Apreciat de unii ca “cel mai mare romancier pe care l-a avut lumea” (Virginia Woolf), iar de altii, ca un “simbol viu al cautarii dupa sensul vietii” (Enciclopedia Britanica, 1999), istoria lui Tolstoi este cronica framantata a omului in cautare dupa absolut. k7y22yf
Nascut intr-o familie nobila, Lev ramane orfan de mic. Matusi binevoitoare se ocupa de cresterea lui. Curand, ca tanar, se arunca din plin in viata salonarda. La 23 de ani, Tolstoi intra in armata si ia parte la Razboiul Crimeii. Obosit de sange si cautand altceva, la 28 de ani, Tolstoi isi da demisia din armata, ca sa porneasca sa colinde Europa… Dupa doi ani, Lev se intoarce de la Paris fara nici o copeica: isi prapadise toti banii la ruleta. Gandindu-se sa inceapa serios viata, Tolstoi se casatoreste cu Sonia, cu care va avea 13 copii. Manat de un talent prodigios, Tolstoi se dedica scrisului. Curand, cele doua romane Razboi si Pace si Ana Karenina, il fac deodata faimos. Viata merge inainte pina cind, la 56 de ani, Tolstoi trece printr-o depresie cumplita. Pentru ce-a trait de fapt? Moartea se apropie, iar el este nepregatit ca un copil. Groaza de moarte mai ales il arunca in cautarea lui Dumnezeu.
Asa gaseste Tolstoi Evanghelia. Sufletul i se lumineaza si se converteste. Dar ceea ce il fixeaza cel mai mult din Evanghelie este tocmai Predica de pe munte.

Predica de pe munte
In predica de pe munte Hristos a cautat sa indrepte ce se stricase printr-o gresita educatie si sa dea ascultatorilor Sai o dreapta conceptie despre Imparatia Sa si despre propriul Sau caracter. Dar El n-a atacat direct ratacirile oamenilor. El a vazut mizeria lumii adusa de pacat, dar nu le-a pus in fata o descriere vie a starii lor de nelegiuire. I-a invatat lucruri nemarginit mai bune decat acelea pe care le cunoscusera. Fara a combate ideile lor despre Imparatia lui Dumnezeu, El le-a facut cunoscut conditiile intrarii in aceasta Imparatie, lasand pe seama lor sa traga concluziile privitoare la natura ei.

Cu un sistem de valori in suflet, Tolstoi isi reneaga romanele si, de aici inainte, este hotarit sa scrie orientat numai spre morala biblica. Datorita faptului ca Tolstoi a avut bunul obicei sa-si tina un jurnal, in care-si nota toate evenimentele si lupta sa launtrica, pana in cele mai mici detalii, suntem in tema cu itinerarul sau spiritual. Idealurile morale din Evanghelie l-au atras ca o flacara, cu toate ca nu reusea sa le aplice in viata. Jurnalul este insa martorul ca Tolstoi s-a straduit sa urmeze literal Predica de pe munte.
Odata, dupa ce a citit porunca pe care Iisus a dat-o tanarului bogat…

Porunca pe care Issus a dat-o tanarului bogat
In Sfinta Evanghelie de astazi scrie ca un tinar oarecare s-a apropiat de Mintuitorul, a ingenuncheat inaintea Lui si I-a zis: Invatatorule bun, ce voi face ca sa dobindesc viata cea vesnica? (Luca 18, 18).
Mintuitorul i-a aratat ca pentru a intra in viata vesnica trebuie sa pazeasca poruncile date de Dumnezeu lui Moise. Tinarul a zis ca toate le-a pazit din tineretile sale. Auzind Mintuitorul aceste cuvinte, a spus: Inca una iti lipseste. Vinde toate cite ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri si vino de-mi urmeaza Mie (Luca 18, 22).
Prin aceste cuvinte Mintuitorul i-a aratat calea cea inalta a desavirsirii care este mai presus de poruncile Legii Vechi. Cu alte cuvinte Mintuitorul i-a spus: "Daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile cele date de Dumnezeu lui Moise. Iar daca voiesti sa fii desavirsit mergi, vinde-ti averile tale si le da saracilor si vino de urmeaza Mie”. Iar el auzind acestea, s-a dus intristat ca avea avere multa. (Luca 18, 23) Vedeti cit de mare piedica in calea mintuirii, si mai ales a desavirsirii, este averea pentru acela care o iubeste si isi lipeste inima de ea? Vedeti pentru care pricina Mintuitorul a zis: Caci cu anevoie va intra bogatul in Imparatia Cerului (Matei 19, 23) si ca mai lesne este sa treaca funia corabiei prin urechile acului, decit bogatul sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Luca 18, 25).

… Tolstoi a decis sa-si elibereze serbii, sa renunte la drepturile de autor si sa-si imparta imensele bogatii. A inceput sa poarte haine taranesti si ciubote facute de el. A inceput sa are campul… Sotia lui, Sonia, vazandu-si siguranta financiara vaporizandu-se, a protestat pana cand Tolstoi i-a facut ceva concesii. Banii castigati din publicarea romanului Inviere, scris la 71 de ani, au fost dati pentru acoperirea cheltuielilor de emigrare a unui grup intreg anabaptist, persecutat de tar.
Redam mai jos un extras din cunoscutul sau roman Invierea, scris in jurul anului 1899 (in traducerea Luciei Demetrius).

"Insusi acel Iisus, al carui nume il pomenise preotul de atatea ori cu glas suierator si-l laudase cu tot felul de vorbe ciudate, acel Iisus a oprit tot ceea ce se facea aici; a oprit nu numai vorbaria aceasta fara rost si vrajitoria pangaritoare de catre preoti-invatatori asupra painii si vinului, dar a oprit in chipul cel mai hotarat ca oamenii sa-i numeasca invatatori pe alti oameni, a oprit rugaciunea in biserici, a poruncit ca fiecare om sa se roage in singuratate, a oprit chiar bisericile, spunand ca El a venit sa le darame si ca trebuie sa te inchizi nu in biserici, ci in duh si in adevar... Nimanui din cei care erau de fata nu-i trecuse prin minte ca tot ce se petrecea aici era cel mai mare blestem si cea mai mare batjocorire a lui Christos insusi, in numele caruia se faceau toate acestea. Nu-i venea nimanui sa creada ca crucea aurita cu medalioane smaltuite in colturi, cu care iesise preotul si pe care o dadea credinciosilor s-o sarute, nu era altceva decat imaginea spanzuratorii pe care patimise Iisus, tocmai pentru ca oprise ceea ce se facea acum aici in numele Lui. Nu-i venea nimanui in minte ca, chiar acesti preoti care-si inchipuie ca mananca trupul si beau sangele Domnului, sub forma painii si a vinului, ii mananca in adevar trupul si-i beau sangele, si aceasta nu in bucatele de paine si in vin, ci prin faptul ca nu numai ca-i inseala pe cei umili, de a caror fiinta s-a patruns Christos, dar ii lipsesc chiar de cel mai mare bine si-i arunca in suferintele cele mai crude, ascunzandu-le oamenilor destainuirea adevarului pe care l-a adus El".

Filozofia lui de non-violenta -; izvorata din Predica de pe munte -; a inspirat puternic si pe Gandhi, si pe Martin Luther King, cititorii lui Tolstoi.
Ca sa fie desavarsit, Tolstoi a renuntat la vanatoare, la fumat si bautura, a devenit vegetarian. Avea “reguli pentru dezvoltarea vointei emotionale; reguli pentru dezvoltarea simtamintelor inalte si reguli pentru reprimarea simtamintelor josnice…” Niciodata n-a renuntat la nici una dintre ele… Toata viata si-a propagat crezul sau care, de-atunci si pina-n viitor, continua sa castige nenumarati entuziasti. Oamenii ii admirau viata impecabila de dinafara…

Si totusi…

In ciuda eforturilor sale sincere, niciodata n-a putut atinge disciplina de sine necesara implinirii desavarsite a regulilor. Prea cinstit cu sine, el nu si-a putut tagadui constiinta care-l tortura. Straduintele arzatoare ale lui Tolstoi spre perfectiune nu i-au adus niciodata pace si bucurie sufleteasca. Toate schemele sale de autoimbunatatire s-au dovedit nule. Pana in ultimele zile, jurnalul sau continua sa puncteze tema neimplinirii. Antagonismul dintre real si ideal l-a macinat cumplit.
“Testul pazirii invataturii lui Hristos se concretizeaza in constiinta esecurilor noastre de a atinge perfectiunea”, scria Tolstoi cu amar. “Cat de mult ne-am apropiat de perfectiune -; nu poate fi evaluat. Tot ce putem vedea este marimea devierilor noastre.”
Atat de dezamagit era de neputinta omeneasca, incat, spre sfirsitul vietii, si-a ascuns pustile, ca sa nu dea curs tentatiei de a se sinucide. In cele din urma, Tolstoi pur si simplu a fugit de acasa. A fugit de faima, de familie, de identitatea lui si de bogatie: insotit doar de fiica lui credincioasa, Alexandra, a murit ca un vagabong intr-o halta de cale ferata, la 82 de ani.
Philip Yancey il considera pe Tolstoi drept “primul autor care a realizat cea mai dificila dintre sarcini: sa-L faca pe Dumnezeu tot atat de atragator si de credibil pe cat e diavolul. Scrierile lui ofera o sursa vezuviana de putere morala. El e cel care mi-a indreptat privirea in sus!”
Si totusi, convulsiile sale spirituale si nefericirea lui marturisesc ca lui Tolstoi i-a lipsit ceva esential. Unul din biografii sai, A.N. Wilson, scrie: “Cu claritate de cristal, Tolstoi a vazut nevrednica sa proprie in lumina idealului lui Dumnezeu. Dar Tolstoi n-a putut face pasul urmator -; acela de a se increde in Harul lui Dumnezeu pentru a depasi incapacitatea sa.” Tolstoi a descoperit cu claritate tinta. Din pacate, indoindu-se de divinitatea lui Iisus,* Tolstoi a ramas pe loc. Religia lui Tolstoi a fost un sistem disperat al legii lipsit de puterea harului.
* Daca, dupa convertirea sa, Tolstoi a fost puternic atasat de ortodoxia rusa, cu timplu s-a dezgustat de institutionalismul lipsit de continut pe care l-a gasit. Indepartindu-se de biserica oficiala, a inceput sa puna la indoiala tot ce venea prin ea, inclusiv intergitatea Bibliei. Facand greseala lui Marcion si Bultmann, scriitorul a hotarit ca Biblia trebuie luata doar ca o carte de morala divina. In cele din urma, Tolstoi s-a indoit de divinitatea lui Iisus, recunoscandu-L doar ca model uman. In consecinta, Tolstoi a fost excomunicat de biserica.

Invierea netrebnicului

Cu numai sapte ani mai in virsta ca Tolstoi, dar fara sa se intilneasca vreodata, un alt mare scriitor rus e consumat de experienta spirituala. Pe cind Tolstoi se lupta ascetic pentru perfectiune, acesta se prabusea periodic in alcoolism si patima jocurilor de noroc. In schimb mesajul lui Dostoievski comunica har si iertare, poate cu o forta tolstoiana.

Fiul unui chirurg pios si caritabil, Feodor Dostoievski ramine si el dublu orfan in adolescenta. Dupa promovarea academiei tehnice militare, ca proaspat sublocotenent, Dostoievski isi da demisia ca sa traiasca din productii literare, spre care se simtea atras. Astfel la 25 de ani, dupa ce a publicat romanul sau "Oameni sarmani", cel mai exigent critic rus in viata a exclamat: "Un nou Gogol este printre noi!". La 26 de ani, indignat de robia iobagilor, Dostoievski se alatura cercului Petrasevski, un grup de socialisti utopici si revolutionari anti-taristi. Dupa numai doi ani, Dostoievski este arestat si condamnat la moarte. In ajunul Craciunului lui 1849, tanarul este dus inaintea plutonului de executie, cu alti 29 de camarazi. Era imbracat doar intr-un halat mortuar, in timp ce afara era un ger cumplit. Treizeci de sicrie aliniate la zid ii asteptau. Timp de jumatate de ora, condamnatii, inghetati fizic si sufleteste, au asistat la slujba de ingropaciune. Apoi primii trei au fost aliniati. "Pustile sus", s-a auzit comanda. Incarcatoarele au pacanit... si, inainte de a se rosti "Foc!", un ofiter gonind pe cal aparu cu un mesaj din partea tarului: "Opriti!" Aratind multa indurare a inaltimii sale, ordinul aducea vestea comutarii pedepsei cu moartea la munca silnica... Experienta aceasta de o intensitate inexprimabila il va marca pentru tot restul vietii. Cativa din condamnati innebunesc. Altii se sting curand dupa aceea. Dostoievski se alege doar cu o epilepsie de care va fi chinuit tot restul vietii.

Pedeapsa inlocuitoare suna astfel: patru ani de munca silnica, urmati de alti sase ani de armata corectionala.

Cand convoiul sosi in Siberia, doua femei din piata ii strecoara in buzunar un Nou Testament. Printre paginile lui, Dostoievski gaseste 25 de ruble. Providenta lui Dumnezeu ma emotioneaza. Pentru Dostoievski, bezna dezolarii este inlaturata acum de izbucnirea de lumina pe care o gaseste in Isus Hristos pe care nu-L cunoscuse. Citeste si reciteste Noul Testament, memorand o buna bucata din el. Acolo in Siberia, Dostoievski se regaseste in rolul fiului risipitor: intr-o tara departata, printre cele mai de jos fapturi, dar amintindu-si de bunatatea Tatalui pe care L-a parasit... Acolo traieste Dostoievski experienta convertirii: se dezice de aroganta intelectualitatii ruse; renunta la ideile sale politice si se dedica din strafundul inimii doar lui Cristos.

La capatul celor zece ani lungi siberieni, Dostoievski se reintoarce in viata petersburgheza cu o credinta de nezguduit: "Daca cineva mi-ar dovedi ca Cristos Se afla in afara adevarului, atunci as prefera sa raman cu Cristos decat cu adevarul."

Curand dupa aceea, in anii 40 ai vietii, Dostoievski porneste sa colinde, ca si Tolstoi, Europa. Aici, atras de ruleta, cunoaste caderi zdrobitoare si ceasuri de amara cainta. Intors in Rusia, Dostoievski se apuca sa scrie romanele sale introspective. Din nefericire, viata lui cunoaste recaderi in alcoolism si blestemate jocuri de noroc. De cite ori scria un roman de succes, simtea ca stabilirea financiara castigata facea actul de creatie inutil. Isi lua toate economiile, se ducea la casino si nu pleca de acolo pana nu pierdea si ultimul banut. O data redevenit sarac, putea din nou sa se aseze la masa de scris. Intr-o lipsa financiara cronica si dependent de creditori nemilosi, Dostoievski se afla intodeauna in urma cu scrisul. In aceasta goana primeste ajutorul nepretuit al tinerei stenografe Ana, care, din compatimire pentru omul cu douazeci si cinci de ani mai in varsta, se dedica scrierii zi si noapte cu succes. La scurt timp se casatoresc. Ca o mingiiere, Ana aduce, pentru ultimii sai 15 ani, ordine financiara si adapostul unui camin crestin.

Toate scrierile sale ulterioare graviteaza in jurul intoarcerii si reintoarcerii la Dumnezeu. Toate culmineaza cu dragostea lui Dumnezeu pentru pacatosul nenorocit, o dragoste care se jertfeste. Cerul incarcat al romanelor lui izbucneste de bucuria mantuirii. Cu timpul, faima lui se extinde pretutindeni, starnind gelozii si aprecieri. Retras si bolnav, la saizeici de ani, chiar de ziua aniversarii casatoriei cu Ana, Dostoievski moare.
Aimee, fiica lui, povesteste: "Ne-a chemat langa pat, ne-a luat minutele (avea patru copii) si ne-a spus: Copii, niciodata sa nu uitati ce va spun acum. Aveti credinta in Dumnezeu si nu va indoiti niciodata de iertarea Lui. Va iubesc mult, dar iubirea mea este nimic in comparatie cu iubirea Lui. Chiar daca vreodata veti ajunge disperati si veti face lucruri urate ca si mine, sa nu va pierdeti niciodata increderea in Dumnezeu. Umiliti-va inaintea Lui ca inaintea unui tata. Implorati-I iertarea, si El se va bucura de pocainta voastra tot asa cum s-a bucurat tatal de intoarcerea fiului risipitor... "

Acesti doi martori strajuiesc drumul cautarilor noastre, cu maini intinse, ca sa nu arate directia. Nici unul nu e calauzita completa, fiecare indicand doar cate o jumatate din impletitura legii cu harul. Luati in parte, fiecare trage spre cate o extrema: fie spre Legalismul sever, fie spre un Har neputincios, care mangiie, dar care nu trasnforma pe pacatos.

Cheia enigmei

Neasteptat pentru teologi, cheia enigmei ne-o procura experienta spirituala a doi autori clasici rusi, Lev n. Tolstoi si Feodor Dostoievski, o experienta chinuita, ce culmineaza cu recunoasterea Evangheliei lui Iisus Hristos. Pentru multi crestini buni, operele lor sunt mai putin cunoscute. Dar, pentru Rusia comunista, ele au fost ca apa in pustie.
In anii ’70, ani de comunism agresiv, scriitorul Malcom Muggeridge era surprins sa auda ca membrii elitei intelectualitatii din URSS experimenteaza o trezire spirituala. Analoti Kuznetov -; pe atunci in exil in Anglia -; le-a explicat ca abia puteai gasi un scriitor, artist sau muzician care sa nu fi fost familiarizat cu marile teme ale crestinismului. Muggeridge se mira cum este posibil asa ceva, cand Biblia fusese cu totul retrasa si era de negasit. Kuznetov i-a explicat: “O data cu Biblia, comunistii au uitat sa suprime si cartile lui Tolstoi si Dostoievski, cele mai eficiente expuneri ale credintei crestine pentru vremurile noastre.”