k5e22ex

Norma juridica reprezinta acea norma de drept care prescrie o conduita tipica pe care oamenii au obligatia sa o urmeze, stabileste normele si obligatiile fiecarui subiect, al unui raport social, anume, in mod generic si in forma lui tipica.
Pentru a fi clara,norma juridica trebuie sa aiba acea structura logico-juridica din care sa rezulte la care imprejurari se refera, ce conduita se prevede in acele imprejurari si care sunt consecintele juridice ale nerespectarii conduitei prescrise.
Conceptul de structura a normelor juridice priveste un dublu sens: structura externa (tehnico-legislativa) si structura interna (logico-juridica) a normei de drept.
A. Structura externa
Principala forma de exprimare (de regasire) a normelor juridice sunt actele normative. Acestea sunt grupate in parti, titluri, capitole, articole, paragrafe, puncte, alineate.
Pentru asigurarea unui caracter unitar al legislatiei, asezarea normelor juridice trebuie sa respecte -; pentru fiecare categorie de acte normative -; reguli de redactare, formulare, o anumita succesiune logica a acestora, aspecte reunite sub denumirea de tehnica legislativa, stabilita la randul ei prin lege de catre parlament si a carei aplicare si control al respectarii sale sunt in competenta Consiliului Legislativ.
Elementul de baza al structurii externe este articolul, care contine, de regula, o norma juridica. Este, insa, posibil ca un articol sa nu cuprinda o norma juridica completa, sau sa cuprinda doua sau mai multe reguli de conduita, astfel ca o norma juridica, pentru a fi completa din punct de vedere al elementelor sale intriseci (care face posibila aplicarea ei in mod independent) sa fie nevoie sa cunoastem doua sau mai multe articole (texte) ale unui act normativ. De altfel structura normei juridice impune ca de fiecare data sa citim actul normativ in intregul sau pentru a intelege corect si deplin sensul si finalitatea acestuia.
B. Structura interna
Releva elementele intriseci (de logica) care compun norma juridica si este sinonima notiunii de structura logico-juridica formata din: ipoteza, dispozitie si sanctiune. a/. Ipoteza este acea parte a normei juridice care stabileste imprejurarile in care se va aplica regula de conduita.
In functie de gradul de determinare a acestor situatii, ipoteza poate fi determinata -; imprejurarile sunt explicit si precis prevazute -; si nedeterminata -; imprejurarile urmeaza a fi apreciate si stabilite la situatiile concrete, de catre autoritatea publica competenta sa aplice norma juridica.In cazul ipotezelor nedeterminate, pe cale de interpretare, interpretul trebuie sa se afle tot timpul in limitele legii, sa se aplice legea in spiritul acesteia.
In unele norme juridice ipoteza nu este descrisa in mod direct, ci se subintelege.Acestea se intalnesc in dreptul penal, in cazul in care dispozitiile privind abtinerea de la savarsirea unei anumite activitati au un caracter atat de general incat nu este necesara nici o alta precizare referitoare la continutul abtinerii.Drept exemplu este cazul infractiunii de omor. Se prevede ca numai cel care ucide se pedepseste in limitele prevazute de lege, subintelegandu-se ca interdictia de a ucide are un caracter general.
Dupa modul de formulare, ipoteza poate fi enuntiativa - imprejurarile au caracter de exemplificare -; sau limitativa -; imprejurarile sunt enumerate precis si nu pot fi extinse la alte situatii asemanatoare.
Dupa cum ipoteza normei prescrie una sau mai multe imprejurari in care regula de conduita va trebui sau va putea fi urmata, ipotezele se disting in simple si complexe. b/. Dispozitia este acea parte a structurii logico-juridice care stabileste insasi regula de conduita, cu alte cuvinte, actiunea sau inactiunea pe care subiectele carora norma li se adreseaza trebuie (sau pot) sa o realizeze, astfel dobandind drepturi si (sau) obligatii. Este elementul esential al normei juridice, fara de care un text de lege nu constituie -; de sine statator -; o norma juridica.
In functie de gradul de determinare al conduitei prescrise (actiune sau inactiune), norma juridica este determinata; cand dispozitia normei de drept impune o anumita conduita (de exemplu, normele de drept impune o anumita conduita (de exemplu, normele de drept public). Aceasta este imperativa, cu caracter onerativ (trebuie savarsita o actiune) sau este o norma imperativa cu caracter prohibitiv (interzice savarsirea unei actiuni, deci impune o inactiune). In cazul in care conduita prescrisa poate fi sau nu urmata -; in functie de interesul individual al fiecaruia pentru a stabili o categorie sau alta de relatii sociale -; dispozitia are un caracter relativ determinat (norma juridica dispune). Normele juridice dispozitive (marea majoritate din diviziunea dreptului privat) isi mentin acelasi caracter obligatoriu ca oricare alte norme juridice, in situatia cand subiectul de drept -; prin vointa sa -; opteaza pentru acea conduita care, odata aleasa norma juridica, este necesar sa fie respectata. c/. Sanctiunea este acea parte a normei juridice care stabileste consecinta nerespectarii conduitei prescrise de dispozitia normei.
Sanctiunile pot fi grupate in functie de natura lor, de scopul urmarit si de gradul lor de determinare.
Dupa natura sanctiunii diferentiem: sanctiunile civile (nulitatea, daunele interese), sanctiunile administrative (mustrare, avertisment, amenda), sanctiunile penale (amenda penala, inchisoare). In raport de scopul urmarit -; in afara celui general de restabilire a ordinii de drept incalcate -; dintre sanctiuni deosebim: sanctiuni cu scop reparator (daunele interese = despagubiri pentru repararea unui prejudiciu; sanctiune de anulare (pentru inlaturarea producerii unor efecte juridice contrare legii); sanctiuni cu caracter de pedeapsa (amenda, inchisoare penala sau conventionala).
In functie de gradul de determinare, normele juridice contin: sanctiuni determinate (pentru savarsirea unei fapte -; actiune sau inactiune -; norma juridica prescrie o anumita consecinta expres enuntata); sanctiuni relativ-determinate (consecinta nerespectarii normei are o limita minima si una maxima, urmand ca individualizarea acesteia la fiecare caz in parte sa o faca autoritatea publica competenta, in raport de gravitatea faptei); sanctiuni alternative (incalcarea dispozitiei normei juridice are doua sau mai multe consecinte dintre care autoritatea publica va alege care trebuie aplicata); sanctiuni cumulative (urmarea savarsirii unei fapte -; actiune sau inactiune -; sunt infranate norme juridice de naturi diferite, si ca urmare consecintele nerespectarii acelor norme de drept vor fi de natura diferita), cumuland doua sanctiuni (pentru aceiasi fapta) de naturi distincte. Astfel se respecta principiul general de drept conform caruia pentru o fapta se aplica o singura pedeapsa (exemplu: in dreptul penal se aplica o pedeapsa privativa de libertate si interdictia exercitarii drepturilor parintesti, ca pedeapsa privata de libertate si interdictia exercitarii drepturilor parintesti, ca pedeapsa complementara care se cumuleaza cu pedeapsa principala) .