Vointa sociala generala pentru a deveni obligatorie pentru fiecare membru cat si pentru intreaga colectivitate umana trebuie exprimata prin norme care vor imbraca o anumita forma, denumita izvor de drept, motiv pentru care in literatura juridica se considera, in general, ca notiunea de izvor si cea de forma de exprimare a dreptului sunt sinonime. g2s3sz
Este necesar a se face distinctie intre izvoarele materiale si izvoarele formale ale dreptului. Izvoarele materiale, denumite si reale, sunt reprezentate de realitatea exterioara, care determina actiunea legiuitorului. In consecinta, prin izvor de drept, in sens material, intelegem viata sociala, economica si culturala in complexitatea ei, progresul social care determina nasterea unor reguli de drept si institutii.
Din punct de vedere juridic, ne intereseaza in special izvoarele formale sau formele de exprimare a normelor de drept.
Sensul juridic al notiunii de "izvor formal al dreptului" surprinde o multitudine de aspecte si modalitati prin care continutul normei de drept devine norma de conduita si se impune ca model de urmat in relatiile sociale. Deci, izvorul formal al dreptului il reprezinta regula de conduita prescrisa si exteriorizata, cuprinsa intr-o anumita haina juridica.
Izvoarele de drept sunt clasificate dupa diferite criterii:
A. Dupa modul de transmitere deosebim izvoarele scrise de izvoarele nescrise:
-obiceiul - izvor nescris
-norma juridica - norma scrisa
B.Dupa caracterul oficial sau neoficial al izvorului de drept:
-legea - izvor oficial
-obiceiul, doctrina - izvoare neoficiale.
C.Din punct de vedere ale modului de impunere:
-izvoare directe - actele normative
-izvoare indirecte - obiceiul sau normele elaborate de organizatiile nestatale care pentru a deveni obligatorii trebuie sa fie validate de o autoritate statala.
D.Dupa modul de creare a normei:
-izvoare creatoare: legea si cutuma, deoarece creaza legi noi
-izvoare interpretative:jurisprudenta si doctrina care interpreteaza legile existente.
E.Enumerativ, izvoarele formale ale dreptului sunt:
-obiceiul juridic - cutuma;
-practica juridica - jurisprudenta
-precedentul juridic
-doctrina
-contractul normativ
-actul normativ.

OBICEIUL JURIDIC (CUTUMA)
Acesta este cel mai vechi izvor de drept. Obiceiul sau cutuma reprezinta o forma de exprimare a unor reguli care s-au format in timp si care sunt respectate in virtutea unor deprinderi indelungate, fara sa fie impuse prin constrangere.
Pentru ca o anumita regula obisnuielnica sa devina cutuma este necesar sa indeplineasca urmatoarele conditii:
-sa aiba un caracter uniform;
-sa se aplice in mod repetat ;
-sa aiba o anume dorata.
Astfel simpla repetare a unor practici nu inseamna in mod necesar crearea unei cutume. Practica generatoare de cutume trebuie sa fie uniforma, repetabila si sa aiba o durata in timp. Toate aceste atribute trebuie sa se aplice simultan. In dreptul international o anumita cutuma poate fi consfiintita si constatata de un organ de drept public.
Avand in vedere faptul ca aceasta norma de drept nu este scrisa, ea se caracterizeaza prin o deosebita mobilitate. Pentru a se constata continuitea normelor cutumiare, s-a impus codificarea cutumelor. Codificarea are efectul intreruperii caracterului evolutiv al cutumei, si de aceea, cu toate ca se poate forma o noua cutuma, ea nu va putea contrazice norma cuprinsa intr-un cod de legi sau norma uniforma. Cutuma se intemeiaza pe cazuri concrete, la care se face referire, fiind evocate aceste cazuri ca precedente. In sistemul de drept anglo-saxon, dreptul cutumiar este un important izvor al dreptului. De asemenea, in dreptul international public, obiceiul juridic este izvor principal de drept alaturi de tratat, reprezentand exprimarea tacita a consimta mantului statelor cu privire la cunoasterea unor reguli determinate ca norme de conduita obligatorie in relatiile dintre ele.
In Romania, pozitia dreptului obisnuielnic (cutumiar) s-a pastrat puternica pana la inceputul veacului al XIX-lea, alcatuind obiceiul pamantului sau legea romaneasca:JUS VALAHICUM sau IUS VALACHORUM. Primele legi romanesti ale lui alexandru cel Bun, Vasile Lupu, Matei Basarab, Codurile lui Calimach si Caragea lasau loc de manifestare fortei obiceiului si faceau referire expresa la dreptul cutumiar. Dupa aparitia Codului civil din 1864, rolul obiceiului se restrange, iar codul face trimitere expresa prin cateva articole la obiceiul juridic: 548,600, 607, 1351, 1456, 1443..
In dreptul penal, este exclus rolul cutumei, aici functionand principiul legalitatii pedepsei si incriminarii: NULLA POENE SINE LEGE/ NULLA CRIMEN SINE LEGE - ceea ce presupune intodeauna ca izvor al dreptului poate fi doar legea scrisa.

DOCTRINA
Cuprinde analizele, investigatiile, interpretarile pe care specialistii in drept le dau fenomenului juridic. Doctrina formeaza stiinta juridica al carei rol teoretic este indiscutabil, atat in privinta explicarii si interpretarii stiintifice a materialului normativ, cat si in opera de legiferare, in procesul de creare a dreptului, cat si in activitatea practica de aplicare a dreptului.
In dreptul actual, doctrina nu este considerata izvor de drept, insa acest lucru nu impieteaza cu nimic asupra rolului indispensabil pe care ea il are in procesul legislativ si in procesul practicii juridice. Solutiile si interpretarile doctrinare sunt intodeauna fondate pe cazuri practice, pornind de la fapte reale, pe care apoi le generalizeaza, le interpreteaza si le explica teoretic.
Doctrina a avut un deosebit rol in procesul de creare a dreptului. Astfel, in dreptul roman, opiniile jurisconsultilor Papinian, Ulpian, Paul erau considerate ca avand forta legii. In Evul Mediu, doctrina a jucat, de asemenea, un rol important, datorita obscuritatii si nesigurantei dreptului cutumiar, astfel ca judecatorii cautau solutiile in comentariile juristilor.
Odata cu codificarea cutumei si cuprinderea normelor juridice in legi, rolul doctrinei a scazut, fara ca el sa dispara. In nian, Ulpian, Paul erau considerate ca avand forta legii. In Evul Mediu, doctrina a jucat, de asemenea, un rol important, datorita obscuritatii si nesigurantei dreptului cutumiar, astfel ca judecatorii cautau solutiile in comentariile juristilor.
Cu toate ca judecatorul in solutionarea litigiului nu este legat in hotararea pe care o da de o cauza similara sau de un proces similar judecat de el insusi sau de o alta instanta, practica judecatoreasca ajunge la solutii unitare in interpretarea si aplicarea legii, iar in aceasta privinta un rol deosebit revine Curtii Supreme de Justitie, care are competenta sa transeze in mod suveran conflictele dintre instante si sa impuna o anumita interpretare prin decizii de indrumare pentru aplicarea unitara a legii. Aceste decizii de indrumare ca si solutiile constitutionale ale instantelor superioare sunt invocate ca precedente judiciare, iar pe baza lor se solutioneaza cauzele cu care au fost sesizate instantele.
In sistemele de drept anglo-saxon, jurisprudenta este un important izvor de drept, dreptul comun fiind alcatuit din hotararile judecatoresti si obiceiurile juridice. Judecatorul este nu numai un interpret al legii, ci si un creator al ei, iar o cauza poate fi solutionata pe baza unui precedent pronuntat cu sute de ani anterior.

CONTRACTUL NORMATIV
Contractul este in principiu un act juridic individual, opera vointei a doua sau mai multe persoane, care convin cu privire la nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice concrete, din care rezulta drepturi si obligatii ale partilor.
Exista totusi o anume categorie de contracte, care nu privesc nemijlocit drepturile si obligatiile unor subiecte de drept determinate, ele nereglementand raporturi juridice concrete, ci au in vedere reglementarile cu caracter generic. Acestea sunt contractele normative si in aceasta calitate sunt considerate ca izvor de drept, cu deosebire in dreptul constitutional, dreptul international public sau dreptul muncii si protectiei sociale.
In materia dreptului constitutional, contractele normative pot fi concretizate pe scheletul tratatelor incheiate intre statele ce urmeaza sa compuna o federatie, constituind izvor de drept in organizarea si functionarea structurii federative a statelor.
In dreptul constitutional, contractele normative pot aparea sub forma tratatelor internationale, care reprezinta expresia consimtamantului statelor semnatare si in aceasta masura este considerat izvor de drept.
In dreptul muncii si securitatii sociale, contractul normativ apare sub forma contractelor colective de munca in care se prevad conditiile generale ale organizarii procesului muncii, iar pe baza lor se incheie contractele individuale de munca.

ACTUL NORMATIV
Actul normativ sau legea are in prezent cea mai mare importanta in sistemul izvoarelor de drept. Dupa ce a inceput actiunea de codificare, legea a capatat o importanta deosebita. Prin ?legea ca izvor de drept? nu vom intelege numai normele elaborate de organul reprezentativ - Parlamentul, ci orice reguli de drept cu caracter obligatoriu cuprinse in diverse acte normative elaborate de organele statului abilitate sa elaboreze acte normative. Totalitatea actelor normative alcatuiesc dreptul scris.
Actul normativ cuprinde norme generale obligatorii a caror aplicare poate fi realizata si prin intermediul fortei de constrangere a statului. Pozitia predominanta a actului normativ in izvoarele de drept din statele moderne este determinata de necesitatea de a se asigura securitatea si stabilitatea raporturilor sociale. Principiul legalitatii implica subordonarea neconditionata a participantilor la raportul juridic fata de dispozitiile normative, insa pentru ca aceasta conformare sa poata deveni realitate, este necesar ca destinatarii normelor sa-si cunoasca intr-o maniera clara si neechivoca drepturile si obligatiile, ceea ce se poate realiza doar cand normele juridice sunt cuprinse in acte normative scrise.
La noi sistemul actelor normative este alcatuit din legi, decrete, hotarari, ordonante, regulamente si ordine, precum si decizii ale organelor administratiei publice locale. Intre acestea, legile ocupa locul central, fiind elaborate de puterea legislativa, care exprima vointa si interesele alegatorilor. Celelalte acte normative trebuie sa se subordoneze legilor, fiind elaborate pe baza lor si in vederea executarii acestora.
Legea se remarca prin cateva trasaturi de baza:
" Are o procedura de elaborare speciala
" Are caracter normativ si impersonal
" Reprezinta o reglementare primara si originara in sensul ca relatiile sociale trebuie sa-si gaseasca oglindirea normativa in continutul legilor si nu al altor acte normative care au menirea de a dezvolta, explica si nuanta reglementarile cuprinse in legi.
Dupa forta de aplicare, legile pot fi: constitutionale, organice si ordinare.
Legile constitutionale - CONSTITUTIA - au cea mai mare forta juridica deoarece acestea fixeaza regulile esentiale de organizare si functionare a ordinii de stat.
Legile organice reglementeaza domeniile expres prevazute in Constitutie si au o procedura speciala de adoptare presupunand o majoritate calificata a organului legiuitor.