Art. 5, aln. 2 din Decretul nr. 31/1954: “Capacitatea de folosinta este capacitatea de a avea drepturi si obligatii”. Doctrinar s-a spus ca ceea ce legea numeste capacitate de folosinta se poate defini ca fiind aptitudinea abstracta, legala, egala si generala a persoanei fizice de a avea drepturi si obligatii. f3v24ve
Din aceasta definitie rezulta urmatoarele caracterisitici ale capacitatii de folosinta:
1) Ea este o aptitudine (vocatie) abstracta a persoanei fizice, pe care aceasta o are chiar si atunci cand, prin absurd, ea n-ar avea, in concret, nici un drept si nici o obligatie. Fiind vorba de o aptitudine abstracta, ne apare ca fiind de prisos orice discutie cu privire la continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice.

2) Caracterul legal
Se concretizeaza prin faptul ca legea este acea care instituie aceasta capacitate in beneficiul tuturor persoanelor fizice. Legea este aceea care stabileste momentele in care aceasta capacitate se dobandeste, cat si momentele cand aceasta capacitate inceteaza. Din caracterul legal al capacitatii de folosinta decurg doua consecinte: a) Intangibilitatea capacitatii de folosinta
Este prevazuta de art. 6 din Decretul 31/1954 care dispune ca: “Nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta si nici lipsit in tot sau in parte de capacitatea de exercitiu, decat in cazurile si conditiile stabilite de lege”.
Textul citat admite posibilitatea unor ingradiri legale ale capacitatii de folosinta, care sunt cunoscute in literatura de specialitate si sub denumirea de incapacitati de folosinta. Aceste incapacitati sunt prevazute de lege fie cu titlu de sanctiune penala sau civila, fie cu titlu de masura de protectie, uneori a celui declarat incapabil, iar alteori (de cele mai multe ori) ca o masura de protectie a unor terte persoane. b) Inalienabilitatea capacitatii de folosinta
Este prevazuta de art. 6, aln. 2 din Decretul 31/1954, care dispune ca: “Nimeni nu poate renunta nici in tot, nici in parte la capacitatea de folosinta sau la cea de exercitiu”. Rezulta de aici ca suntem intr-un domeniu in care vointa persoanei, concretizata in contracte sau in acte unilaterale, este lipsita de orice efect. Aceasta deoarece renuntand in tot sau in parte la capacitatea de folosinta, autorul renuntarii ar pierde prin aceasta calitatea de subiect de drept si de obligatii, de fiinta juridica, ceea ce nu este admis.
Neadmiterea renuntarii la capacitatea de folosinta nu inlatura posibilitatea unor persoane de a renunta la anumite drepturi deja dobandite si aceasta tocmai datorita faptului ca, ceea ce se numeste capacitate de a dobandi drepturi nu se confunda cu insusi dreptul in cauza.
De pilda, se arata ca nimeni nu poate sa renunte global si aniticipat la calitatea sa de mostenitor, adica la vocatia de a dobandi drepturi prin mostenire, dar nimanui nu ii poate fi interzis sa renunte la anumite drepturi care deja le-a dobandit ca urmare a deschiderii unei succesiuni.

3) Egalitatea capacitatii de folosinta
Aceasta rezulta din aceea ca atat dispozitiile Constitutiei, cat si cele ale Decretului nr. 31/1954 exclud orice discriminare in ceea ce priveste posibilitatea persoanei fizice de a avea drepturi si obligatii.

4) Generalitatea capacitatii de folosinta
Aceasta este evidentiata pentru a sublinia ca persoana fizica are orice drepturi civile si isi poate asuma orice obligatii de aceeasi natura, spre deosebire de persoanele juridice care pot avea numai acele drepturi si obligatii care corespund scopului pentru care acestea au fost infiintate. De aceea se spune ca persoanele juridice fata de cele fizice au o capacitate de folosinta speciala.
Asa cum a rezultat, generalitatea capacitatii de folosinta este raportata doar la drepturile si obligatiile civile si in egala masura este privita de unii autori ca o componenta a capacitatii juridice a persoanei care poate fi intalnita si poate prezenta utilitate doar in dreptul civil.
Capacitatea de folosinta trebuie privita ca o capacitate generala a persoanei, intr-un inteles mai larg ea desemnand aptitudinea persoanei de a dobandi orice drepturi si obligatii, nu numai drepturi si obligatii de natura civila. Astfel privita, capacitatea de folosinta apare ca o premisa generala a recunoasterii calitatii de subiect de drept a persoanei fizice.
De aceea, doctrinar s-a si precizat ca acest concept al capacitatii de folosinta a fost ales rau de leguitor intrucat, printre altele, folosirea unor drepturi sugereaza nu numai posibilitatea de a le avea, ci si posibilitatea de a le folosi. De aceea s-a sugerat ca, in locul conceptului de capacitate de folosinta sa se foloseasca acela de capacitate subiectivala.
In sprijinul ideii ca prin capacitate de folosinta se desemneaza capacitatea persoanei de a dobandi orice drepturi s-ar putea invoca si doctrina franceza care nu foloseste conceptul de capacitate de folosinta, ci acela de personalitate. S-ar putea invoca si unele acte normative sau conventii internationale care, de asemenea, vorbesc despre personalitate sau personalitate juridica.
In mod general sau global si excluzand problema continutului capacitatii de folosinta, raman in discutie doua chestiuni legate de aceasta capacitate: inceputul si sfarsitul capacitatii de folosinta.