c1s13sv
„Dintre toate relele care ni s­au facut, si atit de evident ni se mai fac inca, minciuna este cel mai mare. Cel mai vatamator si cel mai blestemat, pentru ca din el deriva toate celelalte.”
(Petru Cretia, Luminile si umbrele sufletului)
Cind am citit intiia oara romanul Rosu si negru, copil fiind, am fost puternic frapat de urmatorul citat, inserat de Stendhal ca moto, la inceputul unuia din capitole : „Cuvintul i­a fost daruit omului ca sa­si tainuiasca gindurile”. Aceasta cugetare a fost pentru mine cu atit mai socanta, cu cit ea apartinea unui calugar, pe numele sau Malagrida, lusitan de origine, cum eram lamurit de editor, in subsolul paginii. De atunci si pina azi, am avut nu o data prilejul sa constat ca indaratul cuvintelor se ascunde o realitate falsificata, ca de prea multe ori ceea ce se urmareste prin limbaj nu este adevarul, ci minciuna. Pe vremea aceea insa, eram prea tinar si prea lipsit de experienta ca sa­mi dau seama ca societatea in care traiam era cladita, in intregimea sa, pe neadevar, ca propovaduitorii ei si­au facut din minciuna un crez si un argument…
Incercind sa surprinda ratiunea ultima a noului limbaj oficial, introdus, o data cu patrunderea armatelor rosii in Romania, Lucian Blaga observa, cu o promptitudine uluitoare, ca eforturile acestuia nu aveau alt rol decit acela de a crea o imensa masca mincinoasa, pe care protagonistii carnavalului grotesc in pregatire se opin¬teau s­o traga pe chipul tarii. Poetul intuieste rolul primordial al minciunii ca premisa a ingenuncherii unui popor si asista, neputincios, la spectacolul tragic, perfect regizat, prin care „isi facea loc triumfatoare marea farsa a eliberarii”. Pasajul din romanul autobiografic postum Luntrea lui Caron, pe care­l citez mai jos, nu lasa nici o indoiala in aceasta privinta : „prin radio luam cunostinta de comunicatele de razboi ale armatelor ce ocupau tara. Aveau toate acelasi stereotip refren : dupa crincene lupte a fost ocupat orasul cutare. Un asemenea comuni¬cat laconic, nu pentru a fi pe masura faptelor, ci din motive calculat­diplomatice, s­a dat si dupa ocuparea Sibiului, cu toate ca oamenii care au fost de fata spuneau ca nu s­a tras nici un glonte. Marea Minciuna incepea sa­si desfasoare ilara frazeologie cu ajutorul careia se pregatea, sub forma « eliberarii », reducerea unui popor la cea mai crunta si mai tragica robie”.

Cine se putea gindi atunci ca neadevarul va ramine, pina in 1989, singura constanta a ideologiei si a propa¬gandei ? Termenii, sintagmele, cliseele, orientarile, oamenii insisi s­au mai schimbat…, ceea ce a ramas insa neschimbat a fost minciuna care a stat la fundamentul sistemului de la nasterea lui pina la moarte : caci comunismul s­a nascut proclamind libertatea, adevarul si fericirea, dar n­a putut supravietui decit tragind in ele cu pusca. Si, daca in Romania minciuna a stat la loc de cinste vreme de peste 40 de ani, ea nu a putut fi eradicata peste noapte. Am fost obisnuiti sa ne expri-mam in termeni si sintagme mincinoase, chiar daca nu gindeam astfel in intimitate. Ne duceam veacul intr­o realitate imunda si noi mimam paradisul ; cultivam involuntar, dar sistematic, promiscuitatea si ne declaram puritani ; laudam in gura mare ceea ce uram din tot sufletul si nu ne era rusine ; cintam fals, dar la unison, in corul condus cu maciuca de dirijori improvizati si acceptam melodia. Intr­un cuvint : anormalitatea deve-nise treptat un mod de viata, singurul, de altfel, posibil, in care ne­am complacut, percepindu­l ca normal, caci obisnuinta­i a doua natura.