Conceptele, ca oglindiri abstracte ale esentei unei clase de fenomene (obiecte etc.), contin acest abstract in modalitati diverse. Dimensiunile - ca expresie a proprietatilor pe care conceptul "le reflecta -; sint si ele complexe, exprimind aspecte variabile ale realitatii.Variabilele sint expresia teoretica a unei componente a dimensiunii (sau - cind proprietatea este simpla - se confunda cu dimensiunea; de exemplu, virsta). Termenul de "dimensiune" exprima o proprietate dinamica, schimbatoare, capabila sa ia diverse valori. De aceea, variabilele (dimensiuhile) trebuie masurate spre a se putea preciza valoarea lor. Mijlocul de masurare a variabilelor sint indicatorii (virsta diferita de la un individ la altul, de la un moment la altul, se masoara in ani). lndicatorii ne apar ca expresia masurabila. t1e22em
In acceptia restrinsa (folosita in limbajul de cercetare, precum si in prezenta lucrare),intelegem prin concepte operationale acea specie de concepte capabile a servi nemijlocit in cercetarea realitalii"
Conceptele operationale joaca un rol deosebit de important in cunoasterea stiintifica.Doua sint, dupa parerea noastra, conditiile principale in elaborarea conceptelor operationale: a) dimensiunile la care se refera sa reflecte corect realitatea; b) acestea sa poata fi corelate direct cu o serie de indicatori masurabili cantitativ sau calitativ.
Prima conditie are in vedere necesitatea ca in elaborarea conceptului sa gasim (cunoastem) acele dimensiuni care reflecta in mod corect proprietatile obiectului definit.
A doua conditie releva cerinta ca domeniul "decupat" sa poata fi delimitat, in cadrul cercetarii, prin indicatori masurabili care marcheaza caracteristicile concrete ale obiectului. Pornind de la cele spuse, consideram ca exista doua tipuri de concepte operationale: a) concepte operationale totale, adica acelea care pot fi precizate in intregime printr-un numar finit, practic accesibil de indicatori masurabili, altfel spus, dimensiunea (dimensiunile) prin care este operationalizat conceptul poate fi masurata in intregime prin indicatori cantitativi san calitativi;b) concepte operationale deschise (partiale), a caror dimensiune (dimensiuni) de operationalizare poate fi clar partial masurataprin indicatori.Revenind la primul tip, exista atit concepte operationale simple, in cazul in care un singur indicator este necesar si suficient in masurarea dimensiunii de operatonalizare a conceptului (conceptul "subgrup profesional" poate fi precizat in intregime prin indicatorul specific dimensiunii "profesie"), cit si complexe, atunci cind dimensiunea care operationalizeaza conceptul poate fi masurata printr-un numar finit, practic accesibil de indicatori (cum este cazul conceptului de "strat social al clasei muncitoare" , operationalizat prin dimensiunea "nivelul calitativ diferit in ierarhia profesionala" si masurat prin cei doi indicatori , mentionati anterior).Teoria "corijarii rationale" a limbii naturale, pornind de la faptul real al caracterului imprecis al determinarii intelesului cuvintelor in limba comuna, reduce problema la stabilirea unor reguli de aplicare a conceptelor. Operationalizarea conceptelor nu inseamna inlocuirea "termenilor teoretici" prin "termeni observationali" ,ceea ce ar echivala cu o interpretare empirist-pozitivista ce deschide, cu usurinta, calea spre o abordare idealista a stiintei.

Continutul sistemului conceptual operational

Sistemul conceptual se refera, asadar, la concepte, definitii, diviziune si clasificare, teorema (demonstratia), teoria generala. a) Conceptele sint elementele sale constitutive (Hegel), "rubrici generale, in care clasam dupa proprietatile lor obiectele din experienta noastra sensibila" b) "Ca forma infinita, creatoare, care inchide in sine plinatatea intregului continut si in acelasi timp o libereaza din sine", conceptul se expliciteaza prin definitie.

c) Exista un proces de formare a conceptelor dat prin operatiile de diviziune si clasificare. Diviziunea are ca functii:
1) "desfacerea" conceptelor generale in subconcepte (crearea de noi concepte); 2) particularizarea conceptelor (legarea lor de o sfera mai restrinsa) si specificarea lor (legarea de un continut mai concret); 3) operationalizarea lor. Clasificarea (operatie contrara diviziunii, dar strins corelata acesteia) are ca functii: 1) refacerea unitatii unor concepte prin alcatuirea de noi concepte, superioare; 2) generalizarea conceptuala (trecerea la reflectarea unei realitati prin concepte cu sfera mai larga) si abstractizarea (la nivelul continutului notiunii); 3) conceptualizarea indicatorilor (trecerea de la indicatori la concepte). d) Conceptele, explicitate prin definitii si formate prin diviziune si clasificare, trebuie fundamentate teoretic. Teorema are ca functie (din punctul nostru de vedere) demonstrarea sistemului conceptual, care, prin elementele precedente (concepte, definitie, diviziune, clasificare) , este doar prezentat. e) Conceptele nu sint izolate, ci unite intr-o teorie care are functia de "liant" epistemologic si logic. Teoria, asadar, 1)fundamenteaza sistemul conceptual; 2) il ordoneaza (sistemul axiomatic); 3) da regulile de formare si folosire; 4) explica insesi aceste. reguli; 5) da principiile de prognozare a valabilitatii si de verificare a adevarulul sistemului. f) Procesele gindirii au functii deosebite in raport cu sistemul (conceptual. Analiza si sinteza ajuta la "desfacerea" conceptului in definitii, tot asa cum intervin direct in divizatea si clasificarea conceptelor, alaturi de particularizare si specificare (diviziune), generalizare si abstractizare (clasificare). g) Caile de formare a sistemului conceptual operational sint: operalionalizarea conceptelor si conceptualizarea indicatorilor. "Problema metodologica este relatia dintre conceptul teoretic si indicatorii sai empirici: cum se operationalizeaza un concept teoretic si cum se conceptualizeaza un indicator empiric" h) Exista doua cai de realizare a operationalizarii conceptelor:orizontala si verticala.

Sistemul conceptual operational ca proces de cunoastere

“Epistemologia fara subiect cunoscator” si critica teoriei lui K. Popper

Teoria lui Popper are la baza trei teze: (1) epistemologia traditionala (concentrata asupra lumii a doua) este irelevanta pentru studiul cunoasterii stiintifice; (2) studiul lumii a treia, a cunoasterii "obiective", in mare masura autonoma, este de importanta decisiva pentru epistemologie; (3) o epistemologie "obiectiva" care studiaza lumea a treia ne poate ajuta sa intelegem mult mai profund lumea a doua, dar viceversa nu este valabila. Popper compara teoriile, conceptele, stiinta cu produsele naturale ale unor animate (pinza de paianjen, cuiburile, vizuinele, potecile facute de animate etc.).
In realitate, valoarea cunoasterii (ca produs) este dependenta de procesul cunoasterii, conceptele operationale si intregul sistem conceptual operational (deoarece ne vom referi doar la aceasta problema) neputind fi intelese in afara procesului elaborarii lor. Cunoasterea nu poate fi decit o cunoastere umana, o reflectare in continut obiectiv si forma subiectiva. Dimensiunea umana nu poate lipsi in tratarea cunoasterii. Structurile produse ale cunoasterii pot fi intelese doar din punctul de vedere al omului care cunoaste si produce aceste structuri.
Teoria "epistemologiei fara subiect cunoscator" devine, paradoxal, o epistemologie fara cunoastere.
Popper ajunge la aceasta concluzie: "... omul de stiinta, pe care-l voi numi "S", nici nu cunoaste nici nu crede. Ce face ,el? Voi da o foarte scurta lista:
"S incearca sa inteleaga P"
"S incearca sa se gindeasca la alternativele lui P"
"S incearca sa se gindeasca la criticile lui p"
"S propune un test experimental pentru p"
"S incearca sa axiomatizeze p"
"S incearca sa deriveze q din p"
"S incearca sa arate ca p nu este derivabil din q"
"S propune o noua problema x care se naste din p"
"S propune o noua solutie la problema x care se naste din p"
"S critica ultima sa solutie la problema x".

Aceasta lista se poate extinde mereu. Ea este, din punctul de vedere al caracteristicilor ei, foarte departe de "S cunoaste P" sau "S crede P" sau chiar "S crede eronat P" sau "S se indoieste de p". De fapt, este un lucru important ca ne putem indoi fara critica si ca putem critica fara a ne indoi"

Specificul operationalizarii conceptelor in stiintele sociale

Folosirea tipologizarii in cadrul cercetarilor concrete se leaga, in mare masura, de lucrarea lui C. Hempel si P. Oppenheim (Der Typusbegriff im Lichte der neuen Logik, Leiden, 1936). Hempel isi prezentase clar programul sau: "Ideea care vine in mod natural in spirit este ca, pentru a servi scopul pe care ele si-l propun, aceste teorii trebuie sa aiba un caracter foarte analog celui, de exemplu, al gazelor ideale. Dupa parerea noastra, specificul elaborarii sistemelor conceptuale operationale (a cunoasterii in general) in stiintele sociale rezulta, in primul rind, din existenta interesului de clasa ca factor de mediere intre realitatea sociala si cunoasterea acesteia.
Actul de evaluare este prezent in orice proces de cunoastere. " Intotdeauna atitudinea fata de lumea naturala si sociala este explicativa, raportata la legile si insusirile acesteia, si totodata finalizator transformatoare, raportata la propriile noastre nevoi, scopuri, nazuinte. In aceasta rezida izvorul unitatii dintre gnoseologic si axiologic prin care se caracterizeaza orice fapt de cultura"
Dar, pentru cunoasterea in domeniul social, interventia valorii capata functii noi, avind in vedere rolul mediator al intereselor de clasa in procesul constituirii actului de reflectare.
Interventia intereselor ca factor de mediere da cunoasterii sociale un puternic caracter ideologic, angajat. Cunoasterea sociala are un pregnant caracter axiologic , de evaluare a fenomenelor sociale de pe pozitiile unei anumite clase sau paturi.
Caracterul consubstantial al elementului ideologic in cunoasterea sociala rezulta din interventia acestuia sub trei aspecte intercorelate: a) in constituirea faptului social insusi; b) in cunoasterea (interpretarea) faptului social; c) in contactul omului de stiinta cu faptul social (raportul dintre anchetator si anchetat implica prezenta valorilor si a modului ideologic de gindire pentru ambii termeni).
Conceptul are incarcatura emotionala si un larg cimp de asociatie de idei, in afara continutului sau semantic si a elementului lingvistic.