Potrivit art. 948, conditiile esentiale pentru validitatea unei convetii sunt: q6l11lo
1) Capacitatea de a contracta
2) Consimtamantul valabil al partii ce se obliga
3) Un obiect determinat
4) O cauza licita
Textul se refera la conditiile cerute pentru valabilitatea unei conventii (contract). Doctrinar, s-a apreciat ca aceleasi conditii privesc atat contractele, cat si actele unilaterale.
In al doilea rand, textul se refera la cerintele esentiale pentru valabilitatea unui act juridic, ceea ce inseamna ca fie legea, prin dispozitiile speciale, fie partile pot sa stabileasca si alte conditii sau cerinte de valabilitate.
Capacitatea de a contracta
Art. 949: “Poate contracta orice persoana ce nu este declarat incapabil de catre lege”. Potrivit art. 950: “Necapabili de a contracta sunt minorii, interzisii, in genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte”.
Capacitatea de a contracta apare ca o expresie a capacitatii de exercitiu a persoanelor fizice si de aceea dispozitiile art. 950 trebuie intregite cu cele ale Decretului 31/1954 si ale Codului familiei, privitoare la incheierea de acte juridice in numele incapabililor si privitor la incuviintarea actelor juridice ale celor cu capacitate restransa.
In al doilea rand, pe langa incapacitatile generale, care rezulta din minoritate si din punerea sub interdictie, art. 90 enunta, la modul general, existenta unor incapacitati generale instituite de legiuitor pentru anumite persoane si in privinta anumitor acte juridice.
Ex: Potrivit art. 1307, Cod civil, sotii nu pot incheia intre ei contracte de vanzare-cumparare.
In al treilea rand, nesocotirea unei incapacitati generale de a contracta rezultate din minoritate sau punerea sub interdictie, atrage dupa sine nulitatea relativa a actului juridic. In schimb, nesocotirea unor incapacitati speciale poate sa atraga fie nulitatea relativa, fie nulitatea absoluta a contractelor, dupa cum acea incapacitate a fost instituita pentru a proteja un interes public sau a unui interes precumpanitor privat.
Cat priveste incapacitatea minorilor si a interzisilor, art. 952, Cod civil prevede ca: “Persoanele capabile de a se obliga nu pot opune minorului si interzisului incapacitatea lor”, ceea ce inseamna ca cererea de declarare a nulitatii unui act juridic incheiat de un minor sau de un interzis poate fi introdusa doar de cei in cauza (minorul sau interzisul), prin reprezentantul legal, cu incuviintarea ocrotitorului legal si de catre autoritatea tutelara.
Cauza -; O cerinta de valabilitate a consimtamantului, o conditie de valabilitate a actului juridic. Ea precede consimtamantul si explica in ultima instanta de ce o anumita persoana consimte la incheierea unui act juridic.
Cauza a fost asimilata cu scopul acestuia, mai exact, cu reprezentarea mentala a realizarii scopului.
Teoria moderna asupra cauzei face distinctie intre doua elemente ale acesteia: a) Scopul imediat care este un element abstract, obiectiv si invariabil, in cadrul acestei categorii de contracte.
De pilda, in contractele sinalagmatice si oneroase, scopul imediat al fiecarei parti este considerarea prestatiei pe care o va executa cealalta parte.
In contractele cu titlu gratuit (in liberalitati), scopul imediat al celui care se obliga este intentia de a gradifica, de a procura altuia un avantaj economic fara a primi in schimb un echivalent. b) Scopul mediat -; Un element subiectiv, concret si variabil de la un contract la altul. El consta in mobilul concret care determina o persoana sa consimta la incheierea unui anumit contract, mobil care difera de la persoana la persoana si de la contract la contract, stiind ca cineva poate sa consfinteasca la incheierea unui contract, avand in vedere anumite insusiri ale obiectului acestuia, in vreme ce alta persoana are in vedere niste calitati ale persoanei cu care contracteaza.
Aceasta largire a notiunii de cauza, prin includerea in ea a scopului mediat, si-a vadit utilitatea practica prin aceea ca a permis instantei de judecata sa cenzureze legalitatea si moralitatea anumitor conventii, care, aparent, respectiv apreciate prin prisma scopului imediat, erau licite si morale, dar, in realitate, ele aveau un scop mediat fie ilicit, fie imoral.
Pentru a duce la incheierea unui act valabil, cauza trebuie sa raspunda anumitor cerinte. Mai intai, ea trebuie sa existe. Cat priveste lipsa cauzei, doctrinar, nu exista un punct de vedere conturat, dar daca consideram cauza ca fiind o reprezentare mentala a realizarii scopului inseamna ca ea poate sa lipseasca, practic, doar atunci cand lipseste discernamantul, cat si atunci cand consensul uneia dintre parti a fost viciat prin violenta.
Cauza trebuie sa fie reala, nu falsa. In realitate cauza falsa se rezuma la o eroare asupra cauzei si ca urmare consecintele sale trebuie sa fie aceleasi cu ale erorii.
Cauza mai trebuie sa fie licita, iar potrivit art. 968, Cod civil: “Cauza este nelicita cand este prohibita de legi, contra bunelor moravuri si ordinii publice”, ceea ce inseamna ca legiuitorul a identificat, practic, cauza imorala cu cea ilicita.
Cat priveste dovedirea cauzei, art. 967, aln. 1, Cod civil prevede ca: “Conventia este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa”, iar in aln. 2: “Cauza este prezumata pana la dovada contrarie”.
Cele doua texte instituie doua prezumtii: cea a existentei cauzei si cea de valabilitate a cauzei, ceea ce inseamna ca, atunci cand se ridica problema anularii unui contract, pe motiv ca are o cauza ilicita, imorala sau pe motiv ca aceasta ar lipsi sau ar fi falsa, cel care afirma caracterul ilicit al cauzei, lipsa ori falsitatea acesteia, va trebui sa faca dovezile corespunzatoare.
Consimtamantul
Prin consimtamant se desemneaza, uneori, insasi acordul de vointa realizat cu ocazia incheierii unui contract, iar, alteori, doar manifestarea exteriorizata a hotararii uneia dintre parti de a incheia un act juridic, fie unilateral, fie bilateral.
Indiferent de intelesul ce i se atribuie, consimtamantul trebuie sa indeplineasca anumite cerinte pentru a duce la incheierea unui act juridic valabil.
Cerintele consimtamantului a) El trebuie sa provina de la o persoana care are discernamant, are posibilitatea de a realiza semnificatia si consecintele actului pe care-l incheie. De precizat este faptul ca problema discernamantului se poate ridica si se poate discuta doar in cazul persoanelor care au capacitatea de a contracta sau incheia acte juridice si aceasta deoarece, in cazul persoanelor lipsite de capacitate fie ca este vorba de incapacitate rezultata din minoritate sau din punere sub interdictie, fie ca este vorba de o incapacitate speciala, prevazuta expres de lege, problema discernamantului nu intereseaza, fiindca acele acte vor fi nule pentru lipsa de capacitate. b) El sa fie dat cu intentia de a produce efecte juridice, cerinta care rezulta din insusi definitia actului juridic civil. Prin urmare, nu va avea valoare de consimtamant o manifestare de vointa sau un acord dat din curtoazie (complezenta), la fel cum nu va avea valoare de consimtamant o manifestare de vointa, afectata de o conditie pur potestativa suspensiva in favoarea celui care se obliga, exprimata intr-o forma de genul: “Iti voi da, daca voi vrea”. c) Consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat intr-un fel in care sa poata face posibila cunoasterea lui de catre cealalta parte sau de catre cei interesati. Aceasta cerinta rezulta din definitia consimtamantului.
Avand in vedere ca principiul care carmuieste in dreptul nostru forma actelor juridice este principiul consensualismului, putem trage concluzia ca, de regula, exteriorizarea consimtamantului se poate face in orice fel: in scris, verbal si chiar printr-o atitudine din care se rezulte, neindoielnic, intentia unei persoane de a incheia un act juridic.
Doctrinar, s-a ridicat problema de a sti daca simpla tacere, neconcretizata in vreo actiune sau atitudine, are valoare de consimtamant. In esenta, s-a retinut ca tacerea poate valora consimtamant in trei imprejurari: a) Atunci cand legea ii confera aceasta valoare.
Ex: Cazul contractului de locatiune, pentru care art. 1437, Cod civil prevede ca: “Daca dupa expirarea termenului stipulat in contractul de locatiune, locatarul ramane si este lasat in posesia bunului dat in locatiune, atunci se considera locatiunea, respectiv contractul de locatiune ca reinnoit” -; Tacita relocatiune. b) Aceea in care partile, in mod expres, printr-un contract prevad ca in raporturile dintre ele, tacerea uneia dintre parti, respectiv faptul de a nu raspunde la propunerile celeilate parti, intr-un anumit termen, sa aiba valoare de consimtamant. c) Aceea in care obiceiul locului confera tacerii valoare de consimtamant.
Problema exteriorizarii consimtamantului poate fi analizata si in corelatie cu ceea ce se cheama forma actului juridic. Din punctul de vedere al formei, se face distinctie intre forma ceruta pentru insasi valabilitatea actului juridic, caracteristica actelor solemne si care poate fi privita ca o conditie de valabilitate a consimtamantului, acarei neindeplinire atrage, de regula, nulitatea absoluta a actului juridic.
Apoi, forma ceruta pentru probatiunea actului juridic (ad probationem), forma care nu mai tine de valabilitatea consimtamantului, ci numai de cerintele privind dovada actului juridic. Aceasta forma este extrinseca consimtamantului, iar nerespectarea ei nu atrage nevalabilitatea actului juridic, ci doar imposibilitatea de a dovedi, in cazul unui litigiu, respectivul act.
In al treilea rand, se vorbeste de forma ceruta pentru opozabilitatea actului juridic, iar in contextul acesteia sunt frecvent amintite o seama de operatiuni ulterioare incheierii actului juridic, care au menirea de a face opozabilitatea acestui act tertelor persoane.
Ex: Inscrierea in cartile funciare
In realitate, in acest caz este vorba despre niste forme ulterioare incheierii actului juridic, care au ca scop realizarea publicitatii acestuia si a opozabilitatii.
Despre o forma a actului juridic ceruta pentru insasi opozabilitatea lui, se poate vorbi doar atunci cand insasi actul juridic trebuie incheiat printr-un inscris autentic, pentru ca creditorul sa poata opune dreptul sau unei terte persoane. d) Consimtamantul sa fie neviciat. Art. 953: “Consimtamatul nu este valabil cand este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol”.