665. Notiune. Liberalitatile facute de defunct prin acte intre vii (donatii) sau prin acte juridice mortis causa (legate) se imputa asupra cotitatii disponibile a mostenirii, iar cand depasesc limitele acesteia sunt supuse reductiunii (supra nr. 448 si urmat.). d5p9pu
Defunctul poate gratifica prin liberalitati orice persoana, inclusiv pe mostenitorii sai legali rezervatari. Prin aceasta dispunatorul isi poate manifesta preferinta fata de unul sau altul dintre rezervatari, care pe langa rezerva legala poate beneficia de liberalitati in limitele cotitatii disponibile a mostenirii.
Din dispozitiile art. 738 si 751 C. civ., precum si ale art. 3 din Legea nr. 319/1944, rezulta ca in cazul in care la mostenire vin doi sau mai multi descendenti ai defunctului ori sotul supravietuitor impreuna cu unul sau mai multi descendenti, iar unul sau mai multi dintre acesti mostenitori au fost gratificati de defunct cu donatii, cel (cei) gratificat (ti) va (vor) fi obligat (ti) sa raporteze la masa succesorala donatia primita, daca donatorul nu a dispus altfel.
Raportul este institutia in virtutea careia un mostenitor este obligat sa readuca (reintoarca) la masa succesorala, in natura sau prin echivalent, donatia primita pentru ca astfel reconstituita masa succesorala sa fie impartita conform cotelor de mostenire legala intre mostenitorii obligati la raport.
Exemplu: defunctul lasa trei copii, A, B si C, bunuri in valoare de 135.000.000 lei, iar in timpul vietii a daruit lui A si B cu ocazia casatoriilor lor cate 22.500.000 lei fiecare fara scutire de raport. In acest caz, masa de calcul este de 180.000.000 lei (135.000.000+22.500.000+22.500.000), dar in loc ca C sa primeasca doar partea sa de rezerva de 45.000.000 (135.000.000:3), iar A si B sa primeasca fiecare cate 67.500.000 (45.000.000 ca parte din rezerva de 135.000.000 si 22.500.000 ca parte din cotitatea disponibila de 45.000.000), acestia din urma vor readuce la mostenire donatiile primite reconstituind masa partajabila, care se va imparti in parti egale intre A, B si C, fiecaruia revenundu-i cate 60.000.000.
In astfel de cazuri, legea prezuma ca defunctul nu a dorit sa-i favorizeze pe cei gratificati in dauna celui negratificat, ci doar le-a facut un avans in contul drepturilor lor de mostenire legala.
Obligatia de raport deriva din vointa prezumata a defunctului, intemeiata pe afectiunea egala fata de copiii si sotul sau, fiind inlaturata cand se dovedeste ca defunctul si-a manifestat in mod neindoielnic vointa in sensul favorizarii unuia sau unora dintre acestia, gratificandu-i cu dispensa (scutire) de raport.
Prin reintegrarea donatiilor nescutite de raport in masa succesorala se asigura descendentilor si sotului supravietuitor egalitatea de tratament, in sensul ca fiecare va mosteni conform vocatiei sale legale (care poate fi egala, cand este vorba de descendenti, sau inegala, cand este vorba de sotul supravietuitor), fara favorizarea unora in dauna altora (asa cum se intampla in cazul liberalitatilor preciputare, nescutite de raport).
Raportul donatiilor nu se confunda cu reunirea fictiva (pentru calcul) la activul net al mostenirii a valorii donatiilor facute de defunct in timpul vietii, raportul privind doar anumite donatii (infra nr. 667 si urmat.), in timp ce reunirea fictiva toate donatiile facute de defunct (supra nr. 426 si urmat.). Reunirea fictiva este o operatiune de stabilire a masei de calcul (elementul de referinta pentru stabilirea rezervei si a cotitatii disponibile), in timp ce raportul liberalitatilor este o opreatiune ulterioara celei de reunire fictiva (pentru calcul) a donatiilor, care are menirea de a stabili componenta partii din masa de impartit care se defera potrivit regulilor mostenirii ab intestat intre descendentii celui decedat si sotul supravietuitor al acestuia. Una si aceeasi donatie, daca este raportabila, este supusa mai intai reunirii pentru calcul la activul net al mostenirii, dupa care, prin raport, este efectiv inclusa - in natura sau prin echivalent -; in partea de mostenire care se defera conform regulilor mostenirii legale, fiind un instrument de stabilire a masei partajabile.
De asemenea, raportul donatiilor nu se confunda cu reductiunea liberalitatilor excesive, pe de o parte, intrucat raportul poate fi inlaturat prin vointa dispunatorului, in timp ce reductiunea nu, iar pe de alta parte intrucat raportul, produce efecte de drept intre mostenitorii care au acceptat succesiunea, in timp ce reductiunea produce efecte numai daca este ceruta, privind masuri care trebuie dispuse de instanta.

666. Plan. In cele ce urmeaza vom analiza liberalitatile raportabile (Sectiunea I), persoanle care sunt tinute si care beneficiaza de raport (Sectiunea II), modalitatile de executare a raportului (Sectiunea III) precum si caile pe care se realizeaza raportu donatiilor (Sectiunea IV).

Sectiunea I

LIBERALITATILE RAPORTABILE

667. Intemeiat pe vointa prezumata a defunctului, obiectul raportului il constituie toate donatiile primite de la defunct de cel tinut la raport, indiferent daca au fost directe sau indirecte (art. 751 C. civ.).
Indepartandu-se de la modelul obisnuit -; Codul civil francez, care in forma sa initiala (modificata in 1898) a stabilit ca sunt raportabile nu numai donatiile, ci si legatele (art. 843) -, Codul civil roman, dupa modelul Codului civil italian (art. 1101), a prevazut ca sunt raportabile doar donatiile, nu si legatele. Numai dintr-o inadvertenta rezultata din necorelarea dispozitiilor de principiu cuprinse in art. 751 C. civ. cu articolele urmatoare inspirate din modelul de baza (Codul civil francez), unele texte (art. 752, 754, 756 si 846) fac referire la raportul legatelor, in realitate raportul privind doar donatiile. Aceasta nu inseamna insa ca prin vointa dispunatorului exprimata neechivoc legatele nu ar putea fi si ele raportabile .
Vom analiza in cele ce urmeaza donatiile supuse raportului (§ 1) si donatiile care prin exceptie nu sunt supuse raportului (§ 2).

§ 1. Donatiile supuse raportului

668. Principiul care se desprinde din dispozitiile art. 751 C. civ. este ca toate donatiile sunt supuse raportului, fie acestea directe sau indirecte.
De asemnea, este indiferent daca donatia a fost incheiata in forma autentica ori sub forma darului manual, a donatiei indirecte sau deghizate. Din simplul fapt ca o donatie imbraca forma darului manual, al donatiei indirecte sau al donatiei deghizate sub forma unui act oneros nu se poate trage concluzia dispensei de raport, alegerea acestor forme putand fi inspirata de consideratii diverse (fiscale, discretie, celeritate etc.); nu mai putin insa, admitandu-se contrar dispozitiilor art. 846 C. civ. ca vointa de a acorda dispensa de raport poate fi si tacita, aceasta trebuie sa rezulte neindoielnic din circumstantele de fapt care trebuie bine circumscrise .
Singura donatie deghizata care este preciputara prin ea insasi este cea prevazuta la art. 845 C. civ., care se refera la instrainarea facuta in favoarea unui descendent cu sarcina dreptului de uzufruct sau a unei rente viagere (supra nr. 430 si urmat.). In acest caz, chiar textul legii precizeaza ca liberalitatea prezumata irefragabil se va imputa asupra cotitatii disponibile si numai excedentul, daca este, asupra rezervei celui gratificat.
Art. 758 C. civ. precizeaza ca sunt supuse raportului cheltuielile facute de defunct pentru asigurarea dotei fiicelor , pentru procurarea unei cariere sau profesii , precum si pentru plata datoriilor personale ale succesibilului.
Donatiile remuneratorii sau cele cu sarcini sunt si ele supuse raportului ca orice donatii, dar numai in masura in care ceea ce recompenseaza sau sarcina raman inferioare valorii bunului donat si doar in masura emolumentului gratuit care ramane . De pilda, in cazul donatiei unui imobil cu sarcina unei rente viagere, raportul se va face la valoarea diferentei dintre pretul imobilului la data partajului si anuitatile efectiv platite diminuate cu veniturile imobilului intre data deschiderii mostenirii si data partajului .

669. Sunt supuse raportului nu numai donatiile in plina proprietate, ci si cele care au ca obiect un alt avantaj procurat donatarului, indiferent care ar fi acesta.
Sunt astfel supuse raportului donatiile care constau fie in constituirea unui drept de uzufruct in favoarea unui succesibil, fie in renuntarea la un uzufruct in favoarea acestuia, uzufructul avand o valoare patrimoniala .
Avantajul profesional patrimonial indirect constand in conferirea de catre defunct dintre succesibilii sai a posibilitatii de a-i continua activitatea profesionala, dandu-i posibilitatea de a economisi sumele necesare pentru inceperea acelei activitati si beneficiind de clientela sa, chiar daca nu constituie o insaracire a dispunatorului si, ca atare, nu este o donatie propriu-zisa, reprezinta totusi o liberalitate supusa raportului .
De asemenea, constituie obiect al raportului „donatia in posesiune” constand in conferirea folosintei gratuite a unei locuinte pe timpul vietii dispunatorului cu intentia de a gratifica pe unii succesibili , ca si concesiunea gratuita a dreptului de a incasa chiria unui bun inchiriat de dispunator unui tert .
In cazul asigurarilor de viata, succesibilul beneficiar al acestora nu datoreaza raportul capitalului asigurat, care nu a figurat niciodata in patrimoniul asiguratului, ci doar al primelor platite in timpul vietii de dispunator, fara insa ca obligatia de raport sa poata trece peste capitalului primit .

§ 2. Donatiile exceptate de la raport

670. In afara donatiilor exceptate de la raport prin vointa dispunatorului , care produc efecte in limitele cotitatii disponibile, pentru rest fiind supuse reductiunii, sau prin vointa donatarului, care renuntand la mostenire este considerat strain de aceasta, caz in care donatia se va imputa asupra cotitatii disponibile, fiind supusa reductiunii daca trece peeste limitele acesteia (art. 752 C. civ.), exista donatii exceptate de la raport prin vointa legii. Este vorba de dispensele de raport prevazute la art. 759 si 762 C. civ.

671. Potrivit dispozitiilor art. 759 C. civ. sunt scutite de raport donatiile care se refera la:
-cheltuielile pentru hrana si intretinere. Dispensa de raport functioneaza fara nici un fel de conditionare, fiind indiferent daca cheltuielile se fac in temeiul obligatiei legale de intretinere sau inafara acestora, ori daca cel intretinut a avut sau nu mijloace proprii .
Intra sub incidenta dispensei de raport si cheltuielile facute pentru intretinerea succesibilului internat intr-un azil, ospiciu etc. ;
-cheltuielile pentru educatie si invatatura. Acestea nu se confunda cu cheltuielile pentru procurarea unei caiere, care sunt supuse raportului conform dispozitiilor art. 758 C. civ. (supra nr. 669), ci se refera la cheltuielile facute pentru studii (oricare ar fi nivelul acestora, inclusiv universitare ) in vederea dobandirii cunostintelor teoretice si practice pentru exercitarea unei profesii. Este vorba de plata taxelor de studii, achizitionarea cartilor sau instrumenteleor necesare, plata deplasarilor in tara sau strainatate etc.
-cheltuielile ordinare pentru imbracaminte si alte obiecte necesare la intrarea in armata, dispozitii care nu mai au astazi aplicare, fiind cazute in desuetudine;
-cheltuielile de nunta, care includ platile pentru toalete,ceremonia religoasa, banchet, deplasari etc.;
-darurile uzuale. Desi textul de lege se referea doar la darurile de nunta, practica judiciara si doctrina i-au dat o interpretare extensiva, incluzand si alte daruri, cum sunt cele facute cu ocazia botezului unui copil, a zilei de nastere, a unei aniversari etc.
Caracterul de dar uzual trebuie sa se aprecieze in functie de momentul donatiei si de averea donatorului, neputand fi excesive, nu de valoarea bunului donat la data partajului, indiferent cat a sporit aceasta in timp .
Avand in vedere prevederile art. 759 C. civ., care se refera la cheltuielile mentionate mai sus ca fiind din categoria celor care „nu sunt supuse raportului”, daca am rationa in termenii „ce nu este supus raportului, este liberalitate preciputara (scutita de raport)”,am putea crede ca reprezinta daruri preciputare care s-ar imputa asupra cotitatii disponibile. Concluzia ar fi insa una pripita, caci asa cum cu deosebita patrundere si forta de convingere a remarcat un autor, „aceste exceptii se explica prin multiple consideratii, care, reunite, permit concluzia ca nu ne aflam in prezenta unor veritabile donatii (s. n. -; D. C.)”, elementul intentional (animus donandi) fiind incert intrucat aceste cheltuieli sunt mai degraba expresia „unei datorii familiale sau sociale”, imbogatirea „donatarului” este dificil de stabilit, iar insaracirea „donatorului” este indoielnica . Dincolo de aspectele juridice si de dificultatile insurmontabile de calcul, solutia izvoraste din favoarea legii in temeiul faptului ca „viata si educatia sunt valori in afara patrimoniului” de care nu trebuie sa se tina seama la lichidarea patrimoniului succesoral .

672. Conform dispozitiilor art. 762 C. civ., donatarul nu este tinut la raport in privinta fructelor si veniturilor bunurilor raportabile percepute inaintea deschiderii mostenirii. Acestea, spre deosebire de bunul principal care le produce, sunt preciputare. Este o exceptie de la regula potrivit careia accesoriul urmeaza soarta juridica a principalului.
Solutia isi are explicatia in faptul ca insasi ratiunea de a fi a acestor donatii este ca donatarul sa se bucure anticipat de folosinta bunului donat.
De la data deschiderii succesiunii, fructele si veniturile bunului donat trebuie aduse de donatar la masa de impartit, dar nu ca obligatie de raport, ci ca o consecinta a starii de indiviziune care se naste de la aceasta data intre comostenitorii defunctului, conform principiului fructus augent hereditatem (supra nr. 654).
Clauza contractuala prin care donatorul si donatarul ar stabili ca acestea sunt si ele raportabile este nula intrucat reprezinta un pact asupra unei succesiuni viitoare prohibit de lege . In schimb, clauza prin care donatarul este scutit de aducerea la masa partajabila a fructelor si veniturilor pe care bunul le va produce dupa deschiderea succesiunii si pana la partaj este valabila , fiind vorba de un legat, adica de o liberalitate preciputara (care se imputa asupra cotitatii disponibile).

673. Donatia-partaj (infra nr 752 si urmat.) este incompatibila prin natura ei cu raportul, care este o operatiune preliminara partajului facuta in scopul constituirii masei partajabile, in timp ce donatia-partaj este partajul insusi facut cu anticipatie de dispunator .
Donatia-partaj nu este donatie decat in forma, nu si in continut.
In cazul donatiei-partaj finalitatea este cea a partajului, in timp ce donatia este doar mijlocul prin care aceasta se realizeaza sau, altfel spus, esenta actului este partajului, iar donatia doar forma pe care acesta il imbraca. Este exclus ca o asemenea donatie sa realizeze ceea ce realizeaza donatiile obisnuite, si anume un avans in contul mostenirii.

Sectiunea II

PERSOANELE TINUTE LA RAPORT SI PERSOANELE CARORA RAPORTUL LE ESTE DATORAT

674. Raportul liberalitatilor este un raport juridic care presupune ca la mostenire sa vina in virtutea legii cel putin doi mostenitori din categoria celor anume prevazute de lege, unul dintre acestia sa fi fost gratificat de defunct in timpul vietii cu o liberalitate nepreciputara (care nu implica vointa de a-l favoriza in dauna celuilalt), iar in vederea concretizarii vocatiei legale la mostenire a fiecaruia dintre cei doi mostenitori sa se tina seama de liberalitatea facuta ca fiind doar un avans in contul mostenirii, intregind (in natura sau prin echivalent) masa partajabila, astfel incat de aceasta sa se poata bucura si cel negratificat.
Urmeaza sa vedem care sunt subiectele acestui raport juridic, asadar, care anume sunt persoanele tinute la raportul donatiilor (§ 1) si care sunt persoanle carora acesta le este datorat (§ 2).

§ 1. Persoanele tinute la raport

675. Din dispozitiile art. 751 C. civ. si art. 3 din Legea nr. 319/1944, rezulta ca obligatia de raport revine descendentilor si sotul supravietuitor atunci cand cumuleaza calitatea de mostenitor legal (A) cu aceea de beneficiar al unei donatii nescutite de raport (nepreciputare) (B) .

A. Calitatea de mostenitor legal

676. Raportul liberalitatilor nu se poate face decat in cazul mostenirii ab intestat, nu si a celei testamentare, care se intemeiaza pe vointa defunctului . Avand menirea de a asigura egalitatea intre mostenitorii legali prevazuti de lege (descendenti si sotul supravietuitor) in temeiul vointei prezumate a defunctului, raportul nu-si mai are sensul atunci cand unul sau altul dintre acesti mostenitori este favorizat de de cujus prin liberalitati preciputare (donatii facute cu dispensa de raport sau legate), peste partea sa legala. Liberalitatile preciputare se imputa asupra cotitatii disponibile a mostenirii, iar daca aceasta este depatita problema care se pune este aceea a reductiunii.
Liberalitatile facute de defunct in favoarea tertilor (categorie in care pe langa persoanele straine de mostenire se includ si mostenitorii legali ai defunctului care nu au obligatia legala de raport -; ascendentii si colateralii) se vor imputa intotdeauna asupra cotitatii disponibile a mostenirii, nepunand problema raportului .
Legatarii universali sau cu titlu universal nu datoreaza raportul, astfel incat atunci cand, de pilda, la mostenire vin doi legatari universali, iar unul dintre acestia a primit de la defunct o donatie, acesta o pastreaza pentru sine, peste partea ce ii revine din mostenire.

677. Raportul nu este datorat decat de mostenitorii legali acceptanti, nu si de catre cei care renunta la mostenire, devenind straini de aceasta. In limitele cotitatii disponibile, renuntatorul poate pastra donatia (art. 752 C. civ.). Cu alte cuvinte, in acest caz, prin vointa celui gratificat, donatia devine preciputara, lucru care este intr-o oarecare masura nefiresc si ilogic daca se are in vedere faptul ca donatia a fost facuta in contul drepturilor succesorale viitoare, iar nu doar pentru cel gratificat .
Donatarul are interesul de a renunta la mostenire in cazul in care cotitatea disponibila a mostenirii este mai mare decat partea pe care ar primi-o ca mostenitor legal. Exemplu: daca defunctul lasa opt copii, bunuri in valoare de 75.000.000 lei, iar pe unul dintre acestia l-a gratificat cu o donatie nescutita de raport in valoare de 25.000.000 lei, renuntand la mostenire, donatarul pastreaza donatia in intregime cat este cotitatea disponibila (1/4 din 100.000.000, reprezentand masa de calcul rezultata din insumarea donatiei de 25.000.000 cu 75.000.000, ce reprezinta valoarea bunurilor lasate de defunct), pe cand daca ar accepta mostenirea, ar trebui sa raporteze donatia, caz in care ar ramane doar cu bunuri in valoare de 12.500.000 lei (100.000.000:8).
Este indiferent faptul daca acceptarea mostenirii este pura si simpla sau sub beneficiu de inventar (art. 751 C. civ.).

678. Important este ca donatarul sa fie mostenitor legal al defunctului la data deschiderii mostenirii, neavand nici o importanta faptul daca la data donatiei avea sau nu vocatie eventuala la mostenire (art. 753 C. civ.). Exemplu: nepotul defunctului care a fost gratificat cu o donatie de bunicul sau la un moment la care tatal sau era in viata, fiind mostenitorul prezumtiv la acea data, datoreaza raportul daca vine la mostenire in concurs cu bunica sa (sotie supraviesuitoare a defunctului), daca tatal sau (fiu al defunctului) renunta la mostenire.

B. Calitatea de beneficiar al unei liberalitati

679. Principiul este ca sunt raportabile numai donatiile primite personal de catre mostenitori de la donator. Donatarul nu poate fi obligat printr-o clauza contractuala sa raporteze donatia la succesiunea unei alte persoane decat dontorul care l-a gratificat (art. 757 C.civ.).
Spre deosebire de dreptul cutumiar francez premergator Codului civil, care impunea raportul donatiilor facute copiilor sau sotului celui tinut la raport intrucat erau considerate persoane interpuse, Codul civil Napoleon si Codul nostru civil au eliminat aceasta posibilitate. Chiar daca sunt deficitar redactate, dispozitiile art. 755 si 756 C. civ. au intelesul ca mostenitorul nu raporteaza decat donatiile primite de el, iar nu si cele primite de descendentii sau sotul sau, eliminand prezumtia de interpunere mentionata mai sus .
Nu este exclusa interpunerea voluntara de persoane, care ar putea antrena obligatia de raport pentru succesibilul care, prin ipoteza, ar fi adevaratul beneficiar al donatiei, numai ca aceasta presupune administrarea probelor care sa demonstreze acest lucru, simpla gratificare a celor apropiati neavand forta prin ea insasi de a da nastere unei prezumtii in acest sens si nici in sensul dispensei de raport .

680. Prin exceptie de la regula de mai sus, in cazul in care sunt intrnite conditiile reprezentarii, reprezentantul trebuie sa raporteze donatiile primite de reprezentat, chiar daca a renuntat la succesiunea acestuia (art. 755 fraza a II-a C. civ.).
Aceasta solutie este comandata de regulile reprezentarii (supra nr. 52 si urmat.), conform carora reprezentatul mosteneste pentru sine, dar dobandind nu numai drepturile, ci si obligatiile celui reprezentat. Chiar daca mosteneste prin reprezentare, reprezentantul nu mosteneste pentru reprezentat, ci pentru sine, motiv pentru care este tinut sa raporteze si donatiile pe care le-a primit personal de la defunct .

§ 2. Persoanele carora le este datorat raportul

681. Raportul este datorat comostenitorilor. Dupa cum reiese din dispozitiile art. 751 C. civ. si ale art. 3 din Legea nr. 319/1944, raportul este datorat coerezilor celui tinut la raport, care vin impreuna cu el la mostenirea legala a defunctului.
Renuntatorii si nedemnii nu au dreptul la raport intrucat sunt straini de mostenire.
Raportul este datorat reciproc intre descendenti si sotul supraviesuitor, astfel incat cine este tinut la raport cand este gratificat de defunct prin donatii este in drept sa si pretinda la randul sau raportul cand cel gratificat este un alt coerede.
Daca unul dintre comostenitorii indreptatiti sa pretinda raportul nu o face, creditorii sai o pot face in locul sau pe calea actiunii oblice, nefiind vorba de o actiune strict personala .

682. Situatia legatarilor si creditorilor succesiunii. Dispozitiile art. 763 C. civ. sunt neechivoce in sensul ca „legatarii si creditorii nu pot pretinde ca erezii sa faca raport”. Aceste prevederi legale se justifica prin faptul ca raportul nu poate profita niciodata, nici direct, nici indirect, legatarilor si creditorilor succesiunii, ci numai coerezilor defunctului.
In cazul legatarilor, in pofida sustinerii curente conform careia acestia ar putea profita indirect intrucat majorandu-se masa de calcul, se majoreaza valoric si cotitatea disponibila, in realitate, raportul nu poate profita decat comostenitorilor defunctului intre care acesta functioneaza, caci tot ce se adauga masei de calcul prin raport se imparte intre descendentii defunctului si sotul supravietuitor conform cotelor legale de mostenire, chiar si in cazul in care donatia raportabila, depasind rezerva celui gratificat, se imputa asupra cotitatii disponibile (supra nr. 447). Daca legatarul este in acelasi timp si mostenitor legal al defunctului indreptatit la raport, poate cere raportul in acesta ultima calitate, profitand insa doar in limitele vocatiei sale legale la mostenire .
Pentru creditorii succesiunii, de asemenea, raportul este lipsit de orice efecte intrucat pentru ei bunurile donate sunt definitiv iesite din patrimoniul dispunatorului, donatia fiind irevocabila, astfel incat gajul lor (si, deci, implicit posibilitatea legala de urmarire) nu se intinde decat asupra bunurilor aflate in patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii.
In cazul acceptarii pure si simple a mostenirii de catre erezii care pot pretinde raportul, dat fiind ca se produce confuziunea patrimoniului succesoral cu acela personal, creditorii succesiunii vor fi asimilati celor personali putand cere raportul pe calea actiunii oblice, dupa care sa urmareasca in patrimoniul debitorului lor bunul raportat in natura sau echivalentul acestuia in cazul raportului prin echivalent.

Sectiunea III

MODALITATILE DE EXECUTARE A RAPORTULUI

683. Generalitati. Doua sunt modalitatile in care poate fi executat raportul donatiilor: in natura sau prin echivalent valoric sau luare mai putin (art. 764 C. civ.). Raportul in natura presupune reunirea la masa partajabila chiar a bunului care a fost donat, acesta putand fi atribuit la partaj oricarui coindivizar (inclusiv celui caruia i-a fost donat, dar de asta data cu titlu de partaj), pe cand raportul prin echivalent sau luare mai putin presupune pastrarea de catre cel gratificat in natura a bunului donat, la partaj, pentru restabilirea egalitatii, fie permitandu-se celorlalti coindivizari sa preia fiecare din masa partajabila o cantitate de bunuri similare, restul impartindu-se conform cotelor legale (raportul prin preluare) (art. 739 C. civ.) , fie imputand valoarea donatiei primite asupra partii celui tinut la raport, acesta primind in completare restul ramas dupa ce comostenitorii primesc fiecare din masa partajabila bunuri pana la concurenta cotelor ce le revin din mostenire (raportul prin imputatie) .
Raportul prin luare mai putin este posibil doar in cazul in care cota-parte din mostenire revenind celui tinut la raport este mai mare decat valoarea donatiei, iar mostenirea solvabila . In caz contrar, donatarul trebuind sa indemnizeze pe comostenitorii sai cu echivalentul valoric al diferentei dintre valoarea donatiei si cota ce-i revine din mostenire, va prefera de cele mai multe ori sa renunte la mostenire pastrand donatia in intregime (cu conditia sa nu depaseasca limitele cotitatii disponibile) . Teoretic insa (si chiar practic, atunci cand acceptarea mostenirii este fortata) raportul prin echivalent valoric efectiv este posibil, donatarul fiind obligat sa verse o suma echivalenta donatiei primite.

684. Conceptia Codului civil. Potrivit Codului civil, pornind de la conceptia (astazi depasita) conform careia imobilele sunt bunuri mai valoroase decat cele mobile reprezentand bunurile de familie prin excelenta, regula este ca raportul acestora se face in natura (art. 765 alin. 1 C. civ.) (§. 1).
Pentru bunurile mobile, conform conceptiei ca acestea sunt mai putin valoroase (res mobilis, res vilis) si ca in masa partajabila se pot regasi intotdeauna bunuri similare pentru a fi atribuite mostenitorilor negratificati de defunct prin donatii, regula stabilita de Codul civil este aceea a raportului prin luare mai putin (art. 772 alin.1 fraza I) (§ 2).
Evolutia societatii moderne a demonstrat insa ca raportul in natura este daunator prin consecintele sale (donatarul stiind ca trebuie sa raporteze gestioneaza bunul cu retinere; insecuritatea generata in raporturile cu tertii de rezolutiunea donatiei; fractionarea bunului la partaj cu pierderi in plan economic etc.), fiind preferabil raportul prin echivalent. Pentru aceste motive, legiuitorul francez - nu si cel roman -; a instituit regula potrivit careia raportul se face prin luare mai putin si numai prin exceptie in natura. Pentru dreptul nostru, pana la modificarea corespunzatoare a legislatiei, solutia pentru surmontarea inconvenientelor mentionate este ca in actele de donatie sa se prevada ca raportul se va face prin luare mai putin, chiar daca obiectul acestora il constituie bunuri imobile, derogarea fiind posibila intrucat regula raportului in natura este doar supletiva .
§ 1. Raportul in natura

A. Cazurile de raport in natura

685. In materie de imobile, asa cum am vazut, regula este aceea a raportului in natura. Problema care se pune este daca acest raport este obligatoriu pentru parti (donatar si coerezi), iar daca nu -; cine are alegere, donatarul sau coerezii sai?
Din formularea textului de principiu al art. 765 alin. 1 fraza I C. civ., care prevede ca „raportul se poate pretinde in natura pentru imobile” (s. n. -; D. C.), rezulta ca acest raport nu este obligatoriu pentru parti, caci „se poate pretinde”, iar alegerea o au coerezii intrucat, pe de o parte, ei sunt cei care pot „pretinde”, iar pe de alta parte intrucat insasi ratiunea raportului in natura este restabilirea egalitatii in favoarea coerezilor .
Aceasta alegere este obligatorie pentru donatar. Cand insa donatarul a instrainat sau ipotecat inaintea deschiderii succesiunii imobilul primit de la defunct „raportul in natura nu este obligatoriu” (s. n.-D. C.)(art. 765 alin. 1 fraza a II-a C. civ.), s-ar subintelege, pentru donatar, putand face raportul prin echivalent. In realitate insa, instrainarea imobilului donat este inatacabila, astfel incat nici nu mai poate fi vorba de vreo alegere, raportul prin echivalent impunandu-se de la sine . In ceea ce priveste ipoteca, si aceasta ramane valabila, dar in acest caz, desi raportul in natura ramane teoretic posibil , practic insa intrucat coerezii ar fi obligati sa respecte ipoteca, cu riscul urmarii imobilului, interesul lor va fi sa ceara raportul prin echivalent.

686. Regulile mentionate mai sus sunt supletive, ceea ce inseamna ca pot fi inlaturate prin vointa partilor. Astfel, pe de o parte, raportul in natura poate fi impus donatarului si in privinta bunurilor mobile, fie prin actul de donatie (cu forta obligatorie a contractului, conform art. 969 C. civ.), fie printr-o manifestare de vointa unilaterala ulterioara din partea donatorului (act separat, testament). Pe de alta parte, donatarul unui imobil poate fi obligat sa faca raportul prin echivalent fie prin contractul de donatie (obligatie pe care trebuie sa o respecte si coerezii), fie printr-un act unilateral al donatorului.

B. Efectele raportului in natura

687. Principiul rezolutiunii retroactive a donatiei. Cand raportul se face in natura, donatia se rezolutioneaza, patrimoniul succesoral reintregindu-se chiar cu bunul care a format obiectul acesteia, iar nu doar valoric
Raportul in natura opereaza ca o conditie rezolutorie (evenimentul de care depinde fiind decesul dispunatorului), de la data deschiderii mostenirii bunul donat facand parte de drept din masa succesorala indiviza ai carei titulari sunt donatarul si coerezii sai . Din acest moment, eredele tinut la raportul in natura din unic proprietar este „reasezat la rang de proprietar indiviz”, iar daca ramane singur in stapanirea bunului donat va datora indemnitatea pentru lipsa de folosinta in favoarea celorlati coindivizari (coerezii indreptatiti la raport) . Daca pana la deschiderea mostenirii donatarul putea incheia cu privire la bunul donat nu numai acte de administrare (locatiune), ci si de dispozitie (vanzare, donatie, schimb), din acest moment bunul intrand sub incidenta regimului proprietatii indivize, in principiu, asemenea acte nu mai pot fi incheiate decat cu acordul tuturor celorlalti coindivizari (descendentii defunctului si sotul supravietuitor), conform regulii unanimitatii (supra nr. 660).
Afara de ipotecile constituite de donatar inaintea deschiderii mostenirii, care raman in vigoare, toate celelalte sarcini (servituti, uzufruct, uz) se desfiinteaza ca efect al rezolutiunii donatiei (art. 765 alin. 1 si art. 769 C. civ.) . Daca la partaj bunul cade in lotul eredelui donatar, sarcinile renasc urmare a efectului declarativ al partajului, atributarul fiind considerat proprietar de la data deschiderii mostenirii
In schimb, actele de administrare incheiate de donatar inaintea deschiderii succesiunii sunt valabile si opozabile coerezilor indreptatiti la raport .
Bunul este considerat ca nu a iesit niciodata din patrimoniul defunctului . De aceea, riscul pieirii sau deteriorarii fortuite a lucrului este al succesiunii, nu al donatarului (art. 760 C. civ.). Simetric invers, sporul de valoare al bunului realizat in mod conjunctural (fara contributia donatarului) intre data actului de donatie si data deschiderii mostenirii se cuvine tot succesiunii, art. 765 alin. 2 C. civ. precizand ca raportul se face „dupa valoarea ce imobilul a avut in momentul deschiderii mostenirii”.

688. Lichidarea contului intre donatar si succesiune. Donatarul care a facut cheltuieli necesare (de conservare) sau utile (de sporire a valorii) cu bunul donat supus raportului are dreptul la o indemnizatie pentru sporul de valoare constatat la data partajului (art. 766 C. civ.). Acest spor de valoare profita succesiunii.
Simetric invers, donatarul este obligat sa indemnizeze succesiunea pentru „toate degradarile si deteriorarile care au micsorat valoarea imobilului, prin faptul, culpa sau neglijenta sa” (art. 767 C. civ..) .
Cheltuielile de intretinere a bunului nu sunt niciodata raportabile .
Intre cele doua categorii de indemnizatii, in care donatarul este pe de o parte creditor, iar pe de alta parte debitor, opereaza compensatia pana la valoarea celei mai mici dintre acestea.
Daca soldul compensatiei este in favoarea donatarului ori daca el este doar pur si simplu creditor al succesiunii, nu si debitor, donatarul are un drept de retentie asupra bunului supus raportului pana la plata creantei sale (art. 771 C. civ.).

§ 2. Raportul prin echivalent

A. Cazurile de raport prin echivalent

689. Asa cum am vazut mai sus (supra nr. 683), raportul prin echivalent tipic este cel prin luare mai putin, cel prin echivalent valoric efectiv avand doar o importanta marginala.
In dreptul nostru, raportul prin luare mai putin este regula in cazul bunurilor mobile, fara diferenta dupa cum sunt corporale sau incorporale (art. 772 C. civ.), si, evident, al sumelor de bani (art. 773 C. civ.), dar poate fi facut si in cazul cand donatia raportabila are ca obiect un bun imobil, daca: imobilul a fost instrainat inaintea deschiderii mostenirii; bunul a pierit din culpa donatarului; daca acest lucru s-a stabilit prin contractul de donatie ori daca donatorul dispune aceasta printr-un act unilateral.

B. Efectele raportului prin luare mai putin

690. Donatia ramane in vigoare. Spre deosebire de raportul in natura, care atrage rezolutiunea donatiei la data deschiderii mostenirii, raportul prin luare mai putin este unul prin echivalent, ceea ce inseamna ca donatia raportabila ramane in fiinta, donatarul ramanand proprietar al bunului.
Fiind si ramanand proprietar al bunului donat, donatarul suporta riscul pieirii sau deteriorarii fortuite a lucrului indiferent daca aceasta a survenit inaintea deschiderii mostenirii sau dupa aceasta. Donatarul va fi tinut asadar la raport si in acest caz.

691. Regula portivit careia raportul se face la valoarea bunului de la data donatiei. Consecvent principiului potrivit caruia donatarul devine proprietar al bunului care formeaza obiectul donatiei la data actului de liberalitate, Codul civil stipuleaza ca valoarea la care se va face raportul este cea pe care bunul o avea la acel moment conform actului estimativ (realizat conform dispozitiilor art. 827 C. civ.) sau, in lipsa, conform estimatiei facute prin experti (art. 772 C. civ.), sporul sau scaderea de valoare ulterioare privindu-l doar pe donatar.

692. Exceptii de la regula raportului la valoarea bunului de la data donatiei. Desi legea nu prevede, in cazul in care este vorba de un imobil care a pierit din culpa donatarului, valoarea la care se va face raportul prin luare mai putin nu mai poate fi cea de la data donatiei, ci aceea pe care bunul o avea la momentul pieirii.
De asemenea, in cazul in care raportul priveste un imobil care a fost instrainat de donatar inaintea deschiderii mostenirii, valoarea la care se va face raportul prin luare mai putin va fi cea corespunzatoare bunului la data instrainarii, dar avand in vedere starea bunului de la data donatiei (tinandu-se asadar seama de ameliorarile sau degradarile aduse bunului de donatar) .

Prin actul de donatie sau prin testament facut de donator ulterior donatiei se poate stipula ca valoarea la care se va face raportul prin luare mai putin sa fie alta decat cea de la data donatiei (stabilita forfetar, in raport cu data deschiderii mostenirii etc.), stipulatie care are valoarea unei dispense particulare de raport pentru eventuala diferenta in plus intre valoarea astfel stabilita si cea prevazuta de lege .

693. Raportul donatiilor avand ca obiect sume de bani. Raportul donatiilor avand ca obiect sume de bani se face „luand mai putin din numerarul succesiunii” (art. 773 alin. 1 C. civ.), adica prin imputatie.
Daca numerarul succesiunii este insuficient, coerezeii vor prelua bunuri mobile, iar in cazul in care si acestea sunt insuficiente, si bunuri imobile, pana la concurenta cotei-parti ce revine fiecaruia din mostenire (art. 773 alin. 2 C. civ.).

Sectiunea IV

CAILE PE CARE SE REALIZEAZA RAPORTUL DONATIILOR

694. Pozitia jurisprudentei si doctrinei noastre. Este in afara oricarei discutii faptul ca raportul donatiilor se poate realiza prin buna invoiala intre coerezii defunctului.
Cand insa intre acestia exista neintelegeri conflictul trebuie transat in justitie. Problema care s-a pus a fost aceea a naturii juridice a acestei actiuni si, implicit, a regimului ei juridic.
In dreptul nostru, in genere, se considera ca actiunea pentru raportul donatiilor este una in realizare si personala, supusa prescriptiei extinctive in termenul general prevazut de lege (in przent, trei ani), termen care incepe sa curga de la data deschiderii mostenirii, putand fi introdusa separat atat inaintea partajului, cat si dupa data acestuia . De asemenea, se considera ca actiunea profita tuturor coindivizarilor, spre deosebire de actiunea in reductiunea liberalitatilor excesive, fiind indivizibila, ceea ce inseamna ca exercitarea ei doar de catre unul dintre cei indreptatiti profita si celorlalti, chiar daca nu au cerut personal acest lucru si nici nu l-au mandatat pe reclamant in acest sens.
Rationamentul prin care s-a ajuns la aceste concluzii este urmatorul: „caracterul personal al actiunii rezulta din imprejurarea ca ea nu poate fi introdusa decat impotriva mostenitorilor donatari, iar nu si impotriva tertilor carora li s-au transmis cu orice titlu bunrile donate. Neavand deci un drept de urmarire -; care este de esenta dreptului real -; inseamna ca este vorba de un drept personal sanctionat cu o actiune personala” .

695. Critica acestei pozitii. Rationamentul de mai sus este eronat si, drept urmare, si concluzia lui. Intr-adevar, in primul rand, plecandu-se de la una din situatiile de raport (si anume, cea in care donatia are ca obiect un bun raportabil in natura care este instrainat de donatar inaintea deschiderii mostenirii) se generalizeaza cu privire la toate situatiile de raport. Or, asa cum am vazut, in cazul in care raportul se face in natura, la data deschiderii mostenirii donatia se rezolutioneaza, iar bunul care formeaza obiectul raportului intra automat (independent de vointa coerezilor, fie acestia tinuti sau indreptatiti la raport) in masa partajabila, devenind proprietate indiviza a tuturor coerezilor, cu regimul juridic aferent(supra nr. 687). Prin urmare, cel putin in acest caz, raportul nu trebuie cerut, caci acesta se realizeaza automat, iar oricat ar dura indiviziunea, neintelegerile referitoare la raport (valoarea la care se face, imbunatatirile aduse de donatar, deteriorarile cauzate din culpa acestuia etc.) se vor rezolva la partaj, care este imprescriptibil.
In al doilea rand, este adevarat ca in cazul in care donatarul obligat la raportul in natura instraineaza bunul primit prin donatie coerezii beneficiari ai raportului nu pot urmari acel bun in mainile subdobanditorului. Dar de aici nu se poate trage nicidecum concluzia ca raportul donatiei care urmeaza a se face prin luare mai putin ar fi un raport personal (obligational, de creanta). Rationamentul in termenii „daca nu exista drepturi de urmarire si de preferinta (caracteristice drepturilor reale) actiunea nu poate fi reala, atunci dreptul de raport al donatiei nu poate fi decat unul de creanta, iar actiunea care il sanctioneaza una personala, nu reala” este eronat, caci exista si o a treia posibilitate, si anume ca actiunea sa nu fie una in realizarea unui drept (lasand de o parte faptul ca exista si drepturi potestative, care nu sunt nici reale si nici de creanta) ci una in constatare.
Ca dreptul la raport nu este unul real, este evident. Este insa el unul de creanta? Raspunsul care se impune este tot negativ. Orice raport juridic personal (de creanta) presupune un subiect activ (creditor) care poate sa ceara unui alt subiect de drept, subiectul pasiv (debitorul), sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. Or, in cazul raportului donatiilor, chiar daca se utilizeaza terminologia specifica raportului juridic de creanta, in sensul ca se vorbeste de „creditorul” si „debitorul” raportului, in realitate, nu este vorba de un raport juridic personal (de creanta), cel tinut la raport nefiind obligat la o prestatie in favoarea coerezilor sai (care ar fi aceasta?) , ci este vorba doar despre o operatiune specifica stabilirii drepturilor succesorale, constand in includerea sau neincluderea unei valori in partea de mostenire care se defera potrivit regulilor mostenirii legale sau in partea de mostenire care se defera potrivit regulilor mostenirii testamentare, conform vointei defunctului.
Daca am accepta teza potrivit careia raportul donatiilor este unul care da nastere unui drept personal prescriptibil, am intra intr-un impas fara iesire imediat ce ne-am pune intrebarea: ce se intampla cu donatia a carui raport s-a prescris? Nu se ia in calcul la stabilirea masei succesorale? Din nepreciputara, devine preciputara, incluzandu-se in cotitatea disponibila a mostenirii? Raspunsurile nu pot fi decat ca donatia in discutie trebuie luata in calcul la stabilirea masei de impartit, iar daca se ia in calcul, ea nu poate deveni din nepreciputara -; preciputara, nici un text de lege sau principiu de drept neingaduind o asemenea solutie, iar despre o donatie care nu este nici preciputara, nici nepreciputara nu a vorbit nimeni pana in prezent, fiind o absurditate.
Iata de ce concluzia care se impune este aceea ca raportul donatiilor se produce si in acest caz de drept, iar nu ca urmare a admiterii vreunei actiuni de raport sanctionand un drept personal de aceasta natura.
Chiar si in cazul exceptional cand raportul se face prin echivalent valoric efectiv (supra nr. 683), indemnizatia pe care o datoreaza donatarul coerezilor nu este altceva decat o datorie fata de succesiune care, la rindul ei, este raportabila (raportul donatiilor neconfundandu-se insa cu raportul datoriilor) , dar termenul de prescriptie extictiva a datoriilor raportabile nu curge pe timpul de la data deschiderii mostenirii pana la partaj fiind suspendat, raportul datoriilor fiind o operatiune de partaj, nu se confunda cu plata acestora, nefiind exigibila pe timpul indiviziunii (infra nr. 702).
Asa cum sublinia D. Alexandresco, „actiunea in raport tine atata timp cat tine si actiunea in imparteala, care este imprescriptibila. Raportul fiind, in adevar, o operatie a impartelei, nu poate sa se prescrie in mod separat” . Sau, si mai exact, in esenta sa raportul „este mai degraba chestiune de proprietate decat de obligatie, succesiunea fiind considerata a cuprinde din ziua cand este deschisa bunurile si valorile subiect de raport” .

696. Concluzii. Raportul este asadar o operatiune preparatorie specifica partajului, care nu intereseaza nimic altceva decat „compunerea masei partajabile” , neavand nici un rost dupa efectuarea acestuia. Fara indoiala, descoperirea unei donatii raportabile ulterior partajului poate justifica un partaj suplimentar, dar aceasta nu insemana nicidecum ca raportul poate exista independent de partaj. Inainte de partaj constatarea raportului poate avea ratiune numai in cazul cand este vorba de un bun raportabil in natura, care, devenind ope legis indiviz la data deschiderii mostenirii, indreptateste pe coerezii donatarului sa invoce drepturile ce le revin asupra bunului aflat in indiviziune.
Cat priveste raportul prin luare mai putin, este o operatiune care nu poate fi separata in nici un fel de partaj, numai cu prilejul acestuia putand avea loc, dupa caz, „imputatia” sau „preluarea” care ii sunt specifice.
Contrar afirmatiilor potrivit carora donatarul „este obligat sa aduca la masa de impartit donatia” in natura sau prin echivalent, raportul opereaza de drept, in caz de litigiu instanta nefacand altceva decat sa constate ca, urmare a acestuia, donatia vizata se ia in calcul la stabilirea masei partajabile si se include - in natura sau prin echivalent -; in partea de mostenire care se defera conform regulilor mostenirii legale intre descendentii defunctului si sotul supravietuitor al acestuia, fiind considerata doar un avans in contul mostenirii legale cuvenite acestora, iar nu o liberalitate preciputara. De aceea, actiunea care solutioneaza eventualele neintelegeri dintre coerezi in legatura cu raportul donatiilor se solutioneaza de regula odata cu partajul, confundandu-se cu acesta.
Raportul nu face asadar altceva decat sa „garanteze vocatiile ereditare conferite de lege” , reintegrand efectiv (nu numai pentru calcul) in masa partajabila, in natura sau prin echivalent, bunuri iesite din patrimoniul defunctului anterior deschiderii mostenirii.
Daca raportul poate fi impus (mai exact, consecintele sale) celor „tinuti” la acesta, in schimb, celor in favoarea carora este reglementat nu le poate fi impus de nimeni, acestia fiind in drept sa il invoce sau nu. Prin intelegerea lor, „debitorul” si „creditorii” raportului pot proceda la partajul bunurilor succesorale cum cred de cuviinta, respectind sau nu normele juridice supletive referitoare la acesta.