PSYCHE, VULCANUS SI VENUS

PSYCHE -; Fata deosebit de frumoasa, din mitologia greaca, pe care parintii implinind un oracol perfid care emana din gelozia Aphroditei, o abandoneaza intr-un pisc montan, spre a fi luata de sotie de un monstru; dar Psyche e ridicata de vant, transportata intr-un palat secret si iubita noptile de un necunoscut invizibil, presupus a fi monstrul harazit, ea calca o data juramantul discretiei si la un opait aprins il vede pe zeul dragostei, Eros, care tot atunci o si paraseste, iar Psyche peregrinand in cautarea lui nimereste la palatal Aphroditei, care o chinuie cu incercari si munci insuportabile pana cand Eros induplecat, o ia in cer si ii obtine de la Zeus , imortalitatea. Acest mit este de fapt un basm.

VULCANUS -; Este zeul focului teluric in mitologia romana preluat de la etrusci dupa Valcha sau Sethlan. g4n2ne
Este fiu al cuplului Jupiter -; Iuno (desi Cicero afirma ca ar fi fost “fiul Nilului”). Este mai tarziu zeu al focului purificator ca si al mestesugarilor (ca zeu metalurgic specializat in topirea si prelucrarea metalelor), al incendiilor si al cutremurelor, dar deopotriva ocrotitorul vetrelor familiei si patron al fierarilor. Zeul indeplineste doua functii esentiale Flammi Potems (Stapanul focului) si Deuciler (Netezitorul metalelor). Latinescul mulgere = a inmuia, a netezi intrucat focul face maleabil orice metal. Asemeni pe acest temei in onoarea lui Vulcanus, armele luate ca trofee de razboi erau stranse gramezi si arse. Zeu indigen chiar daca sincretizat mai tarziu cu Hephaistos pana la topirea decantabila a detaliilor stravechi isi pastra si preotul special (Flammen Vulcanalis) si sarbatorile specifice (Vulcanolia -; 23 august) cand gospodariile isi atarnau la soare toate rufele lor, nici cand zeului i se sacrificau pe flacara altarului pesti proaspeti pescuiti in Tibru si cand se organizau jocuri populare vesele.

VENUS -; (latinescul Venus -; frumusete, gratie, farmec). Zeita frumusetii in mitologia romana se pare autohtona (italica) ocrotitoare in epoca in epoca arhaica a vegetatiei si a fertilitatii; dar poate ca si mai vechi in Italia era intelesul de personificare divina a nurilor femeiesti cum s-ar deduce din unele cuvinte: Venustas = frumusete feminine, nuri; venuste = placut , frumos. Notiunea de frumusete imposibil sa mai se fi confundat cu ideea de feminitate in cultul initial al acestei zeite.
Oricum cultul -; inca autonom -; includea atribute cu dubla functie (gospodaresti si estetice), de ocrotitoare a gradinilor si livezilor si de patroana a abundentei florale in vegetatia naturii. In Roma chiar apare destul de tarziu. Intreagul mit pus in circulatie cuvenita in epoca clasica de metografiile poetice latine nu mai este decat o copie fidela dupa mitul grec al zeitei frumusetii Aphrodita.
Acum Venus are epitetele: Verdicordia (cea care suceste mintile) si Cloocina (purificatoarea), latinescul clooca = canal de scurgere. Ii sunt consacrate dintre plante mirtul, iar dintre pasari lebedele. In plus este socotita mama eroului Aeneas.

ZEITATI DIN MITOLOGIA GREACA

APOLLO -; una dintre cele mai mari divinitati ale mitologiei grecesti. Era fiul lui Zeus si al lui Leto. Pentru ca, Hera, din gelozie, ii refuzase Letoniei un loc unde sa poata naste, Poseidon a scos la iveala, din valurile marii, insula Delos (v. si Asteria). Acolo, dupa noua zile si noua nopti de chin, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo si pe Artemis. Crescand miraculos de repede, la numai cateva zile dupa nastere, Apollo, al carui arc si sageti devenisera temute, a plecat la Delphi, unde a ucis sarpele Python, odinioara pus de Hera s-o urmareasca pe Leto si care, ulterior devenise spaima intregului tinut. Dupa aceea Apollo a infiintat acolo propriul sau oracol, instaurand si Jocurile Pitice. Apollo a iubit numeroase nimfe si muritoare, printre care pe Daphne, Cyrene,, Marpessa, Cassandra, si uneori chiar tineri ca Hyancinthus si Cyparissus. Zeul era infatisat ca un tanar frumos si inalt, cu o statura zvelta si impunatoare. Atributele lui erau multiple: initial, Apollo era considerat o divinitate temuta, razbunatoare care, justificat sau nu, raspandea molimi sau pedepsea cu sageti aducatoare de moarte pe oricine-i statea impotriva. Era socotit zeu vindecator, priceput in arta lecuirii, ca si tatal lui Asclepius. Avea darul profetiei, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era cel de la Delphi. Mai tarziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei si al artelor frumoase. Apollo era zeul invocat in calatorii, de cei care navigau pe mare, care proteja orasele si noile constructii. In sfarsit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici epitetul de Phoebus) era identificat adesea cu insusi Soarele. Era serbat in numeroase centre ale lumii grecesti: la Delphi, Delos, Claros, Patara, etc. Avand, asa cum am aratat, un rol preponderent in mitologia greaca. In cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollinares, si tot acolo, pe vremea imparatului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.

ARTEMIS -; in mitologia greaca, zeita vanatorii, asimilata de timpuriu de catre romani cu Diana, o veche divinitate de origine italica, era fiica lui Zeus si a Letoniei. La inceput a avut aceleasi atribute cu fratele ei: era o divinitate razbunatoare, care semana molimi si moarte printre muritori. Cand Apollo ajunge sa fie identificat cu Helios (Soarele), Artemis e identificata si ea cu Selene (Luna). In calitatea sa de zeita a vanatorii era infatisata ca o fecioara salbatica, singuratica si care cutreiera padurile insotita de o haita de caini, daruiti de Pan, ucigand animalele cu arcul si cu sagetile ei faurite de Hephaestus. Insensibila la dragoste, ii pedepsea pe toti cei care incercau sa se apropie de ea sau, daca la randu-i incerca sa se apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece si stranie.

DIONYSOS -; in mitologia greaca, zeul vinului si al vitei de vie, denumit la romani si Bacchus. Dionysos era una dintre cele mai importante divinitati cunoscute in vechime si al carei cult era raspandit in intreaga lume. El era fiul lui Zeus si al muritoarei Semele, fiica regelui Cadmus si a Harmoniei. Se spune ca, indemnata de Hera, Semele l-a rugat pe Zeus sa i se arate in toata forta si splendoarea sa zeiasca. Zeus ii indeplineste ruga: el i se infatiseaza ca un nor de foc. Neputand insa suporta stralucirea acestei privelisti, Semele cade fulgerata si naste, inainte de vreme. Zeus ia copilul si-l adaposteste in propia lui coapsa de unde, la termenul stabilit, se naste viu si nevatamat Dionysos (de aceea se spunea ca, Dionysos era zeul care “s-a nascut de doua ori”). Ca sa- si puna la adapost copilul de gelozia Herei, Zeus il incredinteaza regelui Athamas si sotiei acestuia, Ino, ca sa-l creasca. In casa lor, Dionysos traieste travestit in haine femeiesti pentru a nu fi recunoscut. Hera ii da totusi de urma si, drept razbunare le ia mintile lui Ino si Athamas. Atunci Zeus il trimite pe Dionysos departe la Nysa, si-l da in grija nimfelor de acolo sa-l creasca. Cand s-a facut mare Dionysos a inceput sa cutreiere intreaga lume: Aegyptus, Syria, Phrygia, Thraciasi, in sfarsit, India. Dionysos a coborat in infern ca sa caute umbra mamei lui si sa-i redea viata. Hades s-a invoit sa i-o dea si Dinonysos a dus-o pe Semele cu sine in Olympus. Cultul lui Dionysos era raspandit in intreaga lume veche. La serbarile date in cinstea lui (dionysia sau bacchanalia) participa toata lumea dar, mai ales, femeile. Atunci zeul era sarbatorit in cantece si dansuri, adesea cu caracter orgiastic. Dionysos era inchipuit insotit de un cortegiu alcatuit din bacchante, sileni, satiri, etc.