m3v16vq
De aproape un an comentez, in cadrul rubricii ACCENTE, limba de lemn, acest discurs ritualic, menit sa inghete in tipare descurajante gindirea independenta, un limbaj ce are in programul sau ocult scopul precis de a narui inteligenta omeneasca, numai si numai pentru a putea impune un sistem politic antiuman. Prin decon-certarile, sofismele si malversatiile pe care le introduce in sinul retoricii, acest limbaj incearca sa rastoarne logica si sa confere, astfel, legitimitate unor abuzuri si ilegalitati evidente. M­am gindit de multe ori ca suprali-citarea acestei metafore ar putea sa­l irite pe cititor, de aceea incerc sa fac niste consideratii pe marginea ei prin care sa motivez apelul frecvent la o figura de stil pe cale de a deveni termen stiintific.
In primul rind ar trebui spus ca sintagma in discutie nu este o inovatie autohtona. Ea a fost pusa in circulatie de alte culturi si calchiata ulterior in romaneste. Exista chiar o carte cu acest subiect pe care am evocat­o de mai multe ori in „serialul” meu. Ea apartine cerceta-toarei Françoise Thom si se intituleaza, in original : La langue de bois. Bois inseamna in frantuzeste lemn, iar ca dovada a… francofoniei romanilor, am auzit chiar expresia boisificarea limbajului, formula care nu mi­a displacut deloc, desi ne aflam foarte aproape de ceea ce se cheama : barbarism (si acesta tot un lexem metaforic). Personal, gasesc foarte potrivita sintagma limba de lemn, fiindca este cu deosebire sugestiva.
Agresarea constiintei si a inteligentei umane prin recurgerea acestui limbaj ritualic la niste tipare penibile, repetate la nesfirsit cu deliberare, pare a fi consecinta directa a inlocuirii limbii omenesti — organ mladios, alcatuit din muschi si papile sensibile — cu un alt organ, fabricat dintr­un material prin excelenta inert : lemnul. Greu de gasit — sa recunoastem — un material mai potrivit ca lemnul pentru a desemna o antinatura atit de deprimanta. Incercari de substituire sinonimica s­au mai facut, dintre acestea cele mai multe umoristice, la Academia Catavencu, dar nu numai ; sfera predilecta este insa tot… lemnoasa : limba de brad, de fag sau, si mai expresiv, limba de rumegus. Un exemplu : „In cuvintarea sa periodica despre Iorga, adomnul Xi a evocat, in vigurosul stil de brad, in amestec cu salcie, cele cinci amenintari periodice la adresa democratiei”. Nici expresia limba de ulm nu­i ocolita de celebrii aca-demicieni de cind cu originalul prenume al ministrului reformei.

In masura in care abate discursul de la scopul sau pri-mordial, acela de a transmite informatii, limba de lemn este o stare maladiva al carei agent patogen e (ne)omul insusi. Esenta sa este utilizarea expresiei lingvistice impotriva ei insesi, opunind­o comunicarii autentice. Este, cu alte cuvinte, un act sinucigas. Evident, vorbind despre aceste lucruri, am avut in vedere starea normala, adica sanatoasa, a limbii, cind aceasta vrea, intr­adevar, sa comunice ceva. Starea ei patologica : noncomuni-carea, practicata de limbajul ideologizant, actioneaza insa in sens invers, caci resursele limbii sint mobilizate nu in directia clarificarii, ci in scopul derutarii, asa cum am vazut in episoadele de pina acum. Ea creste in afara logicii si a bunului simt, ineaca in pasta­i viscoasa gin-direa libera, ucide in fasa initiativa rationala, implineste, fara glorie, genocidul ideilor. Intr­un cuvint, este un instrument de insulta si tortura a inteligentei umane.
Si cea mai dezagreabila utilizare a lemnului (de la Vlad Tepes incoace), pe care a cunoscut­o omenirea !