c4d4dj
UNIVERSITATEA HIPERYON
FACULTATEA DE DREPT LUCRARE DE DIPLOMA -DREPT PENAL -; PARTEA GENERALA - LOCUL SAVARSIRII INFRACTIUNII

CUPRlNS

LOCUL SAVARSIRII INFRACTIUNII pag.
I. Consideratii genera1e privind locul savarsirii infractiunii. 6
Sectiunea I : Locul savarsirii infractiunii. 6
1. Notiunea de loc al savarsirii infractiunii. 6
2. Necesitatea determinarii locului savarsirii infractiunii. 9
3. Importanta juridica a determinarii locului savarsirii. 16 infractiunii.
Sectiunea II: Locul savarsirii infractiunii in sistemul dreptului penal roman. 19
1. Reglementari privind determinarea locului infractiunii savarsite pe teritoriul Romaniei. 19
2. Reglementari privind stabilirea competentei in functie de locul savarsirii infractiunii. 26
3. Precedente legislative si repere de drept comparat. 28
II. Conceptia legiuitoru1u1 roman in determinarea locu1ui savarsirii
Infractiunii. 32
Sectiunea I : Criterii de determinare a locului savarsirii infractiunii 32
1. Teorii exprimate in doctrina penala cu privire la determinarea locului savarsirii interactiunii si critica acestora. 32
A. Teoria actiunii 34
B. Teoria rezultatului 37
C. Teoria preponderentei 39
D .Teoria ilegalitatii 40
E. Teoria vointei infractorului 41
F .Teoria ubicuitatii 42

2. Consacrarea criteriului ubicuitatii in legislatia romana 46
Sectiunea II: Stabilirea locului savarsirii infractiunii in cazuri speciale. 47
1. Locul de comitere al actelor pregatitoare, a1 tentativei si al actelor de participatie. 48
A. Stabilirea locului savarsirii actelor pregatitoare. 48
B. Determinarea locului savarsirii tentativei 49
C. Stabilirea locului de comitere in cazul actelor de participatie. 50
2. Locul savarsirii infractiunilor continuate, continue, de obicei, progresive. 53
A. Determinarea locului savarsirii infractiunii continuate. 53
B. Determinarea locului savarsirii infractiunii continue. 55
C. Determinarea locului savarsirii infractiunii de obicei. 56
D. Determinarea locului savarsirii infractiunii progresive. 58
3. Locul savarsirii infractiunii complexe si calificate, prin omisiune si conexe 59
A. Locul savarsirii infractiunii complexe si calificate. 59
B. Locul savarsirii infractiunilor prin misiune. 61
C. Locul savarsirii infractiunilor conexe. 62
III. Locul de savarsire a infractiunii - criteriu de determinare a competentei teritoriale. 64
Sectiunea I : Competenta pentru infractiuni savarsite in tara 64
1. Locul savarsirii infractiunii, primul criteriu de determinare a competentei pentru infractiunile savarsite in tara. 64
2. Aspecte teoretice si practice. 69
Sectiunea II: Competenta pentru infractiunile savarsite in strainatate.
1. Competenta teritoria1a pentru infractiunile savarsite in afara teritoriului. 75
2. Competenta teritoria1a pentru infractiunile savarsite pe o nava sau aeronava romaneasca in afara teritoriului. 80

LISTA DE ABREVIERI

1. a1in. = alineat
2. art. = articol
3. C.pena1= Codul pena1
4. C.pr.pena1a = Codul de procedura pena1a
5. C.S.J. = Curtea Suprema de Justitie
6. Ed. = editura
7. op.cit. = opera citata
8. pag. = pagina
9. R.R.D. = Revista Romana de Drept
10. S.C.J. = Studii de cercetari juridice
11. T.M.B. = Tribunalul Municipiului Bucuresti
12. vol. = volum

Capitolul I - Consideratii generale privind locul savarsirii infractiunii

Sectiunea 1 - Locul savarsirii infractiunii

1. Notiunea de Ioc al savarsirii infractiunii

„Ansamblul infractiunilor penale de toate felurile comise intr-o societate, intr-o perioada data, constituie criminalitatea acelei societati in perioada data, in timp ce crimele sunt acte particulare comise de un singur individ sau mai multi.” 1
Ca orice fenomen social, si legile penale se raporteaza la doua elemente de relatie,care impun in mod firesc si inevitabil anumite linii puterii lor de actiune si le tarmuresc campul de aplicare. Astfel, atunci cand privim legile pena1e in raport cu spatiul,constatam ca ele isi intind actiunea pe un anumit teritoriu, iar din punct de vedere al timpu1ui, ele isi produc efectele
intr-o sau pentru o anumita perioada, pentru ca ele sa. fie inlocu1te cu a1tele mai concise.
Normele penale, fiind active chiar din momentul intrarii lor in vigoare, devin obligatorii si se impun din acelasi moment, tuturor persoanelor ce locuiesc pe teritoriul unui stat. Ele primesc, in general, o aplicare automata, adica majoritatea cetatenilor se conformeaza de buna-voie conduitei cerute de acestea. Insa in mod exceptional, legea penala se rea1izeaza si in mod silit, prin tragerea la raspundere penala a ce1or ce o inca1ca.
Fiecare din aceste fapte de incalcare se savarsesc intr-un anumit loc si la o anumita data,adica savarsirea unei fapte se situeaza in mod inevitabil
in spatiu sl timp. Deci, faptele juridice pena1e sau, mai concret, activitatile infractionale se desfasoara, se savarsesc intr-un loc oarecare, situandu-se astfe1, in spatiu.
1 R. Vouinet et J.Leaute -;„Droit penal et criminologie” Paris, P.U.F., pag.45
Infractiunea in raport cu spatiul, este intinsa, in intelesul ca se savarseste in mai multe locuri, atat pe teritoriul tarii,cat si in afara teritoriu1ur. Deci, putem spune ca infractiunea are un caracter teritorial dar si extrateritoria1.
Infractiunea este definita in Codul pena12, ca fiind fapta care prezinta pericol socia1 savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.
Din definitia data infractiunii rezulta ca aceasta este o fapta a omului, un act de conduita exterioara a acestuia, iar pentru a constitui infractiune, fapta unei persoane trebuie sa prezinte pericol social, adica sa fie periculoasa pentru societate. Mai este necesar, de asemenea, ca acea fapta sa fie savarsita cu vinovatie, sa fie expresia unei anumite atitudini psihice a subiectului.
Pe langa aceste trasaturi esentia1e (pericol socia1, vinovatie. prevederea
in legea pena1a) pentru existenta ei , o fapta penala trebuie sa indeplineasca, in acelasi timp, si conditiile cerute de lege pentru ca aceasta sa constituie o infractiune determinata (de exemplu: furt,omor,viol,etc.).
Din cele ce preced reiese ca pentru aplicarea legii penale trebuie sa se tina seama de o serie de elemente: faptele, subiectii, locul si timpul savarsirii faptei, toate aceste elemente determinand sfera de aplicare a legii penale.
In legatura cu determinarea notiunii de loc a1 savarsirii infractiunii, Codu1 pena1, in dispozitia art.143, spune: „Prin infractiune savarsita pe teritoriul tarii se intelege orice infractiune comisa pe teritoriul aratat in art.142 sau pe o nava sau aeronava romana”.
Alin.2 prevede: „Infractiunea se considera savarsita pe teritoriul tarii si atunci cand pe acest teritoriu ori pe o nava sau aeronava romana, s-a efectuat numai un act de executare, ori s-a produs rezultatul infractiunii”. Prin aceasta dispozitie, la a1in.2 este consacrata asa-zisa teorie a ubicuitatii.
Literatura juridica penala a abordat intr-o mai mica masura problema definirii notiunii de loc a1 savarsirii infractiunii,existand mai putin preocupari in scopul formularii definitiei locului savarsirii infractiunii.
2 art. 17, Cod pena1
Se poate insa formula o definitie a locului de savarsire a infractiunii, astfel incat sa cuprinda toate elementele ce trebuiesc evidentiate de catre acesta: locul savarsirii infractiunii reprezinta locul unde se realizeaza latura obiectiva, deci nu numai actiunea sau inactiunea, dar si urmarea imediata, inclusiv consecinta de drept civil, locul unde se produce actul reprobabil si urmarea socialmente periculoasa impotriva careia trebuie sa se realizeze apararea socia1a.

2. Necesitatea determinarii locului savarsirii infractiunii

In scopul unei mai corecte intelegeri a necesitatii determinarii locului de savarsire a infractiunii,este important a evidentia unele aspecte privitoare la continutul infractiunii.
Prin continutul infractiunii se intelege totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca fapta sa fie considerata infractiune. Continutul acesteia cuprinde conditiile, trasaturile specifice fiecarei infractiunii in parte si serveste la deosebirea infractiunilor intre ele.
Conditiile prevazute de legiuitor, fara de care nu exista infractiunea, reprezinta anumite elemente, date ale realitatii care trebuie sa se reflecte in conditiile existentei infractiunii:
- actul de conduita a1 unei persoane sub ambele sale aspecte obiectiv si subiectiv;
- valoarea sociala si relatiile sociale corespunzatoare impotriva carora au loc aceste acte sl care constituie obiectul infractiunii;
- sub1ectii actelor de conduita;
- locul si timpul savarsirii infractiunii.
Existenta unei stranse legaturi de interdependenta intre aceste elemente face pentru existenta infractiunii in marea majoritate a cazurilor,ca un element sa se rea1izeze prin infaptuirea celuilalt.
Dupa cum se stie, locul central intre elementele ce caracterizeaza latura obiectiva a infractiunii este ocupat de catre elementul materia1, actiunea sau inactiunea infractionala.
Ca modalitate de rea1izare, elementul material poate sa constea fie intr-o atitudine pozitiva (comisiune), fie intr-o atitudine negativa (omisiune), deci poate consta fie intr-o actiune, fie intr-o inactiune.2
2 C. Bulai - Drept penal partea generala
„Infractiunea” - vol.2 Universitatea din Bucuresti - Facultatea de Drept,1981
Trebuie insa subliniat ca, oricare ar fi forma sau modalitatea in care se realizeaza actul de conduita prevazut de lege, acesta nu constituie elementul materia1 a1inftactiunii decat daca se dovedeste ca este o fapta a omului, rezultat a1 constiintei s1 vointei faptuitorului.
Pentru existenta elementului materia1 a1 unor infractiuni nu este suficienta savarsirea actiunii interzise, ci se cere si indeplinirea unor conditii - cerinte esentia1e prevazute de lege si atasate de aceasta elementului materia1. Astfel de cerinte pot fi: savarsirea faptei intr-un anumit loc (de exemplu, pe drumul publ1c, in cazul infractiunilor contra sigurantei rutiere; in public), savarsirea faptei intr-un anumit timp (de exemplu, „dupa ce a indeplinit un act"-art.256,C.pena1, „de indata"¬ - art.170, 263, C.pena1), savarsirea faptei intr-un anumit mod sau cu anumite mijloace (de exemplu,"prin vio1enta sau amenintare" - art.194, 271, C.pena1, ”prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii - art.288,C.pena1).
In multe cazuri, in continutul unei infractiuni, elementul materia1 poate sa fie prevazut intr-o varianta sau in mai multe variante a1temative. In aceasta situatie, rea1izarea unei singure variante e suficienta.
La unele infractiuni, elementul materia1 este a1catu1t din ingemanarea a doua actiuni care reprezinta, fiecare in parte, acte de conduita incriminate, dar pe care legiuitorul le-a unit in cadrul unei infractiuni complexe (de exemplu: ta1harie, art.211, C.pena1, vio1, art.197 ,C.pena1, uzurparea de calitati oficiale, art.240, C.pena1). In toate aceste cazuri, elementul materia1 al infractiunii se realizeaza numai daca se savarsesc ambele actiuni, prezenta lor fiind ceruta cumulativ .
Se ivesc situatii in care nu ambele actiuni se rea1izeaza in acelasi loc. De exemplu, la ta1harie apare situatia in care faptuitorul pune victima in stare de neputinta de a se apara intr-un anumit loc si ia bunul in alt loc. In asemenea cazuri, se pune problema determinarii locu1ui unde a fost savarsita infractiunea.
Infractiunile continue reprezinta o alta categorie de infractiuni la care intalnim o serie de particu1ar1tati in ceea ce priveste elementul material.
Aceste infractiuni sunt caracterizate prin aceea ca elementul material ce poate fi o actiune sau inactiune, se prelungeste in timp pana la incetarea activitatii infractionale. Deci, durata sau continuitatea activitatii infractionale este esenta acestor infractiuni.3
La o parte din infractiunile continue, actiunea - inactiunea, care constituie elementul material, poate dura si persista in mai multe locuri. De exemp1u o persoana care poarta in mod ilegal niste decoratii in mai multe localitati ori detine o arma ilegal in mai multe 1oca1itati. De aici se ridica din nou problema determinarii locu1ui de savarsire a infractiunii.
In cazul infractiunilor continuate, intalnim in toate situatiile, o pluralitate de fapte, care prezinta fiecare in parte continutu1 infractiunii. Din aceasta pluralitate de fapte, legiuitorul a construit in art.41, alin.2, C. penal o infractiune unica, ce se intemeiaza pe anumite legaturi ce unesc intre ele faptele din care aceasta este alcatuita. Actiunile ori inactiunile care alcatuiesc infractiunea continuata sunt legate intre ele printr-o tripla unitate: de subiect activ, de rezolutie si de continut. In principiu, pluralitatea de fapte se executa in acelasi loc, dar nu trebuie exclusa posibilitatea in care acestea sunt comise in locuri diferite de exemplu: la infractiunea de propaganda cu caracter fascist, unele acte pot fi comise intr-un loc, iar altele in altul. Deci si in asemenea imprejurari este necesara determinarea locului savarsirii infractiunii.
La infractiunile de obicei, totdeauna elementul material consta in savars1rea mai multor actiuni, in repetarea faptei incriminate de un numar de ori, suficient de mare pentru ca din aceasta repetare sa rezulte ca faptuitorul desfasoara activitatea infractionala respectiva.
3 Exemple de infractiuni continue:
- furtu1 de curent electric - art.208.C.penal;
- lipsirea de libertate in mod ilegal -art.189. C. penal;
- abandonul de familie -art.305.Ut.c.C.penal:
- nerespectarea regimului armelor si munitiilor - art. 207 .C. pena1.
De exemplu, este incriminata ca infractiune, la art.326, C. penal, fapta persoanei care, avand capacitatea de a munci, apeleaza in mod repetat la mila publicu1ui, cerand ajutor materia1, sau fapta persoanei ce-si procura mijloacele de existenta sau principa1ele mijloace ale existentei, practicand in acest scop, raporturi sexuale cu diferite persoane, fapta incriminata la art.328,C. penal.
In consecinta, infractiunile de obicei au ca element material o pluralitate de acte, care pot fi savarsite in locuri si la date diferite, necesitand astfel stabilirea exacta a locului de comitere a acestora in variantele in care, acte din componenta activitatii infractionale s-au executat in locuri diferite.
Dupa cum se stie, marea majoritate a faptelor incriminate ca infractiuni pot fi savarsite in participatie penala. Este neindoielnic ca la infractiunile savarsite in coautorat, locul comiterii lor este stabilit fara dubii. Insa exista infractiuni la care coautorii pot participa in locuri diferite, dupa o prealabila intelegere, de exemplu. la infractiunea de propaganda cu caracter fascist.
Din practica judiciara iese in evidenta faptul ca instigatorul si complicele. ca participanti la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala desfasoara cel mai adesea o activitate efectiva si concomitenta cu a autorilor. Dar tot din practica reiese ca sunt imprejurari in care instigatorul sau complicele desfasoara o activitate de determinare, respectiv de ajutare sau inlesnire cu intentie la comiterea unei fapte prevazute de legea penala de catre o alta persoana, dar aceasta activitate (de inlesnire, de determinare ori ajutare) se realizeaza in cu totul alt loc decat acela in care se desfasoara activitatea autorului. In asemenea situatii se pune problema de a sti care este locul de savarsire a infractiunii pentru instigator si complice si cel de comitere al faptei penale de catre autor .
Cunoastem ca savarsirea unei actiuni ori inactiuni interzise de lege, oricare ar fi forma sau moda1itatea in care se realizeaza, produce un anumit rezultat. Acest rezultat, socialmente periculos, al infractiunii, poate sa constea intr-o stare de pericol, fie intr-o vatamare materiala. 4
In scopul stabilirii continutului diferitelor infractiuni, legiuitorul a prevazut explicit sau imp1icit conditia unui anumit rezultat numai la infractiunile la care rezultatul trebuie sa fie o anumita schimbare produsa
in lumea mateiia1a obiectiva. In cazul acestor infractiuni, producerea rezultatului cerut de lege fiind o conditie sau un element constitutiv al infractiunii fara existenta acestuia nu poate sa existe nici infractiunea. De exemplu. pentru existenta infractiunii de omor nu este suficienta savarsirea unei actiuni susceptibile de a ucide, ci trebuie sa se constate ca aceasta actiune a avut drept rezultat moartea victimei. Un alt exemplu poate fi acela
in care, pentru existenta infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice (art.248,C.pena1) nu este suficienta o neindeplinire sau o indeplinire defectuoasa a indatoririlor de serviciu, ci trebu1e stabilit ca aceasta fapta a cauzat o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau institutii publice, ori al altei organizatii, sau a produs o paguba acestora.
In practica judiciara pot fi intalnite cazuri in care actul de executare al unei infractiuni materiale sa se rea1izeze intr-un loc, iar rezultatul sa se produca in a1t loc. De aici rezulta necesitatea determinarii locu1ui de savarsire a infractiunii. deoarece este important pentru stabi1irea competentei teritoriale a organelor judiciare.
Si in cazul infractiunilor progresive, uneori este necesar sa determinam locul savarsirii infractiunii, mai a1es in ipotezele in care fapta, dupa ce a atins momentul consumativ corespunzator unei anumite infractiuni, moment rea1izat intr-un anumit loc, se amplifica progresiv fara interventia faptuitorului, fie prin agravarea urmarilor produse, fie prin producerea de noi urmari vatamatoare, corespunzatoare unei a1te infractiuni mai grave urmari ce pot surveni in alt loc

4 V.Dongoroz -"Explicatii teoretice ale codulu1 penal roman” -; Vol. I,

Ed. Academiei, 1969, pag. l09. si de aici rezulta necesitatea, si in acest caz, a determinarii 1ocului de savarsire a infractiunii.
Din punct de vedere crimina1istic, locul in care a fost savarsita fapta antisocia1a prezinta un interes deosebit, deoarece acesta ofera mai multe posibilitati pentru identificarea, relevarea, fixarea si ridicarea urmelor si a mijloacelor materia1e de proba, interceptarea si va1orificarea acestora in scopul elucidarii diferitelor imprejurari a1e faptei.
Cunoasterea locului si timpu1ui savarsirii infractiunii, de exemplu, la furt sau talharie, constituie un indiciu va1oros in formarea cerculu1 de banuiti, conduce la identificarea martorilor, ofera posibilitatea de a verifica daca bunuri1e sau valorile despre care se pretinde ca au fost luate erau sau nu in patrimoniu1 persoanei, in momentu1 savarsirii faptei.
In functie de cunoasterea locu1ui savarsirii infractiunii se asigura calificarea, incadrarea jurid1ca corespunzatoare corecta a faptelor savarsite, ca factor fara de care nu poate fi conceputa infractiunea, locul savarsirii acesteia nu reclama, in principiu, o reglementare specia1a. Legea penala insa, cuprinde reglementari privind determinarea locului savarsirii infractiunii in raport cu teritoriu1 tarii in vederea stabilirii incidentei penale a statulu1 nostru. In acest sens, legea pena1a prevede ce se intelege prin infractiune savarsita pe teritoriul tarii, consacrand astfel si criteriu1 ubicuitatii.5
In raport cu teritoriul statului nostru, in sens pena1, o infractiune poate fi savarsita pe teritoriu1 tarii, in afara teritoriu1ui (in strainatate) sau parte pe acel teritoriu si parte in afara acestuia - infractiuni incepute sau savarsite pe teritor1u1 tarii si continuate sau cu rezultatele produse in strainatate sau invers.
Acelasi criteriu, a1 ubicuitatii, este prevazut de legiuitor pentru determinarea locu1ui savarsirii infractiunii pe teritoriul tarii, in vederea stabilirii competentei

5 art.143.C.penal teritoriale a organelor judiciare.6
In cazul in care actiunea a fost executata pe teritoriul tarii noastre, iar rezultatul a avut loc in strainatate ori invers, se pune in mod deosebit problema de a sti care este criteriul de stabilire a locului savarsirii infractiunii si care este in mod necesar legea aplicabila faptuitorului.
Tinand seama de cele de mai sus, putem spune ca determinarea locu1ui de savarsire a infractiunii este o necesitate obiectiva, pornind tocmai de la realitatea ca nu intotdeauna acel complex ce a1catuieste latura obiectiva a conduitei antisocia1e se infaptuieste in acelasi loc, ci sunt situatii in care insasi rea1izarea actiunii sau inactiunii poate avea locuri deosebite pe teritoriu1 statului ori pe teritoriile mai multor state, sau in cazul in care rezultatul infractiunii se produce in locuri diferite.
In concluzie, este necesar sa se stabileasca in care din aceste locuri trebuie sa fie considerata a fi savarsita infractiunea.

6 art.30, alin.u1tim, C. Pr. penala.
3. Importanta juridica a determinarii locului savarsirii infractiunii

In ceea ce priveste importanta locului savarsirii infractiunii este de remarcat faptul ca legiuitorul nu prevede, de regula, in continutul juridic al diferitelor infractiuni, conditii privitoare la locu1 savarsirii faptelor penale.
Importanta juridica a determinarii locu1ui de savarsire a infractiunii este data de principiul teritor1alitatii legii penale. Legea penala romana este, in principiu, teritoriala, si prin urmare, este necesar sa determinam locul savarsirii unei infractiuni pentru a putea stabili daca aceasta a fost comisa pe teritoriul tarii sau in strainatate.
Principiul teritorialitatii legii penale priveste infractiunile savarsite pe teritoriul tarii. Potrivit acestui principiu, legea penala a unui stat se aplica oricarei infractiuni savarsite pe teritoriul acelui stat. In sistemul teritorialitatii legii pena1e, corelatia dintre infractiune si lege rezulta chiar din locul savarsirii infractiunii.
Aplicarea in practica a principiu1ui teritoria1itatii consacrat in Codu1 pena1 in art.3 „Legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei”, este conditionata de faptul ca infractiunea trebuie sa fie savarsita pe teritoriul statului nostru sau, a1tfel spus, ca locu1 savarsirii infractiunii sa faca parte din acel teritoriu.
Deci, potrivit acestui principiu, legea penala a statu1ui se aplica oricarei infractiuni savarsite pe teritoriul statului.
Datorita faptu1ui ca se sprijina, in primul rand, pe principiul suveranitatii statului, iar in al doilea rand, pe consideratia ca in nici un alt loc infractiunea nu poate fi mai bine cercetata si pedepsirea mai eficienta decat acolo unde fapta penala a fost savarsita, principiul teritorialitatii continua sa ocupe un loc centra1, pe deplin justificat, intre principiile ce guverneaza aplicarea legii penale in raport cu spatiul.
Atunci cand fapta a fost comisa pe teritoriul Romaniei, in sanctionarea faptuitorului se va tine seama numai de legea noastra penala, neavand importanta daca acea fapta este considerata sau nu infractiune in tara al carei cetatenie este autorul. Conditiile in care autorul este tras la raspundere sunt, in acest caz, cele prevazute de legea penala a locului unde a fost savarsita infractiunea.
Faptelor savarsite pe teritoriul tarii noastre, indiferent de cetatenia autorului, li se vor aplica numai pedepsele prevazute de legea penala romana, iar pedeapsa se va agrava ori atenua tot in conditiile prevazute de aceeasi lege.
La infractiunile savarsite pe teritoriul tarii noastre, pentru existenta acestora, legiuitorul nu prevede. de regula. in continutul lor juridic si conditiile privitoare la locul savarsirii faptei penale, pentru determinarea continutului concret al acestuia si in scopul individualizarii masurilor luate.7
Dintr-un alt punct de vedere, determinarea locului savarsirii infractiunii are importanta pentru infractiunile la care locul comiterii acestora constituie o cerinta esentiala a realizarii continutului lor . Iata, de exemplu, in Codul pena1 sunt incriminate unele fapte pentru care legiuitorul cere sa fie savarsite intr-un anumit loc8 - astfel, pentru existenta infractiunii de calomnie (art.206,C.pena1) , ofensa adusa autoritatii (art.239,C. penal) , ultrajul contra bunelor moravuri si tulburarea 1inistii pub1ice, este necesar ca fapta sa fie savarsita in public.
Determinarea locu1ui savarsirii infractiunii are o importanta deosebita si din punctul de vedere in care locul comiterii acesteia constituie o circumstanta agravanta inclusa in continutul ca1ificat.
Ca exemplu, poate fi luata infractiunea de furt, care cuprinde in continutul ei calificat o serie de agravante cu privire la locul comiterii faptei (art.209, lit.c,

7 C.Bu1ai¬ op. cit., pag.159
8 M. Zolyneak -Drept penal, partea generala, vol. II, Iasi.1976
A. Duicu - Drept penal, partea generala, vol I, Bucuresti, 1975, pag.131
C.pena1), in cazul in care fapta nu se savarseste in aceste locuri, ea nemaifiind considerata a fi comisa in forma calificata.
In consecinta, pentru a putea sti unde este locul de savarsire a infractiunii si apoi, pentru a vedea daca acesta se afla sau nu situat in lim1tele teritoriale ale statului nostru, este impetuos necesar sa determinam cat mai precis acest loc.

Sectiunea a II-a - Locul de savarsire a infractiunii in sistemul de drept penal roman

1. Reglementari privind determinarea locului savarsirii infractiunii pe teritoriul Romaniei

Spatiul determina limitele inauntrul carora se intinde actiunea legii pena1e, in raport cu un anumit teritoriu. Legea penala isi limiteaza efectele la teritoriul apartinand statului, fiind expresia suveranitatii statului care a edictat-o. Statul intinzandu-se peste un anumit teritoriu, pe care el este suveran prin organele sale de urmarire si cele judecatoresti, poate aplica legea numai pe acest teritoriu. Datorita suveranitatii statului, pe teritoriul sau se aplica legea penala a statului respectiv si nu o lege straina.
Termenul „teritoriu” este explicat in art.142, C. penal si de aici rezulta ca aceasta explicatie este diferita de cea curenta, geografica a acestui termen, acceptiunea juridico-penala fiind cu mult mai cuprinzatoare: intinderea de pamant (suprafata terestraS , apele cuprinse intre frontiere (ape interioare), marea teritoriala, spatiul aerian de deasupra suprafetelor terestre si acvatice (zona aeriana) si in mod corespunzator, subsolul (zona subterana) .
In art.3 din Codul penal se prevede ca „legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei”. Potrivit acestor dispozitii, legea penala romana este teritoriala, in sensul ca pedepseste, in vederea atingerii scopului sau, toate infractiuni1e savarsite pe teritoriul Romaniei si nu-si intinde efectele dincolo de 1imitele acestui ter1toriu.
Prevederile art.3.C.penal constituie o regula fundamentala ap1icarii legii penale romane, in raport cu locul savarsirii infractiunii.
In cazul faptelor incriminate savarsite pe teritoriu1 tarii noastre, nu se pune problema vreunui conflict intre legea penala a statu1ui nostru si legile penale ale altor state. Legea romana se aplica indiferent de cetatenia infractorului sau de reglementarea din legea straina.
Dupa cum se poate observa, aplicarea in practica a principiului teritorialitatii legii noastre penale, ce decurge dintr-un principiu fundamenta1 - cel al suveranitatii statului nostru - este conditionata de faptul ca infractiunea trebuie sa fie savarsita pe teritoriul statu1ui nostru sau, a1tfel spus, ca locul savarsirii infractiunii sa faca parte din acest teritoriu.
Legea penala este teritoriala si pentru motivul ca se impune si apara in ega1a masura pe toti aceia care se gasesc pe teritortu1 tarii noastre, indiferent ca acestia sunt cetateni straini sau persoane fara cetatenie.
Din lamurirea notiunii de teritoriu, din punct de vedere juridico-penal, rezt1lta ca acesta nu este intotdeauna suficienta pentru a putea stabili ce infractiuni sunt considerate savarsite pe teritoriu1 tarii si susceptibile sa fie urmarite si judecate potrivit legii penale romane.
In raport cu teritoriu1 statu1ui, infractiunile pot fi savarsite pe acel teritoriu, adica tara, in afara acelui teritoriu, in strainatate, sau parte pe acel teritoriu si parte in afara lui (infractiuni incepute sau savarsite pe teritoriul tarii si continuate sau cu rezultatele produse in strainatate ori invers).9
De aceea, in scopul evitarii unor intreprinderi diferite in solutionarea unor astfel de situatii, legiuitoru1 spune in legatura cu determinarea notiunii de loc al savarsirii infractiunii, in art.143. C. penal: „ Prin infractiune savarsita pe teritoriul tarii se intelege orice infractiune comisa pe teritoriul aratat in art.142 sau pe o nava ori aeronava romaneasca -, iar alin.2 : „Infractiunea se considera savarsita pe teritoriul tarii si atunci cand pe acest teritoriu. ori pe nava sau aeronava romana s-a efectuat numai un act de executare. ori s-a produs rezultatul infractiunii.”
Dispozitiile art.143.C. pena1 solutioneaza, de fapt, toate situatiile in care se pune problema determinarii locului in care a fost savarsita infractiunea in
9 C. Barbu -"Aplicarea legii penale in spatiu si timp" - Ed. Stiintifica,
Bucuresti.1972 - pag.26 raport cu teritoriul tarii.
Ratiunea prevederilor acestui text de lege este aceea de a solutiona in mod unitar doua aspecte importante care privesc determinarea locu1ui de savarsire a infractiunii si anume aplicarea legii penale potrivit principiu1ui teritorialitatii in determinarea locului savarsirii infractiunii comise pe nave si aeronave romanesti aflate in afara teritoriului si infractiunii comise numai in parte pe teritoriu1 tarii noastre.
Se considera savarsite pe teritoriul Romaniei, infractiunile comise pe navele ori aeronavele sub pavilion romanesc, indiferent ca ele sunt mi1itare, comerciale de pescuit etc., chiar daca se afla in apele teritoriale, respectiv spatiul aerian al Romaniei. ori in afara acestuia, in largul marii, in apele teritoriale ori spatiul aerian al altor state.10
Se face distinctie intre navele si aeronavele militare si comerciale atunci cand se gasesc in apele teritoriale, respectiv spatiu1 aerian, porturi sau aeroporturi straine si aceasta deoarece navele si aeronavele mi1itare nu se pot afla in apele teritoriale sau spatiu1 aerian al altui stat decat cu autorizatia speciala a statului respectiv, fiind considerate ca reprezinta statul sub al carui pavilion circula.
Acesta este temeiul in baza caruia se considera ca faptele savarsite de echipajul roman la bordul unor asemenea nave sau aeronave sau pe tarm, dar in legatura cu serviciul, ca fiind comise pe teritor1ul tarii noastre.
Daca infractiunea s-a savarsit pe tarm de o persoana care s-a refugiat pe nava, chiar daca face parte din echipaj, acea persoana trebuie remisa autoritatilor locale, competente s-o judece in temeiu1 teritorialitatii.11 Din motive de curtoazie internationala, se obisnuieste ca, in astfel de cazuri, faptuitorii (cand fac parte din echipaj) sa fie ceruti si predati comandantului navei sau aeronavei

10 C.Bu1ai¬ op.cit., pag. 73
11 C. Barbu -op. cit.. pag. l03

militare.12
Navele de comert si agrement ori aeronavele13 ce apartin particularilor sunt supuse legii statului in apele caruia se afla. In practica insa. Datorita faptului ca ordinea de la bord este reglementata de legea nationala, statele isi exercita jurisdictia teritoriala numai in cazul in care infractiunile savarsite de membrii echipajului depasesc cadrul navei si aduc atingere ordinii publice locale.14
Pe baza de reciprocitate, in acelasi mod se va proceda si cu navele sau aeronavele straine aflate in apele teritoriale, in spatiul aerian, in porturi sau aeroporturi romanesti.
Pentru intregirea reglementarilor privind determinarea infractiunilor savarsite pe teritoriul tarii noastre, in codul penal sunt prevazute si alte obligatii.
In scopuri bine definite, prin conventii internationale sau prin uzante in relatiile dintre state, acestea isi acorda reciproc concesii renuntand la jurisdictia teritoriala cu privire la anumite fapte savarsite pe teritoriu1 lor pentru a promova

12 C. Antoniu - "Codu1 pena1 a1 Romaniei, comentat si adnotat” -; partea generala, Bucuresti, Ed. Stiintifica,1972. pag.26

13 Art.10, alin. l, C. aerian al Romaniei -"Dispozitiile legilor romane se aplica si aeronavelor civile neinmatriculate in Romania. precum si echipajelor si ca1atorilor aflati 1a bordu1 lor, in tot timpu1 cat aceste nave coboara in spatiu1 aerian a1 Romaniei, cu derogarile stabilite prin acordurile si conventiile aeriene internationale" incheiate de Romania.
Art.l0, alin.2 -"Actele si faptele juridice petrecute 1a bordu1 aeronavelor civile inmatriculate in Romania, precum si conditionarea juridica a incarcaturilor la bord in timpul unui zbor internationa1 sunt, reglementate dupa legile Romaniei”.
14 Gr. Geamanu - op. cit. pag.319 relatii normale intre ele si curtoazie internationala.
Deci, desi locul in care a fost savarsita infractiunea este pe teritoriu1 Romaniei, aplicarea legii penale potrivit principiului teritorialitatii cedeaza in fata unor principii sau reguli de drept international, cum sunt, imunitatea de jurisdictie, decurgand din imunitatea diplomatica; neaplicarea legii penale fata de personalul navelor si aeronavelor aflate pe teritoriul tarii; neaplicarea legii penale fata de persoanele apartinand armatelor straine stationate sau aflate in trecere pe teritoriu1 tarii.15
Exista persoane care sunt la adapost de incidenta legii noastre penale, pentru ca beneficiaza de o imunitate de jurisdictie pena1a, desi, din punct de vedere al intinderii in spatiu, legea noastra ar trebui sa li se aplice. In aceste cazuri suntem, deci. in prezenta unei limitari a actiunii legii noastre penale.16 „Imunitatile sunt personale, adica legate de o anumita calitate a ce1ui ce beneficiaza de ele si, de aceea, imunitatile privesc aplicatiunea legii penale in raport cu persoana".17
Este cunoscut faptu1 ca imunitatea de jurisdictie penala reprezinta un privilegiu de care se bucura reprezentantii diplomatici si membrii misiunilor speciale. Legea penala romana prevede imunitatea de jurisdictie prin dispozitiile art.8, C.penal.18
Din art.8, C.penal rezulta ca este vorba despre doua categorii de persoane exceptate de la aplicarea legii penale romane, si anume, reprezentantii diplomatici si „alte persoane” care sunt ocrotite de dreptul international.

l5 V.Dobrinoiu. I.Pascu -"Drept penal" -Ed.Romfel SRL, Bucuresti, 1992, pag.36
16 C.Barbu -; „Aplicarea legii penale in timp si spatiu" - pag.96
17 V. Dongoroz -"Drept pena1" - pag.182-183 l8 Conventia de 1a Viena cu privire 1a re1atiile diplomatice -18 aprilie 1961 - adoptata de Conferinta ONU si ratificata de Romania in 8 iulie 1968.
In legatura cu reprezentantii diplomatici ai unei tari straine, daca acestia comit infractiuni pe teritoriul tarii noastre, nu 1i se ap1ica legea penala romana deoarece aceste persoane, conform normelor de drept international nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman. In ceea ce priveste persoanele considerate reprezentanti diplomatici, conform normelor internationale, acestea sunt: ambasadorul, ministrul plenipotentiar, consi1ierul de ambasada sau legatie, atasatul de ambasada sau de legatie, atasatul mi1itar , secretarii, membrii corpului consular .
Tot in art.8, C. penal se mentioneaza si „a1te persoane” care, in conformitate cu conventiile internationale nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman. Aici trebuie amintiti membrii unei misiuni specia1e (o delegatie guvernamentala), ministru1 de externe al unei tari. care, se afla in tara noastra si altele. Trebuie subliniat faptul ca, fiind vorba de alte persoane in afara reprezentanti1or diplomatici, este vorba de persoane care, de asemenea. se bucura de imunitate de jurisd1ctie penala, in conformitate cu conventiile internationale.
O alta categorie de infractiuni sunt acelea care au fost savarsite pe o nava sau aeronava straina, atunci cand se afla intr-un port sau aeroport roman. Acesta este cazul unor nave sau aeronave straine, care se gasesc pe teritoriul tarii noastre si pe nava sau aeronava straina se savarseste o infractiune de catre un membru al echipajului acelei nave sau aeronave (de exemplu, un furt, un fa1s, o vatamare corporala). In ceea ce priveste regimu1 faptelor (."Omise pe nave ori aeronave straine, regu1a neaplicarii legii penale romane este relativa si conditionata de faptu1 ca aceste infractiuni nu trebuie sa tulbure ordinea noastra de drept ori sa aduca vatamari intereselor statu1ui roman sau unui cetatean roman. In caz contrar, infractiunile respective vor fi considerate ca savarsite pe teritoriul Romaniei si vor fi sanctionate ca atare.19

19 V.Dobrinoiu si colectiv - op. cit., pag.38
Alte infractiuni la care nu se aplica legea pena1a romana sunt cele ce au fost savarsite in loca1urile sau pe terenurile misiunilor diplomatice straine in tara noastra. Prin cladiri sau terenuri a1e misiunilor diplomatice straine se inteleg cladirile sau terenurile ambasadelor sau legatiilor straine din tara noastra, ori ale misiunilor diplomatice speciale cu sediul in Romania.
Datorita drepturilor si imunitatilor acordate misiunilor diplomatice, daca este savarsita o infractiune in incinta unei misiuni diplomatice, agentii statului nostru nu pot patrunde si nu pot face acte de urmarire pena1a si, deci, nu pot ap1ica legea penala romana.20
U1tima categorie de infractiuni savarsite pe teritoriul tarii noastre, dar carora nu li se aplica legea pena1a romana sunt acelea savarsite in timpul stationarii sau trecerii unor trupe straine pe teritoriul tarii.

20 Art.22 a1 Conventiei de 1a Viena -; „Loca1uri1e misiunii sunt inviolabile. Nu este permis agenti1or statului acreditar sa patrunda in ele, decat cu consimtamantul sefului misiunii". Acelasi art. mai prevede ca: „Statul acreditat este obligat a lua masuri care sa asigure impiedicarea tulburarii linistii misiunii sau stirbirea demnitatii acesteia, ca loca1uri1e. mobilierul, mijloacele de transport ale misiunii nu pot face obiectul nici unei perchezitii, rechiz1tii, sechestru sau masuri executorii”.
2. Reglementari privind stabilirea competentei materiale in functie de locu1 de savarsire al infractiunii

In dreptul procesual penal sunt cunoscute urmatoarele tipuri fundamentale de competenta: competenta materiala, competenta functionala si competenta teritoriala.21
Legiuitorul, datorita diversitatii sub care se infatiseaza faptele penale, a gasit de cuviinta ca judecarea lor sa fie atribuita unor instante diferite, care sa prezinte garantiile corespunzatoare, necesare aflarii adevarului in cauza.
Din studierea codului penal roman, cat si a altor acte normative care reglementeaza aceeasi materie reiese faptul ca legiuitorul a determinat legal competenta materiala cu privire la faptele judecate in prima instanta.
Pentru determinarea competentei materiale, s-a avut in vedere, in primul rand, periculozitatea sociala a infractiunii, iar in a1 doilea rand, locul de savarsire a1 infractiunii.
Potrivit art.197, C. pr. penala, dispozitiile relative la competenta dupa materie sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii. Actele indeplinite de un organ necompetent din punct de vedere material, nu sunt valabile si urmeaza a fi desfiintate.
La determinarea competentei materiale se tine seama de locul savarsirii infractiunii, acest fapt fiind dovedit de prevederile Codului de procedura penala si ale Decretului nr.203 din 31 octombrie 1974.
In cazul in care faptele au fost comise in tara, atunci acestea sunt de competenta oricarei judecatorii sau tribunal, dar in cazul in care aceleasi fapte au fost savarsite in strainatate, atunci acestea sunt de competenta judecatoriei

21 N. Volonciu - "Tratat de procedura penala”, Ed. Paideia, Bucuresti, 1993. vol I, pag.276-281 sectorului 2 Bucuresti ori a Tribunalului Municipiului Bucurestl.22
Conform aceluiasi decret 203 din 1974, pentru infiintarea si organizarea de sectii maritime si f1uviale la unele instante judecatoresti si procuratura, la stabilirea competentei materiale in materie penala a acestor sectii, s-au avut in vedere mai multe criterii: calitatea subiectului; natura valorilor carora li s-a adus atingere prin fapta savarsita; gradul de pericol social al unor fapte, rezultat din consecintele produse sau care puteau fi produse.23
La determinarea competentei materiale a sectiilor maritime si f1uviale, legiuitorul a avut in vedere si locul comiterii unor infractiuni. Astfel. art.2, din Dec.203/1974 prevede ca: „Sectiile maritime si f1uviale ale judecatoriilor judeca in prima instanta: in materie penala: a) - infract1unile contra sigurantei navigatiei pe apa;
- infractiunile contra disciplinei si ordinii 1a bord;
- alte infractiuni in legatura cu activitatea marinei civile prevazute in
Dec.nr .443/1972 cu privire la navigatia civila".
Din cele aratate mai sus, reiese faptul ca infractiunile contra disciplinei si ordinii, pentru a fi de competenta materia1a a sectiilor maritime sau f1uviale trebuie sa fie comise la bordul navei.
Deci, locul comiterii infractiunii este unul din criteriile de determinare a competentei materiale a organelor Judecatoresti in Romania.

22 art.31, C.pr. Penala
23 V. Neamtu - "Unele aspecte ale competentei materia1e si teritoria1e a sectiilor maritime si fluvia1e” -1977 , R.R.D. nr.4, pag.30-34.
3. Precedente legislative si repere de drept comparat

Doctrina pena1a romana este in unanimitate de acord ca actua1a reglementare privind limitele aplicarii legii penale in spatiu si implicit, locul savarsirii infractiunilor este solida si se afla in concordanta cu legislatia internationa1a si cu institutele de drept intemationa1. Urmarind filiera ajungerii la aceasta reglementare, trebuie avute in vedere dispozitiile in acest sens a1e legilor noastre pena1e de-a lungu1 timpului.
Codicele pena1 „Cuza” - prima incercare de reglementare uniforma a legislatiei pena1e a1e tarilor Vechiului Regat, precizeaza in art.3 ca dispozitiile acestui cod se aplica la infractiunile comise pe pamantul Romaniei, consacrandu-se astfel principiul fundamental in aplicarea legii penale in spatiu, principiul teritorialitatii, fara a da vreo exp1icatie teoretica termenului legis1ativ de „pamant al Romaniei”. Chiar mai inainte de 1864, legiuirile din vremea fanariotilor Caragea si Calimah prezentau forme incipiente de consacrare a principiului teritorialitatii aplicarii legilor statale romane, inclusiv aplicarea legilor de represiune.
Codurile penale „Mihai I„ (1936) si „Carol II”(1939) prezinta deja in structura lor un capitol separat, intitulat „Aplicarea legii penale in spatiu si timp”. In aceste acte normative s-a mentinut si conso1idat principiul teritoria1itatii legii penale. Un alineat special prevedea diferitele prelungiri fictive de teritoriu, asupra carora se intinde suveranitatea statului si in care se aplica tot legea penala romana: marea teritoriala, navele si aeronavele.
Astfel, art.6 din Codul penal „Mihai I” preluat integral de art.6 al Codului penal ”Carol II”, prevede ca ”orice infractiune savarsita pe teritoriul
Romaniei este pedepsita dupa dispozitiile legii penale romane”, iar alin.2 prevede ”legea penala romana se aplica si infractiunilor savarsite teritoriului
Romaniei, in cuprinsul apelor sau marii teritoriale sau pe o nava ori aeronava romana".
La intrebarea pusa in epoca daca, dupa regulile internationale, navele si aeronavele se bucura de extrateritorialitate, s-a raspuns ca nava si aeronava sunt considerate printr-o fictiune ca reprezinta o prelungire a teritoriului si suveranitatii tarii si deci, se bucura de extrateritorialitate. Alineatul ultim are menirea de a rezolva chestiunea delictelor ce se petrec pe mai multe teritorii deodata24, in ce priveste competenta locului unde trebuie judecate, punandu-se regula ca e competent sa judece tribuna1ul tarii unde s-a intamplat infractiunea sau cel putin unde infractiunea a inceput sa se execute, adica tentativa, cu alte cuvinte, oricare din aceste acte ar fi fost inceput sau savarsit pe teritoriu roman, tribunalul romanesc este competent sa judece.25
Asadar, atat codul penal roman din 1936, cat si cel din 1939 consacra, in determinarea locului savarsirii infractiunii, criteriu1 ubicuitatii, care se regaseste in mu1te din legislatiile europene (ex: art.17 , codul penal cehoslovac, art.80, codul penal german, art.6, codul penal ita1ian, art.690 si art.693, codul de procedura penala francez, art.18, codu1 penal spanio1) si chiar de peste ocean (ex: art.134, codu1 penal al statu1ui New York).
Cu privire la aplicarea legii penale in spatiu, noul cod penal, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969, a adoptat o reg1ementare mai simpla (art.3-9) decat cea din codurile precedente (de ex: art.6-19, C. penal Carol II ).

24 alin. ultim al aceluiasi art.6. prevede ca: "Infractiunea se considera comisa in Romania si atunci cand actul comiterii sau omisiunii sau cel putin un act de executare a fost inceput sau savarsit pe teritoriul roman sau cand rezultatul infractiunii s-a produs pe acest teritoriu”.
25 Eugen Petit si Constantin Zotta - Codul penal Carol II. Ed. Cugetarea, 1939, pag.6-7.
In ce priveste principiul teritorialitatii, textul art.3, care are o redactare mai concisa si mai clara decat aceea din art.6 al codului penal anterior , prevede ca legea pena1a se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei. Notiunile de „teritoriul tarii”, „teritoriul Romaniei” si „infractiune savarsita pe teritoriul tarii”, sunt explicate pentru prima data prin dispozitiile art.142 si art.148, texte cuprinse in ultimul titlu al Partii generale a codului, alaturi de explicarea altor termeni juridici (in vechiul cod Carol II, doar acesti alti termeni erau explicati in ultimul titlu al partii generale). Acest titlu separat poate fi intalnit si in alte coduri penale, cum ar fi codul german, cel italian, cehoslovac sau polonez.
In felul acesta se precizeaza clar in ce cazuri legea penala este aplicabila infractiunilor savarsite in afara teritoliulu1 tarii, precum si celor savarsite pe nave si aeronave.26
In cazul principiului personalitat1i legii penale, s-a renuntat la conditia dublei incriminari, consacrata prin art.8, alin.1, din codul penal anterior. Ca atare, noul cod prevede ca cetatenii romani vor fi pedepsiti potrivit legilor noastre penale, chiar daca fapta savarsita de ei si considerata infractiune de codul nostru penal nu este incriminata pe teritoriul statului unde a fost comisa.

In privinta principiului realitatii legii penale, in codul penal anterior (art.10). sfera infractiunilor carora li se aplica acest principiu primise o consacrare mai1arga. Noul cod penal a limitat sfera sa de aplicatie numai la infractiunile contra securitatii statului precum si la cele mai grave infractiuni savarsite asupra cetatenilor romani. In art. 7 s-a prevazut ca regulile cuprinse in art.5 si 6 (principiu1 realitatii si principiul universitatii legii penale) isi vor gasi aplicatie numai in masura in care prin conventii internationale nu se dispune altfel.

26 V. Dongoroz si altii -; „Noul cod penal si codul penal anterior, prezentate comparat”, pag.21.
Aceasta este o prevedere noua, necesara in prezent, datorita existentei unor numeroase conventii internationale, care largesc campul de aplicatie a principiului universalitatii legii penale27. Este evident ca noua reglementare penala a renuntat la imunitatea politica de jurisdictie, evidentiata in codurile penale anterioare.
Asadar in toate prevederi1e legislative penale ale Romaniei postbelice s-a impus cu necesitate consacrarea principiilor prin care sa se determine cazuri1e de aplicare teritoriala si extrateritoriala a legii pena1e romane si, implicit, s-a dovedit necesitatea determinarii locu1ui de savarsire a diferitelor infractiuni.

27 V. Dongoroz si altii¬ op.cit..pag.22
Capitolul II - Conceptia legiuitorului roman in
Determinarea locului savarsirii infractiunii

Sectiunea I -; Criterii de determinare a locului
Savarsirii infractiunii

1. Teorii exprimate in doctrina penala in privinta determinarii locului savarsirii infractiunii

In virtutea suveranitatii, campul de aplicare a legii penale a unui stat se intinde, din punct de vedere spatial, pana acolo unde ajunge suveranitatea acelui stat. Deci, legea penala a unui stat se va aplica pe intreg teritoriul statului caruia ii apartine acea lege, iar aplicarea prescriptiilor sanctionatoare ale legii penale este conditionata de stabilirea ori determinarea locului savarsirii infractiunii, unei anumite infractiuni. Faptele juridice penale, activitatile infractionale prin care se realizeaza aceste fapte, se desfasoara, se savarsesc intotdeauna intr-un loc oarecare situandu-se astfel in spatiu.
Pe masura internationalizarii fenomenului infractional, ca urmare a dezvoltarii legaturilor intre state si a usurintei cu care se pot trece frontierele, pe masura inmultirii conflictelor de legi in spatiu, s-au conturat in doctrina mai multe teorii in legatura cu principiile ce ar trebui apl1cate pentru rezolvarea acestor conflicte.
In general, savarsirea unei infractiuni implica realizarea actiunii ilicite si producerea rezultatului in acelasi loc, considerat locul de savarsire al acelei infractiuni, dar apar si situatii in care actiunea se savarseste intr-un anumit loc din teritoriu, iar rezultatul se produce in alta parte, amandoua aceste elemente fiind pe teritoriul tarii, fapte ce nu ridica probleme deosebite, stabilirea organelor juridice competente facandu-se potrivit regulilor de procedura penala.
Problemele care apar in legatura cu locul de savarsire al infractiunii se pun in momentul in care doua elemente deoseb1te ale aceleiasi infractiuni au loc pe teritorii diferite. Mai cu seama se pune problema in cazul in care actiunea a fost savarsita pe teritoriul tarii, iar rezultatul a avut loc in strainatate, sau situatia opusa.
In aceste imprejurari, fapta trebuie privita in unitatea ei, chiar daca s-a comis pe teritorii diferite, problema care se ridica fiind aceea de a stii daca locu1 savarsirii infractiunii este considerat ce1 al savarsirii actiunii ori locul in care s-a produs rezultatul.
Deci, pentru a putea sti unde este locu1 de savarsire al unei infractiuni si apoi a vedea daca acest loc se af1a sau nu situat in limitele teritoriale a1e statului nostru, este nevoie sa determinam cat mai precis acest loc.
In scopul determinarii locului savarsirii infractiunii in doctrina pena1a s-au formulat mai multe teorii1 , intemeiate pe criterii diferite, teorii ce sunt fundamentate pe caracterul prioritar dat unuia sau altuia din elementele infractiunii, cele mai multe axandu-se pe latura materiala a infractiunii.

1 R.M.Stanoiu -"Problema locu1ui infractiunii in aplicarea principiului teritorialitatii 1egii penale" in "Studii si cercetari juridice" nr.2/1962, pag.l82;
RM.Stanoiu - "Asistenta juridica internationa1a in materie pena1a", Ed.Academiei Romane, Bucuresti, 1975, pag.35;
R.M.Stanoiu - in "Explicatii teoretice", vol I. pag.54;
C.Barbu - "Aplicarea legii penale in spatiu si timp", Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1972, pag.30.
A. Teoria actiunii

Aceasta teorie presupune drept criteriu activitatea materiala a agentului. In cazul acestei teorii, infractiunea se considera savarsita acolo unde a avut loc activitatea materiala (actiunea - inactiunea), care a produs rezultatul ilicit, chiar daca acest rezultat a fost produs pe un alt teritoriu. Nu intereseaza daca rezultatul actiunii s-a produs sau nu in acelasi loc unde s-a desfasurat activitatea infractionala. De exemplu, cineva trage un foc de arma dintr-o parte a granitei si omoara o persoana de pe teritoriul tarii vecine. Infractiunea se considera savarsita pe teritoriul tarii unde s-a tras.
Rezolutia de la 7 decembr1e 1883, votata de Institutul de drept international de la Munchen, a consacrat aceasta teorie: „Justitia penala a unei tari, pe teritoriul careia se realizeaza sau trebuie sa se realizeze, dupa interventia culpabilu1ui, rezultatele activitatii sale, nu este competenta numai in baza acestor rezultate".2 Deci, potrivit acestei rezolutii competenta teritoriala a legii penale este aceea a tarii unde se gaseste culpabilul in timpul activitatii sale criminale.3
Pe un alt plan, dar conducand la acelasi rezultat, au fost si unii autori romani 4 , care au sustinut aceasta teorie.
Adoptarea criteriului activitatii se justifica prin faptul ca legea penala ca regula de conduita, este chemata sa inf1uenteze vointa, conduita oamenilor.
M. Basarab, in Cursul de drept penal, partea I, spune ca: „in acest domeniu se ap1ica criteriul activitatii, dupa care momentul savarsirii infractiunii

2 Annales de l'Institute de droit intemational tom. VII, 1885. pag.l56
3 R.M.Stanoiu - "Problema locului infractiunii in aplicarea principiului teritorialitatii legii penale¬ in S.C.J. nr.2/1967, pag.l83
4 I.Biro, M.Basarab -"Curs de drept penal", Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1963, pag.44-45. coincide cu realizarea conduitei umane, adica cu realizarea activitatii, fara a se lua in consideratie timpul producerii acestei activitati. Astfel, in caz de omor, momentul savarsirii infractiunii coincide cu activitatea de ucidere, indiferent de momentul in care s-a produs moartea victimei”. Dar, daca actiunea-inactiunea a avut loc intr-un anumit moment, pe teritoriul unui stat, iar rezultatul s-a produs ulterior, pe teritoriul altui stat, pe planul aplicarii legii penale in spatiu, infractiunea se considera savarsita numai pe teritoriul statului unde s-a realizat actiunea care constituie elementul ei obiectiv , deci independent de momentul si locul producerii rezultatului, adica moartea victimei.
Probabil, autorii teoriei actiunii au pornit de la faptul ca actul de conduita al persoanei care executa activitatea infractionala este cel ce ocupa ponderea cea mai insemnata in cadrul savarsirii infractiunii si ca, prin aceasta activitate se vatama ori se lezeaza o anumita va1oare sociala si relatiile socia1e care se formeaza. in jurul si datorita acesteia.
Promovarea unei asemenea teorii ar duce, in primul rand, la nerea1izarea in toate cazurile a scopului legii penale. In cazul in care am considera ca infractiunea a fost savarsita acolo unde s-a realizat activitatea infractionala cand aceasta s-a produs in strainatate si rezultatul s-a produs pe teritoriu1 tarii noastre, nu s-ar putea rea1iza scopu1 1egii penale. In art. 1 din Codul penal, este prevazut ca: „Legea penala apara impotriva infractiunilor Romania, suveranitatea, independenta si unitatea statului, proprietatea publica, persoana si drepturile acesteia, precum si intreaga ordine de drept”.
Intr-un al doilea rand, in cazul in care am accepta teoria actiunii in determinarea locului savarsirii infractiunii, cand doar rezultatul s-ar produce pe teritoriul tarii noastre ar insemna sa fim de acord ca legea penala sa nu devina incidenta, deoarece infractiunea este savarsita in strainatate, lucru care ar fi in contradictie cu insasi ratiunea legii penale, atata timp cat s-a produs o tulburare, o vatamare a relatiilor sociale ocrotite din punct de vedere penal.
In al treilea rand, autorii acestei teorii nu au tinut seama de faptul ca latura obiectiva a unei infractiuni cuprinde ca elemente componente, elementul material (actiunea-inactiunea), urmarea sau rezu1tatul socialmente pericu1os, cat si legatura de cauzalitate dintre acestea5, si ca separarea acestor elemente este imposibila, deoarece acestea sunt Parti ale aceluiasi intreg.

5 C.Bu1ai - op.cit..pag.130
V. Dobrinoiu. I.Pascu - op.cit.. pag. 72
B. Teoria rezu1tatu1ui

Opusa teoriei actiunii este teoria rezu1tatului, care este fundamentata tot pe o latura materiala a infractiunii, dar pe un alt element. Aceasta teorie foloseste drept criteriu, criteriul rezultatului produs prin activitatea infractionala, adica urmarea care intregeste latura materiala a infractiunii. Potrivit acestui criteriu, infractiunea se socoteste a fi savarsita acolo unde s-a produs rezultatul ilicit, chiar daca activitatea care a condus la producerea acestui rezultat a fost savarsita pe un alt teritoriu.
Daca actiunea (activitatea materiala) a avut loc pe un teritoriu, iar rezultatul s-a produs pe teritoriul a1tui stat. acestuia din urma ii rev1ne dreptul de a trage la raspundere penala pe faptu1tor , de a solutiona cauza.
Revers al teoriei activitatii materiale, teoria rezultatului a dominat in, tarile care admiteau principiul teritorialitatii absolute, Anglia si S.U.A. si a fost admisa, cu unele rezerve, si in dreptul penal elvetian si cel german.6
In literatura juridica sunt si doua cazuri celebre, in care s-a facut aplicarea acestui principiu: procesul cetateanului american Cutting, arestat in Mex1c pentru ca publicase in tara sa un articol calomnios la adresa unui cetatean mexican si alt caz „afacerea Savarkar”, in care acuzatul, desi n-a parasit teritoriul englez, in timpul in care a dirijat faptele de revolta din India si a trimis arme destinate sa provoace si sa usureze miscarea, s-a socotit ca infractiunea nu trebuie considerata a fi savarsita pe teritoriul Angliei si, deci, nu i se poate aplica legea penala engleza. 7
Acestei teorii a rezultatului i se pot aduce aceleasi critici formulate teoriei precedente, iar , in plus, aceasta mai are si alte limite. Intrucat criteriul care
6 R.M.Stanoiu -; „ Asistenta juridica internationa1a in materie penala" - pag.35.
7 C.Barbu -op.cit. .pag.32
R.M.Stanoiu - in S.C.J. nr.2/1967. pag.l83. functioneaza in cadrul ei lasa descoperite unele situatii, destul de numeroase, cum ar fi acelea ale infractiunilor formale sau care se refera la comiterea tentativei, incriminate de lege.
Instructiunile formale se consuma o data cu executarea in intregime a actiunii care constituie elementul material al infractiunii8 , pentru ca in acest domeniu se produce si starea de pericol care constituie rezultatul in forma specifica a acestor infractiuni.
Tentativa, ca forma a infractiunii, produce intotdeauna un rezultat socia1mente periculos, dar acesta consta doar intr-o stare de pericol pentru va1oarea sociala impotriva careia se indreapta fapta.
Daca am promova teoria rezu1tatului ar insemna sa cream un regim de impuritate in cazul infractiuni1or formale si a1 tentativei, lucru care este
in mod vadit in contradictie cu insasi ratiunea dreptului penal.

8 V .Dobrinoiu si colectiv -op.cit. , pag.142.
C. Teoria preponderentei

Aceasta teorie are in vedere criteriul actului socotit ca esential9 in continutul infractiunii si in desfasurarea activitatii infractiona1e. Locul de savarsire a infractiunii este, conform acestei teorii, locu1 unde s-a desfasurat actul cel mai important pentru rea1izarea infractiunii.
Teoria preponderentei, in functie de actul esentia1 din competenta activitatii infractionale, face difici1a aplicarea legii penale, creeaza dificultati organelor judiciare in identificarea actului preponderent al activitatii infractionale.
Daca am admite o asemenea teorie, ar trebui sa indicam criteriile in baza carora vom identifica actul esential al unei infractiuni, lucru foarte dificil de rea1izat, de a preciza ca un act sau altul are o pondere mai mare in cadrul unei activitati infractionale, care de fapt este unica. Atunci cand vom acorda o importanta mai mare unei Parti din activitatea infractionala,
inseamna sa rupem unitatea de infractiune, ceea ce este imposibil si in contradictie cu conceptul de infractiune.

9 G.Antoniu - Codul pena1 comentat si adnotat, partea generala, pag.27
M.Zolyneak -op.cit..pag.158
D. Teoria i1ega1itatii

O conceptie oarecum mai larga fata de teoria preponderentei o ofera teoria ilegalitatii, care are drept criteriu pentru determinarea locului infractiunii aparitia vinovatiei suficiente sa angajeze raspunderea penala a infractoru1ui.
Conform acestei teorii, infractiunea este considerata a fi fost comisa acolo unde s-a produs prima incalcare a legii penale, prima activitate pedepsibila - acte preparatorii pedepsibile, tentativa pedepsibila.
Aceasta teorie, dupa cum am mai spus, se foloseste de criteriul vinovatiei suficiente sa angajeze raspunderea penala a infractorului.10 Asadar , in cazul in care in strainatate s-au executat acte pregatitoare pedepsibile, la o anumita infractiune, iar executarea acesteia a avut loc pe teritoriul tarii noastre, infractiunea trebuie considerata ca fiind savarsita in strainatate.
Autorii acestei teorii, pentru determinarea locului savarsirii infractiunii au pornit de la ideea ca locul in care faptuitorul si l-a exteriorizat, pentru prima oara, printr-un act concret, hotararea de a savarsi infract1unea ar trebui considerat ca loc de savarsire a infractiunii.
Aceasta teorie nu poate fi acceptata, deoarece sunt numeroase cazuri i