SECTIUNEA 1 NOTIUNI GENERALE
Conditiile de dominatie si exploatare in care au fost mentinute tinerele
state suverane, tari in curs de dezvoltare, le-au tinut departe de progresele
stiintei si tehnicii si le-au impiedicat sa participe la revolutia stiintifica
si tehnica si sa beneficieze de rezultatele ei. Cuceririle stiintei si tehnologiei
moderne trebuie sa fie considerate ca un bun comun al intregii umanitati,
toate popoarele beneficiind de aceste cuceriri. e9j9jh
Exista puternice ratiuni de ordin economic in aceasta privinta, dezvoltarea
economica a tuturor tarilor, asa cum se arata intru-unul din documentele
programatice supus de Romania Adunarii Generale in 1975, reclamand
„accesul larg, fara discriminari sau bariere, al tuturor statelor la cuceririle
stiintei si tehnicii contemporane. Posibilitatea de a beneficia de cuceririle
stiintei si tehnicii reprezinta o conditie a progresului multilateral al fiecarei
tari slab dezvoltate, a valorificarii resurselor in folosul tuturor, a
realizarii unor schimbari economice internationale eficiente si reciproc avantajoase.”
(Pozitia Romaniei cu privire la instalarea unei noi ordini economice internationale)
. Mijlocul cel mai important in vederea realizarii acestui obiectiv este
realizarea unui larg transfer de tehnologie moderna, asigurarea asistentei tehnice
in toate domeniile de dezvoltare, precum si promovarea si stimularea cercetarii
stiintifice in tarile in curs de dezvoltare .
Atat transferul de tehnologie, cat si asistenta tehnica si dezvoltarea
cercetarii stiintifice nationale se realizeaza si se dezvolta intr-un
cadru juridic de principii si norme care apartin, in special, dreptului
de proprietate industriala .
Astfel, in domeniul transferului de tehnologie, declaratia cu privire
la instaurarea unei noi ordini economice internationale a formulat principiul
participarii tarilor in curs de dezvoltare la avantajele stiintei si tehnicii
moderne si promovarii transferului de tehnologie in scopul crearii unei
structuri tehnologice autohtone corespunzatoare .
Pentru crearea cadrului juridic international necesar acestui transfer, programul
de actiune a stabilit o serie de obiective, printre care, pe primul plan, figureaza
elaborarea unui cod international de conduita pentru transferul de tehnologie
in functie de necesitatile si conditiile predominante, in tarile
in curs de dezvoltare.
Alte principii generale continute in programul de actiune sunt: acordarea
de acces in conditii imbunatatite la tehnologia moderna si adaptarea
acestor tehnologii la conditiile economice, sociale si ecologice specifice,
precum si la diferitele trepte de dezvoltare a tarilor respective, extinderea
in mod simtitor a asistentei date de tarile dezvoltate tarilor in
curs de dezvoltare in privinta programelor de cercetare si dezvoltare
si in crearea unei tehnologii autohtone adecvate; adaptarea practicii
comerciale care reglementeaza transferul de tehnologie la cerintele tarilor
in curs de dezvoltare si implicarea oricarui abuz din partea furnizorului
.
Pentru a transfera insa dreptul de proprietate industriala intr-un
instrument eficace pentru lichidarea subdezvoltarii si inlaturarea decalajelor
economice existentiale, este necesara o reevaluare a principiilor si institutiilor
sale fundamentale intr-un dublu scop: pe de o parte, pentru a pune la
dispozitia tarilor in curs de dezvoltare o reglementare interna corespunzatoare
nevoilor lor specifice, iar pe de alta parte, pentru a fixa coordonatele eforturilor
de reasezare necesara a reglementarilor internationale care au pus bazele unei
cooperari, in prezent centenare, la un moment in care problemele
si obiectivele erau foarte diferite de cele pe care le urmaresc azi popoarele
si care si-au gasit expresia in Carta drepturilor si indatoririlor
economice ale statelor .
Protectia juridica a proprietatii industriale ramane una din conditiile
prosperitatii economice nationale si ale dezvoltarii ulterioare a colaborarii
internationale, in scopul instaurarii unei noi ordini economice, dar sub
conditia revizuirii si adaptarii sistemului existent .
Organisme cum ar fii CNUCED, ONUDI sau OMPI au publicat numeroase lucrari cu
privire la contractul ce transfer de tehnologie in favoarea tarilor in
curs de dezvoltare. La fel, natiunile Unite asigura prestatii de informare in
materie, la care intreprinderile pot avea acces prin intermedierea guvernelor
lor. Exista, de asemenea, numeroase Ghiduri contractuale si modele contractuale
.
Redactarea unui contract de transfer de tehnologie trebuie sa fie in special
ingrijita. In primul rand, trebuie sa se tina cont de legislatiile
in vigoare in tarile exportatoare, respectiv importatoare de tehnologie.
Analiza textelor este absolut necesara putand fi considerata ca de aplicare
imediata .
In cursul negocierilor precontractuale, revelarea anumitor elemente ale
cunostintelor care vor fi transferate este inevitabila. Drept urmare, este obligatoriu
sa se intocmeasca un contract preliminar care sa garanteze secretul asupra
acestor dezvaluiri si interdictia de a le folosi in cazul esuarii negocierilor,
care sa contina clauze penale de o valoare ridicata.
Contractul va trebui sa contina clauze foarte clare si variate, avand
fiecare o importanta deosebita. Vor trebui sa fie prevazute modalitati precise
pentru fiecare operatie in parte: comunicarea documentelor, formarea profesionala,
comunicarea know-how-ului, licentelor de brevete etc.
In sfarsit, obligatiile fiecarei parti vor trebui sa fie precise,
in special, cu privire la beneficiarul transferului, obligatia pastrarii
secretului, comunicarea modificarilor aduse tehnologiei si interdictia exportului
cunostintelor .
Controlul acestor obligatii nu este intotdeauna usor de realizat, si,
ca urmare, cea mai buna protectie va fi avansul tehnologic, ceea ce impinge
la o accelerare conceptuala si la avans impotriva deprecierii produselor
si tehnicilor.
SECTIUNEA 2 DEFINIREA NOTIUNII - TRANSFER DE TEHNOLOGIE
In cadrul schimburilor economice internationale, un loc important il
ocupa comertul cu inteligenta umana. Elementul esential in aceasta forma
de comert este transferul sau schimbul de tehnologie .
Potrivit opiniei unor autori francezi, aportul de tehnologie, de know-how, de
marci, brevete etc. constituie fapta unei singure parti si sunt renumerate de
cealalta parte. Asadar, ele nu sunt efectuate pe riscul fiecarei parti, iar
contraprestatia lor nu este reusita proiectului comun, ci varsarea renumeratiei.
Deci, partile au interese diferite, desi ele sunt convergente .
In opinia acelorasi autori francezi, in sens restrans, transferul
de tehnologie este comunicarea in schimbul unei renumeratii a oricaror
cunostinte tehnice inca inaccesibile publicului si nebrevetate. In
sens larg, totusi, expresia desemneaza contractele complexe cuprinzand
in acelasi timp o licenta de brevet si comunicarea elementului de know-how
necesar exploatarii sale, elemente stiintifice si tehnice dar si eventual „savoir-faire
commercial” .
In doctrina romaneasca, notiunea de „transfer de tehnologie”
a fost definita de mai multi autori.
Asadar, potrivit opiniei Brandusei Stefanescu si lui Octavian Capatana,
transfer de tehnologie reprezinta o operatiune internationala complexa, implicand
aspecte economice, tehnico-stiintifice si tehnologia necesara dezvoltarii transferului
de tehnologie. Se concretizeaza, in principal, in realizarea de
proiecte de investitii si cuprinde: exportul-importul de masini, utilaje, echipament
si alte bunuri de investitii, asigurarea serviciilor necesare pentru amplasarea,
construirea si punerea in functiune a obiectivului de investitii; asigurarea
conditiilor pentru insusirea cunostintelor tehnico-stiintifice; pregatirea
corespunzatoare a fortei de munca in tara beneficiara. Principalele conditii
impuse de realizarea unui transfer de tehnologie avantajos sunt: transferul
unei tehnici utile si potrivite cu conditiile existente in tara primitoare;
protectia proprietatii industriale; realizarea unor conditii neoneroase; absenta
conditiilor politice .
O definitie complecta a transferului international de tehnologie este data de
profesorul universitar doctor Mircea N. Costin. Potrivit acestuia, transferul
international de tehnologie constituie expresia ce desemneaza in mod generic
orice tranzactie asupra tehnologiei considerata in sens larg, vizand
transmiterea de catre detinatorul de tehnologie catre beneficiar a cunostintelor
cu privire la metoda, modul, experienta de producere a unui produs, crearea
unei fabrici, uzine etc., impreuna cu tehnice aferenta, indiferent daca
este brevetata sau nu, pe plan juridic .
Transferul international de tehnologie se infaptuieste pe cale contractuala,
partile contractante fiind parteneri din tari diferite.
Obiectul transferului international de tehnologie se poate concretiza in:
brevete de inventie, desene si modele tehnice, formule secrete de fabricatie
si, in general, asistenta tehnica nebrevetata, care in mod curent
este cunoscuta sub denumirea de know-how, enegineering, francising, hardware
si software etc. .
Ca modalitati de realizare a transferului international de tehnologie pot fi
mentionate: cooperarea tehnico-stiintifica si investitiile directe ale societatilor
transnationale. In prezent, datorita amplorii fara precedent a revolutiei
tehnico-stiintifice si a cresterii interdependentelor economice dintre statele
lumii se inregistreaza o sporire deosebita a importantei transferului
international de tehnologie luand nastere un veritabil flux international
distinct de tehnologie in cadrul circuitului economic mondial, ceea ce
a determinat formarea unei piete internationale de tehnologie. Ponderea cea
mai mare in transferul international de tehnologie o detin societatile
transnationale. Dar, acestea, prin contractele de transfer impun beneficiarilor,
pe langa un pres ridicat de monopol si severe restrictii in domeniul
comercializarii produselor fabricate cu tehnologii importate. Imprejurarea
a determinat o reactie fireasca de aparare a propriilor interese din partea
tarilor beneficiare ale transferului international de tehnologie (in special
tari in curs de dezvoltare),care au initiat o serie de demersuri in
cadrul O.N.U. pentru elaborarea unui cod al transferului international de tehnologie
ca instrument de neutralizare a practicilor monopoliste, abuzive existente in
acest domeniu .
In concluzie, schimbul tehnologic este un schimb de cunostinte mai mult
decat de bunuri si deci nu este avantajos decat daca se finalizeaza
cu o reala maiestrie industriala si cu o finalitate economica profitabila.
SECTIUNEA 3 PRECIZARI TERMINOLOGICE
TEHNICA SI TEHNOLOGIA
Expresia „transfer de tehnologie”, al carei succes fulgerator a
facut-o inseparabila de problema dezvoltarii necesita unele precizari cu privire
la continutul ei .
Daca criticile care s-au facut adoptarii acestei expresii, de o dubla ambiguitate,
sunt logic fondate, nu mai putin ea este definitiv intrata in limbajul
specialistilor si nespecialistilor de pretutindeni si trebuie acceptata cu continutul
conventional pe care l-a dobandit.
Dubla ambiguitate reala, la care se refera unii autori, este determinata de
folosirea improprie a ambilor termeni: tehnologie, in sens de mijloace
tehnice (si nu de stiinta sau arta a mijloacelor tehnice) si transfer, in
sens de dezvoltare a tehnicii locale prin mijloace variate, printre care unele
nu implica nici un fel de transfer, chiar in sensul cel mai larg, si nu
numai in sens juridic tehnic, de transmitere a unui drept real .
Si in doctrina franceza s-a procedat la evidentierea diferentelor existente
intre tehnica si tehnologie, pe de o parte, si tehnologie si maiestrie
industriala, pe de alta parte.
Se observa tot mai pregnant in ultima perioada o tendinta de a inlocui
cuvantul „tehnica” prin acela de „tehnologie”,
acesta avand drept explicatie influenta limbii engleze (unde exista doar
al doilea cuvant).
In limba franceza, ca si in limba romana, cele doua cuvinte
nu sunt sinonime. Tehnologia este mai mult decat tehnica. Le Nouveau Petit
Robert (1993) o considera in special ca „studii specifice (scule,
masini, procedee…)ale tehnicii”. Dar ea este indeosebi arta
de a elabora si utiliza o tehnica.
Altfel spus, tehnologia implica cunoasterea mijloacelor de a crea tehnica, de
a o pune in opera, de a o utiliza si de a o face sa profite tertilor.
Tehnologia este o tehnica incarnata, deoarece ea este asimilata si incorporata
de catre oameni. In acelasi timp, juridic ea este un bun si economic,
o valoare .
Dincolo de tehnologie, in sensul precis, care trebuie sa fie relevant,
se plaseaza ceea ce doctrina franceza numeste „le savoir industrielle”
adica cunostinte sau eruditie industriala. Acesta cuprinde, fara indoiala,
tehnica si tehnologia, si de asemenea cunostintele comerciale (prosperitatea
si exploatarea pietei pentru produsele sau serviciile acoperite de tehnica)
si gestiunea (finantele, personalul, publicitatea etc., ale intreprinderii
care va fabrica produsul sau va distribui serviciile). „Le savoir industrie”
permite nu numai intelegerea si utilizarea unor tehnici, dar in
aceeasi masura punerea in opera intr-o uzina, obtinerea de profit
si capacitatea de a imbunatati sau a ameliora. In fond, este o capacitate
globala a intreprinderii. Atunci cand situatia se prezinta astfel,
se realizeaza ceea ce in doctrina franceza a fost denumit „maitrise
industrielle”, adica maiestrie industriala, cu speciala referire la conceptia,
realizarea, conducerea sau intretinerea unui ansamblu industrial.
Expresia „transfer de tehnologie” este foarte mult folosita. OCDE
il caracterizeaza ca fiind „procesul prin care inovatii (produse
noi sau savoir-faire) realizate intr-o tara sunt transmise in alta
pentru a fii utilizate acolo”. Acesta exprima o realitate veche cat
lumea: capacitatea omului de a acumula cunostinte si de a le transmite semenilor
printr-o invatatura.
Ar trebui sa nu se utilizeze expresia „transfer de tehnica” decat
pentru operatii restranse de cesiune sau de cumparare de brevete si de
marci, de concesiuni sau de luari de licente ori de cooperare tehnica sub forma
activitatilor de studii, consultanta, asistenta .
Expresia „transfer de tehnologie” are o deschidere mai generala
si mai complexa. Tehnologia este aplicarea curenta a cunostintelor stiintifice
si tehnice la nevoile PRODUCTIEI; ea acopera ansamblul de informatii, de competente,
de metode, de servicii si de utilaje necesare la punerea in opera a unei
tehnici date.
Astfel, tehnologia cuprinde pe de o parte elemente materiale usor cuantificabile
(echipament, brevete, licente) si pe de alta parte o suma de cunostinte si de
experiente practice, know-how-ul, a carei evolutie este mai delicata si transmiterea
mai dificila .
Expresia „transfer de tehnologie” nu se refera deci numai la o simpla
vanzare sau comunicare a unei tehnici, ci se poate aplica de asemenea
la totalitatea procesului de dezvoltare a carui maiestrie completa trebuie sa
fie atinsa de catre cumparatorul tehnicii in cauza in vederea fabricarii
si comercializarii produsului. Din acest punct de vedere, contractele pentru
realizarea de ansambluri industriale sunt in mod normal generatoare de
transferuri de tehnologie.
in doctrina franceza, Philippe Le Tourneau militeaza pentru a pune in
evidenta faptul ca notiunea de transfer de tehnologie este insuficienta. El
considera ca ceea ce are importanta este un transfer de aptitudini, prin urmare
transferul maiestriei tehnice sau industriale, care permite primitorului sa
devina autonom si sa se elibereze de stapanul sau. Veritabilul transfer
de maiestrii industriale presupune punerea in opera a coordonatelor a
trei conditii sine qua non si complementare:
- primo, un transfer de tehnologie;
- secundo, o formare personalizata, adaptata si permanenta;
- tertio, o asistenta tehnica.
Dupa parerea aceluiasi autor, expresia de transfer de maiestrie este inadecvat
chiar prin primul cuvant, acela de transfer. Expresia este incadrata
de o conotatie inegalitara, implicand un emitator si un receptor al unei
eruditii, fiecare fiind fie emitator, fie receptor. Ar fi ridicol sa se creada
ca se va continua in acest fel. Dar, ceea ce se poate spune, cel mai putin
despre aceasta situatie inegalitara, este aceea ca ea este vazuta in sens
negativ de eventualii receptori. Situatia ideala, spre care trebuie sa tinda
toate eforturile, este aceea a cooperarii partenerilor spre o opera comuna:
cooperarea in domeniul industrial sau partenerial. Cu toate acestea, afirma
Ph. Le Tourneau, din comoditate, continuam sa folosim cuvantul transfer.
Transferurile de maiestrii industriale prezinta nenumarate avantaje. In
general, ele sunt prezentate de maniera unilaterala, ca si cum singurii receptorii
ar fi beneficiarii. Realitatea este alta: debitorii obligatiei de transfer urmaresc
de fapt procurarea unor numeroase interese .
Motivatiile in transferul de tehnologie sunt numeroase. Chiar din 1955,
M. Jean-Jacques le Tourneau a relevat mai multe din acestea. In primul
rand, acela de a se lua la intrecere cu concurenta internationala,
si, prin aceasta, sa distruga suficienta sau, mai simplu spus, amorteala distrugere
cu incetul intreprinderile cele mai prospere: nu este alt indiciu
mai fiabil al competitivitatii. Iata motivatia cea mai importanta. Ea permite
intreprinderii sa cunoasca valoarea cercetarilor si tehnicilor sale, a
oamenilor sai, de asemenea, prin comparare cu concurenta, in special cu
elementele cele mai dinamice si cele mai avansate ale acestuia .
Un transfer de tehnologie nu are sanse de succes decat cu conditia de
a fi cladit pe un contract liber negociat, benefic pentru cele doua parti si
fara sa cuprinda clauze care sa avantajeze prea mult pe una dintre ele.
Loialitatea trebuie sa guverneze incheierea si executarea contractului,
precum si o incredere reciproca, fondata pe un fel de fraternitate, in
orice caz eliminandu-se orice fel de paralelism. Ceea ce se impune este
respectul partilor pentru o strategie de cooperare si parteneriat.
Aceasta stare de spirit implica sinceritatea: o societate de engineering serioasa
trebuie sa refuze proiectele hazardate (cat priveste tehnica, infrastructura,
debuseele, rezultatul previzibil etc.), chiar daca pierde un contract.
Desi, se poate formula concluzia potrivit careia pentru a se atinge scopul propus,
transferul de tehnologie trebuie sa aiba ca finalitate o reala maiestrie industriala,
dublata de o finalitate economica profitabila.
CAPITOLUL II
FORME SI INSTRUMENTE DE REALIZARE A TRANSFERULUI
INTERNATIONAL DE TEHNOLOGIE
SECTIUNEA 1 FORME
In cazul transferului de tehnologie, se poate discuta de existenta a
doua mari categorii, luandu-se drept criteriu consimtamantul detinatorului
de tehnologie: a) Transferul international de tehnologie efectuata fara consimtamantul
detinatorului .
In aceasta situatie, procesul de transfer de tehnologie are un caracter
aleatoriu si nu vizeaza atingerea unui obiectiv comun de catre partile implicate.
Detinatorul, fiind determinate sa participe din considerente de prestigiu la
diverse actiuni de marketing din dorinta de a obtine el insusi informatii
fara consimtamatul altor detinatorilor de tehnologii, nu poate impiedica
complet difuzarea unor informatii tehnologice pe care le detine. Acest proces
de difuzare a informatiilor se numeste „fenomen al externalitatilor”.
Alaturi de aceasta mai sunt si alte posibilitati de transmitere a informatiilor
tehnologice si, implicit, forme de transfer international de tehnologie fara
consimtamantul detinatorului. Printre acestea se numara:
1. Divulgarea voluntara sau involuntara a unor informatii tehnologice de catre
personalul care lucreaza cu ele.
2. Atragerea prin oferte mai avantajoase a unor specialisti care detin un important
bagaj de cunostinte tehnologice.
3. Studierea produselor pentru a cunoaste tehnologiile cu ajutorul carora au
fost fabricate.
4. Transmiterea informatiilor prin intermediul publicatiilor care nu sunt supuse
restrictiilor si nu sunt controlabile de catre detinatorul de tehnologie (ziare,
reviste, carti si alte publicatii stiintifice).
5. Targuri si expozitii internationale, intalniri periodice
ale oamenilor de stiinta in cadrul conferintelor, simpozioanelor, congreselor
internationale.
6. Spionaj industrial bazat pe surse deschise si inchise, respectiv, realizat
pe cai ilicite. b) Transferul international de tehnologie efectuat cu permisiunea sau din vointa
detinatorului
In aceasta categorie, formele de transfer reprezinta o mare varietate
si, totodata, sunt nuantate prin relatii specifice intre parteneri:
1. Transferul international gratuit, prin care detinatorul cedeaza cunostintele
tehnologice cu titlu gratuit, fara sa pretinde o contraprestatie, urmarind anumite
scopuri propagandistice sau de politica comerciala si economica.
2. Transferul international automat. Aceasta forma se realizeaza in cadrul
fuzionarii unor firme din tari diferite sau al cumpararii unei firme impreuna
cu titlurile de proprietate industriala ale acestuia de catre o alta firma dintr-o
alta tara.
3. Transferul international in contrapartida. Se realizeaza intre
parteneri care detin tehnologie de interes reciproc; are caracter de „troc”.
4. Transferul international prin contracte. Aceasta forma se caracterizeaza
prin esenta contractului pe care se bazeaza.
Transferul de tehnologie se realizeaza si se dezvolta intr-un cadru juridic
de principii si norme care apartin, in special, dreptului de proprietate
industriala .
Forma dinamica a cooperarii internationale, transferul de tehnologie implica
astfel transmiterea drepturilor de proprietate industriala. Transferul de tehnologie
poate constitui obiectul unui contract adiacent sau al unei clauze intr-un
contract complex .
Dintre realitatile juridice ale comertului mondial, indiscutabil, contractul
este cea mai importanta, cea mai complexa si cea mai relevanta pentru acest
domeniu.
Importanta lui se verifica prin aceea ca el reprezinta principalul instrument
juridic de infaptuire a circulatiei valorilor si cunostintelor la scara
planetara.
Complexitatea sa decurge din aceea ca in problematica lui se regaseste
cvasitotalitatea multitudinii aspectelor juridice specifice raporturilor pentru
participantii la comertul international, inerente desfasurarii acestuia. Relevanta
lui se confirma prin aceea ca el formeaza institutia juridica cea mai importanta
a dreptului comertului international .
In functie de natura lui juridica, contractul de transfer de tehnologie
prezinta unele forme: a) Contractul de franciza b) Diferitele contracte de licenta c) Contractul de know-how d) Contractul de engineering
Sub aspectul obiectului, contractele de transfer de tehnologie pot avea o larga
aplicare; ele pot cuprinde linii de fabricatie, uzine complexe, utilaje, masini,
licente de brevete, know-how, engineering (sau consulting-engineering) , servicii
sub diverse forme etc..
SECTIUNEA 2 CONTRACTUL DE ENGINEERING
2.1. Notiunea si natura juridica
Contractul de know-how este contractul prin care una dintre parti, numita furnizor,
transmite celeilalte parti, numita beneficiar, contra unei redevente, cunostinte
tehnice nebrevetabile sau brevetabile, dar nebrevetate, necesare pentru fabricarea,
functionarea, intretinerea sau comercializarea unor marfuri ori pentru
elaborarea si punerea in lucrare a unor tehnici sau procedee .
Cunostintele tehnice care alcatuiesc know-how -; ul pot avea ca suport
obiecte, elemente tehnice sau instructiuni.
Daca partile nu stipuleaza altfel, furnizorul know-how -; ului isi
pastreaza deopotriva dreptul de a transmite tertelor persoane cunostinte ce-i
formeaza obiectul si dreptul de a le utiliza el insusi. Beneficiarul dintr-un
contract anterior este indreptatit sa se prevaleze de conditiile mai favorabile
acordate de furnizor beneficiarilor subsecventi. Clauza de exclusivitate nu
poate fi opusa furnizorului know-how -; ului, daca binenteles partile nu
prevad contrariul in contract. In absenta unei stipulatii exprese
in sens contrar, know-how -; ul nu poate fi transmis de beneficiar.
Indreptatirea beneficiarului de a utiliza cunostintele transmise de furnizor
priveste orice aplicatie a acestora. Ca o aplicatie specifica principiului colaborarii
partilor dintr-un contract comercial international, contractantii know-how -;
ului au obligatia de a-si comunica reciproc toate aplicatiile acestuia pe care
nu le-au prevazut la data incheierii contractului, dar pe care la considera
posibile si intentioneaza sa le infaptuiasca.
Cu privire la natura juridica a contractului de know-how, prima precizare care
se impune este inlaturarea confuziei care se face intre acest contract
si contractul de licenta asupra unui brevet. Aceasta confuzie provine din faptul
ca know-how -; ul este gresit considerat un drept de proprietate industriala,
adica un drept exclusiv, privativ, un monopol de exploatare, caracter pe care
legea il recunoaste exclusiv titularului unui brevet.
Posesorul de know-how nu are un drept de proprietate industriala, tertii putand
utiliza cunostintele ce-i formeaza obiectul daca le dobandeste prin experienta
proprie. In consecinta, in timp ce contractul de licenta transmite
unei alte persoane dreptul de a exploata inventia brevetata, ceea ce implica
obligatia pentru titularul de brevet de a nu exercita dreptul de interdictie
pe care legea i-l atribuie spre a-l ocroti impotriva tertilor, contractul
de know-how transmite dreptul la cunostintele furnizorilor catre beneficiar
cu efectele relative(res inter alios acta). Daca prin contractul de licenta
titularul brevetului isi asuma o obligatie de a nu face, posesorul contractului
de know-how da nastere, dimpotriva, in persoana furnizorului, la o obligatie
de a face. Contractul de know-how se deosebeste si de contractul de vanzare
-; cumparare sau de locatie de lucruri, deoarece el nu poate transmite
cu efecte erga omnes proprietatea sau folosinta elementelor incorporate
pe care le presupune in mod necesar. El trebuie diferentiat si de contractul
de antrepriza, deoarece obligatia pe care o creeaza in sarcina furnizorului
de know-how nu este o obligatie de rezultat, cum este aceea a antreprenorului,
ci una de mijloace .
2.2. Caracterizare
Elementele care determina continutul acestei notiuni sunt:
1. Abilitatea tehnica -; abilitatea include atat mechanical skill
(abilitatea naturala a specialistului), cat si additional skill sau superior
skill (dexteritatea sau abilitatea pe care specialistul a dobandit-o in
procesele tehnice).
2. Experienta tehnica -; experienta dobandita de specialist -;
rezultat al unei practici indelungate in domeniul tehnic respectiv.
3. Cunostintele tehnice -; se refera la cunostintele dobandite in
tehnica curenta, cunostinte rezultate din asimilarea progresului tehnic, cunostinte
privind administrarea intreprinderii etc..
4. Procedee si mijloace tehnice de aplicare -; se refera la o grupare de
operatii tehnice dispuse intr-o ordine anumita vizand finalizarea
operatiunii principale.
Ansamblul de cunostinte know-how, determinate prin cele patru elemente, nu sunt
brevetate fie datorita faptului ca nu au atins un grad suficient de noutate,
fie datorita lipsei de interes .
Contractul de know-how se caracterizeaza prin: a) Noutatea cunostintelor relative si subiective, a caror valoare este concretizata
in rezultatele obtinute; b) Natura confidentiala a cunostintelor, in sensul ca orice persoana careia
i s-a adus la cunostinta un know-how secret se angajeaza implicit sa respecte
acest caracter. Incalcarea acestui angajament este calificata drept breach
of confidence sau „manifestation of confrance trahie”. c) Dinamismul operatiunii d) Complexitatea elementelor componente. Aceste elemente se pot pastra in
forme variate, iar operatiunea tehnica prin aplicarea know-how -; ului
se dovedeste a fi un proces in continua schimbare spre dovedirea unor
progrese vizibile .
Pentru a facilita intelegerea continutului contractului de know-how, in
literatura de specialitate a fost evocat contractul dintre firma italiana „BOTTONIFICIO
FOSSANESE” si firma franceza „ALMES” . firma italiana a concedat
firmei franceze pentru 10 ani „un procedeu de fabricare nasturi”
pe baza de poliester, acordandu-i asistenta tehnica necesara. Firma franceza
a executat contractul cativa ani, platind redeventele convenite. La un
moment dat, firma franceza a incetat plata redeventelor, sustinand
ca procesul este cunoscut in ramura respectiva si ca era folosit de firmele
sale concurente, fiind -; in consecinta -; lipsit de caracterul
de noutate si deci, contractul de know-how este fara cauza.
Instanta sesizata cu aceasta problema a apreciat ca pretentia firmei franceze
nu poate fi luata in consideratie, intrucat procedeul ce i-a
fost concedat de firma italiana nu-i era cunoscut firmei franceze, care n-ar
fi putut fabrica imediat produsul respectiv, „fara procedeul oferit de
firma italiana”, de vreme ce a simtit nevoia sa-l cumpere de la firma
italiana. In consecinta, firma franceza „a dobandit un avantaj
important”, iar redeventele contractuale „trebuie platite in
continuare”.
2.3.Obiectul contractului
Obiectul contractului de know-how il constituie transmiterea cunostintelor
tehnice de catre furnizor si plata pretului de catre beneficiar .
Cat priveste cunostintele tehnice, trebuie precizat ca ele cuprind si
abilitatea cat si experienta obtinute prin aplicarea acestor cunostinte.
Multe din elementele know-how - ului au un suport material format din obiecte,
elemente tehnice sau instructiuni.
Unele insa, cum sunt abilitatea tehnica, nu pot fi disociate de persoana
specialistului. Totalitatea elementelor ce-l alcatuiesc pot fi brevetabile dar,
din diferite motive, nu au fost brevetate sau nu sunt susceptibile de a obtine
protectia juridica prin brevet. Tuturor li se asigura de catre posesor o protectie
de fapt prin pastrarea secretului .
Determinarea cu precizie prin clauzele contractuale a obiectului contractului
atat sub aspectul cunostintelor transmise cat si al redeventelor
prezinta o insemnatate deosebita pentru executarea lor in conditii
de securitate juridica si de eficienta economica, financiara si valutara, dat
fiind faptul ca domeniul know-how -; ului nu poate fi stabilit aprioric,
iar interesele partilor sunt diferite.
2.4. Clasificarea contractelor de know-how
Contractele de know-how se clasifica in functie de: a) Complexitatea actiunii. In functie de complexitatea actiunilor de efectuat
sunt: 1. Contracte prin care se transfera o tehnologie sau un procedeu tehnic
determinat, prin acte simple.
2. Contracte avand acelasi obiect, transferat prin acte complexe si succesive
(care sunt stabilite in mai multe faze).
3. Contracte prin care se transfera procedee tehnice sau produse rezultate din
cercetari proprii. b) Interferarea cu alte operatiuni. In functie de gradul de interferare
cu alte operatiuni sunt:
1. Contracte de know-how pur, cand suntem in prezenta unui transfer
care nu e conditionat de o alta operatiune.
2. Contracte de know-how - ului combinat, cand transferul e un accesoriu
ori o consecinta a altor operatiuni.
3. Contractul de know-how complementar, atunci cand conditiile de transfer
„necesare realizarii unor conventii distincte, se stabilesc separat”
.
2.5. Incheierea contractelor
Problema juridica pe care o ridica incheierea contractului de know-how
este aceea a mijlocului juridic de asigurare a pastrarii secretului divulgat
de furnizor, in calitate de asigurare a pastrarii secretului divulgat
de furnizor, in calitate de ofertant, potentialului beneficiar spre a-l
determina sa incheie contractul.
Pentru inlaturarea riscurilor de divulgare a secretului de catre destinatarul
ofertei, practica comerciala internationala a imaginat doua mijloace juridice.
Un prim mijloc este acela al unui angajament unilateral din partea destinatarului
ofertei, asumat anterior inceperii negocierilor pentru inchiderea
contractului, prin care se obliga sa pastreze strict confidentiale informatiile
primite. Nerespectarea obligatiei astfel asumate da loc unei actiuni civile
pentru repararea prejudiciului cauzat furnizorului de know-how. Practica a demonstrat
lipsa de eficacitate a acestui mijloc juridic .
De aceea, in practica comerciala internationala actuala, mai ales cand
e vorba de operatii de transferuri de tehnologie de o deosebita insemnatate,
incheierea contractelor de know-how este precedata de o conventie ad-hoc
prealabila, cunoscuta sub denumirea de „contractul de optiune”,
prin care o parte se obliga sa comunice unele elemente ale know-how -;
ului sau, iar cealalta parte se obliga sa le trateze ca strict confidentiale,
sa nu le divulge si sa nu le exploateze decat dupa incheierea contractului.
2.6. Efectele contractului
In literatura de specialitate s-a atras atentia ca principalul inconvenient
in privinta efectelor contractului de know-how il constituie faptul
ca nu exista un brevet si, ca urmare, daca beneficiarul a primit know-how -;
ul, si deci il cunoaste „acesta nu mai poate fi retras, chiar daca
beneficiarul nu ar mai vrea sa plateasca redeventele”. Mai mult, in
cazul in care se transmite „un know-how secret”, iar caracterul
secret dispare „fara vina beneficiarului, plata redeventelor viitoare
ar parea ca ramane fara cauza (pentru partea din contract nerealizata)”.
In scopul evitarii unor asemenea situatii, cedentul nu trece in
contract „caracterul secret al know-how - ului”, folosind expresii
de genul „avans tehnic” sau „procedeu tehnic” .
Prin contract, furnizorul sau transmitatorul trebuie sa transmita numite cunostinte
tehnice. El este, totodata, obligat sa acorde beneficiarului:
- Asistenta tehnica;
- Dreptul de a utiliza marca sa de fabrica;
- Dreptul de folosinta exclusiva a procedeului tehnic respectiv sau a cunostintelor
care fac obiectul transferului;
- Garantii ca prin aplicarea procedeului sau cunostintelor transferate se vor
obtine rezultate scontate.
Beneficiarul sau dobanditorul este obligat:
- Sa plateasca pretul;
- Sa respecte angajamentul privind confidentialitatea;
- Sa mentina calitatea produselor obtinute.
Know-how -; ul poate fi platit in bani, in produse sau in
alte cunostinte tehnice. Daca se plateste in bani, plata poate fi efectuata:
printr-o suma globala, printr-o suma forfetara, prin cote-parti din valoarea
productiei realizate. Daca plata know-how -; ului se face in alte
cunostinte tehnice, partile pot stipula termenele si conditiile transferului
acestor cunostinte in contractul respectiv sau pot conveni incheierea
unui nou contract, avand acest obiect.
De asemenea, prin contract se poate conveni ca beneficiarul sa comercializeze
produsele obtinute sub marca furnizorului.
Cele doua parti pot conveni sa se informeze cu privire la modificarile aduse
obiectului contractului, in caz ca survin asemenea modificari. Totodata,
partile pot conveni asupra altor clauze care sunt de natura sa asigure executarea
in cat mai bune conditiuni a contractului.
2.7. Incetarea contractului
Contractul de know-how - ului inceteaza in urmatoarele imprejurari:
- Expirarea termenului stipulat;
- Denuntarea;
- Rezilierea .
La expirarea termenului stipulat in contract, procedeul tehnologic -;
care a facut obiectul transferului -; intra in domeniul public. Ca
urmare, fiecare parte are dreptul neexclusiv de a continua sa foloseasca liber
si gratuit: cunostintele, informatiile si documentatiile pe care partile le-au
transmis pe durata contractului.
SECTIUNEA 3. CONTRACTUL DE LICENTA
3.1. Definitie si avantaje
In acceptiunea larga a cuvantului, contractul de licenta este o
intelegere scrisa intre doua parti, prin care una, numita titular,
se angajeaza sa-i cedeze celeilalte, numita beneficiar, dreptul de a folosi
brevete de inventie, procedee tehnice, documentatii tehnice, scheme operatorii
de productie, metode de exploatare a masinilor, metode de tratare a produselor,
marci de fabrica, marci de comert si marci de serviciu, contra unui pret, in
conditii si pe perioade determinate .
In concluzie, prin contractul de licenta se intelege transmiterea
de catre titularul unui brevet, numit licentiator, a dreptului de folosinta
al unei inventii sau inovatii unui beneficiar, numit licentiat .
Atat licentiatul cat si licentiatorul beneficiaza de mai multe avantaje
prin incheierea contractului de licenta, ceea ce justifica interesul ambelor
parti in a-si vedea cat mai complet si mai bine stipulate drepturile
si obligatiile, inca din momentul negocierii si perfectarii contratului.
Licentiatul beneficiaza de:
1. Patrunderea cu mai multa usurinta pe pietele de desfacere, printr-o valorificare
inteligenta a avantajelor pe care i le confera inventia sau inovatia respectiva
in ridicarea calitatii produselor.
2. Obtinerea de participatii la beneficiile obiectivelor realizate.
3. Stimularea exporturilor de utilaje, masini si materii prime.
4. Inlaturarea concurentei.
5. Evitarea barierelor vamale si a masurilor restrictive cu caracter netarifar.
Licentiatul se bucura de mai putine avantaje:
1. Satisfactia de a vedea produsul inteligentei sale utilizat in sensul
inmagazinarii inventiei sau inovatiei sale in perfectionarea unui
produs.
2. Contributia la progresul tehnic si uman.
3. Aportul la sporirea exporturilor si reducerea importurilor la produsele care
prin inventiile si inovatiile respective au devenit mai competitive.
3.2. Caractere juridice.
Contractul de licenta prezinta urmatoarele caractere juridice:
- Licenta este un contract intuitu personae, intrucat se incheie
in vederea calitatilor personale ale licentiatului.
- Licenta, in lipsa unei prevederi exprese, este un contract incesibil
.
3.3. Obiectul contractului
Obiectul contractului il formeaza autoritatea sau acordarea dreptului
ca o licenta sa fie folosita de partener.
Contractul de licenta nu implica deci un act de dispozitie asupra dreptului
exclusiv din brevet. Licentiatul transmite numai folosinta dreptului de exploatare,
care poate fi totala sau partiala.
3.4. Formele contractului
Licenta, in functie de intinderea drepturilor care se atribuie prin
contract, poate fi de doua feluri: a) Licenta exclusiva, prin care licentiatorul renunta la posibilitatea de a
mai acorda alte licente, licentiatul avand un drept exclusiv de utilizare
a inventiei.
Dupa caracterul lor, licentele exclusive prezinta mai multe forme:
- licente nelimitate sau depline (licentiatorul beneficiaza de exclusivitate
pe toata durata de valabilitate a brevetului):
- licente nelimitate (dreptul de folosire a inventiei, este exclusiv, prezinta
unele ingradiri). b) Licenta neexlusiva sau simpla, prin care licentiatorul are dreptul de a utiliza
sau transmite brevetul, iar licentiatul de a folosi inventia in conditiile
convenite.
Licentele neexclusive pot fi:
- licente neexclusive depline;
- licente neexclusive limitate.
3.5. Efectele contractului
Contractul de licenta produce in sarcina partilor un numar de obligatii.
In principiu, ele se concretizeaza astfel: - Licentiatorul are obligatia
de a asigura beneficiarului o exploatare optima a inventiei si de a garanta
existenta dreptului acordat.
Licentiatul este tinut sa foloseasca inventia in conditiile stabilite
si sa plateasca pretul.
In contractul de licenta, pretul se poate plati prin folosirea mai multor
modalitatii:
- o suma forfetara integrala;
- o suma globala initiala;
- un procent royally, aplicat la valoarea productiei sau a vanzarilor.
In caz de respectare a obligatiilor contractuale, in raport de gravitatea
incalcarii, partea prejudiciata poate cere plata de compensatii sau anularea
contractului .
3.6. Incetarea contractului
Contractul de licenta poate inceta datorita urmatoarelor cazuri:
- expirarea duratei pentru care licenta a fost acordata;
- intrate investitiei in domeniul liberei concurente, dupa perioada stabilita
de lege .
3.7. Brevetul ca suport pentru transferul de tehnologie
Asigurand titularului beneficiul unor drepturi private, brevetul este
un mijloc prin care tarile in curs de dezvoltare isi asigura accesul
la tehnologia straina si totodata un stimulent pentru investitiile straine.
Brevetul faciliteaza realizarea transferului de tehnologie pentru ambele parti,
investigarea continutului ei si identificarea detinatorului .
Conditia indispensabila pentru ca brevetul sa devina un instrument eficace in
dezvoltarea economica a tarii este ca tehnologia dobandita prin transfer
sa fie, in ultima analiza, asimilabila de industria national, sa se poata
integra acesteia.
Transferul de tehnologie se realizeaza fie prin exploatarea industriala a brevetului
in tara dobanditoare, fie prin importul de produse brevetate. Este
evident ca prima din aceste forme corespunde mai bine intereselor tarilor in
curs de dezvoltare . In anumite conditii insa apare necesitatea
de a se recurge si la importul de produse brevetate. Rolul reglementarii juridice
este, in acest caz, in primul rand acela de a determina conditiile
de realizare a acestor forme de transfer de tehnologie, astfel incat
efectele sale sa nu fie daunatoare pentru economia nationala.
Problemele care se pun pe planul reglementarii juridice, pentru a permite brevetului
sa-si indeplineasca rolul de instrument de dezvoltare economica sunt:
- asigurarea unei informari eficiente asupra tehnicilor disponibile, o documentatie
de brevete adecvata;
- asigurarea pregatirii profesionale a cadrelor nationale;
- evitarea abuzului de brevet si de know-how.
3.8. Titlurile de protectie
O problema esentiala este aceea a titlurilor de protectie. Tarile in curs
de dezvoltare vor avea de ales intre a mentine brevetul cu efectele sale
fraditionale si a adopta un nou titlu de protectie.
Se recomanda doua solutii posibile: a) Solutia diversificarii brevetelor, pentru adoptarea drepturilor pe care le
confera la nevoie tarilor in curs de dezvoltare. b) Solutia socialista a unui titlu de natura diferita, certificat de autor,
in temeiul caruia dreptul exclusiv de exploatare a inventiei apartine
statului.
In ceea ce priveste prima solutie, s-au analizat trie forme de brevet
considerate corespunzatoare intereselor tarilor in curs de dezvoltare
si propuse de OMPI:
1. Brevetul de importatiune
2. Brevetul de transfer de tehnologie
3. Brevetul de dezvoltare industriala
Brevetul de transfer de tehnologie este propus a se acorda pentru obiective
brevetate in strainatate, dar in coproprietate, titularului strain
al brevetului si unui national, care se ofera sa-l exploateze. Pentru eliberarea
unui asemenea brevet este necesara incheierea prealabila a unui contract.
In cazul brevetului de transfer de tehnologie care reprezinta o sinteza
intre brevet si contractul de licenta -; s-a preconizat o reglementare
care sa puna la adapost tarile in curs de dezvoltare de abuzuri. Protectia
prin acest brevet ar trebui subordonata indeplinirii conditiei de noutate
relativa pe teritoriul national in care urmeaza sa fie exploatata inventia,
ceea ce exclude cazul unei exploatari anterioare .
Fiind destinat sa sprijine dezvoltarea industriei, domeniul de aplicare a brevetului
de transfer de tehnologie nu trebuie limitat cat priveste sfera obiectelor
posibile.
Contractul de exploatare ar trebui supus spre aprobare prealabila autoritatilor
guvernamentale care confera brevetul. Durata sa ar trebui sa fie fixata intre
5 si 10 ani si sa se prevada, ori de cate ori este necesar, accesul codepunatorului
strain. Nerespectarea contractului de exploatare ar trebui sa fie sanctionata
cu decaderea din drepturile conferite prin brevetului de transfer de tehnologie
.
3.8. Informarea din descrierile tehnice ale inventiilor, factor activ in
transferul de tehnologie
Deosebit de importanta in promovarea progresului tehnic, unde factorul
primordial il constituie necesitatile productiei si potentialul de resurse
materiale, este cunoasterea si aplicarea creatoare a celor mai importante realizari
stiintifice si tehnologice pe plan mondial.
Din multimea informatiilor tehnico-stiintifice vehiculate in prezent pe
plan mondial retin atentia in mod deosebit acele informatii care se refera
la cele mai noi si valoroase solutii tehnice caracterizate inventii, protejate
prin plan mondial si care, in ultima instanta, constituie baza progresului
civilizatiei umane .
Necesitatea cunoasterii solutiilor tehnice protejate pe plan mondial in
scopul stimularii activitatii de creatie stiintifica si tehnica si a transferului
de tehnologie a impus organizarea, atat la scara nationala, cat
si internationala, a unui sistem informational din brevetele de inventii, bazat
pe literatura de brevete. Acest sistem a restrans sfera cunoasterii tehnico-stiintifice,
in conditiile exploziei informationale, la acele materiale documentare
care prezinta ultimul stadiu al tehnicii mondiale, respectiv la brevetele de
inventii.
Trebuie mentionat insa faptul ca brevetul propriu-zis este docume4ntul
oficial prin care se atesta protectia temporara a unei inventii pe teritoriul
statului strain in care a fost acordat, insa documentatia care contine
informatiile tehnice ale inventiei brevetate este descrierea inventiei, publicata
si difuzata de organul specializat al statului respectiv. Rezulta ca pentru
activitatea de informare si documentare din literatura de brevete de inventii,
premisa a transferului de tehnologie, prezinta interes nu atat brevetele
propriu-zise, ci descrierile tehnice ale inventiilor brevetate .
Motivul pentru care descrieri inventiilor constituie un element atat de
pretentios in informarea tehnico-stiintifica este acela ca realizarile
stiintifice si tehnice mondiale sunt aduse foarte rapid la cunostinta specialistilor,
uneori chiar in faza de cercetare, deci mult mai repede decat revistele,
manualele de specialitate sau alte mijloace de informare.
Practica a demonstrat ca informarea si documentarea din literatura de brevete,
efectuata in mod organizat, conduce la :
- reducerea daunei de cercetare cu pana la 60%;
- reducerea costurilor cercetarilor pana la 40%;
- accelerarea procesului de asimilare a produselor si tehnologiilor moderne
dupa modele de referinta straine.
Din cele prezentate rezulta ca activitatea de informare si documentare din literatura
de brevete poate indepartata si subordonata urmatoarelor obiective principale:
- cercetari propriu-zise pentru definirea obiectului acesteia si nivelului de
la care se porneste pentru stimularea si garantarea unor rezultate superioare,
la o tema data;
- cercetari pentru stabilirea nivelului stiintei si tehnici, a unor solutii
proprii in raport cu nivelul atins pe plan mondial, in scopul brevetarii
unor creatii stiintifice si tehnice proprii;
- asimilarea de noi produse si introducerii de tehnologii perfectionate, pe
baza celor mai noi solutii existente pe plan mondial;
- determinarea nivelului tehnic si a tendintelor de dezvoltare a unor domenii
ale tehnicii, in vederea prognozarii dezvoltarii lor pe termen mediu.
Experienta a demonstrat ca informarea si documentarea din brevete este necesara
inca din faza de elaborare a unor criterii rationale pentru selectarea
si planificarea temelor de cercetare stiintifica. Aceasta faza, denumita faza
de informare de orientare, are menirea de a completa cunostintele de specialitate
ale cercetatorului, in vederea rezolvarii problemei la care acesta lucreaza.
Informarea de orientare din brevetele de inventii este deosebit de utila, pentru
ca de multe ori creatia tehnica, ideile noi, izvorasc tocmai din asociatiile
de idei ivite mai mult sau mai putin intamplator in timpul
informarii documentare in general si in special din literatura de
brevete de inventii.
Pentru asigurarea nevoilor economice nationale de informare si documentare tehnico-stiintifica
din brevetele de inventii romanesti si straine, Oficiul de Stat pentru
Inventii si Marci, ca unic detinator al acestei Colectii, a organizat activitati
si servicii specifice care sunt puse la indemana tuturor unitatilor
de cercetare si inginerie tehnologica, de proiectare si invatamant.
In concluzie, fara cunoasterea celor mai noi solutii aparute pe plan mondial,
procesul de creatie stiintifica si tehnica nu poate fi conceput. De altfel,
lipsa de cunoastere reprezinta bariera cea mai grea de trecut in procesul
de introducere a procesului tehnic. In aceste conditii, organizarea informarii
si documentarii din literatura de brevete de inventii a devenit absolut necesara,
deoarece studiul acestei categorii de literatura ofera posibilitatea de a se
cunoaste ultimele creatii stiintifice si tehnice, realizate pe plan mondial.
Din cele aratate mai inainte rezulta ca brevetele de inventie constituie
atat un element juridic cat si un element de fundamentare a transferului
de tehnologie, de cunostinte tehnologice.
SECTIUNEA 4 CONTRACTUL DE ENGINEERING
4.1.Contractul de engineering
Prin engineering se intelege o activitatea complexa cuprinzand operatiile
cele mai diverse, de la prestatiile de servicii de ordin intelectual -;
transmiterea de idei, conceptii, planuri, schite etc., executari de lucrari,
cuprinzand realizari de instalatii si punerea lor in functiune -;
pana la furnizari de materiale necesare executarii acestor lucrari de
constructii, montaje etc.
Vazuta din perspectiva doctrinara franceza originea cuvantului si definitia
ingineriei (engineering), se prezinta astfel: - ingineria ca atare, este neologismul
oficial pentru care s-a optat in 1973, derivat din inginer, pentru a traduce
cuvantul american engineering.
Tarile francofone l-au adoptat in folosinta, de o natura generala. Pe
viitor, el va inlocui expresia traditionala, arta constructiilor civile.
Este vorba, dupa aceeasi sursa, de o „activitate specifica de definire,
conceptie si studiu de proiect ale unei lucrari sau de actiune de coordonare,
asistenta si control pentru realizarea si gestiunea acesteia”. Vocabularul
juridic, propune o definitie mai bogata cum ar fi: „Contract complex asociind,
antrepriza, licenta de brevet si comunicarea de savoir-faire, prin care un antreprenor
se angajeaza fata de un beneficiar sa conceapa, sa instaleze si sa puna in
functiune o unitate de fabricatie”.
Engineering -; activitate intelectuala. Continuand cercetarea naturii
activitatii de engineering, dincolo de o simpla definitie lapidara s-ar parea
ca este vorba, la baza, de o activitate intelectuala, fundamentata pe cunoastere,
experienta, effort intelectual, inteligenta si imaginatie. Este un demers rational,
motivat de un scop precis si organizat de maniera sistematica.
Engineering -; activitate rentabila. Engineering este cert o activitate
intelectuala, dar ea nu este deloc depersonificata. Chiar din potriva, ea este
o puternica parghie de optimizare a investitiilor. “Gandirea
economiseste actiunea” (J. Fourastie). Aceasta apare ca o evidenta pentru
elaborarea sau alegerea proceselor tehnice, realizand si gestionarea lor.
Engineering -; activitate ce contribuie la progresul tehnic. Dezvoltarile
precedente lasa sa se ghiceasca rolul activitatii de engineering in progresul
tehnic. O intreprindere care se consacra in exclusivitate activitatii
sale de productie nu este in stare sa cunoasca progresele tehnice survenite
in alte domenii, si care ar putea fi transpuse in domeniul sau cu
pretul unei adaptari.
La cererea sa o societate de engineering in calitate de “pazitor
tehnologic” dupa expresia profesionistilor, il poate aviza de noutatile
utilizabile si sa-si asume, daca este cazul, transformarile necesare. Dealtfel,
exista “curtieri de informatii” a caror functie este de a pune in
relatie titularul unui know-how (savoir-faire) sau al unui brevet si o intreprindere
doritoare de astfel de cunostinte tehnice.
Pe de alta parte, se intampla frecvent ca, pe langa studiul
unui proiect care i-a fost prezentat, societatea de engineering sa fie chemata
sa amelioreze un procedeu, sau chiar sa inventeza unul nou, pentru care ea insasi
a facut studii ad hoc, sau pe care le-a incredintat unui intervenient
exterior specializat. Astfel spus, engineering-ul participa riguros la inovatia
pe care ea o propaga si o provoaca.
Engineering -; activitate autonoma. La origine, engineering-ul era practicata
la locul de munca, de ingineri de productie, fie pentru dezvoltarea interna,
fie ca intreprinderea lor accepta un contract de acest fel fata de un
tert. Apoi aceasta functie de conceptie si realizare a fost incredintata
unui serviciu specializat, in general subordonat direct conducerii societatii.
Dar, progresiv, de-a lungul anilor, intreprinderile cautau si cauta mai
mult ca oricand sa se concentreze (sa se reorienteze, se spune adesea)
asupra muncii lor principale de productie. Ca urmare functia de engineering
a revenit (de drept) unie filiale autonome si specializate. Urmand aceasta
evolutie numeroase societati de engineering au fost create in intregime,
ex nihilo oarecum, adica fara a emana dintr-o intreprindere anterioara.
4.2. Natura juridica: a) In principiu, contract de antrepriza (comerciala, industriala). Articolele
1779,3°, 1792-1,1°, ale Codului Civil Francez asimileaza “antreprenorilor”,
„tehnicienii”.
Acest cuvant, posibil neutru, convine perfect inginerilor care lucreaza
in societati de engineering, chiar si acelor societati. In consecinta,
este bine sa se spuna in principiu, de o maniera generala ca societatiile
de engineering sunt legate printr-un contract de antrepriza de clientii lor.
b) Prin exceptie contract sui generis. Cu toate acestea, calificarea de antrepriza
pare inadecvata atunci cand contractul de engineering poarta asupra unui
proiect de oarecare amploare, comportand lucrari foarte diversificate
si care depasesc cu mult activitatile intelectuale, prelungindu-se prin constructii,
montaj, punere in functiune, furnizarea de procedee si echipamente; este
vorba in special de varianta contractelor „la cheie”. Pare
impropriu a reuni acest ansamblu de obligatii disperate sub denumirea clasica
de antrepriza, cat ar fi ea de confortabila sau primitoare.
De asemenea probabil ca este preferabil, sa se retina, in aceste ipoteze,
calificarea „passe-partout” de contract sui generis c) Contractul intuitu personae sau intuitu firmae. Contractul de engineering
prezinta caracteristica de a fi eminamente personal.
Prestatorul acestei activitati este un om de arta, un tehnician avertizat, ales
in functie de propriile sale calitati, de experianta si reputatia sa.
Ca si cum ai spune ca este incheat intuitu personae. Dar persoana luata
in considerare nu este obligatoriu o persoana fizica ; poate fi vorba
de o persoana juridica: ceea ce a fost denumit intuitu firmae.
Un aspect important merita sa fie relevat: in unele situatii atata
timp cat un client a contractat cu o intreprindere sau o societate,
ceea ce pe el il intereseaza sau ii este necesar, este executarea
prestatiei convenite, normal posibil de catre unitatea economica constituita
de intreprindere; in schimb, persoana sau persoanele care vor lucra
ii sunt indiferente la fel si identitatea proprietarilor intreprinderii.
Deci contractul de engineering este un contract consensual, intuitu personae,
comutativ si cu titlu oneros. In mod obisnuit contractul de engineering
se incheie in forma scrisa, forma ceruta ad probationem.
Activitatea de engineering implica, in principiu mai multe contracte care
sunt unite prin aceeasi finalitate. Datorita diversitatii obligatiilor, contractul
de engineering este o operatie complexa. In literatura de specialitate,
contractul de engineering este calificat ca un contract nenumit. Contractul
de engineering se individualizeaza prin interferenta prestatiilor, avand
un contract diferit in functie de vointa partilor sau prin juxtapunerea
unor contracte numite supuse dreptului comun .
Raporturile juridico-economice care iau nastere intre unitatea beneficiara
si organizatia de engineering se concretizeaza in incheierea unui
contract comercial care contine o serie de elemente:
Denumirea partilor cu indicarea sediilor si a calitatii;
Obiectul contractului sub forma unei descrieri succinte dar precise a
proiectului si a serviciilor ce vor fi prestate de firma de engineering;
Data inceperii lucrarii si data aproximativa a incheierii
lor;
Dreptul firmei de engineering de a refolosi planurile, ideile, desenele
si schitele;
Remunerarea firmei de engineering pentru activitatea desfasurata.
4.3. -; Formele contractului
Activitatea de engineering se realizeaza prin mai multe tipuri de contracte.
In practica internationala se folosesc urmatoarele: contractele „la
cheie”, contractele separate si contractele combinate . a) Contractul „la cheie”, este cel in virtutea caruia furnizorul
livreaza clientului intreaga instalatie contractata in stare de
functionare, fara ca, la randul sau, clientul sa fi contribuit cu ceva,
deci fara nici o alta obligatie din partea acestuia decat aceea de a plati
pretul. Un atare contract, unitar prin obiectul si scopul sau, cuprinde mai
multe contracte, cum ar fi:
- un contract de vanzare-cumparare (la export sau la import) avand
ca obiect intreaga instalatie complexa;
- un contract de licenta asupra unor brevete sau pentru transmiterea know-how
- ului, care ar avea ca obiect dreptul de a folosi know-how - ul acestuia;
- un contract de locatii de servicii, avand ca obiect asistenta tehnica
acordata de vanzator;
- un contract de imprumut pentru creditul acordat de catre vanzator.
Desi practica internationala cunoaste asemenea contracte, in fapt ele
sunt rare din mai multe considerente. Obiectivul industrial care se preda de
catre furnizor se realizeaza, de obicei, in tara clientului. Drept urmare,
in contract se poate stipula ca forta de munca si utilaje sa fie locala.
Tot clientul poate solicita si instruirea personalului local care va exploata
obiectivul industrial. Din aceste considerente, in practica, furnizarea
prezinta forme deosebite, contractul fiind „aproape la cheie” . b) Contractele separate se incheie pentru fiecare operatiune in
parte. Ele sunt diferite dupa cum clientul poseda sau nu tehnologia. In
situatia in care beneficiarul detine tehnologia el incheie un contracte
cu furnizorul de utilaje si cu antreprenorul ce executa lucrarile civile. Prin
incheierea unor contracte separate, clientul plateste un pret mai mic
pentru realizarea obiectivului, iar furnizorul si antreprenorul au o raspundere
limitata.
Daca beneficiarul nu detine tehnologia, el incheie un contract cu un furnizor.
In functie de garantiile cerute, furnizorul tehnologiei poate solicita
contractul asupra echipamentului, precum si asupra instalatiei. In acest
caz, pretul obiectivului industrial va fi mai mare. c) Contractele combinate implica un furnizor general care raspunde de realizarea
obiectivului industrial, cu exceptia constructiilor civile, care se efectueaza
de catre client. Datorita atributiilor furnizorului general, clientul nu mai
are controlul pretului .
4.4. -; Obiectul contractului
Obiectul contractului de engineering il formeaza operatiunile prestate
de la simple consultatii pana la realizarea unor proiecte sau obiective.
De aceea este necesara stabilirea cu exactitate a serviciilor ce urmeaza a fi
prestate de catre societatea de engineering.
Contractul trebuie sa unifice programul de realizare a actiunii sub conducerea
firmei de engineering si sa permita luarea de masuri menite sa conduca la finalizarea
acesteia, conform proiectului, luand in considerare cerintele de
viitor ale clintului.
Pentru ca un obiectiv sau o actiune sa prezinte interes practic pentru client,
trebuie sa fie realizabile din punct de vedere fizic si convenabile sub aspect
economic.
Prestatiile de engineering necesare pentru executarea unui obiectiv industrial
cuprind urmatoarele operatiuni: cercetari si studii preliminare; elaborarea
planurilor; asigurarea materialelor prime si utilitatilor; realizarea constructiilor
civile; furnizarea de echipamente, utilaje, materiale sau piese de schimb; livrarea
documentatiei tehnice; asigurarea asistentei tehnice. Ele se realizeaza sub
forma unor exporturi sau importuri complexe.
Sfera larga a activitatilor impune stabilirea riguroasa a obiectului contractului.
Domeniul sau de cuprindere trebuie determinat printr-o descriere succinta si
exacta.
In general, fara ca distinctia sa fie neta, contractul de engineering,
cuprinde obligatii de mijloace, iar contractul de commercial -; engineering,
mai ales cand este vorba de un contract „la cheie” cuprinde
obligatii de rezultat. Distinctia intre obligatiile generale de cele doua
feluri de contracte se traduce in mod diferit pe planul raspunderii civile.
Dealtfel, chiar in cadrul fiecareia dintre aceste doua feluri de engineering
exista obligatii de mijloace si obligatii de rezultat cu consecintele corespunzatoare
.
4.5