o7u21ui
Capitolu I
Notiunea de delicventa juvenila Conceptul de „delicventa juvenila“ cuprinde doua notiuni distincte, care trebuie precizate, si anume conceptul de „delicventa“ si cel „juvenil“. Desi ambii termeni au intrat in limbajul comun si par sa aiba semnificatii bine determinate si univoce, ei sunt folositi adesea cu intelesuri diferite, nu numai in vorbirea curenta, ci si in limbajul stiintific. Lipsa unei definitii unitare si unanim acceptate constituie o sursa de confuzii care pot distorsiona rezultatele investigatiilor criminogene.
Termenul de „delicventa juvenila“ nu este intalnit nici in legislatia penala din tara noastra, nici in dreptul pozitiv din alte tari. El este o creatie a doctrinei penale si teoriilor criminologice sau sociologice, in incercarile lor de a grupa o serie de infractiuni in functie de criterii de varsta, considerandu-se in mod justificat, ca faptele penale prezinta o serie de particularitati determinate de nivelul de maturitate biologica si cu precadere mintala a subiectului activ al infractiunii.
Conceptul de „delicventa juvenila“ este sinonim in anumite limbi cum sunt italiana, germana si franceza, cu notiunea de „criminalitate juvenila“ : criminalita giovanile, criminalité juvénile, jugendkriminalitat. Cu toate acestea, la origine, si anume in limba latina, aceste cuvinte aveau intelesuri diferite. Verbul „delinquere“ avea acceptia de „a gresi“, „a scapa din vedere“, „a lipsi“, in timp ce prin „crimen“ se intelegea „crima“ la care se asociau semnificatiile de „acuzare“, „imputare“, „pricina a unui rau“.
Prin delicventa se intelege o serie de fapte ilicite, indiferent daca au sau nu un caracter penal (fuga de la domiciliu, absenta repetata si indelungata de la scoala, abandonul scolar nemotivat de cauze obiective, precum si anumite fapte imorale care nu constituie infractiuni).

Capitolul II
Factorii de risc pentru comportamentul deviant al minorului

2.1 Influenta factorilor prenatali
Este greu de presupus ca poti intalni copii sau adolescenti care sa nu fi comis cel putin o fapta nedorita, fapta care vizeaza un comportament antisocial sau care se afla in imediata sa apropiere.
S-a demonstrat ca copiii mamelor adolescente sunt mult mai dispusi sa devina delicventi. Asa de exemplu, Merry morash si Lila Rucker au analizat rezultatele obtinute in urma a patru cercetari intreprinse in America si Anglia si au descoperit ca mamele tinere sunt asociate cu familii care se afla in contradictie cu legile, cu lipsa unui support al bunastarii si absenta biologica a tatilor . Aceste mame au tendinta de a folosi metode de educatie neadecvate si insuficiente, iar copiii lor, deseori, lipsesc perioade mari de timp de la scoala si comit fapte ce vizeaza incalcarea legii. De asemenea, se pare ca prezenta biologica a tatalui are, in general, un efect de protectie si diminueaza mult faptele copiilor.
S-au realizat mai multe studii din care a rezultat faptul ca femeile care s-au casatorit din adolescenta, sunt expuse dublu sa aiba copii, care, la 32 de ani pot deveni infractori, procentul pe care-l avanseaza fiind de 49% . Din aceleasi studii s-a dedus faptul ca, consumul de droguri, alcool si tigari pe timpul sarcinii vor avea o influenta negativa asupra dezvoltarii ulterioare a copilului. Asa de exemplu, mama care fumeaza in perioada celor 9 luni este supusa riscului de a da nastere la copii cu deficiente, performantele scolare ale acestora fiind mult diminuate. Totodata, consumul excesiv de alcool va conduce la nasterea unor copii care vor fi predispusi la hiperactivitate, cu inteligenta scazuta si cu o vorbire defectuoasa .
Mamele care au consumat droguri pe timpul sarcinii au dat nastere la copii prematuri, cu modificari ale circumferintei capului, fiind intr-un cuvant anormali pentru varsta lor.
Nasterea de copii sub greutatea normala, in conditiile puse in discutie, si caremai au si alte complicatii, perinatale, predispune mai tarziu la probleme de devianta comportamentala.

2.2 Hiperactivitate si impulsivitate
In cercurile stiintifice s-a conturat tot mai pregnant opinia potrivit careia, factorii de personalitate, care mai tarziu pot duce la delicventa, sunt hiperactivitatea si impulsivitatea.
S-a mai demonstrat ca hiperactivitatea incepe, de regula, inainte de implinirea varstei de 5 ani, iar unii specialisti apreciaza ca ea debuteaza chiar inaintea varstei de 2 ani, apoi va marca momente de progres pe perioada copilariei, tinzand sa persiste chiar si in anii adolescentei. Aceasta este asociata cu stari de neliniste, impulsivitate si atentie dificila, de aceea, momentul este consemnat ca sindromul hiperactivitate-impulsivitate-atentie dificila (HIA). Sindromul HIA presupune, in opinia specialistilor, ca cei care il au este de asteptat ca pe viitor sa aiba comportamente care sa cada sub incidenta legii penale, chiard aca sunt si opinii potrivit carora se fac delimitari intre hiperactivitate sau impulsivitate si comiterea delictelor. Astfel, un grup de cercetatori suedezi a descoperit ca hiperactivitatea la 13 ani prezice infractiuni violente la 25 ani, fapt confirmat si de alte studii.
Intr-o masura combinata a HIA la copii cu varste intre 8 si 10 ani, in care s-a urmarit incidenta comiterii de infractiuni juvenile, independent de problemele care apar la aceasta varsta ca H.I.A ar fi o posibila cauza a dezvoltarii secventiale de mai tarziu spre delicventa. Asa de exemplu, un alt studiu realizat la Londra a descoperit ca acei copii irascibili si agitati in permanenta la varsta de 3 ani sunt predispusi sa comita delicte la 8 ani.

2.3 Inflenta inteligentei in obtinerea performantelor
Teoriile potrivit carora inteligenta scazuta este un important factor care duce la comiterea de delicte si poate fi identificat foarte devreme in decursul vietii, castiga tot mai mult teren.
In urma unui studiu efectuat de specialistii din Stokholm s-a stabilit ca, inteligenta scazuta la varsta de 3 ani ar putea sa reflecte predispozitia pentru comiterea de delicte in jurul varstei de 30 ani.
Proiectul „Perry Prescool“ din Michigan reliefeaza ca inteligenta scazuta la varsta de 4 ani anunta un posibil infractor care, la varsta de 27 ani va avea la activ cel putin o arestare pentru comiterea unor infractiuni.
Aceleeasi studii apreciaza ca este destul de riscant sa te raportezi separat la o inteligenta scazuta fara a lua in calcul si performantele scolare destul de slabe. Inteligenta verbala scazuta este asociata cu performantele scolare slabe, toate precizand un comportament deviant al minorului.
De asemenea, se apreciaza ca delicventii tind sa paraseasca scoala inca de la varste fragede, media fiind la 15 ani.
Inteligenta non-verbala scazuta este caracteristica, indeosebi, recidivistilor minori, care comit delicte inca de la varsta de 10-13 ani.
Masurarea inteligentei si a performantelor scolare a demonstrat ca copiii mai putin dotati intelectual pot comite delicte indiferent de alte variabile, ca de exemplu marimea familiei de origine. Alte studii au demonstrat ca delicventii obtin rezultate mai bune la testele de performanta non-verbala, decat la cele verbale, sugerand ca ei gasesc mai usor sensul obiectelor concrete decat cel al conceptelor abstracte.
Este foarte posibil ca inteligenta scazuta sa favorizeze aparitia factorului esec scolar. Mai multe studii longitudionale au demonstrat legatura indisolubila care exista intre esecul scolar si comiterea delictelor. O explicatie plauzibila este abilitatea de a manipula conceptele abstracte. Indivizii cu capacitati reduse de a obtine rezultate bune la testele verbale vor comite delicte pe timpul scolarizarii datorita abilitatilor lor inadecvate de a prevedea consecintele faptelor lor si de a aprecia sentimentele victimelor lor.

2.4 Rolul parintilor in dezvoltarea disciplinei si atitudinii juvenile

Despre rolul pe care il are familia in educarea tinerilor s-a vorbit destul de mult, iar societatea romaneasca „cei sapte ani de acasa“ a devenit un criteriu unanim acceptat, atunci cand in comportamentul unor indivizi se manifesta carente grave in ceea ce priveste educatia.
Studii de specialitate prezinta ca intre protectia parinteasca, disciplina, atitudine si delicventa exista o stransa legatura. Astfel, intr-o cercetare facuta in Londra pe un esantion de 120 de baieti si familiile lor, constatand ca cea mai importanta corelatie cu condamnarile pe care acestia le aveau era lipsa supravegherii parintesti la varsta de 10 ani. Intr-un alt studiu efectuat asupra minorilor de 14-15 ani si a mamelor lor s-a descoperit ca supravegherea scazuta a parintilor a fost principala cauza a delictelor comise de tinerele fete, iar pentru baieti a fost a doua cauza.
In „Studiul Cambridge“ s-a evidentiat ca severitatea parintilor practicata intr-un mod haotic, excesiva sau prea diminuata, cat si supravegherea defectuoasa a minorilor si conflictele parintesti au dus mai repede la cresterea numarului de infractiuni comise de copiii in cauza, decat la o diminuare a ratei criminalitatii in randul acestora. In general, prezenta in educatia copiilor a unor factori care se adauga celor parintesti dubleaza riscul de a comite delicte mai tarziu.
S-a stabilit ca, comportamentul parintilor, atunci cand el este neadecvat, poate constitui unul dintre principalii factori care duc la comiterea delictelor. Sustinatorii teoriei apreciaza ca aceasta influenta nu este totusi caracteristica pentru toti cei care au comis infractiuni ca adulti si pentru prima oara, insa un procent de 55% din baietii supravegheati defectuos la 8 ani au comis infractiuni la 32 de ani.
De altfel, se pare ca este important sa se tina seama si de transmiterea genetica a comportamentului violent de la parinti la copii.
In Indianapolis, intr-un studiu efectuat pe 900 de copii agresati fizic de parintii lor la varsta de 11 ani, s-a stabilit ca acestia au fost si suntpredispusi a deveni delcventi in urmatorii 15 ani. Aproape similar, si in „Studiul Cambridge“ se apreciaza ca disciplina severa si atitudinea prea toleranta a parintilor fata de copii la varsta de 8 ani predispun la violenta la 21 ani.
Cercetari si mai recente au evidentiat ca severitatea neadecvata a parintilor sau o toleranta prea larga fata de problemele minorilor poate sa predispuna copiii la violenta si la comiterea repetata de infractiuni in jurul varstei de 32 ani.
In Romania, preocuparea pentru indentificarea mecanismelor care ar permite prevenirea abandonului familial si scolar pare sa demareze abia acum, la inceput de secol XXI .
Problema de baza care trebuie inteleasa la nivelul autoritatilor romanesti este aceea de a nu se astepta pana cand comunitatea are probleme reale si copiii ajung in strada ci sa faca tot posibilul ca acestia sa fie indrumati catre scoala. Fiindca, din pacate, in Romania acest demers intampina numeroase dificultati, existand serioase semne de intrebare cu privire la profesionalismul si chiar, buna credinta a celor implicati in sistemul de protectie a copilului.
Fundatiile cu activitati de profit, tot mai numeroase pe zi ce trece, sunt preocupate de castigul propriu, in timp ce, din cauza lipsei de fonduri, majoritatea centrelor directiilor pentru protectia copilului sunt nevoite sa se ocupe de asigurarea conditiilor minime de hrana si viata, renuntand in mare parte la orice rol educativ.
Romania are o situatie economica dificila si, in majoritatea tarilor unde economia nu merge, protectia copilului este lasata la urma listei de prioritati. Cu toate aceste neajunsuri, este absolut necesar de inteles ca, daca dorim sa avem cat mai putini copii implicati in acte criminale, este foarte important pentru un copil ca el sa ramana in familie, mai ales cat siguranta educatiei lui este garantata acolo. Societatea nu poate schimba doar copilul, ci trebuie sa lucreze la fel de mult si cu familia.
Din pacate, situatia din unele judete pare a contrazice aceasta concluzie. Asa de exemplu, un bilant al starii infractionale din judetul Suceava privind anul 2001 este de-a dreptul terifiant.parchetul de pe langa Curtea de Appel Suceava semnaleaza ca criminalitatea in randul minorilor a crescut, intr-unsingur an, cu 90%, iar in randul tinerilor cu 47%. De asemenea, 44 de copii au fost omorati de parintii lor, iar 36 de copii au fost violati, intocmindu-se totodata dosare penale pentru rele tratamente aplicate minorilor in 39 de cazuri .
Numarul cazurilor de abuz asupra copiilor a crescut in ultimii ani, astfel de situatii fiind intalnite atat in cadrul familial, cat si in institutiile de ocrotire a minorilor, releva un studiu realizat de agentia guvernamentala pentru protectia copilului, impreuna cu organizatiile „Salvati copiii“ si UNICEF Romania.
Studiul face referire la toate formele de abuz asupra minorilor (emotional, fizic sau sexual), precum si la modalitatile de exploatare a acestora : prostitutia, turismul sexual si altele. Numarul infractiunilor sexuale s-a dublat, in 2000-2005 fata de anii precedenti, 30% fiind copii cu varste sub 14 ani. Totodata, in ceea ce-i priveste pe copiii din familii, aproape 90% dintre ei au fost macar o data supusi abuzurilor emotionale, in timp ce trei sferturi dintre ei au suferit abuzuri fizice.
Acelasi studiu releva ca marea majoritate a copiilor strazii se prostitueaza pentru a supravietui, dar peste 905 dintre ei refuza sa vorbeasca despre abuzurile la care sunt supusi. In jur de 10% dintre fetele care traiesc pe strada se prostitueaza de la varste foarte fragede, noua-zece ani. Pedofilia este din ce in ce mai des intalnita in randul copiilor strazii, avand o tendinta de dezvoltare si organizare. Multi dintre ei, mai ales baietii, sunt victime ale unor prietenide pe strada sau ale unor persoane care ii racoleaza pentru a-i pune in legatura apoi cu anumiti clienti. Autorii studiului sustin ca, in Bucuresti, exista in jur de 60-70 de clienti adulti, in majoritate straini veniti in Romania sub pretexul afacerilor sau al turismului. Acestia detin mai multe apartamente in Capitala, in care ii duc pe copii, cei mai multi cu varste intre8 si 15 ani, dupa care ii filmeaza ori ii fotografiaza in timp ce intretin relatii sexuale cu ei.
Studiul a relevat si existenta, in institutiile de ocrotire, a tuturor formelor de abuz asupra copiilor, fie din partea colegilor mai mari, fie din partea personalului centrelor. Astfel, apropape jumatate dintre cei 3000 de copii institutionalizati intervievati au confirmat practicarea pedepselor cu bataia, admitand insa ca aceasta a fost mai putin aplicata in ultimii doi-trei ani. Mai mult de o treime dintre minorii din centrele de ocrotire au spus ca au cunostinta despre obligarea altor copii la practici sexuale, dar putini au recunoscut ca au fost supusi unor astfel de abuzuri ori ca ele s-au intamplat in institutiile lor.
Situatia din olanda, de exemplu, ar putea fi un bun ghid pentru cei care-si propun sa faca educatie. Acolo, a inceput sa se desfiinteze progresiv institutiile abilitate in domeniu iar asistentii sociali merg in familia copilului, unde lucreaza nu numai cu copilul, dar si cu parintii si fratii sai .

2.5 Influenta familiilor dezmembrate si al separarii cuplurilor asupra comportamentului devian al minorului
Majoritatea studiilor intreprinse in legatura cu inflenta dezmembrarii familiilor si separarii cuplurilor asupra comportamentului deviant al minorului au fost focalizate mai mult pe pierderea tatalui, fiindca, pur si simplu, pierderea acestuia se intampla mult mai des.
In America, la Boston, s-a efectuat un studiu cu privire la relatia care exista intre familiile care au suferit pierderea din diverse motive a tatalui si comiterea mai tarziu, de catre copiii lor, a unor delicte severe. Astfel, s-a descoperit ca baietii care provin din aceste familii comit 60% din delictele juvenile, iar cei care provin din familii unde starile conflictuale sunt acutizate, fara insa ca parintiii sa se fi despartit, comit 52% din aceste delicte. Comiterea delictelor este intr-un procent semnificativ mai redus la familiile unite 22% si aproape la fel de scazut in cazul lipsei tatalui, dar unde mama are o atitudine afectuoasa.
Aceste progrese sugereaza ca o familie dezmembrata dar unde mama este afectuoasa nu reprezinta un factor criminologic mai important decat o familie cu conflicte intre parinti, dese sau foarte dese. Mai mult, o mama iubitoare poate fi capabila intr-un anumit sens de a compensa lipsa tatalui.
Rolul familiilor monoparentale (cu ambii parinti), cu conflicte in predispunerea la violenta, este accentuat de datele oferite de cercetarile intreprinse in cadrul Institutului National Britanic, asupra a 500 copii nascuti intr-o saptamana, in 1990. la aceste cercetari au fost exclusi copiii nelegitimi, „din flori“, asa ca toti copiii supusi studiului si-au inceput viata intr-o familie cu parinti casatoriti.
S-a stabilit ca copiii din familiile dezmembrate prin divort sau separate au un risc potential mult mai crescut sa inceapa sa comita infractiuni la varsta de 21 ani, in comparatie cu cei din familiile unite.
De asemenea, s-a constatat ca in familiile care s-au destramat in timp ce copiii aveau 0-4 ani, acestia erau mult mai predispusi la delicventa fata de copiii carora, de exemplu, li se dezmembrau familiile la varsta de 11-15 ani.
Recasatoria (care se inampla mai adesea dupa divort decat dupa moarte) a fost, de asemenea, asociata cu un risc crescut de delicventa, fapt care ar putea sugera un posibil efect negativ al parintelui vitreg. Familiile monoparentale sunt mult mai puternic expuse la delicventa atunci cand au drept cauze separarea sau divortul parintilor, decat moartea.
„Studiul Cambridge“ subliniaza faptul ca parintii separati permanent sau temporar, inainte de varsta de 10 ani a copilului, cand de obicei se despart total, pot constitui una din cauzele importante care conduc catre delicventa, insa, cu conditia ca separarea sa nu fie cauzata de spitalizare sau de moarte. Acelasi studiu, totusi, a scos in evidenta si faptul ca familiile dezmembrate la varsta dmai mica de 5 ani a minorului, chiar si in aceste situatii (moarte sau spitalizare prelungita), prezinta un potential criminogen, sustinand ca, in asemenea cazuri, 56% dintre copiii separati de un membru al familiei au fost condamnati. Cercetari mai recente sustin ca, intr-o proportie semnificativa si in anumite conditii, si minorii crescuti intr-o familie monoparentala prezinta riscul de a ajunge sa comita delicte.
Cercetarile care au fost intreprinse au sesizat faptul ca sunt dificil de descifrat efectele specifice ale familiilor dezorganizate si ale familiilor cu un venit mic, fiindca si familiile monoparentale traiesc adesea in saracie.

2.6 Privarea socio-economica
Multe teorii criminologice apreciaza ca delicventii provin din clasele joase ale societatii. Albert Cohen, in urma cu peste 40 ani, sustinea ca minorii din clasele de jos (sarace) reusesc cu greu sa ajunga la standardele cde mijloc, fiindca parintii lor tind sa nu-i invete sa amane satisfactiile imediate in favoarea celor pe termen lung .
Copiii din clasele de jos traiesc subcultura delicventei acestora, deoarece, pentru ei standardele clasei de mijloc sunt de neatins. Ca urmare, se sustine ca pentru acesti copii a ajunge la statutul social si material al clasei de mijloc prin mijloace proprii si legale devine un tel imposibil si, de aceea, ei recurg la incalcarea legii. In general vorbind, clasele sociale si statutul socio-economic al familiilor, in cultura americana, se masoara dupa prestigiul ocupational al familiilor cu venit scazut. Astfel, persoanele cu slujbe profesionale sau manageriale sunt plasate in clasele superioare, in timp ele slujbe care necesita abilitati manuale sunt considerate ca fiind specifice claselor inferioare. Mai mult, datele refera la cativa ani in urma, cand era unanim acceptat ca tatal era capul de familie si mama casnica. Acest fapt poate face dificila masurarea realista a statutului socio-economic pentru familia monoparentala sau cu 2 parinti care muncesc.
In multe cercetari crim inologice, delicventii sau non-delicventii sunt egali in fata statutului socio-economic. De altfel, despre relatia dintre statutul socio-economic si comiterea de delicte exista un volum impresionant de literatura care, insa, este caracterizata de contradictii, desi multe alte opinii inclina sa creada ca intre statutul socio-economic si comiterea de delicte nu exista o corelatie.
In America se afirma de catre unii teoreticieni ca aceste clase sociale joase pot fi asociate cu comiterea de delicte, dar nu si cu auto-marturisirea faptelor proprii. Prin aceasat, se sugereaza ca acuzarea delicventilor de catre politie si tribunale este, de fapt, o masura restrictiva impotriva claselor sociale sarace tinere. Totusi, unele studii britanice au identificat sau au raportat ca au gasit legatura intre clasele sociale joase si comiterea de delicte. Asa de exemplu, intr-un studiu intreprins in 1990, cercetarile au evidentiat ca delicventa juvenila predomina in functie de prestigiul ocupational si educativ al parintilor. La nivelul societatii romanesti, unde saracia aproape ca s-a generalizat, delicventa juvenila nu este neaparat legata de prestigiul ocupational si educativ al parintilor. Aici, problema pare a fi mult mai complicata deoarece parintii, multi cu studii superioare, au o instructie care ii determina sa-si supravegheze si sa-si educe copiii intr-un alt alineat decat cel al crimei. Problema, daca exista, este mult mai subtila si implica mult mai multi factori, nu neaparat doar prestigiul ocupational si veniturile parintesti.
Alte sutdii au masurat mai multi indicatori ai statutului socio-economic pelcand de la familiile de origine, incluzand si venitul familiei, prestigiul ocupational, instabilitatea angajarii intr-o slujba. Multe dintre masurile care au fost facute prestigiului ocupational nu duceau in mod semnificativ la comiterea de delicte, iar obtinerea unui venit scazut pe familie s-a stabilit ca expune la comiterea de infractiuni atat pe minori cat si pe adulti.
De asemenea, incercand sa afel daca un statut socio-economic scazut al parintilor influenteaza delictele copiilor, s-a stabilit ca multe dintre masurile prestigiului ocupational nu duceau in mod semnificativ la comiterea de acte delictuale, chiard aca, uneori, un venit scazut al familiei poate favoriza incalcarea legii, atat de minori cat si de adulti .
Privarea parintilor de un statut socio-economic adecvat este asociata deseori si cu o posibilitate largita, oferita copiilor de a comite infractiuni.
Se apreciaza ca, si dupa ce copilul creste si se dezvolta, se mai poate inca observa in comportamentul sau, care este unul normal, obisnuit, privarea socio-economica pe care a avut-o in copilarie.
Aceleeasi studii apreciaza ca o mare parte din copiii observati, cu varste intre 15-18 ani, au suferit condamnari cand nu erau angajati si mult mai putin atunci cand aveau o slujba. Constatarea vine sa sugereze ca, intr-un anumit fel, neangajarea tinerilor intr-o activitate utila societatii poate fi una din cauzele comiterii de infractiuni si ca, avand un serviciu, ei pot fi indepartati de la comiterea altor delicte.
In tarile unde economia de piata functioneaza, privarea socio-economica constituie un important factor de risc pentru producerea crimei, in general pentru incalcarea legii, iar copiii din familiile cu un venit scazut sunt mai expusi la a comite crime, decat copiii celor cu un prestigiu ocupational scazut dar cu posibilitati financiare.

2.7 Influenta actului de scolarizare in producerea delicventei
Sunt tot mai dese vocile in domeniul cercetarii criminologice care sustin ca comiterea de delicte variaza si in functie de scoala unde invata copilul . Exista scoli care au o ridicata rata a delicventei si unde, de la inceput, se instaleaza un inalt nivel de neincredere intre profesori si elevi. Desigur, in asemenea cazuri se pune problema clarificarii urmatoarelor situatii : ce procent din diferentele dintre scoli trebuie atribuit organizarii scolare, climatului si practicilor interne si ce procent diferentelor personale ale elevilor ?
„Studiul Cambridge“ a investigat copiii care intrau in scolile primare si urmau cursurile pana ajungeau la scolile secundare, efectele scolii asupra comiterii de delicte. Astfel, la copiii de 8-10 ani, profesorii au constatat o inclinatie a acestora de a continua comportanentul antisocial pe care l-au avut pzna la urmarea cursurilor scolare, in mediul familial sau intr-un alt mediu in care au fost crescuti copilul pana la varsta de 8 ani.