Profesionalizarea situatiei publice in Romania
Una din principalele caracteristici ale eficacitatii organizarii interne a aparatului
administrativ este apelul la profesionisti. Pentru ca noi sa putem raspunde
la intrebarea: „Exista profesionalism in Administratia Publica
din Romania?” trebuie mai intai sa aratam care sunt
cerintele de baza ale profesionalismului, fiindu-ne usor, astfel, sa ne pronuntam
asupra situatiei publice din Romania. m2f6fm
Substituirea profesionalismului amatorismului marcheaza o transformare foarte
profunda in conceperea functiei publice; acest fenomen semnifica faptul
ca exercitiul sarcinilor administratiei priveste de acum agenti specializati,
dotati cu o calificare particulara si formand, de aceea, un grup specific;
totusi, logica profesionalizarii nu poate fi accentuata pana la o limita
extrema, functia publica contemporana realizand bun echilibru intre
imperative si presiuni contradictorii.
Logica profesionala depaseste cadrul strict al Administratiei; nevoia de cunostinte
specializate se face simtita in toate domeniile vietii sociale care fusesera
mai putin sensibilizate anterior. Profesionalizarea semnifica faptul ca exercitarea
functiilor administrative a devenit o meserie care presupune, necesita, existenta
unei cunoasteri specializate si produce o puternica solidaritate corporativa.
Introducerea acestui concept in cadrul aparatului administrativ presupune
realizarea catorva cerinte specifice: permanenta, statutul, competenta,
spiritul de corp, limitele profesionalizarii.
1. Permanenta
Profesionalizarea implica, in primul rand, faptul ca functia publica
trebuie sa fie considerata ca fiind o meserie veritabila, adica o activitate
permanenta si stabila, posibil de exercitat in mod durabil, la adapost
de constrangeri politice: nu doar ca profesionalizarea este antinomica
cu toate procesele de tip electiv dar ea presupune si stabilirea de garantii
fata de detinatorii puterii politice. Stabilitatea in cadrul functiei
publice semnifica cvasi-abandonul procedeului electiv in alegerea functionarilor
si, in mod special, dotarea acestora, in toate tarile democratice,
deci si in Romania, cu garantii contra arbitrariului politic.
2. Statutul
Corelativ, functionarii au fost acoperiti printr-un ansamblu de reguli ce le
definesc drepturile, obligatiile, conditiile de angajare, de remunerare si sanctiunile
la care pot fi supusi. Fie ca au fost codificate printr-un statut general, fie
ca rezulta din texte dispersate de jurisprudenta sau traditie, aceste reguli
au o dimensiune protectiva: existenta unor norme impersonale pune functionarii
la adapost de arbitrariul autoritatilor politice sau al superiorului ierarhic
si asigura independenta lor profesionala. In aceasta problema apar anumite
diferente in functie de tipul de logica profesionala ce domina diferitele
structuri administrative. Aici amintim sistemul carierei ce accentueaza logica
permanentei si da functionarului posibilitatea de a-si petrece intreaga
viata profesionala in administratie si sistemul angajarii ce pune accentul
in mod esential pe calificare si nu pe permanenta, sistem ce se aplica
si in Romania.
3. Competenta
Competenta este justificarea profunda si, sincer spus, unica a profesionalizarii:
daca functia publica trebuie considerata o meserie, excluzand diletantismul,
inseamna ca realizarea scopurilor administrative nu se improvizeaza. Amatorismul,
acceptabil atunci cand Administratia Publica este investita cu misiuni
relativ simple, nu mai este posibil atunci cand ea trebuie sa faca fata
unor probleme tot mai complexe care presupun o eficacitate crescanda.
Nu este, deci, surprinzator ca dezvoltarea responsabilitatilor administrative
este acompaniata de o rigoare tot mai mare in procedurile de selectie
si in metodele de formare a functionarilor.
Substituirea vechilor criterii folosite in selectionarea functionarilor
publici: bogatia, hazardul, opiniile politice sau favoritismul cu criteriul
aptitudinilor reprezinta un indice al progresului profesionalizarii. Accentul
pus pe aptitudini se traduce in mod concret prin instituirea procedurilor
de selectie ce vizeaza evaluarea calitatilor candidatilor. Aceasta procedura,
pusa in aplicare fie in cadrul fiecarui minister, fie de maniera
centralizata, nu are acelasi tip de obiective si releva conceptii diferite ale
functiei publice. Astfel, in functie de conceptia proprie diferitelor
sisteme, se pot intalni modalitati de selectare specifice: testul,
examenul si concursul. Formula care pare a fi cel mai des invocata si in
cadrul sistemului administrativ romanesc, este cea a concursului care,
in principiu, reprezinta un mecanism eficace prin deschiderea si democratizarea
functiei publice.
Formarea, pregatirea continua reprezinta o preocupare destul de recenta. Ea
vizeaza, mai ales, favorizarea mobilitatii si eficacitatii. Dezvoltarea acestui
tip de pregatire a functionarului public se traduce prin presiunea care se exercita
asupra administratiei pentru ca aceasta sa-si amelioreze calitatea performantelor.
Aceasta formare se face in general sub forma unor stagii de specializare
in timpul slujbei. Ele se lovesc, totusi, de un numar de obstacole legate
de rigiditatea carierei, neincrederea functionarilor si schimbarile pe
care le antreneaza atat in organizarea interna cat si in
ceea ce priveste echilibrele de putere in interiorul serviciului.
4. Spiritul de corp
Profesionalizarea suscita inevitabil aparitia in cadrul functiei publice
a unei mentalitati de corp vazuta ca un principiu de diferentiere cu exteriorul
si de coeziune interna: aceasta este reprezentata mai intai de constiinta
apartenentei la un grup specific, apoi este sentimentul de a fi solidar cu acest
grup si, nu in ultimul rand, e tendinta de a adera la obiectivele
pe care grupul le urmareste, dorinta de a se identifica cu ele.
Constiinta apartenentei e nivelul elementar ce se fondeaza pe constatarea ca
functia publica formeaza o categorie sociala aparte in societate. Sentimentul
de solidaritate este legat de exercitarea unei meserii comune, de posedarea
unei cunoasteri identice, de existenta unui interes in cariere similare.
Fenomenul de identificare face functionarii sa substituie propriilor obiective
personale ale grupului, sa interiorizeze valorile acestuia si sa se conformeze
spontan in comportament. Functionarul actioneaza mai intai
ca un functionar iar acesta asigura apararea si promovarea serviciului public.
5. Limitele profesionalizarii
Logica profesionalizarii, care conduce la distinctia intre mediul administrativ
si cel politic, nu a fost accentuata niciodata pana la ultima consecinta.
Ea cunoaste o serie de atenuari si limite a caror amploare variaza. Aceste brese
nu doar ca nu rezista la toate tentativele exterioare de infiltrare, dar
tind chiar sa se largeasca.
Daca am privi obiectiv prin prisma teoretica a celor prezentate mai sus, am
putea spune, fara indoiala, ca in Administratia Publica din Romania
exista profesionalism. Dar daca ne gandim la nivelul coruptiei, a subiectivitatii
ce exista, nu ne ramane decat sa punem la indoiala existenta
profesionalizarii situatiei publice in Romania.