d2r21rn

3.1. Definitie si trasaturi specifice
Normele juridice sunt celulele din care este alcatuit dreptul obiectiv. Ca si normele morale, religioase, de politete etc., normele juridice sunt reguli de conduita sociala, de a caro r respectare depinde buna functionare a societatii, ca organism.
Toate normele sociale au caracter obligatoriu, altfel ele nu ar fi reguli, ci simple recomandari. Dar, in cazul fiecareia dintre acestea, sanctiunea in caz de nerespectare are aceeasi substanta cu norma insasi.
Asadar, sanctiunea, in caz de nerespectare a unei norme morale va fi morala, in caz de nerespectare a unei norme religioase va fi de natura religioasa s.a.m.d. Intr-adevar, exista si sanctiuni sociale non-juridice: oprobiul public, excomunicarea, izolarea sociala etc.
Sanctiunea in caz de nerespectare a un ei norme juridice are natura juridica. Aceasta inseamna, in virtutea legaturii indisolubile dintre drept si stat, ca o atare sanctiune nu poate fi aplicata decat in cadrul unei societati organizate ca stat si ca implica, obligatoriu, interventia organismelor competente ale statului, deoarece “nimeni nu isi poate face dreptate singur”. In concluzie, normele juridice au o particularitate care le deosebeste de toate celelalte categorii de norme sociale: la nevoie, ele pot fi aduse la indeplinire prin forta de constrangere a statului. In multe cazuri, normele juridice au fost, la origine, norme morale sau religioase si au capatat caracter ju ridic doar o data cu aparitia statului.
Norma juridica se defineste ca fiind o regula de conduita generala, impersonala si obligatorie, care poate fi indeplinita, la nevoie, prin forta coercitiva a statului.
Din aceasta definitie decurg trasaturile esentiale ale normei juridice:

a) norma juridica are caracter general; ea prescrie (prevede, impune) o conduita tipica (un model de comportament) ce se adreseaza tuturor persoanelor care indeplinesc conditiile din ipoteza normei; b) norma juridica are caracter impersonal, in sensul ca ea nu se adreseaza direct un ei persoane. Chiar si in ipoteza in care vizeaza un organism unipersonal, norma juridica nu are in vedere p ersoana care, vremelnic, ocupa fun ctia respectiva, ci institutia in sine
Ø Spre exemplu, normele constitutionale care privesc atributiile
Presedintelui sau ale Avocatului Poporului nu se adreseaza, in concret, persoanei care indeplineste, temporar, functia publica respectiva, ci institutiei insasi; c) norma juridica are un caracter obligatoriu, ea putand fi impusa subiectului de drept prin constr angere.
3.2. Structura normei juridice
Structura logica a normei juridice cuprinde urmatoarele elemente: ipoteza, dispozitia si sanctiunea. a) Ipoteza reprezinta acea parte a normei juridice care desemneaza imprejurarile concrete in care urmeaza sa se aplice norma, categoria de persoane carora li se aplica, conditiile care trebuie indeplinite pentru aplicarea normei; b) Dispozitia reprezinta cel mai important element al normei. Ea cuprinde conduita impusa subiectelor de drept: ce anume trebuie sa faca, ce anume nu trebuie sa faca, ce anume pot sa faca acestea; c) Sanctiunea cuprinde consecintele nerespectarii comandamentului (prescriptiei) din dispozitie.
Sanctiunea poate fi absolut determinata, daca organul de aplicare nu are de facut o individualizare a sanctiunii (spre exemplu, cazul nulitatii, sanctiune foarte frecventa in dreptul civil) sau relativ determinata, daca organul de aplicare trebuie sa aprecieze care este, in raport cu imprejurarile

concrete ale faptei, sanctiunea potrivita. In acest caz, norma nu cuprinde decat limita minima si cea maxima a sanctiunii.
Ø Spre exemplu, pedeapsa aplicabila in cazul savarsirii unei infractiuni poate v aria intre 2 si 5 ani inchisoare.
Sanctiunile pot fi, de asemenea, alternative sau cumulative. In primul caz, organul de aplicare are de ales intre doua sau mai multe variante de sanctiuni, in functie de imprejurarile concrete ale faptei.
Ø Spre exemplu, art. 353 alin. 1 din Codul penal prevede ca
“sustragerea de la recrutare in timp de pace se pedepseste cu
inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda”.
Dimpotriva, intalnim sanctiuni cumulative cand pentru aceeasi fapta sunt stabilite sanctiuni de categorii diferite.
Ø Spre exemplu, art. 174 din Codul penal prevede ca “uciderea unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea uno r drepturi”.
O norma juridica tipica, ce cuprinde toate cele tr ei elemente de structura, ar avea, ca principiu, urmatoarea formulare:
Daca …… atunci ……, altfel …….
Daca faci parte dintr-o anumita categorie d e persoane, indeplinesti anumite conditii sau te afli in anumite circumstante, atunci trebuie, nu trebuie sau poti sa ai o anumita conduita, altfel urmeaza sa suporti anumite consecinte.
Putine sunt insa normele care au aceasta formulare. In cadrul procesului de interpretare a normei de drept, este adesea necesara o reformulare mentala a normei, astfel incat sa fie cu putinta determinar ea celor trei elemente de structura.

3.3. Clasificari ale normelor juridice
Pentru clasificarea normelor juridice sunt utilizate mai multe criterii,
intre care cele mai insemnate sunt:
3.3.1. Criteriul ramurii de drept
In baza acestui citeriu se disting norme de drept civil, de drept penal, de drept administrativ, de drept constitutional, de drept comercial etc. Nu intotdeauna no rmele juridice cuprinse in acelasi act normativ apartin aceleiasi ramuri de drept.
Ø Spre exemplu, vom intalni norme de drept penal si in legi civile, comerciale sau de drept al muncii, atunci cand se prevad o serie de fapte san ctionate ca infractiuni.
Normele juridice apartinand unora dintre ramurile de drept pot av ea o structura atipica. Este cazul normelor de drept penal care cuprind descrierea faptei care constituie infractiune si, in partea a doua, prevad pedeapsa cu care o asemenea fapta se pedepseste. Aceasta nu poate conduce insa la concluzia ca normele de drept penal nu cuprind
“dispozitia” (ca element de structura), pentru ca ea este subinteleasa, constand in interdictia savarsirii faptelor descrise ca infractiuni.
3.3.2. Criteriul fortei juridice a actului normativ
Normele juridice pot fi cuprinse in legi, decrete, hotarari guvernamentale, ordonante si ordonante d e urgenta ale guvernului, alte acte normative, cum ar fi deciziile organelor administratiei locale. Este utila determinarea apartenentei normei juridice la un anumit act normativ,
in vederea aplicarii principiului ierarhiei actelor normative, in virtutea carora normele juridice cuprinse in acte normative cu o forta juridica inferioara trebuie sa fie conforme cu normele juridice cuprinse in actele normative de o forta juridica superioara.

3.3.3. Criteriul structurii logice
Dupa cum am vazut, nu intotdeauna normele juridice cuprind toate cele trei elemente d e structura. Din punctul de vedere al structurii logice, normele juridice pot fi complete, atunci cand, expres sau subinteles, cuprind ipoteza, dispozitia si sanctiunea sau incomplete, atunci cand se completeaza cu alte norme juridice cuprinse in acelasi act normativ sau in altul.
Normele incomplete care se completeaza cu alte norme juridice adoptate deja se numesc norme de trimitere.
Ø Spre ex emplu, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia prevede:
“Domeniul public este alcatuit din bunurile prevazute la art. 135 alin. (4) din Constitutie, din cele stablite in anexa care face parte din prezenta lege si din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de intees public si sunt dobandite de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale prin modurile prevazute de lege”. Textul face o tripla trimitere, urmand ca dispozitiile lui sa fie completate cu prevederile Constitutiei, enumerarea din anexa la lege, precum si cu orice alte legi care declara anumite bunuri ca fiind de uz si interes public.
Normele care se vor completa cu alte norme juridice, neadoptate
inca, dar care urmeaza sa apara, se numesc norme in alb.
Ø Astfel, spre exemplu, art. 1 din Legea nr. 203/1999 privind permisele de munca prevede ca “permisul de munca este documentul oficial care se elibereaza in conditiile prezentei legi, pe baza caruia strainii se pot incadra in munca in Romania”, iar art. 10:
“procedura de eliberare si de anulare a permiselor de munca se va stabili prin norme metodologice emise de Ministerul Muncii si
Protectiei Sociale, Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul de
Interne, aprobate prin hotarare a Guvernului, in termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I”. Aceasta norma in alb a fost completata prin aparitia Normelor metodologice privind procedura de eliberar e si

anulare a permiselor de munca, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 434/2000.
3.3.4. Criteriul sferei de aplicare
Dupa sfera aplicarii lor, normele juridice pot fi generale, speciale si de exceptie. Normele generale au sfera cea mai larga de aplicabilitate intr un domeniu sau intr-o ramura de drept.
Astfel, normele dreptului civil au caracter de maxima generalitate pentru normele altor ramuri de drept privat, cum ar fi dreptul comercial sau dreptul muncii. Dupa cum vom mai avea ocazia sa aratam, normele dreptului civil constituie pentru acestea din urma dreptul comun, de la care normele comerciale sau de drept al muncii, avand un caracter special, dero ga.
A deroga inseamna a se abate de la o prevedere generala, a reglementa o anumita problema in chip diferit de reglementarea-cadru.
Si normele de exceptie au caracter derogatoriu. Ele se aplica strict
in imprejurarea descrisa in ipoteza normei, imprejurarea in care regula, consacrata intr-o norma generala sau speciala, nu-si gaseste aplicarea.
Ø Spre exemplu, potrivit art. 802 din Codul civil, “Donatiunea este un act de liberalitate prin care donatorele da irevocabil un lucru donatarului care-l primeste”.
Deci, in materia donatiilor, regula este irevocabilitatea
(imposibilitatea revenirii bunului la donator). De la aceasta norma - cu caracter de regula - deroga norma - cu caracter de exceptie - prevazuta in art. 829 din Codul civil: ”Donatiunea intre vii se revoca pentru neindeplinirea conditiilor cu care s-a facut, pentru ingratitudine si pentru nastere de copii in urma donatiunii”. In concluzie, in cele trei situatii de ex ceptie enumerate in ipoteza normei, donatia se poate revoca.

3.3.5. Criteriul conduitei prescrise
Din punctul de veder e al conduitei prescrise in ipoteza normei, normele juridice pot fi imperative si dispozitive. Normele imperative sunt cele care stabilesc o conduita univoca si strict determinata la care subiectul de drept este obligat sau care ii este interzisa subiectului de drept.
Normele imperative se mai numesc norme de ordine publica. Ele sunt majoritare in dreptul public. In dreptul privat, desi predomina normele dispozitive, exista insa si numeroase norme de ordine publica, de la care partile nu pot deroga prin prevederi contr actuale. Astfel, potrivit art. 5 din
Codul civil, “Nu se poate deroga prin conventii particulare de la normele care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri”.
Exista doua categorii de norme imperative: norme onerative, care impun sau ordona subiectului de drept o anumita conduita si norme prohibitive, care interzic subiectului de drept o anumita conduita.
Un exemplu de norma onerativa este cea cuprinsa in art. 33 alin. (2) din Constitutie care prevede: “Statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice”. Dimpotriva, art. 37 alin. (4) cuprinde o norma prohibitiva: “Asociatiile cu caracter secret sunt interzise”.
Normele dispozitive sunt normele de la care subiectele de drept pot dero ga, aplicarea lor fiind lasata la aprecierea acestora. Normele dispozitive pot fi permisive sau supletive.
Normele permisive permit subiectelor de drept sa aiba o anumita conduita, daca vor. Ele instituie anumite facultati sau drepturi in ben eficiul subiectelor de drept.
Ø Spre exemplu, art. 329 alin. 1 din Codul de procedura penala prevede: “Procurorul si partile pot renunta la martorii pe care i-au propus”.
Normele supletive stabilesc o anumita conduita care este obligatorie pentru parti numai daca acestea nu si-au manifestat vointa de a adopta o conduita diferita. Ele suplinesc vointa partilor, atunci cand aceasta nu s-a manifestat.

Ø Spre exemplu, potrivit art. 1319 din Codul civil, “predarea trebuie sa se faca la locul unde se afla locul vandut in timpul vanzarii, daca partile nu s-au invoit altfel”. Asadar, p artile pot prevedea in contractul de vanzare-cumparare ca predarea bunului se va face in locul care corespunde cel mai bine intereselor lor (la domiciliul creditorului, la domiciliul debitorului, la domiciliul unui tert, la banca etc.), dar, daca nu au prevazut nimic in contract cu privire la aceasta problema, norma juridica supletiva devine aplicabila si stabileste, cu putere obligatorie, unde se va pred a bunul. onerative imperative prohibitive
Norme juridice permisive dispozitive supletive
3.4. Actiunea normei juridice
Norma juridica actioneaza pe trei coordonate esentiale: intr-un anumit interval de timp, pe un teritoriu determinat si asupra unor anumite categorii de p ersoane.
3.4.1. Actiunea in timp a normelor juridice
Dreptul nu este static; de la o perioada la alta, statul este interesat in reglementarea in chip diferit a unor anumite raporturi sociale. Aceasta face ca legile sa se succeada in timp, fiind inlocuite pe masura ce se modifica realitatea sociala, pe care o reflecta si o slujesc.

• Intrarea in vigoare marcheaza momentul din care legea devine aplicabila.
De regula, acesta este momentul in care legea este publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, putand fi cunoscuta de catre toate subiectele de drept carora li se adreseaza. Din momentul in care a devenit publica, “nimeni nu va putea invoca necunoasterea legii”.
Art. 78 din Constitutie prevede: “Legea se publica in Monitorul
Oficial al Romaniei si intra in vigoare la data publicarii sau la data prevazuta in textul ei”. Asadar, este posibil ca in tex tul unui act normativ sa se prevada o data ulterioara la care legea urmeaza a intra in vigoare; aceasta mai ales in cazul actelor normative importante, pentru cunoasterea si intelegerea carora este nevoie de timp.
Ø Spre exemplu, art. 78 din Ordonanta de urgenta nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii prevede ca “prezenta ordonanta intra
in vigoare in termen de 3 luni de la data publicarii in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I”.
• Iesirea din vigoare a un ei legi este momentul din care aceasta
inceteaza sa se mai aplice. Iesirea din vigoare a unei legi se realizeaza prin abrogarea acesteia, care poate fi expresa sau tacita.
Abrogarea expresa se realizeaza prin precizarea textuala a faptului ca un anumit act normativ se abroga.
Ø Spre exemplu, art. 24 din Legea n r. 130/1999 privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca prevede ca “la data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 83/1995 privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca”.
Tot o abrogare expresa, dar indirecta, intalnim in cazul in care in noul act normativ se prevede ca “orice dispozitii contrare se abroga”.
Abrogarea implicita intervine atunci cand este adoptat un nou act normativ, avand dispozitii incompatibile cu cele cuprinse in vechiul act normativ. Numai un act normativ de forta juridica egala sau superio ara poate abro ga tacit dispozitiile vechiului act normativ.

Majoritatea autorilor considera ca abrogarea este singura modalitate de iesire din vigoare a unei legi. Caderea in desuetudine a unei legi nu poate fi considerata o modalitate sigura de iesire din vigoare.
Caderea in desuetudine reprezinta imprejurarea in care o lege nu se mai poate aplica deoarece au disparut conditiile necesare pentru aceasta, fascicolul de relatii sociale pe care le reglementeaza nu mai exista sau s-a modificat fundamental.
Multe acte normative socotite initial ca fiind cazute in desuetudine au putut fi revigorate prin revenirea la realitatea sociala care le motivase.
Ø Spre exemplu, Codul comercial, intrat in vigoare in 1887, desi neabrogat formal, a fost considerat iesit din vigoare prin cadere in desuetudine in perioada comunista. Totusi, Codul comercial a redevenit actual dupa 1989, astfel incat astazi este din nou considerat in vigoare.
*
Intre momentul intrarii si momentul iesirii din vigoare a legilor, actiunea lor in timp este supusa urmatoarelor principii:
• Principiul neretroactivitatii
Potrivit acestui pricipiu, un act normativ nu se poate aplica decat
imprejurarilor petrecute dupa intrarea sa in vigoare. El va fi inaplicabil
imprejurarilor petrecute anterior intrarii sale in vigoare, si anume sub imperiul legii vechi.
Intr-adevar, subiectele de drept nu pot fi obligate sa respecte decat actele normative aflate in vigo are, adica adoptate si date publicitatii. O modificare ulterioara a legii nu ar putea avea efecte decat asupra situatiilor intervenite dupa publicarea respectivei modificari. Cu alte cuvinte,
“trecutul scapa legii noi”.
De altfel, unele acte normative reglementeaza expres problemele nascute din succesiunea legilor in timp, cu aplicarea principiului neretroactivitatii.
Ø Spre exemplu, art. 83 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr.
26/2000 cu privire la asociatii si fundatii prevede: ”Asociatiile si fundatiile constituite pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante, in conditiile Legii nr. 21/1924 pentru persoanele

juridice, isi pastreaza personalitatea legal dobandita. Acestor asociatii si fundatii li se aplica, de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante, regimul juridic prevazut de aceasta”.
Principiul neretroactivitatii, precum si exceptia sa, sunt consacrate
in Constitutie: ”Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile” (art. 15 alin.2).
Retroactivitatea legii penale mai blande este prevazuta in art. 13 din
Codul penal, potrivit caruia: “In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila.”
Asadar, prin exceptie, daca intre momentul savarsirii unei infractiuni si momentul ramanerii definitive a hotararii instantei s-a modificat legea penala, astfel incat fapta a fost dezincriminata sau a fost supusa unei pedepse mai usoare, faptuitorul va beneficia de aceasta din urma reglementare si nu i se va aplica (asa cum principiul neretroactivitatii ar dicta) legea in vigoare la data savarsirii faptei.
Ø Spre exemplu, art. 186 din Codul penal incrimina ca infractiune
“intreruperea cursului sarcinii savarsita de catre femeia
insarcinata”. Prin Decretul lege nr. 1/1989, publicat in Monitorul oficial in data de 27 decembrie 1989, aceasta fapta a fost dezincriminata (nu mai constituie infractiune). Consecinta este ca, chiar si in ipoteza in care fapta a fost savarsita inainte de 27 decembrie 1989, prin exceptie de la principiul neretroactivitatii legii, va fi aplicabila noua lege, care nu o mai incrimineaza.
Daca insa, inainte de modificarea legii penale, hotararea de condamnare a autorului faptei a ramas definitiva (adica au fost exercitate toate caile de atacare a hotararii sau termenul pentru exercitarea acestora a expirat), hotarar ea se va executa.
Daca modificarea legii penale se face in sensul agravarii regimului sanctionator, iar fapta a fost savarsita sub imperiul legii vechi, mai blande, atunci nu mai suntem in prezenta exceptiei de la aplicarea principiului neretroactivitatii legii ci se aplica direct principiul: autorului i se va aplica sanctiunea prevazuta in legea in vigoare la data savarsirii faptei.

Principiul neretroactivitatii legii nu este o inovatie a Constitutiei din 1991, ci un principiu traditional de drept. El este prevazut si in art. 1 din Codul civil, potrivit caruia: “Legea dispune numai p entru viitor; ea n are putere retroactiva”. Dar consacrarea constitutionala a principiului neretroactivitatii are o semnificatie deosebita: ea opreste legiuitorul de la posibilitatea de a mai prevedea ca, prin exceptie, un anumit act normativ are putere retroactiva. Sub imperiul actualei Constitutii, o asemenea prevedere ar fi neaplicabila, deoarece ar fi considerata neconstitutionala.
Cu toate acestea, doctrina admite ca, alaturi de ipoteza legii penale mai blande, o anumita categorie de legi ar putea avea efecte retro active.
Este vorba despre legile interpretative, adica de acele acte normative prin care organul emitent al unei norme juridice, insuficient de clare, revine asupra acesteia, lamurindu-i intelesul printr-o interp retar e cu caracter obligatoriu. Se considera ca legea interpretativa f ace corp comun cu cea interpretata, retroactivand, asadar, pana la intrarea in vigoare a acesteia din urma, ca si cum de la inceput nu ar fi ex istat decat un singur act normativ, cu un inteles complet lamurit.
• Principiul aplicarii imediate a legii noi
In mod simetric principiului neretroactivitatii, principiul aplicarii imediate a legii noi prevede ca o norma juridica nu se poate aplica
imprejurarilor intervenite dupa iesirea ei din vigoare; noua lege se va aplica imediat ce a intrat in vigoare, excluzand aplicabilitatea celei vechi. Cu alte cuvinte, “prezentul scapa legii vechi”.
Spre deosebire insa de principiul neretroactivitatii, principiul aplicarii imediate a legii noi nu este consacrat constitutional, ceea ce
inseamna ca legiuitorul poate prevedea, prin exceptie, ca o anumita lege continua sa-si produca efectele si dupa intrarea in vigoare a legii noi.
Aceasta ex ceptie poarta numele de ultraactivitatea legii vechi.
3.4.2. Actiunea in spatiu a normelor juridice
Ca principiu, normele juridice sunt teritoriale si personale, in sensul ca se aplica pe teritoriul statului in care au fost adoptate si asupra cetatenilor acelui stat.

In ramurile de drept public, cum este dreptul penal, principiul teritorialitatii este consacrat expres: “Legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei” (art. 3 din Codul penal). De la p rincipiul teritorialitatii exista insa o serie de ex ceptii, care vizeaza atat aplicabilitatea legii penale romane in afara teritoriului tarii, cat si, dimpotriva, inaplicabilitatea legii penale romane in cazul unor infractiuni savarsite pe teritoriul Romaniei.
In domeniul dreptului privat, actiunea legii este supusa:
- dreptului intern, care reglementeaza raporturi juridice intre subiecte de drept de cetatenie romana, desfasurate pe teritoriul Romaniei;
- dreptului international privat, care reglementeaza raporturile juridice cu element de extraneitate.
Elementul de extraneitate poate consta in cetatenia unuia sau ambelor parti ale raportului juridic, situarea bunului in strainatate,
incheierea sau ex ecutarea in strainatate a unui contract etc. Principalul sediu al normelor juridice de drept international privat, denumite conflictuale deoarece urmaresc solutionarea unui conflict intre dou a sau mai multe legi aplicabile raportului juridic cu element de extraneitate, se gaseste in Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
3.4.3. Actiunea normelor juridice asupra persoanelor
Normele juridice se aplica in mod egal tuturor subiectelor de drept.
Astfel, potrivit art. 16 alin. (1) din Constitutie, “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatii publice, fara privilegii si fara discriminari”.
Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare detaliaza continutul principiului egalitatii intre cetateni si al excluderii oricaror privilegii si discriminari. Potrivit ordonantei, discriminarea este definita ca fiind “orice deosebire, ex cludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex sau orientare sexuala, apartenenta la o categorie defavorizata sau orice alt criteriu care are ca scop sau ef ect restrangerea sau inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor

fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul public, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice”.
Dar actiunea normelor juridice este limitata la categoria de persoane care indeplinesc conditiile si se afla in circumstantele descrise in ipoteza normei. Astfel, pe langa normele cu vocatie generala de aplicare
(cum este, spre exemplu, art. 22 alin. (1) din Constitutie: “Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate”) exista si numeroase norme care se adreseaza numai unor categorii determinate de persoane (militari, persoane juridice, studenti, salariati, membri de sindicat, functionari publici, persoane care au in
ingrijire un copil, comercianti, organe de urmarie penala, apatrizi etc.)
3.5. Izvoarele de drept
Notiunea de izvor de drept are doua intelesuri:
in sens material, ea desemneaza conditiile materiale de existenta care genereaza normele juridice;
in sens formal, ea reprezina forma d e exteriorizare (de exprimare) a normelor juridice, cu alte cuvinte unde anume se gasesc normele juridice intr-un sistem de drept dat.
3.5.1 Actele normative
Principalul izvor de drept, in sistemul nostru, ca de altfel in toate sistemele de drept care apartin familiei dreptului romanic (continental), este legea.
Termenul “lege”, ca izvor de drept, are de asemenea doua
intelesuri:
• in sens larg, ea desemneaza orice act normativ adoptat de organismele competente ale statului (legi, decrete, ordonante, hotarari etc.);
• in sens restrans, ea priveste numai o anumita categorie de acte normative, si anume cele adoptate de Parlament. Potrivit art. 72 din Constitutie, “Parlamentul adopta legi constitutionale, legi organice si legi ordinare”.

Legile constitutionale cuprind Constitutia si legile de modificare a acesteia.
Legile organice formeaza o categorie speciala de legi ce reglementeaza domenii de mare importanta pentru societate (sistemul electoral, organizarea si functionarea partidelor politice, organizarea si desfasurarea referendumului, organizarea Guvernului si a Consiliului
Suprem de Aparare a Tarii, regimul starii de asediu si al celei de urgenta, infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora etc.).
In categoria legilor ordinare se incadreaza toate celelalte legi adoptate de Parlament si care reglementeaza domenii ce nu au fost declarate prin Constitutie ca fiind supuse reglementarii organice. Intre legile ordinare, o importanta deosebita prezinta codurile (Codul pen al,
Codul civil, Codul de procedura penala, Codul de procedura civila, Codul comercial, Codul muncii etc.) care reprezinta un ansamblu sistematizat de norme juridice fund amentale pentru o anumita ramura de drept.
In ceea ce priveste Codul civil, trebuie aratat ca acesta reprezinta cea mai veche lege romaneasca aflata inca in vigoare. Inspirat din Codul civil francez (napoleonean) din 1804, Codul civil roman a fost adoptat in
1864. De atunci a suferit numeroase critici ale doctrinei, modificari si abro gari partiale succesive, dar in sine continua sa constituie un model de longevitate si rigoare.
Alaturi de legi, decretele-lege, decr etele, ordonantele si hotararile
Guvernului, ordinele, instructiunile si regulamentele ministrilor ori ale altor conducatori ai organelor administratiei publice centrale sau locale au de asemen ea valoare normativa, cuprinzand norme juridice si constituind, ca urmare, izvoare de drept.

In ansamblu, actele normative formeaza un sistem cu o structura piramidala, supus principiului ierarhiei actelor normative, potrivit caruia, dupa cum am vazut, actele normative inferioare trebuie sa fie con forme cu cele superioare si toate la un loc cu prevederile Constitutiei.
3.5.2 Obiceiul (cutuma)

In subsidiar fata de lege, un alt izvor de drept intalnit in sistemul nostru de drept este obiceiul sau cutuma. El cuprind e o regula de conduita cristalizata in timp si respectata cu constiinta caracterului sau obligatoriu.
Obiceiul, cel mai vechi izvor de drept, joaca un rol a carui importanta variaza de la un sistem de d rept la altul. Ca principiu, el isi gaseste un loc principal intre izvoarele dreptului public, indeosebi in dreptul constitutional si in cel international public.
Ø Spre exemplu, dreptul constitutional britanic are un izvor exclusiv cutumiar.
Cutuma internationala este o exprimare tacita a consimtamantului statelor cu privire la recunoasterea unei reguli determinate, ca norma de conduita obligatorie in relatiile dintre ele.
In dreptul privat, unele sisteme admit obiceiul ca izvor direct de drept, in timp ce altele, intre care si sistemul nostru, nu admit obiceiul decat in masura in care legea face trimitere la acesta.
Ø In acest sens, poate fi citat, de exemplu, tex tul art. 970 alin. (2) din
Codul civil, potrivit caruia conventiile “obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa”.
O particularitate prezinta obiceiul ca izvor de drept al comertului international, unde uzantele comerciale se impun cu putere obligatorie tuturor celor care isi desfasoara activitatea comerciala intr-o arie determinata sau intr-un domeniu determinat.
3.5.3. Jurisprudenta (practica judiciara)
Jurisprudenta, adica ansamblul hotararilor judecatoresti date intr-o anumita problema, nu este admisa in sistemul nostru (cu toate nuantarile facute in literatura juridica) ca fiind izvor de drept. Dupa cum am vazut, ea constituie izvor de drept in sisemul anglo-saxon, unde judecatorul este tinut sa se conformeze precedentelor judiciare in materie.

3.5.4. Doctrina
Doctrina, adica literatura juridica, rod al preocuparilor teoreticienilor dreptului, nu constituie izvor de drept. Ea este analizata totusi in acest contex t deoarece poate influenta solutiile judecatorilor sau, prin propunerile formulate, poate conduce la adoptarea de noi norme juridice sau abro garea ori modificarea celor ex istente. Asemenea propuneri se numesc de lege ferenda (despre legea care urmeaza sa fie elaborata), in sensul ca au in vedere o forma viitoare, imbunatatita, a normei juridice analizate, prin contrast cu reglementarea de lege lata (despre legea in vigoare), notiune care desemneaza prevederile in materie existente in prezent.
Ø Spre exemplu, in ceea ce priveste dreptul civil, trebuie amintite o serie de lucrari doctrinare esentiale pentru dezvoltarea si aplicar ea acestei ramuri de drept, cum ar fi M. Cantacuzino, Elemente de drept civil (1922) sau C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al.
Baicoianu, Tratat de drept civil roman (1928), lucrari care au marcat evolutia viitoare a dreptului civil.
3.6. Interpreta rea normelor juridice

3.6.1. Definitia si necesitatea interpretarii
Interpretarea normelor juridice este o etapa obligatorie in procesul de aplicare a legii si consta in lamurirea intelesului normei de drept in concordanta cu intentia legiuitorului. Intr-adevar, norma juridica are un caracter abstract, ea a fost conceputa si formulata pentru a acoperi o sfera larga de situatii si nu numai situatia cu care, in particular, subiectul de drept sau or ganul de aplicare se confrunta. A aplica o norma juridica unei situatii concrete, de speta, presupune intelegerea prealabila a textului de lege si a motivatiilor care au dus la adoptarea sa.
De aceea, interpretarea legii nu este necesara numai in cazul in care aceasta nu este indeajuns de clara (desi atunci interpretarea se impune cu maxima vigoare) d ar si in ipoteza in care norma este clar formulata, dar ea

trebuie coborata de la inaltimea enuntului abstract la realitatea concreta supusa reglementarii.
Potrivit art. 3 din Codul civil, “Judecatorul care va refuza, sub cuvant ca legea nu prevede sau ca este intunecata sau neindestulatoare, va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate”. Ca urmare, chiar si in ipoteza in care normele juridice in vigoare nu se refera la situatia care este supusa judecatii, sau se refera la aceasta in chip contradictoriu ori neclar, judecatorul trebuie sa gaseasca, prin opera de interpretare, calea solutionarii cauzei.
Necesitatea interpretarii decurge si din aceea ca legiuitorul utilizeaza o serie de termeni specifici sau care, desi se intalnesc si in vorbirea curenta, au in textul de lege un inteles deosebit de cel uzual.
Ø Spre exemplu, in terminologia dreptului civil, verbul “a da” desemneaza obligatia debitorului de a constitui si transfera creditorului un drept subiectiv si nu, ca in limbajul uzual, a inmana un lucru. Tot astfel, cuvantul “real” este folosit in sensul sau etimologic (de la res, care insemna in latina bun, lucru).
Uneori legiuitorul defineste el insusi termenii cu care opereaza, printr-o serie de definitii legale care se impun interpretului cu fo rta obligatorie.
Ø Spre exemplu, art. 17 din Codul penal prevede ca “infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savasita cu vinovatie si prevazuta de legea penala“. Ca urmare, in interpretarea normelor juridice cuprinse in Codul penal, cuvantul “infractiune” nu va putea fi
inteles in nici un alt sens.
Codul nostru civil nu prevede care sunt regulile dupa care se interpreteaza normele juridice. Sunt insa prevazute reguli de interpretare a actelor juridice, utilizate, prin analogie, si pentru interpretarea normelor:
- actul juridic civil se interpreteaza tinand cont de vointa reala a partilor si nu de sensul literal al termenilor;
- conventiile „obliga nu numai la ceea ce este expres intransele, dar la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa“;
- “Toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din actul intreg”;

- „Termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in
intelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului”.
- „Cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, ea se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar putea produce nici unul”;
- „Cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga”;
- „Conventia nu cuprinde decat lucrurile asupra carora se pare ca partile si-au propus a contracta, oricat de generali ar fi termenii cu care s-a incheiat”;
- „Cand intr-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligatia, nu se poate sustine ca printr-aceasta s-a restrans
intinderea ce angajamentul ar avea de drept in cazurile neexprese”.
3.6.2 Clasificarea interpretarii normelor juridice
• Dupa organul care face interpretarea, aceasta poate fi oficiala si neoficiala. a) Interpretarea oficiala este realizata de un organ de stat abilitat sa realizeze resp ectiva interpretare. Ea poate fi, la randul ei, autentica sau jurisdictionala (cazuala).
Interpretarea autentica este cea realizata chiar de catre organul de stat care a adoptat norma supusa interpretarii. Ea are forma unei norme juridice interpretative care, cum am vazut, este considerata, prin exceptie de la principiul neretroactivitatii legii, ca ar putea retroactiva facand corp comun cu norma interpretata.
Cel mai des se opteza insa nu pentru o interpretare autentica, ci pentru modificarea (fara efecte retroactive) a actului normativ imprecis redactat.
Interpretarea jurisdictionala este opera organului jurisdictional
(instanta judecatoreasca, organ arbitral etc) chemat sa solutioneze un anumit caz concret, prin aplicarea normei jurdice. Cum aratam, aplicarea acesteia este cu neputinta daca nu s-a procedat in prealabil la interpretarea ei.

Ca si interpretarea autentica, interpretarea jurisdictionala are efecte obligatorii, cu particularitatea ca daca interpretarea autentica este general obligatorie, deoarece ia forma un ei norme juridice si dobandeste, ca urmare, trasaturile de generalitate, impersonalitate si obligativitate care caracterizeaza orice norma juridica, interpretarea jurisdictionala este, ca regula, obligatorie numai pentru cauza respectiva, numai pentru situatia concreta in care se pune problema aplicarii normei juridice interpretate.
Uneori, interpretari constante ale instantelor judecatoresti sunt preluate de catre legiuitor, fiind insusite de catre acesta si dobandind o aplicabilitate generala.
Ø Spre exemplu, la data redactarii Codului civil, distincta dintre domeniul public si domeniul privat al statului nu era clara nici sub aspect doctrinar, nici practic. De aceea, art. 477 din Codul civil prevede ca: ”Toate averile vacante si fara stapani, precum si ale persoanelor care mor fara mostenitori … sunt ale domeniului public”. In realitate, acest text a fost interpretat in mod constant in practica in sensul ca bunurile far a stapan si mostenirile vacante apartin domeniului privat al statului, deoarece ele nu sunt bunuri de interes national si nu au de ce sa fie supuse regimului restrictiv al bunurilor domeniului public (de pilda, sa nu poata fi instr ainate).
Aceasta interpretare a instantelor judecatoresti a cunoscut, prin art.25 din Legea nr. 218/1998 privind proprietatea publica, o consacrare legislativa: ”In acceptiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public, cuprinsa in art. 477 din Codul civil, se intelege domeniul privat al statului sau unitatilor administrativ teritoriale”. b) Interpretarea neoficiala este cea realizata de teoreticieni, avocati sau chiar de subiectele de drept carora norma juridica li se adreseaza. Ea nu are putere obligatorie, dar poate fi utila organului jurisdictional in pronuntarea solutiei.
• Dupa criteriul rezultatului interpretarii aceasta poate fi literala, extensiva sau restrictiva. a) Interpretarea literala are loc atunci cand exista deplina concordanta intre textul norme juridice interpretate si situatiile concrete care se incadreaza in ipoteza acesteia, astfel incat nu este necesar ca dispozitia normei sa fie nici extinsa, nici restransa. Acesta este cel mai

frecvent rezultat al interpretarii, la care se ajunge ori de cate ori norma juridica este clar redactata; b) Interpretarea extensiva intervine daca formularea textului de lege este mai restransa decat a fost in intentia legiuitorului.
Ø Spre exemplu, norma juridica ce reglementeaza problema comorientilor se refera la acestia ca la persoane care au murit in aceleasi imprejurari, daca nu se poate preciza care dintre ele a murit mai intai. Prin extensie, textul este considerat aplicabil si in ipoteza persoanelor care au murit in imprejurari diferite, daca nu se poate stabili care este ordinea in care au murit. Despre comorienti vom
invata la capitolul destinat incetarii capacitatii de folosinta.
O asemenea interpretare este interzisa atunci cand norma juridica cuprinde enumerari limitative sau prevederi cu caracter de exceptie, deoarece in cazul acestora extinderea dispozitiei ar contraveni in mod evident intentiei legiuitorului.
Ø Astfel, nu poate fi interpretat extensiv art. 829 din Codul civil, care prevede ca donatia se poate revoca pentru neindeplinirea conditiilor
in care s-a facut, pentru ingr atitudine si pentru nastere de copii in urma donatiunii. Cum acest text de lege cuprinde o enumerare limitativa, rezulta ca donatia nu poate fi r evocata pentru nici un alt motiv. Donatorul nu poate revoca donatia pentru ca, de exemplu, s a razgandit si doreste sa daruiasca bunul altcuiva; c) Interpretarea restrictiva intervine daca formularea tex tului de lege este mai larga decat a fost in intentia legiuitorului. Opera de interpretare va presupune restrangerea dispozitiei normei la imprejurarile pe care legiuitorul le-a avut ef ectiv in vedere.
• Dupa criteriul metodei de interpretare folosite, interpretarea poate fi gramaticala, sistematica, istorica, teleologica, logica.

In opera de interpretare a textului de lege aceste metode de interpretare sunt utilizate in mod corelat, cautandu-se, de fiecare data, a se evidentia intentia reala a legiuitorului.

3.6.3 Metode de interpretare a normelor juridice
Metoda gramaticala presupune lamurirea intelesului textului de lege prin analiza sintactica si morfologica a acestuia, precum si prin analiza semantica si etimologica a notiunilor pe care le cuprinde. Termenii utilizati de norma juridica vor fi interpretati in intelesul lor juridic si nu in cel uzual, adesea dif erit.
O asemenea metoda este de folos, spre exemplu, in determinarea caracterului limitativ sau exemplificativ al unei enumerari, in determinarea caracterului cumulativ sau alternativ al unor sanctiuni etc.
Uneori, este necesara o interpretare a termenilor folositi, in sensul actualizarii lor, mai ales atunci cand legea interpretata este veche si cuprinde arhaisme ( cuvinte vechi, iesite din uz).
Ø Spre exemplu, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 se prevede inlocuirea unora dintre termenii utilizati in
Codul de procedura civila: “despartenie” se inlocuieste cu “divort”;
“sorocit” cu “fixat”; “talmaci” cu “interpret” etc.
Metoda sistematica presupune lamurirea textului de lege prin integrarea sa in sistemul normativ caruia ii apartine. In aplicarea ei se va avea in vedere apartenenta normei juridice la un anumit act normativ, la o anumita ramura de drept, la un anumit sistem de drept, la o anumita familie de sisteme de drept.
Metoda istorica presupune analiza normei juridice cu luarea in considerare a imprejurarilor sociale, politice si istorice in care aceasta a fost adoptata.
Ø Spre exemplu, Codul civil roman, fiind o preluare adaptata a celui francez, intrat in vigoare in 1804, trebuie interpretat din perspectiva principiilor Revolutiei franceze, sub ecourile careia a fost adoptat.
Metoda teleologica (de la grecescul teleos = scop) presupune analiza normei juridice cu luarea in considerare a scopului urmarit de legiuitor. Ea se realizeaza prin studiul expunerii de motive a actului

normativ, al lucrarilor pregatitoare, al discutiilor si dezbaterilor purtate in
Parlament cu prilejul adoptarii lui. Aceasta metoda va insoti, de altfel, utilizarea tuturor celorlalte, deoarece obiectivul principal al operei de interpretare este tocmai punerea in lumina a scopurilor urmarite de legiuitor prin adoptarea normei juridice respective.
Metoda logica presupune lamurirea intelesului tex tului de lege prin apel la principiile logicii formale. Aceasta metoda se realizeaza cu respectarea unor r eguli care cuprind interdictii si traseaza limite ale operei de interpretare. Iata cateva dintre cele mai frecvente astfel de reguli:
Exceptiile sunt de stricta interpretare. Aceasta regula interzice interpretarea extensiva a unor norme juridice de ex ceptie;
Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem.
Potrivit acestei reguli de interpretare, daca legea se refera la o larga categorie de situatii, fara a introduce distinctii intre acestea, nici interpretul nu poate face astfel de distinctii;
Dispozitiile legale trebuie interpretate in sensul in care sa produca efecte juridice, nu in sensul in care nu ar putea produce nici un efect. Ca urmare, daca o norma juridica este susceptibila de doua interpretari, se va opta pentru aceea care sa faca posibila aplicarea ei, si nu pentru interpretarea care ar paraliza orice posibilitate de aplicare a normei;
Legea speciala deroga de la legea generala. Ori de cate ori nu ne aflam in aria de aplicabilitate a normei speciale sau de ex ceptie, urmeaza sa se aplice norma generala, cu valoare de regula.
Cu ajutorul metodei logice de interpretare, norma juridica este analizata prin construirea unor rationamente logice, care sa sustina concluzia interpretarii. Pentru aceasta cele mai frecvent folosite argumente de interpretare sunt:
¦ argumentul a fortiori (cu atat mai mult), prin care se ajunge la ex tinderea aplicarii unei norme juridice de la un caz reglementat la un caz

nereglementat expres, dar in care ratiunile care au impus reglementar ea se justifica intr-o si mai mare masura.
Ø Spre exemplu, potrivit art 3 alin. (2) din Normele metodologice de eliberare si anulare a permiselor de munca, aprob ate prin Hotararea
Guvernului nr. 434/2000, “Strainul care are calitatea de asociat unic al unei societati comerciale in Romania nu este supus obligatiei de a obtine permis de munca pentru acea societate”. Prin interpretarea logica ajungem a concluzia ca strainul, care are calitatea de asociat
intr-o societate comerciala constituita de mai multi asociati a fortiori, nu va avea nevoie de permis de munca.
¦ argumentul per a contrario se intemeiaza pe principiul ca atunci cand se afirma ceva, se neaga contrariul.
Ø Spre exemplu, potrivit art. 5 din Codul civil, “Nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri”. Prin interpretare logica se ajunge la concluzia ca, per a contrario, se poate deroga de la legile care nu intereseaza ordinea publica, adica la normele juridice dispozitive.
¦ argumentul de analogie se intemeiaza pe principiul ca unde ex ista aceleasi ratiuni trebuie aplicata aceeasi lege, chiar daca legiuitorul nu a precizat-o expres. Interpretul poate, in acest fel sa completeze eventualele “lacune ale legii”.

autentica oficiala jurisdic tionala criteriul organului de interpretare neoficiala literala
Interpretarea criteriul rezultatului extensiva obtinut normei juridice restrictiva gramaticala criteriul sistematica metodei istorica folosite teleologica logica

Intrebari si teste
Comentati caracterul impersonal al urmatoarei norme juridice:
”In timpul mandatului, Presedintele Romaniei nu poate fi membru al unui partid si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata” (art. 84 alin. 1 din Constitutie).
Analizati, sub aspectul elementelor de structura logica, urmatoarea norma juridica: “Fapta angajatorului de a primi la munca o persoana pentru care nu au fost intocmite contracte individuale de munca sau, dupa caz, conventii civile de prestari

servicii constituie infractiune si se sanctioneaza cu amenda de la
5.000.000 lei la 10.000.000 lei” (art. 15 din Legea nr.
130/1999).
Analizati sub aspect structural urmatoarea norma juridica: “In vederea dobandirii personalitatii juridice, asociatii incheie actul constitutiv si statutul asociatiei, in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute”(art. 6 alin. (1) din Ordonanta
Guvernului nr. 26/2000 privind asociatiile si fundatiile).
Calificati sanctiunea normei juridice citate.
Calificati urmatoarele norme juridice, din punctul de ved ere al conduitei prescrise:
- “Toate donatiunile se fac prin act autentic” (art. 813 din Codul civil);
- “Nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii
Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari stablite prin lege organica” (art. 37 alin (3) din Constitutie);
- “Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege” (art. 949 din Codul civil);
- “Instanta, daca socoteste necesar, poate cere partilor, dupa
incheierea dezbaterilor, sa depuna concluzii scrise (art. 342 alin. (1) din
Codul de procedura penala);
- “Societatea pe actiuni va avea trei cenzori si tot atatia supleanti, daca prin actul constitutiv nu s-a prevazut un numar mai mare” (art. 154 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale);
- “Fapta de a pune in miscare actiunea penala, de a dispune arestarea, de a trimite in judecata sau de a condamna o persoana, stiind ca este nevinovata, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani” ( art. 268 din
Codul penal).
Legile intra in vigoare: a) la data adoptarii; b) la data publicarii in Monitorul Oficial;

c) la data promulgarii.
Ce principii guverneaza aplicarea legii in timp? a) principiul neretroactivitatii; b) principiul aplicarii imediate a legii noi; c) principiul retroactivitatii; d) principiul ultraactivitatii.
In art. 245 din Codul penal se prevedea ca “intrarea sau iesirea din tara prin trecerea frauduloasa a frontierei se pedepseste cu
inchisoare de la 6 luni la 3 ani”. Prin Decretul-lege nr. 12/1990, publicat in Monitorul Oficial in data de 12 ianuarie 1990, acest text a fost abrogat si s-a prevazut ca intrarea sau iesirea din tara prin trecerea frauduloasa a frontierei nu constituie infractiune, ci doar contraventie. Prin Legea privind frontiera de stat a
Romaniei, nr. 56/1992, publicata in Monitorul Oficial in data de
9 iunie 1992, trecerea frauduloasa a frontierei a fost din nou incriminata ca infractiune. Precizati: a) fapta unei persoane de trecere frauduloasa a frontierei, care a fost savarsita la data de 2 septembrie 1989 si descoperita la data de 19 ianuarie 1990 constituie infractiune sau contraventie? b) fapta unei persoane de trecere frauduloasa a frontierei, care a fost savarsita la data de 2 septembrie 1989 constituie infractiune sau contraventie, daca hotararea de cond amnar e a ramas definitiva la data de 8 ianuarie 1990? c) fapta unei persoane de trecere frauduloasa a frontierei, care a fost savarsita la data de 5 august 1991 si descoperita la data de
14 martie 1992, constituie infractiune sau contraventie? d) fapta unei persoane de trecere frauduloasa a frontierei, care a fost savarsita la data de 5 august 1991 si descoperita la data de
18 iunie 1992, constituie infractiune sau contraventie?
Neretroactivitatea legilor este: a) un principiu constitutional al aplicarii legilor in timp; b) o ex ceptie de la principiul aplicarii imediate a legii noi;

c) o regula de la care legiuitorul poate deroga prin dispozitie expresa.
Ultraactivitatea legii este: a) un principiu constitutional al aplicarii legilor in timp; b) o ex ceptie de la principiul aplicarii imediate a legii noi; c) o regula de la care legiuitorul poate deroga prin dispozitie expresa.
Analizati urmatoarea no rma juridica utilizand metodele de interpretare gramaticala si logica:
“Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau
in natura, obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate in baza unui contract individual de munca, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca, de maternitate si pentru concediul privind ingrijirea copilului in varsta de pana la 2 ani”.
Bibliografie
POPA, N. Teoria generala a dreptului, Bucur esti,
Editura. Actami, 1996, p. 151 - 214,
269 - 284.
BELEIU, Gh. Drept civil roman. Introducere in dreptul civil roman. Subiectele dreptului civil roman, Bucu resti, Casa de Editura si Presa
“Sansa” S.R.L., 1994, p. 43 - 62;
CANTACUZINO, M. Elemente de drept civil, Editura Cartea
Romaneasca, 1921, p. 24 -; 29;
HAMANGIU, C.
ROSETTI BALANESCU, I.
Tratat de drept civil roman, vol. I,
Bucuresti, Editura All, 1996, p. 27 - 75;

BAICOIANU, Al.
BOROI, G. Drept civil. Teoria generala, Bucuresti,
Editura All, 1997, p. 11 -; 38;
CAPATANA, O. Aplicarea legii in timp si spatiu, in “Tratat de drept civil, vol.I, Partea generala”,
Bucuresti, Editura Academiei, 1989, p.107 -; 146;
URS, I.
ANGHENI, S.
Drept civil. Partea generala. Persoanele,
Bucuresti, Editura Oscar Print, 1998, p. 38 -; 64;
MURESAN, M. Drept civil. Partea generala,
Cluj - Napoca, Editura Cordial Lex, 1996, p. 27 -; 57;
UNGUREANU, O. Manual de drept civil. Partea generala,
Bucuresti, Editura ALL -; BECK, 1999, p. 17 -; 35;
LULA, I. Transformarea neretroactivitatii legii civile intr-un principiu de drept constitutional, in revista “Dreptul”, nr. 12/1993, p. 41 - 45.