I. Precizari prealabile Drepturile creditorilor asupra patrimoniului debitorilor acestora sunt prevazute in principiu la art. 1718-1720 C. civ. Ppotrivit carora oricine este obligat personal este tinut sa-si indeplineasca indatoririle “cu toate bunurile sale mobile si immobile prezente si viitoare”. Bunurile debitorului constituie astfel o garantie comuna pentru creditorii sai, iar pretul lor se imparte intre acestia proportional cu valoarea creantelor respective, cu exceptia cazului in care intre creditori exista “cause legitime de preferinta”, exceptii care se refera la privilegii si ipoteci” z4x23xg
Din cuprinsul acestor dispozitii rezulta ca spre deosebire de creditorii privilegiati si de cei ipotecari, creditorii chirografari nu beneficiaza de un drept de preferinta intre ei sau, astfel spus, de o garantie particulara pentru ipoteza in care debitorii lor nu si-au indeplinit obligatiile contractuale.
In doctrina se arata, de regula, ca ne aflam in prezenta unui “drept de gaj general” al creditorului chirografar asupra patrimoniului debitorului sau. Aceasta exprimare isi are explicatia si in influenta exercitata de dreptul civil francez. Este vorba de diferenta de redactare dintre art. 1719 C.civ. roman si 2093 C. civ. Francez intrucat, in textul celui din urma, se arata ca bunurile debitorului constituie “gajul comun al creditorilor sai” pe cand in textul art. 1719 C.civ. roman nu apare termenul de “gaj” ci se precizeaza ca: Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comuna a creditorilor sai”.
Folosirea termenului de gaj in textul francez si in doctrina nu este corecta, deoarece favorizeaza unele confuzii. In adevar, nu este vorba nici de gajul (sau amanetul) reglementat la art. 1685 C. civ. Roma (art. 2073 C.civ. francez) care priveste un drept real de garantie asupra unui bun mobil, ci de dreptul creditorilor chirografari, fara vreo preferinta intre ei, asupra intregului patrimoniu al debitorilor acestora.
Sspre deosebire de drepturile reale, acest fapt al creditorilor chirografari nu reprezinta o garantie suficienta, deoarece orice micsorare a patrimoniului debitorilor il afecteaza. In acest inteles, creditorul poate urmari oricare dintre bunurile debitorului care se afla in acel moment in patrimoniul acestuia, indiferent daca in momentul nasterii obligatiei acel bun nu era intrat in patrimoniul debitorului, dupa cum nu va putea urmari un bun care desi in momentul nasterii obligatiei era in acel patrimoniu a fost instrainat pana in momentul urmaririi. Altfel spus, data nasterii creantei si cuprinsul debitorului nu prezinta relevanta juridica sub aspectul bunurilor care pot fi urmarite de creditor deoarece el nu poate urmari decat bunurile care se afla in patrimoniul debitorului in momentul urmaririi acestora.
Pentru a preveni situatiile care ii defavorizeaza, creditorii chirografari pot interveni pe mai multe cai si anume, fie sa ceara luarea unor masuri conservatorii cu privire la patrimoniul debitorului, fie sa ceara executarea silita a bunurilor debitorului in conditiilee prevazute de procedura civila, fie, in sfarsit sa introduca uncle actiuni — actiunea oblica denumita si actiune indirecta sau subrogatorie — daca debitorul nu-si valorifica el insusi uncle drepturi, actiunea pauliana — denumita si revocatorie — daca debitorul incheie acte juridice in frauda creditorilor sai chirografari, precum si, in uncle cazuri, o actiune directa ori o actiune in declararea simulatiei.
In cadrul masurilor conservatorii pe care le poate lua creditorul, pentru preintampinarea instrainarii bununilor de catre debitor sau a evita consecintele insolvabilitatii acestuia — daca, de pilda, acel debitor a fost urmarit mai inainte de un alt creditor si in acest fel activul sau a fost consumat in intregime — poate cere ca anumite bunuri ale debitorului sa fie puse sub sechestru asigurator — cand exista tendinta de ascundere ori de instrainare a acelor bunuri — sau sa se efectueze inscriptia ori transcriptia unui imobil cand debitorul dobanditor al unor bunuri nu se ocupa de realizarea acestor operatii. Dc asemenea, creditorul poate interveni in procesele de partaj ale debitorului sau in cazurile precizate la art. 585 C. civ.
Problemele care se pun in legatura cu executarea silita a debitorului nu vor fi analizate aici, deoarece intereseaza procedura civila.
Ne vom opri insa asupra actiuniior care vor fi introduse de creditorii chirografari
In situatia in care debitorii acestora se dezintereseaza de valorificarea drepturilor lor sau recurg la frauda ori inselaciune.

§ 2. Actiunea oblica (indirecta sau subrogatorie)

La art. 974 C. civ. se arata: ,,Creditorii pot exercita toate dreptunile si actiunile debitoruiui lor, afara de acelea care Ii sunt exclusiv personale”.
Din cuprinsul textului rezulta ca nu este vorba de o actiune proprie a creditorului, deoarece acesta exercita o actiune care apartine debitoruiui, in numelc acestuia din urma, dar, desi exercita o asemenea actiune in locul debitorului sau, creditorul are in vedere un interes propriu. Acest interes se explica in ipoteza in care in patnimoniul debitorului se afla si drepturi ori actiuni care urmeaza sa fie exercitate impotriva unor terti pentru intrarea sau reintrarea in patrimoniul acestuia a ,,unui element nou, care, atunci cand va fi realizat ca bun corporal, prin efectul actiunii exercitate, va fi susceptibil de a fi urmarit direct de creditori” (4, p. 494). Dcci, daca din neglijenta, din nepasare, din nepricepere ori din rea-vointa debitorul nu exercita actiunile care ar avea ca efect intregirea elementelor patrimoniului sau, legea confera creditorilor dreptul de a se substitui debitorului respectiv pentru a pune in miscare actiunea care apare acestuia din urma. Astfel se intelege de ce o asemenea actiune este denumita oblica sau indirecta — creditorul actionand datorita dreptului debitorului sau — dar si subrogatorie tinand seama de faptul ca prin initiativa sa creditorul se comporta ca si cum ar fi subrogat debitorului.
In ceea cc priveste natura juridica a acestei actiuni putem spune ca este vorba de o actiune cu caracter mixt, deoarece implica atat ideea de conservare a patrimoniului cat si un inceput de executare.
Acest caracter este relevat, intr-un anumit fel, de Matei Cantacuzino in urmatoarea redactare: ,,Exercitiul acestei actiuni de catre creditori e mai mult decat un act de conservare si totodat mai putin decat o urmarire: e un exerciiu auxiliar al dreptului de gaj menit a face posibila o urmarire ulterioara” (4, p. 450).
0 problema care se poate pune este aceea a masurii in care acordarea, prin lege, a acestei actiuni, ar constitui o imixtiune a creditorului in gestiunea patrimoniului debitorului sau, altfel spus, daca prevederile art. 974 C. civ. sunt susceptibile de o interpretare larga on restransa. Este vorba, prin urmare, de o apreciere a echilibrului cc trebuie sa existe intre libertatea de ac a debitorului — de exercitare a unor optiuni, de sesizare a unor ocazii favorabile sau nefavorabile etc. — acesta neputand fi dependent de creditoni sai, pe de o parte, si ocrotirea intereselor creditorilor, pe de alta parte.
Preocuparea doctrinei a fost aceea de a determina, in lumina acestui echilibru, conditiile in care poate fi exercitata ac oblica si sfera de aplicare a dreptului la aceasta actiune. Dc asemenea, jurisprudenta a incercat sa stabileasca limitele interventiei creditorului in afacerile debitorului sau astfel incat sa nu se depaseasca masurile care se impun, in mod necesar, pentru apararea dreptunilor sale.
S-a aratat astfel ca: ,,Formularea legii, cu tot aspectul ci general, trebuie interpretata in sensul ca facultatea creditorului de a se substitui debitorului neglijent nu-i da dreptul sa se amestece in administrarea averii debitorului (ceea ce ar insemna o micsorare a capacitatii civile a acestuia). Legea vorbeste numai de drepturile si actiunile pe care debitorul le poate exercita in contra tertilor; acestea pot fi exercitate de creditori in virtutea articolului 974” (29, p. 148).
In aceeasi ordine de idei, tot in doctrina romana s-a precizat: ,,Trebuie insa sa ne dam bine seama de limitele acestui drept al creditorului. De legea vorbeste de <<toate dreptunile si ac debitorului>>, aceasta nu indreptateste pe creditor sa se substituie debitorului pentru administrarea patrimoniului acestuia si sa-1 administreze in locul sau. Un astfel de amestec ar rapi debitorului orice libcrtate de actiune si ar echivala cu declararea debitorului drept incapabil. In realitate, prin <<drepturi si actiuni trebuie sa intelegem drepturile pe care debitorul le poate exercita in contra tertilor, si care se afla in pericol de a se pierde (de cx. prin prescriptie) din cauza ca debitorul neglijeaza sa le exercite” (17, vol. II, p. 563).
In privinta conditiilor cc se cer in vederea exercitarii actiunii oblice, intr-o anumita sistematizare pot fi deosebite unele conditii cu caracter general si altele care se rerera la creditori sau la debitori, fara ca aceasta sistematizare sa fie insusita de intreaga doctrina.
In prima categorie poate fi inclusa conditia ca debitorul sa neglijeze introducerea actiunii pentru respectarea unui drept al carui titular este, cum ar fi de exemplu cazul in care desi titular al dreptului de proprietate asupra unui bun debitorul nu actioneaza pe cel care exercita posesia asupra bunului respectiv, ceea ce indreptateste pe creditor sa introduca acea actiune in locul sau, daca inactiunea debitorului aduce atingere drepturilor sale.
Creditorul nu are insa dreptul de a incheia contracte in locul debitorului sau ori de a face sa se nasca in patrimoniul acestuia noi drepturi.
In categoria conditiilor generale este cuprinsa si interdictia prevazuta de lege privind exercitarea de catre creditor a drepturilor si actiunilor ,,exclusiv personale” ale debitorului sau.
Se pune insa problema care sunt acele drepturi si actiuni care implica decizii riguros personale si sunt, in consecinta, interzise creditorului, pe calea actiunii oblice?
In aceasta categorie sunt incluse, fara a forma obiect de discutie, actiunile extrapatrimoniale, adica, in general, cele care se refera la starea civila a persoanelor, deoarece acestea nu au drept obiect o valoare pecuniara si nu pot face parte din gajul creditorilor, interesand deci numai persoana debitorului. In acest sens, nu s-ar putea admite ca un creditor sa introduca in locul debitorului o actiune avand drept obiect tagaduirea paternitatii ori divortul.
Cu privire la ac patrimoniale se observa ca, in general, acestea pot fi exercitate de creditori prin actiunea oblica — cum ar fi, de exemplu, o actiune in revendicare, o actiune pentru plata unei creante, o actiune izvorata dintr-un delict ori un cvasidelict comis impotriva patrimoniului debitorului — dar nu cele care ar implica ,,o apreciere de ordin intim si moral, cu tot caracterul lor patrimonial si cu tot rezultatul lor de natura pecuriiara” (29, p. 148) cum ar fi, de pilda, actiunea in revocarea unei donatii pentru ingratitudine sau actiunea prin care se urmareste raspunderea civila sub forma daunelor morale etc., tinand seama ca aprecierea ,,interesului moral” apartine in exclusivitate debitorului (17, vol. II, p. 564).
In doctrina s-a cautat un criteriu pentru a putea stabili daca o actiune patrimoniala poate fi sau nu exercitata de creditori in locul debitorului cand fundamentul dreptului respectiv are valente morale. In acest sens s-a propus, de exemplu, ca in ipoteza in care fundamentul dreptului este ,,pur moral” creditorii nu pot actiona. Dimpotriva, daca fundamentul dreptului este ,,pur pecuniar” poate fi intentata si actiunea ob1ica. In sfarsit in cazul dreptului care are la baza atat un interes pecuniar cat si un interes moral, trebuie luat in considerare elementul dominant (R. Demogue, Traité des obligations en general, II, Effets des obligations, Tome VII, Paris, Librairie Arthur Rousseau, 1933, p. 303). Se considera, de asemenea, ca nu pot fi exercitate de catre creditori actiunile care se refera la bunuri neurmaribile, deoarece chiar daca ar reusi sa se reintegreze in patrimoniul debitorilor nu le-ar putea urmari si deci introducerea actiunii oblice ar fi pentru ei, inutila.

In discutie sunt problemele care se ivesc in cazul unor ,,facultati” ale debitorului spre deosebire de drepturile acestuia. De exempln, cand este vorba de facultatea de administrare a patrimoniului (facultatea de a construi, de a demola, de a exploata bunuri intr-un anumit fel etc.). Pentru unii autori orice optiune este o facultate si aceasta nu poate fi exercitata de catre creditori ca, de pilda, in cazul legatelor, succesiunilor, donatiunilor de bunuri prezente si viitoare, optiunea locatarului unui mobil partial distrus de a cere micsorarea chiriei sau rezilierea contractului etc. Jurisprudenta franceza a oscilat iar pentru o parte din doctrina franceza in acest domeniu exista o ,,zona mixta” care impune aprecierea fiecarui caz in parte, nefiind posibila stabilirea unui criteriu precis (pentru difenite cazuri de acest fel, R. Demogue, op. cit., p. 305 Si urm.; 2, Tome IV, Paris, L.G.D., 1902, P. 204 si urm.; pentru doctrina romanA, 4, p. 45 1-452).
In privinta conditiilor privind pe creditor se arata, de regula, ca acesta trebuie sa aiba un interes serios si legitim, de natura sa justifice dreptul creditorului de a interveni in afacerile debitorului. Dc exemplu, in cazul unui debitor solvabil, nu exista interesul creditorului de a supralicita in locul debitorului, deoarece refuzul celui din urma de a supralicita nu provoaca nici o paguba creditorului, astfel cum a decis Curtea de Casatie din Franta (17, vol.II, p. 565; 29, p. 149).
Creanta creditorului trebuie sa fie certa, lichida si exigibila. Astfel, o creanta suspendata printr-o conditie sau un termen este inoperanta. Nu se cere insa existenta unui titlu executoriu. Conditia exigibilitatii este totusi controversata. Astfel, Matei Cantacuzino arata ca aceasta este ,,o conditie neaparata pentru exercitiul dreptului de gaj”. Dar nu se cere o creanta executorie ,,(precum nu se cere nici in matenie de proprire) caci nu e inca o urmarire ci numai pregatirea unei urmariri ulterioare” 4. p. 450). Aceeasi opinie este sustinuta in doctrina romani recenta (35, C. Blrsan, p. 315). A fost sustinut insa si un alt punct de vedere motivat prin aceea ca actiunea oblica este mai mult decat o simpla masura conservatorie, fara a fi totusi o masura de executare, deoarece urmareste numai sa ,,impiedice pierderea unei valori patrimoniale, fara a conduce la urmarirea si executarea acelei valori”. In consecinta, s-ar putea admite exercitarea de catre creditor a actiunii oblice chiar in cazul in care creanta sa ,,ar fi suspendata printr-un termen sau printr-o conditie (17, vol.11, p. 565-566).
In legatura cu conditiile cerute debitorului se observa ca acesta trebuie sa fi fost neglijent sau, mai precis, inactiva, adicii sii nu fi exercitat ci insusi actiunea la care era indreptatita pentru a spori patrimoniul sau. De asemenea, el trebuie sa fie insolvabil, deoarece numai in asemenea cazuri exista interesul interventiei creditorului prin acliunea oblica. Debitorul nu este obligat sa participe la procesul care se desfasoara in instantele judiciare, dar creditorii obisnuiesc sa-l ,,puna in cauza”, pentru ca hotararea ce se va da in actiunea oblica sa-i fie opozabila. Punerea in cauza a debitorului poate fi ceruta si de tertul parat, pentru acelasi motiv.
Doctrina este de acord, in principiu, ca nu se cer anumite conditii. Astfel, nu este necesar ca debitorul sa fie pus in intarziere de a exercita actiunea, deoarece o asemenea masur nu este prevazuta de lege. Totodata, nu se cere ca justitia sa subroge pe creditor in drepturile debitorului, exercitarea actiunii oblice constituind un drept al creditorului. Tinand seama de caracterul general al dreptului de gaj pe care i1 au creditorii asupra bunurilor prezente si viitoare ale debitorului — deci si asupra celor intrate in patrimoniul debitorului dupa nasterea creantei — nu este nevoie ca acea creanta pe care o are creditorul sa fie anterioara dreptului pe care acesta intelege sa-l exercite in locul debitorului (17, vol. II, p. 566; 29, p. 150).
In privinta efectelor actiunii oblice se observa ca tertul parat va putea sa opuna creditorului toate mijloacele de aparare (toate exceptiile pe care este indreptatit sa le opuna debitorului. In acest sens, el va putea opune creditorului compensatia sau o tranzactie, chiar daca aceasta din urma a intervenit in cursul procesului — deci posterior introducerii actiunii — deoarece actiunea oblica nu are drept efect de a face ,,indisponibile drepturile debitorului; debitorul poate dispune de ele chiar dupa intentarea actiunii si actele sale sunt opozabile creditorului” cu conditia de a nu fi fost frauduloase — in acest din urma caz creditorul avand la dispozitie actiunea pauliana (17, vol. II, p. 5670.
Un alt efect al actiunii oblice este cel de a conduce, in cazul admiterii acesteia, la remiterea unor bunuri in patrimoniul debitorului care vor servi la asigurarea gajului general al tuturor creditorilor chirografari, chiar daca acestia nu au intervenit in proces. Astfel cum s-a aratat: ,,(...) creditorul a carui diligenta a introdus aceasta valoare in patrimoniul debitorului, va trebui sa sufere asupra valorii in chestiune concurenta celorlalti creditori, afara numai daca nu are privilegiu in favoarea sa” (17, vol. II, p. 568) ceea ce inseanma ca, in general, creditorul nu poate invoca asupra bunului readus in patrimoniul debitorului vreun drept de preferinta.
In practica, actiunea oblica este folosita rareori, deoarece de cele mai multe ori creanta are drept object o suma de bani si, in asemenea cazuri, creditorul prefera sa exercite o poprire in mana tertului, imobilizand astfel suma respectiva si sustragand-o actelor debitorului. Or, daca ar reintroduce suma in patrimoniul debitorului, prin actiunea oblica, debitorul ar avea posibilitatea de a o cheltui sau de a o sustrage (29, p. 151).
§ 3. Actiunea directa
Actiunea oblica find o actiune indirecta, creditorul sufera concurenta celorlalti creditori asupra valorii care, prin admiterea acelei actiuni, a fost introdusa in patrimoniul debitorului. Se intelege astfel interesul pe care 1-ar avea creditorul de a introduce o actiune directa impotriva debitorului, in temeiul careia valoarea urmarita sa treaca din patrimoniul tertului direct in patrimoniul creditorului urmaritor.
0 asemenea actiune nu este insa admisibila decat in cazurile expres prevazute de lege.
In Codul civil roman sunt prevazute doua cazuri si anume, la art. 1542 alin. final se stabileste, in legatura cu raspunderea mandatarului pentru cel pe care i 1-a substituit in gestiunea sa, ca: ,, toate cazurile mandantul poate sa intenteze direct actiunea contra persoanei ce mandatarul si-a substituit”. De asemenea, la art. 1488 este prevazut dreptul zidarilor, lemnarilor si celorlalti lucratori folosi la cladirea unui edificiu sau la o lucrare data in intreprindere, de a introduce o actiune directa impotriva aceluia pentru care a fost facuta lucrarea, pentru a obtine plata ce li se datoreaza, daca sumele respective nu au fost platite antreprenorului.
In dreptul francez, la art. 1753 C. civ. fr. este prevazut si un alt caz. Este vorba de actiunea directa a proprietarului unui imobil impotriva subchiriasului pentru plata chiriei datorata de acesta chiriasului principal. Acest articol nu a fost insa reprodus in Codul civil roman (30, p. 285).
Pentru a introduce actiunea directa, creanta creditorului trebuie sa fie exigibila, fara a fi necesar sa fie si lichida sau sa existe un titlu executor. De asemenea, este necesar ca debitorul sa fie ci insusi creditor al tertului urmarit si, in principiu, trebuie ca debitorul sa fie neglijent si insolvabil, fara a fi obligatorie prezenta sa in instanta.
Desigur, creditorul actioneaza in limita drepturilor debitorului sau. Este insa relevant faptul ca paratul va putea sa-i opuna exceptiile pe care le-ar fi putut opune propriului sau creditor dar, in principiu, nu cele ivite dupa inceperea urmaririi, cum ar fi, de exemplu, o compensatie dupa introducerea actiunii.
Avantajul actiunii directa consta, astfel cum am aratat mai sus, in faptul ca de valorile obtinute pe aceasta cale profita in mod direct creditorul, fara ca ele sa intre, mai intai in patrimoniul debitorului, ceea ce inlatura concursul cu ceilalti creditori ai debitorului creditorului urmaritor.

§ 4. Actiunea pauliana (revocatorie)

Conform prevederilor art. 975 C. civ. rom. creditorii pot sa atace, in numele lor personal, actele viclene facute de debitor in prejudiciul drepturilor lor.
Daca actiunea oblica permite creditorului de a se apara impotriva inactiunii debitorului sau, actiunea pauliana ii confera drcptul de a impiedica pe debitor sa-l prejudicieze prin acte frauduloase, deci prin acte incheiate cu tertii indreptate tocmai impotriva intereselor creditorilor, scopul acestora find de a impiedica plata creantelor catre cei din urma.
La baza actiunii revocatorii se afla un element psihologic si anume, tendinta debitorului aflat in dificultate de a incheia acte juridice cu tertii fie pentru a prejudicia creditorii, fie pentru a avea, eventual, un profit in viitor. Din punct de vedere juridic se considera ca temeiul acestei actiuni i1 constituie principiul executarii conventiilor cu buna credinta (art. 970 C. civ. rom.), precum si dreptul de gaj general pe care il au creditorii asupra patrimoniului debitorului. De asemenea, avand in vedere ca actele frauduloase reprezinta un delict civil impotriva creditorilor, debitorul este tinut a repara prejudiciul astfel cauzat, conform prevederilor art. 998 C. civ. rom.
In doctrina se mai remarca si faptul ca actiunea pauliana se indreapta impotriva tertului cu care debitorul a incheiat actul fraudulos. In aceasta situatie exista anumite temeiuri juridice si pentru raspunderea tertului si anume, daca a fost de rea credinta — deci complice la frauda — raspunde in baza dispozitiei art. 998 C. civ. rom., iar daca a fost de buna credinta si a avut de castigat datorita actului incheiat cu debitorul, va fi tinut conform principiului imbogatirii fara justa cauza (17, vol. II, P. 571).
In lumina acestor consideratii actiunea pauliana este definita ca acea actiune acordata de lege creditorilor in scopul de a ataca ai a obtine revocarea actelor facute de debitori in frauda drepturilor lor si in beneficiul unor terti care fie au fost complici la frauda, fie s-au imbogatit pe aceasta. cale (Al. Baicoianu, L’action Paulienne en droit civil compare, cf. 17, vol. II, P. 571).
Deoarece legis1atia civila nu cuprinde decat putine precizari cu privire la aceasta actiune, conditiile exercitarii si efectele ei au fost analizate in doctrina si in jurisprudenta.
Actiunea pauliana este o actiune personala — chiar daca este indreptata impotriva unui act privitor la instrainarea unor drepturi reale imobiliare — urmareste, in esenta, ca si actiunea oblica, readucerea unor bunuri in patrimoniul debitorului pentru a permite creditorului executarea silita si asupra acelor bunuri (29, P. 158-159).
De asemenea, este considerata a fi, intr-o opinie, o actiune in daune, deoarece urmareste indemnizarea creditorului pentru frauda incercata de debitor si are ca efect revocarea actului fraudulos pana la concurenta creantei respective, astfel cum vom arata mai departe (17, op. cit., p. 587; 29, p. 158).
Intr-o alta opinie este privita ca o actiune in inopozabilitatea actului incheiat de debitor (5, p. 519; 35. C. BIrsan, p. 319).

A. Conditii referitoare la actele juridice Incheiate de debitor
1. Pentru a putea fi atacat prin actiunea pauliana actul juridic incheiat de debitor trebuie sa fie de natura a provoca creditorului un prejudiciu, proba acestui prejudiciu revenind creditorului. Fiind o chestiune de fapt, proba poate fi facuta prin orice mijioc de dovada admis de lege. Dc regula este avut in vedere rezultatul actului si anume insolvabilitatea sau sporirea insolvabilitatii debitorului. Daca starea de insolvabilitate este notorie, nu mai este necesara admiterea unor dovezi. Daca nu este notorie, proba poate fi facuta prin urmarirea si executarea bunuribor debitorului. Daca pe aceasta cale creditorul nu a obtinut plata creantei sale, insolvabilitatea — si prejudiciul — rezulta in mod implicit. De aceea, se poate spune ca actiunea revocatorie are, in general, caracter subsidiar, deoarece este introdusa numai in cazul in care celelelalte mijloace de realizare a creantei nu au lost eficiente.
Se considera ca in ipoteza unei executari care implica mari obstacole, creditorul va putea dovedi prejudiciul, fara a fi necesar sa probeze insolvabilitatea debitorului (17, vol. II, p. 574).
2. Actul atacat nu trebuie sa constituie exercitarea unui drept personal al debitorului cum ar fi, de exemplu refuzul debitorului de a primi o donatie sau de a revoca o donatie pentru ingratitudine, deoarece creditorul nu poate exercita aceste drepturi in numele debitorului, fiind vorba de drepturi exclusiv personale ale celui din urma.
3. In doctrina se precizeaza ca actul atacat trebuie sa conduca la o micsorare a patrimoniului debitorului. Astfel, renuntarea la o succesiune ori la un legat constituie o micsorare a patrimoniului, ceea ce inseanma ca o asemenea renuntare poate fi atacata prin actiunea pauliana, avand in vedere ca succesiunile si legatele se dobandesc deplin drept de catre mostenitorii legali si legatari din momentul deschiderii mostenirii fara sa fie deci necesara acceptarea. Desigur, daca mostenitorul renunta la succesiune, titlul sau de mostenitor se desfiinteaza cu efect retroactiv (Fr. Deak, Mo legala, Bucuresti, 1991, p. 42).
4. Sunt acte care, prin exceptie, nu pot fi atacate prin introducerea actiunii revocatorii.
In aceasta categorie sunt incluse actele prin care debitorul contracteaza noi datorii, deoarece micsorarea patrimoniului nu are loc ex nunc ci se creeaza doar riscul unei eventuale insolvabi1itati cand acele datorii vor deveni exigibile. In cazul in care s-a constituit o garantie (de exemplu o ipoteca) in doctrina s-a aratat ca aceasta poate fi atacata pe calea actiunii pauliene numai daca a fost constituita independent de obligatia pnncipala si ulterior acesteia (17, vol. II, p. 578; 29, p. 153).

In aceeasi categorie sunt studiate si cazurile de optiuni legale intre drepturi ori acte, optiuni stabilite de lege, deoarece creditorii nu pot invoca prejudicierea lor prin faptul ca debitorul a ales o solutie dezavantajoasa.
In ceea ce priveste partajul, de asemenea potrivit prevederilor art. 785 C. civ., daca acesta a fost efectuat, creditorii copartasilor nu-l pot ataca pe motiv de frauda sau de prejudiciu, cu exceptia cazului in care s-a facut in lipsa lor si fara sa se tina seama de opozitia lor prealabila (17, vol. II, p. 578-579; 29, P. 154). In sfarsit se considera ca plata unei datorii nu poate fi atacata prin actiune revocatorie, deoarece prin aceasta se anuleaza un element pasiv al patrimoniului debitorului, chiar daca plata facuta micsoreaza activul care urmeaza sa se imparta intre ceilalti creditori. Solutia se justifica prin aceea ca plata unei creante exigibile este un act necesar. Desigur, plata facuta in mod fraudubos, in mod fictiv, in scopul de a pagubi ceilalti creditori ar putea fi atacata prin actiune pauliana (17, vol. II, P. 577; 29, p. 154).

B. Frauda debitorului

Frauda debitorului nu implica dolul contractual, deci frauda comisa cu intentia de a prejudicia creditorul, ci numai conditia debitorului cu privire la rezultatul actului sau, adica provocarea ori sporirea insolvabilitii sale, chiar daca prejudicierea creditorilor nu a constituit scopul imediat al conduitei sale.
In doctrina s-a pus problema criteriilor potrivit carora se poate stabili daca actul a fost sau nu fraudulos. Intr-o opinie, se are in vedere valoarea morala comparativa a mobilurilor care au determinat savarsirea actului respectiv. Intr-o alta opinie este suficient ca debitorul sa stie ca actionand intr-un anumit fel va prejudicia pe creditorii sai. Pentru Josserand si alti autori, de exemplu, daca rezulta ca debitorul a cunoscut rezultatul actului se poate prezuma ca a vrut sa pagubeasca pe creditorii sai si aceasta indiferent daca actul este cu titlu oneros ori cu titlu gratuit (2, op. cit., p. 226; R. Demogue, op. cit., p. 409).
Se arata, totusi ca in unele situatii nu ar fi necesar sa se dovedeasca frauda si anume, in cazul art. 562 C. civ. referitor la renuntarea la un uzufruct si in cazul art. 699 C. civ. relativ la renuntarea, la invocarea prescriptiei, situatii cand s-ar cere numai dovada existentei prejudiciului. Aceasta opinie a fost insa combatuta ca necorespunzatoare intentiei legiuitorului care a consacrat actiunea pauliana ulterior cazurilor amintite (17, vol. II, p. 82-5 83; 29, p. 155).

C. Conditii privitoare la creditor
Creanta creditorului trebuie sa fie certa, lichidida, exigibila si de regula anterioara actului impotriva caruia se introduce actiunea pauliana.
In principiu, actele frauduloase ale debitorului pot fi atacate de catre oricare creditor a carui creanta s-a nascut anterior savarsirii actului atacat. Solutia se explica prin aceea ca un creditor posterior a avut in vedere patrimoniul debitorului existent in momentul in care a contractat, indiferent daca este vorba de o creanta chirografara, ipotecara sau privilegiata. Proba anterioritatii revine creditorului. Jurisprudenta se pronunta insa in sensul ca un creditor posterior va putea totusi ataca un act al debitorului daca acel act fraudulos a fost efectuat tocmai pentru a prejudicia Un creditor viitor, cu care urma deci sa se incheie un anumit contract (17, vol. , p. 580-581; 29, p. 155-156; 35, p. 317318).
In legatura cu caracterul -exigibil al creantei in doctrina s-a discutat in ce masura creantele cu termen si cele afectate de o conditie suspensiva pot conferi creditorului temeiul unei actiuni revocatorii. Intr-o opinie, in ambele cazuri actiunea trebuie refuzata intr o alta opinie, in cazul conditiei suspensive dreptul creditorului find nesigur, acordarea actiunii pauliene nu s-ar justifica; in cazul creantei cu termen actiunea ar putea fi exercitata deoarece creditorul aflat intr-o asemenea situatie are un drept de valorificat, dar este necesar ca insolvabilitatea debitorului sa poata fi stabilita fara executarea bunurilor acestuia, tinand seama ca in ipoteza creantei cu termen creditorul nu poate proceda la executare pana cand nu s-a implinit termenul (17, vol. II, p. 580; 29, P. 156; R. Demogue, op. cit., p. 463-466).
D. Conditii care privesc pe tertul dobanditor
Actiunea pauliana este indreptata impotriva tertului dobanditor care are, in cadrul procesului, calitatea de parat.
In cazul actelor cu titlu oneros este necesar sa se stabileasca reaua credinta a tertului, participarea sa la frauda, in sensul cunoasterii de catre acesta a prejudicierii creditorului prin acele acte.
Actul cu titlu gratuit este atacabil si in ipoteza in care tertul a fost de buna credinta, find suficient sa se constate frauda debitorului si existenta unui prejudiciu.

E. Situatia subdobanditorilor
Daca tertul care a contractat cu debitorul transmite bunul care a format obiectul contractului catre un altul — subdobanditor — potrivit opiniei adoptate in general in doctrina este necesara o deosebire: daca subdobanditorul a primit lucrul de la un tert care nu putea fi actionat pe calea actiunii pauliene — Ca, de exemplu, in cazul cumpartorului de buna-credinta — nici acesta nu va putea fi actionat; daca tertul de la care a primit lucrul era supus revocarii subdobanditorul va putea fi actionat, indiferent de buna sau de reaua sa credinta, in ipoteza dobandirii cu titlu gratuit, iar in ipoteza dobaridirii lucrului cu titlu oneros numai in cazul relei sale credinte — adica daca a cunoscut prejudiciul creditorului (2, op. cit., P. 238-239).

F. Efectele actiunli pauliene
Actiunea pauliana are, in principal, efectul de a atrage revocarea actului fraudulos care, astfel, nu va mai putea fi opozabil creditorului si acesta va putea urmari bunul care constituia obiectul acelui act.
Efectul ei se va margini la repararea prejudiciului suferit de creditor. Tertul va putea oferi creditorului suma necesara pentru stingerea pretentiei sale, pastrand astfel bunul respectiv.
Fata de debitor, efectele produse prin actiunea pauliana sunt relative, deoarece revocarea actului fraudulos priveste raporturile dintre debitor si terti dobanditori. Acestia din urma au recurs in garantie impotriva debitorului pentru ceea ce au fost lipsiti ca urmare a actiunii creditorului in cazul in care au dobandit cu titlu oneros, de de multe ori acesta este pur teoretic, tinand seama de insolvabilitatea debitorului.
In ceea ce priveste ceilalti creditori ai debitorului, revocarea nu produce efecte decat fata de cei care au intervenit in instanta. Spre deosebire de actiunea pauliana bunul nu se reintoarce in gajul comun al creditorilor si nu profita tuturor acestora, ci numai celor care figureaza in proces (17, vol. II, p. 589-592).