capacitatea de a lua decizii, dar care trebuie sa dea socoteala unei autoritati superioare sau celor care i-au acordat mandatul . Se observa prin urmare ca responsabilitatea este anterioara raspunderii care este de fapt o materializare a responsabilitatii in cadrul unei proceduri prevazute de lege.
In dictionarul enciclopedic roman, termenul de "raspundere" nu figureaza ca atare, fiind semnalat numai intr-una din formele sale particulare "raspunderea materiala a angajatilor", iar termenul de "responsabilitate" este definit ca o "consecinta a nerespectarii unei obligatii care consta in indatorirea de a repara prejudiciul cauzat si cand este cazul de a suporta o sanctiune" . Aceasta definitie, situeaza in mod eronat "responsabilitatea ca fiind ulterioara faptului, respectiv ca o consecinta a nerespectarii unei obligatii. Noi credem ca aceasta definitie este mai aproape de conceptul de "raspundere" decat de "responsabilitate".
"Obligatia" generica din aceasta definitie - care nu este altceva decat responsabilitatea - este anterioara faptei, fiind prevazuta mai intai in lege. "De remarcat ca prin formularea data, insusi sensul si continutul juridic al termenului, este prezentat incomplet, unilateral, privit numai din perspectiva incalcarii, nu si a respectarii - chiar impuse - a normei juridice; ca si cum responsabilitatea ar fi un fenomen, care intervine intotdeauna "post festum", un factor care actioneaza numai pe taramul raului deja infaptuit (consecinta a nerespectarii unei obligatii) si nu un fenomen care in primul rand vegheaza curent si permanent la respectarea normelor si raporturilor sociale in conditiile functionalitatii lor normale" .
Pe de alta parte, Dictionarul limbii romane moderne si Dictionarul explicativ al limbii romane, pun semnul egalitatii intre "responsabilitate" si "raspundere", definind "responsa-bilitatea" ca o obligatie de a efectua un lucru, de a raspunde, de a da socoteala de ceva , definitie destul de imprecisa , dupa cum vom arata in cele ce urmeaza.
Prof. C.G. Dissescu in studiul "Putere si responsabilitate guvernamentala" trateaza "responsabilitatea" ca un principiu si o asociaza cu principiul separatiei puterilor, aratand ca "responsabilitatea juridica" este "fixarea, masurarea consecintelor unui act" ipotetic, prin lege.
In dreptul german, G. Hancy si Wagner, leaga notiunea de raspundere de un sentiment de responsabilitate: "aceasta presupune o masura a conduitei cerute de lege, un mod specific de obligare sociala al individului, responsabilitatea devenind in fond o cerinta, care face ca drepturile si obligatiile individului sa fie determinabile si respectiv determinate in cazuri concrete". (s.n.)
Asa cum arata prof. C.G. Dissescu, in Grecia, libertatea s-a nascut - odata cu responsabilitatea - si in special odata cu raspunderea. Totusi, principiul responsabilitatii a avut cea mai mare dezvoltare si amploare la Roma, unde functiile publice erau anuale. Eliberarea din functie dupa un an ca urmare a nerealegerii este considerata de C.G. Dissescu ca o forma de "responsabilitate" a functionarului statal. Aceasta ultima opinie, reprezinta interes deosebit la noi, mai ales in prezent, deoarece in reglementarea actuala a autonomiei locale, primarii au o responsabilitate atenuata si astfel prevenirea, indreptarea greselilor, abuzurilor sau raspunderea pentru acestea este greu de realizat, atata timp cat eventuala nerealegere intervine dupa patru ani; in acest timp, un primar necinstit sau incompetent, poate creea imense pagube comunitatii. Credem ca reducerea termenului de la 4 la 2 ani ar putea fi un element stimulator pentru cresterea responsabilitatii primarilor si a eficientei administratiei publice locale. De asemenea, argumentul ca mandatul de 2 ani ar fi insuficient ca primarul sa justifice increderea si sperantele alegatorilor sai nu rezista criticii deoarece primarul poate fi reales, putand astfel sa-si continue realizarea programului, daca "trece examenul noilor alegeri".
Consideram ca nu este la adapost de critica nici limitarea controlului social specializat asupra primarului prin reducerea responsabilitatii numai la cazurile de suspendare sau demitere a acestuia pentru:
- condamnare definitiva la o pedeapsa privata de libertate (art. 49 din Legea nr. 69/1991, modificata);
- arestarea pe o perioada mai mare de 6 luni, pentru infractiuni savarsite cu intentie ;
- anularea irevocabila de catre instanta in mod repetat, a unor dispozitii date cu rea credinta si contrar intereselor generale ale statului sau cu incalcarea Constitutiei si legilor tarii.
Observam ca in conformitate cu Legea nr. 69/1991 modificata, infaptuirea raspunderii administrative si chiar penale a primarului depinde de natura procesului penal care, poate depasi patru ani(durata actualului mandat), ceea ce nu este de natura sa impuna o comportare corespunzatoare, responsabila a acestuia in spiritul legii si in mod deosebit in interesul comunitatii.
De asemenea, abateri ca: lipsa de interes in activitate, nepregatirea, incompetenta, abuzurile marunte, consumul excesiv de alcool, nereceptivitatea, favoritismul, incalcarea regulilor unei licitatii legale etc., nu sunt sanctionate de lege daca sunt savarsite de primar. Deci, pentru aceste abateri, legiuitorul nu a instituit inca o responsabilitate a primarului si implicit nici o raspundere, de natura a le preveni sau combate in mod operativ, desi Constitutia o cere. Pentru inlaturarea acestei scapari a legiuitorului, Guvernul,prin Ordonanta de urgenta nr. 22 din 29 mai 1997, instituie responsabilitatea primarului prin modificarea art. 41 din Legea nr. 69/1991, republicata si asupra cazurilor de "neindeplinire sau de refuz repetat al atributiilor in exercitarea carora actioneaza". Socotim ca nici prin aceasta formulare, nu se instituie o responsabilitate pentru primar de natura a asigura o protectie corespunzatoare intereselor colectivitatilor locale si ale Statului si o eficienta sporita a activitatii primarului.
Am facut aceasta paranteza, deoarece credem ca reglementarea responsabilitatii si raspunderii juridice a autoritatilor publice pentru drepturile vatamate ori pentru lezarea interesului public, cat si pentru infaptuirea acestora sunt esentiale pentru un stat de drept, in mod deosebit pentru garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale oamenilor, precum si a intereselor lor legitime.

2. RESPONSABILITATE SI RASPUNDERE. IMPORTANTA DELIMITARII CONCEPTUALE.

Intr-o lucrare de drept civil francez din perioada interbelica, gasim o explicatie etimologica a notiunii de responsabilitate precizandu-se ca termenul cuprinde latinescul "spondeo", ceea ce in contractul verbis din vechiul drept roman semnifica legarea solemna a debitorului fata de creditorul sau, pentru a executa o anumita obligatie asumata prin contact.
In Institutiile lui Gaius se arata ca o obligatie verbis se incheia solemn printr-o intrebare si un raspuns precum: - "Fagaduiesti tu solemn ca vei da?" (Dari spondes) -"Fagaduiesc solemn!" (Spondeo); -"Vei da?" -"Voi da!"; -"Promiti?" -"Promit!"; -"Te legi?" -"Ma leg!"; -"Promiti cu buna credinta?" -"Promit cu buna credinta!"; -"Vei face?" - "Voi face!" .
In limba latina, spondeo, respondeo, sponsum, sponsa, sponsio, inseamna a promite, a se obliga fata de zei.
De fapt, termenul "responsabilitate" include doua cuvinte latine: verbul "spondeo", care inseamna a promite solemn, a garanta, a raspunde pentru cineva si substantivul "res", care inseamna lucru motiv, cauza, realitate, afacere, chestiune,interes, avantaj etc.
Desprindem de aici concluzia ca notiunea de responsabilitate juridica inseamna legatura stabilita printr-o promisiune solemna sau prin lege, sa faca sau sa nu faca ceva, ori sa suporte ceva intr-o afacere, chestiune, lucrare, realitate etc., ca urmare a incalcarii unor obligatii anterioare.
In literatura de specialitate, opiniile cu privire la responsabilitatea juridica sunt diferite.
Alessandra Levi arata ca responsabilitatea juridica nu este altceva decat obligatia subiectului de a indeplini o datorie (o obligatie) care inlocuieste o obligatie anterioara ce nu a fost indeplinita .
Decenciere-Ferrandiere arata ca "responsabilitatea poate fi definita ca un ansamblu de obligatii care se nasc in sarcina unui subiect din cauza faptului, actiunii sau omisiunii celui caruia ii este imputabil. Cand aceste obligatii sunt sanctionate prin dreptul exitent pozitiv, responsabilitatea este juridica iar in celelalte cazuri responsabilitatea este numai morala".
Intr-o alta opinie, responsabilitatea ar fi un raport juridic de constrangere avand ca obiect sanctiunea juridica.
Dupa alti autori, responsabilitatea este o forma de reactie sociala, de represiune venind din partea societatii pentru unele actiuni reprobabile imputabile persoanei. Bineinteles, este vorba de o reactie institutionalizata si organizata numai de o lege in limitele si pentru faptele sau actele prevazute de lege.
De asemenea, in opinia majoritara a autorilor romani, "responsabilitatea" este definita prin intermediul categoriei de "obligatie", respectiv obligatia de a suporta o privatiune ori de a repara un prejudiciu .
Astfel, prof. I. Oancea, priveste responsabilitatea penala in sensul de obligatie a celui care a savarsit o fapta ilicita de a suporta sanctiunea juridica, precum si ca pe un raport juridic, fara a opera o distinctie intre elementele de continut ale acestuia si norma juridica insasi . I. Iovanas, intelege responsabilitatea juridica, ca "o expresie a condamnarii de catre stat a unei conduite ilicite care consta intr-o obligatie de a suporta o privatiune."
Alti autori apeleaza pentru definirea raspunderii juridice la categoria de situatie juridica. Este de observat ca, definitiile expuse au o trasatura comuna in sensul ca toate considera responsabilitatea ca o obligatie de suportare a unei sanctiuni juridice, ceea ce este discutabil; dupa parerea noastra sanctiunea nu reprezinta decat un instrument de realizare a responsabilitatii juridice.
Tot in sensul de mai sus, al depasirii conceptiei potrivit careia responsabilitatea juridica constituie doar o obligatie de suportare a unei sanctiuni juridice, este si parerea prof. Mircea Costin, care sustine ca responsabilitatea juridica isi are temeiul in faptul ilicit si reprezinta un complex de drepturi si obligatii care formeaza un raport de constrangere, ce apare intre Stat ca unicul subiect activ si autorul faptei ilicite, ca subiect pasiv.
Desi constituie un progres fata de celelalte definitii, nu putem trece cu vederea unele imprecizii, in sensul ca nu face distinctie intre responsbilitatea, raspundere si constrangere, responsabilitatea fiind redusa la raportul juridic de constrangere, or dupa cum vom incerca sa demonstram, intre acestea exista deosebiri de esenta. De asemena, este di scutabila reducerea responsabilitatii numai la autorul faptei ilicit.
Intr-un dictionar francez de drept, Max Legrand trateaza responsabilitatea juridica sub trei forme:
- responsabilitatea penala care este definita ca o institutie juridica guvernata de mai multe principii ;
- responsabilitatea civila pe care o defineste ca obligatie ce ne este impusa de lege, de a raspunde de pagubele pe care noi le-am cauzat;
- responsabilitatea functionarilor publici si ministeriali definita ca fiind responsabilitatea civila speciala a acestora.
Indiferent de unele neclaritati, retinem ca autorul se refera nu la o simpla obligatie ci la o institutie juridica guvernata de mai multe principii.
Analizand diferitele forme ale responsabilitatii juridice din toate domeniile dreptului, ajungem la constatarea ca responsabilitatea juridica reprezinte mai mult decat un complex de drepturi si obligatii corelative, cum sustine un autor , dupa parerea caruia, raspunderea juridica este "institutia" ce cuprinde ansamblul normelor juridice care vizeaza raporturi ce se nasc in sfera activitatii defasurate de autoritatile publice, in temeiul legii impotriva tuturor acelor care incalca sau ignora ordinea de drept, in scopul asigurarii respectarii si promovarii ordinii publice si binelui public". Si aceasta definitie, este adevarat mai completa, pune in mod gresit semnul egalitatii intre responsabilitate si raspundere, aspect la care ne vom referi pe larg in cele ce urmeaza.
Din practica observam ca sunt cazuri cand desi responsabil declarat de lege, nu raspunde deoarece fapta prejudiciabila nu este cunoscuta de cei in drept , sau partea vatamata nu vrea sa reclame, ori a intervenit prescriptia etc. Spre exemplu, in cazul cand Statul desi a platit particularului daune cauzate de greseala functionarului public, apreciind ca este in interesul serviciului, nu-l actioneaza "in regres" pe functionarul vinovat si evident, acesta nu raspunde, desi este responsabil pentru fapta respectiva. In astfel de situatii, mai putem vorbi de raspunderea juridica a acestui functionar? Noi credem ca nu. Dar cand suntem in prezenta unui caz concret, in care la plangerea partii vatamate, instanta a stabilit despagubirile ce le acorda, precum si eventual o sanctiune, pentru functionarul X? Consideram ca de-abia acum cand instanta a stabilit raspunderea lui X, fata de Z, ne aflam in fata raspunderii juridice a functionarului X, deci a responsabilitatii materializate de autoritatea competenta. Sa presupunem ca X,in pofida hotararii judecatoresti definitive de stabilire a raspunderii, refuza sa-si execute obligatiile ce-i revin din aceasta hotarare in cazul Y. Intr-o astfel de situatie va trebui sa se apeleze la constrangerea lui X prin executarea silita pentru realizarea raspunderii, uzand de forta Statului, caz in care avem de-a face cu raspundere infaptuita.
Observam deci, ca orice om liber si stapan pe faptele sale, are intotdeauna responsabilitate, dar raspunderea efectiva nu o are decat in cazuri concrete, stabilita pe baza legii de catre instanta sau autoritatea administrativa competenta dupa caz. In practica, instanta de judecata sau autoritatea administrativa, atunci cand aplica legea in cazul concret, stabileste mai inainte daca subiectul are responsabilitate si numai dupa aceea verifica daca acesta raspunde pentru fapta respectiva in imprejurarile date, ceea ce invedereaza inca o data diferenta dintre responsabilitate si raspundere. De exemplu, in dreptul administrativ, in vederea tragerii la raspundere pentru o fapta a sa (greseala pesonala sau de serviciu) trebuie mai intai sa se verifice daca persoana este sau nu functionar public si daca prin lege i s-a declarat si delimitat responsabilitatea sa, respectiv competenta de a raspunde, adica:
- daca la data faptei ocupa legal functia publica
- daca faptul sau actul administrativ au fost savarsite in executarea atributiilor sale legale de serviciu sau in legatura cu serviciul;
- daca exista temei legal, deci un act normativ prin care acesta este declarat responsabil pentru faptele sale.
Dupa aceasta prima etapa de stabilire a existentei responsabilitatii, in cazul in care se vizeaza raspunderea functionarului public, se verifica daca exista vreo cauza, care o inlatura (raspunderea) ca de exemplu: cazul fortuit, constrangerea, starea de necesitate ) etc. In situatia in care nu exista nici o cauza de inlaturare a raspunderii, urmeaza stabilirea vinovatiei, respectiv a greselii personale de serviciu,
Observam ca, in acest caz, temeiul raspunderii juridice administrative a acestui functionar public, este actul autoritatii administrative sau hotararea judecatoreasca data in cauza, inclusiv actul sau faptul juridic produs, cauzator.
Din cele de mai sus, rezulta prin urmare ca responsabilitatea juridica este o institutie juridica prin care legiuitorul exprima vocatia la raspundere juridica a unor persoane, pentru eventualele fapte si acte juridice savarsite direct sau indirect, prin alte persoane, ori prin lucruri aflate in administrarea lor. Referindu-ne la dreptul public, responsabilitatea este institutia juridica, prin care orice persoana de drept public este declarata de legiuitor ca potential raspunzatoare pentru anumite fapte si acte juridice ce le poate savarsi in elaborarea, organizarea, executarea, respectarea legii si infaptuirea justitiei, personal sau prin alte persoane ori prin lucruri aflate in administrarea sa. Spre deosebire de responsabilitate (care este o raspundere in abstract, o capacitate, o vocatie la raspundere), raspunderea juridica este raspunderea concreta stabilita dupa o anumita procedura de autoritatea competenta (instanta sau autoritatea administrativa) finalizata intr-o sanctiune, insotita sau nu de anularea actului ilegal, restabilirea situatiei anterioare, fixarea despagubirii pentru actul sau faptul ce a cauzat daunele constatate, luarea masurilor de siguranta aplicate sau acordate conform unei proceduri prevazute de lege.
Desi nu ne-am propus sa facem o comparatie sub toate aspectele intre responsabilitatea si raspunderea juridica , am mai adauga la cele de mai sus ideea ca responsabilitatea juridica izvoraste din lege si se fundamenteaza numai pe aceasta , pe cand raspunderea juridica isi are sursa in hotararea instantei judecatoresti sau in actul autoritatii administrative de stabilire a acesteia. Responsabilitatea juridica se declara de lege, spre deosebire de raspunderea juridica, care se stabileste de instanta sau autoritatea administrativa competenta . A declara responsabilitatea prin lege fara a reglementa concomitent modul de transformare a acesteia in raspundere si de infaptuire concreta a raspunderii, inseamna a o lipsi de continutul ei juridic, iar partea vatamata de posibilitatea realizarii dreptului ei.
Simpla prevedere si reglementare prin lege a responsabilitatii juridice, nu echivaleaza cu despagubirea sau garantarea despagubirii partii vatamate. Nestabilirea de legiuitor a organelor competente si a procedurii de transformare a responsabilitatii in raspundere, precum si modul de infaptuire a acesteia, face inactiva responsabilitatea juridica.
Astfel de situatii constatam de exemplu in prezent, in cazurile responsabilitatii ministeriale (art. 108 pct. 3 din Constitutie ) si responsabilitatii primarului cand actioneaza ca reprezentant al Statului (art. 43, pct. 1 din Legea nr. 69/1991 ). In aceasta situatie s-au gasit politistii de la 18 mai 1994, data intrarii in vigoare a Legii nr. 26/1994 si pana la 11 iulie 1995 cand a intrat in vigoare Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, precum si ulterior regulamentele Consiliilor de Onoare si Consiliilor de Judecata; magistratii de la data intrarii in vigoare a Constitutiei din anul 1991 ) si pana la 13.08.1992, cand a intrat in vigoare Legea de organizare judecatoreasca prin care s-a reglementat in mod concret procedura materializarii responsabilitatii in raspundere si organele care o infaptuiesc. Orice persoana de drept public, poate fi responsabila penal ), civil sau administrativ, pentru faptele sale, dar nu pentru toate acestea raspunde; spre exemplu, raspunderea juridica a functionarului public poate fi inlaturata din lipsa de probe, sau indeplinirea termenului de prescriptie, de inactiunea partii vatamate, ori de cazul fortuit etc. Responsabilitatea juridica are caracter general ipotetic, pe cand de raspundere juridica putem vorbi numai in cazul concret dupa ce aceasta a fost stabilita de autoritatea competenta.

Responsabilitatea juridica este anterioara faptei savarsite, spre deosebire de raspundere, care apare numai dupa producerea faptului sau actului juridic generator . Raspunderea se stabileste de catre autoritatea competenta, ulterior responsabilitatii, respectiv dupa savarsirea faptei, iar constrangerea administrativa intervine numi atunci cand raspunderea nu se realizeaza de buna voie. Dupa unii autori, responsabilitatea este legata de dimensiune "interna a agentului, pe cand raspunderea de dimensiunea "externa" a acestuia . Raspunderea este un efect al responsabilitatii agentului (persoana publica, functionar public, persoana privata), pentru fapta generatoare de raspundere .
Constrangerea administrativa este o infaptuire cu forta a raspunderii juridice. Si din punctul de vedere al efectelor juridice, sociale si chiar economice exista deosebire intre responsabilitate si raspundere juridica. Simpla declarare a responsbilitatii juridice nu este suficienta pentru reglementarea relatiilor sociale. Aceasta, pana nu se materializeaza in raspundere concreta, nu produce efecte juridice, economice, sociale, avand doar un caracter preventiv, pe cand raspunderea juridica concretizata presupune in mod obligatoriu efecte juridice, sociale, economice, cu caracter preventiv, reparatoriu, educativ si constrangator.
Drepturile si obligatiile sunt virtuale in cadrul responsabilitatii juridice, pe cand in cazul raspunderii juridice sunt cuantificate, delimitate pentru ca apoi sa fie materializate; or, evident numai in cadrul activitatii de materializare poate interveni constrangerea administrativa. Fata de diferentierile semnalate credem ca se impune o folosire precisa a conceptelor de responsabilitate si raspundere, atat in dreptul pozitiv, in practica judiciara, cat si in doctrina juridica. Or infaptuirea conceptelor constitutionale de "garantare-ocrotire", este strans legata de modul de reglementare a responsabilitatii, raspunderii si constrangerii juridice.

3. RESPONSABILITATEA JURIDICA SI CONSTRANGEREA ADMINISTRATIVA

In dictionarul Petit Larousse, se arata ca verbul "contraindre" vine de la latinescul constringer si este definit ca "obligarea cuiva prin forta sa faca un lucru" ), or in dictionarul de neologisme ), termenul "constrangere" este definit ca "actiunea" de constrangere si rezultatul ei, fortare, iar verbul "a constrange" este definit astfel: "a sili, a obliga (pe cineva) sa faca ceva, a forta". Retinem ca in ambele definitii, actiunea este insotita de o forta, ceea ce in Dreptul Administrativ se traduce prin forta Statului, singurul imputernicit prin Constitutie, de a dispune de constrangerea publica. Pe de alta parte, se stie ca nimeni nu poate fi constrans, doar pentru "intentie", ci numai pentru o fapta concreta, exterioara, prevazuta de lege.
In practica, actul de constrangere este conditionat de descoperirea faptei pagubitoare, a daunei, de concretizarea vointei exprimate legal de a folosi forta si de existenta si vointa autoritatii imputernicite sa realizeze constrangerea. In lipsa oricareia din aceste conditii, constrangerea nu poate interveni, iar daca ar interveni, ea ar fi lipsita de o baza legala.
Nu trebuie sa se confunde constrangerea cu temerea indusa, ca urmare a sanctiunii prevazute de lege (in cadrul responsabilitatii) pentru o fapta viitoare, deci posibila. Pe de alta parte temerea, de sanctiunea pentru fapta savarsita, poate sa existe pana cand intervine fenomenul uitarii, daca nu s-a declansat in termenul legal procedura constrangerii corelativa cu raspunderea stabilita de organul competent, respectiv daca nu sunt indeplinite conditiile obligatorii la care ne-am referit mai sus. Este adevarat ca existenta normei juridice sanctionatoare, prin temerea ce o induce, are un caracter preventiv atat pentru individ, cat si pentru societate, dar atata timp cat nu este folosita forta in executarea unei hotarari definitive, socotim ca nu ne aflam in prezenta unei adevarate constrangeri administrative. Asa cum am aratat, sunt foarte multe norme juridice incalcate de persoane pentru care, din diferite motive, nu a fost folosita constrangerea si astfel nici raspunderea juridica pentru acestea nu s-a infaptuit.
De altfel, credem ca aici este si "nodul gordian" al prevenirii incalcarii legii. Dilema prevenirii apare ca raspuns la intrebarea: ce este mai eficient, sa majoram sanctiunile si respectiv pedepsele, sau sa asiguram operativitatea in descoperire, si un procent cat mai mare de fapte si autori descoperiti, din cele comise, concomitent cu asigurarea repararii prejudiciului si aplicarea unor pedepse modice? In gandirea juridica s-a exprimat de multe ori ideea ca in locul severitatii sanctiunilor este preferabila promptitudinea represiunii (Cesare Beccaria). Din pacate, se constata ca la redactarea noului Cod penal, precum si a actelor normative de drept administrativ s-a avut in vedere prima solutie, evident cu toate implicatiile negative ce decurg din aceasta.
Dar ce este constrangerea administrativa? Profesorul Antonie Iorgovan defineste constrangerea administrativa ca fiind "ansamblul masurilor (actelor juridice, operatiuni administrative, fapte materiale) luate (efectuate) de autoritatile administratiei publice, in baza legii, cu folosirea puterii de Stat si daca este cazul impotriva vointei unor subiecte de drept, pentru a sanctiona incalcarea normelor de drept administrativ, a preveni savarsirea unor fapte antisociale si a apara drepturile cetatenilor sau dupa caz, pentru a asigura executarea actelor autoritatilor judecatoresti, respectiv ale Avocatului Poporului, Curtii Constitutionale si Curtii de Conturi." Dupa unii autori romani, pe baza legislatiei anterioare Constitutiei din 1991, masurile de constrangere se clasifica in doua mari categorii: a. masuri de constrangere administrativa b. masuri de constrangere judecatoreasca.

Argumentul de fond era formualt astfel: de vreme ce infaptuirea responsabilitatii juridice presupune aplicarea unei constrangeri, atunci logic, trebuie sa ajungem la concluzia ca si instantele judecatoresti aplica masuri de constrangere, stabilind raspunderea civila, penala, administrativa etc. In aceasta opinie se pune semnul egalitatii intre "constrangerea judecatoreasca" si activitatea instantelor prin care se stabileste raspunderea civila, penala, administrativa etc., ceea ce ni se pare discutabil. De asemenea, se sustine, ca instanta cand "aplica" masurile prevazute in art. 91 din Codul penal (mustrare cu avertisment si amenda) cat si cele din art. 198 din Codul de procedura penala, efectueaza constrangerea judecatoreasca, asupra celor vinovati de incalcarea unor dispozitii legale, aspect la care ne vom referi in cele ce urmeaza. Mergand pe acelasi rationament, si in baza Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, s-ar putea sustine ca in aplicarea articolelor 10 si 16, instanta constrange pe conducatorul autoritatii administrative, sa trimita lucrarile cerute, ori sa execute hotararea judecatoreasca definitiva sub sanctiunea amenzii de 500 lei pentru fiecare zi de intarziere nejustificata si a platii catre reclamant a daunelor pentru intarziere. Ca urmare, si in acest caz am avea de-a face cu constrangerea judecatoreasca. Asupra acestei din urma concluzii, avem unele rezerve.
Astfel specific contenciosului administrativ este executarea operativa a procedurilor si hotararilor judecatoresti definitive, instanta implicandu-se direct prin cele doua instrumente, respectiv aplicarea amenzii pentru fiecare zi de intarziere si stabilirea de daune cauzate de intarziere. Dar, amenda si daunele de intarziere pot fi platite de "buna voie" direct, ori la simpla interventie a executorului judecatoresc, situatie in care evident credem ca nu putem vorbi de constrangere. Numai in caz de refuz si opunere la executarea silita a platii amenzii si daunelor de intarziere, cand prin urmare dispozitia si respectiv hotararea judecatoreasca definitiva nu poate fi executata, este necesara forta de constrangere a politiei, deci a autoritatii administrative.
In conceptia unor autori este extinsa sfera constrangerii extra-administrative (judecatoresti) si la masurile de constrangere dispuse de organele Parchetului, pe care o denumeste constrangere procesual-juridica, spre a evoca o constrangere neadministrativa.
Consider ca aceasta opinie este discutabila, deoarece instantele si Parchetul, nu poseda forta de constrangere a statului si nu realizeaza in principal constrangerea; spunem aceasta deoarece autoritatile juducatoresti, numai in secundar, infaptuiesc acte administrative si numai in aceste situatii am putea vorbi de o activitate, dar nu judiciara, ci administrativa. In acest sens, se exprima si dl. prof. Antonie Iorgovan, care arata: "In anumite situatii, indeosebi in cazurile procesuale, instantele judecatoresti, precum si Ministerul Public, recurg la anumite masuri care ne apar ca masuri administrative (s.n.), din punct de vedere al naturii fizice, al criteriilor intrinseci si, oarecum, al masurilor procesuale, penale sau civile, dupa caz, din punct de vedere al scopului ce l-a avut in vedere, implicit al regimului juridic menit a realiza aceasta finalitate, regim al procedurii penale, sau dupa caz, al procedurii civile. Asa incat, sub aspectul naturii juridice, o atare masura de constrangere poate sa primeasca o calificare prin intermediul stiintei dreptului administrativ, precum si o calificare prin prisma altei ramuri de drept, fara ca una sa o excluda pe cealalta, dimpotriva, ele se presupun reciproc."
Aceeasi idee o regasim si la specialistii in dreptul penal si procesual penal, care arata ca "persoanele care au nesocotit legalitatea in care trebuie sa se desfasoare procesul penal, pot fi trase la raspundere administrativa (s.n.) civila sau penala". Dupa cum se observa, distinsul autor la care ne referim face o deosebire clara intre sanctiunile juridice aplicate de instanta, fiind categorisite dupa natura lor ca: administrative, penale sau civile, pentru a se concretiza formele de raspundere juridica respective, sanctiuni ce vizeaza persoanele fizice si sanctiunile procedurale ce privesc actele incheiate prin nerespectarea legii.

4. DESPRE FUNDAMENTUL RESPONSABILITATII JURIDICE

In literatura juridica se folosesc termenii de "temei" sau "fundament" al responsabilitatii. Temeiul, este un termen de tehnica juridica, folosit de legiuitor. Spre exemplu, in art. 17. alin. 2 din Codul penal roman, se arata: Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale", in sensul de fapta penala savarsita cu vinovatie, prevazuta si pedepsita de lege. Deci, spre deosebire de raspunderea penala, temeiul responsabilitatii penale il constituie legea care prevede faptele ce constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte. Potrivit art. 1 din Legea nr. 32/1968, contraventia este singurul temei al raspunderii contraventionale. "Contraventia este fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea si este prevazuta si sanctionata ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative ale organelor aratate in legea de fata". De exemplu, in dreptul francez, potrivit legii din 5 iulie 1972, Statul este declarat responsabil pentru greselile personale de serviciu ale magistratilor (temeiul responsabilitatii) .
Concomitent si magistratii sunt declarati responsabili pentru greselile lor personale de serviciu. Insa, in acelasi act normativ s-a prevazut ca actiunea partii vatamate se indreapta numai impotriva Statului responsabil. Dar Statul, numai dupa ce a platit paguba (deci s-a infaptuit raspunderea - devenita temei pentru alta raspundere), poate sa-l actioneze pe magistratul responsabil si sa transforme responsabilitatea acestuia in raspundere. La noi in tara,dupa 1948, nu a existat o reglementare a responsabilitatii autoritatii publice si deci nici o raspundere efectiva a acesteia pentru pagubele cauzate prin acte administrative, pana la aparitia Legii nr. 1 din anul 1967, si ulterior a art. 48 din Constitutia din anul 1991 si respectiv a Legii nr. 29/1990.
Singurele dispozitii legale care putea fi invocate erau cele ale art. 1201din Codul de procedura civila, respectiv "in cazurile in care legea prevede dreptul de a cere reformarea sau desfiintarea de catre instantele judecatoresti a unei decizii sau dispozitii date de un organ al administratiei de stat, persoanele interesate vor putea face o plangere la tribunalul popular, in termen de 15 zile de la comunicarea decizii sau dispozitiei." Or legea prevedea cazuri foarte limitate de atacare a actelor administrative in probleme ca cele de spatiu locativ, de munca, contraventii si stare civila.
Acest articol a fost abrogat prin Legea nr. 59/1993. Deci, legea este singurul temei a responsabilitatii juridice.

Responsabilitatea juridica are mai multe forme de existenta respectiv: penala, civila, administrativa, constitutionala etc.
Temeiul responsabilitatii juridice il constituie o suma de principii de drept, general valabile pentru toate formele de responsabilitate juridica ) Daca la principiile generale se mai adauga spre reglementare si altele specifice unor ramuri de drept, vom obtine responsabilitatea juridica specifica ramurii respective.
Principiile sunt ideile de baza general valabile ce se regasesc in normele care reglementeaza institutiile dreptului.
Un prim principiu general al responsabilitatii juridice il constituie principiul legalitatii responsabilitatii juridice; acesta presupune:
-recunoasterea ca valori supreme a drepturilor si libertatilor cetatenesti, a dreptatii in primul rand, prin Constitutie, si apoi prin legi organice, ordinare si acte normative emise in baza acestora (art. 1 al Constitutiei din anul 1991);
-prevederea si garantarea prin lege de catre stat, a organelor, procedurilor si mijloacelor efective de prevenire, educare si reparare a oricarei incalcari a drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale omului.
Exercitarea de catre stat a constrangerii a inlocuit demult principiul barbar al razbunarii si al "dreptului individului de a-si face dreptate singur", cu imputernicirea si obligarea exclusiva a statului de a infaptui actul de dreptate. Daca nu se prevad si precizeaza responsabilitati in lege, este evident ca acestea nu exista (nullum crimen sine lege si nullum poena sine lege). Dar nu este suficienta prevederea responsabilitatii in lege daca nu se reglementeaza si asigura toate conditiile pentru transformarea acesteia in raspundere. Asa cum rezulta din art. 3 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, orice fiinta umana are dreptul la securitatea sa, si Statul obligatia sa i-o asigure. Iar conform
-ca nimeni nu este mai presus de lege (art. 16, pct. 1 din Constitutie) iar toti cetatenii au aceleasi obligatii prevazute de Constitutie si alte legi (art. 15, pct. 1 din Constitutie). "Recomandarile" ce decurg din instituirea responsabilitatii juridice, de a avea o anumita conduita, au valoare de obligatii juridice, cu caracter general;
-exercitarea drepturilor si libertatilor se face numai cu buna credinta, fara a se incalca drepturile si libertatile celorlalti (art. 54 din Constitutie);
-accesul liber la justitiei este un drept fundamental legiferat de Constitutie, iar prin alte legi s-au prevazut dispozitii pentru asigurarea infaptuirii acestuia, printre care sunt si cele care reglementeaza responsabilitati pentru anumite organe de a-l asigura, precum si responsabilitatile pentru cei predispusi a-l incalca.
Egalitatea in drepturi ), constituie un al doilea principiu important al responsabilitatii juridice, care presupune ca:
-toti oamenii sunt legali in fata legii si a autoritatilor publice, in sensul ca sunt si trebuie sa fie la fel de responsabili juridic;
-nu trebuie sa existe privilegii ) sau discriminari in fata responsabilitatii juridice pentru nici o persoana si nici pentru organele statului sau orice fel de functionari publici;
-nimeni nu este mai presus de lege, toti sunt responsabili in fata si in conditiile legii, indiferent ca sunt sau nu autoritati publice;
-criteriile generale de individualizare sau cauzele de inlocuire, inlaturare, agravare ori atenuare a responsabilitatii juridice nu pot fi deduse din ratiuni de ordin politic, national, etnic, rasial, religios etc., ele trebuie stabilite prinlege, in mod egal pentru toti.
Un alt principiu il constituie cel al personalitatii, in sensul ca se declara responsabila persoana fizica sau juridica, ) care a savarsit fapta sau actul juridic; de la acest principiu exista si unele exceptii dar numai cele prevazute de lege (de exemplu, responsabilitatea pentru fapta altuia sau pentru fapta lucrului, iar a autoritatii sau institutiei publice pentru fapta functionarului sau etc.).
Principiul libertatii de vointa , a actiunii ori inactiunii, constituie un alt principiu al responsabilitatii juridice. Nu poate exista responsabilitate daca nu exista libertate de a alege comportarea care ar evita responsabilitatea. Responsabilitatea juridica trebuie sa existe numai atunci cand subiectul, de buna voie, a ales conduita contrara normei juridice. In acest sens, este valabila maxima "Cu cat libertatea este mai mare, cu atat responsabilitatea creste". Deci, spatiul raspunderii este coextensiv cu cel al libertatii.
Un alt principiu general al responsabilitatii juridice il constituie principiul umanismului. Umanismul dreptului presupune o ierarhizare facuta de legiuitor a elementelor - scop ale responsabilitatii juridice, prin punerea accentului in primul rand pe prevenire, apoi reparare si in ultimul rand pe represiune, ideea principala fiind de protectie, ocrotire si educare. Acest principiu trebuie avut in vedere nu numai la reglementarea responsabilitatii juridice, ci si in stabilirea procedurilor si a cauzelor de inlaturare, agravare si atenuare a acesteia.
Principiul concordantei intre drepturi si obligatii, intre putere si responsabilitate. Nu poti face responsabila o persoana decat numai pentru ceea ce aceasta putea si era obligata sa faca, dar nu a facut. Dupa sociologi, conflictele intre oameni sunt manifestari ale "neintelegerilor" asupra naturii obiectului, scopului sau mijloacelor de satisfacere a intereselor lor, divergente care, in ultima instanta sunt de ordin motivational. Sensul autentic al actelor umane nu poate fi dezvaluit fara cunoasterea mobilului si motivelor generatoare, in raport de care se stabileste si responsabilitatea. In acest sens, pledeaza si ideea dupa cum, nevoile l-au format pe om ca fiinta sociala si il fac sa existe si sa se dezvolte in continuare . Capacitatea mediului de a genera noi si noi nevoi, a fost relevata de Hegel care afirma: "Orientarea vietii sociale, spre multiplicarea nedeterminata si specializarea trebuintelor, mijloacelor si placerilor, ca si diferentierea trebuintei naturale de cea artificiala nu are hotar." Dupa Maslaw, scara motivationala cuprinde urmatoarele niveluri ale nevoilor: a) fiziologice b) de siguranta; c) de dragoste si apartenenta, d) de afirmare si recunoastere sociala, e) de autodepasire.
Raportul dinamic dintre nivelul ierarhic al motivelor proprii pe care partile aflate in interactiune si le satisfac si respectiv nivelul ierarhic al motivelor pe care le satisfac celorlalti, se cheama balanta motivationala, ce sta la baza comportamentului. Cu alte cuvinte, necesitatile sociale obiective , atat ale persoanei cat si ale societatii, au un rol deosebit in determinarea comportamentului persoanei (persoanei private sau publice), inclusiv in privinta incidenta asupra legilor care guverneaza relatiile dintre acestea. Spre exemplu, fundamentul pagubei consta in gradul de frustare a satisfacerii necesitatilor sociale ale persoanei private sau de drept public, iar al despagubirilor este determinat de gradul de recunoastere a nivelului de frustare a necesitatilor sociale subiective ale victimei, in timp ce sanctiunea isi are izvorul din nevoia de constrangere si educatie, impusa de necesitatile sociale obiective ale societatii.
Pe de alta parte, nu poate fi realizat un drept, daca nu este reglementata o obligatie corelativa acestuia pentru o alta persoana, situatie in care nu am putea vorbi de responsabilitate. De asemenea, nu poate fi infaptuita responsabilitatea unui functionar sau a unei autoritati publice, daca acestia nu au puterea, respectiv competenta prevazuta de lege sa previna si inlature fapta generatoare de raspundere. Spre exemplu, apreciem ca este incorect sa-l faci responsabil pe seful nemijlocit (functionar public), de greselile subordonatilor sai, daca acesta nu dispunea de instrumente juridice legale (putere, sau cu alte cuvinte autoritatea institutionala) pe care sa le fi folosit pentru prevenirea savarsirii unor fapte ilegale de catre subordonati. In politie, in prezent sunt astfel de cazuri, cand puterea este concentrata exclusiv in mana sefului de unitate, iar pentru greselile cadrelor sunt sanctionati de regula sefii de birouri,servicii, in conditiile in care acestia, nefiind investiti cu suficiente drepturi de sanctionare sau recompensare a subordonatilor, nu pot efectiv sa previna evolutia negativa a abaterilor desi cunosc cel mai bine cauzalitatea acestora. De aceea, este necesar sa existe intotdeauna un echilibru intre puterea materializata in autoritatea institutionala a functionarului public si responsabilitatea acestuia.
Principiul existentei si dezvoltarii sociale impune satisfacerea nevoilor sociale obiective care se realizeaza prin definirea si instituirea responsabilitatii, precum si prin transformarea acesteia in raspundere concreta, a carei realizare se face si prin forta de constrangere a Statului dupa caz. Scopul Statului si in mod deosebit al administratiei publice este satisfacerea nevoilor sociale obiective, pe baza principiilor serviciilor publice si al solidaritatii sociale. De aceea, serviciile publice, intr-o buna administratie, trebuie sa functioneze astfel incat sa nu aduca pagube vreunei persoane ; in cazul in care s-a adus o paguba unei persoane de catre serviciul public, statul trebuie s-o repare, deoarece, conform principiului solidaritatii sociale, Statul si-a asumat aceasta responsabilitate prin ratiunea sa de a fi.
Principiul repararii integrale a prejudiciului, presupune atat repararea prejudiciului efectiv - damnum emergens - cat si beneficiul nerealizat - lucrum cessans. De asemenea, repararea trebuie facuta atat pentru prejudiciile materiale cat si cele morale. Spre exemplu, in domeniu dreptului administrativ, potrivit art. 48 pct. 1 din Constitutia Romaniei, persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei .
Principiul repararii prompte a prejudiciului. Realitatea invedereaza in adevar faptul ca, in intervalul cuprins intre cauzarea unui prejudiciu si inceperea repararii acestuia, in patrimoniului persoanei lezate se pot produce noi si noi urmari daunatoare care, la randul lor, pot fi cauza altor daune. In acceptiunea sa propriu-zisa, inlaturarea in intregime a prejudiciului trebuie sa urmareasca restabilirea prin reparare, a situatiei anterioare producerii prejudiciului, restabilire pe care, chiar atunci cand potential ar fi posibila, trecerea timpului o poate ingreuna sau zadarnici. Spre deosebire de alte ramuri de drept, in dreptul administrativ, procedura transformarii responsabilitatii in raspundere este mai operativa, termenele sunt mai scurte, procedurile mai simplificate in administrarea probatiunii, iar garantiile mai ferme.
In ultima perioada de timp, in dreptul pozitiv si-au facut aparitia norme care reglementeaza responsabilitatea administrativa sub doua aspecte. In primul rand prevad drepturile cetatenilor si obligatia generala a Statului de a le garanta. In al doilea rand, prin dispozitii cu putere constitutionala, instituie responsabilitatea administrativa atat a Statului, a functionarului public cat si a persoanei particulare in calitate de guvernat , (art. 40 din Constititia din 1991).
Spre exemplu, in Constitutia Romaniei din anul 1991, este prevazuta functia de aparare sociala a Statului si de garantare a drepturilor si libertatilor cetatenesti. "Romania este stat de drept democratic si social (s.n.) in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea (s.n.) si pluralismul politic, reprezinta valori supreme si sunt garantate". Introducerea cuvantului "social" in acest articol, are scopul de a evidentia mai bine responsabilitatea Statului in ideea de aparare sociala, in spiritul dreptatii, idee care se regaseste si in Constitutia Frantei (art. 2), a Germaniei (art. 20), si a Spaniei (articolul 1).
"Din faptul ca organele Statului au devenit garantia afacerilor colectivitatii decurge obligatia lor de a actiona in exercitarea functiilor ce le-au fost acordate. De aceea, inactiunea organului devine un temei juridic pentru raspunderea Statului." Astfel, in art. 48 din Constitutia Romaniei, este definita o forma a responsabilitatii administrative prin instituirea obligatiei autoritatii publice la recunoasterea dreptului pretins, prin anularea actului ori repararea pagubei in cazul ipotetic de vatamare intr-un drept printr-un act administrativ sau prin nesolutionare in termen legal a unei cereri indreptatite.
Responsabilitatea juridica penala isi are temeiul in mai multe articole din Constitutie, incepand cu articolul prin care constituantul imputerniceste legiuitorul organic sa instituie "infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora" (art. 72 lit.f) si continand cu toate articolele in care se vorbeste de garantarea, ocrotirea, asigurarea, apararea etc. a unui drept sau libertati, in baza carora trebuia incriminate faptele si actele periculoase pentru drepturile si libertatile prevazute (art. 22-49, 50, 52 s.a. din Constitutie).
De asemenea, responsabilitatea politica, penala, civila, administrativa a Guvernului si membrilor acestuia isi are temeiul in art. 108 din Constitutie.
Atat in Constitutia Romaniei din anul 1991, cat si alte legi, sunt folosite conceptele de responsabilitate si raspundere, in mod diferit. Astfel, in art. 108 din Constitutie institulat: "Raspunderea membrilor guvernului", gasim termenii de "responsabilitate ministeriala", atunci cand se dispune:"Cazurile de raspundere si pedepsele aplicate membrilor guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala". Aceasta inseamna ca in legea privind responsabilitatea ministeriala se va reglementa atat responsabilitatea ministeriala cat si raspunderea membrilor guvernului, concepte care sunt total diferite. Deci, temeiul responsabilitatii ministeriale il constituie pe langa aceasta dispozitie constitutionala, legea speciala care o reglementeaza in baza principiilor generale si speciale ale acestui tip de responsabilitate juridica. Tot din formularea art. 108, observam ca responsabilitatea are caracter general, iar raspunderea are un caracter concret. In art. 1 al Legii administratiei publice locale, (Legea nr. 69/1991), se foloseste termenul de resposabilitate a organelor administratiei publice locale, cand le fundamenteaza pe propria responsabilitate, principiul autonomiei administrative de organizare, functionare si gestionare a intereselor colectivitatilor pe care le reprezinta.
Intr-o lege mai recenta, respectiv legea privind statutul cadrelor militare (Legea nr. 80/1995), in art. 8 lit. "B", gasim o reglementare mai exacta si o folosire corespunzatoare a termenilor de responsabilitate si raspundere. Astfel, cuvantul responsabil este folosit atunci cand legiuitorul declara responsabile cadrele militare de misiunile ce le sunt incredintate, "Cadrele militare...find responsabile, de modul in care indeplinesc misiunile ce le sunt incredintate". Iar termenul de raspundere apare in constructia "neexecutarea ordinelor in aceste conditii nu atrage raspunderea penala si civila a subordonatilor." Este vorba de ordinele de a executa "acte contrare legii, obiceiurilor razboiului si conventiilor internationale la care Romania este parte". Si aici, raspunderea apare ca ulterioara responsabilitatii si se stabileste de autoritatea competenta, care in cazul de mai sus este impiedicata prin lege sa o infaptuiasca.
Astfel putem socotim ca temeiul responsabilitatii juridice il constituie legea si principiile de drept ce stau la baza acesteia, in timp ce fundamentul raspunderii juridice este altul. Dupa parerea noastra, temeiul raaspunderii juridice il constituie trei elemente cumulative: a. savarsirea actului sau faptului generator de resposabilitate care poate fi: infractiune, delict, cvasidelict, abatere disciplinara, administrativa, contraventie, act administrativ ilegal si chiar legal in anumite cazuri prevazute de lege etc.; b. legea care reglementeaza responsabilitatea juridica, procedura infaptuirii acesteia, organele abilitate si actele sau faptele generatoare; c. hotararea judecatoreasca sau actul autoritatii publice imputernicite de lege prin care s-a stabilit si infaptuit in concret raspunderea juridica a persoanei fizice sau juridice (de drept public sau privat).
Nereglementarea responsabilitatii administrative atrage, multiple consecinte negative. Astfel, in lipsa responsabilitatii declarate si delimitate de legiuitor, la cei chemati sa administreze se naste ideea ca actele functionarilor publici, oricat de abuzive ar fi, sunt de neinlaturat, ba chiar deasupra legilor; de asemenea, apare convingerea ca numai prin prevenirea dorintelor superiorilor lor, functionarii se pot mentine in posturile pe care le ocupa si nu prin respectarea legii.
De aceea desele cazuri de nereglementare a responsabilitatii functionarilor publici , care, din pacate, prin numarul lor au devenit regula, constituie una din conditiile care favorizeaza proliferarea coruptiei si tolerarea incompetentei.

5. DESPRE RESPONSABILITATEA JURIDICA IN CONSTITUTIILE UNOR TARI )

Principiile dreptatii si solidaritatii sociale sunt intruchipate in functia de aparare sociala a statului si consacrate in mai multe articole ale Constitutiei Germane. In articolul 20 se prevede "Republica Federala a Germaniei este un stat federal democratic si social (s.n.), iar in articolul 1 se arata "Demnitatea omului este intangibila. Toate puterile publice sunt tinute a o respecta si proteja in consecinta, poporul german recunoaste omului drepturile inviolabile si imprescriptibile ca fundamental al comunitatii umane a pacii si justitiei in lume". Din aceste dispozitii, observam ca puterilor publice le este incredintata responsabilitatea juridica de a respecta drepturile si de a le proteja. Iar art. 34, care este intitulat "Responsabilitatea administrativa, in caz de incalcare a obligatiilor de serviciu" detaliaza responsabilitatea administrativa, in formele cunoscute astfel: "Daca vreunul din functionari, in exercitarea sarcinii publice ce ii este incredintata, incalca obligatiile ce ii sunt impuse de aceasta sarcina, in ceea ce priveste un tert, responsabilitatea incumba in principiu statului sau organismului in serviciul caruia se gaseste. Daca fapta este comisa cu intentie, sau ca o greseala grava dreptul la recurs este rezervat. Pentru actiunea in daune interese si recurs, nu trebuie excluse caile judiciare." In art. 19 pct. 4 se prevede: "Oricine este lezat in drepturile sale, de o autoritate publica, poate recurge la caile judiciare. Recursul la jurisdictia ordinara este deschis, daca o alta jurisdictie nu este competenta. Articolul 65, denumit "Repartizarea responsabilitatilor", dispune: "Cancelarul federal fixeaza liniile directoare ale politicii si isi asuma responsabilitatea acestora (s.n.) In aceste limite (s.n.) fiecare ministru federal dirijeaza departamentul sau intr-un mod autonom si sub propria responsabilitate (s.n.)".In art. 22 din Constitutia Belgiei, se prevede: "Legea determina care sunt agentii responsabili (s.n.) pentru violarea secretului corespondentei incredintarea postei", iar in art. 24 se arata: "Nu este necesara nici o autorizatie preabila, pentru a exercita urmarirea contra functionarilor publici, pentru faptele administratiei lor, in afara de cele statuate in ceea ce-i priveste pe ministri".
Astfel, numai pentru cercetarea si tragerea la raspundere a ministrilor este necesar avizul sau autorizarea prealabila, iar ceilalti functionari publici nu mai beneficiaza de un astfel de tratament juridic.
Constitutia din Danemarca, in art. 13, proclama: "Regele este iresponsabil; persoana sa este inviolabila si sacra; ministrii sunt responsabili de conduita lor in fata guvernului. Resposabilitatea este reglementata prin lege", iar in art. 14 se arata ca "fiecare ministru care a contrasemnat, este responsabil de acea decizie".
Din primul articol al Constitutiei spaniole, se desprinde principiul solidaritatii sociale, al apararii sociale, precum si faptul ca, toate puterile statului, inclusiv in domeniul responsblitatii, emana de la popor "in raport de necesitatile sociale obiecive". "Spania se constituie intr-un stat de drept social si democratic, care apara ca valori superioare de ordin juridic libertatea, jutitia, egalitatea si pluralismul politic". Iar in art. 3 se dispune: "Constitutia garanteaza principiile legalitatii, ierarhiei si publicitatii normelor, neretroactivitatii dispozitiilor, implicand sanctiuni care nu favorizeaza, ori care restrang drepturile individuale, securitatea juridica, responsabilitatea puterilor publice si interdictia tuturor actiunilor arbitrare din partea lor (s.n.)".
De asemenea, in art. 56, punctul 3 se prevede: "Persoana regelui este inviolabila si nu este supusa responsabilitatii", iar in art. 106 pct. 2 se dispune: "particularii, numai in termenele stabilite de lege vor avea dreptul de a fi indemnizati pentru toate pagubele cauzate bunurilor si drepturilor lor, in afara cazurilor de forta majora, de fiecare data cand pagubele vor fi consecinta functionarii serviciilor publice". Interesante sunt si dispozitiile art. 117: "Justitia emana de la popor si este adminsitrata in numele regelui prin judecatori si magistrati care constituie puterea judiciara si sunt independenti, inamovibili, responsabili si supusi exclusiv legii", precum si ale art. 121 care dispune: "Pagubele cauzate prin erori judiciare, precum si cele care rezulta din functionarea anormala a administrarii justitiei, dau dreptul la o indemnizatie in sarcina Statului conform legii".
In Constitutia franceza, chiar prin art. 2 Franta este declarata o Republica indivizibila, laica, democratica si sociala,, iar in art. 21 se arata: "Primul ministru dirijeaza actiunile guvernului. El este responsabil (s.n.) pentru apararea nationala." Inca din Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului din 1789, rezulta ca drepturile acestora se nasc odata cu indivizii si numai odata cu ei. "Oamenii se nasc si mor liberi si egali in drepturi", "Garantia drepturilor omului si cetateanului necesita o forta publica". Iar in art. 15 se prevede:"dreptul societatii de a cere socoteala tuturor agentilor publici de administratia lor".
Potrivit art. 17 din Constitutia Japoniei, orice persoana care a suferit o vatamare, prin actul ilegal al unui functionar public, are dreptul sa reclame reparatia acesteia de la Stat sau de la organismele publice, dupa cum se stabileste prin lege. Iar in art. 16 din aceiasi Constitutie, se arata ca fiecare om are dreptul la petitionare in mod pasnic cu privire la repararea daunelor, la destituirea functionarilor publici etc.
Rezulta cu prisosinta ca fundamentul responsabilitatii administrative, penale, constitutionale, civile si in general al responsabilitatii juridice a autoritatiilor publice si functionarilor acestora, il constituie legea suprema - Constitutia si legile care isi au izvorul in aceasta si care consacra principiile umanismului, solidaritatii si apararii sociale, ale echitatii si dreptatii, egalitatii in drepturi, libertatii de vointa, concordantei intre drepturi si obligatii, precum si intre putere si responsabilitate.
De asemenea, retinem ca responsabilitatea juridica nu poate produce efecte juridice fara reglementarea raspunderii juridice si infaptuirea acesteia in temeiul unui act sau fapt juridic concret.

6. DESPRE FORMELE RESPONSABILITATII JURIDICE

"Raspunderea juridica, tinde sa ocupe centrul dreptului civil si al dreptului in totalitatea sa in materia dreptului public si a dreptului privat, in toate directiile, se ajunge la aceasta problema a raspunderii; in domeniul persoanelor sau al familiei, ca si in acela al bunurilor, ea este a tuturor momentelor si a tututor situatiilor; raspunderea devine punctul nevralgic comun al tuturor institutiilor noastre."
Dupa cum se stie, forma si structura raspunderii juridice este determinata de natura raportului juridic si deci a normei juridice care reglementeaza actul sau faptul juridic. Or, dupa cum am vazut, prin norma de drept este reglementata responsabilitatea juridica. Astfel, in functie de tipul de principii si norme juridice ce o reglementeaza, responsabilitatea este cunoscuta sub doua forme distincte: a. responsabilitatea de drept public; b. responsabilitatea de drept privat.
De mentionat, ca in domeniul dreptului privat ori public, responsabilitatea juridica pastrandu-si caracterul uneia dintre aceste ramuri fundamentale ale dreptului, imbraca forme diferite. Astfel, o alta impartire a responsabilitatii juridice se poate face in functie de modul concret de reglementare a acesteia, care este specific fiecarei ramuri de drept dupa cum urmeaza: responsabilitate constitutionala , responsabilitateacivila, responsabilitate penala, responsabilitate administrativa, responsabilitate specifica dreptului muncii etc.
Dupa subiectul responsabilitatii, aceasta poate fi colectiva sau individuala. Responsabilitatea individuala poate imbraca forma responsabilitatii cetateanului , responsabilitatii functionarului, responsabilitatii functionarului public , responsabilitatea unor categorii speciale de functionari (medic, notar, politist etc.).
Din punct de vedere al vinovatiei subiectului, responsabilitatea se mai poate imparti in: a) responsabilitatea obiectiva (adica instituita prin vointa legiuitorului pentru anumite situatii cand trebuie protejat subiectul pasiv chiar in lipsa vinovatiei subiectului activ); de exemplu, responsabilitatea obiectiva a puterii public