280. Prin definitie, testamentul este „un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau o parte din avutul sau” (art. 802 C. civ.). Dispozitiile testamentare referitoare la patrimoniul succesoral (ca intreg, ca o cota-parte din intreg sau ca dispozitie referitoare la cutare sau cutare bun) se realizeaza prin intermediul legatelor . i9q22qk
Legatele trebuie sa aiba desemnate un obiect (Sectiunea I) si un beneficiar (Sectiunea II). Ele pot fi afectate de anumite cauze de ineficacitate (Sectiunea III), care atunci cand survin pun problema destinatiei bunurilor care au format obiectul lor (dreptul de acrescamant) (Sectiunea IV).

Sectiunea I

OBIECTUL LEGATELOR

281. Clasificare. Potrivit dispozitiilor art. 887 C. civ., „se poate dispune prin testament de toata sau de o fractiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate”. Prin urmare, dupa obiectul lor, legatele pot fi universale (§ 1), cu titlu universal (§ 2) sau particulare (§ 3).
Desigur, nimic nu impiedica pe testator ca, prin acelasi testament sau prin testamente succesive, sa lase numai legate de un anumit fel sau sa lase legate de mai multe feluri, uneia si aceleiasi persoane sau unor persoane diferite (infra nr.291 si urmat.). De asemenea, dispunaturul poate lasa unul si acelasi legat la doua sau mai multe persoane (art. 888 C. civ.), legat care se numeste conjunctiv (indiferent daca dupa obiectul sau este universal, cu titlu universal sau particular) (infra nr. 444). De aceea, se impune si analizarea problemei pluralitatii de legate (§ 4).

§ 1. Legatul universal

282. Elementul definitoriu -; conferirea vocatiei eventuale la intregul patrimoniu succesoral. Art. 888 C. civ. precizeaza ca „legatul universal este dispozitia prin care testatorul lasa dupa moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale”.
Sintagma „universalitatea bunurilor” din textul mentionat nu se refera insa la toate bunurile din masa succesorala, ci la vocatia conferita legatarului la intregul patrimoniu succesoral. Intr-adevar, chiar din textul art.888 C. civ. rezulta ca legatul universal poate fi lasat „la una sau mai multe persoane”, ceea ce inseamna ca, in principiu, acele „mai multe persoane” impart intre ele in mod egal ceea ce primesc de la defunct, dreptul fiecarui legatar comprimand drepturile celorlalti, fara a se anihila , iar daca unul dintre legatarii astfel instituiti nu poate primi legatul (fiind intr-o situatie de incapacitate, ori daca in raport cu acesta legatul este ineficace pentru un motiv oarecare) sau renunta la legat, partea ce i s-ar fi cuvenit din mostenire va reveni celorlalti legatari universali in virtutea vocatiei acestora la intregul patrimoniu succesoral care ramane intacta.
Emolumentul (folosul efectiv) al unora sau chiar al tuturor bunurilor care fac parte din masa succesorala poate reveni unor alte persoane decat legatarul universal, cum se intampla atunci cand exista: mostenitori rezervatari care culeg rezerva succesorala, legatarului universal revenindu-i doar cotitatea disponibila a mostenirii ; legatari particulari instituiti individual pentru unele sau chiar pentru toate bunurile succesorale (pentru fiecare in parte) ; ori atunci cand activul succesoral este consumat in tot sau in parte pentru plata pasivului succesoral la care legatarul universal este tinut conform dispozitiilor art. 893 C. civ . In toate aceste cazuri insa, ineficacitatea titlurilor celor care beneficiaza intr-o masura sau alta de emolumentul bunurilor succesorale (cum ar fi, de pilda, renuntarea la mostenire ori prescriptia deptului de optiune succesorala a rezervatarilor, ineficacitatea unuia sau altuia dintre legatele particulare, prescriptia dreptului la actiune pentru plata unei datorii succesorale etc.) va profita legatarilor universali in virtutea vocatiei lor la intregul patrimoniu succesoral.
Prin urmare, se poate conchide ca legatul universal confera doar o vocatie eventuala la culegera intregii mosteniri, iar nu una efectiva . Altfel spus, el se caracterizeaza „nu prin aceea ca legatarul primeste (s. n. -; D. C.), ci prin aceea ca testamentul ii confera vocatia de a primi (s. n. -; D. C.)” toate bunurile din patrimoniul succesoral.
Legatarul caruia testatorul ii lasa prin testament toate bunurile sale numindu-le pe fiecare in parte, fara a-i conferi vocatie la patrimoniul succesoral ca intreg, nu este un legat universal, ci o suma de legate particulare, ceea ce inseamna ca poate exista emolument maxim fara legat universal . Una este asadar vocatia la intregul patrimoniu succesoral si alta este emolumentul tuturor bunurilor succesorale; ele opereaza in planuri diferite, vocatia la universalitatea succesorala este o chestiune de calitate, pe cand emolumentul bunurilor succesorale este o chestiune de cantitate.
Considerat ca fiind un continuator al persoanei defunctului, legatarul universal are vocatia de a primi nu numai elementele patrimoniale ale succesiunii, ci si cele extrapatrimoniale, care, prin exceptie, se transmit pentru cauza de moarte, cum este cazul dreptului moral de autor, chiar in prezenta unor mostenitori rezervatari ai defunctului, acestia avand drepturi doar asupra rezervei, care se refera exclusiv la drepturile de natura patrimoniala, iar nu si la cele nepatrimoniale, in legatura cu care nu se poate pune problema reductiunii .

283. Formule de desemnare a legatarilor universali. Din punct de vedere legal nu exista nici o formula sacramentala pentru instituirea unui legatar universal. Asadar, afara de cazul in care testatorul utilizeaza referitor la persoana gratificata formulele consacrate de „legatar universal” sau de „erede instituit” (este vorba de conotatia moderna a sintagmei, iar nu de conotatia pe care instituirea de erede o avea in dreptul roman), desemnarea legatarului universal poate fi facuta cu orice formula din care reiese vocatia legatarului la intregul patrimoniu succesoral. Chiar daca formula utilizata este improprie (de exemplu, legatarul este desemnat ca fiind „executor testamentar”), prin interpretarea vointei dispunatorului, se poate ajunge la concluzia ca este vorba de un legat universal, reciproca fiind si ea valabila, prin intepretarea vointei defunctului putandu-se ajunge la concluzia ca prin formula „legatar universal” acesta a inteles in realitate sa desemneze un executor testamentar .
In practica judiciara si in doctrina, sunt considerate universale:
-legatul tuturor bunurilor mobile si imobile , caci, potrivit art. 461 C. civ., „toate bunurile sunt mobile sau imobile”, ceea ce inseamna ca vocatia pe care o confera este la toate bunurile defunctului, succesiunea neputand cuprinde alte bunuri. Este considerat sinonim termenul de legat al „intregii averi” . Acest legat este universal numai atunci cand se refera la bunurile din momentul deschiderii mostenirii, iar nu si cel referitor doar la bunurile din momentul incheierii testamentului, deoarece acesta din urma nu confera vocatie legatarului si la bunurile dobandite de testator intre data testamentului si momentul deschiderii mostenirii ;
-legatul nudei proprietati a tuturor bunurilor succesorale, deoarece nudul proprietar are vocatia nu numai de a dabandi la stingerea uzufructului (art. 557 C. civ.) elementele care i-au dezmemembrat proprietatea (usus si fructus), aceasta devenind astfel deplina, dar si dreptul de a dobandi, chiar si pe timpul dreptului de uzufruct, nuda proprietate a bunurilor care, eventual, reintra in masa succesorala (cum ar fi, de exemplu, cazul revocarii unui legat pentru ingratitudine);
-legatul cotitatii disponibile a mostenirii, intrucat da dreptul legatarului sa culeaga intreaga mostenire lasata de defunct daca nu exista rezervatari sau daca acestia renunta la mostenire ori si-au primit de la defunct in timpul vietii acestuia donatii nescutite de raport care acopera rezerva succesorala . Se impune precizarea ca acest legat este universal doar in ipoteza in care testatorul nu a limitat in nici un fel intinderea vocatiei legatarului, caci daca din interpretarea vointei dispunatorului rezulta ca l-a gratificat pe legatar doar cu procentul reprezentand cotitatea disponibila a mostenirii in raport cu data actului de dispozitie (de exemplu, dispune ca legatarul sa primeasca din mostenire cotitatea disponibila de 1/4 intrucat are trei copii a caror rezerva este de 3/4), caz in care vocatia lui nu mai este la intregul patrimoniu succesoral, ci doar la aceasta cota-parte din mostenire, legatul fiind cu titlu universal, iar nu universal ;
-legatul stipulat cu privire la surplusul (prisosul) sau a restul bunurilor ramase dupa plata legatelor particulare sau cu titlu universal este un legat universal intrucat, pe de o parte, daca legatarii particulari sau cu titlu universal renunta la legate sau acestea sunt ineficace, bunurile respective sau cota-parte de mostenire vor reveni legatarului surplusului, iar pe de alta parte, patrimoniul dispunatorului poate primi bunuri dupa data testamentului, toate acestea revenind, de asemenea, legatarului surplusului, daca primele legate sunt particulare, sau in cota-parte, daca primele legate sunt cu titlu universal .

284. Efecte. Cazul particular al legatului universal cu precizarea (atribuirea) partii cuvenite ori cu facultatea de a alege. Efectele legatului universal difera in functie de faptul daca legatarul este sau nu singurul mostenitor cu vocatie la universalitate.
In primul caz (legatarul este singurul mostenitor cu vocatie la universalitate), legatarul dobandeste proprietatea tuturor bunurilor succesorale, afara de cele care formeaza obiectul legatelor particulare. Prioritatea legatarilor particulari asupra legatarilor universali se justifica prin faptul ca „legatele universale nu confera decat o vocatie, pe cand legatele cu titlu particular confera o proprietate efectiva” (s. a.) .
In cel de al doilea caz (alaturi de legatarul universal exista mai multi mostenitori cu vocatie la universalitate: unul sau mai multi rezervatari, un alt (sau alti) legatar(i) universal(i) ori unul sau mai multi legari cu titlu particulari), legatarul universal dobandeste doar o cota-parte indiviza din mostenire, proprietatea exclusiva asupra unora sau altora dintre bunurile succesorale dobandind-o numai ca urmare a partajului patrimoniului succesoral.
Respectand valoric cota-parte cuvenita legatarului universal, testatorul poate insa sa-i atribuie legatarului anumite bunuri din masa succesorala, stabilnd astfel componenta lotului cuvenit acestuia. Legatul ramane universal, avantajul fiind insa acela ca legatarul, in limita cotei-parti ce i se cuvine din succesiune, la data deschiderii mostenirii, dobandeste proprietatea exclusiva a bunurilor atribuite (evitandu-se starea de indiviziune), practica judiciara si doctrina franceze admitand chiar posibilitatea ca testatorul sa confere legatarului facultatea de a alege el bunurile pe care le doreste din masa succesorala .
Legatarul universal are dreptul de a exercita orice actiune patrimoniala care ar fi putut fi exercitata de testator daca ar fi fost in viata, inclusiv dreptul de a revendica bunurile preluate de statul comunist fara titlu, neputandu-se sustine cu temei ca acesta ar avea dreptul doar la bunurile aflate in patrimoniul defunctului la data decesului .

§ 2. Legatul cu titlu universal

285. Notiune. Origini. Art. 894 alin.1 C. civ. prevede ca legatul cu titlu universal „poate avea de obiect o fractiune a mostenirii, precum jumatate, a treia parte sau toate imobilele sau toate mobilele, sau o fractiune din mobile sau imobile”. Avand in vedere ca aceasta enumerare este limitativa (art. 894 alin.2 C. civ. precizand ca „orice alt legat este singular”), rezulta ca sunt cu titlu universal cinci categorii de legate:
-legatul unei fractiuni din mostenire (din intreg sau din cotitatea disponibila , in dreptul nostru fiind considerat ca atare si legatul intregii mosteniri facute de minorul intre 16-18 ani, care, conform dispozitiilor art. 807 C. civ., nu poate dispune prin legat decat de jumatate din ceea ce ar putea dispune ca major );
-legatul tuturor bunurilor imobile;
-legatul tuturor bunurilor mobile;
-legatul unei fractiuni din totalitatea bunurilor imobile;
-legatul unei fractiuni din totalitatea bunurilor mobile.
Legatul tuturor imobilelor este unul cu titlu universal, chiar daca testatorul lasa la moartea sa un singur imobil, esentiala fiind vocatia de a dobandi orice imobil al testatorului, iar legatul tuturor mobilelor este cu titlu universal, ca si legatul tuturor imobilelor, chiar daca la data decesului testatorul nu lasa nu lasa nici un bun mobil .
Neincluzandu-se in nici una din categoriile enumerate de art. 894 alin.1 C. civ. (si, evident, neconferind vocatie la intregul patrimoniu succesoral), vor fi considerate legate particulare legatele imobilelor sau mobilelor desemnate global prin locul situarii lor („toate imobilele din localitatea cutare”, „toate bunurile mobile din Romania”) sau prin natura lor economica („toate imobilele rurale”, „toate cartile din biblioteca mea”) ca si legatele care se refera la ansambluri de bunuri desemnate global, chiar daca acestea corespund unor universalitati de fapt in cadrul patrimoniului dispunatorului (legatul unui fond de comert, legatul unei succesiuni nelichidate, legatul facut de un sot cu privire la drepturile ce ii revin din ansamblul bunurilor comune etc.) .
Astfel definit, legatul cu titlu universal, chiar daca are aceeasi natura cu legatul universal, ambele conferind doar o vocatie eventuala, iar nu emolumentul efectiv, se deosebeste de acesta prin faptul ca vocatia pe care o confera nu este niciodata la intreg, cum se intampla in cazul legatului universal, ci numai la o parte din mostenire (la o cota-parte din intreg, la toate imobilele sau la toate mobilele, ori la o cota-parte din acestea) . De exemplu, legatarul tuturor bunurilor mobile ale defunctului poate sa nu beneficieze de emolumentul unora din mobilele succesiunii intrucat formeaza obiectul unor legate particulare, dar daca aceste legate sunt ineficace, are vocatia sa le primeasca, aceasta pe de o parte, pe de alta parte insa acest legatar nu are vocatie decat la bunurile mobile ale succesiunii, iar nu si la cele imobile.
In doctrina noastra contemporana se sustine ca „ceea ce caracterizeaza legatul cu titlu universal este vocatia la o cota-parte din mostenire (universalitate) (s. n. -; D. C.), iar nu emolumentul care va fi cules de legatar…” , acesta fiind elementul care il diferentiaza de legatul particular, care confera vocatie doar la bunuri individualizate. Asa cum rezulta insa din dispozitiile art. 894 alin. 1 C. civ., legatul universal confera vocatie si la toate imobilele sau mobilele succesiunii (ori la cote-parti din acestea), ceea ce, cel putin in acceptiunea contemporana a termenilor, nu reprezinta cote-parti din mostenire. Automat se pune intrebarea: de ce in conceptia Codului civil nu sunt cu titlu universal (art. 894 alin. 2 precizand ca orice alte legate decat cele enumerate limitativ la alin. 1 al aceluiati text de lege sunt particulare) si legatele privind toate sau o parte dintr-o categorie anume de bunuri (imobilele dintr-o localitate, bunurile alcatuind un fond de comert, bunurile facand parte dintr-o succesiune nelichidata etc.) sau, invers, de ce nu sunt particulare legatele care au ca obiect toate imobilele sau mobilele succesorale ori o cota-parte din acestea? Raspunsul se gaseste in trecut, dar aceasta situatie nu l-a impiedicat totusi in contemporaneitate pe un autor sa afirme, nu fara temei, ca „este obligatoriu deci de a admite ca aici este o doza de ilogism in repartizarea dispozitiilor testamentare intre cele doua categorii (legate cu titlu universal si legate particulare -; n. n.-D. C.)” .
In Vechiul drept francez , nu functiona principiul unitatii transmisiunii succesorale, bunurile impartindu-se in trei mase, mobile, achizite si proprii, care puteau fi mostenite de succesori diferiti si care puteau face separat obiect al unor dispozitii universale sau cu titlu universal. Codul civil francez de la 1804, consacrand principiul unitatii transmisiunii succesorale, a impartit bunurile in mobile si imobile, dar in art.1010 (caruia ii corespunde art.894 C. civ. roman) nu a tras toate consecintele logice din aceste schimbari, tratand cele doua categorii de bunuri ca pe timpul Vechiului drept francez, ca si cand ar fi mase distincte de bunuri, ceea ce, evident, este incorect.

286. Problema naturii juridice a legatului uzufructului intregii mosteniri sau al unei fractiuni din mostenire. Art. 805 C. civ. prevede posibilitatea ca prin testament nuda proprietate sa fie lasata unei persoane, iar uzufructul unei alte persoane. Daca o astfel de dispozitie testamentara priveste intregul patrimoniu succesoral sau o cota-parte din acesta (sau se refera la toate imobilele sau toate mobilele succesorale ori o cota parte din acestea) , problema care se pune este aceea a naturii juridice a legatului de uzufruct, legatul nudei proprietati fiind, indiscutabil, fie universal, fie cu titlu universal, dupa caz. Rezolvarea acestei probleme a cunocut o evolutie in timp.
Conform doctrinei clasice franceze, care a fost mult timp agreata si de jurisprudenta, legatul in discutie este particular prin excludere: universal nu poate fi deoarece acesta confera cel putin o vocatie eventuala la intregul patrimoniu succesoral, or, legatarul uzufructului intregii mosteniri nu are nici un fel de vocatie la nuda proprietate a mostenirii; cu titlu universal nu poate fi intrucat nu este cuprins in enumerarea limitativa a acestor legate facuta de art. 1010 C. civ. francez (art. 894 alin. 1 C. civ. roman) . Aceasta parere a avut si are partizani si acum in doctrina noastra (am impartasit-o si noi pana de curand) . Asa cum s-a subliniat, „caracterul universal al uzufructului (art. 550, 551, 559) se refera la intinderea dreptului constituit, iar nu la natura intrinseca a titlului din care dreptul deriva, iar contributia la plata datoriilor este o sarcina a veniturilor iar nu o obligatiune derivand din natura legatului” .
Dupa o alta parere, mai nuantata, art. 1003 C. civ. francez (art. 888 C. civ. roman) si art. 1010 C. civ. francez (art. 894 C. civ. roman) nu ar viza universalitatea si cota-parte din universalitate decat din punct de vedere cantitativ (primul conferind vocatie la intreg, iar cel de al doilea la o fractiune din intreg), iar nu si din punct de vedere calitativ, perspectiva din care este indiferent daca vocatia la universalitate sau cota-parte din universalitate se refera la deplina proprietate, la nuda proprietate sau la uzufruct, astfel incat legatul de uzufruct poate fi nu numai particular (cand se refera la un bun individualizat), ci si universal (cand se refera la intreaga succesiune) sau cu titlu universal (cand se refera la o cota-parte din mostenire) . Oricat de seducatoare pare aceasta constructie juridica, ea prezinta totusi o deficienta insurmontabila, si anume ca legatul de uzufruct al tuturor bunurilor succesorale nu poate conferi niciodata vocatie la intreaga succesiune incluzand si nuda proprietate, asa cum se intampla in cazul simetric invers al legatului nudei proprietati a tuturor bunurilor succesorale, ceea ce demonstreaza ca un asemenea legat nu este in realitate unul universal.

Sesizand, probabil, aceasta deficienta, Casatia franceza a ajuns printr-o decizie de referinta la concluzia ca atat legatul uzufructului intregii mosteniri, cat si legatul uzufructului unei cote-parti din mostenire sunt legate cu titlu universal , solutie impartasita de doctrina franceza contemporana fara rezerve . In aceasta conceptie, acceptandu-se ideea ca in privinta calificarii legatelor important nu este numai criteriul cantitativ, ci si cel calitativ, se retine totusi ca legat universal nu poate fi decat acela care confera vocatie la proprietatea intreagii mosteniri, iar nu doar la uzufructul acesteia, deoarece acest drept nu se poate referi decat la o parte din mostenire si niciodata la intreg. Chiar daca este vorba de un uzufruct al intregii mosteniri, vocatia conferita legatarului nu este la intreg, ci doar la o parte din patrimoniul succesotal, prin natura lui uzufructul intregii mosteniri fiind limitat intrucat desi confera vocatie la orice bun succesoral, aceasta se refera doar la uzufruct (care este o parte din mostenire), iar nu la deplina proprietate (singura care reprezinta intregul). Prin urmare, legatul de uzufruct nu poate fi decat ori particular (cand se refera la un anume bun din succesiune), ori cu titlu universal (cand se refera la intreaga nostenire sau o cota-parte din aceasta), solutie care ni se pare logica si corecta.

287. Efecte. Legatul cu titlu universal produce efecte care difera in functie de obiectul acestuia.
Daca legatul are ca obiect fie toate bunurile imobile, fie toate bunurile mobile ale defunctului legatarul dobandeste proprietatea exclusiva a acestor bunuri, afara de cele care formeaza obiectul unor legate particulare.
Atunci cand legatul are ca obiect o cota-parte fie din intregul patrimoniu succesoral, fie din toate bunurile imobile, fie din toate bunurile mobileale ale defunctului, legatarul dobandeste un drept de proprietate indiviza, iar nu proprietatea exclusiva a unuia sau altuia din bunurile succesorale. In acest caz, testatorul poate proceda la precizarea (atribuirea) partii cuvenite ori sa confere facultatea de alegere fiecarui legatar sau unora dintre acestia, asa cum se intampla in cazul legatului universal (supra nr. 284).

§ 3. Legatul particular

288. Notiune. Legatul particular sau cu titlu particular (singular) este o „categorie reziduala” , pe care legea nu o defineste pozitiv, spunand ca este acel legat care nu este nici universal (art. 888 C. civ.), nici cu titlu universal (art. 894 C. civ. dupa ce defineste la alin.1 acest din urma legat, precizeazand la alin. 2 ca „orice alt legat este singular”).
Din aceasta perspectiva, legate particulare nu sunt asadar numai acelea care se refera la „unul sau mai multe obiecte determinate” (art. 887 C. civ.) , ci si cele care se refera la o categorie anume de bunuri, oricare ar fi ponderea acestora in cadrul patrimoniului defunctului, care este determinata prin orice alt criteriu decat cele prevazute la art. 894 alin.1 C. civ. (toate imobilelele; toate mobilele; o cota-parte din acestea) . Prin urmare, sunt particulare nu numai legatele care se refera la unul sau mai multe bunuri determinate (casa mea de vacanta, cele doua tablouri de Grigorescu etc.), ci, asa cum am vazut mai sus (supra nr. 285), si cele referitoare la imobilele sau mobilele situate intr-un anumit loc (toate imobilele din Romania, tot mobilierul din casa), legatele al caror obiect este determinat prin natura economica a bunurilor (toate imobilele rurale, toate cartile din biblioteca), ca si legatele referitoare la ansambluri de bunuri desemnate global, chiar daca este vorba de universalitati de fapt (fond de comert, succesiune nelichidata culeasa de testator, cota-parte din bunurile comune revenind sotului testator), desi rational ar fi fost ca aceste legate sa fie cu titlu universal .

289. Obiect. Legatele particulare pot avea ca obiect orice bun aflat in circuitul civil, fie ca este vorba de bunuri corporale (mobile sau imobile), cu privire la care se transmite fie dreptul de proprietate (in intregime sau intr-o cota parte), fie un dezmembramant al proprietatii (uzufruct, uz, abitatie, superficie) ori incorporale, cum este cazul creantelor (de plata a unui pret, de restituire a unui imprumut, de plata a unor dividende etc.).
De asemenea, obiect al legatelor particulare il pot forma atat bunurile individual determinate (o casa, o carte), cat si de gen (o suma de bani, o cantitate de cereale).
In orice caz, obiectul legatelor trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil, instanta neputand decat cel mult sa interpreteze vointa defunctului, iar nu sa stabileasca obiectul legatului atunci cand acesta este nedeterminat.
Conform dispozitiilor art. 903 C. civ., „lucrul legat se va preda cu accesoriile necesare, in starea in care se gasea la moartea donatorului”. Este o aplicatie a maximei accessorium sequitur principale. Astfel, legatul unei case include si gradina accesorie, iar legatul unei proprietati agricole include si septelul accesoriu .
In cazul in care obiectul legatului este un imobil, iar ulterior intocmirii testamentului dispunatorul achizitioneaza alte imobile care sporesc intinderea celui dintai (de pilda, langa un teren agricol formand obiectul legatului cumpara un altul, ori intr-un imobil in care testatorul detine un apartament mai cumpara unul), achizitiile subsecvente nu se cuvin legatarului decat daca testatorul face o noua dispozitie in favoarea sa (art. 904 alin. 1 C. civ.). In schimb, imbunatatirile sau constructiile noi, ca si extinderea ingradirii unui loc inchis, facute de dispunator ulterior intocmirii testamentului asupra imobilului legat, se cuvin legatarului, fara dispozitie expresa in acest sens (art. 904 alin. 2 C. civ.), considerandu-se ca prin aceasta atitudine testatorul le-a inclus in legatul initial . Din contra, daca testatorul deslipeste ulterior testamentului o parte din imobilul legat atasand-o la alt imobil al sau, legatul trebuie considerat revocat in parte, ramanand valabil pentru restul ramas din imobilul intial .

290. Efecte. Legatul particular confera legatarului vocatie doar la bunul care formeaza obiectul acestuia, ceea ce inseamna ca renuntarea la mostenire, nedemnitatea mostenitorilor legali sau ineficacitatea legatelor universale sau cu titlu universal nu vor putea profita celui gratificat printr-un astfel de legat .
Legatarul dobandeste dreptul care formeaza obiectul legatului ca drept exclusiv, afara de cazul in care legatul este conjunctiv conferind vocatie la intreg cu privire la acelasi bun sau grup de bunuri (nu la intreaga mostenire sau cota-parte din mostenire) la doi sau mai multi legatari (infra nr. 444) ori de cazul in care doi sau mai multi legatari au primit fiecare o cota-parte din legat, fara a avea vocatie la intregul obiect al acestuia (de exemplu, trei legatari au primit fiecare cate o cota de 1/3 dintr-un imobil).
Beneficiarul legatului particular succede doar la bunul care formeaza obiectul liberalitatii, primindu-l in starea in care se gaseste la deschiderea succesiunii (art. 903 C. civ.), motiv pentru care nu poate cere obligarea autorului unei fapte ilicite care a deteriorat bunul inaintea deschiderii mostenirii la repararea prejudiciului, creanta respectiva, in lipsa de dispozitie expresa din partea defunctului, revenind mostenitorilor cu vocatie (legala sau testamentara) la universalitatea patrimoniului succesoral . De asemenea, legatarul particular nu are calitatea procesuala activa de a revendica un bun succesoral, altul decat cel care formeaza obiectul liberalitatii a carui beneficiar este .
Juridic este posibil ca legatele particulare sa consume intregul emolument al mostenirii, fara ca prin aceasta sa se confunde cu legatul universal; primele confera proprietatea efectiva, pe cand cele din urma confera doar vocatia la un patrimoniu, care prin instituirea de legate particulare poate fi vidat de elementele sale active (supra nr.282).

§ 4. Pluralitatea de legate

291. Testatorul poate constitui mai multe legate de aceeasi natura sau de naturi diferite, prin acelasi testament sau prin testamente succesive, care, in masura in care nu sunt contrarii sau incompatibile punand probleme de revocare (infra nr. 310), necesita o analiza a efectelor pe care le produc. Din aceasta perspectiva, se distinge, pe de o parte, situatia in care coexista legatele constituite in favoarea unor persoane diferite (A), iar pe de alta parte, situatia in care legatele se constituie in favoarea aceleiasi persoane, fiind vorba de un cumul de legate (B).

A. Coexistenta legatelor constituite in favoarea unor persoane diferite

292. Testatorul poate dispune in favoarea mai multor persoane diferite, fie prin legate de aceeasi natura (a), fie prin legate de natura diferita (b).

a) Legatele de aceeasi natura

293. Legatele universale. Daca testatorul lasa doi sau mai multi legatari universali, fiecare dintre acestia are vocatia eventuala la intreaga mostenire (sau la intreaga cotitate disponibila, daca exista rezervatari), ceea ce face ca, in cazul in care unul sau altul dintre acestia renunta la mostenire ori daca unul sau altul dintre legate este ineficace, acceptantul sau beneficiarul legatului valabil sa culeaga mostenirea in intregul ei.
Atunci cand insa doua sau mai multe asemenea legate sunt valabile si acceptate, legatarii vor veni impreuna la mostenire impartind-o in parti egale.

294. Legatele cu titlu universal. In cazul in care testatorul lasa doua sau mai multe legate cu titlu universal care poarta fiecare asupra unei cote-parti din mostenire sau asupra tuturor imobilelor ori mobilelor (ori a unei cote-parti din acestea), fiecare legatar are vocatie doar la cota sa parte sau categorie de bunuri, astfel incat renuntarea unuia dintre legatari la legat sau ineficacitatea acestuia nu poate profita celorlalti colegatari cu titlu universal, ci doar mostenitorilor cu vocatie la universalitatea patrimoniului succesoral.
Se exceptaza doar cazul in care doi sau mai multi asemenea legatari au vocatie la aceeasi categorie de bunuri in intregul sau (la toate imobilele sau la toate mobilele), cand renuntarea unuia dintre legatari sau nevalabilitatea legatului sau va profita celuilalt sau celorlalti colegatar(i) .

295. Legatele particulare. Legatele particulare nu dau dreptul decat la bunul sau categoria restransa de bunuri care formeaza obiectul acestora, motiv pentru care renuntarea legatarului sau ineficacitatea lor va profita mostenitorilor cu vocatie universala sau cu titlu universal.
Prin exceptie, in cazul legatului conjunctiv (infra nr. 444), renuntarea unuia dintre colegatari ori ineficacitatea legatului in raport cu unul sau altul dintre acestia profita prin acrescamant (infra nr. 446) colegatarilor acceptanti ale caror legate sunt valabile.

b) Legatele de natura diferita

296. Una si aceeasi succesiune poate fi lasata de defunct la doi sau mai multi legatari, prin legate de natura diferita: universale, cu titlu universal si particulare. Orice combinatie de asemenea legate este valabila si posibila (legate universale - legate cu titlu universal; legate universale -; legate particulare; legate cu titlu universal -; legate particulare).
In cazul in care, de exemplu, exista un legatar universal, un rezervatar si un legatar particular, legatul universal fiind redus in limitele cotitatii disponibile pentru asigurarea rezervei, de renuntarea legatarului particular la legat sau de ineficacitatea acestuia va profita legatarul universal, iar nu si rezervatarul .

B. Cumulul de legate

297. Asa cum am vazut (supra nr. 281), in principiu, nu exista nici un impediment legal ca unul si acelasi legatar sa fie desemnat atat legatar universal, cat si legatar particular al defunctului. In acest caz se considera ca dispozitiile testamentare nu confera legatarului o dubla calitate (de legatar universal si de legatar particular), ci doar ca legatul universal prevaleaza aupra celui particular, acesta din urma neavand alta semnificatie decat a indicarii de catre dispunator a bunurilor sau valorilor pe care intelege sa le includa prioritar in lotul legatarului universal desemnat si legatar particular, astfel incat in concurs cu rezervatarii sau un alt legatar universal sa primeasca in lotul sau obiectul legatului particular .
Cumulul unui legat universal cu un legat cu titlu universal nu este posibil deoarece acestea avand aceeasi natura, diferita fiind doar intinderea vocatiei la mostenire (supra nr.285), se exclud reciproc, neputand coexista.

Sectiunea II

DESEMNAREA BENEFICIARILOR LEGATELOR

298. Necesitatea desemnarii legatarului. Legatele sunt acte de dispozitie asupra patrimoniului succesoral care se realizeaza prin testament. Este vorba de un act de dispozitie cu titlu gratuit care presupune un transfer de drepturi din patrimoniul dispunatorului intr-un alt patrimoniu, ceea ce nu se poate concepe fara desemnarea unui avand-cauza, adica a unui beneficiar desemnat.
Nu poate exista legat fara legatar, caci nu pot mosteni decat persoanle care au capacitate succesorala, element care nu poate fi intrunit decat in raport cu o persoana concreta, persoanele viitoare precum si cele incerte fiind lipsite de capacitatea de folosinta de a primi prin legat (supra nr.177 -; 182).
Legatul fara legatar desemnat este nul .
Desemnarea legatarului trebuie facuta de testator (a), fie direct, fie indirect (b).

a) Desemnarea trebuie sa fie facuta de testator

299. Act juridic eminamente personal (supra nr.130), legatul nu poate fi facut decat de dispunator (testator) si numai prin testament, cu respectarea conditiilor de forma cerute de lege. De aceea, in principiu, este nul atat legatul facut de testator cu imputernicirea unei alte persoane de a alege pe legatar, denumit legat cu facultate de alegere (1°), cat si legatul secret, prin care bunurile legate sunt remise de testator unei persoane de incredere careia ii comunica verbal legatarul pentru a fi remise acestuia (2°) .

1°. Legatul cu facultate de alegere

300. Principiul. A abandona desemnarea legatarului la dispozitia unui tert, cum se intampla in cazul legatului cu facultate de alegere, nu ar insemna altceva decat ca, practic, sa se faca din acesta „adevaratul dispunator” , in plus, acceptand aceasta combinatie ca valabila, s-ar crea o ruptura in lantul titularilor dreptului asupra bunului care formeaza obiectul legatului, intre momentul deschiderii succesiunii si acela al alegerii legatarului bunul ramanand fara titular de drept, ceea ce ar contraveni teoriei patrimoniului care nu admite un asemenea hiatus .

301. Temperari ale principiului. Nu este considerat nul testamentul care confera tertului dreptul sa faca alegerea doar dintr-o anumita categorie de persoane desemnata de testator (incertus ex certis personis), cum ar fi, de exemplu, cazul legatarului care urmeaza a fi desemnat de tert dintre rudele defunctului .
De asemenea practica judiciara si doctrina, dand dovada de suplete, valideaza testamentele continand legate in scopuri de binefacere sau sociale prin care dispunatorul confera unui tert pe care il instituie ca legatar facultatea de a alege adevaratul beneficiar al liberalitatii dintr-o categorie desemnata de testator (saraci, orfani, mutilati de razboi etc.) ca o sarcina a legatului . In aceast caz, bunurile formand obiectul legatului nu raman fara titular intre momentul deschiderii mostenirii si momentul alegerii beneficiarului, iar daca sarcina nu poate fi adusa la indeplinire legatarul desemnat sa aleaga si sa transmita va beneficia el de legat .
Legatul cu facultate de alegere implica prin el insusi un „mandat de desemnare” a legatarului, sanctionat de lege, asa cum am vazut, doar atunci cand este neleimitat (nestabilind categoria de persoane din randul carora sa se faca alegerea), dar el nu trebuie confundat cu mandatul de repartizare a beneficiului legatului intre legatarii desemnati de testator, in cazul caruia mandatarul nu alege el legatarii -; acestia fiind desemnati de testator -, ci doar imparte intre cei gratificati obiectul legatului (de regula, o suma de bani) dupa cum crede de cuviinta .
Se poate spune asadar ca facultatea de alegere a legatarului de catre un tert este compatibila cu principiile desemnarii legatarului doar atunci cand nu face altceva decat sa concretizeze vointa dispunatorului, iar nu si atunci cand se substituie acesteia.

2°. Legatul secret

302. Legatul secret consta in dispozitiile prin care anumite bunuri sunt remise de testator unei persoane de incredere pentru ca la decesul sau sa fie predate beneficiarului indicat verbal de dispunator. Persoana de incredere nu este in acest caz beneficiara a unui legat cu sarcina, astfel incat legatarul nu este desemnat prin testament, ci oral, fiind neidentificabil din perspectiva formelor testamentare impuse de lege ad validitatem, ceea ce atrage sanctiunea nulitatii absolute .
Legatul secret nu se confunda cu legatul cu sarcini secrete, al caror continut si beneficiar nu sunt cunoscute decat de legatarul desemnat de testator sa le aduca la indeplinire, valabil in principiu, afara de cazul in care se probeaza ca beneficiarul lor nu are capacitatea de a primi, daca sarcina este ea insasi o liberalitate .

b) Posibilitatea desemnarii directe sau indirecte

303. Desemnarea legatarului poate fi directa, caz in care, fara a se cere o formula anume, se face referire la numele (denumirea) sau porecla celui gratificat, ori la o anumita calitate a celui gratificat (profesie -; daca intr-un anumit teritoriu este exercitata doar de o singura persoana: notar, invatator, fierar etc. -, cel care l-a ingrijit pe dispunator in cursul unei boli de care acesta a suferit, ruda) .
Legatarul poate fi insa desemnat si indirect, cand gratificatul nu este identificat prin nume (denumirea) sau calitatile sale, ci este identificat fie doar implicit, prin deductie din celelalte dispozitii testamentare, fie prin indicarea mijlocului care duce la identificare sa.
Astfel, exheredarea unui mostenitor legal chemat in primul rand la mostenire, in lipsa de dispozitie contrara din partea testatorului, valoreaza instituire indirecta ca legatar a mostenitorului subsecvent (de exemplu, nepotul de frate al defunctului care si-a exheredat fratele vine la mostenirea unchiului sau prin instituirea sa indirecta ca legatar al defunctului, conform principiului „a exclude, inseamna a dispune”, chiar daca la aceasta contribuie in mod subsidiar si vocatia sa legala la mostenire) .
De asemenea, desemnarea indirecta a unui legatar poate rezulta, de pilda, din stipularea clauzei potrivit careia legatul va reveni celui care va ingrji pe sotia in varsta a defunctului pana la moarte.
Legatul este nul daca persoana legatarului este insuficient determinata, cum a fost cazul intr-o speta in care instanta a respins cererea vaduvei celui decedat care solicita obiectul legatului formulat in urmatorii termeni: „Iti cer iertare. Iti dau tot. Acesta este ultimul meu testament. 23 decembrie 1983” .
In dreptul nostru, intr-o speta, s-a decis ca legatul formulat in termenii urmatori: „las mostenire dupa moartea mea, toate bunurile ce le posed, persoanei care va avea grija de pisicuta pe care o am” este nevalabil intrucat „persoana beneficiara este incerta si nedeterminabila” . Doctrina a aprobat aceasta solutie pe considerentul ca „determinarea legatarului nu poate fi facuta la data deschiderii mostenirii” si ca „legatul nu poate fi lasat, in mod indirect, unui animal” . Aceasta solutie nu ni se pare acceptabila deoarece, in speta, persoana legatarului era determinabila, indicandu-se mijlocul de identificare a acesteia (persoana care va avea grija de pisica). Faptul ingrijirii pisicii ulterior deschiderii succesiunii avea semnificatia unei conditii suspensive potestative, valabile in cazul legatelor , care odata indeplinita urma sa produca efecte retroactive de la data deschiderii mostenirii, prin aceasta, din determinabil, legatarul devenind determinat. Beneficiarul legatului (care includea toate bunurile testatorului) in acest caz nu putea fi decat persoana care indeplinea conditia stipulata in testament, pisica nebeneficiind de legat (de proprietatea bunurilor) in nici un fel (nici direct, nici indirect), ci doar de serviciul gratuit pus in sarcina legatarului ca o conditie a dobandirii legatului .

Sectiunea III

INEFICACITATEA LEGATELOR

304. Ca acte juridice mortis causa, legatele produc efecte doar de la data deschiderii mostenirii. Ele pot fi desfiintate, adica lipsite de efecte, pe diferite temeiuri juridice. Despre nulitatatile care afecteaza nerespectarea conditiilor de validitate de fond si de forma ale testamentelor, unul din aceste temeiuri, am vorbit deja .
Sectiunea VIII, Capitolul V, Titlul II, Cartea III (art. 920-931 C. civil) se intituleaza „Despre revocarea testamentelor si despre caducitatea lor”. Revocarea si caducitatea se pot referi nu numai la testament in intregul sau, cum pare a rezulta din dispozitiile Codului civil, ci si doar la o parte din acesta, adica la unul sau mai multe legate, restul ramanand valabile.
Urmeaza sa analizam cauzele de ineficacitate care se refera la revocarea prin vointa testatorului (§ 1), revocarea prin hotarare judecatoreasca (§ 2) si la caducitate (§ 3).

§ 1. Revocarea prin vointa testatorului

305. Testamentul fiind un act unilateral de ultima vointa al dispunatorului, este revocabil prin definitie (art.802 C. civ.). Revocarea poate fi facuta oricand de testator pana la momentul decesului, fara a fi necesar sa justifice aceasta in vreun fel. Testatorul nu poate renunta la acest drept nici direct, nici indirect .
Revocarea prin vointa testatorului poate fi expresa (A) sau tacita (B). Asupra ei testatorul poate reveni prin retractarea revocarii (C).

A. Revocarea expresa

306. Notiune. Revocarea legatelor este expresa atunci cand rezulta dintr-o declaratie formala ulterioara a tesatorului in acest sens. Potrivit dispozitiilor art. 920 C. civ., revocarea expresa nu se poate face decat fie printr-un testament posterior, fie printr-un act autentic. Revocarea expresa este asadar un act solemn, iar nu consensual.
Rezulta ca revocarea expresa verbala este lipsita de orice efecte juridice, astfel incat proba acesteia este inutila . Chiar si in caz de impiedicare a testatorului de a-si revoca expres testamentul prin mijloace frauduloase sau prin violenta, intentia revocatorie nu produce efecte ca atare, putandu-se doar acorda daune-interese celui prejudiciat prin aceasta .
Revocarea expresa, indiferent daca este facuta prin testament sau act autentic, poate fi nu numai pura si simpla, ci si conditionala .

307. Revocarea prin testament. Pentru aceasta testatorul poate recurge la orice forma de testament, indiferent de forma testamentului revocat. Nu se cere asadar un paralelism de forme . Astfel, de pilda, un testament autentic poate fi revocat printr-un testament olograf sau unul mistic prin unul autentic.
Testamentul revocatoriu poate contine fie numai singura dispozitia de revocare a testamentului anterior, fie si noi dispozitii testamentare alaturi de aceasta .
Pentru a produce efecte, revocarea trebuie sa fie cuprinsa intr-un testament valabil atat in privinta conditiilor de forma, cat si de fond . In schimb, revocarea este valabila chiar daca testamentul care contine dispozitia de revocare cuprinde legate noi care sunt ineficace pentru incapacitatea legatarului de a primi sau pentru ca acesta a renuntat la legat (art. 922 C. civ.), ori pentru alte cauze prevazute de lege (caducitate, revocare pentru ingratitudine ori pentru neindeplinirea sarcinilor, nedeterminarea legatarului etc.), afara de cazul in care testatorul a conditionat validitatea revocarii de eficacitatea legatelor .
Dispozitia de revocare poate fi formulata in orice termeni din care rezulta neindoielnic vointa testatorului in acest sens. Constituie prin urmare revocare expresa atat dispozitiile care contin ca atare notiunea de „revocare”, cat si cele care nu o contin expres, dar sunt echivalente cu aceasta, cum ar fi, de exemplu, mentiunea „vreau ca acesta sa fie singurul meu testament valabil” sau simpla mentiune „anulat” facuta pe un testament anterior, chiar autentic, cu conditia ca aceasta sa fie datata si semnata, indeplinind in acest fel conditiile de validitate ale unui testament olograf .

308. Revocarea prin act autentic. Revocarea expresa, conform dispozitiilor art. 920 C. civ., poate fi facuta nu numai prin una din formele testamentare, ci si printr-un simplu act autentic (care nu se confunda cu testamentul autentic). Ea poate fi exprimata nu numai printr-un act autentic distinct, ci si printr-un act autentic avand un alt obiect principal, cum este cazul unui contract de donatie .
Declaratia facuta de testator in fata unei instante de judecata in sensul ca revoca un tesatment anterior, consemnata ca atare, a fost considerata ca echivalenta revocarii facute prin act autentic .

B. Revocarea tacita

309. Din dispozitiile Codului civil rezulta ca in privinta revocarii legatelor s-a adoptat o conceptie supla, lipsita de rigiditate, alaturi de revocarea expresa permitandu-se si revocarea tacita in cazul redactarii unui nou testament care contine dispozitii incompatibile cu cel dintai (art. 921 C. civ.) (a) si in cazul instrainarii obiectului legatului de catre testator inaintea deschiderii mostenirii (art. 923 C. civ.) (b). La aceste doua cazuri de revocare tacita prevazute de Cod, practica judiciara si doctrina au adaugat un al treilea, si anume acela al distrugerii voluntare a testamentului de catre testator (c).
In afara de aceste cazuri, revocarea tacita nu se poate prezuma . Astfel, de pilda, conditia rezolutorie impunand legatarului sa nu ia in casatorie o anumita persoana nu poate fi considerata revocata prin simplul fapt al prezentei testatorului la casatoria legatarului cu acea persoana . Tot astfel, dusmania survenita intre testator si legatar ulterior testamentului nu este suficienta pentru a prezuma revocarea legatului . In acest sens este si practica nosatra judiciara, intr-o speta judecandu-se ca in cazul existentei a doua testamente succesive cu continut identic in favoarea unuia si aceluiasi legatar, unul autentic si unul olograf, revocarea expresa a primului testament nu prezuma revocarea implicita si a celui de al doilea testament intrucat „caracterul solemn si importanta actului de ultima vointa nu permite considerarea, prin interpretari subiective, ca un testament este revocat implicit” . Revocarea fiind un act formal (solemn), nu poate fi facuta decat in formele exprese sau tacite prevazute de lege.

a) Incompatibilitatea

310. Reglementare legala. Semnificatia notiunilor de „incompatibilitate” si „contrarietate”. Conform dispozitiilor art. 921 C. civ. „testamentul posterior care nu revoca anume pe cel anterior, nu desfiinteaza din acesta, decat numai acele dispozitii care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior” . Asadar, spre deosebire de dreptul roman si vechiul drept romanesc, in care orice testament posterior revoca in mod necesar pe cel anterior in intregul sau, Codul civil permite in principiu coexistenta dispozitiilor din doua testamente succesive, in masura in care acestea nu sunt incompatibile, adica neconciliabile (nesusceptibile de a fi executate impreuna).
Pornind de la faptul ca textul legii (art. 921 C. civ. roman, corespunzator art. 1036 C. civ. francez) utilizeaza in legatura cu dispozitiile din testamente succesive care nu se pot concilia doua notiuni diferite - „necompatibile” (incompatibile) si „contrarii”, s-a pus problema daca acestea sunt sinonime sau nu. Dupa unii autori, intre cele doua notiuni nu exista nici o diferenta . Dupa altii insa, incompatibilitatea se refera la imposibilitatea de indeplinire concomitenta, fie materiala (ex.: un legat de liberare a debitorului de datorie, urmat de un legat al aceleiasi creante in favoarea unui tert), fie juridica (ex.: un legat in deplina proprietate, urmat de un legat de nuda proprietate in favoarea aceluiasi legatar), pe cand contrarietatea se refera la dispozitii testamentare care daca ar fi continute in acelasi testament ar putea fi indeplinite concomitent, fara a se exclude (ex.: un legat al carui obiect este lasat la doi legatari, fiecaruia conferindu-i-se vocatie la intreg, unul neexcluzandu-l pe celalalt, ci doar comprimandu-i acestuia drepturile), dar care fiind continute in testamente succesive s-ar putea interpreta, in functie de circumstantele fiecarei cauze in parte, in sensul ca dispozitia din cel de al doilea testament revoca dispozitia din cel dintai . Exista si autori care, desi recunosc faptul ca este vorba de termeni sinonimi intrucat „incompatibilitatea presupune contrarietate iar o veritabila contrarietate antreneaza incompatibilitatea”, conchid totusi ca diferentierea se justifica din ratiuni de oportunitate tehnica, incompatibilitatea nelasand judecatorului nici o posibilitate de interpretare, intrucat este vorba de o „imposibilitate brutala de executare”, in timp ce in cazul contrarietatii, dimpotriva, ramane judecatorului o larga posibilitate de interpretare a testamentelor succesive, in functie de rezultatele acesteia stabilindu-se daca dispozitiile respective sunt sau nu inconciliabile .

Oricum ar fi, dincolo de termenii utilizati, se poate trage concluzia ca incompatibilitatea (materiala sau obiectiva) este mai usor de stabilit , in timp ce contrarietatea (incompatibilitatea morala sau subiectiva) necesita interpretari de la caz la caz a vointei dispunatorului, aceeasi succesiune de operatiuni putand intr-o situatie sa constituie un act de revocare, iar intr-o alta situatie - nu. Pentru a ilustra aceasta din urma idee, este suficient sa mentionam, cu titlu de exemplu, ca, in principiu, un legat universal ulterior este compatibil cu un legat universal anterior adresat unei alte persoane (de pilda, legatul facut concubinei, iar apoi copilului nascut din relatia cu aceasta), afara de cazul in care din probe rezulta ca vointa defunctului a fost sa revoce implicit legatul anterior , tot asa cum, in principiu, un legat universal posterior nu revoca un legat particular anterior, afara de cazul in care circumstantele cauzei demonstreaza vointa implicita a testatorului in acest sens .

311. Probleme de probatiune. Intrebarea care se pune este daca in cazul legatelor succesive de aceeasi natura (universale, cu titlu universal sau particulare) simplul fapt al instituirii legatarului subsecvent prezuma revocarea sau aceasta trebuie sa rezulte din probele desprinse din interpretarea testamentului subsecvent. Prima varianta este impartasita de autori de marca in doctrina noastra, care arata ca dispozitiile facute prin testamente succesive unor persoane diferite „vor fi in contrarietate daca nu se dovedeste ca intentia testatorului a fost ca legatele sa se execute cumulativ (s.n. -; D.C.)” . A doua varianta, care ni se pare totusi a fi cea corecta, are si ea sustinatori de acelasi calibru, care subliniaza ca revocarea nu opereaza decat atunci cand rezulta „in mod neindoielnic” din vointa testatorului, ea neoperand in caz de dubiu, adica in cazul in care nu rezulta din interpretarea termenilor celui de al doilea testament .

312. Testamentul ulterior trebuie sa fie valabil. Ca si in cazul revocarii exprese (supra nr. 307), pentru a produce efecte, testamentul care contine revocarea tacita trebuie sa fie valabil, adica sa indeplineasca toate conditiile de fond si de forma. Daca aceste conditii nu sunt intrunite, testamentul initial nu este revocat, ramanand sa produca efecte.
Dispozitiile art. 922 C. civ. sunt aplicabile si in cazul revocarii tacite, ca si in cazul revocarii exprese (supra nr. 307).

313. Intinderea revocarii. Primul testament este revocat numai in masura incompatibilitatii sale cu testamentul posterior, ceea ce inseamna ca poate fi atat totala, cat si partiala (art. 921 C. civ.).
Revocarea tacita poate fi nu n umai pura si simpla, ci si conditionalal .

b) Instrainarea obiectului legatului

314. Reglementare legala. Art. 923 C. civ. prevede ca „orice instrainare a obiectului legatului, facuta cu orice mod sau conditie, revoca legatul pentru tot ce s-a instrainat, chiar cand instrainarea va fi nula, sau cand obiectul legat va fi reintrat in starea testatorului”.
Din textul mentionat rezulta ca revocarea survine doar in cazul instrainarii (1°) obiectului unui legat particular (2°), facuta cu intentie (3°). Se asimileaza acestui caz de revocare si distrugerea voluntara a obiectului legatului de catre testator (4°).

1°. Instrainarea

315. Pentru aplicarea dispozitiilor art. 923 C. civ. este necesara o instrainare efectiva, indiferent de caracterul oneros (vanzare, schimb etc.) sau gratuit (donatie) al acesteia, de faptul daca este pura si simpla sau sub conditie, in favoarea unui tert sau chiar a legatarului insusi, valabila sau nula . Se cere ca instrainarea sa fie efectiva si reala (nefictiva), un simplu proiect de instrainare nefiind suficient pentru a atrage revocarea .
Revocarea pentru instrainarea obiectului legatului se refera exclusiv la instrainarile prin acte intre vii, iar nu si la cele mortis causa care presupun cu necesitate un testament (sau o instituire contractuala), ceea ce automat ne trimite la revocarea pentru incompatibilitatea dispozitiilor din doua testamente succesive intemeiata pe dispozitiile art. 921 C. civ.(supra nr. 310 si urmatoarele) .
In cazul instrainarii partiale a bunului, revocarea legatului va fi si ea partiala, „pentru tot ce s-a instrainat” (art. 923 C. civ.). Constituirea de catre testator a unui drept de servitute, de uzufruct, de uz sau abitatie asupra bunului legat reprezinta de asemenea acte echivalente unei instrainari partiale, provocand revocarea legatului in limita acestor dezmembraminte ale dreptului de proprietate; nu acelasi lucru se intampla insa si in cazul constituirii unei garantii reale asupra bunului legat, cum este cazul unei ipoteci, care nu reprezinta o revocare a legatului, expunandu-l pe legatar doar la urmarirea silita a bunului in cazul neplatii creantei garantate .

2°. Instrainarea trebuie sa se refere la un bun care formeaza obiectul unui legat particular

316. In principiu, revocarea tacita prevazuta la art. 923 C. civ. priveste doar legatele particulare avand ca obiect bunuri determinate, corporale sau incorporale . Legatele universale si legatele cu titlu universal nu sunt revocate prin instrainarea de catre testator a unuia sau altuia dintre bunurile sau chiar a tuturor bunurilor sale, unul cite unul -; prin acte intre vii neputandu-se instraina un patrimoniu sau o cota-parte din acesta -, deoarece asemenea instrainari nu afecteaza decat emolumentul succesiunii, iar nu si vocatia legatarului la intregul patrimoniu sau cota-parte din patrimoniu, ceea ce face ca bunurile dobandite de testator ulterior instrainarii sa revina acestuia .
In cazul in care obiectul legatului il constituie o cantitate de bunuri de gen, instrainarea unei cantitati de bunuri similare de catre testator ulterior liberalitatii nu reprezinta un act de revocare, afara de cazul in care intentia de a revoca a dispunatorului rezulta din faptul ca dispune de intregul ansamblu de bunuri din care legatul urma sa fie prelevat . De exemplu, printr-o clauza testamentara o persoana este instituita legatara a unei parti dintr-o suma de bani depusa de testator la CEC, iar ulterior testatorul lichideaza depozitul si cheltuieste intreaga suma.
Legatele care au ca obiect universalitati de fapt, cum este cazul unui fond de comert sau portofoliu de valori mobiliare, spre deosebire de universalitatile de drept (patrimoniul unei persoane fizice), sunt cesibile prin acte intre vii, astfel incat in cazul in care testatorul instraineaza o asemenea universalitate (in intregime sau in cota-parte) survine revocarea conform dispozitiilor art. 923 C. civ.; daca insa instrainarea priveste elemente izolate componente ale universalitatii revocarea nu mai survine, fie ca legatarul are vocatie si asupra bunului care inlocuieste elementul instrainat (banii care inlocuiesc marfa vanduta), daca testatorul nu prevede altfel, fie ca nu, atunci cand testatorul da o alta destinatie bunului de substituire, vocatia la universalitatea respectiva ramanand si in acest caz nestirbita .

3°. Intentia

317. Numai instrainarea facuta de testator cu intentie are valoarea unei revocari tacite. Instrainarea in sine da nastere doar unei prezumtii a existentei vointei de a revoca testamentul, proba contrarie fiind oricand admisibila . De aceea, vanzarea silita a bunului sau exproprierea pentru utilitate publica nu pot sta la baza revocarii tacite intemeiate pe dispozitiile art. 923 C. civ .
Intentia de a revoca a testatorului este esentiala in acest caz, ceea ce rezulta din faptul ca revocarea ramane valabila chiar daca instrainarea facuta de testator este desfiintata din orice motiv (nulitate absoluta. nulitate relativa, conditie rezolutorie etc.), afara de cazul in care insasi vointa de a revoca este afectata de incapacitatea sau vicierea consimtamantului testatorului . Prin urmare, efectul revocatoriu al instrainarii nu se explica nici prin aplicarea principiului nemo plus juris ad alium transfere potest , nici prin imposibilitatea de a executa legatul, care atrage caducitatea, iar nu revocarea acestuia , ci prin vointa revocatorie pe care aceasta o implica.
Aceasta explica solutia mentinerii legatului urmat de o donatie in favoarea legatarului, dovedindu-se ca aceasta a fost facuta doar in scopul de a confirma legatul . Solutia mentinerii legatului urmat de un contract oneros (intretinere) in favoarea legatarilor, „fiind dovedita vointa testatorului de a le transmite bunul, indiferent de temeiul juridic al acesteia” promovata in practica judiciara si in doctrina este insa inacceptabila in principiu, caci ceea ce este valabil in cazul donatiei, care este un act cu titlu gratuit ca si legatul, avand acelasi regim juridic dupa deschiderea mostenirii, nu poate fi valabil si in cazul actelor cu titlu oneros, care sunt tratate cu totul diferit fata de liberalitati (infra nr. 420 si urmat.).

4°. Distrugerea voluntara a obiectului legatului de catre testator

318. Desi legea nu prevede expres, pentru identitate de ratiune, in dreptul nostru se admite ca legatele sunt revocate in temeiul dispozitiilor art. 923 C. civ. si in cazul in care testatorul, uzand de dreptul sau de dispozitie materiala - cealalta fateta a dreptului de a dispune facand parte din continutul dreptului de proprietate (jus abutendi) - distruge voluntar -; personal sau prin altul -; obiectul legatului particular avand ca obiect un corp cert . Aceasta, asemenea instrainarii voluntare, evidentiaza intentia implicita a testatorului de a revoca legatul. Daca distrugerea survine din neglijenta testatorului sau datorita unei alte cauze decat vointa acestuia (pieire fortuita, distrugere de catre un tert etc.), legatul este de asemenea ineficace, dar nu datorita revocarii tacite -; care in mod necesar implica vointa testatorului -, ci datorita caducitatii acestuia (infra nr. 333).

c) Distrugerea voluntara a testamentului de catre testator

319. Pe langa cazurile de revocare tacita a legatelor reglementate de lege la art. 921 si 923 C. civ., practica judiciara si doctrina au consacrat si cazul distrugerii voluntare a testamentului de catre testator sau de catre un tert la ordinul acestuia .
Aceasta forma de revocare priveste doar testamentele olografe si mistice, nu si cele autentice, din care un exemplar ramane intotdeauna la notar, astfel incat distrugerea exemplarului aflat la testator nu poate avea emnificatia unei revocari tacite .

320. Pentru a opera revocarea nu este necesar ca testamentul sa fie distrus in intregime (ars, rupt in bucati), fiind suficient doar ca acesta sa fie sters sau barat, ori sa se stearga un element esential al acestuia (data sau semnatura) . Simpla mototolire sau sifonare a testamentului nu are semnificatia revocarii acestuia .
Revocarea testamentului poate fi totala, atunci cand testamentul este distrus in intregul sau, dar si partiala, in cazul in care se distruge doar o parte din testament (de exemplu, o pagina a acestuia care contine anumite dispozitii, restul, incluzand data si semnatura, fiind pastrat) .

321. In principiu, distrugerea trebuie facuta cu stirea si din vointa testatorului, cu intentia de a revoca testamentul anterior. Vointa testatorului de a revoca testamentul in acest fel trebuie sa fie una constienta si neafectata de vicii de consimtamant .
Distrugerea accidentala a testamentului nu are semnificatia revocarii tacite, punand doar problema probei acestuia (supra nr.233). Daca testamentul este distrus de un tert, iar testatorul afla despre acest lucru si nu face un nou testament, se prezuma ca a aprobat distrugerea si ca testamentul este astfel revocat .
Ordinul dat de testator unui tert in sensul distrugerii testamentului nu atrage revocarea daca nu a fost executat . Tot astfel, comunicarea de catre testator celor din jur a intentiei de a revoca testamentul prin distrugerea acestuia neurmata de executarea acestei operatiuni nu poate duce la revocare.
In caz de dubiu (echivoc) asupra asupra faptului daca distrugerea testamentului s-a facut cu sau fara vointa testatorului de a revoca testamentul, vointa de revocatorie nu poate fi prezumata, pentru aceasta fiind necesara administrarea de probe .

C. Retractarea revocar