“Simplitatea nu este un scop in arta, dar ajungi la simplitate fara voie, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor.”
“INCEPUTUL LUMII” q5e6eo
BRANCUSI, 1924
-o interpretare-
Brancusi a reprezentat pentru sculptura o noua treapta: esentializarea. Incercand
sa elimine toate elementele care nu sunt strict necesare reprezentarii unei
idei, Brancusi afirma in legatura cu ciclurile sale de Pasari Maiastre si Pasari
in Spatiu ca ceea ce dorea sa redea prin sculptura nu era pasarea ca fiinta
zburatoare, ci zborul insusi. Astfel, trecand de la busturi clasice la statui
stilizate precum “Rugaciunea” sau, mai tarziu “Cocosul”,
Brancusi se indreapta catre o reprezentare absoluta a unei idei. Astfel apar
formele aerodinamice si aproape irecognoscibile ale “Miracolului”,
“Focii” , “Broastei testoase in zbor” si ciclul ovoidelor.
Tema ovoidului l-a preocupat pe sculptor pe parcursul a treisprezece ani, de
la “Prometeu” din 1911 pana la “Inceputul lumii” din
1924 (reluare in bronz lustruit a sculpturii omonime din 1920). Simplitatea
formei de ou este, paradoxal, incarcata de simbolism.
In acest eseu voi analiza opera care inchide ciclul ovoidelor, “Inceputul
lumii” realizata in 1924, in atelierul de la Paris. Forma este simpla,
un ovoid clasic, de bronz, insa ceea ce este deosebit fata de celelate creatii
din acelasi ciclu este faptul ca suprafata este lustruita in asa fel incat actioneaza
ca o oglinda. Astfel, in adancul Inceputului Lumii se oglindeste privitorul,
cu propriul sau univers imediat. Materialul efemer se reflecta in oul simbolic.
Brancusi a realizat aceasta sculptura ca o sculptura dinamica, in sensul ca
ea se schimba cu fiecare miscare ce se petrece in jurul sau. Nu numai oul de
bronz lustruit realizeaza ideea, scopul, ci creeaza un tot cu momentul prezent
care se oglindeste in suprafata sa mereu schimbatoare.
Simbolic, oul devine Oul Primordial din care a luat nastere lumea, sau in conceptia
hermetistilor, viata in forma pura. In mitologia buddista, Buddha, spargand
Oul Cosmic, sparge “coaja nestiintei”. In cazul sculpturii lui Brancusi,
oul devine o oglinda nemuritoare a unui numar infinit de inceputuri, unite prin
acest simbol intr-o singura lume, caci daca din Oul Primordial lumea a luat
nastere o data, in “Inceputul lumii”, lumea se naste neincetat.
Sculptura este prin esenta sa, ceva static, care nu se schimba. Brancusi insa,
prin intreaga sa opera, lupta sa sparga granita dintre miscare si nemiscare,
viata si neinsufletire. Rezultatul acestei lupte este o maniera de sculptura
abstractizata. Piatra devine imateriala. Devine zbor. Bronzul devine Timp si
Nemurire. Se anuleaza deci conceptia clasica despre sculptura, relevand o dimensiune
cu totul noua si neasteptata. “Ceea ce este real -; spunea Brancusi
-; nu este forma exterioara, ci esenta lucrurilor. Pornind de la acest
adevar, nu poti exprima esenta realului imitand suprafata exterioara a lucrurilor”.
In legatura cu tema ovoidului in creatia sculptorului Brancusi, poetul american
Ezra Pound spunea: “(…)trebuie sa retinem faptul ca Brancusi avea
sa realizeze forma pura, libera de orice gravitate terestra, o forma atat de
libera in propria ei viata ca aceea a geometriei analitice. Si dovada ca a reusit
aceasta experienta este ca din orice parte l-ai privi, ovoidul pare viu si gata
da se ridice in spatiu”. “Inceputul lumii” este o forma perfecta,
vie si deci , orice ‘inceput’ care s-ar reflecta in el este perfect,
la fel de viu si desavarsit ca oglinda sa, si, mai mult, este viata pura.
In concluzie, “Inceputul lumii” reprezinta o treapta unica in arta
sculpturii, si anume momentul in care maestrul nu mai lupta importiva timpului,
nu mai cauta in zadar raspunsul marii probleme: cum poti fugi de timp, ci creeaza
impreuna cu acesta. O opera nemuritoare, semnata atat de omul efemer,Brancusi,
cat si de Marele Moment Prezent. In cuvintele sale, “Arta nu face decat
sa inceapa continuu”.
https://www.scriru.com/7/55275641587.php
