Lucius Apuleius s-a nascut in Numidia (Africa de Nord) probabil in anul 125. Si-a facut studile in Cartagina si mai cu seama in Atena. Prin numeroasele calatorii, autorul a cautat sa-si sporeasca cunostintele si indeosebi sa-si satisfaca curiozitatile fara margini. Din Grecia a plecat la Roma, unde a profesat avocatura. Mai tarziu s-a inapoiat in Africa, unde s-a casatorit cu o vaduva bogata din Otea. Apuleius cunostea, in afara de limba punica si cele doua limbi internationale de atunci: latina si greaca in care si-a scris lucrarile. Fiind un pasionat cititor, el a dobandit cunostinte vaste in diverse domenii, ceea ce i-a dat posibilitate sa scrie lucrari cu un continut variat. t3x15xb
Cea mai cunoscuta lucrare a lui Apuleius este romanul fantastico-satiric, “Metamorfoze” sau “Magarul de aur” in care autorul intretese o multime de episoade. Romanul are forma unei povestiri la persoana intai, a aventurilor prin care a trecut eroul principal, Lucius, un nobil grec original din corint, care vrea sa cunoasca minunile Tesaliei. In cadrul acestui roman, autorul nareaza minunatul basm al lui “Amor si Psyhe” din care rezulta ca dreptatea triumfa in cele din urma, iar rautatea este aspru pedepsita.
“A fost odata intr-o tara un rege si o regina care aveau trei fete, tustrele de o rara frumusete. Dar oricat de incantatoare erau cele doua mai mari, puteai sa gasesti in graiul omenesc cuvinte de lauda cu care sa le slavesti cum se cuvine, pe cand frumusetea celei mai mici era atat de neobisnuita, atat de minunata, incat nu putea fi exprimata si chiar indestul de laudata din cauza saraciei de cuvinte a graiului omenesc.”
Toti veneau de pretutindeni sa vada aceqasta rara frumusete. Lumea o venera ca pe o zeitate. Venus, zeita frumusetii, fiind data uitarii, cauta sa se razbune. Cheama pe Amor, fiul ei, caruia ii cere sa insufle rivalei sale dragoste pentru un om nedemn, facand-o astfel nenorocita. Intre timp celelalte doua surori se maritasera, Psyhe ramanand necasatorita. Disperat, tatal ei consulta oracolul din Milet, care-i porunceste sa-si lase fiica pe varful unei stanci. Dupa indeplinirea poruncii, Psyhe este luata si lasata de un Zefir pe o pajiste, intr-o vale.
Ea zareste acolo “Nu departe de cursul acestei ape se inalta un palat regesc, construit nu de maini omenesti, ci cu o arta intr-adevar divina. De cum treci pragul acestui palat, simti ca te aflii in locuinta splendida si incantatoare a vreunei divinitati. Intr-adevar, tavanele, imbracate in tablii artistic sculptate in fildes si in lemn de lamai, sunt sustinute de coloane de aur. Toti peretii sunt acoperiti in intregime cu basoreliefuri in argint, reprezentand animale salbatice si domestice care pareau ca se misca si vin spre tine, cand intrai inauntru. Numai un muritor cu un talent cu totul extraordinar, ba chiar un semizeu sau mai curand un zeu, a putut sa dea atata aparenta de viata acestor animale pe o ata de mare suprafata de argint, cu finetea unei arte atat de desavarsite.”
Intrand in palat, o voce o invita sa se bucure in voie de toate bunatatile: de mancaruri delicioase, bauturi alese si de muzica armonioasa. O data cu caderea noptii, Psyhe este vizitata de sotul sau necunoscut care in zorii zile o paraseste. Acelasi lucru petrecandu-se in fiecare noapte.
In acest timp parintii Psihei erau foarte amarati deoarece nu stiau nimic de soarta ficei lor. De aceea cele doua fiice mai mari venisera sa-l consoleze. Cu toate ca sotul ei se opunea, Psyhe cere sa-si vada surorile. El isi da in cele din urma incuvintarea, dar o sfatuieste sa nu se lase induplecata de surorile ei de a cauta sa vada chipul lui. Totodata fagaduieste sa porunceasca Zefirului sa le aduca si pe ele la palat.
Surorile privesc cu uimire, dar si cu mare invidie toata splendoarea palatului. La intrebarea lor despre sot, Psyhe stie sa evite un raspuns precis, spunand ca e tanar si ocupat mereu cu vanatoarea, de aceea nu poate fi vazut in timpul zilei.
Dupa multa staruinta pe langa sotul ei, Psyhe primeste inca de doua ori pe surorile ei mai mari. Acestea o fac sa creada ca sotul ei trebuie sa fie un balaur fioros. Ele ii dau un pumnal naivei Psyhe ca sa-l omoare in timpul noptii. Cand in timpul noptii se apropie de pat cu lampa in mana, vede pe frumosul Amor culcat. “Psyhe ramase incremenita in fata unei privelisti ata de neasteptate; iesita din minti, desfigurata, fara un pic de sange in obraz, sfarsita si tremurand, se prabuseste in genunchi si cauta sa ascunda pumnalul, dar in propria-i inima. Ceea ce ar fi facut desigur, daca fierul de teama unei nelegiuiri ata de mari n-ar fi alunecat din preacutezatoarea ei mana si n-ar fi cazut jos pe pamant. Dar in curand istovita si cu totul lipsita de viata, privind indelung frumusetea acestui chip divin isi vine repede in fire…
Dar in timp ce ea, ametita de atata fericire si cu inima ranita pluteste in nehotarare, lampa pe care o avea in mana, fie din cea mai nelegiuita perfidie, fie din vinovata gelozie, sau fiindca ea insasi ardea de nerabdare sa atinga un trup atat de frumos si sa-l sarute, deodata arunca din focarul luminii sale o picatura de untdelemn fierbinte pe umarul drept al zeului.” Zeul se destepta brusc si fara sa spuna o vorba, zboara indata din ochii ei, dar Psyhe se agata de piciorul drept al zeului, pana cand zleita de puteri isi desprinse mainile si cade pe pamant. Din zbor Amor ii spune ce porunca severa a primit din partea zeitei Venus, dar totodata ii impartaseste si iubirea ei fierbinte.
Mai intai Psyhe se razbuna pe surorile ei, care cautand fiecare sa devina sotia lui Amor, vine pe stanca cunoscuta, insa zefirul nu apare si ele se prabusesc de pe varful stancii in prapastie. In vremea aceasta amor suferea teribil din cauza ranii de la umar. Venus trimite pe Mercur sa rascoleasca pretutindeni ca s-o afle pe Psyhe cu orice pret.
Dupa multe rataciri Psyhe cere ajutor de la Cronos si Iunona, insa fiind refuzate de acestea, se hotaraste sa se prezinte cu oricepret in fata zeitei Venus. Aceastao primeste in mod batjocoritor si porunceste servitoarelor sale, Grija si Intristarea s-o bata cu vergile. Dupa aceasta Venus ii rupe rochia ii smulge rochia si o loveste cu pumnii in cap. Zeita ii da o serie de insarcinari grele.
Prima a fost ca Psyhe sa aleaga pana in seara graunte mici de acelasi soi dintr-o gramada de mai multe soiuri. Psyhe a fost ajutata de furnici. A doua insarcinare deosebit de grea a fost ca tanara sa aduca o urna cu apa. Aceasta apa era pazita de balauri. Cu acest prilej vulturii ii aduc urna. A treia insarcinare a fost ca sa aduca un smoc din lana unor oi salbatice. Si aici Psyhe are norocul de a fi ajutata de sfatul intelept al unei trestii. A patra insarcinare extrem de grea a fost ca Psyhe sa aduca o cutie Proserpinei, pentru ca aceasta sa ii transmita in aceiasi cutie o parte din frumusetea ei.
Disperata tanara vrea sa se arunce din varful unui turn, dar deodata turnul prinse a vorbi, sfatuind-o sa nu faca acest pas gresit si toto acest turn I-a dat indicii cum sa ajunga la Proserpina. Psyhe indeplineste misiunea dar cand iese la lumina zilei din Infern, o curiozitate neclintita ii cuprinde sufletul si hotaraste sa deschida cutia ca sa profite si ea de un strop din frumusetea zeitelor. Deschizand cutia un somn de moarte o copleseste.
Zburand ca vantul Amor, acum fiind vindecat deplin, ajunge la iubita sa, ii sterge de pe fata aburii somnului si-i inchide din nou in cutie, apoi o atinge usor cu una din sagetile sale, fara sa-i faca vreun rau. Dupa sfatul lui Amor, Psyhe duce cutia lui Venus. La rugamintele staruitoare ale lui Amor, Jupiter convoaca adunarea zeilor si tinand cont de dispozitiile legilor si pentru a pune capat vietii dezordonate a lui Amor, anunta solemn casatoria acestuia cu Psyhe. Psyhe devine nemuritoare (dupa ce bea cupa cu ambrozie) si naste o fata care este numita Voluptatea.
Ca si in povestea tuturor popoarelor, eroii principali sunt nevoiti sa indure numeroase suferinte, dar in cele din urma ei biruie toate obstacolele si dreptatea lor triumfa, intocmai ca si in “Harap Alb”. Un alt basm popular ca si cel al lui Psyhe si Amor este “Povestea porcului” scris de Ion Creanga.
Basmul ne spune despre nenorocirea unor oameni batrani care nu aveau nici un copil. Suparata din aceasta cauza baba I-a spus mosului “s-apuce incotro va vedea cu ochii si ce ti-a iesit inainte intai si-ntai, da a fi om, da’ serpe, da’ in sfarsit orice alta jivina a fi, pune-o in traista si ada acasa, vom creste noi cum vom pute, si acela sa fie copilul nostru.” Mosul pleaca si la intoarcere ii aduce babei un porc colbait si mititel. Baba il primeste cu bucurie, il spala si-l creste pana intr-o zi cand porcul prinde a vorbi, spunandu-le tata si mama. Acesta doreste sa-i construiasca imparatului podul de aur si sa se casatoreasca cu fata acestuia.
Porcul indeplineste dorinta imparatului de a-i face un pod mare si o primeste pe fata acestuia. Dupa casatorie porcul isi da jos pielea noaptea, aceasta fiind o asemanare cu Amor deoarece nici acesta nu putea fi vazut ziua. Cele doua tinere din basme comit o greseala identicadeoareceamandoua au ascultat de sfaturile rautacioase ale altora.