Functiile educatiei desemneaza ansamblul de operatii si actiuni care asigura
realizarea activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane la nivel
de sistem ( Dictionnaire de la sociologie, , . , ) i9x12xx
Conceptul de functie a educatiei evidentiaza specificitatea activitatii de formare-dezvoltare
a personalitatii umane, specificitate rezultata in urma interactiunilor
retroactive si proactive realizate cu celelalte institutii si fenomene sociale
angajate la nivel de subsistem (politic, economic, cultural).
Functia reprezinta o proprietate esentiala pentru desfasurarea activitatii unui
anumit sistem sau subsistem in conditiile raportarii sale la alt sistem
sau la alte subsisteme ( Dictionnaire de la philosophie, , .). Ea vizeaza natura
specifica a activitatii a carei exercitare la niveluri de eficienta sociala
adecvate finalitatilor propuse, confera echilibrul sistemului sau subsistemului
respectiv.
Functia reprezinta, in acelasi timp, o relatie care reflecta realitatea
specifica pe care ea o satisface urmarind adaptarea permanenta a acesteia la
cerintele sistemului social global si ale principalelor sale subsisteme.
Functia educatiei concentreaza, pe de o parte, atributul activitatii de formare-dezvoltare
permanenta a personalitatii umane realizabil printr-un ansamblu de actiuni si
operatii determinate la nivelul sistemului social global si al principalelor
sale subsisteme. Pe de alta parte, functia educatiei sustine relatia dintre
cerintele deformare exprimate la nivel social si necesitatile de dezvoltare
psihologica resimtite la nivelul structurii personalitatii umane.
Functia educatiei angajeaza, explicit si implicit, cauza determinanta a unui
fapt social specific, care "trebuie intotdeauna cercetata in
raportul pe care ea il sustine cu un anumit scop social" (Dictionanaire
des sciences humaines - sociologie, psychologie sociale, antropologie, , . ).
Functiile educatiei asigura echilibrul dinamic al sistemului a carui activitate
specifica - formarea-dezvoltarea permanenta a personalitatii umane - este orientata
valoric de la nivelul finalitatilor sale macrostructurale si microstructurale,
determinate social ( Finalitatile educatiei).
Finalitatile educatiei proiecteaza, la nivel de decizie politica, orientarile
valorice necesare pentru desfasurarea activitatii specifice Aformarea-dezvoltarea
permanenta a personalitatii umane) la scara intregului sistem.
Functiile educatiei realizeaza, la nivel de actiune pedagogica structurata,
echilibrul necesar pentru manifestarea sistemului la parametri calitativi superiori,
adaptabili la cerintele principalelor domenii ale vietii sociale: domeniul politic,
domeniul economic, domeniul cultural.
Analiza functiilor educatiei presupune raportarea activitatii de formare-dezvoltare
a personalitatii la principalele domenii ale vietii sociale, intelese
ca subsisteme ale sistemului social global: subsistemul politic - subsistemul
economic - subsistemul cultural.
Activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane concentreaza
practic o tripla functionalitate sociala a educatiei care angajeaza, simultan
sau succesiv, un domeniu de referinta, o sfera de valori si o zona de actiune
reala sau potentiala. Functiile educatiei, delimitate din aceasta perspectiva,
evidentiaza conexiunile necesare intre orientarile valorice asumate si
actiunile pedagogice declansate.
Raportarea activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane
la principalele domenii ale vietii sociale, constituite ca subsisteme ale sistemului
social global, permite evidentierea a trei functii esentiale ale educatiei:
functia politica, functia economica, functia culturala. Ele concentreaza atributul
specific si relatiile fundamentale proprii activitatii deformare-dezvoltare
permanenta a personalitatii umane, la nivel de sistem.
Aceasta abordare globala acopera, in planul continutului si al metodologiei
de interpretare pedagogica, formulele extinse in literatura de specialitate
la nivelul unor modele analitice, care evidentiaza diverse categorii de functii:
- functia cognitiva, functia economica, functia axiologica ( Safran, O., in
Probleme fundamentale ale pedagogiei, coordonator, Todoran,Dimitrie, , . -);
- functia de selectare si de transmitere a valorilor de la societate la individ;
functia de dezvoltare constienta a a potentialului biopsihic al omului; functia
de pregatire a o-mului pentru integrarea activa in viata sociala ( Nicola,
Ioan, , . , );
- functia antropologic-culturala, functia axiologica, functia de socializare,
functia de profesionalizare ( Calin, Marin, , . -).
Functia politica a educatiei implica pregatirea omului pentru integrarea activa
in viata sociala, valorificand nevoia de socializare a acestuia.
Functia economica a educatiei implica dezvoltarea constienta a potentialului
biopsihic al omului, valorificand nevoia acestuia de integrare profesionala
in diferite domenii ale vietii sociale.
Functia culturala a educatiei implica selectarea si transmiterea valorilor (stiintifice,
artistice, tehnologice etc.) confirmate la scara sociala, respectand fundamentele
antropologice ale personalitatii umane.
Interdependenta axiologica a celor trei functii evidentiaza, in acelasi
timp, ponderea pedagogica specifica a functiei culturale a educatiei, care valorifica,
in mod explicit si implicit, toate (re)sursele si necesitatile politice
si economice ale activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii
umane.
Functia politica a educatiei vizeaza formarea-dezvoltarea personalitatii umane
in cadrul procesului complex de integrare sociala a acesteia, proiectat
si realizat prin intermediul insusirii si al aplicarii normelor si valorilor
de organizare a comunitatilor umane.
Functia politica a educatiei urmareste practic "pregatirea omului pentru
integrarea sa activa (subl.ns.) in viata sociala", ca "subiect
al relatiilor sociale" (Nicola, Ioan, , .). Angajarea sa exclude tendinta
de "politizare a scolii" care exacerbeaza "socializarea metodica
a tinerei generatii",inteleasa doar ca "supunere in fata
unei autoritati" (Durkheim, Emile, , .).
La nivelul dimensiunii sale pedagogice, functia politica a educatiei asigura
medierea "culturii sociale" care inglobeaza ansamblul reprezentarilor
si al valorilor necesare personalitatii umane in vederea integrarii civice
depline in conditiile respectarii integrale a "regulilor si a practicilor
de relatie" care asigura: realizarea efectiva a retelelor de roluri si
statutus-uri sociale; rezolvarea operativa a conflictelor de grup; reglarea
raporturilor dintre interesele de ordin general - teritorial - local - particular
- individual; angajarea luptei pedagogice "contra pasivitatii populatiei"
( Chombart de Lauwe, Paul-Henry, , .-).
Functia politica a educatiei reduce tentatia puterii de "a folosi educatia
ca simplu mijloc de supravietuire si de conservare a unei societati". Ea
dinamizeaza raportul existent intre "educatie si societate",
la doua niveluri de referinta: la nivelul macrostructu-ral al deciziei necesare
pentru definirea "societatii pedagogice vizate"; la nivelul micro-structural
al deciziei, necesare pentru definirea "relatiilor de putere educationala"
dintre educator si cel educat ( Debesse, Maurice; Mialaret, Gaston, , . -).
Functia economica a educatiei vizeaza formarea-dezvoltarea personalitatii umane
ca potentiala "forta de munca", angajata in proiectarea si realizarea
unei activitati u-tile din punct de vedere social.
Acesta functie urmareste valorificarea potentialului bio-psiho-social al personalitatii,
pe tot parcursul vietii, in vederea integrarii sale imediate sau virtuale
intr-o activitate direct sau indirect productiva, conform normelor si
criteriilor valorice operabile la nivelul culturii muncii si al tehnologiei,in
fiecare stadiu de dezvoltare a societatii.
Functia economica a educatiei vizeaza cultura muncii - care reflecta capacitatea
personalitatii umane de a produce eficient valori materiale si spirituale, relevante
social - si cultura tehnologiei - care reflecta capacitatea personalitatii umane
de a aplica eficient stiinta in diferite domenii de activitate.
Formarea-dezvoltarea personalitatii, ca potentiala "forta de munca",
angajeaza toate dimensiunile, formele si varstele educatiei, chiar daca
unele dintre acestea au. in particular, o pondere specifica. Proiectarea
si realizarea functiei economice a educatiei are o semnificatie generala, mediata
cultural prin:
- prioritatea acordata intotdeuna raporturilor sociale si pedagogice existente
la nivelul activitatii de munca;
- includerea in sfera "fortei de munca" nu numai a calitatilor
de ordin fizic si intelectual ci si a celor de ordin afectiv-motivational si
atitudinal-caracterial;
- reproiectarea raporturilor dintre "productie" si "consum"
din perspectiva regulilor manageriale de organizare a muncii ( Chombart de Lauwe,
Paul-Henri, , . -);
- regandirea scopurilor productive ale educatiei "nu ca o subordonare
a acesteia fata de exigentele economiei", ci ca o posibilitate efectiva
de "formare a unor tineri capabili sa-si asume raspunderi" ( Thomas,
Jean. , .. ).
Functia culturala a educatiei vizeaza formarea-dezvoltarea personalitatii umane
prin intermediul valorilor spirituale acumulate si validate social, in
timp si spatiu. Aceste valori mediaza pedagogic si realizarea functiei politice
si economice a educatiei, datorita efectelor lor formative superioare, resimtite
durabil la nivelul constiintei individuale si sociale.
Functia culturala a educatiei reflecta o triada de cerinte pedagogice:
- o cerinta cognitiva, bazata pe activitatea de cunoastere a naturii si a societatii;
- o cerinta axiologica, bazata pe activitatea de "valorizare", care
angajeaza "implinirea cunoasterii prin raportarea la nevoile, scopurile
si aspiratiile omului";
- o cerinta inovatoare, bazata pe activitatea de creatie, proprie personalitatii
umane, apta de (auto)perfectionare ( Dictionar de pedagogie, , . , ).
in raporturile sale cu educatia, cultura dobandeste valoarea unui
"numitor comun" . care "nu poate fi definit prin continutul sau
- decat intr-un mod foarte elementar - ci prin atitudinea si felul
de a aborda problemele" pedagogice esentiale. Aceasta permite proiectarea
nivelului optim al educatiei in cadrul fiecarei varste psihologice
si "etape scolare", respectand:
- stadiul instrumental al culturii: initierea solida in "instrumentele
culturii" de scris, citit, calcul;
- stadiul aplicativ: aplicarea instrumentelor si a cunostintelor fundamentale;
- stadiul "reflexiv" si de "specialitate": aplicarea cunostintelor
generale si de specialitate in diferite domenii "teoretice",
"tehnologice" si "profesionale";
- stadiul "creativ" - "rar atins de subiectii obisnuiti"
- cunostinte, concepte, ipoteze, instrumente noi ( Mialaret, Gaston, , . -).
Functia culturala a educatiei ofera criteriul stabil de selectare valorica a
continu-turilor pedagogice esentiale pentru calitatea activitatii de formare-dezvoltare
permanenta a personalitatii umane. Ea devine implicit functie axiologica a educatiei,
proiectand si realizand saltul de la "cresterea cantitativa
a informatiei" la "dezvoltarea calitativa" a personalitatii umane
( Dictionar de pedagogie, . . ).
Functia culturala-axiologica a educatiei asigura selectarea si transmiterea
valorilor dar si insusirea temeinica si exploatarea creativa a acestora.
Selectarea valorilor angajeaza toate domeniile culturii: arta, stiinta, tehnologia,
politica, economia, morala, religia etc. Criteriul pedagogic activat vizeaza
contributia formativa maxima a valorilor alese la nivelul fiecarei varste
psihologice si etape scolare.
Transmiterea valorilor in vederea insusirii lor temeinice si a exploatarii
lor creatoare angajeaza toate resursele pedagogice ale celui care educa si ale
celui educat. Aceste resurse perfectibile la nivelul actiunii educationale reflecta
toate interdependentele functionale, de ordin politic, economic si cultural,
asimilate pedagogic in cadrul activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii
umane.
Ponderea functiei culturale a educatiei reflecta autonomia pedagogica a activitatii
de formare-dezvoltare a personalitatii prin "vehicularea, selectarea, actualizarea
si valorificarea experientei sociale" necesare pentru "integrarea
eficienta si rapida a individului in societate" ( Safran, Oisie,
in Probleme fundamentale ale pedagogiei, coordonator, Todoran, Dimitne,
, .).
Functia culturala are o pondere specifica in cadrul activitatii de formare-dezvoltare
a personalitatii asigurand autonomia acesteia prin medierea pedagogica
a intentiilor si interventiilor politice si economice, exersate in mod
obiectiv sau subiectiv, direct sau indirect, de la nivelul sistemului social
global.
Functia culturala poate fi interpretata astfel nu numai ca o functie axiologica
a e-ducatiei ci chiar ca o functie sociala generala a educatiei. in aceasta
acceptie, ea evidentiaza, pe de o parte, raporturile de interdisciplinaritate
necesare pedagogiei in analiza activitatii sale, iar, pe de alta parte,
individualizeaza si fixeaza o anumita zona de acfiune care constituie obiectul
propriu de studiu al pedagogiei in contextul stiintelor socio-umane.
Ponderea axiologica a functiei culturale a educatiei asigura substanta "teleologica"
si "tehnologica" ( Planchard, Emile, , .-) a activitatii de, formare-dezvoltare
a personalitatii. Aceasta integreaza, la nivelul aceluiasi scop pedagogic general,
proiectarea si realizarea sa ca "subiect al relatiilor sociale" (
functia politica a educatiei) si ca "forta de munca" eficienta ( functia
economica a educatiei).
Prin valorile promovate constant la scara sociala, functia culturala a educatiei
sustine, in mod explicit sau implicit, (si) proiectarea si realizarea
efectiva a functiei politice si a functiei economice a educatiei, intelese
in interactiunea lor la un nivel pedagogic superior.
Eludarea sau neglijarea functiei culturale a educatiei duce la diluarea sau
chiar la compromiterea functiei politice a educatiei sau a functiei economice
a educatiei. Fenomenul este, de altfel, confirmat in istoria educatiei
in cazul promovarii unor tendinte de "politizare" sau de "politehnizare"
a scolii. Aceste tendinte, asumate uneori chiar in mod oficial, perturba
nu numai raporturile structurale firesti dintre "educator" si "educat"
ci si resursele pedagogice disponibile in cazul functiei politice sau
economice a educatiei, parazitata artificial la nivelul unor clisee administrative
lipsite de relevanta sociala pe termen mediu si lung.
Functia culturala-axiologica a educatiei reprezinta, astfel, functia specifica
educatiei, datorita resurselor sale maxime de formare-dezvoltare a personalitatii
activate efectiv prin transmiterea, asimilarea si exploatarea creatoare a tuturor
valorilor creatiei spirituale, inclusiv a celor existente la nivelul vietii
politice si economice. Aceasta functionalitate specifica a educatiei determina
calitatea si dinamica structurala a actiunii educationale, bazata pe corelatia
dintre "educator" si "educat".