1. Ce credeti ca poate face autorul textului stiintific pentru ca textul lui
sa fie citit cu placere? u4m8mz
Datorita obiectivitatii sale, lectura textului stiintific este lipsita de atractivitate.
Citirea cu placere a textelor stiintifice depinde mult de personalitatea autorului.
Un exemplu in acest sens il constituie lucrarea lui Mihail Runcan,
„Fizica la tara”, in care el trateaza problemele fizicii moderne
facand asocieri, uneori chiar puerile, cu viata de zi cu zi de la tara
si asta pentru ca o mare parte din viata a trait la tara. Prin analogie am putea
spune ca un autor ce are simtul umorului foarte bine dezvoltat ar putea introduce
scurte anecdote in textul sau, fie el si arid, legate de ceea ce studiaza.
Un profesor ce preda in fata studentilor, sa spunem analiza matematica,
disciplina ce pentru foarte multi nu e deloc atractiva, ar putea, in timpul
cursului, sa „strecoare” cate o intamplare plina
de haz legata de generatiile anterioare de studenti carora le-a fost profesor.
Asadar, atractivitatea textului depinde mult de atitudinea autorului.
2. In ce consta importanta indicelui intr-o lucrare stiintifica?
Indicele de nume proprii, de cuvinte sau expresii este un accesoriu deosebit
de important al unei lucrari stiintifice.
Pe baza indicelui gasim, intr-un timp foarte scurt, informatii deosebit
de utile despre o anumita personalitate, localitate sau tema care ne intereseaza.
Cu ajutorul indicelui de nume, de pilda, putem identifica rapid autorii citati
intr-o lucrare, in conditiile in care, in anumite domenii
de cercetare (chimie, fizica, matematica, etc.), cifra care arata de cate
ori este citat un autor poate deveni un criteriu de evaluare a performantei
stiintifice a unei persoane. O dovada concreta a importantei indicelui o constituie
si faptul ca multe lucrari de specialitate aloca pagini importante acestuia.
Redactarea indicelui este o operatie extrem de migaloasa, care solicita rabdare
si perseverenta din partea cercetatorului. De aceea, de multe ori, indicele
este alcatuit de alta persoana decat autorul.
3. In cazul in care o localitate a avut de-a lungul anilor mai
multe denumiri, cum se vor trece acestea la indice?
Toate regulile de redactare a indicelor sunt importante si trebuie respectate.
Cu atat mai mult e imperios necesar a respecta regulile de scriere a indicelor
de localitati ce si-au schimbat denumirea de-a lungul anilor fie din motivul
ca domeniul toponimiei a fost mai puternic influentat de imperativele politice
decat cel al onomasticii, fie dintr-un alt motiv.
Regula dupa care se scrie indicele de localitati in acest caz este urmatoare:
la numele vechi se vor trece si denumirile actuale. Exemple: Dr. Petru Groza
(Stei), Haimanale (I. L. Caragiale), Stalin (Brasov), Hordou (George Cosbuc),
Gheorghe Gheorghiu-Dej (Onesti), Humulesti (Ion Creanga). Informatia poate fi
ceva mai ampla: Callatis (azi Mangalia, oras in jud. Constanta), Axiopolis
(azi orasul Cernavoda, jud. Constanta), Ampelum (azi Zlatna, oras in jud.
Alba).
4. Care este structura unui text stiintific?
Fie ca trebuie sa redactam o lucrare pentru seminar, pentru un simpozion sau
pentru o conferinta, textul stiintific trebuie sa cuprinda titulatura, rezumatul
intr-o limba de circulatie, introducerea, tratarea (cuprinsul), incheierea,
bibliografia folosita si indicele daca e cazul.
Titlul trebuie ales astfel incat sa informeze cat mai exact
asupra continutului lucrarii respective. Alegerea titlului trebuie tratata cu
atentie maxima pentru ca partea ce se bucura de cea mai mare circulatie este
tocmai titlul. El trebuie sa atraga suficient atentia, sa sugereze continutul
si domeniul de aplicare al lucrarii.
Rezumatul are scopul de a informa cititorul, in cateva cuvinte,
atat asupra continutului cat si asupra concluziilor la care s-a
ajuns. Ca putere de circulatie, rezumatul se situeaza intre titlul si
articolul propriu-zis al lucrarii pentru ca el este reprodus in planuri
editoriale, in reviste de referate, fise sau alte forme de semnalare.
Cum rezumatul apare de cele mau multe ori in limbi straine, se intelege
ca este foarte raspandit. De multe ori rezumatul apare publicat si independent,
ceea ce trebuie sa ne faca si mai atenti la redactarea lui. O alta uzanta este
ca pentru participarea la o conferinta, ca sa fie acceptata o lucrare, trebuie
trimis inainte un rezumat al acesteia (asa-numitul abstract). Se poate
intampla ca rezumatul sa foloseasca si unui cititor grabit care
isi poate face o idee despre continutul articolului respectiv.
Introducerea se redacteaza cu scopul de a pregati cititorul in vederea
lecturii. Ea are rolul unei prefete de la o lucrare. In introducere se
vor mentiona importanta si actualitatea problemei cercetate, stadiul la care
a ajuns cercetarea in domeniul respectiv, metodele principale de cercetare
si eventualele dificultati de informare si documentare.
Tratarea (sau, in termeni uzuali, cuprinsul) constituie partea cea mai
importanta a unei lucrari stiintifice. Fiind partea cea mai ampla, tratarea
trebuie sa fie bine structurata, astfel sa evidentieze contributia cat
mai originala a autorului la cercetarea respectiva. Subdiviziunile acestei parti
pot avea dimensiuni diferite: de la un paragraf la un capitol. Ideile fiecarei
subdiviziuni trebuie bine inlantuite. Un lucru important de care trebuie
sa tinem seama este acela de a nu ne pierde in detalii nesemnificative
care ar putea abate atentia cititorului de la subiectul principal al lucrarii.
Eventualele informatii secundare pot fi evacuate in note de subsol peste
care un cititor mai putin interesat de subiect poate trece cu usurinta.
Incheierea are rolul de a prelua ideile autorului si de a le fixa in
memoria cititorului. Aici se reiau concluziile din cuprins.
Bibliografia se intocmeste in mod obligatoriu la redactarea unei
lucrari stiintifice, aplicandu-se toate regulile stabilite in acest
sens.