Fara indoiala ca in organizatia militara comunicarea influenteaza intr-un inalt grad organizarea, functionarea si reproducerea acesteia. Pentru sistemul militar comunicarea este o forma esentiala de adaptare a organizatiei militare la schimbarile rapide din mediul extern. Procesul de modernizare a armatei a determinat nevoia imbunatatirii procesului de comunicare, atat in interiorul structurilor militare cat si intre acestea si componentele societatii civile. j2l18li
Comunicarea si tehnicile de comunicare sunt de extrema utilitate in chiar interiorul organizatiei militare. Comunicarea interna este domeniul cel mai complex si mai dificil decat orice strategie de comunicare. Oamenii simt nevoia sa stie, din surse sigure si nu din zvonuri, care sunt problemele cele mai importante ale organizatiei din care fac parte, care sunt proiectele de schimbare si perspectivele de evolutie ale acesteia.
Stiintele si procedeele comunicarii au o evolutie impetuoasa in armata si in intreaga societate. Intr-o lume dominata de interese divergente, cand dialogul, interviul, comunicatul sau conferinta de presa, dreptul la replica, articolul, stirea, imaginea etc. intind tot felul de capcane, trebuie stapanita foarte bine "arta comunicarii" pentru a le putea descifra sensul si contracara.
Din studiile facute personalul de conducere utilizeaza in organizatia militara circa 60-80% din timpul de munca pentru diverse forme ale comunicarii; de aceea in institutiile de invatamant militar din toata lumea comunicarea constituie o disciplina independenta, avand si o teorie proprie: teoria generala a comunicarii.

Rolul comunicarii in organizatia militara
Importanta comunicarii organizationale deriva din faptul ca organizatia militara, ca sistem cibernetic, trebuie sa aiba capacitatea de autoreglare. Institutia armatei nu exista intr-un habitat artificial si izolat, ci este parte integranta a societatii care a creat-o si pe care o serveste. In acest context se impun precizate doua aspecte deosebit de importante. In primul rand, teoria si practica manageriala evidentiaza doua tipuri ideale de de structuri organizatorice, constituind extremele unei axe, de-a lungul carora pot fi plasate majoritatea organizatiilor: tipul mecanicist, adaptat la conditii relativ instabile si tipul organic sau organicist adaptat la conditii relativ stabile, atunci cand nu apar continuu probleme noi. In cazul tipului mecanicist, problemele si sarcinile conducerii sunt descompuse in componente specializate pentru compartimente, in cadrul carora fiecarui individ i se atribuie o sarcina bine definita. Exista o ierarhie clara de control, iar responsabilitatea pentru competenta generala si coordonare revine managementului de nivel superior. Comunicarea verbala si interactiunea intre superiori si subordonati este accentuata, insistandu-se pe loialitatea fata de organizatie si pe ascultarea superiorilor.
In cazul tipului organic, problemele noi, neputand fi descompuse si nici distribuite spre rezolvare specialistilor, impun o continua ajustare si nedefinire a sarcinilor individuale, iar latura contributiva a cunostintelor specialistului este largita in detrimentul laturii restrictive. Informatiile si recomandarile inlocuiesc sarcinile si ordinele primite. In acest tip de organizatie nu se intalnesc organigrame.
Fie si succinta caracterizarea celor doua tipuri de structuri organizationale ofera suficiente argumente pentru a inclde structura organizatiei militare in primul tip prezentat. Ca organizatie mecanicista, institutia militara se confrunta in prezent cu un mediu extrem de dinamic, intrucat societatea civila cunoaste o perpetua schimbare, mult accelerata la acest sfarsit si inceput de mileniu.
Aceasta evolutie a mediului are repercursiuni imediate si directe asupra armatei, obligand-o sa se adapteze.
Legatura organizatia militara-societatea civila implica cu siguranta comunicarea.
In al doilea rand trebuie evidentiate modalitatile prin care organizatia militara, ca organizatie mecanicista, va reusi sa faca fata noilor probleme ale schimbarii, inovatiei si incertitudinii, in conditiile sprijinirii in continuare pe o structura birocratica formala.
In mod concret, organizatia militara poate opta pentru una din urmatoarele reactii, care sa-i permita eficientizarea demersului comunicational cu societatea:
· sa dezvolte sistemul figurii ambigue al unei ierarhii oficiale si un sistem, nerecunoscut formal, de relatii intre comandatul organizatiei militare si alte cateva persoane aflate in diferite pozitii ale structurii manageriale ale societatii;
· sa faca fata problemelor de comunicare prin diversificarea structurii ierarhice birocratice, creand o noua functie sau un nou compartiment;
· sa foloseasca sistemul superpersonal sau de comitet (comitetul este metoda traditionala de rezolvare a problemelor temporale, care nu pot fi rezolvate individual fara a fi afectat echilibrul puterii).
In plan practic, adoptarea acestei modalitati presupune includerea in structura organizatorica a organizatiei militare -; la nivel strategic si tactic (Statul Major General, Statele Majore ale categoriilor de forte armate, corpuri de armata, brigazi si institutii de invatamant militar) - a unor functii sau compartimente ale mediului extern.
Fara aceste elemente structurale, organismul militar va ramane "inghetat" in forme depasite si ineficiente. Activitatea componentelor sale va fi afectata de influenta negativa a factorilor ca: persistenta unei structuri organizationale adecvate unei faze anterioare de dezvoltare; natura devotamentului membrilor organizatiei fata de carierele lor, fata de subunitatile lor specializate, devotament adesea mai puternic decat obligatiile fata de organizatia militara ca intreg.
In cea de-a doua ipostaza, importanta comunicarii intrapersonale, interpersonale si de grup deriva din faptul ca organismul militar este un organism viu, dinamic, format din indivizi care cunosc transformari continue. Functionarea organizatiei militare este rezultanta actiunii simultane a cel putin trei tipuri de sisteme sociale: sistemul autoritatii functionale, sisteme cooperative de persoane si sistemul politic al organizatiei militare. Impactul deciziilor adoptate intr-o organizatie militara va depinde de coordonarea celor trei sisteme, coordonare ce are ca fundament practic comunicarea. In acest context comunicarea apare ca o confruntare a opiniilor in scopul transmiterii informatiilor, instaurarii increderii, evitarii inducerii in eroare sau omisiunii in comportament. Aceasta definitie evidentiaza ca o comunicare eficienta reprezinta atat un proces cat si o interactiune comportamentala.

Caracteristici ale comunicarii in organizatia militara
Procesul de comunicare in organizatia militara are aceleasi componente ca procesul de comunicare din orice organizatie. Cu toate acestea pentru fiecare tip de comunicare exista caracteristici specifice domeniului militar.
Comunicarea verticala se realizeaza intre diferite niveluri de conducere si intre comandanti si subordonatii lor. Acest tip de comunicare este deosebit de intensa. Ea trebuie sa se concentreze asupra motivatiei primitorului de mesaje (a subordonatului), avand in vedere de la inceput valorile, convingerile si aspiratiile acestuia; in acest caz subalternul are acces la experienta, care ii da posibilitatea sa inteleaga ce are de facut cu privire la prioritati, optiuni, selectarea intre ceea ce vrea sa intreprinda si cerintele situatiei. Este posibil ca el sa aiba alta viziune decat seful sau, insa va dobandi intelegerea faptului ca aceasta situatie nu este creatia superiorului sau, ci a realitatii mediului militar. Se intalneste in special in reteaua de comunicare in stea.
Comunicarea orizontala are loc intre comandanti si executantii aflati pe acelasi nivel ierarhic (comandanti de Cp., comandanti de Pl. etc.). Este specifica retelei de tip cerc, care asigura interdependenta de actiune a membrilor organizatiei militare, precum si stabilirea unor relatii de buna colaborare si a unui climat socio-afectiv placut
Comunicarea oblica se realizeaza intre cadre care se situeaza pe niveluri diferite si opereaza cu diferite activitati (biroul pregatirii pentru lupta cu biroul logistic etc.). Este specifica retelei de comunicare in "y".
In activitatea practica a organizatiilor militare retelele prezentate mai sus nu se intalnesc ca atare, dar servesc analizei retelelor de comunicare complexe, facute in urmatoarele scopuri:
· evidentierea atmosferei existente in diferite structuri militare, concretizata in modul in care membrii acestora comunica intre ei;
· evidentierea modului de organizare si functionare a grupurilor militare din diverse structuri ale organizatiei militare;
· stabilirea corespondentei logice dintre tipurile de retele si natura activitatii desfasurate in organizatia militara:
· pentru activitatile de rezolvare a situatiilor tactice de ordin strategic, operativ si tactic sunt indicate retelele de tip cerc;
· pentru activitatile operative in care trebuie sa se desfasoare actiuni energice sunt adecvate retelele tip stea sau in "y".
Reteaua de comunicare are caracter formal in organizatia militara si este pusa la dispozitie de catre esaloanele superioare, cunoscand o mare varietate de modele. In activitatea curenta mai intra in actiune o structura de comunicare, care cuprinde ansamblul comunicarilor efectiv schimbate in organizatia militara bazate pe alte canale decat cele din dotare, aceasta fiind formal-informala.
Retelele si structurile de comunicare presupun functionarea unui sistem de statute si roluri comunicationale pe care militarii ajung sa si le insuseasca treptat. Fiecare militar detine conditia dubla de emitator si receptor. Cand toate canalele dintr-o organizatie sunt reciproce, se poate vorbi de prezenta unei retele simetrice sau omogene.
Apar totusi diferente intre interlocutori: comunicarea mai grea sau mai usoara, informatii mai semnificative sau mai putin semnificative etc. Apar astfel si alte tipuri de retele cum ar fi: retea circulara, retea diagonala, retea centralizata:
.
In reteaua circulara fiecare militar are valoarea de releu. Reteaua diagonala adauga la cea circulara o legatura diagonala, astfel ca unii militari raman cu rol de releu iar ceilalti isi disputa rolul centralizatorului. In reteaua centralizata toti militarii comunica informatii unuia singur, care le controleaza, ia decizia si o comunica celorlalti. O asemenea retea de comunicare este intalnita cu precadere in microgrupurile militare, ceea ce nu exclude prezenta celorlalte tipuri mai ales in plan informal (unde poate exista o retea dublu sau triplu centralizata). In microgrupurile formate din trei militari, retelele omogena, diagonala si circulara se confunda.

Structurile functionale de tip comunicational, ajungand sa fie formal-informale, presupun traiectorii de comunicare complexe, cu o mare varietate de forme, frecvente si amplitudini. Sunt necesare studii speciale care sa stabileasca structura optima de comunicare in diferite tipuri de microgrupuri militare si in diferite situatii ale campului de lupta. Apar probleme legate de viteza si pastrarea integritatii mesajului transmis, securizarea informatiilor, tipurile si proportiile interventiilor (ordin, informare, utilizarea informatiilor, intrebare, raspuns, apreciere), dinamica desfasurarii comunicatiilor etc.
Avand in vedere numeroasele specificitati ale procesului de comunicare interpersonala si de grup din organizatia militara ne vom opri pentru o prezentare succinta.

Comunicarea interpesonala in organizatia militara
Comunicarea interpesonala reprezinta un proces care se desfasoara intre doua persoane, prezentand urmatoarele etape distincte: stimulul, atentia, filtrarea si completarea interactiunii. Pentru organizatia militara, eficientizarea comunicarii interpersonale presupune existenta feed-back-ului. Pornind de la premisa ca nu intotdeauna dorim sa spunem ceea ce cuvintele noastre exprima sau nu intelegem ceea ce auzim sau citim, feed-back-ul este o componenta vitala a efortului nostru comunicational. Feed-back-ul reprezinta informatia care semnalizeaza daca ne-am facut intelesi. El ne informeaza ce a receptionat, interpretat si inteles cealalta persoana din mesajul nostru si cat de eficienti am fost in rolul de emitatori/codificatori.
Din nefericire, multor conducatori militari le este frica de feed-back, iar altii cred ca nu au nevoie de el. Or atunci cand nu se acorda nici o atentie feed-back-ului, nu este generata nici o reactie si, in consecinta, nu se impune nici o imbunatatire in comportamentul emitatorului sau in calitatea relatiilor dintre el si receptor.
Un subordonat supus unui climat de munca generator de anxietate isi va dezvolta un comportament defensiv, spre deosebire de persoana care, avand la indemana resursele necesare si sprijinul corespunzator din partea conducerii, va utiliza feed-back-ul pentru imbunatatirea procesului de comunicare interpersonala.
Comunicarea de grup in organizatia militara
Comunicarea de grup are rol determinant in elaborarea, transmiterea si operationalizarea deciziilor manageriale din organizatia militara. Pentru a avea o comunicare de grup eficienta trebuie sa tinem seama de natura grupului.
In organizatia militara, colectivitatile umane se impart in doua categorii: agregatele si grupurile functionale.
Un agregat reprezinta un numar de indivizi care, din intamplare se afla in acelasi loc, in acelasi moment, probabil desfasurand aceeasi activitate, dar nu neaparat in acelasi scop si, sigur, nu in mod colectiv.
Un grup functional reprezinta doi sau mai multi indivizi care se afla in interactiune in mod intentionat in incercarea de a indeplini un obiectiv comun.
In cadrul organizatiei militare, grupurile actioneaza ca intermediari intre individ si societate si influenteaza individul prin valorile acceptate si prin standardul comportamental al grupului caruia ii apartine.
In procesul comunicational, conducatorul militar va trebui sa tina cont de caracteristicile grupului, respectiv structura, coeziune, compunere, dimensiune, rol.
Si in cazul comunicarii interpesonale, si in cel al comunicarii de grup, conducatorul militar poate influenta calitatea comunicarii, atat in calitatea sa de initiator si coordonator al comunicarii (emitator), cat si in cea de receptor. La emitator existenta unor dificultati in capacitatea sa de transmitere a informatiilor poate influenta negativ procesul comunicational datorita urmatoarelor cauze:
· insuficienta documentare;
· tendinta de a transforma dialogul in monolog;
· stereotipiile in modalitatile de transmitere si prezentare a informatiilor;
· utilizarea unui limbaj neadecvat persoanei care negociaza mesajul;
· utilizarea tonului ridicat;
· iritabilitate;
· lipsa de atentie sau de abilitate in dirijarea si controlul dialogului.
Ca receptor, conducatorul militar poate influenta negativ procesul comunicational datorita unor deficiente in capacitatea sa de ascultare, cum ar fi:
· lipsa de respect fata de personalitatea interlocutorilor;
· capacitatea redusa de concentrare asupra fondului problemei;
· persistenta ideii ca cei din subordine nu pot avea sugestii bune pentru rezolvarea unei probleme;
· tendinta de a interveni in timpul expunerii si de a prezenta exact varianta contrara;
· rezistenta fata de introducerea unor idei noi.
La randul lor executantii pot influenta comunicarea atat in postura de emitatori, cat si in postura de receptori, fie din cauza unor deficiente care au ca sursa dorinta de securitate sau lipsa implicarii in viata organizatiei, fie din cauza lipsei capacitatii de ascultare.
Dificultatile de studiere si de stapanire a proceselor de comunicare, potrivit nevoilor concrete ale indeplinirii functiei de coordonare sunt determinate in special de imperfectiunile existente in ceea ce priveste semantica mesajelor si tendinta oamenilor de a percepe si interpreta comunicarea in mod subiectiv, prin prisma nevoilor si motivatiilor, sub influenta starilor emotionale si a sentimentelor proprii.

Comunicare si perceptie in organizatia militara
Procesele de comunicare sunt indispensabile pentru influentarea educativa a militarilor, pentru realizarea coeziunii subunitatilor, unitatilor si marilor unitati, precum si a cooperarii dintre acestea. Acestea demonstreaza ca liderul militar trebuie sa stapaneasca informatia la un nivel adecvat si sa o foloseasca ca orice alta resursa pe care o are la dispozitie. El trebuie sa fie un manager eficient al informatiei, pentru a putea optimiza procesul comunicarii in organizatia pe care o comanda.
Din practica cotidiana cunoastem ca liderii militari, impreuna cu organizatiile lor, se angajeaza intr-o varietate mare de activitati de comunicare prin vehicularea continua a informatiei atat pe verticala, cat si pe orizontala acestora. In acest fel informatia se instituie ca un liant intre conducerea rationala eficienta si atingerea scopului actiunii, fie ca o misiune de lupta, fie finalizarea unui obiectiv educational. Numai un lider bine informat poate evalua realist evolutia subunitatii sau unitatii pe care o comanda in efortul ei pentru indeplinirea misiunii primite. Calitatea comunicarii la nivelul organizatiei militare ii permite liderului acesteia sa reduca incertitudinea ce planeaza asupra deciziilor sale, sa ia hotarari adecvate situatiei concrete si sa optimizeze cooperarea interumana si organizationala.
De asemenea liderul militar trebuie sa stie sa foloseasca comunicarea, cu seva ei -; informatia, ca pe un puternic factor motivational, pentru toti membrii organizatiei militare, pentru ca militarul bine informat, indiferent de locul si rolul sau in structura organizatiei, devenind astfel extrem de eficient in indeplinirea misiunii sale. Comunicarea ii permite liderului militar realizarea oportuna a feed-back-ului prin care el evalueaza intelegerea corecta a mesajelor transmise sub forma de ordine, dispozitii sau hotarari.
Figura centrala in circulatia informatiilor in cadrul organizatiei militare este comandantul. De aceea el trebuie sa inteleaga si sa foloseasca bine limbajul, atat cel verbal cat si cel nonverbal, pentru conducerea eficienta a organizatiei sale. Fara a intelege puterea si efectele limbajului, liderul militar nu poate opera in mod optim pentru a regla si sincroniza eforturile individuale ale militarilor din subordine. In acest sens el trebuie sa fie un vorbitor convingator, un ascultator eficient si un conducator capabil de a rezolva un conflict prin dialog. Pentru aceasta el trebuie sa fie pregatit si sa-si formeze deprinderile necesare comunicarii eficiente.
Procesual, activitatea de comunicare in organizatia militara consta in transmisia si schimbul de mesaje (informatii) intre militari, in circulatia de ordine si comenzi, in impartasirea de stari afective si judecati de valoare, cu finalitate expresa de a obtine efecte in procesul de instructie, educatie si actiune militara, in reprezentarile si opiniile membrilor organizatiilor militare.

Pe circuitul informatiei in organizatie sau pe traseul comunicarii interpersonale, pot surveni o serie de perturbari. Comunicarea organizationala si interpersonala ascendenta, orizontala si descendenta din organizatia militara intampina dificultati datorita anumitor bariere ce produc filtraje, blocaje, distorsiuni si bruiaje atat in transmiterea, cat si in receptionarea informatiei.
Gradul militar. Pentru raportul comunicational specific organizatiei militare, gradul se afla in fruntea listei obstacolelor. Pe de o parte ne simtim blocati, nu gasim argumentele necesare atunci cand discutam cu superiorii in grad, iar pe de alta parte suntem nerabdatori si pripiti in dialog cu cei mici in grad. De fapt gradul militar si exercitarea unei functii de comanda (si nu trebuie sa fie neaparat ierarhic superioara) se afla mai mult sau mai putin sub influenta a ceea ce psihologii numesc "sindromul puterii".
Posibilitatea de a comanda un grup de oameni, indiferent de marimea lui, poate naste, uneori, tendinte autoritare, mentalitati "superioare" si comportamente cu accente de duritate.
In ultima instanta, controlul si franarea acestor atitudini sunt asigurate de standardul cultural al celui in cauza, care ii poate oferi premisele unui dialog neingradit de orgolii sau dorinta de a parea superior.
Logica incerta. Un document scris clar si cu punctuatie corecta sau un discurs realizat intr-un limbaj elevat devin, atunci cand rigoarea lor logica este incerta, un lucru neplacut de receptat. Datorita acestui fapt, este necesar sa structuram logic informatiile pe care dorim sa le transmitem si sa respectam regulile comunicarii scrise sau vorbite. Spre exemplu: cuvantari, informari sau rapoarte dezlanate, fara scopuri bine precizate, fac comunicarea lipsita de eficienta.
Greselile gramaticale. Orice indoiala asupra corectitudinii gramaticale sau lexicale trebuie solutionata personal, prin apelul la manualul de gramatica sau la dictionare. In acest mod se inlatura un posibil factor de neintelegere, de fractura logica a ceea ce se comunica.
Stilul defensiv versus stilul suportiv. Sunt cateva atitudini din partea unor sefi care determina la subordonatii cu care intra in comunicare un comportament defensiv. Principalele atitudini de acest gen sunt: evaluare, control, strategie, superioritate si certitudine. In declansarea unui comportament suportiv, principalele atitudini ale stilului de conducere sunt: descriere, orientare, spontaneitate, simpatie, intelegere, egalitate, flexibilitate. Pentru discernerea diferentei intre cele doua stiluri, vom analiza primele trei perechi de atitudini ce caracterizeaza fiecare stil in parte.
Astfel, perechea evaluare-descriere are in vedere atitudinea sefului care transmite informatia de a evalua apriori fie o anumita situatie, un eveniment etc., fie capacitatea subordonatului care receptioneaza, fapt ce il va determina pe acesta din urma sa adopte un comportament defensiv, in timp ce prezentarea obiectiva a situatiei, analiza cauzala a evenimentului vor stimula procesul de comunicare si vor incita receptorul sa sprijine eforturile de rezolvare a problemei.
Perechea control-orientare diferentiaza intre atitudinile unor sefi care, in procesul de comunicare, isi manifesta tendinta de a controla activitatea partenerilor de dialog subordonati, determinand astfel, din partea acestora din urma o rezistenta mai mult sau mai putin manifestata, dar cu certe efecte negative asupra comunicarii; atitudinea care sugereaza necesitatea cooperarii tuturor atat sefi cat si subordonati implicati in stabilirea problemelor si in rezolvarea acestora va stimula eforturile si va stimula comunicarea.
Perechea strategie-spontaneitate se refera la modalitatea in care se face prezentarea unei probleme, ca si cum pentru sef este clara strategia rezolvarii ei, fapt ce creaza, de asemenea, rezistenta din partea celor ce receptioneaza si ii obliga sa se comporte defensiv, in timp ce cautarea in comun, spontana a solutiilor va castiga sprijinul deplin al acestora.
Circulatia informatiei intre transmitator si receptor in organizatia militara, intelegerea corecta a mesajelor nu sunt stanjenite numai de barierele comunicationale prezentate ci si de asa numitele "distorsiuni perceptive".
Efectul halo. Prima impresie asupra unei persoane duce la evaluari pozitive si negative care influenteaza perceptia si spusele acesteia si in situatiile urmatoare, afectand, astfel intercomunicarea prin prezenta unor judecati de valoare care, de fapt, nu mai corespund cu atitudinea si comportamentul actual al acelei persoane. Avem de-a face cu asa-numitul "efect halo" ce inconjoara ca un "nimb" o persoana, lucru ce ne face ca, uneori, sa refuzam sa accepta ca ea poate gresi cand primele impresii au fost pozitive sau staruim a o mentine sub judecati negative, chiar daca aceasta a avut realizari remarcabile. Spre exemplu la unele controale si verificari ce se fac la orele de instructie sau asupra activitatii unui ofiter, de multe ori planeaza asupra aprecierii impresiile anterioare, sau receptionam mereu discursul unui sef sub semnul imaginii formate cu ocazia primului contact cu acesta, lucru ce poate altera intelegerea corecta a mesajului transmis de seful in cauza.
Perceptia defensiva este o alta fata a distorsiunii. Daca unui sef i se raporteaza ceva despre o subunitate ce clatina perceptia sa anterioara despre aceasta, este posibil ca dialogul sa fie refuzat in virtutea impresiilor sale anterioare sau sa incerce sa rationalizeze fenomenul prin explicatii cauzale ce plaseaza cele intamplate in alta parte si nu in activitatea desfasurata in subunitatea respectiva. Avem de-a face cu tendinta de a auzi numai ce vrem sau ne-am obisnuit sa auzim, sa ignoram, pur si simplu, informatiile ce vin in dezacord cu ceea ce cunoastem. Perceptia defensiva se manifesta ca un factor de rezistenta la schimbare, ea fiind prezenta in modul de a recepta ideile noi, modificarile de orice natura in desfasurarea activitatilor, fiind un semn ce pune in evidenta existenta la persoana in cauza a unor mecanisme conservatoare, inertiale.
Polarizarea perceptiei reprezinta tendinta obisnuita de a identifica calitatile persoanelor si mesajelor acestora in cuvinte ce denota extreme (bun-rau, interesant-plictisitor, instruit-neinstruit etc.). Cu alte cuvinte avem de-a face cu intelegeri luminoase sau intunecate, ce ignora paleta larga a griului, care este atat de bogata in informatii. Este un fel de a judeca comod, facil, care nu presupune efort intelectual si care nu este productiv pentru comunicarea interumana, fiind restrictiv in realizarea consensului ideatic ce asigura un dialog eficient.
Succesul comunicarii in organizatia militara depinde astfel, in mod decisiv, de comandantul acesteia, care trebuie sa fie un adevarat manager al sistemului comunicational al organizatiei sale, iar acest lucru presupune un efort continuu din partea lui pentru acumularea de cunostinte si formarea de deprinderi in comunicarea organizationala si interpersonala.

Negocierea in organizatia militara
Comunicarea umana este de tip tranzactional, prin care oamenii transfera energii, emotii, sentimente si schimba semnificatii. Ea are intotdeauna un scop, acela de a-l face pe interlocutor sa simta, sa gandeasca sau sa se comporte intr-un anumit fel.
In sens larg negocierea apare ca o forma concentrata si interactiva de comunicare interumana in care doua sau mai multe parti aflate in dezacord urmaresc sa ajunga la o intelegere care rezolva o problema comuna. Intelegerea partilor poate fi un simplu acord verbal, consolidat printr-o strangere de mana, poate fi un consens tacit, o minuta, o scrisoare de intentie sau un protocol, redactate in graba, poate fi o conventie sau un contract, redactate cu respectarea unor proceduri si uzante comune, dar mai poate insemna un armistitiu, un pact sau un tratat international, redactate cu respectarea unor proceduri speciale.
Prin negociere intelegem orice forma de confruntare nearmata prin care doua sau mai multe parti cu interese si pozitii contradictorii, dar complementare, urmaresc sa ajunga la un angajament reciproc avantajos ai carui termeni nu sunt cunoscuti de la inceput.
In aceasta confruntare in mod principial si loial sunt aduse argumente si probe, sunt formulate pretentii si obiectii, sunt facute concesii si compromisuri pentru a evita atat ruperea relatiilor cat si conflictul armat. Negocierea permite crearea, mentinerea sau dezvoltarea unei relatii interumane sau sociale, in general, ca si a unei relatii de afaceri, de munca sau diplomatice in particular. Negocierile nu urmaresc totdeauna, cu necesitate, rezultate manifestate in directia unei intelegeri. Adesea ele sunt purtate pentru efectele lor colaterale cum ar fi: mentinerea contactului, castigarea de timp, impiedicarea deteriorarii situatiei in conflict. In afara de acestea, intalnirile negociatorilor pot fi privite ca un canal potential de comunicari urgente in situatii de criza.
Considera ca toate formele de negocieri, indiferent de gradul lor de explicitate, au ca nota comuna -; comunicarea.
Absenta comunicarii poate fi considerata ca un semn alarmant al imposibilitatii de desfasurare a negocierii, dupa cum prezenta sa este un indiciu al sanselor ca negocierea sa se produca. In acelasi timp trebuie sa acordam suficienta grija climatului de discretie si de constructie graduala temeinica.
In procesul negocierilor, pozitia negociatorului reprezinta o valoare subiectiva, in chip substantial importanta. In domeniul militar valoarea subiectiva a negociatorului joaca un rol capital.
Daca despre negocieri diverse s-a scris in nenumarate randuri, in domeniul militar nu s-au abordat negocierile poate si pentru faptul ca multe au un caracter "confidential". Un negociator militar, mai mult decat alti negociatori trebuie sa dovedeasca corectitudine si sinceritate. O alta trasatura este exactitatea, nu atat in sensul ei intelectual, cat mai ales in cel moral. Aproape in toate situatiile consideram ca trebuie sa intruneasca o calitate compusa din trei elemente care se impletesc: calmul, rabdarea si perseverenta.
In domeniul militar exista un ritm propriu al negocierilor. Tratatele, intelegerile, aliantele, stabilirea conditiilor de participare la activitati militare multinationale nu se desfasoara la voia intamplarii. De aceea o calitate specifica a negociatorului militar este simtul oportunitatii sau al momentului. Neconcordanta dintre ritmul negocierilor si acela al evenimentelor poate duce la esec. Unele negocieri sunt lente fiindca asa cere procesul de maturizare a conditiilor de reusita. Nu numai momentul deschiderii negocierilor si al inceperii fiecarei fraze reclama o pricepere si o experienta deosebita din partea negociatorului militar, dar si ritmul in care ei introduc si gradeaza pana la faza finala argumentele sau construiesc treptat schema evolutiei.
In negociere pentru a usura drumul spre solutie si acord trebuie sa dovedesti spirit de cooperare. Pentru aceasta este nevoie de incredere, constructivitate, spirit de echipa si elasticitate. In practica este dificil, chiar foarte dificil, pentru ca negociatorul militar urmareste intotdeauna atingerea scopurilor institutiei pe care o reprezinta, interesele armatei, care se confunda cu interesele statului roman.
Negociatorul militar este pus in situatia de a face rapid insumari de fapte, argumente si elemente fundamentale si de a fi obligat sa integreze cu aceeasi rapiditate, in cursul discutiilor, parti fragmentare de date si informatii. El trebuie sa cunoasca problema asupra careia se poarta discutia si pentru aceasta este nevoie de ani multi de pregatire pentru cunoasterea profunda a fenomenului militar in general si a problemelor de aliante, tratate, tehnica militara, etc.
In concluzie, insumand aceste calitati, negociatorul militar poate sa ajunga la ceea ce este esential in tehnica negocierilor, la capacitatea de a manui si valorifica strategiile partii sale, astfel incat sa obtina maximum de beneficiu.