In remarcabilul sau articol „In memoria lui Gherten", caracterizind prima perioada a istoriei miscarii revolutionare din Rusia — perioada nobiliara — V. I. Lenin scria despre decembristi : e8z23zx
„Cercul acestor revolutionari este restrins. Ei sint foarte departe de popor. Dar opera lor nu s-a irosit in zadar. Decembristii l-au trezit pe Gherten, iar Gherten a desfasurat o agitatie revolutionara."
„Aceasta a fost preluata, extinsa, intarita, calita de revolutionarii raznocinti" ).
Iar intr-un alt articol, V. I. Lenin spunea : „Rusia iobagista este abrutizata si inerta. Protesteaza o minoritate infima de nobili care neavind sprijinul poporului sint neputinciosi. Dar oamenii cei mai buni din rindurile nobililor au contribuit la trezirea poporului" ).
Decembristii — revolutionarii din rindurile nobilimii :— au lasat o urma de nesters nu numai in istoria miscarii de eliberare din Rusia, dar si in istoria literaturii ruse. Ei au desteptat o intreaga generatie de scriitori rusi pentru care literatura nu mai putea fi rupta de lupta revolutionara.
Cel mai de seama dintre poetii decembristi, poetul care a reflectat cel mai viu in opera sa, atit laturile pozitive cit si slabiciunile miscarii decembriste, a fost Kondrati Feodorovici Rileev, unul dintre conducatorii Societatii Secrete din Nord.
Dureroasele impresii ale copilariei au aprins pentru prima data in sufletul lui Rileev flacara urii impotriva asupririi si a constringerii de orice fel. Acest sentiment s-a intarit sl a devenit constient in anii pe care tinarul Rileev i-a petrecut la Primul Liceu Militar din Petersburg, unde intrase in 1801. Directorul acestei institutii de invatamint era gene-ralul-maior Klinger, german de origine, aflat in slujba statului rus. Perioada in care generalul-maior Klinger a condus liceul a fost numita de catre elevi — „teroarea". Klinger socotea ca pedepsele corporale sint cel mai eficace si aproape singurul mijloc de educatie. De pe urma lui, a avut mult de indurat si Rileev, care isi asuma deseori raspunderea ispravilor colegilor sai si-i uimea pe profesori prin stapinirea de sine.
Rileev se mai afla inca la liceul militar, cind peste Rusia trecu uraganul de foc al Razboiului pentru Apararea Patriei, din anul 1812. Sufletul tinarului era framintat de visul ,,de-a fi erou" si de a se distinge „pe cimpul de glorie dusmanu-niruntind". Dragostea de patrie devine principalul imbold al faptelor sale. Este semnificativ faptul ca una dintre primele opere literare ale tinarului Rileev a fost oda „Dragoste de patrie" (1813), scrisa cu prilejul inmorrnintarii lui Kutuzoy.
Invocind memoria marelui conducator de osti, Rileev scrie :
Rileev s-a nascut la 18 (29) septembrie 1795. Tatal sau, locotenent-colonelul F. A. Rileev, era o fire aspra si despotica, avind o purtare dura fata de sotia sa si fata de cei ai casei. Deseori, chiar si fiul sau avea de suferit de pe urma acestei duritati.

Eu, slava-ti voi aduce, mintuitor de tura, Eu, slava-ti voi aduce al patriei bun fiu, Tu, care uneltirea facusi in foc sa piara Si-al Rusiei, cu rxvna, hun cetatean te stiu, Francezilor de-a pururi tu groapa esti si bici, Kutuzov, tu din moarte trupeasca te ridici : Eroule, de-a pururi in lume viu vei fi... )
) Toate versurile citate tn articolul despre K. F. Rileev stnt traduse in romineste de C. Argesanu. (N. red. rom.)
In anul 1814, la absolvirea liceului militar, Rileev primeste gradul de sublocotenent, fiind incadrat in brigada I-a de artilerie ca rezervist. El ia parte la campania armatei ruse in strainatate (1814—1815), care pune capat dominatiei lui Napoleon in Europa. Rileev intra in Paris impreuna cu armata rusa victorioasa.
El ramine in rindurile armatei pina in 1818. In decembrie, acelasi an, Rileev demisioneaza si in anul urmator se casatoreste cu Natalia Mihailovna Teviasova, fata unui mosier din Voronej.
Fericit in viata familiala, Rileev ar fi putut sa duca o existenta casnica, tihnita, in „dulce, a caminului imbratisare". El era insa un alt fel de om. Fiind sfatuit de catre unul din prieteni „sa ramina pentru totdeauna in Ucraina" sii sa se dedea placerilor vietii de mosier, Rileev raspunde cu indignare :
Sa-mi pierd ai tineretii t Ani. Sa lincezesc
Si sa nu ma grabesc Sub steagul libertatii !
Nu ! Asta niciodat'... Cel care nu aspira La glorie inflacarat, Doar mila o inspira !
Anii de cumplita reactiune, teroarea arakceevista, viata ingrozitoare din coloniile militare si, in acelasi timp, trezirea aspiratiilor politice in cercurile inaintate ale nobilimii din Rusia, ca si cresterea miscarii de eliberare nationala si a miscarii revolutionare burgheze in Europa — acestea sint conditiile istorice, in care s-a dezvoltat constiinta sociala a lui Rileev.
Ales asesor la curtea criminala din Petersbuig in anul 1821, Rileev a dobindit renumele unui' judecator incoruptibil, dusman neimpacat al necinstei si aparator convins al dreptatii, renumele unui judecator care nu admite niciodata „sa piara cei nevinovati".
Rileev se manifesta pentru prima data ca un curajos tribun al adevarului, inca inainte de a intra in postul de asesor. In numarul din noiembrie 1820 al revistei „Nevski zritel" („Spectatorul de pe Neva" — n.t.) a fost publicata epistola in versuri „Favoritului zilei", semnata de Rileev. Aceasta opera satirica a aparut intr-o perioada cind intregul Petersburg se afla inca sub impresia deosebit de puternica a rascoalei regimentului Semio-novski impotriva masurilor umilitoare introduse in cadrul armatei de catre favoritul tarului, Arakceev.
Cu toate ca numele lui Arakceev nu fusese si nici nu putea fi mentionat intr-o epistola satirica care vedea lumina tiparului in paginile unei ras-pindite reviste din capitala, poezia „Favoritului zilei" a rasunat nu ca un abstract act de acuzare impotriva unui oarecare curtean vicios si trufas, ci ca un actual si spiritual atac impotriva unei persoane notorii si cit se poate de reale.
Cu cita dibacie si cit de oportun au tintit sagetile satirei lui Rileev, se poate aprecia dupa un fragment din memoriile lui N. Bestujev : „Acolo unde exista o guvernare despotica, impilarea este o lege: cei mici sint asupriti de catre cei mijlocii, cei mijlocii de catre cei mari, iar acestia de catre altii si mai mari. Aceeasi groaza — favoritul zilei —; domnea deasupra tuturor impilatorilor si impilatilor. Unii erau pedepsiti pentru ca asupreau, altii pentru ca se plingeau de asuprire. O tara intreaga tremura sub pumnul favoritului care o cirmuia. Nimeni nu indraznea sa se plinga. Cel caie incerca cit de cit sa se tinguiasca era trimis in pustietatile Siberiei sau aruncat in temnitele fetide ale fortaretelor. Aceasta era situatia Rusiei atunci cind Rileev si-a ridicat fatis glasul chemindu-L pe favorit in fata dreptei judecati a intregului popor. Aceasta era situatia atunci cind Rileev a alcatuit pomelnicul faptelor favoritului si le-a apreciat la justa lor valoare, aruneind asupra lor blestemul generatiilor viitoare... Aceasta a fost prima lovitura pe care Rileev a dat-o absolutismului".
Tn satira lui Rileev, trasaturile generalizate ale „turbatului tiran" lasa sa se intrevada autenticele trasaturi ale favoritului zilei — Arakceev — pe care poetul il ura. In unele strofe ale epistolei, cititorii intilneau aluzii directe la manifestarile arak-ceevismului :
Ispravile-ti in fala ppporului le-aratU, Va sti ca libertatea i-a fost incatusata, Va sti ca-n biruri grele doar tu l-ai saracit Si sate-ntregi de vechea frumusete-ai jefuit.
Nu fara temei aceste versuri erau puse in directa legatura cu coloniile militare organizate de catre Arakceev.
In epistola sa, Rileev il ameninta pe favorit, dar aceasta rasuna totodata si ca o amenintare impotriva tarului :
Tirane ! Te-nfioara ! El poate sa se nasca!
Un Cassius, Brutus, Cato ; din nou sa se iveasca,
Urind pe imparati .'...
In lirica cetateneasca din Rusia acelui timp a aminti fie numai si numele militantilor republicani din Roma antica, Cassius, Cato, Brutus, chiar fara epitetul de „dusmani ai imparatilor", constituia un indiciu suficient de clar al dragostei de libertate.
Epistola „Favoritului zilei" L-a facut cunoscut pe Rileev in cercurile literare din Petersburg. Venind din gubernia Voronej la Petersburg, el leaga in cursul anilor 1819—1820 relatii personale cu Pus kin, cu poetul si traducatorul Gnedici, cu poetii Delvig, Feodor Glinka si alti oameni de litere.
In perioada 1820—1825, Rileev incepe sa joace un rol de seama in viata literara din Rusia. Ales membru corespondent, iar apoi membru activ al Asociatiei libere a amatorilor de literatura rusa din Petersburg, Rileev participa la reuniunile acesteia, unde isi citeste in public versurile.
Colaborarea cu Asociatia libera a amatorilor de literatura rusa a jucat un rol important in dezvoltarea ideologica si politica a lui Rileev. Aceasta asociatie luase fiinta inca in 1816 si doi ani mai tirziu, fusese autorizata de catre guvern. Ea a fost una dintre sectiile legale ale „Uniunii Propasirii" — organizatie politica secreta care isi fixase drept scop principal lupta pentru „binele obstesc" si pregatirea treptata a introducerii unei constitutii in Rusia. Membrii „Uniunii Propasirii" aveau datoria sa lupte impotriva samavolniciei si coruptiei, sa demaste „ploconirea stupida fata de tot ceea ce este strain", sa propovaduiasca „legatura indisolubila dintre binele personal si cel obstesc si renuntarea la asa-zisele profituri personale". Statutul „Uniunii Propasirii" prevedea crearea unei intinse retele de „asociatii libere", care urmau sa functioneze pe baze legale fiind legate de Uniune din punct de vedere ideologic. „Uniunea Propasirii" intelegea prin „asociatii libere" acele „organizatii de care o unea identitatea de scop, dar care nu faceau parte din rindurile ei".
Rileev nu a fost membru al „Uniunii Propasirii", dizolvata din motive tactice la inceputul anului 1821, cind guvernul aflase de existenta ei. Insa activitatea literara a lui Rileev si cea de asesor la curtea criminala din Petersburg sint o dovada a faptului ca statutul „Uniunii Propasirii" ii era cunoscut. In acest fapt nu era nimic extraordinar de vreme ce principiile acestui statut calauzeau si activitatea „Asociatiei libere a amatorilor de literatura rusa", iar F. N. Glinka, prieten al lui Rileev si membru al „Uniunii Propasirii", era presedintele Asociatiei.
De la primele sale manifestari pe tarim literar, Rileev este constient de marele rol social' al poeziei. Tn zilele cind urmarea cu cea mai mare atentie lupta de eliberare nationala a poporului grec, el scria :
Poetului mai avlntal l-e dureros, e greu...
Sa vada doar fatarnici, Locotenenti de felul Celor ce-ador' duelul, Poeti cu sine darnici Si juzi ce vor macelul, Sau jurnalisti ce stau, Pe cind in sud se dau
Lupte de liberare,
Iar ei peIun imn se iau
La cearta fiecare...
Creatia poetului se dezvolta sub semnul unor incordate eforturi de a-si gasi un gen poetic propriu. In primele poezii aparute, predomina temele ero-tice-epicuriene — inspirate in special de lirica lui Batiuskov. Citind aceste poezii, putem lua cunostinta de modelele de la care a invatat Rileev, insa ne dam seama si de iuteala cu care se desavirsea in chip vizibil propria lui maiestrie poetica. inca din perioada aceasta de ucenicie a creatiei sale, Rileev ajunge la convingerea ca Rusia are nevoie de o literatura cu un inalt nivel ideologic, care sa educe constiinta sociala a oamenilor.
In cursul anilor 1821—1824, Rileev publica in presa periodica poeziile pe teme istorice, intitulate „Dume". (In editie separata ele au aparut la inceputul anului 1825). Alegindu-si subiectele din trecutul istoric al Rusiei, Rileev isi propunea un tel profund actual si anume ca, amintind faptele eroice ale stramosilor, sa inriureasca mintile si inimile contemporanilor sai, desteptindu-le constiinta cetateneasca si dragostea de libertate. Aceasta era o sarcina la ordinea zilei. Sub ochii cititorului se perinda chipurile batrinului cintaret rus Baian, ale cnejilor Oleg si Sviatoslav din Kiev, ale lui Dmitrl Donskoi si Ermak — eliberatorul Siberiei, ale lui Ivan Susanin, Bogdan Hmelnitki si multi altii.
In diferite domenii ale activitatii sociale, Rileev se adreseaza in primul rind figurilor de luptatori pentru libertatea patriei, oameni curajosi care demasca raul si nedreptatea. inzestrati cu inalte virtuti cetatenesti, eroii dumelor lui Rileev nu corespund intotdeauna in totul modelelor lor istorice. Aceasta nu-i stingherea insa nici pe poet si nici pe cititori.
Mai tirziu, N. P. Ogariov scria in prefata sa la o editie a „Dumelor" tiparita la Londra :
«Tn „Dume", Rileev si-a pus o problema Imposibil de rezolvat, aceea a imbinarii patriotismului, asa cum s-a manifestat el de-a lungul istoriei, cu conceptiile cetatenesti ale vremii lui; pornind de aici insa nu se putea realiza altceva decit o falsa reprezentare a figurilor din istoria Rusiei, ca si plasarea pe primul plan a conceptiei cetatenesti cu care face corp unic poetul... In „Dume", apare limpede nobila personalitate a scriitorului, dar nu se vede artistul.»
Aceasta contradictie a scapat din vedere celor dintii cititori ai „Dumelor" lui Rileev. Ei le considerau nu numai „pline de intelepciune, npbile", dar si „pline de viata", inspirindu-le un sentiment de dragoste fata de pamintul natal, fata de tot ceea ce este legat de popor. In felul acesta, Rileev isi realiza totusi principalul sau tel — cel educativ.
Dintre contemporanii poetului, doar Puskin nu i-a putut ierta lui Rileev inexactitatile istorice si lipsurile artistice ale „Dumelor."
«Ce sa-ti spun despre „Dume" ? — intreba Puskin intr-o scrisoare adresata lui Rileev. — In foate intilnesti versuri pline de viata, iar strofele finale din „Petru cel Mare la Ostrogojsk" sint tot ceea ce se poate mai original. In general insa, in ceea ce priveste imaginatia si forma de expunere, toate sint slabe si abunda in locuri comune (loci topici ), toate sint croite dupa acelasi tipic : descrierea locului actiunii, cuvintarea eroului si morala. Ele nu au nimic cu adevarat national, rusesc, cu exceptia primei dume — Ivan Susanin — dupa a carei lectura am inceput sa banui ca esti inzestrat cu un talent autentic.»

Puskin avea dreptate. Atit compozitia cit si imaginile „Dumelor" lui Rileev sint deseori monotone, lipsite de dinamism, conventionale. Cuvintarile sau meditatiile eroului, care ocupa in „Dume" principalul loc, sint vadit didactice. In numeroase dume, peisajele sint lipsite de culoare locala.
Este usor de inteles, de ce Puskin a subliniat valoarea celor doua dume — „Petru cel Mare la Ostrogojsk" (1823) si „Ivan Susanin" (1823). Prima duma, care zugraveste figura plina de viata a lui Petru-reformatorul, este lipsita de elemente didac-ticiste-moralizatoare plicticoase, si cuprinde o descriere cu adevarat concreta a peisajului din Ostrogojsk, de data aceasta fara nici un fel de colorit conventional-romantic. De aceeasi culoare locala este impregnata duma „Ivan Susanin". ,Citind-o, vedem peisajul tipic al Rusiei centrale, luminat de razele rasaritului de soare : era o cale de salvare a Rusiei de sub amenintarea inrobirii nationale. Aceasta interpretare a eroismului lui Susanin face ca vorbele pe care poetul le atribuie eroului sau sa rasune cu o deosebita inflacarare patriotica :
Crczul-ati ca-n mine-ati gasii tradator! Ei nu sint si n-or fi-n rusescul popor ! Aici, isi iubeste pamintul oricare Si nu-si vinde sufletul printr-o tradare.
...si ziua apare
Prin codri-ntre ramuri trec raze de soare : Dispar pentru-o clipa si iar stralucesc, Se tulbura pale si se mistuiesc. Stejari si mesteceni ramin neclintiti, Doar neaua scrisneste sub pasii grabiti. Un corb in rastimpuri se-agita in zbor
Si-n salcie-o ghionoaie tot bate de zor...
Susanin insusi nu arc nimic comun cu nesfirsilele monologuri si meditatiile retorice ale celorlalti eroi din „Dumele" lui Rileev. Plin de eroism si abnegatie, el este insa simplu si zgircit la cuvinte. In aceasta duma, obisnuita forma a monologurilor este inlocuita prin dialog: dialogurile polonezilor cu Susanin, ale lui Susanin cu fiul sau si iarasi dialogurile polonezilor cu Susanin, toate acestea dau poeticei povestiri o nuanta de vioiciune si de dinamism. In versurile lui Rileev, Susanin nu apare ca un simplu salvator al tarului — cum il infatisa legenda monarhica oficiala — ci ca un „mucenic al neamului rus". El il salveaza pe tarul Mihail, pentru ca in conditiile istorice din acel timp aceasta
Si-oricine in sufletu-i simte ruseste, El cauzei drepte cu drag se jertfeste !
Duma lui Rileev L-a inspirat pe compozitorul M. I. Glinka in crearea celebrei sale opere „Ivan Susanin". O alta duma, „Moartea lui Ermak" (scrisa in 1821), a devenit cintecul popular bme ""cunoscut si in zilele noastre. In aceasta poezie Rileev a stiut sa redea chipul neinfricatului eliberator al Siberiei.
Dumele „Volinski" (1822) si „Derjavin" (1822) constituie modele reprezentative pentru poezia cetateneasca din perioada predecembrista, deosebit de insemnate pentru cunoasterea conceptiilor politice si sociale ale lui Rileev in aceasta perioada. Materialul pentru duma „Volinski" a fost luat de Rileev din intunecata epoca a lui Biron. De fapt, ministrul Volinski fusese un curtean vanitos si lacom, care a incercat, fara succes, sa lupte impotriva despotismului bironian. Chipul in care L-a zugravit Rileev pe Volinski, ca „prieten al poporului", dezinteresat si plin de abnegatie, nu corespunde a-devarului istoric. Idealizarea lui Volinski corespunde in chip firesc conceptiilor poetului, care era un adversar convins al dominatiei strainilor, in aparatul de stat din Rusia. Insa inaltul patos cetatenesc al dumei „Volinski" este indreptat nu numai impotriva strainilor, dar si, in general, impotriva oricaror tirani.
Nu-i fiu al patriei, credincios, Un om cu fire ingimfata, Iar tarului, de vreun folos Nu-i, intr-o tara-autocrata...
...Ci numai cel ce lupta doar Pentru a tarii libertate, Uitind de sine insusi chiar Poporului jertfeste toate. Tiranului, nedindu-i pas, In lanturi, liber el se simte Si mindru, 'n al osindei ceas Tot nobil fi-va-n simtaminte.
) Idei generale (tn limba latina). (N. trad.)
Oricind sa fie om cinstit Fiu tarii-n dragostea-i curata Si viata isi va fi sfirsit Ca om de bine, fara pata.
Vreun venetic, de-o indrazni Din nou in lanturi sa ne puna, El ca un soim s-o repezi Ca vintul stepei in furtuna.
Chiar de-o cadea, va fi tot viu Si vor ramine-n amintire : Si el si-avintul lui cel viu In minunata lui pornire... Marcata-i moartea pentru neant. Rapsozi in veacuri au sa poarte Eroului, din neam in neam, In cintec fapta-i fara moarte.
Urmasii ura vor nutri Neimblinzita si-nfocata, Iar Rusia sfinta va zari Straina forta sfarimata...
In aceasta duma, Rileev se afla inca pe pozitii politice extrem de moderate. El nu.vede inca faptul ca absolutismul si tirania sint identice, ca tirania este o urmare fireasca a regimului absolutist.
Rileev isi incrwie galeria de figuri istorice cu infatisarea lui Derjavin, care, in ochii poetului, a reprezentat un adevarat model de poet-cetatean :
El, slinla Rusie-n slava tine ! Si mai presus de-orice, la el E-obstescul bine...
In forma initiala a manuscrisului dumei „Dei-javin", Rileev da glas ideilor sale despre inalta menire a poetului :
- . —-—
Asa-i ! Nimic nu-i mai presus De a poetului menire 7 El are adevar de spus Si-un scop : folosun omenire !
De ura-n suflet clocotind, Necinstea, jugul il minie, Sclav, liber sufleteste fiind, El nu poate trai-n robie.
El tine drept un sfint izvod, La Rau, sa se impotriveasca. Spre tron, sau stind pe esafod, Cu fata mindra sa priveasca. Nici teama nu il ingrozeste, Iar moartea-nfrunta cu dispret Si-n inimi tinere trezeste Avint, cu versu-i indraznet.
Este semnificativ faptul ca duma „Derjavin" este dedicata lui N. I. Gnedici care, in perioada 1820— 1830, avea renumele de poet al temelor cetatenesti.
La 13 iunie 1821, la o reuniune a Asociatiei libere a amatorilor de literatura rusa, Gnedici a tinut o cuvintare despre sarcinile literaturii. Chemindu-i pe scriitori sa provoace prin lucrarile lor „inaltele cugetari, inilacaratele elanuri, sfintul sacrificiu de sine insusi pentru binele omenirii", Gnedici declara: „In mina scriitorului, pana lui poate fi o arma mai puternica si mai eficace decit spada in miinile unui ostean".
impartasind acest idea! estetic-literar, Rileev nu putea sa nu-si dea seama de profunda contradictie dintre inalta menire a literaturii si locul scriitorului in societatea tarista. El vedea ca pentru cea mai mare parte dintre scriitori munca pe tarimul literaturii nu devenise inca principala preocupare a .Vietii, ca in mod obisnuit scriitorii ocupau posturi functionaresti, si ca cei care nu erau proprietari de mosii si nu aveau protectori bogati sau un salariu convenabil, erau nevoiti sa indure fel de fel de privatiuni. Adeseori, Rileev discuta toate aceste probleme impreuna cu Alexandr Bestujev, prietenul si tovarasul sau din Asociatia libera a amatorilor de literatura rusa. Pe la mijlocul anului 1822, cei doi prieteni initiaza editarea unui almanah „cu scopul de a transforma intreprinderea literara intr-una comerciala". Rileev si Bestujev se hotarasc sa plateasca onorarii colaboratorilor lor literari; inainte de aceasta, munca literara nu era remunerata. .
Catre inceputul anului 1823, in librariile din Pe-tersburg apare intr-o editie eleganta almanahul „Po-learnaia zvezda" (Steaua polara — n. t.), care se epuizeaza intr-un timp foarte scurt.
Almanahul atragea prin bogatia si varietatea de continut. El cuprindea operele celor mai valoroase forte literare ale timpului, ca Puskin, Jukovski, Gnedici, Baratinski, Viazemski, Denis Davidov, Kri-lov, Delvig, F. Glinka si altii. Alexandr Bestujev publica in acest almanah nuvela romantica „Roman si Olga", povestirea „O seara in bivuac" precum si o lucrare critica, „Privire asupra literaturii vechi Si, noi in Rusia". Rileev publica in almanah patru dume printre care si „Ivan Susanin".
Almanahul le aduce lui Rileev si Bestujev un venit net de circa doua mii de ruble. Initiativa editorilor revistei „Polearnaia Zvezda" a facut ca onorariul sa se inradacineze in practica publicistica.
insufletiti de acest prim succes, Rileev si Bestujev au mai publicat doua volume din almanah (in anii 1824 si 1825).
I Rileev nu se margineste numai la activitatea sa editoriala si la njunca de creare a „Dumelor". El scrie odele „Viziune" (1823), „Curajul cetatenesc" (1823), „La moartea lui Byron" (1824), sj nazuieste sa creeze opere lirico-epice de mari propoitii. Dintre poemele pe care Ie planuise, Rileev a reusit sa termine numai unul — „Voinarovski" (scris intre anii 1822—1824 si publicat pentru prima data in editie separata, in 1825). Eroul poemului este Andrei
Voinarovski, nepotul hatmanului Mazepa, care a tradat Rusia trecind in solda regelui Carol al XII-lea al Suediei. Poemul povesteste intilnirea dintre Voinarovski — deportat la Iakutsk de catre Petru I — si cunoscutul istoric G. F. Miller, care a calatorit prin Siberia in deceniul al 4-lea din secolul al XVIII-lea. Povestirea lui Voinarovski despre vechea sa viata de lupta si despre Mazepa —• cel vinovat de „cruda-i soarta" — constituie subiectul poemului.
Pe Rileev il atragea in mod deosebit figura lui Mazepa. inca in 1822, el intentiona sa scrie o tragedie despre hatmanul-tradator. S-au pastrat planul acestei lucrari precum si insemnarile despre caracterele personajelor. In deplina concordanta cu adevarul istoric, Rileev planuia sa-L infatiseze pe Mazepa ca pe ,,un om viclean si ahtiat dupa putere, un mare fatarnic, care isi ascunde josnicele intentii sub masca grijii fata de fericirea patriei". Dezvol-tind aceasta sumara caracterizare, Rileev scria : „Se pare ca pentru Mazepa nu exista nimic sfint, in afara de telul spre care nazuia: nici stima pe care i-a aratat-o Petru, nici binefacerile cu care L-a coplesit acest mare monarh, nimic nu L-a putut opri de la tradarea pe care a savirsit-o. Cea mai mare viclenie, perfidia chiar, erau mijloace pe care Mazepa le socotea ingaduite pe drumul tradarii".
Printre personajele acestei tragedii, Rileev schitase si figura lui Voinarovski, „un tinar inflacarat, plin de noblete sufleteasca", o victima a increderii sale neprefacute in Mazepa.
Tragedia n-a fost scrisa, dar tocmai soarta lui Voinarovski i-a servit lui Rileev drept tema pentru poemul sau. Din punct de vedere a! adevarului istoric, „Voinarovski" poate da nastere la obiectiuni si impJtari serioase, insa Rileev nu-si propusese in nici un caz sa scrie un poem istoric. Pentru Rileev, materialul istoric constituia un paravan, in spatele caruia putea sa-si exprime idealurile poli-tice-sociale si nazuintele de libertate, care-i erau scumpe atit lui cit si celor care-i impartaseau ideile. In poemul sau, Rileev a infatisat lupta lui Mazepa impotriva lui Petru cel Mare ca pe „o lupta a libertatii impotriva absolutismului". „
De dragul principalei idei a poemului, Rileev s-a indepartat aproape constient de adevarul istoric, deoarece schitele pregatitoare pentru tragedia despre Mazepa arata ca poetul intelegea in mod just adevaratele motive ale tradarii acestuia. Cu toate acestea, in poem, „josnicele intentii" ale lui Mazepa nu sint dezvaluite pina la capat, in timp ce lungile tirade despre „binele patriei", pe care autorul i le atribuie personajului, sint insufletite de patosul cetatenesc caracteristic lui Rileev.
Unii dintre contemporanii poetului au fost izbiti de discordanta dintre figura lui Mazepa, asa cum o infatiseaza poemul, si datele istorice reale. Puskin arata ca in poemul sau Rileev il transforma pe Mazepa intr-un „erou al libertatii", contrar adevarului istoric. Poetul si criticul P. A. Katenin remarca: „...Mi se pare deosebit de stranie ideea de a-L infatisa ca pe un Caton pe ticalosul si vicleanul Mazepa".
Voinarovski, eroul poemului, este acela pe care Rileev L-a pus sa vorbeasca despre Mazepa. In felul acesta, idealizarea figurii hatmanului devine si mai profunda, iar caracterul lui si mai putin exact din punct de vedere istoric. Voinarovski nu a reusit sa-si dea seama citusi de "putin de adevaratul caracter al lui Mazepa :
El pentru noi fusese totwn lume : Si noi il veneram ca pe-un parinte, Vedeam in el hatmanul cu renume Si patria in el iubeam fierbinte. Dar taina-i niciodata n-am ghicit: A vrut sa scape Ucraina de urgie ? Sau sa-si ridice-n ea un tron slavit ? El niciodata nu mi-a spus-o mie. Era istet, de-avea vreun gind ascuns. Eu n-apucasem zece ani de-a rindul Sa aflu taina lui de nepatruns Si sa-i descopar inima si gindul... De mic era cu sufletul inchis — Vezi tu, straine, n-as putea anumo Sa spun, in gind, ce soarta si ce vis Dorea pe-ascuns, el, tarii sale-n lume...
Mai mult decit sa puna la indoiala cuvintele lui Mazepa despre dragostea de patrie, eroul poemului lui Rileev nu face. El nu raspunde limpede la intrebarea care au fost adevaratele teluri ale fatarnicului hatman. Cu toai'e acestea, din povestirea prizonierului ucrainean, redata de Voinarovski insusi, razbate un raspuns direct si fara echivoc la aceasta intrebare. Poporul a dat pe fata perfidia lui Mazepa si si-a dat seama ca nu „dragostea de patrie" a constituit mobilul faptelor sale.
Poporu-rJreg pe Petru il slaveste Si zgomotos prin piete chefuieste, Cu toti de bucurie sint cuprinsi ! ,,Mazepa ! Esti ca Iuda infierat Si de ucraineni crunt blestemat ; Palatu-ti cu armele il luara, Ei noua ni l-au dat spre jefuire, Iar gloriosu-ti nume-i de ocara, Rusine el ajuns-a si hulire ..."
Cu toate ca felul in care poetul il prezinta pe Mazepa este discutabil, poemul „Voinarovski" oglindeste cresterea evidenta a maiestriei lui Rileev. Citind primele fragmente din poem, publicate in presa, Puskin ii scria lui A. A. Bestujev: «„Voinarovski" este incomparabil mai bun decit toate celelalte „Dume" ale lui Rileev; stilul lui s-a maturizat si a devenit cu adevarat un stil epic, ceea ce ne lipseste inca aproape cu desavirsire.» Tot atunci, intr-o scrisoare adresata fratelui sau, Puskin spunea: «„Voinarovski" este plin de viata»).
intr-adevar, „Voinarovski" este lipsit de didacticismul retoric care scade valoarea celor mai multe din dume. Figurile eroilor sint mai putin rigide, statice. Se vede ca scriitorul se straduieste sa redea intreaga complexitate a framintarilor lor, st pe alocuri reuseste. Rileev dobindeste insa un deosebit succes in descrierea naturii siberiene si a felului de viata din Siberia. Cu ajutorul cartilor si al povestirilor celor care au fost in aceasta regiune, poetul a studiat atent peisajul Iakutskului si felul de viata al locuitorilor lui.
Culoarea locala in care Rileev a stiut sa faca descrierea Iakutskului, cu care incepe prima parte a poemului, ii da o deosebita veridicitate :
Pe malul largii Lena se intinde,
In tara unde-i viscol si zapada,
De case negrul sir cit ai cuprinde
Si iurte, cu peretii strimbi, gramada i
iur-imprejurul lor, uluci de brad,
Ce din zapezi adinei vin sa se salte t
Semet catijid spre vai, spre largul vad,
Stau turlele bisericilor-nalte.
Si de zapezi colinele sint albe
Si freamata departe codrul des,
Si crestele si le intind in salbe
De cremeni, muntii cu priviri spre ses.
Rileev ii datora in mare masura lui Puskin cresterea maiestriei sale. Sonoritatea iambului de patru picioare, care rimeaza in mod cu totul firesc, precum si intreaga structura ritmica a poemului, sint o dovada a puternicei influente a lui Puskin. „Tu vei ramine pentru totdeauna dascalul meu in ceea ce priveste graiul poetic", ii marturisea Rileev lui Puskin.
Poemul „Voinarovski" are o seama de trasaturi caracteristice pentru genul poemului romantic: „cadrul" etnografic al naratiunii, dramatizarea povestirii cu ajui'orul monologurilor si al dialogurilor lirice, precum si concentrarea atentiei asupra framintarilor prin care trece eroul, care este infatisat ca o figura plina de mindrie si de tarie sufleteasca etc. Aceste trasaturi fac ca poemul „Voinarovski" sa fie inrudit cu asa-numitele poeme din sud ale lui Puskin. In rindul poemelor romantice din literatura rusa si din literatura Europei Occidentale, „Voinarovski" ocupa un loc deosebit. Intriga amoroasa care constituie de obicei subiectul poemului romantic, ocupa la Rileev un loc secundar. Din poem lipsesc si unele teme traditionale in acest gen poetic, secundare fata de subiect, cum ar fi de pilda tema razbunarii personale. Eroii lui Rileev nu cunosc alt sentiment in afara de acela al datoriei cetatenesti.
In poem, apare un chip de femeie — cazaca ti-nara — care-L ingrijeste pe Voinarovski dupa ce fusese ranit si devine apoi sotia lui. Figura ei creste cu adevarat in ochii nostri, nu in clipa cind, cuprinsa de compatimire, il ridica pe Voinarovski de pe cimpul de lupta, ci atunci cind indeplinin-du-si atit datoria de sotie, cit si cea cetateneasca, ea isi urmeaza cu abnegatie sotul in exil :
Cu ce-nfocare patria-si iubea Cu ce avint ea totul ii jertfea.
Sa fie cetateanca si sotie
O ajuta intreaga ei fiinta,
Si-n ciuda soartei, chiar in suferinta,
Ea bunatatea si-o pastrase vie!
inaltul patos cetatenesc al poemului „Voinarovski" i-a asigurat un succes rasunator si indelungat in acele cercuri ale societatii ruse care erau patrunse de o stare de spirit opozitionista si nazuiau catre „lupta libertatii impotriva absolutismului". Un alt poem al lui Rileev — „Nalivaiko" — la care poetul lucrase intre anii 1824—1825, promitea sa fie si mai ascutit, pe plan civic si mult mai veridic si mai profund din punct de vedere istoric.
In acest poem, Rileev a vrut sa infatiseze lupta dusa de cazacimea ucraineana impotriva panilor polonezi pentru independenta nationala, la sfirsitul secolului al XVI-lea. in cursul vietii lui Rileev, au fost publicate numai trei fragmente din acest poem neterminat si anume: „Kievul", „Moartea starostelui din Cighirin" si „Spovedania lui Nalivaiko" ; iar celelalte zece fragmente au fost publicate in presa abia dupa 1880.
Eroul poemului este patriotul ucrainean Nalivaiko, organizatorul unei rascoale impotriva jugului strain. El ii uraste deopotriva „pe tirani si pe robi", adica atit pe asupritori cit si pe cei care rabda cu capul plecat asuprirea. Ridicindu-si la lupta compatriotii, Nalivaiko este hotarit sa-si jertfeasca viata pentru binele patriei. El marturiseste aceasta in spovedania pe care o face unui calugar din Kiev :
Eu stiu, pieireji-i capatii Celui ce se rascoala-ntii Sa sfarme lanturile toate ; De soarta, el e osindit, Dar unde sIa mai dobindit Fara de jertfe — libertate Muri-voi pentru tara mea Eu stiu si imi presimt clipita, Si bucuros, 'naintea Ta, Imi binecuvintez ursita.
Rileev nu a reusit sa termine aceasta lucrare in care, judecind dupa fragmentele ce s-au pastrat, noi am fi avut un model desavirsit de poem ro-mantic-cetatenesc. Soarta eroului pe care L-a cintat poetul s-a confundat cu propria lui soarta.
In 1823 I. I. Puscin, coleg cu Rileev la Curtea Criminala — prieten si coleg de scoala al lui Puskin — ii face cunoscut ca la Petersburg a fost infiintata o asociatie secreta care, printre principalele sale teluri, urmarea si „eliberarea taranilor". Rileev afla si ca membrii asociatiei isi propun transformarea orinduirii de stat din Rusia. In acea perioada, asociatia nu avea nici! o denumire, dar cu timpul, pentru a se deosebi de organizatia secreta creata de P. I. Pestei in sudul Rusiei, la Tulcino, a inceput sa poarte numele de „Societatea din Nprd". Ea era condusa de o asa-numita Duma (sfat — n. t.), in componenta careia intrau : N. M. Muraviov, contele S. P. Trubetkoi si contele E. P. Obolenski (toti trei fusesera mai inainte membri ai „Uniunii Propasirii") si se impartea in doua „cercuri", sau grade: „convinsi" si „uniti". Cei dintii aveau dreptul de a alege in Duma, de a primi noi membri si de a asculta darile de seama ale Dumei, cu privire la actiunile asociatiei. „Unitii" trebuiau sa fie mai intii verificati.
Fiind prezentat de Puscin, Rileev este primit direct in cercul superior. Nu era cazul sa mai fie incercat, intrucit atit inalta tinuta cetateneasca a creatiei poetului, cit si activitatea sa in postul de asesor la Curtea Criminala, constituiau dovezi suficient de concludente despre felul sau de a gindi.
Odata cu intrarea sa in Societatea din Nord, Rileev incepe sa duca o viata intensa de militant politic. Dindu-si seama de insuficienta cunostintelor sale, el se straduieste cu toata energia sa si le completeze. Rileev organizeaza in locuinta sa un fel de seminar de economie politica, sub conducerea profesorului M. G. Plisov, de la Universitatea din Petersburg, cunoscut prin independenta conceptiilor sale. Rileev studiaza singur istoria, citeste lucrarile publicistilor liberali din Europa Occidentala, schiteaza planul unui tratat istoric-filozofic „Spiritul vremii, sau Soarta speciei umane".
Prisma sub care Rileev intentiona sa examineze soarta istorica a omenirii, poate fi apreciata dupa cele doua teze esentiale care determinau prima si, respectiv, a doua parte a planului sau. „De la o libertate salbatica, omul tinde spre despotism ; acest fapt se petrece datorita ignorantei" si „De la despotism, omul tinde spre libertate; acest fapt este determinat de cultura".
Rileev isi chema prietenii sa inteleaga „spiritul vremii", care consta in „lupta popoarelor impotriva imparatilor", in numele libertatii :
Tratati-l cu dispret pe-acela care trece Pe Unga suferinti, nepasator si rece, Silili-va a ghici a omului menire, Al vremii inteles si-a veacului pornire.
Rileev considera ca cea mai potrivita forma de transformare a patriei sale ar fi inlocuirea monarhiei absolute prin republica burghezo-democratica. Totodai'a, el socotea ca „Rusia nu este coapta inca pentru o guvernare republicana" si din aceasta cauza sustinea programul Societatii din Nord, care avea drept tel introducerea monarhiei constitutionale in Rusia.
In scurt timp, acest program moderat il nemultumeste pe Rileev. Sub influenta lui Pestei, care incerca sa realizeze 'unificarea Societatii din Nord cu cea din Sud, in rindurile membrilor Societatii din Nord apar doua tendinte. Rileev se afla in fruntea aripii de stinga a asociatiei secrete,. a aripii care lupta pentru instaurarea republicii si pentru o transformare violenta, revolutionara. In anul 1824, trecind de la Curtea Criminala in serviciul directiunii companiei Ruso-Americane pe actiuni1 si frec-ventind cercurile de industriasi, Rileev isi propune sa largeasca compozitia sociala a Societatii din Nord, atragind in rindurile ei negustori si mici burghezi.
Ca membru al acestei asociatii secrete, Rileev isi pune tot talentul poetic in slujba activitatii revolutionare. El isi dadea cit se poate de limpede seama de imensa forta agitatorica a poeziei. Par-ticipind la una din primele intruniri ale Societatii din Nord, Rileev propune influentarea opiniei publice pe calea raspindirii unor cintece antiguvernamentale, a janor cintece in care sa rasune dragostea de libertate. impreuna cu prietenul si tovarasul sau de lupta pe tarim literar, Alexandr Bes-tujev, pe care il primise in rindul membrilor asociatiei secrete, Rileev compune el insusi aceste cintece.
Cintecul satiric de agitatie „Of, ce sila grea" — scris de Rileev si Bestujev, sub forma unei parodii dupa o romanta sentimentala cunoscuta in acea vreme : „Of, ce sila mi-e in tara straina" de Nele-dinski-Meletki — se caracterizeaza prin ascutimea sa politica si totodata prin nivelul sau artistic. In acest cintec revolutionar, plin de viata, Rileev si Bestujev ataca — cu o forta neobisnuita in activitatea lor literara de pina atunci' — bazele societatii birocratice-autocrate, insasi esenta iobagiei.
Mult timp, doar, poporul rus Sluga-o fi celor de sus.
Si cit oare
Ca-n oboara
Oamenii ca vite-s dusi ? Cine ne-a incatusat, Cine boierii le-au dat,
Si cu-asprime
Pe multime Cu harapnic i-a-ntronat ?
Aceasta este intrebarea pe care Rileev ti Bestu-jev o pun in numele taranimii iobage asuprite.
In acest cintec, lipsa de drepturi a taranilor in fata asa-numitei legi, este zugravita cu o puternica minie demascatoare.
Domni cu judecata, Popa — si el gata —
Ne suceste,
Ne tirasle, Batem drum la ipistat,
Iar dreptate nicaieri...
Biet taran, cui vrei s-o cert:
N-ai ploconu'
Tras e-oblonu' Fara vina-esti vinovat.
In acest cintec este tras la raspundere si tarul. ale carui biruri si prestatii au stors vlaga poporului, precum si Arakceev, care este infatisat ca „cel ce toate invirteste... si de toate-i vinovat". Cin-tecul face o aluzie destul "de limpede la posibilitatea unei rascoale a poporului:
Sufletul ni l scot intreg, Noi aram si ei culeg,
Libertatea
Si dreptatea Sugrumate-s de boieri. Dar cu forta tot ce-au luat Tot prin forta-o ti-nturnat.
In versurile finale ale cintecului rasuna inca o data amenintarea impotriva mosierilor si a tarului:
Domnu-i sus, cu al sau har,
Si e mult pin-la tar.., N-om fi doara Toti de ceara : Pe raboj cresta-vom tot.
Prin continutul sau de idei, cintecul „Of, ce sila grea" este incontestabil cea mai revolutionara si cea mai democratica opera din literatura artistica agitatorica a celui de al treilea deceniu din secolul trecut.
Soarta acestui cintec si a altor cintece de acelasi gen compuse de Rileev si Bestujev este deosebit de interesanta si de semnificativa. Aceste cintece au fost scrise pentru popor, avind menirea de a destepta constiinta politica a poporului si indemnind la rascoala. Dar decembristii nu s-au putut hotari sa le raspindeasca in mase. De ce ? „Mai mult decit de orice, ne temeam de revolutia populara — marturisea A. Bestujev — deoarece aceasta nu poate fi decit singeroasa si de lunga durata, iar astfel de cintece puteau sa grabeasca izbucnirea acestei revolutii". Acest singur fapt, suficient pentru a scoate la lumina limitele de clasa ale decembristilor, arata cit de profund adevarate sint cuvintele lui Lenin, despre decembristi, care erau „foarte departe de popor". Membrii asociatiei secrete se multumeau sa-si raspindeasca cintecele agitatorice in cercurile ofiteresti si sa le cinte in cadrul reuniunilor amicale. Totusi, daca aceste cintece n-au patruns in masele largi taranesti, ele au devenit cunoscute de pilda marinarilor din Kronstadt care le invatasera, pesemne, de la ofiterii lor.
La inceputul anului 1825, odata cu plecarea lui Trubetkoi din Petersburg, Rileev il inlocuieste in Duma Societatii din Nord. Din aceasta perioada, locuinta poetului se transforma intr-un adevarat stat major al viitorilor participanti la rascoala. Rindu-rile membrilor asociatiei secrete cresc, datorita in mare masura activitatii pline de. energie a lui Rileev. „Unicul lui gind, preocuparea care nuT parasea nici o clipa, era aceea de a destepta in sufletele compatriotilor sai sentimentul dragostei de patrie si de a aprinde dorinta lor de libertate" — declara N. Bestujev, prietenul lui Rileev. Straduindu-se sa destepte aceste sentimente, Rileev publica intr-o editie separata dumele sale cetatenesti patriotice si in acelasi timp editeaza in intregime poemul „Voinarovski" si tipareste fragmentele din „Nali-vaiko". In sfirsit, Rileev ii influenteaza pe cei din jurul sau cu irezistibila forta a exemplului personal.
„Eu ,nu am cunoscut alt om atit de atragator ca Rileev — scrie un cunoscut al poetului chiar din aceasta perioada a vietii lui. — De statura mijlocie, bine facut, cu un obraz inteligent si plin de seriozitate, el sadea in tine — parca de la prima vedere — o presimtire a farmecului care inevitabil trebuia sa te cucereasca atunci cind il cunosteai mai de aproape. Era suficient sa zimbeasca, iar tu sa-i privesti mai adinc in ochii minunati, ca sa i te darui din toata inima si pentru totdeauna. In clipele cind il cuprindeau emotii puternice sau avintul poetic, ochii acestia ardeau si seinteiau parca. Te infiorai : atita forta si atita inflacarare erau concentrate in ei."
Totusi, in ciuda energiei sale, Rileev nu avea suficiente aptitudini organizatorice pentru a pregati, in calitatea sa de animator al Societatii de Nord, o manifestare politica deschisa. Era inflacarat el insusi si capabil sa insufleteasca si pe altii, dar deseori era departe de a rezolva rational, cu luciditate, problemele.
Lipsa de pregatire a Societatii din Nord pentru o lovitura de stat, lipsa unui plan precis, slabiciunea si insuficienta numerica a membrilor au iesit complet la lumina in zilele hotaratoare din decembrie 1825. Insa atasamentul inflacarat al lui Rileev fata de „mareata cauza" era cu mult mai puternic decit toate indoielile sale. „Prevad ca nu vom avea succes — spunea el — insa o zguduire este necesara; tactica revolutionara consta intr-un singur cuvint: indrazneste, si daca rezultatul va fi nefericit, altii vor invata din insuccesul nostru".
Potrivit marturiei lui I. I. Puscin, poezia ,.Cetateanul" a fost scrisa de Rileev tocmai in aceasta perioada. In atmosfera incordata din ajunul rascoalei, ea a sunat ca un semnal de alarma care cheama la lupta. Aceasta poezie constituie o culme a creatiei lui Rileev si reprezinta cea mai puternica si mai matura realizare artistica a liricii sale politice :
In vreme grea, pata-voi oare
Numele sfint de cetatean, Sa-ti seaman tie, neamului fara vigoau
Care-ai pierdut orice elan '! Nu ! N-am sa gust a voluptatilor betie, Sa duc o viata rusinoasa-n trindavii,
Bocind, cu suflet plin de patimi va Sub jug de grea autocratie... Chiar daca tinerii, ursita n-or vedea Si-a veacului predestinare n-or pricepe, Chiar daca nu s-or pregati de lupta grea Ce pentru libertatea subjugata-ncepe, Chiar daca-arunca-un ochi nepasator
Asupra tarii lor ce geme, Si n-or vedea, in jalea ei, necinstea loi Si-ndreptatitele urmasilor blesteme, Se vor cai, cind neamu-ntreg s-o revolta, Gasindu-i prinsi in lasa trindavia Si-n ei — in viforul rascoalei de-o caia —, Nici Brulus, nici Riego n-au sa fin...
Guvernul tarist a inabusit rascoala din 14 decembrie 1825, organizata de catre membrii Societatii din Nord. Rascoala decembristilor nu putea fi incununata de succes, deoarece ea nu se sprijinea pe popor, pe masele largi ale taranimii iobage. In aceeasi noapte, Rileev era arestat, supus unui pri.n interogatoriu in Palatul de Iarna si inchis in for' tareata Petropavlovsk.
Curtea criminala suprema i-a clasificat pe participantii la rascoala potrivit gradului lor de culpabilitate. Impreuna cu un alt membru al Societatii din Nord, P. G. Kahovski, si cu trei militanti ai Societatii din Sud, P. I. Pestei, S. I. Muraviov si N. P. Bestujev-Riumin, Rileev a fost condamnat la moarte. Vinovatia lor a fost socotita de cea mai mare gravitate.
In „Lifta criminalilor politici" se pot citi despre Rileev urmatoarele: „A premeditat asasinarea tarului ; a intentionat comiterea acestei fapte, a premeditat arestarea, exilarea si nimicirea familiei imperiale, pregatind mijloacele necesare ; a intensi-licat activitatea Societatii din Nord ; a condus aceasta asociatie, a pregatit mijloacele rascoalei, a intocmit planul si a indemnat sa se intocmeasca un manifest pentru nimicirea guvernului; a compus sl a raspindit personal cintece si poezii revolutionare si a primit noi membri in asociatie. A pregatit principalele uneite ale rascoalei si le-a condus ; prin diferite momeli a atitat la rascoala gradele inferioare prin sefii lor, iar in timpul rascoalei a fost de fata personal in piata" ).
In dimineata zilei da 13 (25) iulie 1826, poetul tribun a fost executat prin spinzuratoare.
Ani de-a rindui numele si mostenirea literara a lui Rileev s-au aflat sub interdictia guvernului tarist. Toiusi, chiar si in acest timp, dumele „Voi-narovski", „Spovedania lui Nalivaiko" au fost ras-pindite in numeroase copii, citite si recitite pe ascuns, in ciuda spionilor taristi. Tovarasii de idei ai poetului au facut cunoscute versurile lui in inchisori si in ocnele Siberiei. Imaginile sale poetice au inspirat tinara generatie care a preluat mostenirea ideologica a decembristilor, noua generatie de luptatori pentru libertate. Tocmai in numele acestei generatii — generatia lui Gherten — a vorbit Oga-riov :
Rileev mi-a fost far anume, Parintele-mi spiritual, Care mi-a fost cu al sau nume Indemn spre eroism in Iunie Si-o stea tintind spre ideal.
Chipul luminos al lui Rileev a cominuat sa lumineze ca o „stea" si drumul revolutionarilor rusi care au constituit schimbul lui Gherten si Oga-riov.
Cunoscuta proclamatie „Catre tinara generatie" (1861), scrisa de catre N. V. Selgunov, militant din cercurile apropiate de „Sovremennik" („Contemporanul" — n.t.), si care dadea glas revendicarilor esentiale ale revolutiei taranesti, incepea cu poezia „Cetateanul" a lui Rileev.
Citita intimplator de Vera Zasulici — „Spovedania lui Nalivaiko" — devine una din cartile ei di1 capatii.
Memoria lui Rileev era respectata in familia Ulia nov. La virsta de opt ani, Alexandr Ulianov, care mai tirziu avea sa-si dea viata in lupta pentru libertate, declama cu o matura seriozitate „Ivan Susanin" al lui Rileev. In lucrarea sa ,,Ce-i de facut?" (1902) V. I. Lenin aminteste o strofa din poezia „Cetateanul" si o parafrazeaza.
Astfel, creatia poetica a lui Rileev, care L-a „trezit" pe Gherten, a continuat sa joace un rol educativ revolutionar de-a lungul multor decenii, pas-trind valoarea unei arme de lupta in arsenalul agitatoric al militantilor miscarii de eliberare din Rusia.
De aceea aceasta opera este scumpa tuturor generatiilor societatii noi, socialiste.