Problema centralizarii si descentralizarii in administratia publica s-a pus si se pune in orice stat, indiferent de structura sa, de forma de guvernamant si de regimul politic. z2o4om
Orice stat, fiind o putere publica, organizata pe un teritoriu delimitat si recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci si de a-i rezolva interesele atat de diferite de la o persoana la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Pentru a-si indeplini acest rol, statul isi imparte teritoriul si populatia aflata pe acesta in anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone mai mici sau mai mari, sunt unitatile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: judet, tinut, regiune, oras, comuna, etc.
In toate aceste unitati administrativ-teritoriale statul a creat autoritati publice, care sa-l reprezinte si sa actioneze in acestea pentru realizarea intereselor sale, dar si ale locuitorilor respectivi. In acelasi scop, statul a creat autoritati si la nivel central, care sa-l reprezinte si sa asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel si care apar ca ceea ce este comun si general tuturor zonelor de interese.
Profesorul Paul Negulescu afirma ca in orice tara sunt doua categorii de interese: unele care au un carecter cu totul general privind totalitatea cetatenilor, intreaga colectivitate si altele care sunt speciale unei anumite localitati. Pentru armonizarea acestor categorii de interese statul a creat regimuri juridice sau institutii speciale, fiecare dintre ele asigurand o rezolvare mai mult sau mai putin corespunzatoare situatiilor concrete. In aceste conditii vorbim de centralizare, descentralizare, desconcentrare, tutela administrativa.
Centralizarea in administratia publica inseamna in plan organizatoric, subordonarea ierhica a autoritatilor locale fata de cele centrale si numirea functionarilor publici din conducerea autoritatilor locale de catre cele centrale, iar in plan functional, emiterea actului de decizie de catre autoritatile centrale si executarea lui de catre cele locale.
Centralizarea asigura o functionare coordonata, prompta si eficienta a serviciilor publice. Functionarea pe principiul subordonarii ierarhice a serviciilor publice are drept consecinta inlaturarea suprapunerilor de acelasi nivel, precum si a paralelismelor. Conducerea centralizata, in principiul subordonarii ierarhice asigura pe planul exercitarii dreptului de control, mai multe trepte de efectuare a controlului si de luare a masurilor legale corespunzatoare, fapt ce se constituie in garantii suplimentare pentru apararea intereselor celor administrati.
Pe langa avantajele prezentate mai sus, centralizarea in administratia publica are si unele dezavantaje. In regimul organizarii si functionarii centralizate a administratiei publice interesele locale nu-si pot gasi o rezolvare optima, deoarece autoritatile centrale nu pot cunoaste in specificitatea lor aceste interese care difera de la o localitate la alta.
Concentrarea, la nivel central, a modului de conducere a unor servicii publice de interes local are ca urmare supraaglomerarea autoritatilor centrale ceea ce duce la rezolvarea cu intarziere si superficialitate a problemelor care s-ar rezolva mai operativ si mai bine de catre autoritatile locale.
Intr-un regim administrativ centralizat, bazat pe numirea functionarilor publici de catre centru, cetatenii nu mai participa la administrarea treburilor lor, sunt lipsiti de initiativa.
Descentralizarea in administratia publica este un regim juridic in care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de functionari numiti de la centru ci de catre cei alesi de corpul electoral. In acest regim administrativ, statul confera unor autoritati publice si dreptul de exercitare a puterii publice in unele probleme. Acest regim juridic se fundamenteaza in plan material pe un patrimoniu propriu al unitatilor administrativ-teritoriale, distinct de cel al statului, care asigura mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor locale.
Descentralizarea administrativa consta in recunoasterea personalitatii juridice unitatilor administrativ-teritoriale, existenta autoritatilor publice care le reprezinta si care nu fac parte dintr-un sistem ierarhic subordonat centrului, precum si transferarea unor servicii publice din competenta autoritatilor centrale catre cele locale.
Gradul descentralizarii administrative depinde de numarul serviciilor publice date in competenta autoritatilor locale. Cu cat numarul acestora este mai mare cu atat va fi mai mare descentralizarea. Descentralizarea in administratia publica depinde si de modul cum sunt organizate autoritatile publice locale si raporturile lor cu cele centrale. Autoritatile locale pot fi alese (descentralizarea este mai mare) sau pot fi numite de catre autoritatile centrale (caz in care descentralizarea este mai mica). Gradul descentralizarii administrative depinde si de forma in care se exercita tutela administrativa (controlul special efectuat de autoritatea centrala).
Intr-o descentralizare administrativa se pot rezolva in conditii mai bune interesele locale, serviciile publice locale putand fi conduse mai bine de catre autoritatile locale intr-un regim in care acestea nu au obligatia sa se conformeze ordinelor si instructiunilor de la centru. Masurile si deciziile pot fi luate mai operativ de catre autoritatile locale iar resursele materiale si financiare si chiar forta de munca pot fi folosite cu mai mare eficienta si sa raspunda unor nevoi prioritare pe care autoritatile locale le cunosc mai bine decat autoritatile centrale.
Functionarii publici alesi sau numiti, in regimul descentralizarii administrative, pe un termen limitat, inlatura in masura mai mare fenomenele birocratice in activitatea locala. Participarea locuitorilor prin alegeri la desemnarea autoritatilor locale accentueaza spiritul de responsabilitate si initiativa pentru viata publica a localitatii in care ei locuiesc si determina sa caute si sa gaseasca ei insisi solutii la problemele cu care se confrunta.
Profesorul Tarangul afirma ca alegerea autoritatilor descentralizate ,,introduce in administratia locala politica de partid, care acapareaza si viciaza totul. Lipsa de competenta si de raspundere, demagogia si servilismul sunt unele din cele mai mari inconveniente ale acestui mod de recrutare a autoritatilor descentralizate.” In localitatile mici este greu de gasit buni specialisti in administratia publica, care sa poata gira serviciile publice, pe care descentralizarea le pune pe seama autoritatilor locale.
Intre cele doua laturi (centralizare -; descentralizare) exista si regimuri juridice intermediare ale administratiei publice, fiecare din ele apropiindu-se mai mult sau mai putin de una din laturi. Dintre aceste regimuri intermediare fac parte desconcentrarea administrativa si tutela administrativa.
Desconcentrarea constituie un regium administrativ care se situeaza intre centralizare administrativa si descentralizare administrativa. Ceea ce o apropie de centralizare este faptul ca titularii puterii locale nu sunt alesi de electoratul local, ci sunt numiti de la centru. Ceea ce o apropie de descentralizare este faptul ca titularii puterii locale au competenta sa rezolve ei problemele locale, fara sa le mai inainteze sefului sau ierarhic de la centru, dar el este supus controlului acestuia si obligat sa se conformeze actelor superiorului sau. In cazul desconcentrarii, autoritatea publica locala ramane parte integranta in sistemul ierarhiei centrale. Deciziile date in competenta autoritatilor publice locale sunt luate de aceasta sub puterea ierarhica a autoritatilor centrale.
Tutela administrativa este o institutie a dreptului public in baza careia autoritatea centrala a administratiei publice (Guvernul sau Ministerul de Justitie) si reprezentantii locali ai acesteia, au dreptul de a controla activitatea autoritatilor aministratiei publice locale, autonome, descentralizate.
Problema tutelei administrative se pune numai intre acele autoritati administrative intre care nu exista subordonare ierarhica intre un subiect din sfera puterii executive si unul din afara acesteia. Nu poate fi vorba de tutela administrativa intre organele centrale ale puterii executive -; Guvern, ministere -; si cele ce exercita aceasta putere la nivel judetean sau local -; prefect si serviciile descentralizate ale ministerelor.
Regimul de tutela administrativa este si mai apropiat de cel de descentralizare. In acest regim, titularii autoritatii locale nu sunt numiti de centru, ci desemnati de insasi autoritatea locala. Ei au competenta sa rezolve problemele locale, emitand ei insisi acte administrative, insa numai dupa ce aceste acte au fost aprobate de autoritatea centrala prevazuta de lege. Tutela administrativa consta in dreptul autoritatilor tutelare de a aproba, anula sau suspenda anumite acte ale autoritatilor descentralizate, pentru motive de legalitate. Cand numarul actelor administrative supuse regimului de tutela se mentine in limite minime, rezumandu-se doar la cele care sunt legate de un interes general, lasandu-se autoritatilor locale rezolvarea problemelor economice si sociale care le privesc, regimul de tutela se apropie mult de cel al descentralizarii.
Controlul de tutela este necesar din mai multe puncte de vedere: in primul rand, pentru ca autoritatile descentralizate gireaza servicii publice, care trebuie sa functioneze in mod regulat si continuu, iar statul este direct interesat pentru buna functionare a acestor servicii publice.
In al doilea rand, in cazul descentralizarii, autoritatile centrale sunt obligate sa veghezee ca nu cumva interesele locale sau regionale sa fie satisfacute in detrimentul intereselor generale.
In al treilea rand, puterea centrala trebuie sa vegheze ca autoritatile locale sa satisfaca in conditiile cele mai bune nevoile locale.
In al patrulea rand, autoritatea centrala trebuie sa vegheze la mentinerea unitatii statului. O autonomie prea mare, spunea profesorul Tarangul, poate sa fie cauza unor orientari politice in contradictie cu politica de stat a autoritatilor centrale. Acest control trebuie sa fie de asa natura incat sa ingradeasca si sa micsoreze autonomia administratiilor descentralizate, fara ca sa o desfiinteze.
Problematica regimului juridic al institutiilor (centralizare -; descentralizare) in administratia publica din Romania este legata de modul de organizare si functionare a autoritatilor administratiei publice centrale si locale si a raporturilor dintre acestea. In administratia publica a unui stat nu se poate vorbii de existenta unui singur regim administrativ, centralizator sau descentralizator, ci de coexistenta acestora, predominand unul sau altul in diverse etape de organizare si functionare a statului.
In ceea ce priveste regimul de centralizare administrativa in Romania, acesta este dat de organizarea si functionarea autoritatilor publice centrale -; Guvern, ministere si alte organe de specialitate ale administratiei centrale -; si a serviciilor descentralizate ale acestora, inclusiv institutia prefectului. Atat la nivel central cat si local, exista autoritati organizate pe principiul subordonarii ierarhice care realizeaza puterea executiva. Guvernului i se subordoneaza direct ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei centrale si prefectul, iar ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei centrale li se subordoneaza serviciile lor descentralizate in unitatile administrativ -; teritoriale.
In acest sens Constitutia Romaniei prevede ca ,,Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice” -; art. 101 (1) - ,,Ministerele se organizeaza numai in subordinea Guvernului. Alte organe de specialitate se pot organiza in subordinea Guvernului ori a ministerelor” -; art. 115 - ,,Guvernul numeste cate un prefect in fiecare judet si in municipiul Bucuresti. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale, din unitatile administrativ teritoriale” -; art. 122 (1) si (2).
Din dispozitiile constitutionale rezulta regimul de centralizare administrativa din Romania, dar numai in segmentul care se refera la realizarea puterii executive a statului nicidecum in administratia publica, in totalitatea ei.
Daca regimul de centralizare administrativa se caracterizeaza pe plan organizatoric si functional prin existenta unui sistem de organe bine structurat, aflat in dependenta unul de altul, de jos in sus, si subordonate din treapta in treapta pana la organul de varf -; Guvernul, actualul regim de centralizare administrativa in Romania prezinta unele trasaturi specifice.
In primul rand, la nivel de varf nu se afla numai o singura autoritate -; Guvernul, ci, alaturi de acesta, este si Presedintele Romaniei, care potrivit Constitutiei exercita in afara unor atributii din sfera puterii legislative si atributii specifice puterii executive.
In al doilea rand, tot la nivel central sunt organizate si alte autoritati in sfera puterii executive numite organe autonome, cum este cazul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, Serviciului Roman de Informatii, Curtii de Conturi, organizate in probleme care privesc apararea tarii, siguranta nationala, administrarea resurselor financiare ale statului si ale sectorului public. Controlul asupra activitatii acestor organe nu mai are caracterul unui control administrativ ierarhic deoarece ele prezinta rapoarte in fata Parlamentului, care si desemneaza pe membrii acestora.
In unele situatii, aceste autoritati autonome isi organizeaza in teritoriu servicii desconcentrate care au competenta sa exercite atributii de control si asupra activitatii desfasurata de autoritatile administratiei publice autonome descentralizate -; consilii locale, primari, consilii judetene -; in domeniul ce-i constituie obiectul propriu de activitate. Aceste organe autonome, desi sunt autoritati administrative sunt abilitate prin Constitutie sa exercite si atributii jurisdictionale.
Fundamentul material si obiectiv al descentralizarii administrative il constituie organizarea teritoriului Romaniei in unitati administrativ-teritoriale -; comune, orase, judete -; in conformitate cu dispozitiile art. 3 (3) din Constitutie.
In aceste unitati administrativ-teritoriale sunt constituite autoritati ale administratiei publice, in a caror organizare si functionare se intalnesc multe din trasaturile specifice regimului administrativ al descentralizarii, dar si al regimurilor intermediare: desconcentrarea si tutela administrativa.
Constitutia Romaniei prevede ca ,,Administratia publica in unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice” -; art. 119 - ,,Autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase, sunt

consiliile locale alese si primarii alesi, in conditiile legii. Consiliile locale si primarii functioneaza, in conditiile legii, ca autoritati administrative autonome si rezolva treburile publice din comune si orase.” -; art. 120 (1) si (2). ,,Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean. Consiliul judetean este ales si functioneaza in conditiile legii” -; art 121.
Din prevederile constitutionale rezulta elementele specifice descentralizarii administrative care caracterizeaza si in prezent administratia publica din Romania.
In primul rand, rezolvarea problemelor locale care intereseaza comuna, orasul sau judetul este data in competenta autoritatilor si functionarilor publici alesi de corpul electoral. Aceste autoritati locale au o competenta materiala generala, dreptul si obligatia de a rezolva toate problemele care intereseaza unitatea administrativ-teritoriala respectiva.
In al doilea rand, persoanele care alcatuiesc aceste autoritati (consilierii locali, consilierii judeteni, primarii) sunt alesi de catre locuitorii localitatii sau judetului respectiv.
In privinta raporturilor acestor autoritati cu autoritatile centrale, precum si a raporturilor dintre ele este de subliniat faptul ca insasi Constitutia prevede ca administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiul ,,autonomiei locale”, deci pe inexistenta unei subordonari a acestor autoritati fata de autoritatile locale.
In ceea ce priveste un element specific descentralizarii administrative si anume imposibilitatea autoritatii centrale de a anula actele autoritatilor locale descentralizate si acesta este prevazut in actuala legislatie a Romaniei. Nici o autoritate a administratiei publice centrale -; Guvern, ministere -; nu are competenta sa emita, sa modifice sau sa suspende un act adoptat sau emis de consiliul local, consiliul judetean sau de primar. In acest sens, Constitutia prevede ca ,, Prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, in cazul in care considera actul ilegal.” -; art. 122 (4).
Dupa cum am mai spus, desconcentrarea administrativa este situata intre centralizare si descentralizare.
Daca esenta desconcentrarii este faptul ca titularii puterii locale sunt numiti de autoritatea centrala, dar au competenta sa rezolve problemele locale fara sa ceara aprobarea autoritatilor centrale, fiind totusi supusi controlului acesteia, intr-o astfel de situatie sunt in prezent serviciile ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei centrale numite de Constitutie ,, servicii descentralizate”, dar care sunt de fapt servicii desconcentrate.
Potrivit reglementarilor in vigoare, conducatorii acestora sunt numiti de catre ministrii, au competenta sa rezolve problemele din domeniul respectiv care apar in unitatea administrativ-

teritoriala, iar actele emise de ei sunt supuse controlului administrativ ierarhic. Pe de alta parte, aceste servicii desconcentrate fac parte integranta din sistemul ierarhiei centrale, ca orice serviciu desconcentrat.
Tutela administrativa este mai apropiata de regimul administrativ de descentralizare, intru-cat titularii autoritatii locale nu mai sunt numiti de autoritatea centrala ( ca in cazul desconcentrarii) ci desemnati de insasi autoritatea locala, iar actele lor trebuie sa fie aprobate in prealabil de autoritatea centrala abilitata de lege.
In Romania nici Constitutia si nici Legea organica a administratiei publice locale nu consacra un asemenea regim administrativ, care este o exceptie de la principiile autonomiei si descentralizarii, prevazute de dispozitiile art. 119 din Constitutie.
Daca legiuitorul constituant ar fi avut intentia sa institiue un regim de tutela pentru autoritatile administratiei locale ar fi trebuit sa prevada ca autoritatile centrale abilitate sa exercite tutela, ar fi trebuit sa specifice cazurile pentru care se exercita tutela si actele adoptate sau emise de autoritatile locale descentralizate asupra carora se exercita tutela.

Tutela administrativa inseamna un control (intre anumite limite) din partea autoritatilor centrale asupra celor locale, descentralizate, control care sa inlature sau sa limiteze tendintele centrifuge ale autoritatilor locale, aflate in disonanta cu politica statului, sa asigure totodata rezolvarea nu numai a intereselor locale ci si a celor generale.
Statul nu are numai dreptul ci si obligatia de a exercita controlul asupra autoritatilor administratiei publice, atat asupra celor desconcentrate cat si asupra cele descentralizate. Controlul asupra autoritatilor descentralizate este un control special numit ,,control de tutela”, dar pe care legislatia actuala nu-l mai reglementeaza in mod expres. Dar aceasta nu inseamna ca el nu exista sau nu se realizeaza. Ratiunea pentru care actuala Constitutie nu mai consacra in mod expres controlul de tutela este fundamentata pe considerente de ordin politic. Profesorul Antonie Iorgovan spunea ca ,,a fi propusa aceasta notiune (tutela administrativa) in Tezele sau Proiectul Constitutiei ar fi insemnat o greseala de tact politic; aceasta notiune ar fi socat, atunci cand se cautau formele care sa exprime ideea de ,,autonomie” nu de ,,tutela”; dupa zeci de ani de regimuri autoritare se cautau formule pentru o autonomie locala reala”.
Chiar daca legislatia actuala a Romaniei nu mai prevede, in mod expres, institutia tutelei administrative aceasta exista si functioneaza, avand unele trasaturi specifice care se abat de la modelul clasic al acestei institutii.
Pentru ca tutela administrativa sa existe, legislatia actuala ar trebui sa cuprinda trei elemente: o autoritate centrala sau una locala abilitata de aceasta, in baza legii, se exercite tutela; precizarea cazurilor pentru care se exercita controlul; precizarea actelor asupra carora se exercita controlul.

Toate aceste elemente se gasesc in Constitutia Romaniei si in Legea nr. 69/1991 privind administratia publica locala.
Cu privire la primul element -; existenta unui organ central sau local abilitat de lege pentru a efectua controlul activitatii autoritatilor locale autonome, descentralizate art. 101 (1) din Constitutie spune ca ,, Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice”.
Controlul exercitat de Guvern este un control general. Pentru realizarea acestui control general Guvernul si-a constituit structuri adecvate -; Departamentul de Control, Departamentul pentru Administratia Publica Locala care potrivit competentelor stabilite prin hotarari ale Guvernului exercita si atributii de control asupra activitatii autoritatilor locale, autonome, descentralizate.
Dar nici Guvernul si nici Departamentul de Control al acestuia nu au competenta de a modifica, suspenda sau anula actele autoritatilor locale, autonome, descentralizate. Pentru ca aceste acte care contravin prevederilor legale nu pot ramane nesanctionate, Constitutia si Legea administratiei publice locale prevad alte mijloace de a intrerupe sau stopa definitiv efectele actelor ilegale emise de autoritatile autonome descentralizate. Aceste mijloace speciale sunt puse la indemana unei alte autoritati locale si care reprezinta Guvernul, actionand in numele acestuia. Este vorba de prefect pe care Constitutia il declara ,,reprezentant al Guvernului”, ,,numit de Guvern” . Art. 122 (4) din Constitutie spune ca ,,Prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, in cazul in care considera actul ilegal”. Dar natura controlului efectuat de prefect nu este un control ierarhic, deoarece intre prefect, pe de o parte si consiliile locale si judetene si primari, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare.
Tutela administrativa prevede faptul ca pentru actele prevazute de lege, autoritatea locala care urmeaza sa le adopte sau sa le emita trebuie sa aiba ,,acordul probabil”al organului de tutela prevazut de lege. Din dispozitiile art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991 rezulta ca autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa comunice prefectului actele adoptate, in termen de 10 zile de la adoptare, iar prefectul are obligatia sa se pronunte asupra legalitatii acestora in termen de 15 zile de la data comunicarii. Aceste acte nu intra in vigoare pana cand prefectul nu se pronunta cu privire la legalitatea lor, deci pozitia prefectului apare ca un ,,acord probabil”.

Cat priveste celelalte doua elemente de continut ale tutelei administrative clasice -; precizarea cazurilor in care se exercita controlul, precum si a actelor supuse controlului si acestea se gasesc in actuala legislatie din Romania.
Atat dispozitiile constitutionale cat si cele ale Legii administratiei publice locale precizeaza ca prefectul controleaza numai legalitatea, iar controlul priveste numai actele administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale si judetene.

Legea ii recunoaste prefectului si dreptul de a putea lua sau de a propune Guvernului al carui reprezentant este, masuri corespunzatoare pentru indeplinirea obligatiilor ce-i revin. Prefectul poate propune Guvernului dizolvarea consiliului local si judetean, demiterea unui consilier local sau judetean ori a unui primar si poate suspenda din functie consilierul a carui demitere a propus-o, sau primarul aflat in cursul unei anchete judiciare.
Tutela administrativa nu este o institutie perimata, mai ales in statele unitare, democratice, bazate pe principiul separatiei puterilor in stat. Ea se racordeaza intocmai la principiile autonomiei locale si descentralizarii serviciilor publice, consacrate si de actuala Constitutie a Romaniei asigurand buna functionare a administratiei publice, in ansamblul sau.
In ceea ce priveste gradul de descentralizare administrativa acest grad este nemijlocit legat de modul de organizare a autoritatilor autonome descentralizate (daca sunt sau nu alese, daca trebuie confirmate de autoritatile centrale), de forma in care se exercita tutela administrativa si de numarul serviciilor publice date in componenta autoritatilor descentralizate.
In legatura cu primul element -; modul de formare a autoritatilor autonome, descentralizate -; reglementarile in vigoare prevad ca aceste autoritati sunt toate alese.
In ce priveste tutela administrativa care exista si functioneaza si in sistemul administrativ din Romania, sunt de retinut, in legatura cu gradul de descentralizare administrativa, urmatoarele aspecte: intrucat controlul de tutela exercitat de prefect priveste numai legalitatea actelor administrative rezulta ca este vorba de o descentralizare mare.
Tot cu acelasi grad poate fi cotata descentralizarea in Romania si ca urmare a faptului ca organul de tutela (prefectul) nu poate anula actele ilegale ale autoritatilor autonome descentralizate, aceasta facandu-se numai de instanta de contencios administrativ.
Descentralizarea poate fi apreciata ca fiind mai ingradita daca tinem cont ca de la controlul exercitat de prefect sunt exceptate numai actele de gestiune curenta. La acceasi concluzie duce si dreptul recunoscut prefectului de a propune Guvernului dizolvarea unui consiliu local sau judetean, demiterea sau suspendarea din functie a unui consilier sau primar, chiar daca hotararrea in cauza este luata de Guvern.
In privinta celui de-al treilea element care reflecta gradul de descentralizare administrativa -; numarul serviciilor publice date in competenta autoritatilor descentralizate -; potrivit dispozitiilor cuprinse in Legea administratiei publice locale, care stabilesc atributiile consiliilor locale, ale primarilor si ale consiliilor judetene aceste autoritati au competenta de a rezolva toate problemele de interes local sau judetean, in conditiile stabilite prin prevederile legale. Aceasta competenta exprima un grad mare de descentralizare administrativa.
Legislatia romana in materie poate fi apreciata ca profund democratica, instituind pentru

autoritatile locale, autonome un regim de larga descentralizare, care raspunde pe deplin exigentelor si principiilor statului de drept si se racordeaza in total la legislatia statelor europene cu administratie publica eficienta.