Prin actiune se intelege modalitatea prin care se realizeaza aducerea conflictului de drept penal material, nascut prin comiterea faptei prevazute de legea penala, in fata organului penal competent cu scopul tragerii la raspundere penala a persoanei banuite de comiterea unei infractiuni si, daca este cazul, cu scopul repararii pagubei produse prin infractiune. g1p7pd
Orice actiune prezinta urmatoarea structura:
1. Temeiul actiunii care este insusi fundamentul acesteia si care este de fapt si de drept. Temeiul de fapt consta in pretinsele fapte prevazute de legea penala. Temeiul de drept inseamna atat norma de drept penal material, cat si norma de pro-cedura penala ce sta la baza actiunii.
2. Obiectul actiunii -; Este complex si il constituie tragerea la raspundere penala a persoanei vinovate de comiterea unei infractiuni si tragerea la raspundere civila a persoanei raspunzatoare de producerea pagubei prin infractiune, care poate fi presu-pusa persoana vinovata de comiterea faptei sau o alta persoana. Exista o latura pena-la si una civila a procesului in raport cu obiectul actiunii.
3. Subiectii actiunii -; Intervin fie in latura penala a procesului penal, fie in cea civila, fie in ambele. In latura penala, subiectul activ al procesului penal e statul, reprezentat de Ministerul Public. In mod exceptional, subiectul activ poate fi partea vatamata, in procedura speciala prevazuta de art. 279, lit. a), c.pr.pen. sau instanta penala, in cazurile extinderii procesului penal pentru alte fapte. Subiectul activ este, intotdeauna, inculpatul care este figura centrala a procesului penal.
In latura civila a procesului penal subiectul activ este, de regula, partea civila, adica persoana care a suferit un prejudiciu prin infractiune si care s-a constituit ca parte in procesul penal. In mod exceptional, subiectul activ in latura civila poate fi si statul, reprezentat de Ministerul Public si de instanta judecatoreasca. In cazul in care actiunea civila se exercita din oficiu, respectiv atunci cand prejudiciul este creat unei unitati dintre cele aratate in art. 145, C.pr.pen., precum si atunci cand persoana pre-judiciata este o persoana fizica fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exer-citiu restransa. In latura civila subiectii pasivi sunt: inculpatul, asupra caruia se rasfrange actiunea civila si, atunci cand este cazul, persoana responsabila civilmente, in situatia de raspundere civila indirecta.
Exista subiecti oficiali, care intervin in ambele laturi ale procesului penal:
- Statul, reprezentat prin Ministerul Public
- Instantele judecatoresti
- Partea vatamata (persoana care a suferit o vatamare prin infractiune)
- Inculpatul
4. Aptitudinea functionala - Este data de totalitatea actelor procesuale prevazu-te de lege pentru punerea in miscare si exercitarea oricarei actiuni. Ele sunt cele care stabilesc insusi continutul actiunii si reprezinta o conditie indispensabila de eficienta a actiunii in privinta realizarii scopului procesului penal.

Partile procesului penal
Sunt acei subiecti ai procesului penal care dobandesc in cadrul procesului drep-turi si obligatii procesuale ce isi au izvorul in insasi doua actiuni, care se declansea-za si se exercita in cadrul unui proces penal.
Exista doua categorii de actiuni:
1) Actiunea penala sau actiunea publica -; Este aceea care apartine statului si care are ca obiect pedepsirea persoanei vinovate de comitera unor infractiuni. Ea reprezinta principala actiune, pentru ca sustine insasi represiunea penala, avand ca-racter obligatoriu. De asemenea, este autonoma, de ea depinzand insasi mersul pro-cesului penal, pentru ca aceasta actiune are menirea de a infaptui nemijlocit insusi scopul procesului penal, avand caracter indispensabil.
De regula, actiunea penala se exercita de catre stat prin Ministerul Public. Numai in mod exceptional ea poate fi exercitata si de partea vatamata, in cazul plangerii prealabile, prevazuta in art. 279 (2), lit. a), C.pr.pen.
2) Actiunea civila -; Este, de regula, facultativa pentru ca se da posibilitatea per-soanei care a fost prejudiciata prin infractiune sa opteze pentru exercitarea actiunii civile in cadrul procesului penal, in fata instantei penale sau, dimpotriva, pe calea unei actiuni civile separate, in fata instantei civile.
Codul nostru de procedura penala, dupa modelul Codului de instructie criminala franceza (1808), a imbratisat sistemul mixt de exercitare a ambelor actiuni (si penala si civila) in cadrul procesului penal, cu precizarea ca rezolvarea actiunii civile depin-de de modul in care se solutioneaza actiunea penala.
Spre deosebire de procesul civil, in procesul penal partile sunt strict determinate, conform art. 23 si 24, C.pr.pen.:
- Inculpatul
- Partea vatamata
- Partea civila
- Partea responsabila civilmente
La acestea se adauga urmatoarele, care pot inlocui partile in procesul penal:
- Succesorii
- Reprezentantii
- Substituitii procesuali
Aparatorul are o pozitie procesuala distincta. Spre deosebire de procesul civil, in general, legea nu conditioneaza calitatea de parte in procesul penal de existenta unor conditii generale. Unica particularitate in raport cu ceilalti participanti la procesul penal este data de regula dupa care continutul drepturilor si obligatiilor ce revin par-tilor in procesul penal este localizat in sfera intereselor pe care partile le au in lega-tura cu modul de solutionare a actiunii penale si, respectiv, a actiunii civile, in cadrul procesului penal.

I. Inculpatul
Este partea impotriva careia se rasfrange atat actiunea penala, cat si actiunea ci-vila, daca este cazul. De asemenea, este partea fata de care s-a pus in miscare actiu-nea penala (s-a formulat invinuirea sau acuzarea in procesul penal).
Curtea Constitutionala a stabilit ca art. 23, C.pr.pen. nu reprezinta o incalcare a prezumtiei de nevinovatie, care nu inceteaza sa functioneze atata timp cat actiunea penala se afla in desfasurare. Calitatea de inculpat reprezinta rezultatul trecerii, in mod succesiv, a unei persoane suspectate de comiterea unei infractiuni, in anumite stadii corespunzatoare calitatii succesive, pe care o dobandeste pe parcursul derularii procedurilor. Aceste calitati sunt:
1) Calitatea de faptuitor
Faptuitorul este persoana fata de care nu s-a inceput urmarirea penala, fiind doar o persoana cu privire la care exista doar banuiala comiterii unei infractiuni, atata timp cat nu s-a efectuat nici un act de procedura. Calitatea de faptuitor intervi-ne doar in asa-numita etapa a actelor premergatoare, cand se efectueaza investigatii pentru descoperirea infractiunilor precum si pentru descoperirea, prinderea si identi-ficarea persoanelor suspecte.
Faptuitorul nu este subiect de drepturi si obligatii procesuale, el nu are nici un drept si nici o obligatie, el nu poate fi citat, el poate fi doar chemat in fata unui organ judiciar penal. Neprezentarea lui nu poate fi sanctionata. El nu are dreptul la un aparator decat intr-o singura situatie: atunci cand este ascultat. Impotriva lui nu pot fi luate masuri procesuale.
2) Calitatea de invinuit
Invinuitul e persoana fata de care s-a inceput urmarirea penala, fiind subiect de drepturi si obligatii procesuale. Nu este parte in procesul penal, de aceea, in compa-ratie cu o persoana care are calitatea de parte in proces, el are drepturi si obligatii limitate. Calitatea procesuala de invinuit marcheaza declansarea procesului penal, adica marcheaza nasterea cadrului legal de exercitare a unor drepturi si obligatii pro-cesuale, inclusiv a drepturilor si obligatiilor de punere in miscare a actiunii penale. Din acest moment pot fi administrate probe si pot fi luate masuri procesuale.
Un invinuit poate fi retinut de organul de cercetare penala pe o durata de cel mult 24 de ore si poate fi arestat de catre procuror sau de catre judecator, in anumite con-ditii, pe o durata de cel mult 5 zile. Calitatea de invinuit este o conditie sine qua non pentru dovedirea calitatii superioare de inculpat.

3) Calitatea de inculpat
Inculpatul este, spre deosebire de invinuit, parte in proces, cu absolut toate con-secintele legate de aceasta calitate, avand drepturi si obligatii procesuale depline. Calitatea de inculpat marcheaza inceputul procesului penal. Aceasta calitate se dobandeste prin punerea in miscare a actiunii penale, care insemna formularea invi-nuirii sau acuzarii impotriva unei persoane, cu privire la comiterea unei infractiuni. Ea se materializeaza in intocmirea actului de inculpare prevazut de lege.
Titularii actiunii penale sunt:
1) Ministerul Public - Este titularul principal si poate pune in miscare actiunea penala fie in cursul urmaririi penale, fie la sfarsitul urmaririi penale. In functie de modalitatea de punere in miscare a actiunii penale exista: a) Urmarirea penala cu actiunea penala pusa in miscare, situatie in care actiunea penala se pune in miscare in cursul urmaririi penale, prin ordonanta. b) Urmarirea penala fara actiunea penala pusa in miscare, situatie in care actiu-nea penala se pune in miscare la sfarsitul urmaririi penale, prin rechizitoriu.
La baza acestor reglementari sta regula dupa care nici o persoana nu poate sta in fata unei instante penale decat daca are calitatea de inculpat. In mod exceptional, Ministerul Public poate dispune punerea in miscare a actiunii penale si in cursul judecatii, in caz de extindere a procesului penal pentru alte fapte si, respectiv, pentru alte persoane. In aceasta situatie, procurorul de sedinta pune in miscare actiunea penala printr-o declaratie verbala in fata instantei, care se consemneaza in incheierea de sedinta.
2) Persoana vatamata -; Pune in miscare actiunea penala prin plangerea preala-bila, in cazul in care plangerea prealabila se adreseaza direct instantei de judecata, conform art. 279 (2), lit. a), C.pr.pen. Calitatea de inculpat se dobandeste din mo-mentul inregistarii plangerii peralabile la registratura instantei. In doctrina a fost exprimat si punctul de vedere contrar, dupa care calitatea de inculpat s-a dobandit prin emiterea citatiei sau prin incheiere la primul termen de judecata (prof. G. Mateut nu este de acord cu acest punct de vedere).
3) Instanta de judecata - Instanta penala se poate autosesiza, dispunand punerea in miscare a actiunii penale in mod exceptional, in caz de extindere a procesului penal pentru alte fapte, nu si pentru alte persoane, daca procurorul lipseste de la sedinta de judecata, situatie in care participarea lui nu este obligatorie potrivit legii. In aceasta ipoteza instanta penala dispune punerea in miscare a actiunii penale prin incheiere de sedinta, prin care extinde procesul penal, daca din actele de cercetare judecatoresti rezulta fapte noi. In aceasta situatie instanta cumuleaza functia de juris-dictie cu cea de acuzare, ceea ce reprezinta o vadita incalcare a principiului separa-tiei functiilor judiciare.
4) Parlamentul Romaniei - Dispune, prin hotarare, punerea sub acuzare, in cazul presedintelui Romaniei, pentru infractiunea de inalta tradare.
Inculpatul, fiind parte in proces, are dreptul sa participe la toate actele de procedura. Inculpatul poate participa in mod nelimitat la actele de urmarire penala. Daca este arestat, inculpatul poate lua contact cu aparatorul sau. In mod exceptional, in cursul urmaririi penale procurorul poate interzice acest contact prin ordonanta motivata, pe o durata de cel mult 5 zile si numai daca interesele urmaririi penale o cer. De la aceasta interdictie exista doua derogari, cand organul de urmarire penala este obligat sa asigure contactul inculpatului arestat cu aparatorul sau:

- La prezentarea materialului de urmarire penala;
- La prelungirea arestarii preventive;
Din totalul drepturilor si obligatiilor procesuale ale inculpatului se desprind doua esentiale: a) Dreptul inculpatului de a fi ascultat oricand; b) Obligatia pentru organul judiciar penal (atat organul de urmarire penala, cat si instanta judecatoreasca) de a garanta drepturile procesuale ale inculpatului in tot cursul procesului, indeosebi dreptul la aparare ca drept fundamental;
Punerea in miscare a actiunii penale este in acest context cel mai important mo-ment al procesului pentru ca are semnificatia inceperii procesului penal. De aceea, procedura este extrem de stricta, incepand cu propunerea organului de cercetare pe-nala, materializata intr-un referat numit „Referat cu propunere de punere in mis-care a actiunii penale” si care se inainteaza procurorului impreuna cu intregul do-sar al cauzei, dupa care procurorul se pronunta prin ordonanta, daca admite cererea si dispune punerea in miscare a actiunii penale. Din acel moment, pe de o parte, pro-curorul se pronunta asupra continuarii urmaririi penale cu inculpatul, iar pe de alta parte, organul de cercetare penala, daca se efectueaza cercetarea penala, cheama in fata sa pe inculpat si il asculta. Ascultarea este obligatorie.
Daca se ia si masura arestarii preventive de catre procuror, cu ocazia punerii in miscare a actiunii penale, atunci ascultarea este obligatorie in prezenta aparatorului, sub sanctiunea nulitatii absolute. Situatia cea mai frecvent intalnita in practica este aceea cand actiunea penala se pune in miscare doar la sfarsitul urmaririi penale dato-rita importantei si gravitatii actului de inculpare.
Legea nu prevede in ce consta temeiul punerii in miscare a actiunii penale. Ea prevede doar ca punerea in miscare a actiunii penale se poate dispune daca exista temeiuri. Pentru existenta temeiurilor trebuie sa existe probe temeinice, nu orice fel de probe, ci probe serioase, probe care au forta juridica a celor care stau la baza ares-tarii. Sub acest aspect se poate spune ca temeiurile de punere in miscare a actiunii penale sunt indisolubil legate de cele ale arestarii. Aceasta rezulta din prevederile art. 334, C.pr.pen. Atunci cand se face propunerea de punere in miscare a actiunii penale, procurorul trebuie sa aprecieze daca sunt sau nu indeplinite conditiile ares-tarii preventive fata de inculpat.

II. Partea vatamata (art. 24 (1), C.pr.pen.)
Este persoana care a suferit o vatamare fizica sau morala prin infractiune si care se constituie ca parte in procesul penal. Se face distinctie intre persoana vatamata sau victima infractiunii, care este o persoana ce a suferit orice vatamare prin infracti-une si partea vatamata, care este acea persoana ce s-a constituit in formele prescrise de lege ca parte in proces.
Constituirea unei persoane ca parte vatamata se materializeaza in cererea aceste-ia, care poate fi facuta oricand in cursul urmaririi penale, iar in cursul judecatii doar, cel mai tarziu, pana la citirea actului de sesizare al instantei, care poate consta in ci-tirea rechizitoriului sau a plangerii prealabile a persoanei vatamate. Desi legea nu face distinctie, in practica se face doar un rezumat al actului de sesizare al instantei. Citirea actului de sesizare marcheaza intrarea in fondul cauzei. Orice constituire ulterioara de parte vatamata este tardiva, cu exceptia cazului in care inculpatul accepta.
In virtutea rolului activ, instantei penale ii revine sarcina de a explica persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune care ii sunt drepturile si obligatiile proce-suale, inclusiv posibilitatea de a se constitui ca parte vatamata si termenul legal in care poate avea loc constituirea. Aceasta reprezinta o chestiune preliminara in pro-ces, care va avea loc obligatoriu in termenul legal. De la aceasta regula exista o singura derogare: in cazul persoanelor pentru care introducerea in proces se face din oficiu. Este vorba de o unitate de interes public sau de o persoana fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.
Persoana vatamata prin infractiune poate opta intre doua calitati: parte vatamata sau martor in proces, acestea fiind calitati procesuale incompatibile. In privinta drep-turilor si obligatiilor partii vatamate, acestea sunt aceleasi cu cele ale inculpatului, avand dreptul, ca si inculpatul, sa participe la toate actele de procedura efectuate in privinta sa, sa formuleze cereri, sa depuna memorii, sa faca declaratii, sa participe la efectuarea unor procedee probatorii, sa puna concluzii si sa uzeze de caile de atac prevazute de lege.

III. Partea civila (art. 24 (2), C.pr.pen.)
Este persoana care a suferit un prejudiciu material sau moral prin infractiune si care se constituie ca parte in proces. Legea da dreptul la optiune persoanei prejudi-ciate in privinta utilizarii caii penale sau civile de valorificare a pretentiilor impotri-va persoanei responsabile. De aceea, calitatea de parte civila in procesul penal presupune, in mod obligatoriu, constituirea in aceasta calitate, printr-o declaratie expresa din partea persoanei prejudiciate, care poate fi facuta oricand in cursul ur-maririi penale, iar in cursul judecatii, cel mai tarziu pana la citirea actului de sesizare a instantei.
Tratamentul legal obliga partea civila ca in cuprinsul declaratiei de constituire sa precizeze in ce consta prejudiciul suferit si care este cuantumul acesteia, pentru ca orice modificare ulterioara a declaratiei de constituire de parte civila nu este vala-bila, fiind tardiva. In mod exceptional, declaratia de constituire de parte civila, facuta cu incalcarea termenului legal ori modificarea constituirii facuta ulterior, poate fi considerata ca valabila daca inculpatul sau partea responsabila civilmente accepta.
Termenul de constituire de parte civila este obligatoriu si pentru situatia in care actiunea civila se exercita din oficiu, in cazul in care este prejudiciata o unitate din cele la care se refera art. 145, c.pen. sau o persoana fizica fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa. Pentru ca o persoana sa obtina calitatea de parte civila in procesul penal este obligatoriu ca prejudiciul sa se fi pro-dus prin infractiune. In procesul penal, prejudiciul nu poate reprezenta decat o con-secinta directa si necesara a faptei prevazute de legea penala. Nu pot fi reparate in procesul penal prejudiciile indirecte. In acest context nu suntem de acord cu punctul de vedere potrivit caruia dobanditorul de buna-credinta ar putea avea calitatea de parte civila in procesul penal.
Potrivit art. 167, C.pr.pen., atunci cand subdobanditorul unui bun sustras este de buna-credinta, acesta nu este obligat sa restituie bunul. Potrivit legii, restituirea se face de la invinuit sau inculpat ori de la tainuitorul sau favorizatorul real. In cazul dobanditorului de buna-credinta sunt aplicabile prevederile art. 1909 -; 1910, C.civ.
Societatea de asigurare nu se poate constitui ca parte civila in procesul penal pentru sumele achitate asiguratilor cu titlu de despagubire rezultata din infractiune, pentru ca ele nu isi au izvorul in infractiune, neintrand intr-un raport direct cu inculpatul, ci izvorul il constituie contractul de asigurare. In acest fel, in baza art. 188 din Legea nr. 3/1978, privind asigurarea sanatatii populatiei, unitatea sanitara se poate constitui ca parte civila in procesul penal pentru sumele achitate cu titlu de despagubire civila doar in cazul asistentei medicale gratuite. In celelalte cazuri, per-soanele vatamate, care achita cheltuielile medicale, se pot constitui ca parti civile in proces.

IV. Partea responsabila civilmente (art. 24 (3), C.pr.pen.)
Este persoana care raspunde civil, potrivit legii, pentru prejudiciul cauzat de in-culpat prin infractiune. Este vorba de situatiile de raspundere civila indirecta, preva-zute in Codul civil, precum si in legi speciale, avand ca fundament juridic obligatia de garantie.

Cel mai cuprinzator caz de raspundere indirecta, prevazut in Decretul 221/1961, abrogat prin OG 11/1996, aprobata prin Legea nr. 108/1996, se gaseste in Codul familei (art. 32), fiind restrans la situatia in care sotul inocent raspunde cu bunurile comune pentru prejudiciile cauzate de catre celalalt sot patrimoniului public. Cele-lalte cazuri privesc raspunderea parintilor pentru faptele copiilor (art. 1000 (2), C.civ.), raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor (art. 1000 (3), C.civ.), precum si in Legea gestionarilor nr. 22/1969, in care sunt prevazute urmatoarele categorii de persoane care raspund pentru fapta altuia:
- Persoane cu atributii de control vinovate de angajarea sau de trecerea in functia de gestionar a unei persoane, fara ca aceasta sa indeplineasca conditiile de varsta, studii, stagiu sau de antecedente personale;
- Persoanele care au primit de la gestionar, in afara indatoririlor de serviciu bu-nuri aflate in patrimoniul public, daca stiau ca gestionarul avea in gestiune aceste bunuri;
- Persoanele care au constituit garantii pentru gestionar;
Procedura de constituire de parte responsabila civilmente priveste:
1) Introducerea ei in proces poate avea loc pe doua cai: a) La cererea partii civile -; Partea responsabila civilmente poate fi introdusa in proces numai in favoarea creditorului, nu si a debitorului. De aceea, cererea incul-patului apare ca inadmisibila. b) Introducerea din oficiu -; Poate avea loc in cazul in care persoana prejudiciata este o unitate de interes public (potrivit art. 145, C.pen.) sau o persoana fizica fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.
2) Interventia in proces a partii responsabila civilmente din proprie initiativa.
Este justificata uneori de interesul propriu al acesteia de a participa in proces si de a-si face apararea, pentru a evita, in lipsa ei, o hotarare judecatoreasca cu caracter penal data de instanta judecatoreasca, care ar putea avea efect de lucru judecat asupra eventualitatii unui proces civil.

Subiectii care pot inlocui partile procesului penal sunt:
I. Succesorii
Sunt acele persoane care succed in drepturi persoanele fizice decedate sau per-soanele juridice reorganizate, desfiintate sau dizolvate, care au calitatea de parti in procesul penal. Acestea nu pot interveni decat in latura civila a procesului penal. Pot fi introdusi fie din oficiu, fie la cerere. In cazul persoanelor fizice, succesorii sunt mostenitorii legali sau testamentari. In cazul persoanelor juridice succesorii sunt organizatiile succesorale, in drepturi, in cazul reorganizarii persoanelor juridice si lichidatorii, in caz de desfiintare si dizolvare a persoanelor juridice.
Dreptul aplicabil il reprezinta prevederile Legii 31/1990 privind societatile co-merciale, republicata in 1998 (art. 228) si prevederile Legii 64/1995 privind proce-dura falimentului (art. 40). Este important de precizat ca succesorii in drepturi sunt parti in procesul penal.

II. Reprezentantii
Sunt persoane care indeplinesc in procesul penal acte procesuale in numele si pe seama partilor care nu se pot prezenta sau nu doresc sa se prezinte la proces. Repre-zentarea in procesul penal poate fi legala sau conventionala. Cazurile de reprezenta-re legala sunt mult mai restranse.
Este posibila reprezentarea legala a inculpatului in procedura judiciara privind masura preventiva, daca se face dovada ca inculpatul arestat se afla internat in spital si din cauza starii sanatatii nu poate fi adus la instanta sau daca deplasarea sa nu este posibila din alte asemenea motive. Reprezentarea legala e posibila si in procedura revizuirii si in procedura in fata instantei de executare, cand aducerea in instanta se face numai daca instanta considera necesar. Dispozitia „numai daca instanta con-sidera necesar” a fost declarata neconstitutionala de Curtea Constitutionala (2001).
Reprezentarea conventionala -; Exista restrictii doar in privinta arestarii invinu-itului sau inculpatului, celelalte parti putand fi reprezentate nelimitat. Ea presupune incheierea unui contract, dupa regulile contractului de mandat, intre reprezentant si reprezentat, impunandu-se conditia ca, pe de o parte, reprezentantul sa aiba calitatea de parte in proces, iar pe de alta parte, reprezentantul sa aiba capacitate de exercitiu corespunzatoare de a sta in proces. Aceasta se materializeaza, dupa regula dreptului civil, printr-o procura in forma autentica, incheiata in fata notarului public.
In ceea ce priveste invinuitul sau inculpatul, in faza de urmarire penala, el poate fi reprezentat la efectuarea procedurilor probatorii: cercetarea la fata locului, perchi-zitia, ridicarea de obiecte sau inscrisuri. Reprezentarea conventionala nu este posibila la acele acte la care este obligatorie prezenta personala a invinuitului sau inculpatului: ascultarea, confruntarea, reconstituirea.
In faza de judecata, reprezentarea conventionala a inculpatului este posibila la judecata in prima instanta, daca pedeapsa prevazuta de lege este amenda sau inchisoarea de cel mult un an, iar la judecata, in caile de atac, in mod nelimitat. Dispozitia „numai daca pedeapsa prevazuta de lege este amenda sau inchisoa-rea de cel mult un an” a fost declarata neconstitutionala printr-o decizie a Curtii Constitutionale, din 2002, pe motiv ca incalca dreptul la aparare. In argumentare, Curtea Constitutionala a invocat cauza Patrimol vs Franta, in care Curtea Euro-peana a decis ca nu este posibil ca un inculpat care absenteaza de la judecata pentru orice motiv sa fie lipsit de aparare.

III. Substituitii procesuali
Sunt acele persoane care pot incheia din proprie initiativa acte procesuale, pe nu-mele si in seama partilor procesului penal. Procedura penala cunoaste substituiti procesuali in materia plangerii penale (art. 222, C.pen.) sau in materia liberarii pro-vizorii ori in materia cailor de atac. Astfel, in materia plangerii penale, substituitii procesuali sunt: parintii sau copilul major pentru unul dintre parinti. In cazul libe-rarii provizorii, substituitii procesuali pot fi eliberati sub control judiciar sau pe cau-tiune: sotul sau o ruda apropiata pentru inculpatul arestat. In materia apelului sau a recursului, pentru inculpat, cererea poate fi facuta de sotul acestuia.

Aparatorul
Nu este parte in proces. El are o pozitie procesuala distincta. Sub aspectul poziti-ei procesuale, aparatorul se apropie de aceea a partii pe care o asista, fara insa a se identifica cu aceasta. Calitatea procesuala de aparator presupune indeplinirea cumu-lativa a urmatoarelor conditii:
1) Sa aiba calitatea de avocat
Pentru ca o persoana sa devina avocat trebuie sa devina membru al unui Barou de avocati si sa nu fie incompatibil, potrivit legii. In prezent, avocatura este organizata si functioneaza in baza Legii 51/1995, care a fost modificata. Aceasta lege se inscrie pe linia democratizarii avocaturii, situand la baza avocaturii principiul autonomiei profesiei de avocat. Avocatul nu este functionar, el nu poate fi subiect activ al luarii de mita, insa, desi nu este functionar, el este asimilat lui, atunci cand este subiect pasiv al unor infractiuni.
In lumina prevederilor legii speciale referitoare la organizarea si exercitarea avo-caturii, la baza profesiei de avocat sta principiul legalitatii, pentru ca avocatul, la fel ca orice subiect oficial trebuie sa actioneze numai in baza legii si are obligatia sa apere doar drepturile si interesele legitime ale persoanei, nu si cele nelegitime. Avo-catul poate uza doar de mijloacele pe care i le confera legea. La baza profesiei de avocat sta si principiul independentei. Astfel, avocatul este independent atat in re-latiile cu clientii, cat si cu autoritatile judiciare, el neputand fi supus influentelor si presiunilor exterioare.
La baza avocaturii sta si principiul libertatii, astfel ca avocatul este liber sa-si aleaga cauzele. Avocatul este liber sa stabileasca strategia apararii, nimeni neputan-du-i impune o anumita strategie. Aceasta libertate nu poate fi folosita impotriva inte-resului clientului. Un alt principiu este principiul impartialitatii. Avocatul slujeste justitia in mod partial, avand obligatia deontologica de a invedera doar imprejurarile favorabile si nu cele nefavorabile persoanei pe care o asista.

Principiul deontologiei profesionale face ca, sub aspectul pozitiei procesuale, avocatul sa intre atat in raport cu autoritatile, cat si in raport cu proprii clienti. In privinta raporturilor dintre avocat si autoritati, ele trebuie sa fie raporturi de colabo-rare profesionala, aceasta presupunand ca avocatul sa aiba un comportament demn, sa nu jigneasca autoritatile si sa actioneze numai in temeiul legii si pentru respectarea acesteia. Avocatul trebuie sa promoveze drepturile omului. In privinta raporturilor cu clientii, acestea sunt raporturi bazate pe confidentialitate. Avocatul are obligatia pastrarii secretului profesional, fiindu-i interzis sa divulge fapte de care a luat cunostinta cu ocazia exercitarii profesiei. El nu poate depune marturie impotri-va clientului sau, decat cu consimtamantul expres al acestuia.
2) Sa fie introdus in proces in calitate de aparator, intr-una din modalitatile prevazute de lege
Introducerea in proces are loc pe doua cai: a) Asistenta juridica facultativa
Este regula care desemneaza situatia in care oricare dintre parti isi alege avocatul pe care il doreste, in raport de propriile interese. Aceasta exprima regula dupa care orice persoana are dreptul sa-si aleaga avocatul pentru ca se prezuma ca fiecare din-tre persoanele implicate intr-un proces cunoaste cel mai bine care ii sunt interesele.
Alegerea avocatului se face pe baza unui contract ce se incheie intre cel interesat si forma de exercitare a profesiei de avocat, care poate sa fie, dupa caz, un cabinet individual, cabinete asociate sau societati civile profesionale. In cuprinsul contractu-lui este mentionata intinderea puterii conferite avocatului, materializata in obiectul asistentei juridice. In contract se mentioneaza onorariul si cheltuielile pe care urmea-za a le suporta cel in cauza. Onorariul este negociabil, pornindu-se in stabilirea lui de la nivelul minim stabilit de Consiliul uniunii avocatilor. Onorariile nu trebuie justificate. Cheltuielile pot fi justificate, la cererea expresa a clientului. In baza contractului de asistenta juridica se elibereaza o imputernicire avocatiala (semnata de avocat si client) cu care avocatul se legitimeaza in instanta sau in fata organelor de urmarire penala. b) Asistenta juridica din oficiu sau obligatorie
Este exceptia care intervine numai atunci cand cel interesat nu si-a angajat un avocat. Are loc pe baza unei adrese scrise, emise de catre autoritatea judiciara com-petenta si inaintata serviciului de asistenta judiciara din cadrul Baroului care proce-deaza la numirea unui avocat in calitate de aparator.
Efectuarea asistentei judiciare din oficiu este obligatorie pentru avocat. Pentru motive intemeiate avocatul poate refuza aceasta insarcinare. Cazurile de asistenta juridica din oficiu sunt prevazute expres de lege sub sanctiunea nulitatii absolute. In tot cursul procesului penal, atat in cursul urmaririi penale, cat in cursul judecatii, asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului este obligatorie in urmatoarele ca-zuri:
- Daca invinuitul sau inculpatul este minor la data efectuarii actelor de procedura. Daca ulterior a devenit major, nu mai este obligatorie. Pentru faza de judecata, legea pretinde ca inculpatul sa fie minor doar la data sesizarii instantei, care este data inregistrarii rechizitoriului la secretariatul Parchetului.
- Invinuitul sau inculpatul este militar in termen, in termen redus, rezervist con-centrat sau elev al unei institutii militare de invatamant. Calitatea trebuie sa existe in momentul efectuarii actului.
- Invinuitul sau inculpatul este internat intr-un centru de reeducare sau intr-o ins-titutie medicala. Este avuta in vedere situatia in care internarea dureaza peste varsta de 18 ani.
- Invinuitul sau inculpatul este arestat chiar si in alta cauza.
Asistenta juridica:
- Este obligatorie si in cazul retinerii, potrivit prevederilor art. 23 (5) din Constitutie.
- Este obligatorie si in cazul inchisorii contraventionale, precum si in cazul inter-narii medicale provizorii, in procedura de incetare, inlocuire sau revocare a masurii ca masura de siguranta, daca invinuitul sau inculpatul este internat.
In mod exceptional, in virtutea Legii speciale 83/1992, asistenta juridica este obligatorie si in cazul faptelor de coruptie, precum si in procedura urgenta de urma-rire si judecare pentru infractiunea de furt calificat (art. 209 (3), C.pen.), asa cum este modificat prin Legea 20/2002.
Pentru faza de judecata a procesului penal, in afara celor 4 cazuri de asistenta juridica a inculpatului, aceasta este obligatorie daca:
- Pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita e mai mare de 5 ani
- Instanta apreciaza ca, datorita starii de sanatate fizica sau mentala, inculpatul nu si-ar putea face singur apararea.

Drepturile si obligatiile aparatorului
Aparatorul poate participa in cursul urmaririi penale la efectuarea oricarui act de urmarire penala. Nu este necesara incuviintarea pralabila a organului de urmarire pe-nala. Organul de urmarire penala este obligat sa-l incunostiinteze pe aparator cu pri-vire la data si locul efectuarii oricarui act de urmarire penala. Neprezentarea aparato-rului nu impiedica efectuarea actelor, cu exceptia cazului cand participarea aparato-rului este obligatorie, potrivit legii.
Exista regula dupa care aparatorul nu poate participa la efectuarea actelor de urmarire penala in absenta invinuitului sau inculpatului pe care il asista. Prezenta personala a acestuia este indispensabila pentru efectuarea asistentei juridice, in afara cazurilor de reprezentare. Spre deosebire de aparatorul invinuitului sau inculpatului, aparatorul celorlalte parti poate participa numai la anumite acte de urmarire penala: ascultarea partii pe care o asista, efectuarea unei cercetari la fata locului, perchizitia, autopsia, prelungirea arestarii preventive, precum si la orice alte acte de urmarire penala, dar cu incuviintarea prealabila a organului de urmarire penala.
La judecata, participarea aparatorului oricarei parti este nelimitata. Conform art. 172, c.pr.pen., corelativ dreptului inculpatului arestat, aparatorul are dreptul de a lua legatura cu acesta oricand in cursul urmaririi penale, in afara cazurilor cand exista interdictii din partea procurorului. Dreptul de a avea contact cu inculpatul arestat este unul dintre drepturile aparatorului.
Corelativ drepturilor pe care le are aparatorul in procesul penal, legea instituie numeroase obligatii impuse de continutul profesiei de avocat, precum si de continu-tul obligatiilor prevazute expres in art. 172, c.pr.pen. Dintre acestea se remarca obligatia aparatorului de a se prezenta in fata organelor de urmarire penala si a in-stantelor judecatoresti la toate termenele stabilite si de a uza doar de mijloacele lega-le, in vederea exercitarii dreptului la aparare. In ipoteza neindeplinirii obligatiei apa-ratorului de prezentare la termenele stabilite in fata autoritatii judiciare in caz de asistenta juridica obligatorie, acesta poate fi sanctionat cu amenda judiciara, pentru ca fapta constituie abatere, in conditiile prevazute de art. 198, c.pr.pen.
In ipoteza in care se constata un comportament de rea-credinta al aparatorului, neprezentarea acestuia la efectuarea actelor de urmarire penala la care este obligat nu este de natura sa impiedice efectuarea acestora, ci organele de urmarire penala sunt obligate sa faca dovada incunostiintarii, in timp util, a aparatorului cu privire la data si locul efectuarii actelor, dupa care pot efectua acte de urmarire si in absenta aparatorului. Dovada incunostiintarii se poate face prin orice mijloc de proba (chiar si printr-o nota telefonica). Singura conditie e sa se faca aceasta dovada.