s9l1lb
UNIVERSITATEA “1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE SOCIALE

INSTITUTII DE DREPT PRIVAT

MASTERAT ANUL I

COMISIA EUROPEANA

PLANUL TEMEI

A. Istoric, caracterizare generala

B. Componenta Comisiei

C. Organizarea Comisiei

D. Functionarea Comisiei

E. Competenta Comisiei

Pozitia romaniei privind indeplinirea obiectivelor strategiei fiscale propuse de comisia europeana

1) Vegheaza asupra felului in care statele si institutiile comunitare pun in aplicare dispozitiile tratatelor si a restului de documente emise in executarea lor
2) Participa la derularea procesului decizional care are loc la nivelul altor institutii comunitare, sens in care emite avize si recomandari
3) Dispune de o putere de decizie proprie
4) Poate propune proiecte legislative
5) Competente de reprezentare
6) Noile responsabilitati ale Comisiei Europene
7) Limitele puterii Comisiei Europene.

Coordonator stiintific:
Masteranzi:
Prof. univ. dr. Mircea Criste
Popa Ioan
Seffer Laurentiu

A. Istoric, caracterizare generala

Institutie originala, Comisia isi incepe istoria odata cu aparitia Inaltei Autoritati -; executivulprimei comunitati europene, cea a carbunelui si otelului in 1951. Termenul de comisie este folosit in tratatele de la Roma din motive strategice, in incercarea de a diminua sensul supranational, considerat prea extins in primul tratat. Pana, la intrarea in vigoare a tratatului de fuzionare a executivelor din 1965, cele trei comunitati europene au avut trei executive, doua comisii ( Euratom, CEE ) si Inalta Autoritate (CECO ).
Crearea Uniunii Europene si implicit a Comisiei n-ar fi fost posibila fara decizia Consiliului European de la Milano, din decembrie 1985, care a decis reunirea intr-un singur text a amendamentelor asupra tratatului de la Roma, privind crearea CEE, si a dispozitiilor privind cooperarea politica de unde si denumirea de "Act Unic European“.
Institutie administrativa si politica, Comisia Comunitatii Europene se personifica cel mai mult prin faptul ca, spre deosebire de secretariatul general al unei organizatii internationale, ea nu este doar gestionarul actiunilor comune, ci prin misiunile si competentele pe care le are, ea este pistonul procesului de integrare europeana.
Principalul rol a Comisei este aparatoarea tratatelor fiind dotata cu putere de initiativa legislativa si de executie, rol de punere in executare a politicilor comunitare.
Prezinta urmatoarele trasaturi definitori:
- in cadrul “triunghiului institutional” Consiliu (reprezentand statele membre la nivelul ministrilor sau pentru Consiliul European, la nivelul sefilor de stat sau de guvern), Parlament European (democratic ales, cu rol legislativ, Comisia reprezinta interesul general al Comunitatilor, fara ignorarea intereselor statelor membre, in cadrul procesului decizional Directoratele sale solicitand opiniile unor experti ai statelor comunitare, grupati in comitete nationale de experti, in acest fel armonizanduse interesul comunitar cu cel national.
- este o institutie supranationala, fiind compusa din reprezentanti ai statelor membre, candidaturile fiind propuse de catre guvernele acestora.
- desi este o institutie supranationala, membrii Comisiei isi exercita atributiile in interesul Comunitatilor, beneficiind de o deplina independenta, neputand primi dispozitii din partea statelor ai caror reprezentanti sunt
- activitatea Comisiei are un caracter permanent
- detine monopolul de initiativa legislativa
- asigura punerea in executare si supravegheaza respectarea dispozitiilor tratatelor comunitare si a restului actelor normative emise in vederea punerii in executare, de catre statele membre si celelalte institutii comunitare
- raspunderea membrilor Comisiei pentru actele emise de catre institutie este colegiala
Modul de organizare si functionare al Comisiei este stabilit in cadrul oferit de dispozitiile art.155 -; 163 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, astfel cum au fost ele modificate prin Tratatul privind Uniunea Europeana (art.G pct.48) si Tratatul de la Amsterdam (art. 2 pct.40 si 41).
Ca organizare ea cuprinde 26 directorate si 50 servicii speciale. Sediul Comisiei este la Bruxelles, Rue de la Loi 200, B-1049, telefon (32-2) 2991111, iar o parte din serviciile sale auxiliare functioneaza la Luxemburg. Pe internet https://www.europa.eu.int. Delegatia Comisiei Europene in Romania isi are sediul in Bucuresti, str. Grigore Mora nr.11, iar Centrul de Informare al Comisiei Europene in Romania, Calea Victoriei nr.88, Piata Revolutiei telefon/fax 01/3153470; E-mail: contact@infoeuropa.ro, Internet: https://www.infoeuropa.ro.

B.Componenta Comisiei

La inceputirile Uniuni Europene, formata din 6 state, Comisia detinea 9 membri, numarul lor crescand la 13 odata cu aderarea la UE in 1973 a Danemarcei, Irlandei, Mari Britani, iar la 17 dupa aderarea Greciei, Portugaliei si Spaniei. In 1995 avea 20 de comisari nationali ca in prezent sa fie format din 25 comisari desemnati de guvernele statelor membre, “a caror independenta este in afara oricarui dubiu”, pe baza competentei lor generale si profesionale.
Tratatul de la Nisa, ultimul tratat cominitar ce amendeaza tratatele institutive din anii '50, au fost luate in considerare doua optiuni:
- Fie de a reduce numarul de membri ai Comisiei la unul pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene
- Fie reorganizarea Comisiei pe un numar inferior de membri numarului statelor membre componente (prin sistemul de rotatie bazat pe principiul egalitatii)
Votul a fost de 10:5, fiind ales prima varianta cu un reprezentant al fiecarui stat membru cu aplicabilitate din 2005, iar din 2010 cand Uniunea Europeana va avea 27 membri, Comisia isi va reduce numarul cu instituirea celei de a doua varianta, cu implementarea sistemului rotatiei statelor membre bazat pe principiul egalitatii reprezentarii statelor.
Summit-ul de la Nisa a decis ca, in cazul unei Uniuni de 27/28 sau mai multi membri sa se schimbe si structura Comisiei Europene, tarile mari acceptand sa renunte la cel de al doilea comisar pana in 2005, pentru a permite tarilor mici de a fi reprezentate. S-a decis ca viitoarea Comisie Europeana sa aiba in principiu un plafon “mai mic de 27” in momentul in care UE va cuprinde 27 state membre, numarul final urmand sa fie decis ulterior “in unanimitate” de statele membre.
Pana in 1983 fiecare stat isi numea comisarul sau comisarii “sai”, ceea ce nu favoriza nicidecum independenta Comisiei. Prin tratatul de la Maastricht, s-a stabilit ca presedintele Comisiei sa fie desemnat in urma consultarii Parlamentului, el fiind la randul sau, consultat pentru desemnarea celorlalti membri ai Comisiei. Apoi, intreaga Comisie este investita printr-un vot de aprobare in Parlament. Tot prin vor, Parlamentul European poate cere printr-o motiune de cenzura demisia in bloc a Comisiei, caz in care ea continua sa gestioneze problemele coerente pana in momentul inlocuirii sale efective.
Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare in 1999, a adus o noua modificare in privinta numirii Comisiei: Parlamentul European trebuie sa aprobe oficial numirea presedintelui Comisiei, in locul simplei confruntari, ceea ce-i confera o mai mare autoritate in desemnarea colegilor sai.
Comisia este formata din 25 comisari, numiti de guvernele statelor comunitare pentru o perioada de 5 ani. Mandatul lor putand fi reannoit de Parlamentul European, la sfarsitul fiecarei interval, printr-un vot de investitura.
Membrii Comisiei sunt recrutati din randul celor mai buni profesionisti in diverse sectoare de activitate, fiind persoane cu o bogata experienta politica si manageriala, cu o conduita ireprosabila. Dispozitiile comunitare nu stabilesc cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca un candidat pentru a fi numit intr-o astfel de functie, singura conditie impusa fiind aceea ca in componenta Comisiei sa intre cel putin cate un reprezentant al fiecarui stat membru.
Procedura de numire a membrilor Comisiei este urmatoarea:
- guvenele statelor membre desemneaza, de comun acord, persoana pe care intentioneaza sa o numeasca in functia de Presedinte al Comisiei
- in continuare, acelasi guverne, de comun acord cu presedintele deja stabilit, desemneaza celelalte persoane pe care intentioneaza sa le numeasca ca membrii al Comisiei
- presedintele si membrii Comisiei, desemnati conform procedurii de mai sus, sunt supusi spre aprobare Parlamentului European, ca organ colegial
- dupa aprobarea in Parlament, presedintele si membrii Comisiei sunt numiti de guvernele statelor membre, de comun acord

Independenta Comisiei decurge si din principiul colegialitatii in adoptarea deciziilor si raspunderea pentru indeplinirea lor. Acestea sunt imputabile colegiului si nu fiecarui comisar luat individual.
Colegialitatea presupune ca responsabilitatea politica a Comisiei in fata Parlamentului sa fie colectiva. Atunci cand un comisar european de origine franceza ( dna Edith Cresson, fost prim-ministru al Frantei) a fost acuzat de coruptie, in urma cu cativa ani, intreaga Comisie si-a prezentat demisia in fata Parlamentului -; decizie care a fost acceptata.
Competenta Comisiei sunt enumerate in art. 155 din Tratatul de la Roma, reluate in Tratatele de la Maastricht si Amsterdam. Ele sunt:
- Gardian al Tratatelor UE
- Functie de initiativa, formuleaza propuneri, recomandari si avize. Pe baza avizului, Comisia recomanda Consiliului European inceperea negocierilor de aderare la UE
- Functie de executie si de gestiune. Exercita competente de executie pe care i le confera Consiliul
- Functie de decizie. Participa la adoptarea actelor de catre Consiliu si Parlament
- Functie de control. Dispune de prerogative pentru a face respectate obligatiile impuse de actele comunitare: vegheaza la respectarea regulilor concurentei de catre agentii economici; face verificari si pronunta sanctiuni in cauze care privesc intereselr financiare ale comunitatii; statueaza asupra ajutorului de stat in tarile membre; asigura aplicarea clauzelor de salvgardare
- Indeplineste functia de reprezentare interna si externa a Uniunii
Comisia a detinut, mult timp, un cvasi-monopol asupra functiei de initiativa in cadrul Uniunii Europene, intrucat Consiliul nu putea statua in chestiuni ce tin de competenta comunitara decat in baza unei propuneri a Comisiei. Monopol ce a fost contestat de Parlamentul European, care vrea sa dispuna de acest drept asemenea parlamentelor nationale. Tratatul de la Maastricht clarifica aceasta problema prin introducerea proceduri de co-decizie care permite Parlamentului sa respinga textul Comisiei dupa o a treia lectura.
In ideea asigurarii unui cadru de independenta si siguranta membrii Comisiei se bucura de privilegiile si imunitatile inscrise in “Protocolul cu privire la privilegiile si imunitatile Comunitatilor europene” din anul 1965 si anume:
- imunitate de jurisdictie pentru activitatea desfasurata in exercitiul mandatului, de care continua sa beneficieze chiar si dupa incetarea acestuia
- scutirea de impozite pe salariile si alte drepturi banesti de care beneficieaza
Mandatul membrilor Comisiei inceteaza:
- la expirarea perioadei de cinci ani pentru care au fost numiti (mandat ce poate fi reanoit)
- prin deces
- demisie individuala sau in bloc
- in cazurile in care Parlamentul adopta motiuni de cenzura
- prin demitere
In cazul decesului, demisiei sau demiterii unui membru, Consiliul, cu votul unanim, fie va hotara inlocuirea celui in cauza cu o alta persoana pentru durata de mandat care a mai ramas de executat, fie, in situatiile in care mandatul se apropie de final, va decide ca nu mai este cazul sa faca o astfel de inlocuire.
Daca Presedintele Comisiei a decedat ori si-a dat demisia, inlocuirea lui pentru restul de mandat este obligatorie.
Demiterea unui membru al Comisiei se hotaraste de catre Curtea de Justitie, la cererea Consiliului sau a Comisiei in ansamblul ei, in situatiile in care se constata ca persoana in cauza si-a incalcat obligatiile asumate la preluarea functiei, nu mai indeplineste conditiile necesare pentru exercitiul mandatului sau a comis o fapta de o culpabilitate grava.

C. ORGANIZAREA COMISIEI

Ca urmare a ariei de cuprindere a responsabilitatilor sale, Comisia este cea mai mare institutie a UE. Are aproximativ 15.000 de functionar permanenti, cca. 3500 angajati temporar, ceea ce reprezinta dublul personalului ansamblului celorlalte institutii. Recrutarea functionarilor si functionarea administratiei comunitare prevad proceduri care sa evite formarea unor „celule nationale”. Numar considerat destul de scazut fata de responsabilitatile sale in cadrul UE.
Personalul angajat in administratia marilor orase este adesea mult mai numeros. Costurile de functionare ale Comisiei reprezinta circa 3,3% din bugetul annual al UE.
Aproximativ o cincime din personalul Comisiei se ocupa cu lucrari de traducere si interpretare. Deorece legile adoptate la Bruxelles sunt adesea direct aplicabile in Statele membre, cetatenii trebuie sa fie in masura sa ia la cunostinta aceste texte in propria lor limba.

Comisia este compusa din 26 de directii generale (DG) si din 15 servicii specializate. Are o structura piramidal-ierarhizata, un mare dozaj intre nationalitati si zone geografice.
Fiecare directie este condusa de un director general, al carui rang este echivalent cu cel de inalt functionar in cadrul unui minister. Directorii generali raspund de actiunile lor in fata comisarilor, fiecare dintre ei asumandu-si responsabilitatile politice si operationale pentru una sau mai multe directii generale.
Atunci cand vorbim de “Comisie” ca organ politic, ne referim la cei 25 comisari (membri ai Comisiei) care o compun.
Conducerea Comisiei este formata din:
1) Presedintele Comisiei. Desemnat cu 6 luni inainte ca mandatul sau sa inceapa, aceasta este consultat in legatura cu desemnarea celorlalti comisari. Numirea sa se face pentru un mandat egal cu cel al Comisiei.
Presedintele Comisiei Europene este figura cea mai proeminenta a Uniunii Europene, cea mai mediatizata persoana din angrenajul institutional comunitar, fapt ce a determinat ca toate comisiile ce au functionat au purtat numele presedintilor lor -; de exemplu Comisia Jenkins, Comisia Thorn, Comisia Delors, Comisia Santer, Comisia Prodi, Comisia Baroso.
Presedintele Comisiei are, teoretic, rol administrativ si protocolar, el reprezentand Comisia in fata celorlalte institutii comunitare, precum si in relatiile cu tertii. Influenta presedintelui poate fi insa, in practica, destul de mare, fapt demonstrat de perioada Delors, si confirmat prin modificarea Regulamentului intern al Comisiei, prin care sunt recunoscute largi puteri discretionare presedintelui in atribuirea sarcinilor in interiorul institutiei (comisarilor), si in revizuirea acestora.
Continuand pe linia acestei orientari, Tratatul de la Nisa a intarit rolul presedintelui Comisiei europene in raport cu ceilalti comisari: el defineste orientarile politice si organizarea interna a Comisiei, asigurand coerenta, eficacitatea si colegialitatea actiunilor acesteia, numeste vicepresedintii Comisiei, si poate cere demisia unui comisar. Pezideaza sedintele, prezinta programul annual si raportul general annual de activitate in fata Parlamentului European.
2) Vicepresedintii, in numar de doi, sunt desemnati de catre presedinte, dintre comisari. Suplinesc presedintele cand situatiile o cer, coordoneaza relatiile Comisiei cu statele terte, grupate pe zone geografice.
Comisia in exercitiul art.162 din Tratatul instiuind Comunitatea Europeana, modificat prin Tratatul privind Uniunea Europeana (art.G pct.48), isi organizeaza prin Regulamentul intern propriul aparat de lucru, care este compus dintr-un Secretariat General, un numar de 26 Directorate Generale si 15 servicii auxiliare ( Serviciul juridic, Serviciul de presa si informare, Serviciul de traduceri, Oficiul de statistica, etc. ) Fiecare membru al Comisiei este asistat in activitatea sa de un cabinet, care este compus din consilieri.
Secretariatul general are rol de a asista pe Presedinte in indeplinirea atributiilor care privesc coordonarea activitatii organismelor institutiei.
Directoratele generale sunt organizate pe domenii de activitate, dupa cum urmeaza: - relatii externe I-IB (trei directorate care raspund de anumite zone geografice); afaceri economice si financiare II; industrie III; concurenta IV; mijloace, relatii industriale si afaceri sociale V; agricultura VI; transporturi VII; dezvoltare VIII; personal si administratie IX; informatie, comunicare, cultura si audiovizual X; mediu inconjurator, securitate nucleara si protectie civila XI, stiinta, cercetare, dezvoltare XII, telecomunicatii, transmiterea informatiei si valorificarea cercetarii XIII; pescuit XIV; piata interna si servicii financiare XV; politici regionale si coeziune XVI; energie XVII; credit si investitii XVIII; bugete XIX; control financiar XX; vama si fiscalitate indirecta XXI; educatie, formare si tineret XXII; politica intreprinderii, comert, turism si economie sociala XXIII; politica consumatorilor XXIV
In ce priveste conduita comisarilor trebuie sa mentionam faptul ca in preajma scandalului din martie 1999, care a zguduit Comisia Europeana -; determinat de o serie de acuzatii de iregularitati in gestiunea financiara a Comisiei, inclusiv acuzatii de frauda in actiuni de ordin umanitar din spatiul ex-iugoslav, activitatea Biroului insarcinat cu programul de formare profesionala “Leonardo da Vinci” s.a. -; fostul presedinte al Comisiei, Jacques Santer lanseaza un document intitulat “Pentru o cultura politica si administrativa Europeana”, care contine 3 coduri de conduita: primul stabileste regulile de conduita pentru comisari si cabinetele acestora; al doilea, reglementeaza relatiile dintre comisari si serviciile subordonate, si al treilea, codifica regulile de conduita pentru functionarii de cariera.


D. FUNCTIONAREA COMISIEI

Comisia este o institutie cu caracter permanent ai carei membri se reunesc, de principiu, in sedinte saptamanale de lucru, in zilele de miercuri sau ori de cate ori este nevoie in formula colegiala.
Fiecare comisar este asistat in activitatea sa de un Cabinet, format din functionari administrativi. Sefii de cabinet se intalnesc saptamanal pentru discutarea problemelor ce necesita intrunirea Comisiei si pentru a pregati lucrarile Comisiei. Analizeaza problemele de discutat si le include in doua categorii “A” (aspecte carora comisarii cad de acord prin intermediul sefilor de cabinet si nu mai trebuie discutate in plen, adoptarea lor in Comisie fiind asadar o simpla formalitate de vot ) si “B” ( aspecte ce necesita discutii in Comisie si realizarea unui acord intre comisari pentru a fi transpuse in acte comunitare. Asupra acestora se vor concentra lucrarile Comisiei.) Intrucat sedintele nu sunt publice, in fiecare zi de joi au loc intalniri cu reprezentantii presei, in care sunt prezentate rezumate ale discutiilor ce au avut loc. Exista si reuniuni ale unor grupuri de membri, cu care ocazie se adopta documente care nu necesita prezenta tuturor.
Pe langa procedura orala in sedinta plenara, mai exista inca doua modalitati de luare a deciziei: procedura de abilitare a unui comisar si procedura scrisa.
Presedintele Comisiei stabileste ordinea de zi, conduce sedintele si convoaca sedinte extraordinare ori de cate ori este nevoie.
Hotararile se iau in prezenta majoritatii membrilor, cu majoritate simpla si implica raspunderea colectiva a comisarilor europeni.
Caracterul tehnic al Comisiei necesita emiterea a nu mai putin de 6000 de acte comunitare pe an, dintre care aproximativ 4000 sunt emise de un comisar sau altul, pe baza de abilitare. La luarea deciziilor un rol important il joaca asociatiile de lobby, reprezentand diferite categorii socio-profesionale sau economice, ce incearca sa-si impuna propria versiune in textul viitorului act comunitar.
Mecanismul decizional la nivelul Comisiei este deosebit de complicat, in emiterea deciziilor sunt folosite doua proceduri, una scrisa si una orala care presupune dezbateri in plen.
In cadrul procedurii scrise, mecanismul poate fi declansat de fiecare membru al Comisiei, care face propuneri decizionale pentru sectorul de activitate coordonat, pe care le comunica in scris celorlalti membrii, astfel ca acestia sa poata formula amendamente sau observatii pe marginea lor. Daca sunt aduse amendamente sau sunt facute observatii, propunerile trebuie supuse dezbaterilor si votului membrilor Comisiei in sedinte, aceasta facand parte din procedura orala.
Procedura scrisa, de abilitare, este folosita in cazurile in care trebuie luate decizii in probleme de mica importanta ce nu ridica dificultati de adoptare, cazuri in care Comisia hotaraste sa-si abiliteze membrii pentru a lua decizii in numele ei.
In situatiile in care propunerile parcurg procedura orala pentru a deveni acte decizionale, ele trebuie discutate si supuse la vot in sedinte, adoptarea facandu-se cu votul majoritatii simple a membrilor Comisiei. Din acest punct de vedere Comisiei ii este specific principiul colegialitatii, in sensul ca deciziile se iau colectiv, iar raspunderea pentru acestea este tot una colectiva, intrucat antreneaza institutia in ansamblul ei.
In privinta modalitatilor de lucru, proiectele care urmeaza a fi supuse dezbaterii Comisiei sunt eliberate de catre directorate sau de cabinerele comisarilor, in functie de natura lor, tehnica sau politica, se vor aviza de Serviciul juridic, care le certifica din punct de vedere al conformitatii cu dreptul comunitar, iar in functie de procedura adoptata, propunerile, vor fi trimise prin grija Secretariatului General membrilor Comisiei, pentru formularea eventualelor amendamente sau observatii -; procedura scrisa, fie vor fi discutate in intalnirile pregatitoare ale cabinetelor.
Activitatea de decizie la nivelul Comisiei, cea de pregatire a proiectelor de acte normative, presupune nu numai satisfacerea intereselor comunitare, dar si celei nationale, fapt ce determina cunoasterea oportunitatilor fiecarei tari. Procesul decizional trebuie sa prezinte un consens, o armonizare a intereselor comunitare cu cele nationale.

E. COMPETENTA COMISIEI

Comisia este organismul care reuneste ansamblul functiilor executive in cadrul Comunitatilor si a Uniunii, iar urmare acestui loc pe care il ocupa in cadrul “triunghiului institutional” principalele sale competente sunt legate de punerea in executare a dispozitiilor tratatelor si a actelor normative comunitare si de supravegherea modului in care sunt realizate obiectivele Uniunii.
Cadrul general al functiilor pe care le are aceasta institutie este fixat in cuprinsul art.155 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, iar competenta sa este indicata intr-o multitudine de articole din cuprinsul Tratatelor comunitare.
1. Principala competententa a Comisiei este aceea de a veghea asupra felului in care statele si institutiile comunitare pun in aplicare dispozitiile tratatelor si a actelor emise in executarea lor. Ea trebuie sa se asigure ca legislatia Europeana este corect aplicata de catre Statele membre si ca ansamblul cetatenilor si operatorilor pietei unice profita de echilibrul care a fost creat.
In acest sens: - vegheaza asupra modului in care sunt puse in aplicare programele de dezvoltare a politicilor agricole comune si face propuneri pentru cresterea eficientei de implementare a acestor politici;
- examineaza preturile in domeniul transporturilor internationale si stabileste conditiile in care se deruleaza activitatile in acest sector
- supravegheaza modul in care sunt respectate regulile de libera concurenta si ancheteaza cazurile in care se presupune ca aceste reguli au fost incalcate
- verifica compatibilitatea ajutoarelor acordate de catre un stat unor intreprinderi, pentru a preintampina distorsionarea concurentei
- inventarieaza impreuna cu fiecare stat membru dispozitiile legislative nationale, in vederea armonizarii acestor legislatii la exigentele comunitare
- supravegheaza evolutia economica a fiecarui stat membru, sens in care ii poate transmite recomandari si prezinta in Parlamentul European rapoarte cu privire la rezultatele acestor supravegheri
- dezvolta dialogul cu partenerii sociali europeni
- administreza Fondul social european
- verifica stadiul in care se gaseste procesul de reducere a diferentelor dintre nivelurile de dezvoltare ale regiunilor defavorizate si prezinta o data la trei ani un raport asupra acestor chestiuni in fata Parlamentului European
- intocmeste anteproiectul de buget
Pentru punerea in practica si finalizarea competentelor, Comisia dispune de mecanismele oferite de art. 169 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, de dreptul de a emite avize, prin care invita statul in cauza de a se conforma intrun anumit timp dat, iar in masura in care aceasta nu se conformeaza, poate sesiza Curtea de Justitie pentru aplicare de sanctiuni.
In caz , ea intreprinde masuri impotriva celor care nu se achita de obligatiile ce le revin prin tratate, fie ca ei apartin sectorului public sau celui privat. Ea poate, de exemplu, sa initieze urmariri contra Statelor membre care nu aplica directivele europene, sesizand Curtea de Justitie atunci cand acestea nu se conformeaza in mod deliberat.
Printre, altele, Comisia controleaza modul de acordare a subventiilor de catre guvernele nationale propriilor industrii si autorizeaza alocarea de ajutoare de catre Stat, in limitele prescrise prin dreptul comunitar.
In cazuri grave de incalcare a legislatiei in domeniul concurentei, Comisia poate aplica amenzi intreprinderilor recunoscute ca fiind culpabile de violarea regulilor stricte impuse de UE.
2. Atunci cand Tratatele comunitare dispun, Comisia participa la derularea procesului decizional care are loc la nivelul altor institutii comunitare, sens in care emite avize si recomandari, la solicitarea Parlamentului European, a Consiliului sau din propria initiativa, atunci cand considera acest lucru ca fiind necesar. Rolul acestor acte (avize si recomandari) este acela de a ajuta institutiile comunitare in derularea procesului decizional care are loc la nivelul lor, avand in vedere interesul general, in vederea finalizarii obiectivelor propuse de constructie europeana.
3. Are putere de decizie proprie, pe care art. 155 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana o confera Comisiei, decezii elaborate dupa parcurgerea unui proces legeslativ specific.
O situatie deosebita este reglementata in cuprinsul art. 228 par.4 din tratatul instituind Comunitatea Europeana, modificat prin art.G pct.80 din Tratatul privind Uniunea Europeana, potrivit caruia Comisia poate aproba in numele Comunitatii, modificari ale unor acorduri incheiate cu terte state sau organizatii internationale, atunci cand acestea dispun ca astfel de modificari se pot face dupa o procedura simplificata.
Daca in tratatele instituind Comunitatea Europeana si cel instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, Comisia, Comisia cu cateva exceptii, exercita un rol preponderent executional, in Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului ea este principalul for decizional, emitand decizii si recomandari, dupa consultarea ori obtinerea acordului Consiliului (art.14)
4. Principal rol in ansamblul institutiilor comunitare, de a propune proiecte legislative. Initiativa legislativa consta in proiecte de acte normative adresate Consiliului, pe care acesta le ia in discutie si le supune adoptarii, precum si in recomandari pe care Comisia le trimite primei institutii, acestea servind ca suport pentru adoptarea unui act normativ.
Desi dreptul la initiativa legislativa al Comisiei, pare a fi de o importanta subsidiara fata de cea legislativa, constituie totusi o arma destul de puternica in mana ei, intrucat ea poate bloca procesul decizional, prin retragerea proiectelor de acte normative de pe masa de lucru a Consiliului, atunci cand aprecieaza ca imprejurarile care au determinat promovarea proiectelor s-au schimbat radical, ori cand constata o lipsa de interes legislativ din partea Consiliului, manifestata in amanarea dezbaterii proiectelor vreme indelungata. O astfel de initiativa poate fi luata si atunci cand Comisia considera ca intr-o anumita conjunctura, fiindu-i prezentat Consiliului un proiect, acesta l-ar adopta dar cu numeroase si substantiale modificari, ceea ce ar implica aparitia riscului denaturari continutului proiectului.
Comisia indeplineste acest rol de pregatire a noilor politici europene, nu pentru a apara interesele sectoriale sau pe cele ale diferitelor tari, ci in functie de propria sa apreciere a intereselor Uniunii si a cetatenilor sai.
In domeniul cooperarii interguvernamentale, ea poate emite propuneri, ca si Statele membre.
Toate aceste atributii au facut ca aceasta institutie sa fie considerata “motorul Uniunii Europene”.
5. Comisiei ia fost conferita si competenta de reprezentare, ea fiind cea care deruleaza negocierile pentru incheierea unor acorduri intre Comunitate si tertele state sau organizatii internationale (art.228 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, astfel cum a fost el modificat prin art.G pct. 80 din Tratatul privind Uniunea Europeana).
Comisia este responsabila de negocierea acordurilor comerciale si de cooperare cu terte tari sau grupuri de tari din intreaga lume. Conventia de la Lomé, care apropie UE de tarile in curs de dezvoltare ale Africii, Caraibilor si Pacificului (ACP), este considerata ca un model de cooperare Nord-Sud. Mai recent, Comisia a negociat acordul de liberalizare a schimburilor in cadrul Rundei Uruguay, cat si crearea noii Organizatii Mondiale a Comertului (OMC) in numele UE.
6. Noile responsabilitati ale Comisiei Europene. Comisia s-a dezvoltat in ritmul evolutiei Uniunii Europene, de la Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului in anii '50 pana la Comunitatea Europeana a anilor '70 si '80, si apoi la Comunitatea Europeana de astazi.
Actul unic European din 1986, care a constituit prima punere la punct a tratatelor, si Tratatul asupra Uniunii Europene din anul 1992 au confirmat si extins campul de actiune al UE si responsabilitatea Comsiei in noi domenii, precum: mediul, educatia, sanatatea, protectia consumatorilor, dezvoltarea retelelor de transport, cultura, fara a omite Uniunea Economica si Monetara.
Comisia are responsabilitati importante in ce priveste programele de ajutorare si de dezvoltare in terte tari. Spre exemplu, ea este insarcinata cu gestionarea programelor PHARE si TACIS, care vizeaza acordul unei asistente tehnice in Europa Centrala, de Est si republicile din fosta Uniune Sovietica. Finantarea procesului de pregatire pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, acesta este asistata prin trei programe: PHARE, ISPA si SAPARD, ultimele doua fiind promovate de UE in sprijinul tarilor candidate incepand cu anul 2000.

Programul PHARE (Poland and Hungary Assistance for the Restructure of the Economy) acorda asistenta concentrata pe:
- Dezvoltare institutionala
- Consolidarea infrastructurii de reglementare legislativa necesara compatibilitatii cu „ acquis-ul comunitar
- Investitii pentru asigurarea coeziunii economice si sociale
Romania, beneficieaza de asistenta Uniunii Europene prin programul PHARE inca din 1991, primind in perioada 1991-2000 cca. 1,4 miliarde EURO ca asistenta financiara nerambursabila.
Incepand cu anul 1998, sprijinul PHARE pentru Romania este alocat in proportie de 70% pentru investitii si infrastructura si de 30% pentru consolidarea institutionala.
Un important program PHARE, demarat in 1999 se numeste Programul RICOP si prevede acordarea de asistenta financiara in valoare de 100 milioane EURO pentru atenuarea efectelor sociale ale restructurarii, fiind in stransa conexiune cu implementarea acordurilor negociate cu FMI si Banca mondiala. Acest program finanteaza masuri privind:
- plasarea si ocuparea fortei de munca
- plati compensatorii pentru disponibilizari de personal
- diminuarea impactului social asupra restructurarii industriale
- finantarea institutiilor in IMM-uri
- asistenta intreprinderilor in procesul de restructurare
In radul societatii civile, a tinerilor si studentilor in special, se bucura programele comunitare, schimburile profesionale, educative si culturale intre europeni finantate prin bugetul national PHARE. In vederea participarii la aceste programe, fiecare stat candidat trebuie sa plateasca anual din buget sub forma unui tichet de participare, o contributie financiara care poate merge pana la 50% din costul programului. Restul de 50% este asigurat de programul PHARE.
Romania a participat la programele comunitare din 1998 in domenii ca: educatia si pregatirea profesionala a tineretului, cultura, sanatate, politici sociale, protectia mediului, cercetare si dezvoltare tehnologica. Aceasta participare intensificandu-se dupa anul 2000. In prezent tara noastra participa la 16 programe comunitare cum ar fi: Socrates II (2000-2006); Leonardo da Vinci II (2000-2006); Tineret (2000-2006); Combaterea discriminarii (2001-2006).
Programul ISPA( Instrument pentru politici Structurale de Pre-aderare) reprezinta un sprijin financiar financiar in vederea reabilitarii si modernizarii infrastructurilor de mediu si transport. In cadrul acestui program, Romania beneficieaza in perioada 2000-2006 de o asistenta financiara nerambursabila din partea UE de cca. 1,5 miliarde EURO. In gestionarea acestui program un rol important revine autoritatilor responsabile cu implementarea masurilor ISPA care organizeaza licitatii, contracteaza si efectueaza platile, asigura realizarea tehnica a proiectelor.
Programul SAPARD (Programul Special de Pre-aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala). Este instrumentul financiar pentru agricultura si dezvoltare rurala, care are ca obiectiv esential implementarea „acquis-ului comunitar” in domeniile respective si consolidarea cadrului necesar dezvoltarii durabile a sectorului agricol si zonelor rurale. Agentia SAPARD a fost acreditata de Comisia Europeana, pentru Romania la 30 iulie 2002, institutie juridica, aflata in subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei, Padurilor si Mediului. Are in subordine 8 birouri regionale de implementare a programului SAPARD, printre care un birou si la Alba Iulia.
Contributia financiara anuala a UE alocata Romaniei, in cadrul acestui program, se ridica la 155 milioane EURO.
Programul se deruleaza pe baza de proiecte, in sectoarele public si privat, fiind stabilite pentru inceput doua domenii prioritare:
- Dezvoltarea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole
- Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale
Comisia este in integralitatea sa antrenata in activitatile interguvernamentale definite prin tratatul de la Maastricht in domeniul politicii externe si de securitate comuna (PESC), cat si in cel al cooperari judiciare si al politiei.
7. Limitele puterii Comisiei Europene. Chiar daca beneficieaza de drept de initiativa, Comisia nu este cea care ia principalele decizii privind politicile si prioritatile UE. Aceasta responsabilitate revine uneori Consiliului Uniunii Europene, ai carei membri sunt ministrii guvernelor Statelor membre si in numeroase cazuri Parlamentului European.
Ea participa la reuniunile acestora, cat si la discutiile referitoare la propriile proiecte de propuneri legislative.
In plus, presedintele Comisiei participa, alaturi de sefii de stat si de guvern ale Statelor membre, la reuniunile semestriale ale Consiliului European. El ia parte, in egala masura, ca reprezentant al ansamblului Uniunii Europene, la Adunarea economica anuala a Grupului celor sapte tari cele mai industrializate (G7).
Comisia este responsabila in fata Parlamentului European, care are puterea de a o scoate din functiile sale, prin depunerea de motiuni de cenzura sau de incredere.
Comisia participa la toate sesiunile Parlamentului European, in cadrul carora trebuie sa explice si sa justifice politicile sale.
Ea trebuie sa raspunda si intrebarilor scrise sau orale puse de catre membrii Parlamentului.
Functiile Comisiei antreneaza, in mod regulat, interventia Curtii de Justitie, care se pronunta in ultimul termen asupra problemelor de drept European.
Pe de o parte, Comisia sesizeaza Curtea de Justitie, atunci cand directivele sau reglementarile sale nu sunt respectate de catre guverne sau intreprinderi si, pe de alta parte, ele insele se adreseaza Curtii atunci cand nu sunt de acord cu amenzile impuse de Comisie.
Gestiunea bugetului comunitar de catre Comisie este supusa controlului Curtii de Conturi, al caror rol consta in garantarea bunei utilizari de catre Comisie a banilor contribuabililor europeni.
Scopul comun urmarit de cele doua institutii consta in eliminarea fraudei si risipei.
Pe baza raportului Curtii de Conturi, Parlamentul European elibereaza Comisia de responsabilitatea pentru executia fiecarui buget anual.
Comisia lucreaza in stransa colaborare cu cele doua organe consultative ale Uniunii, Comitetul economic si social si Comitetul regiunilor pe care le consulta asupra celei mai mari parti a proiectelor sale de acte legislative.

BIBLIOGRAFIE

1. Felician Cotea, Drept comunitar institutional, Editura Aeternitas Alba Iulia 2004

2. Dacian Cosmin Dragos, Uniunea Europeana -; institutii • mecanisme, Editura All Beck Bucuresti, Editia a 2-a 2005

3. O. Bibere, Uniunea Europeana intre virtual si real, Editura All, 1999

4. I. Jinga, Uniunea Europeana -; realitati si perspective, Editura Lumina Lex, 1999

5. C. Lefter, Drept comunitar institutional, Editura Economica , Bucuresti 2001

6. O. Manolache, Drept comunitar, Editia a III-a revazuta, Editura All Beck, 2001

7. V. Marcu, Drept institutional comunitar, Editia a II-a, Editura Lumina Lex, 2001

8. N. Paun, A.C. Paun, Istoria constructiei europene, Editura Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj Napoca, 2000

9. A. Profiroiu, M. Profiroiu, Introducere in realitati europene, Editura Economica, 1999

10. O. Tinca, Drept comunitar general, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999