SCOALA SUPERIOARA DE JURNALISTICA

LUCRARE DE DIPLOMA REFLECTAREA FENOMENULUI DE VIOLENTA IN PRESA SCRISA

MOTTO e1t12tl
„...Cu doua mii de ani in urma la Atena violenþa aducea tristeþe peste
intregul oraº. Toþi oamenii simþeau ruºinea, revolta ºi spaima.
Douazeci de secole mai tarziu violenþa este tratata ca un fapt divers ...”

PIERE MOUSTIERS

CUPRINS

Introducere ………………………………….……………………...………

Capitolul I
Ce reprezinta fenomenul de violenta ...…..........................…………. 4

6
1.1. Definitie si concept. Precizari terminologice ................……….…. 6
1.2. Modele si teorii explicative ale fenomenului de violenta .………...
? Modelul biologic bazat pe notiunea de instinct ........…………..
? Modelul psihologic bazat pe notiunea de frustrare
(raportul frustrare-agresivitate) .............................…….……….
? Modelul socio-cultural al comportamentului agresiv …….…..... 14
15

16
17
1.3. Diverse tipologii ale violentei si agresivitatii …………....….......... 18
1.4. Surse de influenta ale agresivitatii ………….................................. 23

Capitolul II
Mass-media -; sursa de influentare a violentei si agresivitatii ...…..

25
2.1. Teoria invatarii sociale ..................................……………..........… 27
2.2. Teoria catharsisului .................................................……………… 29
2.3. Teoria amplificarii deviantei .......................……………............…
? Agresivitatea si violenta -; fenomene particulare ale comportamentului deviant …………................................….
? Amplificarea deviantei …………………………………………….. 31

31
32

Capitolul III
Senzationalul si influenta mediatica …………………………………...

34
3.1. Definirea senzationalului in presa scrisa …………………………...
? Violenta, o „moneda tocita” de ziare ……………………………
? Metodologie …………………………………………….......
? Obiectivele analizei ………………………………………...
? Ipoteze de lucru …………………………………………......
? Constatari principale ……………………………………….
? Concluzii …………………………..………………………… 34
36
36
36
36
37
38
. ? Caracterul evident comercial si senzational al unor publicatii sau programe TV ……………………………………...
40

3.2. Efectele sociale ale consumului de presa scrisa ……………………
? Efectele mass-media ………………….………………….………..
? Relatia media-societate ………………..…...…………………….
? Relatia functionala media-societate ………………….…...
? Resurse mediatice in plan actional ………………….…….. 42
42
43
44
45

Capitolul IV
Reflectarea in presa scrisa a fenomenului de violenta si agresivitate …………………...…………………..…...…………………...

51
4.1. Analiza de continut a titlurilor publicatiilor periodice : …………..
? Metodologie …………………………………………….......
? Obiectivele analizei ………………………………………...
? Ipoteze de lucru …………..………….………………..…….
? Constatari principale …………..………….…………….…
? Concluzii . …………..………….……………..………….…
Ziua -; intre adevar si informatie ……..………….………..
Evenimentul zilei -; intre necesar si senzational ………...
National -; intre senzatie si adevar ……………………….. 51
51
52
52
54
59
60
61
62
4.2. Analiza de continut privind relatia intre violenta/agresivitate si cotidianele analizate ………………….....
63

Capitolul V
Combaterea si prevenirea fenomenului de violenta …………..…….

69
5.1. Combaterea si prevenirea fenomenului de violenta din perspectiva institutiilor implicate …………..………….……….
? Reglementari legislative …………..………….………….….
? Reglementari deontologice …………..………….……….….
? Propuneri …………..………….……………………………...
69
71
73
76

Concluzii …………..…………...…………..………….……………….….
78
Bibliografie …………..………….………………………………………... 80
Anexe …………..…………...…………..…………...…………..………... 82

INTRODUCERE

Violenta si agresivitatea reprezinta fenomene sociale complexe, ale caror modalitati de manifestare, consecinte sociale si moduri de solutionare intereseaza atat factorii institutionalizati de control social cat si opinia publica. Violenta si agresivitatea sunt fenomene care se completeaza si care genereaza o serie de consecinte negative si distructive asupra structurii si stabilitatii sociale si provoaca stari demoralizatoare si de insecuritate la nivelul grupurilor si indivizilor.
Desi cauzele violentei sunt diversificate, studiile si cercetarile intreprinse pe aceasta tema releva ca -; sursele -; sunt alimentate de perpetuarea unor structuri economice, politice si sociale deficitare care sunt incapabile sa atenueze, in anumite momente dificultatile economice, inflatia, saracia si somajul, inegalitatile si inechitatile intre indivizi si grupuri sociale. Violenta, in virtutea desfasurarii sale spectaculoase, beneficiaza din partea mass-mediei de o extindere la scara sociala extrem de larga.
Expunerea prelungita la violenta prin mass-media poate sa aiba efecte cumulative directe asupra tinerilor si asupra lumii adulte si un efect pe termen lung din ce in ce mai nociv asupra valorilor general admise de societate.
Considerand ca fenomenul violentei in Romania are o determinare multicauzala, lucrarea de fata isi propune o inventariere a principalelor aspecte teoretice, metodologice si practice legate de specificul si particularitatile acestui fenomen in conditiile societatii noastre.
Lucrarea este structurata pe capitole, cinci la numar, acestea avand dupa caz, mai multe sau mai putine subcapitole. Intr-o prima parte a lucrarii sunt prezentate unele perspective teoretice si modele conceptuale privind fenomenul de violenta, accentul fiind pus pe insasi definitia de violenta (concept si structura), formele de manifestare si sursele de influentare.
In capitolul al doilea, sunt expuse principalele teorii explicative ale impactului realizat de proliferarea voilentei in mass-media.
In capitolul al treilea, pornind de la definirea senzationalului, prezentam -; intr-o preancheta ce precede analiza proriu-zisa din capitolul IV -; maniera in care presa scrisa “uzeaza” de diverse stiri despre violenta, exploatand in acest fel slabiciunea publicului romanesc pentru senzational.
In al patrulea capitol -; care reprezinta si baza practica a acestei lucrari -; am realizat analize pe „orizontala” si pe „verticala” ale diferitelor articole selectionate din cotidienele alese, respectiv, Ziua, Evenimentul Zilei si National.
Capitolul al cincilea prezinta controlul si prevenirea violentei si evident opinii proprii despre tratamentul si combaterea fenomenului.

CAPITOLUL I
CE REPREZINTA FENOMENUL
DE VIOLENTA

1.1. DEFINITIE SI CONCEPT. PRECIZARI
TERMINOLOGICE.
Evolutia societatii contemporane, evidentiaza faptul ca, in pofida intensificarii interventiilor statului, justitiei si administratiei in actiunea de prevenire si combatere a delicventei si criminalitatii, asistam la o extensie a actelor de violenta si agresivitate, indreptate impotriva persoanelor, patrimoniului public sau privat.
In Romania de azi, fenomenul de violenta reprezinta o problema sociala complexa, ale carei modalitati de manifestare, consecinte sociale si moduri de solutionare intereseaza atat factorii institutionalizati de control social cat si opinia publica. Este important de remarcat si faptul ca inegalitatile sociale dintre indivizi si grupurile sociale, crizele economice, inflatia, saracia, somajul genereaza stari conflictuale si tensiuni sociale.
In Dictionarul Politic, din 1975, violenta avea o definitie stiintifica si anume : „aplicarea fortei in relatiile interumane sau interstatale, recurgerea la presiune psihologica si chiar la exterminare fizica, pentru a se obtine supunerea fata de o vointa straina”.
In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, editia 1984, violenta este „insusirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tarie (2); lipsa de stapanire in vorbire sau in fapte, vehementa, furie (3); faptul de a intrebuinta forta brutala, constrangere, violentare, siluire, incalcarea ordinii legale (4); fapta, violenta, impulsiva (5)”.
In zilele noastre, conotatia cuvantului violenta a capatat noi aspecte in Dictionarul Limbii Romane pentru Elevi si anume, „violenta” reprezinta in primul rand o „insusire, caracter a ceea ce este violent; putere mare, intensitate, tarie”; in al doilea rand, „lipsa de stapanire in vorba sau in fapte, vehementa, furie”; in al treilea rand, „faptul de a intrebuinta forta brutala, constrangere, violentare”.
Fenomenul este generalizat si se regaseste in toate societatile, fie ele si occidentale sau foste comuniste, cu precizarea ca aceasta crestere a actelor de violenta este mult mai accentuata in toate tarile foste comuniste, decat in cele occidentale.
Ingrijorator este mai ales ritmul de crestere, modificarile in structura criminalitatii, in directia „marii criminalitati” si mai ales a violentei.
Dintr-un studiu comparativ referitor la evolutia criminalitatii in capitalele est-europene (Varsovia, Praga, Budapesta, Bucuresti, Sofia, Moscova) a reiesit ca din cele 22 de motive de neliniste prezentate subiectilor investigati, violenta, ca si crima organizata ocupa primele doua locuri, cu un procent de 75% si respectiv 70%, fata de degradarea starii sociale 55%, de razboi sau pericol 57%, sau somaj 48%.
Alarmante sunt si modificarile de ordin calitativ ce au intervenit. De la tipul de violenta primitiv, legat in special de consumul de alcool, precum si violenta de tip pasional, se trece la o violenta de tip utilitar (talharii, omorul de interes material), sau asociate crimei organizate (traficul de stupefiante, furtul de masini etc.).
Reprezentand o problema sociala, ale carei modalitati de manifestare si solutionare, intereseaza atat factorii de control social (politie, justitie, administratie), cat si opinia publica, asemenea tipuri de delicte si crime comise prin violenta, tind sa devina deosebit de intense si deosebit de periculoase pentru stabilitatea si securitatea institutiilor, grupurilor; indivizilor, fiind asociate de multe ori, cu cele din crima organizata, terorism si violenta institutionalizata, specifice „subculturilor” violentei si crimei organizate. Dificultatile intampinate in definirea actelor si crimelor comise prin violenta sunt determinate atat de varietatea formelor de violenta intalnite in diferite societati, cat si de diferentele in ceea ce priveste sanctionarea si pedepsirea acestora, mai ales ca, de multe ori violenta acopera o gama larga de comportamente individuale si sociale ce isi au propria lor etimologie. Totodata, aprecierea si definirea violentei se face in functie de anumite criterii istorice, culturale si normative, de ordinea sociala existenta la un moment dat intr-o societate, de anumite interese sociale si politice, dar si in functie de anumite criterii si contexte subiective si accidentale, care sunt relative spatial si temporal (atat de la o societate la alta, cat si de la o perioada la alta).
Violenta nu constituie totusi un fenomen nou, aparitia si evolutia ei fiind strans legata de evolutia indivizilor, grupurilor, organizatiilor, institutiilor si societatilor umane. Pentru acest motiv, unii specialisti si cercetatori considera ca violenta constituie o permanenta umana, fiind legata de esenta umana si de functionarea societatii. Ea este amplificata in prezent de actele de terorism si crima organizata. Comise in scopul de a inspira frica, spaima in randul opiniei publice, constau intr-o serie de delicte si crime ce violeaza drepturile si libertatile individului (omoruri, asasinate, violuri, agresiuni fizice).
In momentul de fata, alaturi de violenta primitiva, ocazionala, pasionala sau utilitara, se constata amplificarea si proliferarea violentei rationale, specifica crimei organizate.
De asemenea, asistam la o „internationalizare” a violentei la nivelul diferitelor societati, state si natiuni, prin aparitia si proliferarea unor noi tipuri de delicte si crime ce transgreseaza si interpeleaza diferite arii geografice, culturale si normative, ceea ce implica identificarea unor noi forme de prevenire, combatere si neutralizare a violentei si crimei organizate la nivel national si international.
Durkheim afirma: „crima este normala, fiindca o societate in care ar lipsi este cu totul imposibila”. Este normala existenta unui anumit nivel al criminalitatii, dar acest nivel nu trebuie sa fie foarte ridicat. Ceea ce ingrijoreaza astazi, este tocmai faptul ca violenta, este din ce in ce mai mult prezenta in viata cotidiana.
Aceasta prezenta masiva a violentei se datoreaza in buna masura mediatizarii intense facuta prin presa sau prin televiziune, dar si prin sali de cinematograf, unde ruleaza filme violente.
Notiunea de „agresivitate” (dupa Lagache) se situeaza la nivelul dispozitiilor, adica acea tensiune care pune organismul in miscare, pana cand motivatia actului comportamental va fi redusa sau satisfacuta. Aceasta definire a violentei este foarte larga si afirma ca violenta constituie o dispozitie indispensabila pentru ca personalitatea sa sa se poata constitui sau, mergand mai departe, pentru ca o fiinta vie sa-si poata ocupa locul in mediul social sau geografic. Se poate spune deci, violenta la un om nu se situeaza neaparat in cadrul comportamentelor interzise, antisociale.
Orice fiinta pentru a putea exista, trebuie sa raspunda situatiilor pe care societatea le impune. Trebuie ca intr-o oarecare masura, sa „agresioneze” lumea inconjuratoare, dar acest lucru sa fie realizat intr-o maniera care sa-i permita sa se dezvolte, sa se afirme, sa-si realizez proiecte care-l anima. Pentru aceasta ratiune, se poate considera ca o anumita violenta pare indispensabila. Nu trebuie uitat insa ca, in anumite conditii, aceasta violenta se poate dovedi distrugatoare, trecand in cealalta extrema, cand va fi considerata ca un comportament „interzis” sau cand prin forma de manifestare si intensitate, sa se incadreze in conduitele deviantei.

Notiunea de violenta se refera la o utilizare ilegitima si ilegala fortei (Lalande) si poate fi deci, definita ca o forta care se utilizeaza impotriva ordinii, a legii sau a dreptului (Lafon) . Aceasta definitie criminologica, spun alti autori, nu ia in considerare razboiul sau cazurile de legitima aparare, cand utilizarea fortei apare ca legitima.
Avand in vedere interpretarile facute agresivitatii de catre specialisti, putem accepta aceasta dispozitie, tradusa in comportament, ca o tendinta generala intalnita la individul in stare de ostilitate activa, a tendintei de atacare, dar si un potential care permite individului de a utiliza imprejurarile de fapt in scopul satisfacerii nevoilor existentei sale, deci in scop pasnic si constructiv.
Incercand o corelare intre agresivitate si delicventa, literatura de specialitate stabileste urmatoarele categorii ale comportamentului violent:
• comportamentul agresiv nediferentiat, ocazional, fara rasunet antisocial obligatoriu sau imediat;
• comportamentul agresiv delictual, proriu-zis, polimorf, permanent, in cadrul caruia se poate diferentia un comportament specific, criminal;
• comportamentul agreseiv ca expresie integranta, nemijlocita a unei stari patologice, fie preexistente, fie dobandite in modificarile de personalitate produse in psihopatizari, narcomanii etc.
In cazul agresivitatii, conditionarea are un caracter permanent si este constituita predominant pe actiunea factorilor de mediu, de ordin social negativ si presupune elemente cauzale sau motivationale patologice, conditiile de mediu sau de ordin social avand un rol minor sau accidental.
In consecinta, delictele si crimele comise prin violenta reprezinta acte ilegitime si antisociale comise de anumiti indivizi ce atenteaza asupra vietii, demnitatii, integritatii si proprietatii altor persoane si care sunt caracterizate de utilizarea constrangerii fizice, morale sau simbolice sau prin abuz, intimidare si frica asupra victimelor acestor acte. Ele presupun folosirea sau amenintarea folosirii fortei si constrangerii in scopul producerii unor prejudicii morale sau vatamarii integritatii persoanei (omor, viol, lovituri, vatamari corporale) sau bunurilor acesteia (talharie, jaf etc.). Plecand de aici se constata ca notiunea de delict si crima violenta implica trei elemente:
1) autorul, care exercita sau utilizeaza violenta in diverse modalitati, forme si scopuri si care poate fi un individ izolat, un grup, o organizatie sau institutie;
2) victima, care suporta sau asupra careia se exercita violenta si care poate fi, de asemenea, un individ, un grup, o organizatie sau chiar o institutie;
3) actiunea violenta, comisa in diferite modalitati si forme, de catre anumiti indivizi, grupuri sau organizatii, prin care sunt lezate drepturile si libertatile altor indivizi, grupuri sau organizatii ori patrimoniul acestora.
Studiile si cercetarile efectuate in diferite tari releva faptul ca delictele si crimele comise cu violenta prezinta anumite particularitati, comparativ cu alte tipuri de crime si anume:
• factorii de personalitate sunt implicati cu precadere in comiterea acestui tip de delicte, comportamentul violent fiind, adesea, consecinta unor stari de frustrare individuala, manifestate la anumiti indivizi;
• delicventii care savarsesc asemenea fapte cu violenta, cedeaza de asemenea unor impulsuri de moment sau unor stari explozive, neavand capacitatea de a-si stabili si controla echilibrul emotional necesar;
• comiterea delictelor cu violenta este potentata de un nivel de instructie, scazut al delicventilor ca si integrarea deficitara in familie,profesie, comunitate;
• printre factorii defavorizanti ai acestor delicte si crime se numara consecintele starii de dezorganizare personala si neorganizare a unor indivizi, datorate cresterii demografice, urbanizarii, imigratiei si proceselor de aculturatie;
• consumul de alcool, care precede de multe ori fapta violenta, reprezinta un puternic factor criminogen, implicat in fapta delincventa;
• intre autor si victima preexista sau apar accidental anumite relatii, care explica violenta, victima aflandu-si si ea rolul bine determinat in declansarea delictului sau crime;
• intre mobilurile care sunt urmarite prin asemenea delicte, mai frecvente sunt cele de jaf, razbunare, gelozie (in cazul omorurilor), satisfacerea unor instincte sexuale (viol) sau materiale (talharie);
• intre mijloacele cele mai frecvente utilizate in aceste delicte sunt lovirea, sechestrarea, santajul si constrangerea (fizica, morala sau simbolica).
In general, psihologii inteleg prin comportament violent, acel comportament care duce la vatamarea celui atacat, fie ca este vorba de distrugere sau ranire, fie ca este vorba de enervare, ironizare sau jignire.
Violenta este vazuta ca fiind utilizarea fortei si constrangerii de catre individ, grup sau clasa sociala in scopul impunerii violentei asupra altora. Termenul de „violenta” dobandeste semnificatii particulare in functie de contextul de referinta in care isi fixeaza sensul.
Din punct de vedere juridic, violenta caracterizeaza folosirea fortei fizice sau autoritatii personale pentru a produce un prejudiciu sau o vatamare a integritatii unei persoane.
In sociologia politica, violenta semnifica un mijloc pentru asigurarea dominatiei de clasa sau pentru dobandirea unei pozitii dominatoare, concretizate sub forma razboaielor de cucerire, terorismului international etc.
In antropologia culturala, violenta este echivalenta cu constrangerea exercitata de o anumita comunitate culturala asupra alteia sau de un anumit sistem normativ asupra altuia, prin intermediul unor agenti represivi cu caracter economic, politic sau spiritual, in scopul modelului dominator.
In psihologie, violenta desemneaza comportamentul violent manifestat cel mai adesea in urma unor frustrari.
In sociologie, violenta nu mai este o resursa a puterii claselor sau grupurilor privilegiate, ci un mijloc compensator la care recurg clasele si grupurile sociale defavorizate (atunci cand promovarea intereselor nu se poate realiza pe „cai normale”) sau marginalizate, constituite de indivizi lipsiti de resurse, neintegrati social ori socializati in mod deficitar (ca o reactie de compensare fata de situatia stigmatizanta si deci devianta in care se afla).
Absenta accesului la mijloacele institutionalizate de realizare a scopurilor socialmente dezirabile, constituie motivul pentru care acesti indivizi recurg la mijloace ilicite, ilegitime, adeseori violente, prin intermediul carora pot dobandi acces la „oportunitati sociale”. Violenta este astfel o consecinta a marginalizarii, a proceselor de dezorganizare sociala, manifestandu-se prin comportamente violente care incalca legea sau codurile normative nescrise.
Atunci cand indivizii apartin unor asemenea subculturi, utilizeaza mijloace si modalitati antisociale si ilegitime, ne aflam in fata unor „subculturi delincvente”. In cadrul acestor subculturi exista un sistem de norme si valori, standarde si reguli de conduita care este diferit de cel al societatii, uneori fiind chiar contradictoriu cu sistemul dominant (cum este de pilda cazul asa numitelor contraculturi). R.A. Cloward si L.E. Ohlin, inspirati din paradigma elaborata de Merton privind anomia, induc notiunea de „oportunitate diferentiala”, reprezentata prin ansamblul mijloacelor prin care grupurile sociale isi realizeaza interesele si scopurile dezirabile. In functie de aceste oportunitati (legitime sau ilegitime) si de mijloace utilizate (licite sau ilicite) se structureaza spre conformitate sau devianta, care sunt independente de pozitiile ocupate de indivizi in cadrul „structurii de oportunitate”.
Spectrul agresivitatii umane este larg. Omul isi poate orienta agresivitatea direct impotriva unui congener lovindu-l, jignindu-l verbal sau ironizandu-l. Agresivitatea umana poate de asemenea actiona indirect, atunci cand adversarul este vorbit de rau sau i se intinde o cursa. Agresivitatea se poate manifesta si prin refuzul contactului social, ajutorului sau discutiei de pilda.
Agresivitatea poate fi indreptata impotriva unui individ sau grup, atat in conflictul ideologic, cat si in cel armat. Tuturor acestor forme le este comun faptul ca, cu ajutorul lor se exercita asupra unui congener sau unui grup de congeneri o presiune, care conduce in cele din urma la indepartarea acestora fata de cei cu rang inalt, sau fata de norma grupului.

1.2. MODELE SI TEORII EXPLICATIVE ALE
FENOMENULUI DE VIOLENTA
In problema agresivitatii, „cauza unui comportament distructiv, este de fapt reunirea tuturor conditiilor care, luate separat nu sunt suficiente sa explice acest comportament”.
A cauta etiologia agresivitatii, inseamna a descifra un mozaic de cauze ale caror inter-relatii sunt in masura sa explice acest tip de comportament deviant. Majoritatea autorilor sunt de acord ca numai cercetarea unei „cauzalitati circulare” sa cuprinda problema in complexitatea ei.
Etiologia agresivitatii este departe de a fi elucidata intr-o maniera care satisfaca cerintele adeptilor diferitelor tabere. In cazul comportamentelor complexe este lipsit de sens, afirma Elibesfeld , de a opta intre „innascut” si „dobandit”, pentru ca este de asteptat ca atat mediul, cat si zestrea ereditara sa fi participat la constructia lor. Acest punct de vedere este reprezentat de antropologul Freeman „o abordare interactionala a studiului agresivitatii conduce la concluzia generala ca, comportamentul agresiv este determinat atat de variabile interne, cat si de variabile externe, fiind puternic influentat de invatare”.
Sunt cunoscute trei tipuri de modele explicative ale comportamentului agresiv in jurul carora graviteaza opinia majoritatii specialistilor.
Un prim model este cel biologic, axat pe notiunea de instinct, explicat la nivelul psihologiei animale de lucrarile Konrad Lorentz, iar la nivel uman de cele ale lui De Greff. Un al doilea model, cel psihofiziologic se bazeaza pe notiunea de frustrare al carui sustinator este Brekowitz. Al treilea model este cel socio-cultural care se bazeaza pe notiunea de invatare si este determinat de relatiile interpersonale (Bandura).

? Modelul biologic bazat pe notiunea de instinct
Primul punct de vedere care sustine caracterul innascut al agresivitatii este reprezentat de lucrarile lui Konrad Lorentz, laureat al premiului Nobel pentru medicina si fiziologie in anul 1973 si care ajunge la concluzia conform careia „comportamentul tuturor speciilor ar fi comandat de patru impulsuri: foamea, frica, sexualitatea si agresivitatea” . Lucrarile lui Lorentz demonstreaza si interpreteaza continutul notiunii de agresivitate atat sub forma ostilitatii, a caracterului distructiv, raufacator, cat si in sensul constructiv si posesiv al tendintelor active, orientate catre exterior, de afirmare a eului.
Cercetarile asupra psihologiei umane precizeaza, atunci cand se aduce in discutie problema agresivitatii la om ca notiune de instinct, trebuie inlocuita cu acea pulsiune, aceasta din urma fiind in masura sa confere agresivitatii umane un alt statut de cel pe care il ocupa in lumea animala. Si deci, este periculos sa se faca extrapolari, o cunoastere a sistemului relational, care are loc in lumea animala este susceptibila sa determine o mai buna intelegere a caracterului specific al sistemului uman, fortele si slabiciunile sale. „Daca e sa intelegem natura impulsurilor noastre agresive trebuie sa le vedem in contextul originii noastre animale”.
Termenul de instinct se refera la un comportament innascut, dar el nu trebuie limitat la o ampla reactie motorie, ci aici trebuie inclus si aspectul cognitiv: instinctul constituie o sensibilitate prestabilita la anumiti stimuli (stimuli semnal) si prin aceasta, un mod de a cunoaste lumea.
Potrivit etologilor se pare ca nu se poate vorbi de un instinct agresiv, adica de existenta spontana de a ataca si distruge. Agresivitatea apare ca o referinta la o nevoie vitala ca foamea, apararea, sexualitatea etc. Daca trecem aspecte la nivel uman, se pare ca nu exista nici o ratiune de a crede ca aceasta nu ar reprezenta o tendinta la agresiune in caz ca nevoile vitale sunt in pericol.
Eibestfeld vorbeste despre existenta unor elemente preprogramate in comportamentul agresiv al omului. Exista stimuli declansatori cum sunt durerea, „cliseele situationale” etc.
Durerea fizica ii determina chiar pe copiii foarte mici sa fuga, sa se apere sau sa contraatace. Reactia este universala si se pare ca are radacini filogenetice, caci si pentru animale durerea constituie un stimul puternic pentru declansarea agresivitatii.
? Modelul psihologic bazat pe notiunea de frustrare
(raportul frustrare-agresivitate)
Prin frustrare se intelege in general o interferenta intr-o secventa a activitatii orientate catre un scop. Cercetarile, mai ales experimentale, facute de o serie de autori asupra rolului frustrarii in declansarea comportamentului agresiv pleaca de la cele doua teze ale scolii de Yale, care pot sa fie formulate ca doua intrebari:
1) Orice comportament agresiv este rezultatul unei frustrari ?
2) Orice frustrare duce la comportament agresiv ?
Problema frustrarii este inca discutata in literatura de specialitate. Pentru o serie de autori violenta reprezinta un raspuns posibil fata de starea de frustrare, in timp ce alti autori considera ca frustrarea nu este decat o conditie ce favorizeaza agresiunea.
Frustrarea, prin ea insasi nu declanseaza un comportament agresiv. Dupa afirmatiile lui Berkowitz , ea suscita o anxietate, ca variabila intermediara si se poate considera ca tensiunea generata de aceasta anxietate declanseaza reactia agresiva. Berkowitz merge mai departe si afirma ca este nevoie sa se largeasca conceptul de frustrare si sa se prevada nu numai o frustrare reala, dar si una posibila sau imaginara.
Strans legata de notiunea de frustrare este cea de agresivitate, considerata de unii autori ca o „componenta esentiala, normala a personalitatii care poate fi canalizata, deturnata sau abatuta in momentul in care scapa controlul ratiunii”.
Raportul frustrare-agresivitate, in mecanismul cauzal al delictelor comise cu frustrarea, prin ea insesi nu declanseaza in mod violenta si agresivitate necesita cateva sublinieri:
• direct, imediat si automat ca un comportament agresiv, ci suscita mai degraba o stare de anxietate si de tensiune afectiva, care poate declansa sau nu reactia agresiva;
• nu orice comportament agresiv este rezultatul unei frustrari, putandu-se identifica in patologia individuala cazuri de agresivitate constitutionala sau situatiile cand agresivitatea se datoreaza aparitiei sau interventiei unor ocazii criminogene (consum de alcool, relatii conflictuale cu victima, instigatia unei persoane etc.); sau mobile mai mult sau mai putin structurate sau justificate (ura, razbunarea, dreptatea, pasiunea, utilitatea).
? Modelul socio-cultural al comportamentului agresiv
Numerosi autori atrag atentia asupra factorilor culturali, ai notiunii de invatare in determinismul comportamentului agresiv.
In studierea etologiei agresivitatii este fara indoiala important sa se tina seama si de conditiile pe care le ofera mediul familial sau colectiv, care, in anumite cazuri, pot constitui veritabile canale de transmisie a acestui tip de comportament. Mass-media constituie fara indoiala unul dintre aceste mijloace dar nu si singurul. Problema principala care se pune in privinta cinematografului sau literaturii ce prezinta scene agresive, distructive este aceea daca aceste scene au asupra spectatorului sau cititorului un efect inhibitor sau, din contra, il imping sa imite comportamentul pe care il descopera in acest sens. Se considera, in general, ca influenta scenelor agresive depinde in mare parte de existenta prealabila a obiceiurilor agresive la aceasta sau o iritatie prealabila.
Perspectiva modelului socio-cultural atrage atentia asupra rolului invatarii in dezvoltarea comportamentului agresiv. In legatura cu problema ridicata de difuzare tot mai raspandita a violentei prin mass-media si in special prin televiziune, sau facut o serie de experimente. Tinerii care au vazut un film in care apare un duel cu sabii sau comportat mai agresiv in testul in care a urmat decat tinerii care vizionasera un film tot atat de lung, dar cu un continut neutru (Walters si Thomas -; 1963).
In procesul normal de dezvoltare al copilului, invatarea sociala prin imitare joaca un rol deosebit. Copilul se identifica cu parintele de acelasi sex. El imita din proprie initiativa, motivat de o predispozitie innascuta de a invata. Dincolo de aceste aspecte, influentele educative care vin din partea adultilor modeleaza nemijlocit atitudinea fundamentala a copiilor.
Pentru formarea structurilor comportamentului agresiv, un rol decisiv il are invatarea din succese. Copiii invata repede ca pot obtine satisfacerea unei dorinte printr-un protest negativ.
Controlul agresivitatii poate fi realizat si prin manipularea excitatiilor cheie (innascuti sau invatati). Nevoile modificate prin invatare pot crea si ele perturbari atunci cand anumite obstacole se impotrivesc satisfacerii lor. Insa, daca individul isi da seama ca satisfacerea se afla dincolo de posibilitatile sale, deci nu dispune de mijlocele necesare unei actiuni incununate de succes; atunci cel putin pentru un timp el se va impaca cu situatia. Procesele de invatare pot controla agresivitatea si in sensul ca ofera individului modele de actiune neagresive. Daca o societate ar satisface dorintele ca raspuns la o rugaminte si nu ca raspuns la agresiune, atunci agresivitatea nu ar mai fi folosita ca mijloc de realizare a dorintelor.

1.3. DIVERSE TIPOLOGII ALE VIOLENTEI SI
AGRESIVITATII
Formele violentei se imbogatesc pe parcursul evolutiei societatii umane si capata o amploare din ce in ce mai mare, cu toate mijloacele si costurile sistemelor de aparare impotriva acestora.
Modalitatile actelor de violenta variaza in functie de epoca, topografie, circumstante, cultura, dar mai ales in functie de evolutia moral-spirituala a comunitatilor. Cu alte cuvinte violenta are o geometrie variabila. Formele ei merg de la violenta in plina lumina, la violenta foarte bine ascunsa. Sfera de definire a violentei este mult mai larga decat cea stabilita de criminologie. Jean-Claude Chesnais , incercand sa stabileasca zonele semantice incluse in definitie, stabileste intr-o viziune geometrica trei cercuri.
Ca nucleu, deci, primul cerc, este violenta fizica, pe care autorul o considera cea mai grava, intrucat cauzeaza vatamari corporale sau chiar moartea persoanei atacate. Ea este cea mai brutala si mai salbatica forma.
Al doilea cerc, mult mai intins, il reprezinta violenta economica, care priveste toate atingerile si frustrarile asupra bunurilor materiale, cunoscand practic o infinitate de forme. In societatile cu grad ridicat de evolutie industriala se poate opera foarte greu la despartirea a ceea ce ai de ceea ce esti, intrucat individul se identifica extrem de mult ca existenta cu ceea ce-i apartine ca mijloc de existenta. In acest fel, violenta se confunda cu delicventa.
Cel de-al treilea cerc il reprezinta violenta morala. A vorbi de violenta in acest sens, spune Chesnais constituie un abuz de limbaj in conditiile vietii moderne, cand se confunda in toata ambiguitatea, reglementarea si agresiunea, organizarea si agresiunea.
Din aceasta perspectiva, s-a stabilit urmatoarea tipologie a violentei:
1) Violenta privata: a) violenta criminala:
? mortala ? omorarea, asasinarea, otravirea, executiile capitale;
? corporala ? lovituri si raniri mortale;
? sexuala ? violul. b) violenta noncriminala:
? suicidul si tentativa de suicid;
? accidentele ? rutiere, de munca.
2) Violenta colectiva: a) violenta cetatenilor contra puterii:
? terorismul;
? revolutiile si grevele. b) violenta puterii contra cetatenilor:
? terorismul de stat;
? violenta industriala. c) violenta paroxistica:
? razboiul.
Exista si o tipologie a violentei care se distinge intre: a) violenta primitiva ? de regula ocazionala, accidentala, intamplatoare caracterizata prin reactii necontrolate si explozive ale unor indivizi, reactii generale si favorizate de o serie de ocazii criminogene (consum de alcool, relatii conflictuale cu victima etc.); b) violenta pasionala ? generata de mobile de razbunare, gelozie, umilire, caracteristica indivizilor ce manifesta sentimente egocentrice, si autiste sau care dovedesc o instabilitate emotionala si o diminuare sensibila a mecanismelor voluntare de autocontrol si autoreglare; c) violenta utilitara ? generata de mobilurile ce urmaresc profitul, interesele materiale, bunuri si servicii, intalnite in delictele de furt cu violenta, jaf si talharie; d) violenta pseudojustitiara ? generata de mobilurile ce urmaresc repararea prejudiciului si pedepsirea autorului omorului, violului sau jafului de catre un grup sau comunitate ce se substituie justitiei legale (cazul vendetei, linsajului etc.); e) violenta simbolica ? generata prin intermediul anumitor coduri, mesaje si simboluri ce actioneaza ca factori declansatori ai anumitor acte de violenta produse de unii indivizi asupra altora; f) violenta rationala ? caracteristica crimei organizate si activitatilor organizatiilor criminale, avand ca finalitate obtinerea de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate (omorul si rapirea de persoane, traficul de persoane, constrangerea si santajarea fizica si morala, traficul de arme si substante psihotrope etc.).
O alta clasificare a violentei distinge: a) violenta maritala (familiala) ? ansamblul conflictelor din grupul familial, care au ca efect maltratarea partenerului sau copilului; b) violenta protestatara ? actiunile violente intreprinse de grupurile minoritare ca raspuns la prejudicii si discriminari etnice sau rasiale; c) violenta socializata ? dobandirea tehnicilor care implica violenta colectiva prin intermediul mass-media; d) violenta simbolica ? notiune introdusa de Pierre Bourdien pentru a caracteriza autoritatea sau influenta culturala exercitate de clasele dominante in scopul asigurarii puterii; e) violenta structurala ? termen utilizat de sociologul francez Madeleine Growitz, cu referire la procesul de mentinere in tarile subdezvoltate a unor structuri economice care favorizeaza neocolonialismul.
*
Data fiind marea complexitate a fenomenului de agresivitate, orice incercare de tipologizare se loveste de dificultati mai mari sau mai mici. Astfel, consideram ca pot fi identificate urmatoarele criterii:
1) In functie de agresor sau de persoana care adopta o conduita agresiva. In raport cu acest criteriu diferentiem urmatoarele tipuri de agresivitate:
? agresivitatea tanarului si agresivitatea adultului;
? agresivitatea masculina si agresivitatea feminina;
? agresivitatea individuala si agresivitatea colectiva;
? agresivitatea spontana si agresivitatea premeditata.
2) In functie de mijloacele utilizate in vederea intentiilor agresive. In raport cu acest criteriu diferentiem:
? agresivitatea fizica si agresivitatea verbala;
? agresivitatea directa (cu efecte asupra victimei) si agresivitatea indirecta (intre agresor si victima existand intermediari).
3) In functie de obiectivele urmarite. Privitor la acest criteriu diferentiem:
? agresivitatea ce urmareste obtinerea unor beneficii, a unui castig material;
? agresivitatea ce urmareste predominat ranirea si chiar distrugerea victimei.
4) In functie de forma de manifestare a agresivitatii, diferentiem:
? agresivitatea violenta si agresivitatea nonviolenta;
? agresivitatea latenta si agresivitatea manifestata.

Conduita agresiva are mai multe forme: a) conduita autodistructiva ? este caracteristica persoanelor dinamice, psihopatice, adaugandu-se cadrului lagital, starilor tanatogene din mortile violente, alaturi de starile de agresivitate potentiala; b) conduita heterodistructiva ? are in vedere atitudini agresive caracterizate prin utilizarea fortei fizice in raporturile interpersonale.
In legatura cu aceasta forma de agresivitate, putem aminti si cele doua forme de agresivitate prezentate de Eibestfeld in lucrarea „Agresivitatea umana”; si-anume agresivitatea explorativa si educativa.
1. agresivitatea explorativa ? comportamentul agresiv este utilizat adesea pentru testarea spatiului social de miscare. Copiii se comporta agresiv pentru a vedea cat de departe pot merge. Raspunsul celorlalti le indica limitele tolerantei, precum si norma comportamentala a culturii din care face parte.
2. agresivitatea educativa ? incalcarea regulilor convietuirii, atrage dupa sine pedeapsa. Grupurile de copii, copiii mai mari ii pun la punct pe cei care incalca regulile jocului: vinovatii sunt ironizati si adesea pedepsiti fizic. Acelasi lucru este valabil si pentru convietuirea adultilor: cei care incalca legile sunt urmariti si pedepsiti.

1.4. SURSE DE INFLUENTARE A AGRESIVITATII
Din nefericire, sunt extrem de multe asemenea surse si ele creeaza mari probleme sociale, pentru a caror rezolvare este nevoie de uriase investitii materiale si eforturi socio-profesionale. Datorita perspectivelor teoretice diferite ce au generat definitii si clarificari divesre, vom incerca sa grupam aceste surse in trei categorii.
1) Surse care tin mai mult de individ, de conduita si de reactivitatea lui comportamentala: frustrarea, atacul sau provocarea directa, durerea fizica si morala, caldura, aglomeratia.
2) Surse ale agresivitatii in cadrul familiei: bataia, incestul.
3) Surse ce tin de mijloacele de comunicare in masa: surse scrise (ziare, reviste, carti), televiziune.
Ca o concluzie a acestei abordari, am conturat posibilele surse de influentare a fenomenului de violenta si ne propunem sa evidentiem pe cele care tin de mijloacele de comunicare in masa. Astfel, mass-media reprezinta una dintre “resursele” utilitar-simbolice fundamentale ale construirii identitatii la nivel personal, intra- si inter-grupal, dar si o functie de facilitare a comunicarii intre-personale, urmata de invatarea sociala. Utilizarea media creeaza noi atitudini, perceptii, motivatii la nivel inter-personal care duc la aparitia de comportamente sociale inedite. Asadar, atitudinile comportamentale sunt influentate de structura activitatilor asociate media si de nevoile derivate din consunul subiectiv al mesajelor comunicarii mass-mediei.

CAPITOLUL II
MASS-MEDIA -; SURSA DE INFLUENTARE
A VIOLENTEI SI AGRESIVITATII

Atat in unele surse scrise (ziare, reviste, carti), cat si in cadrul programelor de televiziune, apar diferite acte de violenta, de aceea unii autori au pus problema daca expunerea la violenta poate determina cresterea agresivitatii. Parerile specialistilor sunt impartite. Unii considera ca expunerea la violenta ar avea efecte catharsice, reducandu-se astfel propriile nevoi de a actiona agresiv. Alti autori, insa, ce se bazeaza, mai ales, pe teoriile invatarii sociale, considera ca expunerea la violenta conduce in mai mare masura la cresterea agresivitatii decat la catharsis. In ultimul timp, insa, se pare ca majoritatea autorilor inclina balanta tot mai clar in directia efectelor negative ale expunerii la violenta. Paul Ilut (1994) include in lista efectelor negative ale mass-mediei asupra agresivitatii urmatoarele: dezinhibitia, invatarea de tehnici de agresiune, afectarea operationalitatii sistemului cognitiv, desensibilizarea fata de victima (vezi figura 2.1.)

+
+

+
+
_

Fig. 2.1
Mass-media are pretutindeni in lume o importanta deosebita, constituindu-se astazi intr-o forta imensa, care nu numai ca informeaza, dar si modeleaza atitudini si comportamente. Mass-media influenteaza profund pe oameni in felul de a intelege viata, lumea si propria lor existenta.
Ce este mass-media ?
Sintagma, consacrata mai intai in limba engleza si atat de des intrebuintata in limbajul curent, reuneste un cuvant englez: mass, prin care se intelege „o cantitate mare de entitati agregate” si altul de origine latina: mediu, plural media -; cuvant de origine latina -; „mijloc de transmitere a ceva”, se refera la „mijloacele de comunicare in masa”, intelese ca „seturi de tehnici si metode de transmitere, de catre furnizori centralizati, a unor mesaje unei audiente largi, eterogene si dispersate geografic”. Mijloacele de comunicare in masa sunt: presa scrisa, radio, televiziune, internet, cinema, publicitate prin afise etc. Primul astfel de mijloc de comunicare, ordinea istorica, este tiparul, inventat in anul 1455 de Johann Gutenberg.
Insa, se considera ca putem vorbi de mass-media abia la mijlocul secolului al XIX-lea, adica din momentul in care audienta a devenit destul de larga si eterogena. Ziarele si cartile publicate inaintea acestei perioade, adresandu-se exclusiv unor elite.
Dezvoltarea semnificativa a mijloacelor de comunicare in masa s-a produs insa, in acest secol prin aparitia mass-mediei electronice: prima jumatate de secol a fost marcata de aparitia cinematografului si a radioului, iar a doua de extinderea la nivel de masa a televiziunii. In sfarsit, perioada pe care o traversam este prin intermediul diferitelor mijloace ca si un sistem de control al comunicarii. De la inceputuri si pana astazi oamenii au comunicat intre ei si si-au transmis ganduri, idei, cuvinte etc. influentandu-se reciproc. De aceea si comunicarea a fost inteleasa si definita diferit de-a lungul timpului. Astazi, in viata cotidiana a omului, comunicarea capata o dimensiune si o semnificatie cum n-a avut-o vreodata in istoria umanitatii. S-a afirmat de multe ori ca in zilele noastre comunicarea ia proportii neobisnuite, ea este o caracteristica esentiala a civilizatiei si a devenit incontestabil o institutie.

Nu exista domeniu al vietii in comun care sa nu foloseasca intr-o masura mai mica sau mai mare, de aceea ce numim cu sens larg, comunicare, definita de dictionare ca „actiunea omului de a comunica”, „de a stabili o relatie cu alte persoane”, „de a fi in legatura de idei, ganduri etc.”, sau cat se poate de simplu „comunicarea intre doua persoane”.
Totodata, comunicarea trebuie inteleasa, deopotriva, ca activitate, lucrare, stare de relatie cu alta persoana -; dar si ca rezultat al acestei activitati sau lucrari umane -; „comuniune”.
Efectele mass-mediei se pot manifesta in numeroase domenii ale vietii umane: social, cultural, politic, economic, religios. Este o realitate astazi ca mijloacele de comunicare in masa pot exercita o mare influenta pozitiva sau negativa, pot ajuta la o evolutie sau involutie a obiceiurilor, traditiilor, ideilor, principiilor, a normelor de viata, in general a civilizatiei, pot accelera sau frana procesul intelectual sau cultural al omului sau a unei comunitati.
Din pacate, accesul la informatie prin intermediul mass-mediei nu se constituie intotdeauna intr-un factor cu rol formativ, in sensul ziditor al cuvantului. Cateodata -; si vremurile prezente par sa confirme din ce in ce mai mult acest lucru -; mass-media nu reuseste sa concretizeze in fapt potentialul benefic pe care il are, ci, dimpotriva, devine un instrument al violentei. Agresiunea informationala cu care mass-media contemporana impune imagini in constiinta publica, intra adesea in conflict cu aspiratiile spirituale la nivel individual sau social.
2.1. TEORIA INVATARII SOCIALE
Agresivitatea este un comportament social invatat. Aceasta pozitie este legata in special de numele lui Albert Bandura , care formuleaza teoria invatarii sociale a agresivitatii. Conform acestei teorii comportamentul agresiv se invata ca toate celelalte comportamente, prin mai multe modalitati si anum:
1) direct, prin invatare directa (prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente);
2) prin observarea si invatarea unor modele de conduita ale altora, mai ales ale adultilor. Din acest punct Bandura a efectuat urmatorul experiment:
„Intr-o gradinita o parte din prescolari au asistat la un spectacol dat de un actor, care tot timpul se comporta violent, agresand o papusa mare din plastic. Observandu-se copiii in zilele urmatoare, s-a constatat ca acestia se comportau mult mai agresiv cu jucariile si cu papusile lor, in comparatie cu ceilalti, care nu asistasera la spectacolul respectiv. Si dupa opt luni 40% din lotul experimental imitau acte de agresiune din categoria celor vazute la spectacol”. Astfel rezulta rolul important jucat de exemplul celor din jur.
Cel mai frecvent, considera Bandura, modelele de conduita agresiva pot fi intalnite in: a) familie (parintii copiilor violenti si ai celor abuzati sau maltratati adesea provin ei insisi din familii in care s-a folosit ca mijloc de disciplinare a conduitei pedeapsa fizica).
Copiii batuti de parintii lor sau asistand la acte de violenta intre parinti, devin si ei batausi. Sunt si cazuri cand parintii nu tolereaza violenta in familie, dar incurajeaza comportamentul indraznet, arogant si chiar violent fata de ceilalti copii. b) mediul social (in comunitatile in care modelele de conduita agresiva sunt acceptate si administrate, agresivitatea se transmite usor noilor generatii, de exemplu subcultura violenta a unor grupuri de adolescenti, ofera membrilor lor modele de conduita agresiva).
Sunt si mentalitati prin care societatea favorizeaza agresiunea („ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”), razbunarea, laudand pe cel puternic („supraomul”) care poate sa-l striveasca pe cel slab. Pe masura ce cresc, copiii, devenind adolescenti, admira pe cei capabili sa-i dispretuiasca si sa-i bata pe cei mai putin musculosi. In plus, usurinta cu care se pot procura armele de foc, in unele tari, favorizeaza agresiunea armata, uciderea cu o arma de foc este mult mai usor de efectuat decat atunci cand agresorul ia contact direct cu victima. c) mass-media (in special televiziunea, care ofera aproape zilnic modele de agresiune fizica sau verbala).
In multe tari, filmele ofera zilnic spectacolul unor violente, batai, omoruri. La fel, cartile de aventuri ce inunda standurile si librariile, consacra sute de pagini detaliilor referitoare la modul cum sa organizeze jefuirea unei banci sau sa se elimine orice proba de legatura cu un omor. Sunt cazuri cand hoti autentici au utilizat tehnici vizionate la televizor sau citate intr-o carte.

2.2. TEORIA CATHARSISULUI
Exista un alt punct de vedere, contrar celui sustinut Albert Bandura, si anume teoria catharsisului, propovaduita mai ales de cei legati din punct de vedere banesc de proliferarea violentei in mass-media.
Aceasta teorie afirma ca pornirea oamenilor -; innascuta, indusa prin socializare sau provocata de evenimente specifice -; de a se comporta agresiv fata de semenii lor, poate fi satisfacuta prin actiuni substitutive care sa nu faca rau nici altora si nici lor insile. Creandu-se posibilitatea ca indivizii sa-si descarce mania si ura prin mijloace inofensive, se reduce tensiunea emotionala si, prin urmare, probabilitatea ca ei sa savarseasca acte antisociale.
Se considera ca efectul de catharsis opereaza prin trei cai principale:
1) vizionarea de materiale cu multe scene violente, cum ar fi piese de teatru, filme, spectacole sportive etc. (idee teoretizata inca de Aristotel);
2) consumarea tendintei agresive la nivelul imaginarului, al fanteziilor (teorie dezvoltata de Freud);
3) angajarea in actiuni violente efective, dar care nu au consecinte antisociale (practicarea unor sporturi, agresivitate fata de obiecte neinsufletite), idee anticipata deja de Platon.
Pentru a verifica cele trei cai de realizare a efectului de catharsis sau realizat studii experimentale, si -; anume:
• Majoritatea cercetatorilor indica nu numai ca expunerea la violenta mass-mediala nu reduce violenta efectiva, ci o incurajeaza. Nici vizionarea unor competitii sportive ce presupun agresivitate nu au un efect de catharsis. Mai mult, se pare ca intaresc tendinta spre violenta (Stephan S., 1985) .
• Privitor la exprimarea pornirilor agresive in planul imaginarului, aici rezultatele investigatiilor concrete sunt contradictorii. Consumarea indirecta a frustrarii, maniei, revoltei, prin scenarii ce rezolva actiuni agresive doar in teritoriul fanteziilor mentale pure sau in cel al povestirilor scrise, al picturii etc., conduce probabil la o micsorare a tendintei de a realiza practic in viata reala, acte de violenta antisociala (S. Stephan, 1985; Sears, 1991) .
• Realizarea de activitati fizice viguroase, ce implica agresivitate sau cel putin un mare efort, dar care nu au consecinte umane si social negative cum ar fi diferite sporturi si jocuri, munca grea, reduc doar temporar starea de dispozitie inspre agresivitate fata de persoanele ce formeaza obiectul maniei (Zillman, 1988) .
Cercetarile evidentiaza ca, in general, orice forma de comportament substituant (inclusiv cel verbal) mai degraba sporeste probabilitatea unor acte violente antisociale intentionate de un actor decat sa o micsoreze.

2.3. TEORIA AMPLIFICARII DEVIANTEI
? Agresivitatea si violenta -; fenomene particulare ale comportamentului deviant
Comportamentul deviant, aberant, inadaptat, antisocial, infractional sau delictual nu inseamna intotdeauna acelasi lucru, dupa cum terminologia de agresiune, agresivitate, violenta, distructie, nu are in parte aceeasi semnificatie, nu se raporteaza obligatoriu unui substrat psihopatologic si nu reprezinta neaparat un continut antisocial sau infractional.
Observatorii vietii sociale cunosc ca fenomenul deviantei este limitat ca raspandire desi important prin consecinte, insa formele sale de exprimare sunt deosebit de numeroase, variate ca intensitate.
Devianta are un caracter mai mult sau mai putin permanent, asa incat nu poate fi subestimata sau negata, ea poate imbraca oricare din formele de manifestare, in functie de transformarile sociale, de influenta profundelor modificari structurale ale societatii. Astfel, violenta si agresivitatea sunt forme ale conduitei deviante. In conceptia lui Robert Merton , devianta reprezinta acea conduita „care se abate semnificativ de la normele stabilite pentru status-urile sociale ale oamenilor (…). Comportamentul deviant nu poate fi descris in mod abstract, ci trebuie legat de normele care sunt, din punct de vedere social, definite ca fiind adecvate, iar din punct de vedere moral, obligatorii pentru cei care ocupa diferite status-uri”.
O alta idee importanta in sociologia deviantei este aceea ca nici un act nu este prin el insusi, deviant, ci este definit ca atare, numai ca urmare a interactiunilor sociale in cursul carora indivizii reactioneaza fata de conduitele altor indivizi, care nu seamana cu cele ale majoritatii, etichetandu-le ca fiind deviante.
Aceasta idee s-a concretizat in asa numita teorie a etichetarii , prezentata in tabelul 2.1. :
Tabelul 2.1.
Model teoretic Studiu Intrebari Presupuneri Cauza Exemple
Teoria etichetarii De ce (cum) o anumita conduita este desemnata ca fiind devianta. Cum reactioneaza societatea fata de devianta ? Devianta este relativa (depinde de cei care o eticheteaza). Faptul de a nu semana cu ceilalti. Cei care, fiind lipsiti de putere, sunt etichetati de cei care au puterea.

? Amplificarea deviantei
Procesul prin care o activitate initiala, etichetata ca devianta, este „amplificata” ca rezultat al reactiilor sociale care sunt coordonate pe larg si articulate de catre mass-media. Conceptul a fost dezvoltat mai ales de catre Wilkins (1964), care a argumentat, ca in anumite conditii, cand primeste informatii simplificate, stereotipe si adesea de natura sa induca in eroare, referitoare la grupuri si activitati etichetate ca deviante, o societate reactioneaza astfel incat produce si mai multa devianta. Informatiile initiale genereaza o reactie agitata, care la randul ei dezvaluie si poate promova activitati deviante mai mari. Acest ciclu este de obicei prezentat sub forma de spirala (vezi figura 2.2.).
Aceasta schema -; fig. 2.2. -; subliniaza rolul mass-media ca furnizor de informatii si, in special, de etichete si definitii ale deviantei. Young (1981) sugereaza ca mass-media ar fi „gardianul consensului”, iar in analizele sale referitoare la consumul ilicit de droguri (1971), el prezinta o explicatie inteligibila a variatilor mass-media pe aceasta tema. Rock (1973) ofera o interpretare alternativa a ciclului, interpretare care ar implica urmatoarele stadii: a) Se profileaza un aparent „val de criminalitate”, orchestrat de mass-media, care genereaza cresterea ingrijorarii publicului. b) Preocuparile publicului, exprimate si reprezentate de mass-media, grupurile de presiune si cererile politice concentreaza atentia politiei si a agentilor de control asupra activitatii deviante. c) Aceasta crestere a atentiei duce la un numar mai mare de arestari care pare sa releveze o devianta crescuta sau in crestere. d) Aceasta duce la accelerarea valului de criminalitate si mobilizeaza pe mai departe preocuparile si grijile publice (intoarcere la stadiu l).
Conceptul ofera o modalitate utila atat pentru a reconsidera, cat si pentru a analiza anumite cazuri.

Fig. 2.2. Teoria amplificarii deviantei
CAPITOLUL III
SENZATIONALUL SI INFLUENTA MEDIATICA
3.1. DEFINIREA SENZATIONALULUI IN
PRESA SCRISA
Din pacate, violenta face parte din viata si exista multe publicatii care tin sa ne reaminteasca de acest lucru. Atunci cand o stire despre un caz violent (o crima, un viol, un abuz) are ca efect combaterea unor cazuri similare, putem vorbi de o presa in slujba publicului. De cele mai multe ori insa, valoarea jurnalistica a acestor stiri este scazuta. Sarace in informatii, dar spectaculoase, stirile despre violenta exploateaza slabiciunea publicului romanesc pentru senzational.
Prin materiale de senzatie, presa manipuleaza opinia publica spre „deliciul” ei, - deliciu care face, de asemenea, ca target-ul sa fie de la mai mare -; spre si mai mare. Astfel, senzationalul din stiri reprezinta „sarea” si „piperul”, dupa cum este definit si in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane ca: „ceva care impresioneaza puternic, uimeste, emotioneaza, care intereseaza in cel mai mare grad, remarcabil”.
Plecand de la premisa ca „mass-media participa nu numai la geneza, ci si la manipularea opiniei publice”, Robert Cisimo a studiat „presa ca parte din sistemele de manipulare cele mai active” ale opiniei publice ajungand la concluzia ca ea reprezinta o „arma teribila” sub raportul potentialului de influentare.
Ca principale tehnici, folosite in mod curent, enumera:
1) selectarea stirilor, este apreciata ca fiind cea mai eficienta cale de insertie a influentei in spatiul informational, deoarece criteriile de selectare apartin celor care deja au o anumita influenta in structura sociala. Este evident, ca acestia vor selecta nu informatiile care le lezeaza interesele, ci pe acele care duc la realizarea lor. Mai ales daca un ziar este la inceput de drum va miza pe un continut „bogat” de materiale de senzatie.
2) orientarea stirilor, contine un mare potential de influentare adresandu-se unui anumit segment de indivizi; si se realizeaza, de obicei, prin omiterea unor componente ale mesajului initial, publicul avand acces doar la unele segmente ale circuitului informational.
3) influentarea prin plasarea stirilor vizeaza dimensionarea axiologica a continutului