Comparate cu viata si cariera majoritatii celorlalti compozitori, cele ale lui Johann Sebastian Bach au fost continute intr-o sfera destul de restransa. Nascut si crescut in Turingia, el nu a calatorit niciodata mai la nord de Hamburg si Lübeck, sau mai la sud de Carlsbad. Intr-un mod la fel de restrans se regasesc si calatoriile sale de la est la vest intre Dresda (est) si Kassel (vest). Intreaga sa desfasurare geografica se poate gasi pe harta de alaturata, copiata din lucrarile lui Christoph Wolff despre Bach (Chr. Wolff -; Bach, Essays on His Life and Music. Harvard University Press, Cambridge, 1991).

In Eisenach, locul de nastere al lui Johan Sebastian, tatal sau Johann Ambrosius Bach (1645 - 1695) impreuna cu fratele sau geaman Johann Christoph au venit in anul 1671, cel dintai fiind trompet la curte, un rang important al orasului. In 1668 el s-a casatorit cu Elisabeth Lammerhirt (1664 -; 1694) nascuta intr-o alta familie de muzicieni la Erfurt. Johann Sebastian s-a nascut ca al optulea copil la 21 Martie 1685. Cei doi bunici de la care a luat numele sunt Sebastien Nagel, muzician in orasul Gotha, si Johann Georg Koch, padurar ducal in Eisenach. Johann Sebastian a fost botezat in Biserica Sfantului Ghorghe (Georgenkirche). Inregistrarea botezului s-a facut la 23 Martie 1685. h9e10ec
Familia Bach era una din cele cateva familii traditionale de muzicieni, care isi duceau existenta ca muzicieni ai orasului, oraganisti si cantori. Cativa dintre ei, in special verii lui Johann Ambrosius Johann Michael si Johann Cristoph au devenit compozitori de marca.
Mama lui Johann Sebastian a murit in 1964 iar tatal in 1965, asa ca, la 9 ani si-a pierdut ambii parinti in decursul unui singur an. Dintre cei cinci copii in viata Johann Sebastian si Johann Jacob au plecat sa locuiasca la fratele lor mai mare, alt Johann Christoph, care era organist in Ohrdruf.

Acesta era organist la Biserica Sfantului Mihail (Michaeliskirche) inca din 1690. Johann Christoph era un muzician desavarsit dar din pacate nu a avut o cariera stralucita. Facuse parte dintre studentii lui Johann Pachelbel, un faimos organist Thuringian din Erfurt care suferise influnetele muzicii italienesti a vremii. Astfel, de la fratele sau, a luat Johann Sebastian primele lectii de claviatura, cel putin aceasta este parerea generala. Dar date fiind traditia familiei Bach, si talentul de necontestat al lui Johann Sebastian, este foarte probabil ca el sa fi fost deja un muzician versatil, inca dinainte de a pasi pragul fratelui sau. A urmat de asemenea liceul in Ohrdruf, a studiat latina, si a cantat in corul scolii. Cand fratele sau nu l-a mai putut intretine, a plecat spre Lüneburg pe 15 Martie 1700, impreuna cu colegul sau de scoala Georg Erdmann.

Conform unor vechi regulamente in Biserica Sfantului Mihail din Lüneburg veneau copiii cu o slaba conditie materiala, pentru a canta in cor, si a-si plati studiile de limba latina in scoala din oras. Bach care avea o minunata voce de sopran, impreuna cu Erdmann cantau in “Corul de Dimineata” (Mettenchor). Pasul lui Bach catre acest cor, pe langa evidentele avantaje materiale, se poate interpreta si ca un pas inainte in cariera sa muzicala. Scoala avea o impresionanta traditie muzicala si de asemenea o faimoasa biblioteca muzicala, careia cantorul Friedrich Emannuel Praetorius (1623 -; 1695) i-a adaugat numeroase manuscrise muzicale. In total biblioteca numara peste 1022 de titluri din 175 de compozitori la moartea lui Praetorius. Asa se explica probabil marea eruditie muzicala a lui Bach, ca si profunda cunoastere a muzicii corale traditionale germane a secolului al XVII-lea.
Sfantul Mihail era de asemenea gazda “Ritterakademie”-ei, un colegiu pentru tinerii nobili unde se cultivau muzica si manierele franceze. Se organizau periodic concerte ale faimoasei orchestre franceze, patronata de catre ducele de Celle.
La sfarsitul acestei scurte perioade in Lüneburg, Bach devenise un virtuoz organist, cu ceva renume. Din moment ce este imposibil ca talentul sau sa apara din neant, este clar ca in afara de practica pe care a avut-o in familie, a avut destule posibilitati de a canta si la Lüneburg. Desi nu se stie nimic sigur despre asta, nu este exclus faptul ca a luat lectii de la colegul sau mai in varsa Georg Böhm. Acesta era organist la Biserica Sfantului Ion (Johanniskirche), si a scris melodii pentru orga de inspiratie franceza, iar influenta sa asupra creatiei timpurii a lui Bach este evidenta.
Cel putin la fel de importanta este si influenta lui Johan Adam Reinken, organistul in varsta de 78 de ani al Bisericii Katharinenkirche din Hamburg si probabil fostul profesor al lui Böhm, care se stie ca fusese in Hamburg timp de cativa ani. Bach a calatorit la Hamburg de cateva ori tocmai pentru a se familiariza cu opera lui Reinken. Spre exemplu in vacanta de vara a anului 1701 el a mers pe jos pana la Hamburg (48 de km spre nord) pentru a-l asculta pe Reinken. Reinken de origine olandeza, face parte din scoala marelui compozitor olandez si organist al orasului Amsterdam, Jan Pietersz, influentat la randul lui de catre muzica engleza (Bull, Byrd, Gibbons, sa.). Astfel Bach a suferit nu numai influentele muzicii franceze, cat si pe cele olandeze si chiar engleze. Sfarsitul perioadei de la Lüneburg este intrucatva obscur, dar se stie ca a parasit orasul in jurul sarbaorii de Paste a anului 1702.

Arnstadt, in vremea lui Bach era un orasel de numai 3800 de locuitori. Si aici a primit prima sa slujba. In august 1703 este numit organist al Bisericii Noi (Neue Kirche) care era a treia ca marime din oras. Deja se pare ca Johann Sebastian avea o oarecare valoare ca organist, avand in vedere ca a primit un salariu de doua ori mai mare decat succesorul sau in 1907, varul sau Johann Ernst. Datorita obsesiei pentru orga el refuza sa repete serios cu baietii din corul scolar al bisericii. A intrat in conflict, apoi in vara anului 1705 chiar intr-o bataie de strada cu basul corului Geyersbach (dupa ce, se pare, ca Bach i-a vorbit urat).
Mai tarziu in 1705 a primit un concediu de 4 saptamani ca sa poata pleca la Lübeck sa il poata asculta pe Dietrich Buxtehude si astfel in octombrie 1705 a mers pe jos 200 de mile pana la acolo. Inca din acea perioada a fost profund influentat de muzica de orga a lui Buxtehude, care era de asemenea si un compozitor prolific de muzica vocala.
In loc de 4 saptamani, Bach s-a reintors la Arnstadt la mijlocul lui Ianuarie 1706. Autoritatile bisericii nu au fost multumite, iar folosind noile tehnici de orga in timpul slujbei religioase a reusit sa semene confuzie in randul congregatiei. Mai mult, a fost acuzat ca a coborat in crama in timpul ceremoniilor, si ca a facut muzica cu o necunoscuta in biserica. Cei mai multi biografi presupun ca era verisoara sa de-a doua, si apoi sotie Maria Barbara. Este evident ca Bach nu a trait ca un sfant in timpul petrecut la Arnstadt.
Foarte putine lucrari au supravietuit perioadei din Arnstadt, poate “Capriccio sopra la lontananza del suo fratello dilettissimo”. Mai departe, preludiul coral din “Wie schön leuchtet der Morgenstern”. O alta lucrare din tineretea sa este si “Prelude and Fugue in G Minor”.

Dupa ce a obtinut demisia din Arnstadt, a plecat spre o noua perioada a vietii sale in Mühlhausen. Aici pe 2 decembrie 1706 murise Johann Georg Ahle, organistul bisericii Blasiuskirche, si astfel in dupa-amiaza de Paste a aceluiasi an, Johann Sebastian Bach dadea concurs pentru aceasta slujba (cantata “Christ lag in Todesbanden”). A obtinut prestigioasa pozitie in iunie a aceluiasi an. Aici lucrurile au mers mai bine decat la Arnstadt, ba mai mult o mica mostenire de la unchiul sau Tobias Lammerhirt, a facut posibila casatoria sa cu Maria Barbara Bach, verisoara de a doua. Pe 17 octombrie 1907 Sebastian si Barbara au celebrat ceremonia la Biserica din Dornheim.
In Mühlhausen, Bach a prins interes pentru compunerea muzicii vocale de biserica. Acest interes isi poate avea radacinile in Abendmusiken-ul lui Buxtehude. Cert este ca biserica de aici avea o traditie a muzicii vocale mai bogata si se constituia intr-un decor mai favorabil muzicii vocale decit biserica din Arnstadt.
In orice caz primele cantate ale lui Bach sunt capodopere ale genului, “Gott ist mein König” fiind chiar tiparita. Ea a ramas de fapt singura tiparita in timpul vietii sale. Nici una din operele lui Telemann sau ale lui Handel nu fusesera tiparite inca, asa ca era un mare succes pentru compozitorul de numai 22 de ani. Nu a trecut mult, insa si Bach a devenit nesatisfacut de posibilitatile acestei muzici. Datorate si disensiunilor din cadrul bisericii, cat mai ales incendiului care mistuise un sfert din orasul Mühlhausen pe 30 mai 1907. Aceasta catastrofa a avut un impact economic mare, si a dus la u climat mai putin favorabil muzicii de biserica. Un alt motiv ar putea fi ambitia lui Bach, nerabdator sa isi imbunatateasca pozitia sociala si condisia materiala. Cu reputatia sa de virtuoz al orgii, ca si cea de compozitor, a putut sa isi depaseasca pozitia din Mühlhausen in numai un an. In ciuda acestor lucruri Bach a reusit sa isi mentina o buna relatie cu orasul Mühlhausen. A continuat sa supravegheze construirea orgii bisericii Blasius, care s-a facut la recomadarile sale. Prietenia sa cu pastorul Eilmar a continuat de asemenea, acesta din urma devenind nasul primei fetite a lui Bach, Catharina Dorothea.

Operele majore ale acestei perioade sunt “Toccata and Fugue in D Minor”, “Prelude and Fugue in D Major”. O alta capodopera este piesa scrisa pentru orga “Passacaglia in C Minor”. Alte cantate ale acestei perioade au deseori stilul folosit de motetele secolului al XVII-lea, cu texte biblice si coruri.

In perioada urmatoare, la curtea orasului Weiemar, una din cele mai importante ale regiunii, Bach s-a ridicat la faima de care se va bucura ulterior. Faptul ca s-a mutat aici, la doar 40 de mile de Mühlhausen, a constituit un important pas inainte in cariera sa, atat din punct de vedere financiar (salariul i s-a dublat), cat si profesional. Bach mai fusese aici, pentru o scurta perioada in 1703, ca violonist, iar noi deja am cunoscut pe unul din ducii de Weiemer, Johann Ernst, care a murit in 1707. Weiemer, guvernat cu greutate de nu mai putin de doi duci, ii avea in acea perioada pe Wilhelm Enst si pe succesorul, si nepotul lui Johann Ernst, Ernst August. Primul dintre ei, Wilhelm Ernst (1662 -; 1728) era un conducator luteran si sponsor al muzicantilor de la curte. El l-a angajat pe Johann Sebastian ca organist si membru al orchestrei, dar l-a si incurajat sa isi urmeze talentul in compozitiile pentru orga. Bach era de asemenea in relatii bune si cu August Ernst (1688 -; 1784) si cu fratele vitreg mai tanar al acestuia Johann Ernst Jr. (1696 -; 1715). Din nefericire aceasta dubla loialitate fata de conducatorii ducatului, i-a adus necazuri, datorita existentei tensiunilor, intrigilor, si chiar a conflictelor deschise intre curtile celor doi duci Wilhelm Ernst si August Ernst. Tanarul Johann Ernst Jr., talentat muzician a luat lectii de la prietenul lui Bach din Weiermar, Johann Gottfried Walther, dar din pacate a murit la doar 19 ani. El a avut ideea de a face o calatorie la Amsterdam, pentru a se reintoarce in 1917 cu o bogata colectie de muzica italiana. Johann Sebastian a facut diverse transpuneri pentru orga dupa materialul italian, dar mai ales a colectiei de concerte ale lui Vivaldi din 1712, mai ales „L'Estro armonico” a avut o profunda influenta asupra stilului de compozitie al lui Bach. Acesta a fost de fapt un moment foarte important in dezvlotarea lui Bach: din acest moment a reusit sa combine stilul sau timpuriu de contrapunct cu influentele nord Germane si Franceze, impreuna cu armoniile preluate de la Vivaldi.
Astfel se gasea Bach la varsta de 23 de ani, relativ bine platit, si casatorit cu Maria Barbara. Curand dupa sosirea la Weimar in 1708 s-a nascut si primul lor copil, Catharina Dorothea. Spre deosebire de Wilhelm Friedmann, nascut pe 22 noiembrie 1710, si de Carl Philipp Emanuel, nascut pe 8 martie 1714, ea nu se nascuse pentru a deveni un mare compozitor. Desi la inceput este data impresia unei vieti fericite de familie, ei au pierdut gemenii pe care Maria Barbara ii nascuse in 1713. Copiii aveau de asemenea ca nasi oameni de vaza si cunoscuti ai orasului, ca Georg Philipp Telemann, Director Musices la Frankfurt inca din 1712 care avusese o relatie buna cu familia Bach, si a fost nasul fiului lor Carl Philipp Emanuel.
De-a lungul intregii sale vieti, Bach a fost preocupat cu imbunattirea orgilor bisericesti, iar cea din Weimar a fost remodelata de catre Heinrich Trebs la sfaturile lui Johann Sebastian. In special intre anii 1708 -; 1714, se presupune ca Bach s-a dedicat in mare parte cantatului la orga si compozitiei: majoritatea compozitiilor de orga dateaza din aceasta perioada. Totusi melodiile pentru coruri nu au fost neglijate, pentru ca in 1713 cantata “Hunt”, cantata “Was mir behagt, ist nur die muntre Jagd”, au fost prezentate ducelui local. Acestea au fost primele cantate seculare, si de asemenea primele in noul stil italian cu pasaje recitative si arii da capo. Ducele Christian de Saxonia-Weissenfels, era din intamplare un despot extravagant, care si-a adus ducatul in pragul crizei. Bach nu avea ezitari in a cauta prietenia si favorurile unor asemenea conducatori, daca acest lucru ii putea imbunatati pozitia. Acest mare vanator din Weissenfels era cunoscut drept “blandul Christian” si ca “pastorul cel bun” in piesele lui Bach.
In 1713 Bach a avut ocazia de ai urma lui Friedrich Wilhelm Zachow, fostul maestru al lui Handel in biserica Liebfrauenkirche din Halle. Bach a oferit aici un concert de orga si o mostra din cantata “Ich habe viel Bekümmernis” (piesa foarte controversata). Ca proba a afost inchis intr-o camera pentru a scrie pe loc o cantata pe versurile pastorului din Halle, Johann Michael Heineccius. A fost gazduit in cel mai bun hotel “Zum goldenen Ring” (“La Inelul de Aur”), unde, potrivit legendei a fost rasfatat cu tutun si mancare si alte delicii. Cel mai important este faptul ca i s-a oferit slujba, dar a decis sa ramana in Weimar atunci cand ducele Wilhelm Ernst i-a dublat salariul. In cele din urma ducele l-a numit Konzertmeister pe 2 martie 1714. Datorita faptului ca avea de sustinut o familie mai degraba numeroasa , incluzand-o si pe sora mai mica, nemaritata a Barbarei, Friedelena Margaretha pana la moartea acesteia in 1729, Bach era un om cu idei comune in ceea ce ii privea cariera.
In noua slujba Bach avea datoria sa scrie o cantata pe luna (la Leipzig, mai tarziu, a ajuns in unele perioade la o cantata pe saptamana). Acestea erau cantate in noul sau stil italian adoptat de el in 1713. Majoritatea textelor erau scirse de catre Salomon Franck (1659 -; 1725), secretarul seniorului avocat, bibliotecar al curtii si director al colectiei numismatice din Weimar. Alte texte ale cantatelor lui Bach au fost scrise de catre Georg Christian Lehms si de catre Erdmann Neumeister. Neumeister (1671 -; 1756) era pastorul senior al bisericii Jacobkirche inca din 1715 si initiatorul unei reforme de modernizare a textelor cantatelor.
Faima lui Bach in acele zile a inceput sa se extinda mult dincolo de Weimar. Unul dintre cei mai importanti compozitori de texte Johann Mattheson (1681 -; 1764) din Hamburg il mentiona pe Bach ca fiind “faimosul organist din Weimer” in cartea sa “Das Beschützte Orchestre” -; Hamburg, 1717. Aceasta faima in continua crestere atragea din ce in ce mai multi studenti cum ar fi Johann Tobias Krebs si J.M. Schubart -; ultimul devenind succesorul lui Bach in Weimer. Acest cerc de studenti ii includea si pe Johann Lorenz si Johann Bernhard, rudele sale.

Slujba lui Bach in Weiemar a luat sfarsit intr-un mod dramatic. Din moment ce era foarte apropiat de co-regentul Ernst August, celalalt duce, Wilhelm Ernst, i-a interzis lui Johann Sebastian sa mai cante rivalului sau. Cu incapatanare Bach a refuzat sa se conformeze, si ca urmare a fost trecut cu vederea pentru functia de capelmaistru (Capellmeister), cand cel dinainte, Johann Samuel Drese, a murit in 1716. Drese a fost succedat de catre fiul sau, fara prea mare talent muzical, Johann Wilhelm, pe cand marele Bach nu a fost nici macar luat in considerare. Datorita acestui lucru s-a suparat si a incetat in mod abrupt sa mai scrie cantate in acel an (1716), fapt ce da impresia ca Bach nu scria aceste piese de biserica doar pentru gloria lui Dumnezeu. Din fericire piesele muzicale pentru casatorii facusera o impresie buna lui Leopold von Anhalt-Köthen, la nunta surorii lui Leopold cu Ernst August. Astfel Bach a primit o oferta de la Leopold - drept capelmaistru, insa Wilhelm Ernst a refuzat sa il lase pe Johann Sebastoian sa plece la cumnatul rivalului sau Ernst Augist. Bach a fost chiar trimis la inchisoare timp de o luna (6 noiembrie -; 2 decembrie) inainte de a fi lasat sa plece “fara onoare”. Bach s-a putut muta astfel la Köthen, finalizand astfel una din cele mai prolifice perioade ale carierei sale.

Sebastian si-a inceput slujba de capelmaistru la Köthen in decembrie 1917. Aici a beneficiat de o mare libertate, dat fiind faptul ca inca de pe 16 decembrie se afla la Leipzig pentru a studia un nou model de orga (se crede ca el isi lasa-se familia sa se descurce cu mutarea de la Weimer in noua casa). Noul sau patron era printul Leopold von Anhalt-Köthen (1694-1728), in varsta de 23 ani, un entuziast al muzicii. Cu doi ani inainte printul preluase domnia principatului de la mama sa , Gisela Agnes, o luterana activa la acea curte calvinista. Nici calvinismul si nici mama sa nu au reusit sa il opreasca pe Leopold sa cheltuiasca aproape un sfert al intregii sale averi pe aceasta singura pasiune a sa, orchestra. Printul ii alesese cu mana lui pe toti virtuozii orchestrei din Berlin, iar lucrul cel mai de pret era chiar Johann Sebastian Bach, pe care il atrasese cu consoderabila suma de 400 de taleri pe an.
Printul canta el insusi la vioara, la viola si chiar la clavecin facandu-i mare placere sa se alature orchestrei. Datorita mamei, careia nu ii placea sa vada orchestra toata ziua in drumul ei, a trebuit ca aceasta sa se mute la casa bunului prieten al lui Leopold, Johann Sebastian, care pentru acest lucru primea o extra bonificatie. In afara de repertoriul orchestrei, Bach a mai scris si o multime de piese de muzica de camera cat a locuit la Köthen. El nu a mai fost nevoit sa scrie muzica de buserica la aceasta curte calvinista, iar acest lucru nu parea sa il deranjeze, ba chiar aceasta perioada a profitat de posibilitatea de a scrie muzica de camera in toata libertatea. Efeminatul print Leopold si-a dus muzicienii chiar si la Carlsbad, unde au fost la “cura de ape minerale”.
La reintoarcerea in Köthen, Bach a aflat ca moartea a lovit din nou in casa sa. Sotia sa Maria Barbara decedase in urma unei scurte boli, fiind deja ingropata la acea data de 7 iulie. Johann Sebastian fusese lasat cu patru copii: Catherina Dorothea (12), Wilhelm Friedemann (10), Carl Philipp Emanuel (6), si Johann Gottfried Bernhard (5). Trei alti copii murisera la nastere. Biografii sai considera ca a simtit nevoia unei noi sotii care sa aibe grija de fii sai. Dovezile insa ne indruma in alta directie, anume ca sora sotiei sale Friedelena Magdalena a ramas in familia sa pana la moartea ei in 1729, ea avand de fapt grija copiilor.
Noua sotie, Anna Magdalena Wilcken (sau Wülken; fiica trompetului curtii din Weissenfelds), era o buna soprana, care castiga cel putin jumatate din salariul capelmaistrului si iubitului sau Sebastian, mai in varsta cu 16 ani. Anna nu era in varsta decat de 19 ani, atunci cand ea si superiorul ei de 35 de ani s-au indragostit unul de celalalt. Lucrau impreuna de mai mult de un an, cand la 3 decembrie 1721 s-au casatorit, imediat dupa ce participasera in calitate de nasi la botezul fiului pivnicerului printului din Köthen. Astfel, desi prima sa casatorie fusese fara indoiala una fericita, cea de-a doua o intrecea cu mult. Inspirat de aceste lucruri printul Leopold s-a casatorit cu verisoara sa Friederica Henrietta von Anhalt-Bernburg, domnisoara fermecatoare, dar care era o persoana total antimuzicala. Acest lucru se poate datora in oarecare masura chiar lui Bach, care a acuzat-o pe sarmana printesa (intr-o scrisoare catre Georg Erdmann scrisa in 1730) ca ar fi motivul principal al declinului muzicii la curtea din Köthen. Istoricii moderni au demonstrat insa ca adevaratul motiv era de fapt implicarea activa a lui Leopold in armata prusaca, lucru care scadea considerabil banii disponibili pentru muzica.
Indiferent de cauzele acestui declin, cert este ca Bach, inca din 1720, facuse 3 cereri pentru o alta slujba. Inca de la sfarsitul anului 1720 (un an inainte de casatoria lui Leopold) Johann Sebastian ceruse sa fie numit organist al Bisericii Sfantului Iacob (Jacobikirche) din Hamburg. Acolo reusise sa impresioneze pe toata lumea cu un glorios concert, i s-a oferit slujba, dar a refuzat sa plateasca o considerabila suma pentru fondurile bisericii, asa ca slujba a revenit altcuiva. Un alt indiciu referitor la faptul ca Bach cauta o alta slujba, se regaseste si in faptul ca si-a dedicat suita celor sase concerte Brandenburgice Margrave Christian Ludwig of Brandenburg. Acesta avea o orchestra in castelul sau din Berlin, iar Sebastian i-a reamintit de “micile talente muzicale cu care l-au binecuvantat Cerurile”. Aceasta cerere implicita nu a fost insa luata in considerare. Cea de-a treia aplicatie a avut totusi succes, cu toate ca era doar a treia optiune. In aprilie 1723 Bach devenise succesorul cantorului din Leipzig Johann Kuhnau, dupa ce Georg Philipp Telemann (ajuns director muzical la Hamburg) isi declinase interesul, iar Christoph Graupner nu fusese lasat liber de catre curtea din Darmstadt.
In afara de declinul muzical de la curtea din Köthen, Bach cauta o alta pozitie si in legatura cu nevoile de educatie ale fiilor sii fiicelor sale (scrisoare catre Georg Erdmann, 1730). In ciuda faptului ca se va muta la Leipzig, Sebastian va continua sa isi serveasca printul in postura de capelmaistru de onoare, pana la moartea acestuia in 1728, la 33 de ani.

Dupa refuzul lui Georg Philipp Telemann (1681-1767) si imposibilitatea de a veni a lui Christoph Graupner, Bach a fost numit candidat abia dupa ce postul din Leipzig devenise vacant de o jumatate de an. Auditia lui Bach a avut loc pe 7 februarie 1723 (a lui Graupner avusese loc pe 17 ianuarie). Bach a interpretat cantatele “Jesus nahm zu sich die Zwölfe“si “Du wahrer Gott und Davids Sohn”, care au avut succes, iar dupa retragerea lui Graupner contractul a fost semnat la 5 mai 1723.

Seminarul Sfantului Thomas avea o traditie corala de peste un secol, si care in timpul lui Bach avea rolul de a trimite coruri celor patru mari catedrale din Leipzig in zilele de sarbatoare de peste an. Cele patru catedrale erau Sfantul Thomas (Thomaskirche), Sfantul Nicolae (Nikolaikirche), Sfantul Petru (Peterskirche) si Biserica Noua (Neue Kirche). Cea de-a doua era considerata cea mai importanta, urmata de prima.
Bach, in acesti ani a lucrat mai mult ca oricand, si se presupune ca a scris 5 cicluri anuale (adica 5x59de cantate) in total. Primul a avut loc intre 1723 -; 1724 si a inclus reluarea multor lucrari din perioada Weimar, dar pentru cel de-al doilea ciclu, intre 1724 -; 1725 a reusit sa scrie aproximativ o cantata pe saptamana. Dupa o scurta intrerupere in acel an, a mai scris un ciclu de-a lungul urmatorilor doi ani. Ultimele doua cicluri nu se stie sigur cand au fost scrise pentru ca de-a lungul timpului, aproape doua cincimi din cantatele lui Bach s-au pierdut. Tot acum au fost scrise si interpretate “St John Passion” (1724), “Magnificat” (1723) si “St Matthew Passion” (1727 sau 1729).
Intr-un mod destul de interesant, potrivit tehnicilor de “parodiere” ale vremii, zece parti ale “St Matthew Passion” au fost considerate de catre Bach potrivite nu numai mortii lui Iisus Hristos, ci si aceleia a prietenului si protectorului sau, printul Leopold von Anhalt-Köthen. Odata cu aceasta s-a sfarsit si cu titlul de capelmaistru onorific dat de cate print. Bach a mai putut incasa inca onorariul pentru aceasta functie de la “blandul Christian” bravul vanator, ducele Christian von Sachsen-Weissenfels. Aceste titluri de capelmaistru erau foarte importante pentru Bach, care nu fusese niciodata satisfacut de micul titlu de “cantor” in Leipzig, si isi gasise numele de Director Musices. Astfel Bach nu a fost numai un geniu ci si un ambitios pe scara sociala, si care de-a lungul carierei sale isi flata potentialii patroni aristocrati cu compozitii omagiale si scrisori servile.
Viata lui Bach nu s-a desfasurat fara ca tragediile personale sa nu-i umbreasca acei ani. Astfel intre anii 1723 si 1737 Anna Magdalena a dus la capat nu mai putin de douasprezece sarcini de noua luni (cu exceptia anilor 1729, 1734 si 1736). Opt dintre cei doisprezece copii au murit la varste variind intre o ora si cinci ani. Dintre cei patru ramasi, unul suferea de handicap mental sever (Gottfried Heinrich). Ultimul lor copil s-a nascut in 1742 cand Anna Magdalena avea 41 de ani, iar Sebastian 57.
Nici viata profesionala nu ii era mai satisfacatoare. Facea parte din datoriile oficiale ale lui Bach cea de a ii invata latina pe tinerii scolari si mai ales sa faca repetitii cu corul. Pentru ca nu dorea acest lucru el platea din buzunarul sau un inlocuitor.
Salariul oficial al lui Bach era de numai un sfert din ceea ce castiga la Köthen, devenind astfel dependent de castigurile pe care le avea candtand la nunti si inmormantari. In anii “buni”, corurile de la Sfantul Thomas trebuiau sa participe la o inmormantare pe zi, dar in scrisoarea sa catre Georg Erdmann se plangea ca vremea buna ii reducea simtitor venitul. In plus de aceste necazuri Bach a ajuns sa fie implicat in din ce in ce mai multe conflicte cu superiorii sai. In timp, a devenit complet nemultumit de pozitia sa atat din punct de vedere financiar cat si in termeni de facilitati muzicale. De-a lungul ultimilor douazeci de ani ai vietii sale s-a dedicat in special altor proiecte muzicale, iar incepand cu martie 1729 a preluat directiunea faimosului Collegium Musicum din Leipzig. Acesta consta dintr-o orchestra formata din studenti si catva muzicieni profesionisti, fondata in 1702 de catre Telemann. Cu o mica intrurupere intre anii 1737 -; 1739 Bach a preluat conducerea acestei institutii pana la sfarsitul anilor 1740. Concertele se tineau o data pe saptamana (vinerea seara) in cafeneaua Zimmermann. In 1734/35 s-a inspirat de aici sa scrie “Coffee Cantata” pentru a sluji de reclama cafenelei.
Rivalul lui Bach, Görner detinea si el un Collegium Musicum, mai tarziu aceste doua societati vor fi reunite pentru a pune bazele a ceea ce va fi traditionala orchestra Gewandhaus.

Inca din 1733 legaturile cu Dresda, vor deveni foarte importante pentru Sebastian, pentru ca an contrast cu situatia stagnanta din Leipzig, Dresda avea o scena muzicala foarte aprinsa. Aici se gaseau o multime de admiratori de-ai sai, iar acest lucru usura contactul. Aceasta legatura aduce cateva schimbari in stilul sau, care ajunsese sa incorporeze noua moda galant dar si il stilo antico (stil bazat pe contrapunct).
Aceasta sfera de interes era adancita si de multimea de studenti talentati, si a innmultirilor legaturilor sale si cu Berlinul. Fiul sau Carl Philipp Emanuel devenise muzician la curtea berlineza, inca din 1738, iar, evident ca in termeni de putere si cultura, Potsdamul si Berlinul reprezentau viitorul lumii vorbitoare de limba germana. Odata cu mutarea lui Carl Philipp acolo, Sebastian devenise un vizitator regulat al orasului. Astfel, se gasea la Berlin in 1741, atunci cand sotia sa s-a imbolnavit grav pentru o vreme -; asa cum aflam din corespondenta lui cu verisorul sau Johann Elias Bach, care avea rolul de secretar si tutore muzical al copiilor mai mici.
Cea mai faimoasa vizita la Berlin este cea facuta in mai 1747, impreuna cu fiul sau Wilhelm Friedemann. Atunci a fost primit la Stadtschloss din Potsdam, de catre insusi regele Frederik II al Prusiei, care era un entuziast al muzicii de camera, si un cantaret amator de flaut. Ca dovada de recunostinta Bach creeaza “Musical Offering”. Aceasta piesa arata din nou influente ale stilului galant.

In 1749 termina de scris Mesa in Si Minor. Aproape orb, datorita cataractei, a fost tratat fara succes de catre oculistul britanic Taylor, iar un an mai tarziu moare datorita unui atac cerebral. Decesul este inregistrat la 28 iulie 1750. Se presupune ca inainte de a muri a reusit sa ii dicteze cumnatului sau Altnickol o parte din “Wenn wir in hoechsten Noten sein”.
Averea si mostenirea lui Johann Sebastian au fost impartite intr sotia si copiii sai, nu fara dificultati insa, pentru ca din motive necunoscute nu a lasat un testament. Copiii din prima sa casatorie nu s-au mai ocupat de mama vitrega, Anna Magdalena (iar ai ei erau prea mici) si ea a murit pe 27 februarie 1760.