In cadrul atat de vast al reglementarilor juridice privind Drepturile Copilului, voi incerca sa schitez principalele directii de orientare ce guverneaza problema unui tanar sub 18 ani care intra in contact cu sistemul de justitie, ca urmare a unei suspectari ori a unei acuzatii de comitere a unui delict, vizand cateva aspecte legate de aplicarea acelor masuri ce afecteaza starea de libertate a minorului. v7c12cf
Imi propun ca in cadrul acestei analize sa abordez problematica respectarii dreptului copilului delicvent din perspectiva a trei factori :
1) recomandarile din legislatia internationala cu privire la copii in contradictie cu legea romana ;
2) contradictiile legislatiei romanesti cu privire la copii care raspund penal ;
3) contradictiile dintre lege si practica ;
Pentru aceasta, voi urmari dosarul unui astfel de caz in toate etapele ce le parcurge si anume : v Retinerea de catre organele de politie ; v Arestarea preventiva ; v Etapele procesului ; v Sanctiunea aplicata (masura educativa, inchisoare, asistenta postpenala ) ;
Deasemenea, in incheierea acestei lucrari voi face o descriere a conditiilor educationale existente in centrele de Reeducare pentru Minori.
In continuare doresc sa fac o trecere in revista a cadrului juridic care priveste copilul si protectia acestuia.
Astfel, putem enumera : a) Articolul 45 din Constitutia Romaniei care prevede :
Ø “copii se bucura de un regim de protectie si de asistenta in realizarea dreptului lor “
Ø “statul acorda alocatii de stat pentru copii si ajutoare … “
Ø “exploatarea minorilor, folosirea lor in activitati care le-ar putea dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune in primejdie viata ori dezvoltarea normala sunt interzise “ b) Articolul 2 din Legea 18/1990 (prin care Romania ratifica Conventia Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului) care prevede ca :
“Statele parti se angajeaza sa respeste drepturile care sunt enuntate in prezenta conventie si sa le garanteze tuturor copiilor care tin de jurisdictia lor, fara nici o distinctie, indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta opinie a copilului, a parintilor sau a reprezentantilor sai legali, de originea lor nationala, etnica, sau sociala, de situasia lor materiala, de incapacitatea lor, de nasterea lor sau de alta situatie .

Statele parti vor lua toate masurile corespunzatoare pentru ca acesta sa fie efectiv protejat impotriva oricarei forme de discriminare sau de sanctiuni motivate de situatia juridica, activitatile, opiniile declarate ori convingerile parintilor sai, ale reprezentantilor sai legali ori ale membrilor familiei sale .”
Trebuie facuta precizarea ca odata cu ratificarea de catre Romania a Conventiei Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului prin Legea 18/1990, aceasta devine obligatorie pentru Romania si are aceeasi putere de lege ca si Constitutia. c) in completarea cadrului juridic, in afara de aceste texte fundamentale prezentate mai sus, mai putem prezenta :
Ø Conventia Europeana a Drepturilor Omului ;
Ø Codul Penal al Romaniei ;
Ø Codul de Procedura Penala ;
Ø Legea 26/1994 privind organizarea si functionarea Politiei Romane ;
Ø Legea 23/1969 privind executarea pedepselor privative de libertate ;
Ø Decretul nr.545/1972 privind executarea masurii educative a internarii minorilor infractori intr-un centru de reeducare ;
Ø Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.192/1999 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului ;
Ø Ordonanta Guvernului nr.1/21.01.2000 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala ;
Ø Regulamentul de Ordine Interioara a Inchisorii pentru Tineri -; Craiova ;
Regulile Natiunilor Unite pentru Apararea Minorilor Privati de Libertate si Regulile de la Beijing- Standardul de Reguli Minime al Natiunilo Unite- Administrarea Justitiei pentru minori- se constituie ca un indrumar, stabilind recomandari insa nu sunt obligatorii pentru state .
Prima etapa in drumul stabatut de un asfel de dosar o reprezinta retinerea de catre organele de politie.
Legea nr. 26/1994 privind organizarea si functionarea Politiei Romane prevede in articolul 16 (1) litera b) :”sa conduca la sediul politiei in vederea luarii de masuri legale, pe cei care, prin actiunile lor, pericliteaza ordinea publica, viata persoanelor sau alte valori sociale, precum si persoanele suspecte a caror identitate nu a putut fi stabilita.
Persoanele suspecte de actiuni prin care se pericliteaza ordinea publica, viata persoanelor sau alte valori sociale, care refuza sa-si decline identitatea ori aceasta nu poate fi stabilita, sunt conduse la sediul politiei pentru clarificarea situatiei si, dupa caz, prezentarea acestora de indata in fata organului de urmarire penala competent, activitati ce nu pot dura mai mult de 24 de ore .“
Din nefericire, legea respectiva nu prevede insa obligatia pentru reprezentantii politiei ca in cazul conducerii la sctie a unui copil (minor) in vederea stabilirii identitatii acestuia sau a unor aspecte legate de svarsirea unei infractiuni, sa cheme de indata pe unul din parinti, tutorele sau un

reprezentant al Autoritatii Tutelare ori altor organizatii pentru protectia copilului.
Minorul,de asemenea, datorita varstei, nu stie ca are dreptul sa solicite prezenta acestora la sectia de politie, politistul fiind singura persoana care poate sa cheme parintii sau Autoritatea Tutelara, el intreprinzand aceasta actiune dupa bunul plac.
In legislatia romana si internationala nu exista prevederi speciale cu privire la metodologia de retinere a unui copil suspect de savarsirea unui delict criteriile aplicabile fiind cele generale. Astfel :
Art. 136 din Codul de Procedura Penala prevede scopul si categoriile masurilor preventive:” In cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu inchisoarea, … se poate lua fata de acesta una din urmatoarele masuri preventive: retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea si arestarea preventiva.” Art. 143 din C.P.P. prevede: ”Masura retinerii poate fi luata ce organul de cercetare penala fata de invinuit daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.” Tot astfel, art. 480 din C.P.P. prevede: ”Urmarirea si judecata infractiunilor savarsite de minori, precum si punerea in executare a hotararilor privitoare la acestia, se fac potrivit procedurii obisnuite,…”
Art. 481
“(1) -; Cand invinuitul sau inculpatul este un minor ce nu a implinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, daca organul de urmarire penala considera necesar, citeaza delegatul Autoritatii Tutelare, precum si parintii, iar cand este cazul, tutorele, curatorul sau persoana in ingrijirea ori supravegherea carea se afla minorul.
(2) -;Citarea persoanelor prevazute in aliniatul precedent este obligatorie la efectuarea prezentarii materialului de urmarire penala.
(3) -;Neprezentarea persoanelor legal citate la efectuarea actelor aratate in aliniatul 1 si 2 nu impiedica efectuarea acelor acte.”
Dupa cum observam, prezenta Autoritatii Tutelare, a parintilor, a tutorelui ori a curatorului este lasata la aprecierea organului de urmarire. Consideram necesara prezenta acestora si implicit a avocatului, incat din faza urmaririi penale si, mai mult, in momentul cand minorul a fost adus la politie pentru cercetari sau in baza unui mandat de arestare, pentru ca, atat timp cat minorul, potrivit Constitutiei si altor legi, nu are drept de vot, nu are drept de a dispune de bunurile sale, nu are drept de asociere, nu se poate casatori, atunci cum ar putea sa semneze si sa-si asume, fie si numai o declaratie, in prezenta organului de urmarire penala?
Practica consemneaza ca, in majoritatea cazurilor, persoanele prevazute la articolul 481 nu sunt citate, copilul nu beneficiaza in aceasta faza de prezenta lor.
Minorii pot fi dusi la sectia de politie unde, sub pretextul indentificarii acestora sau stabilirea domiciliului, pot fi tinuti pana la 24 de ore,

incalcandu-se prevederile Constitutiei, in care se spune ca nimeni nu poate fi retinut mai mult de 24 ore fara mandat de arestare.
O a doua etapa a desfasurarii acestei actiuni o reprezinta arestarea.
Reglementarile internationale accepta privarea de libertate a minorilori in anumite cazuri. Nici unul din aceste documente nu se refera in mod expres la conditiile aplicarii arestului preventiv, ci vorbesc despre privarea de libertate.
Privarea de libertate este reglementata ca si sentinta de Regulile de la Beijing. Desi acestea nu au caracter obligatoriu, ele trebuie sa constituie o serie de norme valoroase dupa care statele trebuie sa se ghideze.
Acestea, asemeni Conventiei, stipuleaza ca pedeapsa cu lipsirea de libertate trebuie sa fie ultima masura luata si pe cat mai scurt timp posibil. Acest fapt este consfintit si de catre Regulile de la Tokio, care sunt cunoscute si sub numele de “Standarde si Reguli minime ale Natiunilor Unite privind masurile non- custodiale.”
Conform documentelor enuntate anterior, masura lipsirii de libertate a minorului trebuie sa aiba la baza principiul reabilitarii.
In C.P.P., articolul 146 reglementeaza conditiile pentru arestarea invinuitului. Arestul preventiv poate fi dispus de catre procuror daca el considera ca este in interesul urmarii penale privarea de libertate a invinuitului sau de catre instanta de judecata.
Referitor la arestul preventiv, Comisia Europeana a Drepturilor Omului mentioneaza:
Art. 5
“(1)Orice persoana are dreptul la libertate si siguranta.Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si in conformitate cu caile legale: a) daca este detinut legal in urma condamnarii de catre un tribunal competent; b) daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarare pronuntata, comform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege; c) daca aceasta a fost arestata si detinuta in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a o banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a o implica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acestuia; d) daca este vorba despre detinerea legala a unui minor, hotarata pentru educatia supravegheata sau despre detinerea legala a unei persoane, in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente; e) daca este vorba despre detinerea legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contegioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) daca este vorba despre arestarea sau detinerea legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe un teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare;
(2) Orce persoana arestata trebuie sa fie informata, in termenul cel mai scurt si intr-o limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sale si asupra orcarei acuzatii aduse impotriva sa;
(3) Orce persoana arestata sau detinuta in conditiile prevazute de paragraful 1 c) din prezentul articol trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si a dreptului de a fi judecata, intr-un termen rezonabil, sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea celui interesat la judecata.”
Prin urmare, articolul 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului cere ca persoana la care se refera paragraful 1 c) sa fie adusa de indata in fata justitiei, iar pentru a-si aduce la indeplinire atributiile, autoritatea trebuie sa hotarasca in deplina independenta. Insa, in opinia Curtii, un agent al statului care exercita dubla functie, de procuror si de luare a deciziei de aplicare a masurii arestarii preventive, nu corespunde acestor cerinte.
Tot astfel, cu privire la termenul arestarii, nici Comisia si nici Curtea nu au stabilit nici un termenminim, insa termenul “de indata” reprezinta un criteriu mai riguros decat acela de “termen scurt”
Din aceste prevederi reiese ca arestarea ar trebui dispusa de un judecator si nu de un procuror, iar arestul preventiv ar trebui sa fie dispus pentru un termen rezonabil.
In contradictie cu Comisia Europeana a Drepturilor Omului, arestul preventiv in Romania este dispus de procuror sau de judecator, iar articolul 150 din Codul Penal prevede ca “masura arestarii inculpatului poate fi luata numai dupa ascultarea acestuia de catre un procuror sau de catre instanta de judecata …” in conditiile in care prevederile Comisiei Europene a Drepturilor Omului spun ca ascultarea inculpatului trebuie facuta de catre judecator, nu de catre procuror.
O probema deosebita ridicata de arestarea infractorilor minori o reprezinta separarea acestora de celelalte categorii de arestati, in acest sens prevederile legale internationale stabilind ca acestia vor trebui sa fie separati de adulti.
Legislatia romana in vigoare nu face deosebire in ceea ce priveste spatiul de arest intre minori si adulti (aricolul 480 C.P.P.). Acesta este principalul mod de asigura minorilor in detentie o buna ocrotire a drepturilor lor.
Acest aspect vizeaza doua directii de actiune :
1. sa asigure protectia copiilor impotriva exploatarilor, abuzului sau influentelor negative ale adultilor ;
2. sa se asigure ca minorii beneficiaza pe deplin de conditiile si facilitatile de care au nevoie pentru dezvoltare si crestere.
Avand in vedere faptul ca sectiile de politie nu au locuri de arest speciale pentru minori, in cazul arestarii preventive, din lipsa spatiului necesar, acestia petrec uneori timp indelungat impreuna cu adultii, in aceleasi spatii de detentie.
Practica consemneaza si alte situatii nu tocmai legale. Astfel :
Ø declaratiile sunt scrise de multe ori de catre organele de politie, sub pretextul analfabetismului copilului ;
Ø deseori nu este permis contactul cu parintii ;
Ø exista rapoarte de ancheta fictive, care folosesc acte din dosare anterioare ;
Ø sub pretextul stabilirii descernamantului de catre IML, copilul ramane in arest o perioada nedeterminata de timp ;
Ø minorul este impiedicat sa ia legatura cu familia pe perioada retinerii ;
Referitor la conditiile oferite de arestul sectiilor de politie putem mentiona si alte probleme, cum ar fi : accesul dificil la sursele de apa, la grupul sanitar, la asistenta medicala, la scolarizare.
Tot astfel, avand in vedere spatiile inguste ale unei celule, nu este asigurat nici minimum de oxigen necesar unei persoane, iar la asistenta juridica din oficiu, aceasta este pusa la dispozitie de organele de politie, neexistand niciun control vis-a-vis de avocatul chemat sa-l reprezinte pe minor.
O alta problema caracteristica o reprezinta durata arestarii minorului, conform prevederilor articolului 155 C.P.P. care stipuleaza ca : “Durata arestarii inculpatului poate fi prelungita in caz de necesitate si numai motiat”. Arestul inceteaza de drept si in situatia cand a atins jumatatea maximului pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea care face obiectul invinuirii (articolul 140 C.P.P.).

Durata pentru care se poate lua masura poate atinge cativa ani (ajunge pana la 3 ani in cazul furtului calificat). De retinut este si aspectul ca in legislatia actuala nu exista reglementari care sa stabilesca clar motivele ori cazurile de necesitate invocate de articolul 155 C.P.P., in cazul infractorilor minori intrandu-se in litigiu cu dispozitiile articolului 37 din Legea 18/1990 care prevede la litera b) : “Arestarea, detinerea sau intemnitarea unui copil trebuie sa fie conforma cu legea si nu va fi decat o masura extrema si va fi cat mai scurta posibil”.
Din punctul de vedere al asistentei acordate de institutiile publice de ocrotire a copilului este demn de mentionat aspectul ca legile de organizare si functionare a Agentiei de Protectie a Copilului, Directiei de Protectie a Copilului (la nivel judetean) ori a Autoritatii Tutelare (la nivel de primarie) nu le obliga in nici un fel pe aceste sa fie prezente la toate actiunile intreprinse de organul de cercetare penala in interesul copilului si sa ia anumite masuri pentru verificarea conditiilor de arest in cazul minorilor, nefiind stipulate nici sanctiunile care se aplica in cazul in care o institutie nu-si respecta obligatiile.

O alta etapa importanta pe care o strabate un dosar o reprezinta procesul. Legat de aceasta etapa voi face referire la compatibilitatea instantei, la ancheta sociala precum si la stabilirea descernamantului infractorului minor.
Astfel : articolul 40 litera b) punctul iii) din Legea 18/1990 prevede : “cauza sa fie examinata, fara intarziere de catre o autoritate sau de catre o instanta judiciara competenta, independenta si impartiala, dupa o procedura echitabila, conform prevederilor legii, in prezenta avocatului sau si daca acest lucru nu este contrar interesului superior al copilului datorita in special varstei si situatiei sale, in prezenta parintilor sai sau a reprezentantilor legali.”
Tot astfel, in articolul 3(1) din acelasi text de lege se prevede ca : ” in toate deciziile care ii privesc pe copii, fie ca sunt luate de institutii publice ori private de ocrotire sociala, de catre tribunale, autoritati administrative sau de alte organe legislative, interesele superioare ale copilului trebuie sa fie luate in considerare cu prioritate. “
Referitor la completul de judecata care este competent in cauzele cu infractori minori, gasim unele reglementari in articolul 483 C.P.P. care prevede : ” Cauzele in care inculpatul este minor se judeca potrivit regulilor de competenta obisnuita de judecatori desemnati de catre ministrul justitiei".
In practica nu exista complete de judecata speciale pentru minori, acesti fiind judecati inpreuna cu majorii, de acelasi complet de judecata, in cadrul aceleiasi sedinte de judecata. Minorii sunt transportati in aceleasi masini cu care sunt transportati adultii de la locul de detinere pana la instanta, in cele mai multe dintre cazuri aceste mijloace de transport neputand asigura separatiunea diferitelor categorii de detinuti. Procedurile folosite la escortare precum si masurile de siguranta ce se iau impotriva evadarii minorilor sunt aceleasi ca la adulti.
Textul Codului de Procedura Penala nu ne ofera date concrete privind componenta completului care judeca in cauzele cu minori, insa nu exista complete de judecata separate sau speciale pentru cauzele in care sunt implicati minori, decat cu rare exceptii.
Tot in cadrul etapei privitoare la procesul intentat infractorilor minori, o componenta esentiala o reprezinta ancheta sociala.
In C.P.P. roman, articolul 485 prevede ca : “In cauzele cu infractori minori, organul de urmarire penala sau instanta de judecata are obligatia sa dispuna efectuarea anchetei sociale.
Ancheta sociala consta in strangerea de date cu privire la purtarea pe care minorul o are in mod obisnuit, la starea fizica si mintala a acesuia, la antecedentele sale, la conditiile in care a crescut si in care a trait, la modul in care parintii, tutorele sau persoana in ingrijirea careia se afla minorul isi indeplinesc indatoririle fata de acesta si, in general, cu privire la orice

elemente care pot servi la luarea unei masuri sau la aplicarea unei sanctiuni fata de minor.
Ancheta sociala se efectueaza de catre persoane desemnate se catre autoritatea tutelara a consiliului local in a carei raza teritoriala domiciliaza minorul”.
Practica consemneaza anchete sociale rudimentar intocmite, cu formulari standard, care nu cuprind situatia sociala a copilului si a mediului de provenienta si, chiar si in aceste conditii, rapoartele de ancheta sociale nu au o pondere importanta in luarea deciziei de catre instanta.
Articolul 484 C.P.P. prevede ca “Judecarea cauzei privind o infractiune savarsita de un minor se face numai in prezenta acesuia, cu exceptia cazului cand minorul s-a sustras de la judecata. La judecarea cauzei se citeaza, in afara de parti, Autoritatea Tutelara si parintii, iar daca este cazul, tutorele, curatorul sau persoana in ingrijirea ori supravegherea careia se afla minorul, precum si alte persoane a caror prezenta este considerata necesara de catre instanta. Persoanele aratate in alineatul precedent au dreptul si indatorirea sa dea lamuriri, sa formuleze cereri si sa prezinte propuneri in privinta masurilor ce ar urma sa fie luate. Neprezentarea persoanelor legal citate nu impiedica judecarea cauzei.”
Consideram ca prezenta avocatului, a Autoritatii Tutelare, a parintilor, a tutorelui, curatorului in cauzele cu infractori minori este fundamentala si fara aceasta nu poate fi solutionata cauza, deci ar trebui ca neprezentarea acestora in fata instantei la termenul prevazut sa constituie viciu de procedura, bineinteles, daca acest lucru este considerat in interesul superior al copilului, asa cum prevede si articolul 40 (2) litera b) punctul iii) din Legea 18/1990.
O alta componenta esentiala in desfasurarea procesului o reprezinta stabilirea discernamantului.
Este bine stiut faptul ca pentru ca un minor intre 14-16 ani sa raspunda penal in cazul in care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, trebuie sa se stabileasca daca acesta are sau nu discernamant. Discernamantul se stabileste de catre institutiile de medicina legala. Astfel, Regulamentul de aplicare a Decretului 446/1966 prevede in cadrul articolului 36 ca : “Expertiza si constatarea medico-legala referitoare la persoane consta in examinari clinice si examene complementare (radiologie, hematologie, serologie, bacteriologie, antropologie etc.) si poate avea ca obiect : a) constatare sexului, virginitatii, capacitatii sexuale, varstei, conformatiei sau dezvoltarii fizice, identitatii fizice, precum si a elementelor necesare stabilirii filiatiei ; b) constatarea starilor de boala, a leziunilor traumatice a infirmitatilor si a capacitatii de munca legate de aceste stari ; c) constatarea starii obstetricale (sarcina, viduitate, avort, nastere, lehuzie etc.) ; d) alte examinari cerute de organele in drept.

Expertiza poate avea ca obiect si constatarea starii psihice (normale sau patologice) “.
Practica ne consemneaza o procedura foarte greoaie a institutiilor de medicina legala si, de altfel, foarte multe erori cu privire la examenele medico-legale care se intocmesc de catre acestea. In cadrul aceluiasi text de lege la articolul 40 este mentionat un alt aspect important : “Persoanele aflate in stare de retinere sau detinere se vor examina in prezenta personalului de paza de acelasi sex. Minorii vor fi examinati in prezenta unuia dintre parinti sau a tutorelui, iar in lipsa acestora in prezenta unui membru major al familiei, de acelasi sex cu minorul. Persoanele internate in spitale se vor examina in prezenta medicului care are in ingrijirea sa bolnavul.”
Dupa cum se observa, din aceste texte de lege, reiese obligatia prevazuta in cazul minorilor retinuti sau condamnati de a fi insotiti la institutele de medicina legala in vederea unor expertize de unul din parinti. De altfel, practica a demonstrat ca examinarea medico-legala nu este eficienta in prezenta personalului de paza, iar rezultatul expertizei nu poate fi exact avand in vedere faptul ca, minorul poate fi speriat datorita faptului ca este in stare de arest, avad catuse la maini, este socat si nu intelege ce se intampla cu el, iar explicatiile referitoare la situatia in care se afla, daca I se dau, nu pot fi intelese de catre un copil, examinarea facandu-se repede, in fata unui reprezentant al pazei. In prezent, Ordonanta de Guvern 1/2000 abroga Decretul 446/1966, insa regulamentul de aplicare si normele metodologice la aceasa Ordonanta nu au aparut inca, prezumandu-se ca, pana la publicarea Regulamentului de aplicare a O.G. 1/2000 sunt aplicabile vechile dispozitii.
O alta etapa o reprezinta sanctionarea.
Articolul 100 C.P. prevede ca : “fata de minorul care raspunde penal se poate lua o masura educativa sau se poate aplica o pedeapsa. La alegerea sanctiunii se tine seama de gradul de pericol social al faptei savarsite, de starea fizica, de dezvoltarea intelectuala si morala, de comportarea lui, de conditiile in care a fost crescut si in care a trait si de orice alte elemente de natura sa caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplica numai daca se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru indreptarea minorului.”
Datorita faptului ca anchetele sociale nu ofera date suficiente, iar procesul se poate judeca in lipsa unor persoane care pot sa ofere aceste date (articolul 484 aliniat 4), instanta nu are datele necesare pentru a aprecia corect persoana minorului in scopul aplicarii unei sanctiuni potrivite, in raport cu dezvoltarea fizica, morala si educativa a acestuia.
Ca masuri educative, Codul Penal roman prevede un numar de 4 masuri, grupate cate doua. Primele doua, mustrarea (prevazuta de articolul 102 C.P.) si libertatea supravegheata (prevazuta de articolul 103 C.P.) prezinta avantajul ca nu afecteaza starea de libertate a minorului,

celelalte doua, internarea intr-un centru de reeducare (prevazuta de articolul 104 C.P.) si internarea intr-un institut medical educativ (prevazuta de articolul 105 C.P.) presupunand ingradirea starii de libertate a minorului. Alaturi de aceste 4 masuri educative, articolul 109 C.P. prevede ca masuri ce pot fi aplicate minorului, inchisoarea sau amenda, cu mentiunea ca limitele acestora se reduc la jumatate. Deasemenea, tot in acest text de lege, la urmatoarele aliniate se prevede ca pedepsele complementare nu se aplica minorului, iar condamnarile pentru faptele savarsite in timpul cat sunt minori nu atrag incapacitati sau decaderi.

Avand in vedere ca masurile educative sunt rar aplicate, voi trata doar masurile privative de libertate, acestea necesitand o mai mare atentie.
In Romania, in prezent unitatile de detentie pentru minori sunt in numar de trei, toate in subordinea Directiei Generale a Penitenciarelor. Astfel avem o inchisoare pentru minori la Craiova si doua centre de reeducare pentru minori, unul la Tichilesti (langa Braila), cel de-al doilea la Gaesti (langa Pitesti).
Aceste centre de reeducare pentru minori sunt de fapt unitati militare cu o structura similara cu cea a unui penitenciar, avad atat personal militar cat si civil. Capacitatea acestor centre de minori este de aproximativ 2000 de locuri, insa pe langa fiecare astfel de centru sunt cazati in pavilioane separate, si un numar de adulti care indeplinesc anumite activitati gospodaresi. In ceea ce priveste regimul de paza, nu exista nici o diferenta intre centrele pentru minori si inchisori, directorul fiind civil iar loctiitorul acestuia este responsabilul cu paza. Pozitionarea geografica a celor doua centre (distanta mare si faptul ca nu sunt pe artere principale de trafic) face dificil accesul familiilor la copii aflati in aceste centre. Pentru eliminarea acestor neajunsuri, pentru minorii condamnati la pedeapsa cu inchisoarea, s-a luat masura ca acestia sa poata executa pedeapsa si in inchisorile pentru adulti, in sectii separate.
Spre deosebire de masura internarii intr-un centru de reeducare unde pedeapsa nu este determinata, ea putand dura pana la implinirea varstei de 18 ani, pedeapsa cu inchisoarea se aplica pe o perioada determinata de timp, prin hotarare definitiva. Copilul poate beneficia de liberarea conditionata in conformitate cu prevederile C.P.(conform articolului 59 C.P., dupa executarea a 2/3 din pedeapsa pentru pedepsele pana la 10 ani).
In contextul celor aratate mai sus, in practica se intalnesc multe situatii cand avocatii copiilor solicita aplicarea unei pedepse cu inchisoarea in locul unei masuri educative, pentru ca minorul sa poata beneficia de liberarea conditionata, in acest mod perioada de privare de libertate fiind mult mai redusa decat daca i s-ar aplica o masura educativa caz in care ar trebui sa stea in centrul de reeducare pana si-ar insusi un minim de pregatire scolara sau profesionala sau cel putin pana la implinirea varstei de 18 ani. Legea 18/1990 prin care Romania ratifica Conventia Natiunilor

Unite cu privire la Drepturile Copilului stipuleaza in articolul 40 (3) ca : “Statele sa ia masuri, de fiecare data cand este posibil si de dorit pentru a trata acesti copii fara a recurge la procedura judiciara, fiind totusi inteles ca drepturile omului si garantiile legale trebuie respectate in mod deplin.”
Articolul 40 (4) al aceluiasi text de lege prevede deasemenea ca : “ Va fi prevazuta o intreaga gama de dispozitii referitoare in special la ingrijire, orientare si supraveghere, la indrumare, probare, plasament familial, programe de educatie generala si profesionala si la solutii, altele decat cele institutionale, pentru a asigura copiilor un tratement in intelesul bunastarii lor si proportional cu situatia lor si cu infractiunea savarsita.”
Cu toate acestea, legislatia romana nu prevede astfel de dispozitii referitoare la asigurarea unui tratament special adecvat necesitatilor copilului, fara a fi nevoie sa se recurga la procedura judiciara. O caracteristica de baza a acestor masuri privative de libertate o reprezinta durata acestora. Referiri la perioada de timp pentru care se poate aplica o masura educativa sau o pedeapsa pentru un minor gasim in Legea 18/1990 unde, in prevederile articolului 37 gasim : “ Statele parti vor veghea ca :nici un copil sa nu fie privat de libertate in mod ilegal sau arbitrar. Arestarea, detinerea sau intemnitarea unui copil trebuie sa fie conforma cu legea si nu va fi decat o masura extrema si va fi cat mai scurta posibil.” Articolul 106 C.P. prevede : “Masurile prevazute la articolele 104 si 105 se iau pe timp nedeterminat insa nu pot dura decat pana la implinirea varstei de 18 ani. La data cand minorul devine major, instanta poate dispune prelungirea internarii pe o perioada de cel mult 2 ani daca aceasta este necesara pentru realiuarea scopului internarii.”
Aceste prevederi sunt insa in contradictoriu, si, in conformitate cu articolul 20 aliniat 2 din Constitutia Romaniei, reglementarile internationale la care Romania este parte au prioritate fata de legile interne in caz de neconcordanta, de unde reiese ca o masura nu poate fi aplicata pe o perioada de timp nedeterminata in cazul unui minor.
Cu toate acestea, in practica curenta, exista cazuri de minori care au fost condamnati la varsta de 14 ani si tinuti intr-un centru de reeducare pana la 18 ani (in unele cazuri chiar pana la 20 de ani) , in acest mod incalcandu-se prevederile Legii 18/1990.
In afara de durata masurilor, o alta problema o constituie conditiile de detentie. Acestea sunt guvernate de principiul separarii copiilor de adulti, principiu enuntat si in articolul 37 din Legea 18/1990 care prevede ca : “Orice copil privat de libertate trebuie sa fie tratat cu omenie si cu respect datorat demnitatii umane si de o maniera care sa tina seama de nevoile personale generate de varsta sa. In special, orice copil privat de libertate va fi separat de adulti, in afara de cazul in care se considera preferabil sa nu fie separati, in interesul suprem al copilului. Acesta are dreptul de a fi contactat de familia sa prin corespondenta si prin vizite, in afara unor cazuri exceptionale.”

Acest principiu este reglementat si de Legea 23/1969 in articolul 3 unde se specifica criteriile de separatiune, precum si dreptul la intimitate, accesul la ingrijire medicala, accesul la hrana adecvata, la haine, la educatie si activitati recreative, dar si accesul la familie, contactul cu lumea exterioara si pregatirea pentru libertate.
In continuare ne vom opri asupra unor masuri de protectie alternative.
Potrivit articolului 19 din Legea 18/1990 :”Statele parti vor lua toate masurile legislative, administrative, sociale si educative corespunzatoare pentru protejarea copilului impotriva oricaror forme de violenta, vatamare sau de abuz fizic sau mental, de abandon sau de neglijenta, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv violenta sexuala, in timpul cat se afla in ingrijirea parintilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantilor sai legali sau a oricarei persoane careia I-a fost incredintat.
Aceste masuri de protectie vor cuprinde, dupa cum se va conveni, proceduri eficiente pentru stabilirea de programe sociale vizand furnizarea de sprijin necesar copilului si celor carora le-a fost incredintat precum si alte forme de prevenire, in vederea identificarii, raportarii, anchetarii, tratarii si urmaririi pentru cazurile de rele tratamente aplicabile minorului descrise mai sus si vor cuprinde, deasemenea, si proceduri de interventie judiciara.”
Practica insa ne consemneaza ca nu exista nici un program de reabilitare sociala pentru acesti copii, care sa se poata macar compara cu programele din strainatate, si care acolo sunt normale ; faptul ca exista numai aceste forme de reeducare denota o atitudine fata de copilul delincvent prin faptul ca a comis o infractiune sau este suspect, nu mai este protejat, din momentul in care a dovedit ca este rau el nemaibeneficiind de nimic ; atitudinea fata de copii infractori este mai dura fata de adultii infractori. In Romania, tinerii nu se bucura de respect din partea adultilor si, cu atat mai mult cand copilul este suspect de o infractiune el isi pierde si ultima picatura de respect. Paradoxal este faptul ca cel care hotaraste unde ajunge minorul suspect de infractiune este agentul constatator (politistul de teren). Acest lucru genereaza o serie de intrebari de genul : Sunt ei oare pregatiti sa raspunda de soarta unui copil?, Sunt ei oare abilitati de lege sa faca lucrul acesta ? Din pacate, abuzurile savarsite de acestia sunt necontrolabile, politia negand intotdeauna aceste fapte si nu avem la indemana decat marturia victimelor.
Cadrul legal pentru copii este aproximativ, extrem de neclar.
Educatia este efectul complex care se formeaza de-a lungul timpului, tot ceea ce I se intampla fiind educativ pentru el. In cazul in care experientele lui in legatura cu institutiile statului sunt dominate de arbitrar si violenta acesta va invata odata pentru totdeauna ca statul este violent.
Actiunea justitiei asupra unui tanar care este suspectat de ceva, trebuie sa fie clara, simpla, coerenta si justa, pentru ca exercitiul justitiei sa devina un argument pentru ca acel copil sa redevina social, adica pentru a se evita pedepsirea lui de mai multe ori pentru aceeasi fapta, pentru a nu fi arestat pentru o perioada indelungata de timp si pentru a intelege ceea ce I se intapla, in caz contra acesta nedevenind niciodata pro-social.
Din nefericire insa, aceste premize nu sunt realizabile, sistemul existent incurajand dezvoltarea infractorului, a caracterului infractional, al comportamentului antisocial al tanarului.
In concluzie, practica ne arata ca minorii internati in centrele de reeducare si puscariile pentru minori se confrunta de foarte multe ori cu grave incalcari ale drepturilor lor, exostand posibilitatea ca cineva sa ramana in custodie foarte mult timp pana la pronuntarea pedepsei.
Pe langa toate aceste aspecte anterior enuntate, mai exista si problema economica a ineficientei acestor masuri, privarea de libertate fiind foarte costisitoare si foarte putin eficienta la o analiza cost/beneficiu. Tinand cont de toate acestea, pentru o reducere a problemelor ridicate de tratamentul infractorilor minori, se impun o serie de masuri, cum ar fi :
Ø dezvoltarea de programe de popularizare a drepturilor copilului atat in randul minorilor delincventi cat si al cadrelor ce lucreaza in locurile de detentie ;
Ø dezvoltarea de alternative viabile la pedepsele cu inchisoarea si sensibilizarea instantelor in privinta acestor probleme ;
Ø crearea unor case de arest preventiv pentru minori, care sa apartina de primarii sau sa fie in subordinea Minsterului de Justutie ;
Ø desfiintarea centrelor de reeducare de tip mamut ;
Ø modificarea legislatiei in vigoare, mai exact a Codului Penal, Codului de Procedura Penala, a Decretului 575/1972, introducerea Legii probatiunii si aplicarea acesteia de indata, iar pentru retinerea de 24 de ore la sediul politiei sa existe si sa fie solicitat de indata serviciul de asistenta sociala de urgenta.
In incheierea acestui material pentru o mai buna intelegere a modului in care se respecta drepturile copiilor delincventi care raspund penal in Romania, voi face o descriere a conditiilor de detinere precum si a educatiei oferite in Centrele de Reeducare a Minorilor din Romania .
Dupa cum am aratat si mai inainte, in tara noastra functioneaza doar doua astfel de institutii, una la Tichilesti (Braila) iar cealalta la Gaiesti (Pitesti).
Accesul la centrul de la Tichilesti este foarte dificil, neexistand acces direct cu trenul ori cu mijloacele de transport in comun, fapt ce influenteaza in mod indirect contactul copiilor institutionalizati aici cu famiile lor. Accesul este destul de greoi si in cazul centrului de la Gaiesti, si de aceea, o practica destul de des intalnita este condamnarea minorilor la pedepse cu inchisoarea, pedepse cerute in multe din cazuri chiar de catre avocatul apararii, deoarece aceste pedepse pot fi executate in locuri de detentie apropiate de domiciliul minorului. Proximitatea domiciliului de locul de detentie constituie, in cazul majoritatii copiilor aflati in centrele de reeducare, principala conditie de contact cu familia, acest lucru in situatia

in care familiile acestora nu-si pot permite sa stabata tara cu trenul sau cu masina pentru a-si vizita copii.
Aceste centre nu se deosebesc de o inchisoare, fiind institutii militarizate, cu paza continua, 24/24 de ore, cu gratii la ferestre, deplasarea minorilor intr-un astfel de centru fiind posibila doar cu insotitor, dormitoarele sunt la comun, copii sunt inchisi pe timpul noptii iar in ceea ce priveste alimentatia , nu exista prevederi referitoare la o hrana adecvata, necesara copilului, lucru ce este insa posibil an cadrul unei unitati penitenciare (unde detinutii minori se pot bucura de anumite avantaje) etc.
Un alt dezavantaj prezentat de militarizarea acestor institutii il reprezinta faptul ca personalul nu se poate adapta la fluctuatia problematicii minorilor si nu este instruit in acest sens.
Care este atunci scopul masurii educative ?
Cum se poate realiza acest scop ?
Cum se poate educa, reeduca un minor intr-o inchisoare ?
In baza Decretului 575/1972 (art.21.), in cazul in care un minor internat intr-un C.R.M. fuge din institutie, aceasta constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza cu separarea in sectii cu regim restrictiv, asta in conditiile in care, pentru un minor ce executa pedeapsa cu inchisoarea, fuga din aceasta institutie constituie infractiunea de evadare si se sanctioneaza in conditiile art.269 C.P. ca infractiune de sine statatoare.
In cazul in care un copil fuge dintr-un C.R.M., nu se poate trage foc de arma pentru a-l impiedica, lucru ce este insa posibil in cazul unui copil ce executa pedeapsa in inchisoare.
Acest aspect poate crea probleme in cadrul Penitenciarului pentru Tineri de la Craiova unde sunt si minori internati in baza art.104 C.P., iar in cazul in care unul dintre acestia fuge ori incearca sa fuga, cei ce asigura paza locului de detinere nu au de unde sa cunoasca daca acesta executa o pedeapsa privativa de libertate ori o masura educativa, pentru a folosi sau nu focul de arma.
O alta diferenta intre regimurile ce se aplica copiilor internati in aceste centre vis-a-vis de regimul aplicat celor din inchisori este aceea ca, in cazul in care dau dovezi temeinice de indreptare, au o comportare buna, au rezultate bune la invatatura si sunt staruitori in munca, li se pot acorda ca drept recompense, invoiri in perioada vacantelor scolare pentru a-si vizita familiile (art.22 alin.1, lit .f din Decretul 545/72 ), lucru ce nu este posibil in cazul copiilor detinuti in penitenciare.
In legatura cu educatia in Centrele de Reeducare a Minorilor . In aceste institutii, minorii sunt repartizati pe clase, in functie de pregatirea pe care o au acestia. Acest fapt prezinta insa dezavantajul ca in aceeasi clasa pot fi intalniti copii cu virste cuprinse intre 14 si 18 ani, unii foarte dezvoltati din punct de vedere fizic, lucru ce conduce in mod inevitabil la altercatii, avand loc abuzuri.
Decretul 545/72 prevede :

v Art.5- “Centrele de reeducare vor desfasura o activitate educativa in vederea pregatirii temeinice a minorilor pentru munca si viata, dezvoltarii la acestia a spiritului de disciplina, a respectului fata de lege si normele de convietuire sociala, crearii unei opinii inaintate fata de cei ce incalca acest norme.” v Art.6-“Activitatea instructiv-educativa si de calificare profesionala de centrele de reeducare se organizeaza si se desfasoara dupa dispozitiile legale privind invatamantul in Romania.” v Art7- “Centrele de reeducare intocmesc programe pentru desfasurarea activitatii minorilor, in care stabilesc orele pentru invatamant, practica in atelierele de calificare, pregatirea lectiilor, activitatile educative, culturale, sportive, administrativ-gospodaresti si timpul pentru recreere si somn.” v Art.8(2)- “in scolile si cursurile din cadrul centrelor de reeducare, clasele sunt formate di 15-20 elevi, fiecare clasa avand cate un educator.” v Art.12- “planurile de invatamant si programele scolare pentru invamantul general obligatoriu la cursurile de zi, precum si invatamantul profesional, vor fi cele ale scolilor sau cursurilor similare. Planurile de invatamant si programele scolare pentru invatamantul general obligatoriu la cursurile serale si fara frecventa, precum si planurile de invatamant si programele scolare pentru cursurile de calificare, se vor elabora de Ministerul de Justitie, cu consultarea Ministerului Educatiei si Invatamantului.”
Din aceste prevederi tragem concluzia ca in centrele de reeducare activeaza educatori care efectueaza pregatirea scolara si nu numai, a minorilor care executa o masura educativa intr-un centru de reeducare. Acesti educatori sunt profesori sau invatatori intr-o scoala obisnuita, care desfasoara ore de alfabetizare sau ore dupa programa generala de invatamant.
Avandu-se in vedere ca acesti copii reprezinta totusi o categorie aparte, ar fi de preferat ca de educarea lor sa se ocupe si persoane specializate, cu aptitudini sociale si pregatire speciala, buni pedagogi. In sprijinul acestei afirmatii aduc ca argument faptul ca tinerii delicventi nu beneficiaza de o evaluare psihologica si pedagogica corespunzatoare si nici de un curriculum educational adecvat nevoilor si posibilitatilor lor.
Desi in articolul 5 al Decretului 545/72 este stipulat ca centrele de reeducare au ca drept scop reeducarea acestor copii, in realitate, functia custodiala are prioritate, iar cea de educare si reeducare este subsidiara acesteia.
Acest lucru il putem observa si daca studiem Regulamentul de Ordine Interioara al Inchisorii pentru Tineri-Craiova, unde gasim programul unei zile in acest asezamant . Astfel : s 5.30 desteptarea ;

s 5.30 - 7 programul de dimineata (toaleta, aranjarea tinutei, masa de dimineata etc) ; s 7-7.30 apelul de dimineata ; s 7.30 -; 12.30 activitati de scolarizare, de calificare, cultural-educative si sportive ; s 12.30 -; 13 schimbarea turei cadrelor didactice si servitul mesei de pranz; s 13 -; 18 activitati de scolarizare, de calificare, cultural-educative si sportive; s 18 -; 19 predarea efectivelor si servitul mesei de seara ; s 19 -; 19.30 apelul de seara ; s 19.30 -; 21.30 program de seara (cititul presei, program TV, intretinerea tinutei, timp la dispozitia minorilor) ; s 21.30 stingerea ;
Asa pare sa se desfasoare o zi la centrul de reeducare, insa, in practica, activitatile cultural-educative mentionate lipsesc cu desavarsire, cele sportive sunt rare si numai acolo unde exista spatii ce pot fi folosite ca terenuri de sport, iar activitatile de scolarizare se limiteaza la cele strict legate de alfabetizare.
Conexa cu aceste probleme este si cea ridicata de inregistrarea si depunerea unor plangeri, ignoranta detinutilor fiind uneori incurajata de catre administratia inchisorii, alte ori plangerile pierzandu-se in hatisul administrativ.
Aceste probleme sunt accentuate si de faptul ca functionarea acestor spatii de detentie pentru minori se face in baza unor acte normative si legi din anii ’60 si nici nu exista preocupari de aliniere a legislatiei respective la nevoile si conditiile actuale.
Un ultim aspect pe care doresc sa-l evidentiez este acela ca acesti copii nu sunt cuprinsi in categoriile de copii de care se ocupa Agentia de Protectie a Copilului, potrivit Ordonantei 34/1999.
Si asta in contextul in care delicventa juvenila constituie un fenomen social complex si grav prin consecintele sale negative, nu numai pentru comunitate dar si pentru destinul ulterior al tanarului.