d5t18ti
1. Caracterizare
Multa vreme imaginatia a fost definita ca un proces de combinare a imaginatiilor, ceea ce se potriveste numai imaginatiei artistice. Dar procesul creator in stiinta comporta mai multe sinteze in domeniul ideilor, al abstractiunelor. De imaginatie da dovada si coregraful, ea putandu-se observa chiar in comportamentul unor sportivi. Incat azi putem defini imaginatia ca fiind acel proces psihic al carui rezultat il constituie obtinerea unor reacti, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.
Deci nu vorbim de imaginatie doar in pictura sau poezie, ci si inmatamatici sau balet. Chiar si in domeniul afectiv poetii pot aduce un sunet nou. Originalitatea unui poet, sa zicem Marin Sorescu, nu consta numai in metaforele sale, ci si in modul de a trai diferite situatii si evenimente. Intr-un fel au trait iubirea poetii romantici si altfel o simte un poet comtemporan. Ei insufla anumite atitudini care uneori devin o moda.
Dar chiar si in domeniul activitatii organizatorice am putea descifra interventia imaginatie: initiativa constituie o noutate pe planul actiunii. Marii generali au imaginat ingenioase planuri de lupta, cu careb au castigat victorii rasunatoare.
Desi dezvoltarea imaginatiei la un inalt nivel e caracteristica omului, germenii ei pot fi descoperiti si in conduita unor animale suprioare. Iataun exemplu, povestit de un scriitor. Avea un caine de rasa, foarte rasfatat, caruia ii placea sa doarma intrun fotoliu foarte comfortabil. Intr-o zi, venind din alta parte, catelul constata ca stapanul sau sta asezat tocmai in fotoliul sau preferat. Dupa ce se invarte de cateva ori nemultumit, se indreapta spre usa de iesire afara si scanceste pentru a I se da drumul. Scriitorul se scoala si se duce sa o deschida, dar, in acel moment, cainele se repede triumfator si se aseaza la locul sau preferat. Desigur, acest truc a fost rodul imaginatiei sale, n-avea cum sa fi fost invatat.
Creativitatea este o capacitate mai complexa. Ea face posibila crearea de produse reale sau pur mintale, constitund un progres in planul social. Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se obtine cu usurinta, o alta componenta este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si verificari.
Imaginatia, deci si creativitatea, presupun tei insusiri: a) Fluidate -; posibilitatea de a ne imagina in scurt timp un mare numar de imagini, idei, situatii etc. ; sunt oameni care ne surprind prin ceea ce numim in mod obisnuit ca fiind „bogatia” de idei, viziuni, unele complect nastrusnice, dar care noua nu ne-ar putea trece prin minte; b) Plasticitate consta in usurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, cand un procedeu se dovedeste inoperant ; sunt persoane „rigide” care greu renumta la o metoda, desi se vadeste ineficienta ; c) Originalitatea este expresia noutatii, a inovatiei, ea se poate constata, cand vrem sa testam posibilitatiile cuiva, prin raritatea statistica a unui raspuns, a unei idei. Neindoelnic, ne gandim la raritatea a ceva util, altfel ar trebui sa apreciem favorabil bolnavii mintal care au tot felul de idei bizare, absurde.
Fiecare dintre aceste trei insusiri are insemnatatea ei ; caracteristica principala ramane originalitatea, ea garantand valoarea rezultatului muncii creatoare.
2. Rolul si factorii creativitatii
Despre importanta creativitatii nu e nevoie sa spunem multe: toate progresele stiintei, tehnicii si artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare. Desigur exista mai multe trepte de creativitate; C.W. Taylor descrie cinci „planuri” ale creativitatii. a) Creativitatea expresiva se manifesta liber si spontan in desenele sau constructiile copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilizare sauoriginalitate. Este insa un mijloc excelent de a cultiva aptitudinele creatoare ce se vor manifesta ulterior. b) Planul productiv este planul crearii de obiecte, specific muncilor obisnuite. Un olar sau o tesatoare de covoare produc obiecte a caror forma se realizeaza conform unei traditii, unei tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul caruia accede orice om muncitor. c) Planul inventiv este accesibil unei minoritati foarte importante. E vorba de inventatori, acele persoane ce reusesc sa aduca ameliorari partiale unei unelte, unui aparat, unei teorii contraversate. Intr-o tara mare, cum este Japonia, se inregistreaza anual peste 100.000 de brevete de inventii, ceea ce asigura un progres vizibil al productiei. d) Creativitatea inovatoare o gasim la oamenii caracterizati ca fiind „talente”. Ei realizeaza opere a caror originalitate este remarcata cel putin pe plan national. e) Creativitatea emergenta este caracteristica geniului, a omului care aduce schimbari radicale, revolutionare, Intr-un domeniu si a carui personalitate se impune de-a lungul mai multor generatii.
In afara de aceste aspecte, daca nu creativitatea, cel putin imaginatia este necesara fiecarui dintre noi in conditiile vietii obisnuite. O echipade psihologi de la Universitatea Harvard a studiat caracteristicile psihice ale unor muncitori instabili, cei care creaza fluctuatia fortei de munca, aspect stanjenitor pentru managerii intrprinderilor. Sunt acele persoane care azi se angajeaza intr-o fabrica, dar dupa o luna-doua, pleaca in alta parte, dar nici aici nu stau mult s.a.m.d. Examenarea a aratat ca majoritatea lor erau lipsiti de imaginatie, in sensul de a nu fi capabili sa-si imagineze cum de ceilalti vad lucrurile altfel, au alte opinii alte valori. Numim aptitudinea de a te identifica cu o persoana si a vedea lumea cu ochii ei, cu mentalitatea ei -; empatie. Empatia presupune putina imaginatie care insa lipsea muncitorilor amintiti mai sus si de aceea ei aveau numeroase neintelegeri, ducand fie la parasirea institutiei, fie la demiterea lor. Absenta capacitatii empatice ar explica, dupa aceiasi cercetori, si mai multe din divorturi, unii dintre cei casatoriti nefiind capabili de empatie, deci sa-si imagineze alte dorinte, alte interese decat cele personale, ceea ce devine usor sursa de conflict. Iata ca, macar sub aceasta forma, imaginatia este o insusire valoroasa, imprtanta pentro o convetuire armonioasa.
In ce priveste factorii creativitatii, se poate vorbi, mai intai, de aptitudini pentru creatie. Exista anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoastem, care favorizeaza imaginatia, ele creand predispozitii de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totusi e nevoie de interventia mediului, a experientei pentru ca ele sa dea nastere la ceea ce numim talent. Sunt unii ce exagereaza chiar rolul muncii in creatie. De exemplu, Thomas Edison, cunoscutul inventator, sustinea ca geniul este 99% transpiratie si 1% inspiratie. Acest punct de vedere se justifica prin specificul domeniului sau, inventiile de ordin tehnic, deoarece a trebuit sa incerce peste 3.000 de substante pana sa ajunga la cea mai rezistenta la tensiunea din becul elecric (atunci a fost gasit filamentul de carbune). Dar teza lui Edison nu se aplica in cazul lui Mozart, capabil sa scrie o sonata in cateva zile. De munca este nevoie, dar nu chiar in proportia preconizata de renumitul inventator.
Fara indoiala, un al doilea factor care trebuie amintit il constituie experinta, cunostiintele acumulate. Importanta nu este doar cantitatea, bogatia experientei, ci si varietatea ei. Multe descoperiri intr-un domeniu au fost sugerate de solutiile gasite in alta diciplina. Nu intamplator se insista in pedagogie asupra valorii culturii generale.
Se disting doua feluri de experiente: a) o experienta drecta, acumulata prin contactul direct cu fenomenele sau prin discutii personale cu specialistii si b)o experienta indirecta, obtinuta prin lectura de carti ori audierea de expuneri. Prima forma are un mai puternic ecou psihic, ceea ce nu inseamna ca ar fi de neglijat cartile,care ne pun in contact cu mari spirite ce stralucesc de-a lungul multor secole.
Pot fi considerate ca factori interni ai dezvoltarii creativitatii, motivatia si vointa, amintite cand ne-am referit la structura ei. Crestera dorintei, a interesului pentu creatie, ca si a fortei de a birui obstacole are, evident, un rol notabil in sustinerea activitatii creatoare.
In ce priveste rolul inteligentei, situatia e mai putin clara, desi e evident ca in domeniul stiintei prezenta este de netagaduit. In conformitate cu experientele efectuate, relatia dintre inteligenta si creativitate e complexa. S-au aplicat, la un mare numar de subiecti, teste de inteligenta si creativitate. S-au obtinut corelatii semnificative, dar destul de modeste. Analiza rezultatelor a aratat ca printre subiectii cu note ridicate la inteligenta sunt unii avand cote slabe la creativitate.
In schimb, cei cu perforemante ridicate de creativitate aveau la inteligenta cote cel putin mijlocii, de unde concluzia necesitatii sale pentru o creativitate superioara. Totodata reiese ca in anumite tipuri de inteligenta (gandirea critica) nu e implicat si spiritul creativ.
In ultima analiza, societatea are o influienta deosebit de importanta pentru inflorirea spiritiului creativ intr-un domeniu sau altul. In primul rand, intervin cerintele sociale. Stralucita epoca a Renasterii italiene, in domeniul picturii si sculpturii, se explica prin imbogatirea negustorilor, atagand dupa sine cerinta construirii de palate impodobite cu picturi si sculpturi, care a stimulat talentele existand totdeauna intr-un popor; s-au creat scoli iluste permitand ridicare acestor arte pe cele mai inalte culmi. In secolul nostru, dimpotriva, interesele societatii s-au indreptat spre progresul tehnicii, aceasta cunoscand o dezvoltare fara precedent.
Un alt factor determinat in stimulare creativiatii il constituie gradul de dezvoltare a stiintei, tehnicii, artei. De pilda, forta aburului era cunoscutaa inca din antichitate.Existau jucarii ce se miscau datorita presiunii aburului. Apoi zeul Baai Moroen, divinizat in orientul mijlociu, era infetisat printr-o uriasa statuie de bronz. In zilele de sarbatoare se facea un foc mare la baza acestei statui care incepea sa miste din maini si sa scoata un sunet inspaimantator. Preotii stiau ca focul incalzea puternic un recipient cu apa, si aburii apasau pe niste clapete actionind mainele. Dar totul era un secret pazit cu strasnicie. In ce priveste productia materiala, ea era efectuata de sclavi si nu exista nici o preucupare de a le inlesni munca. La inceputul secolului 18-lea, dezvoltindu-se manufactura, a aparut si diviziunea muncii. Prin simplificarea operatiilor efectuate de un muncitor s-a putut contura ideea folosirii fortei aburului pentru miscarea unor mecanisme, executind miscari simple rectilinii ori circulare. De asemenea, Einstein n-ar fi putut formula teoria sa asupra relativitatii daca, in prealabil alti savanti n-ar fi efectuat o serie de experiente al caror rezultat nu se putea explica prin legile mecanice cunoscute atunci.
Exista o puternica influenta directa exercisata de precedetori, de profesori: Socrate l-a influentat pe Platon, Hayden l-a influentat pe Beethoven. Chiar daca ulterior elevul se indeparteaza de modelele initiale, acestea au un rol deosebit in formarea tineretului.
Societatea poate avea si functia de frana in dezvoltarea cunoasterii. Sa ne amintim de persecutiile Inchizitiei si Italia sau de intoleranta stalinista,, impiedicind progresul stiintelor sociale si biologice.
3. Procesele fundamentale ale imaginatiei
Imaginatia este un proces cognitiv-logic complex a unor imaginisi proiecte noi pe baza combinarii si transformarii experientei. Ea presupune trei insusiri:
Fluiditate: posibilatea de peridare intr-un timp scurt a unor numar marede imagini, idei noi;
Plasticitate: usurinta scimbarii opiniei, modului de abordare a problemei in favoarea unei variante mai atractive.
Originalitate, care este o expresie a inovatiei, a neobisnuitului, materializata in decizii, actiuni, comportamente.
Gindirea si imaginatia in rezolvarea problemelor:
Imaginatia, precum gindirea, implica doua procese fundamentale: analiza si sinteza. Analiza realizeaza o descompunere de asociatii obisnuite, ordinare, care prin sinteza sint legate in alt mod, formind imagini noi. Sinteza se realizeaza prin mai multe procedee ale imaginatiei: aglutinare, hiperbolizare sau diminuare, multiplicare sau omisiune, diviziune sau rearanjare, adaptare, substitutie, modificare, schematizare, tipizare, analogie, evidentiere.

Aglutinarea consta in descompunera unor obiecte, fiinte sau fenomene in parti componente, care sintr mai apoi recombinate, dand nastere unor imagini cu aspect neobisnuit -; sfix, centaur, sirena,combina de bucatarie atc.
Multiplicarea consta in marirea numarului de elemente -; balaurul cu teri capete, racheta cosmica cu mai multe trepte, iar omisiunea consta in reducerea lui: ciclopul, bicicleta etc.
Amplificarea duce la modificarea pozitiva a proportiilor -; Setila, Sfarma-Piatra, uriasii, autocamioanele de mare tonaj; la diminuare, la reducerea lor: pitici, minicalculatoare.
Schematizarea consta in inlocuirea unui element sau a obiectului in genere cu scheme generale.
Analogia este un procedeu prezent mai ales in stiinta si tehnica.Structura atomului atomului a fost imaginata similara cu aceea a unui sistem solar. Ch.Darwin a conceput selectia naturala, asemanand-o cu selectia artificiala practicata de secole in agricultura. Primele automobile semanau mult cu o trasura fara cai.In creatie artistica se observa cum compozitiile din tinerete ale lui L. Haydn s.a.m.d. Unii vor sa explice intraga sinteza imaginativa prin analogie, ceea ce este o exagerare, desi neindoelnic, aceea este un procedeu foarte productiv.
4. Formele Imaginatiei a) Cea mai frecventa forma de imaginatie solicitata aproape in fiecare zi si la care se face apel in mod curent in invataminteste imaginatia reproductiva. Ea consta in capacitatea noastra de a ne reprezenta diferite locuri, fenomene, intamplariu numai pe baza unor relatari verbale, fara sprijinul unui material concret, intuitiv. Elevii isi pot imagina foarte bine cum arata tundra pe baza descriilor facute de profesor, chiar dca nu li se prezinta o plansa, precum batalia de la Podul-Inalt poate fi reconstituita mental, fara a avea la dispozitie nici un montaj filmat. Tot in aceasta categorie intra si povestirile inflorate, exagerate, caracteristice unor pescari sau vinatori, in care realitatea este inbogatita substantial cu completari fanteziste.

reproductiva

visarea hipnagogice
Imaginatia imagini
Involuntara hipnopompice

visele creatoare halucnatiile

artistca stiintifica
Preponderent voluntara creatia tehnica

organizatorica
Cea mai importanta forma a imaginatiei este, desigur cea creatoare. Asa cum se observa mai sus, ea se manifesta in diferite feluri, fie in mod involuntar, fiein mod preucumpanitor voluntar. b)Visarea este puternic influentata de dorinte, sentimente;, ne imaginamreusita in actiuni pe care nu indraznim sa le intreprindem. Subalterul viseaza ca isi pune la punct seful abuziv, indragostitultimid se vede facand declaratii pline de curaj etc. Astfel, are un loc compensator. Gandurile, imaginatiile se succed in virtutea legilor asociatiei, dirijate de starile afective. Simtul realitatii intervine prea putin, totul decurge ca romanele de aventuri, in care intamplarile sunt foarte putin verosimile.
Visarea poate constitui totusi un sprijinin activitate cerand eforturi de lunga durata. De exemplu, violonistul nevoitsa faca zilnic cate 6 ore de exercitii, din caremulte sint plictisitoare, se viseaza obtinind mari succese in sali de concerte ale lumii, ceea ce ii sustine munca sa perseverenta. Totusi, daca visarea ocupaunloc prea mare in existentazilnica, se pierde contactul cu realitatea si consumul exagerat de alcool sau droguri. c)Imaginatiile hipnagogice. Denumirea vine de la hipnos (somn) si agogos (a aduce). Sunt imagini care apar in timpul adormirii. Cele hipnopompice (pompos=care intovaraseste) inetrvin la inceputul trezirii din somn. In ambele cazuri, e vorba de simp0le linii, figuri geometrice, stele stralucitoare; mai rar pot aparea figuri umane sau un peisaj. Sunt reprezentari statice sau care se succed fara o legatura intre ele. Nu le consideram reale, si nu participam in nici un fel la producerea lor, care isi are originea in memotie, dar asciatiile sunt provocate de ,,petele entoptice’’, adica de acele fire subtiri, fulgi si siraguri de perle teansparente, puncte mobile (ca niste musculite mici) observabile cand ne uitam la un perete alb. Ele provin din impuritati existente in cristalin ori in corpul sticlos. Sunt fenomene de scurta durata. d)Visele.
Visele din timpul somnului se deosebesc net de imaginile din preajma somnului. Imaginile visului se succed intr-o strinsa legatura, constituinnd,,o avenyura’’ (in cel mai larg sens al cuvintului) la care particiam afectiv, intens. Totodata o consideram reala, fie ca suntem doar spectatori, fie ca suntem actori. La unele populatii primitive de la sfirsitul secolului trecut, oamenii credeau si dupa trezirein realitatea visului. De aceea seful tribului era felicitat de supusi daca visa o vinatoare bogata. Intimplarile din vis au loc, adesea, intr-o lume ireala, neverosimila, chiar absurda, halucinatorie, ca atuncnci cind cineva viseaza cum da din maini si zboara cu usurinta, mirindu-se ca alti oameni nu reusuesc sa faca la fel. Romanele lui F. Kafka transcriu cu fidelitate cosmaruri traite uneori in vis. Asadar, lipseste total controlul realitatii, totul devenind posibil. Nu sunt respectate nici principiile gindirii, de pilda principiul identitatii (intrucit pot visa un urs, dar care, de fapt, este prietenul meu B). Sau se intimpla sa ma visez in miezul unei actiuni, eu fiind totusi spectator. Dupa cum pot fi simultan in doua locuri diferite.
Apoi, visul este profund afectiv, cel ce viseaza traind intens emotii de neliniste, tema ori bucurie. Legile asociatiei sunt atot auternice, de aceea se poate sari de la o scena la alta. Dintr-o data apar alte locuri, alte persoane.
O alta caracteristica este prezenta unor simboluri. Unii cosidera cainele negru, ce apare unepri in vis, ca fiind un dusman, altora le pare ca un sarpe mare... simbolurile pot avea o semnificatie strict individuala. Totusi, in popor, circula parerea ca simbolurile ar avea o semnificatie generala; astfel, circula de secole carticica Cheia Visurilor, dand o singura semnificatie fiecarei imagini: una pentru noroi, alta pentru carne, alta pentru caine etc. In sprijinul unor asemenea pareri vin scrierile lui C. Jung, psiholog si psihiatru elvetian. El a gasit simboluri comune in miturile unor popoare foarte diferite, simbnoluri pe care le-a numit ,,arhetipuri’’, sustinand a fi o mostenire ereditara a tuturor oamenilor, ele aparind si in vise. Avind in vedere ca toti oamenii au deasupra capului soarele si luna, au un tata, mama, frati, toti se tem de tasnete... nu e surprinzator sa gasim in imaginatia tuturor simboluri similare, fara sa fie nevoie sa ne gandim la idei sau imagini innascute.
In cadrul viselor predomina imaginile vizuale (cca 90% din total), dar numai 20% din ele sunt colorate. Cele auditive sunt si ele prezente in 60% din cazuri, dar celelalte, tactile, termice, oflactive apar mult mai rar (cam in propozitie de 10%). Asa cum stim, visele apar in somnul paradoxal (somnul REM) si dureza 20-25% din din timpul total al sopmnului. 15% dintre barbati si 5% dintre femei sustin ca nu viseaza niciodata. De fapt, nu-si amintesc visele, fiindca visele par sa fie indispensabile. Trezite din somnul REM, 80% dintre persoane isi amintesc ce visau; cei treziti in afara perioadei, cu rapide miscari oculare, si care relateaza un vis nu reprezinta decat 7% din total. Desigur, ar putea sa fie amintirea unui vis din perioada REM anteroara. Totusi, somnul lent pare a fi si el intovarasit de vise, dar constind mai mult in reflectii verbale abstracte, cu slaba participare afectiva si avind multe relatii cu stare anterioara de veghe. De aceea aceasta nu impresioneaza si se retin mult mai greu.
Visele pregnate dureza intre 3 si 60 de minute, in medie 20 de minute. Se deruleaza ele mai repede sau mai incet decat evenimentele reale? Ambele situatii sunt cu putiinta. In legatura cu rapiditatea posibila a unui vis e interesanta relatarea unui om de stiinta. Avand mult de lucru, a intarziat la masa de scris; facindu-i-se foame, a aprins o spirtiera si a pus un ou la fiert. Pe cand astepta, a adormit si s-a visat in timpul Revolutiei franceze, participind la lupte in potriva teroarei; are tot felul de aventuri, pana cand e capturat, inchis, are loc o judeacta cu mai multe sedinte, martori, acuzare, este condamnat la moarte, asteapta multa vreme executarea sedintei si, in fine vine ziua decapitarii, este tarat pe esafod si cand actioneazaghilotina, se trezeste. Se repede, scote oul din apa clocotita, si ... oul era inca moale. Deci aventurile sale, care durasera mai mult de un an, se produsera in citeva minute de vis!
2) Ce factori influienteza continutului viselor?
Excitantii externi foate puternici provoaca trezirea. Ceilalti pot influienta visele daca se produc in timpul somnului REM. Experimental, s-a apropiat un fier de fruntea unei persoane care dormea. La trezire, acesta a povestit despre o banda de soferi patrunzind prin efractie intr-o casa, pe care politia i-a prins asupe faptluisi i-a obligat sa restituie banii, punnandu-i cu picioarele pe carbuni aprinsi. In alt caz, s-a picurat putina apa pe fruntea persoanei. In visul ei se vedea in Italia, unde era foarte cald, transpira grozav si, la un restaurant, bea vin alb de Orvieto. La fel si sunetele, zgomotele produse in apropiere pot declansa imagini onirice. Cercetari minutioase au dovedit ca luminile, sunetele intra in continutul viselor numai 10-20% din cazuri. Doar picaturile de apa pe frunte le influientaza in cca 40% din situatii.
Si senzatiile interne provocate de foame, sete, neaerisirea camerei (exces de bioxid de carbon ), oboseala, tulburari circulatorii pot pot conditiona aspecte ale visului.Dement si Wolpert au tinut mai multe persoane fara sa bea lichide timp de 26 de ore. In timpul somnului ele n-au visat bautura, doar 5 din 15 vise au avut o legatura indirecta cu bautura. Totusi, exploratorii ramasi fara hrana si in criza de apa multa vreme au relatat prezenta lor intensa in planul imaginativ, atat in stare de veghe, cat si in somn.
Unele dereglari functionale interne, anunatnd ecloziunea unui aspect patologic, pot sa fie acoperite de stimulii externi in timpul zilei, dar in somn pot influienta visele. Se poate intampla ca o persoana sa viseze ca o persoana s-a imbolnavit si doctorul sa sustina necesitatea unei operatii la ficat, iar peste doua zile persoana in cauza sa aiba intr-adevar o colica biliara. Iata exolicatia unora din visele care se realizeaza.
Uneori, impresiile din ajun pot patrunde in vis. Intr-un experiment s-au prezentat de mai multe ori la tahistoscop niste figuri cacateristice. A doua zi s-a constatat prezenta lor in vise, dar nu in toate cazurile. Oricum, preocuparile din ajun pot sa intre in vis. Unii studenti continua ,,sa invete’’ in vis ceea ce studiauziua. Uneori, continuand reflexiunea, se poate visa solutia unei probleme ramase nerezolvate. Sunt cunoscute cazuri de creatie in timpul somnului. G.Tartini, compozitor preclasic ialian, povestea ca a compus in vis o sonata pe care dimineata a pus-o pe note -; era o snata foarte dificia, botezata de aceea ,, sonata diavolului’’.

Informatii cunoscute noua, dar uitate in timpul zilei, de pilda aceea ce urmeaza sa sosesca o ruda, pot sa se actualizeze in vis: un alt argument pentru cei care sustin caracterul povestitor al visurilor. Cum in timpul somnului gandirea continua sa functioneze, unele ,,prevestiri’’ sunt posibile, dar ele sunt rare, intrucat, asa cum am subliniat, controlul realitatii lipseste.
3)In legatura cu interpetare viselor, exista trei pozitii. Unii considera visul un mod de comunicare cu divinitatea (cu zeii, in antichitate). Visul poate fi o solie sau un avertisment. Chiar si in zilele noastre se atribuie visului un rol profetic. Dupa Aeppli;,, visul ne raspunde unde ne aflam si ne arta drumul optimpe care il avem de parcurs.’’.
A doua pozitie subliniata aspectul fiziologic. K. Leohnard:visul este rezultatul unei disocieri, al unei inhibitii mai profunde a sferei motricitatii, fata de cea senzorio-cognitiva. A treia pozitie este aceea a psihologilor ce sustin ca visul are o serie de semnificatii. Diversi factori pot avea o influenta intimplatoare, dar visul este rezultatul unei intregistari de spirit a celui care doarme.
Partizan al acestei pozitii, S.Freud sustine ca visul este in esenta realizarea unei dorinte. Insa copiii viseaza in mod explicit ceea ce doresc. De exemplu un copil caruia, ducindu-i cirese bunicii, i s-a interzis sa manince din ele, se viseaza mai apoi consumand „multe,multe cirese”. Cum zice proverbul: „Vrabia malai viseaza”. Adultului, spune parintele psihanalizei, avand dorinte interzise, indeosebi de ordin sexual, ele ii apar in forma mascata, simbolica. Dorintele, ideele legate de ele, formeaza continutul latent al visului, dar continutul manifest, forma in care el apare, sunt foarte diferite datorita deformarilor produse de „cenzura”.
Sunt mai multe fenomene care transforma continutul letent, datorita supraeului. Mai intai, are loc o elaborare plastica: gindurile se transforma in imagini, capata „caracter halucinator”. Apoi survine condesare: visul manifestat apare mai redus mai comprimat decit ideile latente. Se elimina unele elemente, altele fuzitionaza: o prsoana are aparenta fizica a lui A, tinuta lui B, dar stiu ca e D. Deplasarea e cel mai imporant fenomen: un element latent este inlocuit prin ceva mai indepartat printr-o aluzie, devenind un simbol. Iata ca un pacient povesteste cum i-a visat pe mai multi membri ai familiei sale stand in jrul unei mese de o forma neobisnuita.Chestionat, el isi aminteste o mobila le fel vazuta cu prilejul unei vizite. In acea familie, raporturile dintr tata si fiu nu erau cordiale. Dar nici felatiile dintre pacient si tatal sau nu erau bune. Tocmai ele au fost simbolizate prin acea masa deosebita.
In fine, o alta modificare profunda poate fi si inversiunea. Se viseaza ceva care inlocuieste inversul sau: „a te catara pe scara” in loc de „a te cobori” ; „caderea in apa” inlocuind „iesirea din apa”. In acest fel, un vis nu mai seamana nicidecum cu ideile latente din care provine, iar dificultatiile de interpretare sunt foarte mari, caci orice fragment poate exprima si opusul sau, orice detaliu poate fi considerat ca exprimind o realitate sau, dimpotriva, contrariul ei.
Freud gaseste solutia pentru interpretarea justa a viselor. El chestioneaza persoana in legatura cu intimplarile din vis, dar interogarea o face dupa metoda sa, „asociatia libera”: subiectul este rugat sa spuna tot cei vine in minte, fara nici o selectie, fara nici o omisiune. In felul acesta, pot apare interpretari care n-ar fi putut fi dedus doar relatarea visului. De exemplu, o doamna povesteste ce a visat. Se afla impreuna cu barbatulei la teatru si constata ca o parte din fotolii sint complet fgoale. Sotul ei povesteste cum Eliza Z. Si logodnicul sau ar fi vrut sa vina si ei la teatru, dar nu gasise decit locuri proast, pe care nu le puteau accepta. Din acccea din ceea ce isi aminteste pacienta, Freud deduce ca visul ei ii exprima regretul de a se fi maritat tanara, fiind totodata si o realizarea dorintei sale de a merge fregvent la teatru.
Marele psihiatru are dreptate in ce priveste necesitatea unor precizari din partea elui ce viseaza -; fara de care e greu sa interpretezi o serie de imagini cu caracter simbolic. Totusi, intrucatva el se contrazice, fiindcavorbeste si de o simbolistca generala -; un fel de cheie a viselor, un cod: cand in vis apar un imparat si o imparatesa, acestea simbolizeaza parintii; copiii, fratii, surorile sint mici animale ; nasterea e legata de vise in care e vorba de apa, fie ca iese din apa, fie ca se scufunda in ea; plecarea cuiva, calatorie inseamna moarte etc. Dar cele mai multe obiecte au o semnificatie erotica. Organul genital masculin ar fi simbolizat prin: bastoane, stalpi, arme ascutite, cutite, pumnale, revolver, robinete, izvoare, creioane, ciocane etc. Organul genital femenin e si el prezent „prin toate obiectelea caror caracteristica consta in aceea ca circumscriu o cavitate”: mine, gropi, vase, lazi, vapo, dulapuri, casa, usa etc.
Argumentele pe care parintele psihanalizei le aduce in sprijhinul a acestei interpretarisunt subrede, bazandu-se pe analogii cu unele mituri sau proverbe. Caracterul lor discutabil e recunoscut cand scrie: „cat despre simbolurile din vise, multe din ele nu le gasim in alte domenii sau nu le regasim, cum ati vazut, decat ici, colo”.
Pana la ufma observamcum Freud, desi vorbeste despre realizarea dorintei in vis, se refera aproape in toate cazurile la preocupari si neimpliniri, dificultati de ordin erotic. In conceptia lui S. Freud dimpotriva, toti baietii traiesc complexul lui Oedip, adica sint indragostiti erotic de mama lor si ostilii tatalui. Dar afectiunea fata de mama nu e dovedita ca fiind de natura sexuala, ci, asa cum observa un elev al lui Freud, A. Adler, ea izvoraste din nevoia de protectie, de securitate a copilului mic.
In afara de aceasta, nu se obsrva preocuparea de a stabili gradele de intesitate a unui impuls care ar putea fi diagnosticat ca prezent. Omama, desi tine foarte mult la copilul ei, se poate enerva foarete tare pentru o comportare obraznica si-i spune cuvinte grele, il ameninta. Dar totul pota fi superfecial, cauzat de o intiplare, fara nici o semnificatie -; ar fi o grasala deci sa tragem concluzia ca ea nu mai tine la fiul sau si il uraste. Or, deseori, micile tensiuni din timpul zilei sunt aplificate in vis. Daca imbraca o forma simbolica, eventual, nu este un motiv sa conchidem ca ar fi foarte puternice si i-ar marca puternic existenta. Daca doamna din exemlu de mai sus a putut avea un moment de regret pentru ca s-a casatorit pre devreme nu inseamna lipsa de afectiune pentrul sotul ei. O asemenea discutie nu se observa in lucrarile lui S. Freud, dar neglijarea ei poate duce la erori foarte grave de diagnostic.
Psihiastrul austriac face o gresala destul de fregventa in stiinta: cand se descopera un fapt important, exista tendinta ca prea multe fenomene sa fie exprimate prin legea ce il ilustreza. Asa au procedat in psihologie I.P.pavlov, E. Thorndike si adeptii scolii gestaltiste. In cazul nostru, pe linga tendinta de a explica intreaga viata psihica prin numai doua impulsuri fundamentale, Freud incearca sa simplifice natura visului, care ar urmari doar numai realizarea unei dorinte. Dar oricine cunoaste visele in care se concretizeaza temerile, si nu dorintele noastre. „atunci, ni se spune, traim teama provocata de cenzura”. Cand cinava viseaza ca i se fura automobilul, nu contrazice nici o norma. Freud nu ezita sa recurga la sofizme pentru a-si sustine dogma, spunand: „pedeapsa este realizarea unei dorinte, a dorintei altei persoane, a aceleia ce executa cenzura”. Asadar, visul este realizarea... dorintei altuia! -; ceea ce e, evident, cu totul altceva decat se formula in teza initiala. Aceste argumente nefiind convingatoare, el precizeaza ca dorinta pe care urmeaza sa o satisfaca visul este dorinta de a dormi. Sigur, exista si asemenea cazuri. Cineva viseaza:suna ceasul dimineata, se scoala, se spala, ia masa..., dar il trezeste sotia aratindu-i ca o dormit inca ½ de ora dupa avertizarea desteptatorului. Aici, intr-adevar, visul i-a prelungit somnul, dar acesta este un caz foerte rar. Fiecare di noi am trait cosmare care ne-au facut sa ne trezim infricosati -; ele ne-au ajutat sa mai dormim, ci dimpotriva.
In concluzie, creatorul psihanalizei are meritul de a fi subliniat caracterul afectiv al visului, aspect esential, chiar daca, pe linga dorinte, el actualizeaza si temeri sau revolte. E probabila si influenta normelor morale care in unele cazuri pot transforma gindurile in simbol. De asemenea, e certa necesitate de a culege informatii de la cel care a visat pentru a clarifica sensul unui vis. In rest, gasim generalizari si exagerari neintemeiate, caracteristice acestui psihiastru.
Simbolurile din vis pot avea si alta explicatie decat cea freudiana. Potrivit vederilor cognitiviste, simbolismul n-ar avea rolul de a masca pulsiuni, ci ar constitui singurul mod pri care se poate exprima complexitatea trairilor afective, care nu pot fi taduse in cuvinte obisnuite, in notiuni. Poetul, pentru a sugera trairile sale inefabile, alege cuvinte rare si foloseste metafore, simboluri neobisnuite. La fel in vis, fara vreo intentie, sentimentele se transforma, se incorporeza in evenimente si imagini simbolice. Visul ar fi singura posibilitate de exprimare a anumitori aspecte obscure ale personalitatii noastre, a unor valori si atitudini in mare parte inconstiente. Gindirea oniricacrestalizata in vise poate servi la o mai buna cunoastere a individului. Explicatia freudiana a simbolurilor si cea cognitivista nu se exclud: in unele cazuri poate fi vorba de mascarea unei dorinte, alteori, doar de o exprimare figurata. Cu certitudine, analiza visurilor poate servi lao mai buna cunoastere a persoanei, dar fara simplismul unui cod imuabil al imaginatiilor, care sa dea unei reprezentari aceiasi semnificatie la toti oamenii. Desigur, psihicul omului e invadat de comunitate, de reprezentari sociale, ceea ce nu inseamna ca multe ditre ele n-ar fi traite intr-un mod specific, personal.
4) Cele mai evidente manifestari ale unui vis le constituie miscarile oculare rapide ce se petrec sub pleoapele inchise. Uneori, corespondenta dintre acestea si continutul visului este evidenta: in cazul unei persone adormite, s-au obsevat 26 de miscari orizontale regulate ale ochilor; trzita, ea a relata ca visa un meci de ping-pong. In multe alte cercetari insa, nu s-au putut stabili asemenea concordante,ceea ce nu e de mirare, fiindca, in divesele scene cu mai multe persoane in miscare, miscarile oculare implicate sint extrem de complexe si foarte greu de gasit corespondente.
In afara miscarilor ale ochilor, sint prezente si alte manifestari. Apar miscari ale articulatiei mainilor, modificari ale ritmului respirator, ale batailor inimii, uneori si modificari ale expresiei faciale. Cateodata se pronunta cuvinte si ciar propozitii, iar spre sfirsitul perioadei de somn se produc miscari ale corpului. In rare cazuri, persoana care doarme se scoala, merge, se poate chiar sui pe acoperis -; e vorba de somnambulism. S-au comis si crime in aceasta stare speciala. Dimineata, somnambululnu-si aminteste nimic.Nu este clar daca el viseaza sau se afla in stare de trezie patologica, eara o constienta clara. Exista oameni care, treji fiind, pot actiona fara constiinta in anumite momente si nu-si pot aminti nimic din cele inttreprinse.
Manifestarile exterioare ale visului ne indreptatesc sa afirmam prezenta imaginilor onirice si la animalele superioare: uneori, cainii indarjiti.
Nu se cunoaste rolul visului, dar ei este necesar. Am aratat ca, impiedicati sa viseze, subiectii se resimt si cresc perioadele somnului paradoxal in noptile ultrioare. Pentru psihiatru, pentru psihologanaliza viselor poate completa informatiile despre pacienti, dar interpretarea lor nu este inca pe deplin clarificata din punct de vedere stiintific. e) Halucinatiile sunt imagini extrem de vii si pe care bolnavii le considera reale. Ei vad persoane, animale, obiecte acoprind parti di ceea ce percep. In afara bolilor, halucinatiile pot fi provocate de anumite substante chimice si de droguri. Un psiholog, folosind o substanta halucinogena, a descris cum a inceput sa vada soareci albastri alergand prin camera. Sunt fenomene rare si anormale. f)Imaginatia preponderent voluntara
De obicei, manualele de psihologie vorbesc despre imaginatia voluntara. Am preferat sa precizam ,,preponderent voluntara’’ deoarece, asa cum vom vedea, inprocesul de creatie intervin totdeauna si asociatii din inconstient.
Vorbim despre imaginatie voluntara in sensul ca persoana isi propune in mod constient sa rezolve o anumita problema foarte dificila ori sa creeze o anumita opera artistica implicand un efort de durata. De altfel, am prezentat vointa si perseverenta ca fiind componente indispensabile creatiei autentice.
Munca de creatie parcurge mai multe etape:
1) Perioada de preparare,cand se aduna informatii, se fac observatii, se delimeteza scopul sau problma, se schiteza o ipoteca sau un proiect general;
2) Incubatiaaste restimpul incercarilor sterile, cand nu se gaseste solutia, condretizarea operi e nesatesfacatoare; incubatia poate dira foarte mult, ani de zile!
3) Iluminarea este momentul fericit cand apare solutia, cand opera e vazuta intr-o lumina mirifica. Acest fenpmen se produce uneori in mod spectaculos: i se spune inspiratie daca artistul traieste opera in mod intens, constient de toate componentele si detaliile ei; in stiinta, se vorbeste de intuinta adica o conoastere sintetica, integrala a demonstratiei care ilucideaza toate aspectele problemei; in aceasta etapa se realizeaza in ritm rapid obiectele urmarite initial ;
4) Verificarea este necesara dupa conceotia initiala, pentru a a elimena eventualele erori sau lacune; artistul isi revezuieste creatia, race retusuri; sant multe cazuri cand mari parti din opera sunt rescrise -; asa facea Lev Tolstoi.
Unii prezinta actul de creatie cu tei fraze: una logica si, o a doua intuitiva sau iluminarea si, a treia, etapa critica. Oricum, momentul culminant este cel al intuitei, inspiratiei, iluminarii.
Despre acest moment de creatie s-a scris mult. H. Poincare, ilustrul matematician de la inceputul secolului nostru, a descris mai multe asemenea fenomene, subliind ca ele i-au aparut in momente de relaxare, cand nu se gindea deloc la problena respectiva. De exemplu, dupa citeva luni de stradanii in legatura cu o tema foarte complexa, neajungind nici la un rezultat, a abandonat-o. Intr-o seara, plecase la opera si, in momentul cand a pus piciorul pe scara trasurii, dintr-o datai-a venit in minte solutia: o diviziune de ansamblu asupra problemei, a organizarii si succesiunii rationamentelor. Intors acasa si transcriind totul pe hartie, si-a dat seama ca rezolvarea e fara cusur.
Evdent, totul nu se pate explica decat prin rolul activ, creator al inconstientului care e continuat prelucrarea facuta in timpul incubatiei. In toate cazurile, se remarca aparitia intuitiei, inspiratiei numai dupa o peroada de efort, de cautari, de munca intensa. Ce es petrece in in inconstient? Unii presupun ca semnificatiile sunt grupate in unitati complexe pe care le numesc ,,matrici’’. Rigiditatea creata de limbaj si de sitemele logice impiedica aparitia unor noi relatii intre ele. In perioada de relaxare s-ar produca un recul spre o mai slba integrare a matricilor si atunci se pot produce conexiuni neobisnuite (dupa Schlanger, jud. 1983). De aici, si tendinele ce se manifesta azi, in preconizatele metode de stimulare a creativitatii, de a realiza conditii pentru o libera manifestare a asociatiilor spontane, nestanjenite de rogorile ratiuni. Desigur, iluminarea e conditionata nu numai de muncapreabila, ci si de intreaga cultura a creatorului, de bagajul sau de cunostiinte si de varietatea lor.
Dar iluminarea nu se produce totdeauna sub aceasta forma spectaculoasa, desea ea are loc treptat, creatorului venindu-i o idee care il face sa progreseze putin. Peste cateva zile, poate face un nou pas inainte s.a.m.d., pana la deplina rezovare a problemei sau conceperea operei in intregime. Din ceea ce se cunoaste, se pare ca exista particularitati: sunt personalitati la care intuitia suvine puternic si global., cum a fost H. Poincare, altele progreseaza treptat- asa era Albert Einstein.
Exista o chestiune insuficient precizata:creativitatea, imaginatia implicata sunt generale, aceleasi in ote domeniile`sau specifice ? Adesea, cecetatorii vorbesc despre ea ca despre o aptitudine generala. E posibil se existe caracteristici de personalitate prezente la multe talente creatoare., asa cum se vorbeste si de o inteligenta generala, al carei nivel, am vazut, nu poate fi confundat cu potentele creatoare. Dar exista si domenii in care anumiteaptitudini speciale sunt indispensabile: matematica, pictura, muzica s.a. In domeniul stiintelor, s-ar putea gasi aptitudini comune (sa spunem cele implicateatat in chimie cat si in fiziologie), dar si aici exista deosebiri ce pot fi importante (cand comparam munca unui fizician atomist si cea a unui specialist in istoria antica). E asevarat ca au existat si talente multiple, cum intilnim la mari genii ca: leonardo da Vinci sau Goethe, insa nu si la Shakspeare sau Raphael,. In ce priveste aptitudinile implicate in cercetarea stiintifica,eforturile efectuate de un elev de liceu pentru a solutiona o problema de fizicaimplica momente de pregatire, de incubatie , dar si asociatii salbvatoarecare vin din memorie, adica din inconstient. Noi cautam o anumita lege,un anumit procedeu pentru a rezolvasituatia problematica. Ea poate sa nu ne vina in minte, sau ne vine altceva, care se dovedeste nefolositor. Prelucrarea efectuata de inconstient duce uneori la sugerarea unei metode , alteori ne orienteza in alta directie, unde gasim ceea ce ne trebuie. Activitatea inconstienta colaboreza indeaproape cu eforturile deliberate, atat in creatia autentica, precum si in rezolvarea unor probleme dificile pentru noi -; desi binecunoscute de specialisti. Incostientul care ne sprijina este , in mare parte, memoria semantica; pe relatiile stabilite de ea, mersul gandurilor este facilitat. E nevoie insa si de o deplasare a punctelor de vedere, o reoganizare a datelor, io serie de analogii si transpuneri. Asadar, gandirea obisnuita nu este cu totul altceva decat reflexiunea solicitata in creatia stiintifica. Gradul de originalitate si intensitatea efortului necesar le distinge, ceea ce constituie o diferenta minora.

5. Dezvoltarea creativitatii
Multa vreme creati a fost considerata apanjul exclusiv al unei minoritati restrinse. Distingand insa mai multe trepte calitative in cereativitate si observind cum si efooturile de gandire obisnuita implica ceva nou, cel putin pentru persoana aflata intr-un impas, satazi nu se mai face o separare neta intre omul obisnuit sicreator. Orice om normal poate realza o imbunatatire in munca sa, o mica inovatie sau inventie. Ca dovada ca, in multe tai, numarul inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor si chiar al sutelor de mii. Pentru a se ajunge la o astfel de performanta, e nevoie de preocupare speciala, de conditii favorabile devvoltarii imaginatiei. Si, intr-adevar, asistam astazi la deschiderea unor ,,cursurii de creativitate’’ si chiar ,, scoli de inventica’’. Ce se poate face deci pentru stimularea creativitatii? Mai intai, trebuie sa fim constienti, si sa combatem anumite piedici in calea manifestarii imaginatiei, creativitatii. Asemenea obstacole exterioare sau interente individului sunt denumite, de obicei, blocaje. a)Blocajele creativitatii
1)Mai intai, sunt amintite blocajele culturare. Conformistul este unul din ele: dorinta oamenilor ca toti cetatenii sa gindesca si sa se poarte la fel. Cei cu idei sau comportari neobisnuite sunt priviti cu suspiciune si chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru asemenea persoane. Apoi, exista in general o neincredere in fantezie si o pretuire exagerata a ratiunii logice, a rationamentelor. Dar, vom vedea cind se va studia gindirea, ca deductiile riguroase nu parmit un progres real decat daca fundamenteza rezultatele unor constructii sau ale unor operatii imaginare. Nici matematica nu poate progresa fara fantezie. Aceasta atitudine sceptica, observata atit la oameni simpli, cat si la cei cultivati, si-ar putea avea originea in existenta unor indivizi cu imaginatie bogata, dar comozi, lenesi, care nici nu-si fac cum trebuie obligatiile serviciului, daramite sa creeze opere de valoare. Cel mult, ei pot distra un grup, la o petrcere.
2) Blocaje metodologice sunt acelea ce rezulta din procedeele de gindire. Asa e cazul rigiditatii algoritmilor anteriori. Se numeste algoritm o succesiune determinata de operatii permitind rezolvarea unei anumite categorii de probleme. Noi sintem obisnuiti sa aplicam intr-o situatie un anume algoritm si, desi nu pare a se potrivi, staruim in a-l aplica, in loc sa icercam altceva. De asemenea, se observa cazuri de fixitate functionala: folosim obiecte si uneltele potrivit functiei lor obuisnuitesi nu ne vine in minte sa le utilizam altfel. Sa dam un exemplu simplu: in timpul razboiului, o grupa de soldati cartiruita intr-o casa parasita dintr-o localitate evacuata de inamic. Acolo ramasera mai multe scaune, dar nu exista nici o masa. Mai multe zile soldatii s-au chinuit sa manince pe brate, pana cand unuia i-a venit ideea sa scoata usa din balamale si, punind-o pe patru scaune, au avut o masa foarte comoda. Aceasta idee a venit foarte tirziu, intrucat pentru noi toti functia usii este de a inchide o incapere si nu de a servi drept o scandura pentru masa. Tot in aceasta categorie de blocaje gasim si critica prematura, evidentiata de Al. Obsborn, unul din promotorii cultivarii creativitatii. Atunci cand ne gandim la solutionarea unei probleme complexe, spune el, sunt momente cand ne vin in monte tot felul de idei. Daca, indata ce apare o sugestie, ne apucam sa discutam ritic valoarea ei, acest act blocheza venirea altor idei in constiinta. Si cum prima sugestie de obicei nu e cea mai buna, ne aflam in impas. Cand imaginatia trece prinr-un moment de efervescenta, sa lasam ideile sa curga -; doar sa le notam. Numai dupa acest izvor de inpiratie seaca, sa trecem la examenul analitic al fiecaruia. Osborn a intitulat acest procedeu brainstorming, ceea ce in traducere literara ar fi „furtuna, asaltul creierului” -; in limba noastra iol caracterizam ca „asaltul de idei” sau „ evaluarea amanata”. Brainstormingul poate fi utilizatsi in munca individula, dar el e cunoscut mai ales printr-o activitate de grup, despre care vom vorbi imediat.

3) In fine, mai exista si blocaje emotive, intrucat, asa cum se stie, factorii afectivi au o influenta importanta:teama de a nu grsi, de a nu se face de ras, poate impiedica pe cineva sa exprime si sa dezvolte un punct de vedere neobisnuit. De asemenea, graba de a accepta prima idee este gresita, fiindca rareori solutia apare de la inceput. Unii se descurajeaza rapid, dat fiind ca munca de creatie, de inovatie este dificila si solicita eforturi de lunga durata. Si tendinta exagerata de a-i intrece pe altii implica evitarea ideiilor prea deosebite si dauneaza procesul de creatie. b)Metode pentru stimularea creativitatii
Aspiratia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte, sa combata blocajele, iar pe de alta, sa favorizeze asociatia cat mai libera a ideilor, utilizand astfel la maximum resursele inconstientului.
1) Una din cele mai populare este brainstormingul despre care am amintit mai sus, dar utilizat in conditiile unei activitati de grup. Iata cum recurge: presupunem ca intr-o fabrica s-a ivit o problema dificila, si s-a hotarit convocarea grupului de brainstormig; se trimite cate o invitatie membrilor in care se specifica problema, ziua, ora si locul intrunirii; persoanele respective au fost alese, mai demult, urmarindu-se sa faca parte din cele mai diverse profesiuni, deci, pe langa ingineri, vor fi un biolog, un zierist, un istoric, un agronom, un fizician s.a., asigurindu-se in acest fel, din capul jocului, o varietate a punctelor de vedere. Acesti specialisti iau act de problema, dar nu o analizeaza in mod special.In ziua stabilita vin, adunati in jurul unei mese, si dupa o luare de contact, incepe sedinta propriu-zisa, condusa de un mediator. De obicei , pe o tabla mare se scriu de obicei cele patru reguli ale braistormingului: „judecata critica este exclusa” ; „cat mai multe idei” ; „dati frau liber imaginatiei” si ultima: „combinarile si ameliorarile sint binevenite”. Exista si un secretar care stenografiaza tot ceea ce se spune. Unul dintre cei de fata incepe prin a debita tot ce-i trece prin minte in relatia cu problema, fara nici o selectie sau procupare de exacitate. Dupa ce el termina, incepe altul, nu se discuta nimic, urmeza al treilea s.a.m.d. La un moment dat ideile abunda, apoi se raresc si in cca 45-60 de minute inspiratia secatuieste, sedinta se incheie, darmediatorul reaminteste participantiilorca, daca ulterior le mai vine vreo idee, sa o comunice telefonic secretarului. Dupa aceea, se aduna specialistii intreprinderii si parcurgind lista, cauta ideea care sugereza o solutie optima. Metoda da adeseori bune rezultate, altfel n-ar mai fi utulizata cu regularitate in interprinderi si in institute.Comunicarea unor idei intr-un grup are avantajul de a sucita asociatii benefice altuia, poate deschide un nou orizont, dand prilejul persoanei sa formuleze pareri care i-ar fi venit in minte daca ar fi lucrat singur. Experiente riguloase au aratatca, lucrand in grup, se produc mai multe idei, se gesesc mai multe solutii, decat daca membrii grupului ar lucra fiecare separeat. Desigur, nu orice problema poate fi abordata in felul arata, mai ales cele care solicita scrisul si, de asemenea, nu in orice fraza, ci doaratinci cand impasul este bine precizat.
2) Tot o metoda asociativa este si sinectica inovata de W. Gordon. Acesta era convins de valoarea psihanalizei si deci de rolul hotarator al inconstientului. Cum, dupa aceasta doctrina, „sinele” se exprima pri metafore, in centrul atentiei se afla stradania de a gasi metafore cu problema prezentata. Si aici, din grup fac parte 6-8 persoane de diferite profesii. Mai intai se face „srainul familiar” adica se clarifica bine dificultatiile problemei. Apoi se transforma „familiarul in ceva strain”, adica se cauta metafore, comparatii, personificari. De pilda, daca se studiaza inbunatatirea unui carburator, cineva isi imagineaza ca este „un plaman cand rar si profund, cand superfecial si repede” ; altcineva invoca „balenacare, dupa o inspiratie puternica, nu mai respira multa vreme” etc. Dupa ce se formuleaza circa 20 de analogii-metafore, aceleasi persoane studiaza impreuna cu specialistii solutionarea optima a problemei, sugerata de una sau alta din metafore. Acesta e partea cea mai dificila si dureaza mai multe ore. Exista si alte metode in care nu se recurge la asociatii libere, dar se stimuleazacreativitatea prin grup.
3) Metoda 6-3-5. Este vorba de impartirea unui adunari in grupuri de 6 persoane, in care fiecare propune trei idei intr-un timp maxim 5 minute. Primul grup discuta problema si, pe o fisa, sint trecute trei idei, fiecare fiind capul unei coloanece se va completa de catre celelalte grupuri. Dupa 5 minute, fisa este trecuta unui alt grup care adauga alte trei idei in coloane, sub celelalte s.a.m.d. pana ce fiecare fisa trece pe la toate grupurile. Conducatorul srange foile, le citeste in fata tuturor si se discuta pentru a se hotari care din propuneri sa fie insusita.
4) Pshilips 6-6. Este tot o metoda menita sa consulte un numar mare de persoane. Aceasta multime segrupeaza in cate 6 persoane, urmand a discuta problema timp de 6 minute. Mai intai, animatorul explica metoda si avantajul ei, apoi expune problema. Se urmareste ca grupurile sa fie cat mai eterogene. Fiecare isi alege un coordonator si se discuta timp de 6 minute. La urma, fiecare grup isi anunta parerea. Urmeza o discutie generala -; dupa care se trage concluzia. In felul acesta, intr-un timp scurt, se consulta opinia multora: 4-5 minute organizarea, 6 minute discutia in colectiv, 2 minute raporteaza rezultatul fiecare ; daca sint 10 grupe = 20 minute. Deci avem circa 30 minute. Discutia finala poate dura 30 de minute, deci in circa o ora se pot rezuma parerile a 60 de pesoane. Cand e vorba de o problema complexa, se pot organiza grupuri de 4 membri, avand la dispozitie 15 minute.
5) Discutia panel. Termenul panel inseamna in engleza ,, jurati’’. Si in acest caz e vorba de participarea unor colectivitati mai mari. Discutia propriu-zisa se desfasoara intr-un grup restrans (,,juratii’’), e format din persoane competente in domeniul respectiv. Ceilalti pot fi zeci de persoane- asculta in tacere ceea ce se discuta. Acestia pot interveni prin biletele transmise ,,juratilor’’. Uneori biletelele sunt de hartie colorata: cele albasre contin intrebari, cele albe-sugestii, cele rosii- pareri personale. Mesajele sunt primite din unul din membrii participanti la dezbatere, care introduce in discutie continutul unui biletel atunci cand se iveste un moment prielnic (i se spune ,,injectorul de mesaje’’ ). Discutia e condusa de un ,,animator’’. La urma, persoanele din sala pot interveni si in mod direct, prin viu grai. In incheiere, animatorul face o sinteza si trage concluzii.
Discutiile panel sunt organizate aprope zilnic de posturile de televiziune. Auditorul (zeci de mii de persoane) urmareste discutia acasa si poate interveni prin telefon. Ceea ce lipseste discutiilor televizate sunt sunt sintezele si concluziile animatorului, totul ramane in aer si cetatenii nu stiu ce sa creada! De altfel, nu sunt discutii urmarind creatia, ci numai informatia. b) Dezvoltarea creativitatii in invatamant
Cata vreme creatia era socotita un privilgiu dobandit ereditar de o minoritate, scoala nu sa ocupat in mod special de acest aspect, desi, e drept, s-au creat ici colo clase speciale pentru supradonati. Decand se arata ca automatele dirijate de calculatoare infaptuiesc toate muncile monotone, stereotipe si deci omului ii revin mai mult sarcini de perfectionare, de innoire, cultivarea gandirii inovatoare a devenit o sarcina importanta a scolilor de masa. Pe langa efortul traditional de educare a gandirii critice, stimularea fanteziei apare si ea ca un obiectiv major. Aceasta implica schimbari importante, atat in mentalitatea profesorilor, cat si in ce priveste metodele de educare si instruire.
In primul rand, trebuie scgimbat climatul, pentru a elimina blocajele culturale si emotive, puternice in scoala din trecut. Se cer relatii distinse, democratice, intre elevi si profesori, ceea ce nu inseamna a cobora statutul social al celor din urma. Apoi, modul de predare trebuie sa solicite pariciparea, initiativa elevilor-e vorba de acele metode active, din pacate prea putin utilizate in scoala romaneasca. In fine, fantezia trebuie si ea apreciata corespunzator, alaturi de temeinicia cunostintelor, de rationamentul riguros si spiritul critic.