v3u3ur
Educatia permanenta reprezinta o directie importanta de evolutie a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, care urmareste valorificarea tuturor dimensiunilor si diformelor educatiei proiectate si realizate pe tot parcursul existentei umane si in orice moment aJ existentei umane.
Definirea educatiei permanente, la nivelul unui concept pedagogic fundamental. presupune delimitarea domeniului de referinta si a semnificatiei sale strategice ( Dave, R.H., sub redactie. , .-).
Ca domeniu de referinta, educatia permanenta implica "intreaga durata de viata a unui individ". Ea vizeaza activitatea de formare-dez\>oltare a personalitatii umane, a-bordata " in totalitate ei", coreland resursele, respectiv:
- stadiile educatiei ( varstele prescolare-scolare-postscolar si psihologice: ciclurile vietii: copilaria-preadolescenfa-adolescenta-tinerefea-maturitatea-batranetea);
- continuturile educatiei ( dimensiunile/laturile educatiei: intelectuala-morala-tehnologica-estetica-fizica);
- formele educatiei ( educatia formala-nonforinala-informala):
- factorii educatiei ( rolul: familiei, comunitatii educationale, institutiilor scolare etc).
Aceasta abordare permite integrarea tuturor resurselor educatiei pe verticala sistemului ( continuitatea intre stadiile educatiei, sustinuta pe lot parcursul existentei umane) si pe orizontala sistemului ( complementaritatea resurselor educatiei, aprofundata la nivelul fiecarui stadiu al educatiei, in orice moment al existentei umane).
Ca semnificatie strategica educatia permanenta poate fi definita la nivel functional-structural-operational, nivel care evidentiaza:
- "scopul sau final" ("a mentine si a imbunatati calitatea vietii");
- "caracterul sau universal ("reprezinta democratizarea educatiei") si dinamic" ("permite adaptarea materialelor si a mijloacelor de invatare la noile conditii impuse de dezvoltare");
- sensul sau managerial ("educatia permanenta este un principiu organizator pentru toate tipurile de educatie").
La nivel functional, educatia permanenta angajeaza trei categorii de functii: functia de adaptare; functia de inovare; functia de corectare.
La nivel structural, educatia permanenta angajeaza doua componente principale, aflate in raporturi de interactiune: componenta generala si componenta profesionala.
La nivel operational, educatia permanenta angajeaza resursele de dezvoltare pe-dagogica/educabilitate ale fiecarei personalitati umane, valorificabile in termeni de oportunitate si de motivatie individuala si sociala.
Educatia permanenta reprezinta astfel simultan:
- un concept pedagogic fundamental, de tip integrator, care inglobeaza toate resursele activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane (stadii, continuturi, forme, factori), valorificabile pe verticala si pe orizontala sistemului educational;
- un concept pedagogic operational care extinde aplicatiile sale "asupra tuturor aspectelor educatiei" ( Thomas, Jean, , .-);
- un principiu pedagogic care sustine organizarea globala a unui sistem educational integral, deschis pentru toate tipurile de educatie;
- o orientare la nivel de politica a educatiei, care urmareste perfectionarea activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane pe toata perioada vietii prin valorificarea deplina a resurselor acesteia de autoinstruire si de autoeducatie.
Principiile educatiei permanente "fundamenteaza organizarea globala a sistemului de invatamant" care angajeaza toate ciclurile vietii, de la faza pregatirii - care promoveaza asimilarea valorilor scolare si extrascolare - lafaza activa - care implica profesionalizarea in regim de mobilitate sociala - pana la faza retragerii - care permite personalitatii asumarea de noi roluri prin continuarea invatarii. La nivel de politica a educatiei pot fi evidentiate urmatoarele principii:
- principiul asigurarii continuitatii in activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane;
- principiul adaptarii programelor scolare si postscolare la cerintele unei societati in continua transformare;
- principiul pregatirii personalitatii, la toate nivelurile sistemului de invatamant, in vederea adaptarii optime la conditii de schimbare rapida;
- principiul mobilizarii si a valorificarii tuturor mijloacelor de informare disponibile in limite institutionale si noninstitutionale;
- principiul corelarii functionale intre obiectivele-continutuhle-formele activitatii de educatie/instruire ( Dictionnaire actuel de l'aducation, , .).
Obiectivele generale ale educatiei permanente au fost definite de Paul Lengrand, in , intr-o "carte-manifest" cu valoare programatica ( Lengrand, Paul, , .): a) crearea structurilor si a metodelor favorabile formarii-dezvoltarii personalitatii umane pe tot parcursul existentei sale;

b) pregatirea personalitatii umane pentru autoinstruire si autoeducatie.
Realizarea acestor obiective generale, solicita o noua politica a educatiei, capabila sa anticipeze "sistemul de invatamant de maine care va fi mai mult decat juxtapunerea a doua parti astazi separate: institutia scolara, pe de o parte, educatia adultilor, pe de alta parte, constituind un singur proces continuu" (Thomas. Jean. .-). Acest proces, care angajeaza o ampla reforma sociala, sustine (re)proiectarea unui sistem e-ducational global, conceput ca "cetate educativa" ( Faure. Edgar si colab., ).
in cadrul unui sistem educational global, fiecare nivel, treapta, disciplina, dimensiune, forma a educatiei presupune elaborarea unor obiective specifice educatiei permanente, operationalizabile in functie de particularitatile fiecarei comunitati educative nationale, teritoriale, locale.
Obiectivele specifice educatiei permanente sunt prezentate in literatura de specialitate la nivelul unor "obiective conventionale impartite in patru grupe" ( Dave, R.H., sub redactie, , .-):
- grupa I: insusirea deprinderilor sociale fundamentale (lectura, calcul matematic/informatic, notiuni elementare pentru mentinerea sanatatii);
- grupa a Ii-a: dezvoltarea capacitatii de adaptare la o societate bazata pe anumite valori fundamentale: pace, democratie, libertate, fericire, eficienta, umanism, solidaritate;
- grupa a IlI-a: cultivarea unor trasaturi de personalitate care asigura "o noua calitate a vietii": stabilitate intrapsihica, vigoare emotionala, "avant tineresc launtric", capacitate de optiune responsabila, angajare sociaala, capacitate de autodepasire/angaja-re personala, insusirea si reinnoirea cunostintelor;
- grupa a IV-a: obiective instrumentale/ "invatarea de a invata". interinvatarea. invatarea autodirijata.
Continutul si metodologia educatiei permanente implica aparitia unor noi modalitati de organizare a sistemului si a procesului de invatamant care intervin la nivel: a) functional-structural: televiziune scolara; universitate prin televiziune; instruire scolara/universitara prin retele informatizate; integrarea activitatilor nonformale in planul de invatamant; universitati populare in mediul urban si rural; programe de perfectionare profesionala intensive etc; b) operational: obiective specifice si concrete care vizeaza: adaptarea la "intrarea" si la "iesirea" intr-o (dintr-o) treapta scolara; continuitatea intre nivelul scolar-postscolar, universitar-postuniversitar; favorizarea saltului de la instruire la autoinstruire, de la educatie la autoeducatie.
Continutul educatiei permanente include "toate elementele intereducationale si chiar extraeducationale" posibile intr-un camp psihosocial din ce in ce mai extins, cu o variabilitate a fenomenelor care solicita multiple abordari interdisciplinare: istorice, antropologice, economice, ecologice, psihologice, sociologice, filosofice ( Dave. R.H., ).
Proiectarea continutului educatiei permanente angajeaza functia pedagogica de integrare si extindere a cunostintelor la nivelul unor structuri:
- informative, intra, inter, transdisiplinare, cu o baza larga de aplicatie, relevanta pe verticala si orizontala sistemului;
- formative, bazate pe corelatia dintre planul intelectual-afectiv-motivational-ac-tional al cunostintelor dobandite;
- operabile, dincolo de sfera disciplinei sau treptei scolare respective:
- deschise, spre diferite forme de invatare socioculturala;
- stimulative, pentru capacitatea de comunicare si de flexibilizare a rezultatelor invatarii, in plan stiintific, moral, tehnologic, estetic, psihofizic.

Metodologia educatiei permanente evidentiaza resursele de actiune ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii valabile pe verticala si pe orizontala sistemului. Aceste resurse valorifica noile mijloace de invatare aparute odata cu dezvoltarea retelelor de instruire prin mass-media si prin calculator, care multiplica posibilitatile de comunicare pedagogica eficienta, diferentiata, individualizata.
Pe verticala sistemului, educatia permanenta asigura deschiderea temporala a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, desfasurata integral pe toata perioada existentei umane.
(Re)dislribuirea echilibrata a continuturilor (intelectuaie-morale-tehnologice-estetice-fizice) si formelor (formala-nonformala-informala) educatiei asigura valorificarea succesiva a resurselor fiecarei varste scolare/postscolare (universitare/postuniversitare) si psihologice dar si prelungirea atitudinii pozitive fata de instruire si autoinstruire, necesara pentru realizarea rolurilor si statutusurilor naturale si sociale indeplinite de personalitatea umana de-a lungul existentei sale.
Literatura de specialitate evidentiaza urmatoarele posibilitati de articulare a resurselor educatiei pe verticala sistemului ( Dave, R.H., sub redactie. . .): a) articulare intre diferite stadii de invatare (prescolar, scolar, postscolar. universitar, postuniversitar, recurent); b) articulare intre diferite trepte si obiecte in cadrul unui stadiu specific; c) articulare intre rolurile asumate de individ ia diferite stadii ale vietii; d) articulare intre diferite aspecte ale dezvoltarii in timp (fizica, morala, intelectuala etc).
Pe orizontala sistemului, educatia permanenta asigura deschiderea spatiala a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, desfasurata integral in orice moment al existentei umane.
(Re)distribuirea echilibrata a continuturilor si a formelor educatiei asigura, in aceasta situatie, valorificarea simultana, intensiva si extensiva, a actiunilor si influentelor posibile la nivel de educatie scolara - educatie extrascolara - familie - comunitate locala - mass-media - loisir etc.
Literatura de specialitate evidentiaza urmatoarele posibilitati de integrare a resurselor educatiei pe orizontala sistemului: a) integrare la nivelul relatiei cu familia, comunitatea locala, societatea in ansamblu, domeniul de activitate, mass-media, factorii de recreere (culturali, sportivi etc); b) integrare la nivelul relatiei intre obiectele de invatamant; c) integrare la nivelul relatiei intre diferite aspecte ale dezvoltarii (fizica, intelectuala, morala etc.) realizabile pe parcursul unui stadiu specific al vietii.
Educatia permanenta, in conditiile societatii contemporane, devine "o tema de meditatie si de actiune" care angajeaza "reflectii teoretice" dar si "sugestii practice", o-perabile la diferite niveluri de reprezentare sociala; educatie pentru toti, educatia parintilor, educatie pentru democratie, educatie pentru perfectionare si recalificare profesionala etc, care stimuleaza chiar proiectarea "unei didactici pentru adulti" ( Urban-czyck, Franciszek, ).
Aceste coordonate confirma stabilitatea unei directii de evolutie a educatiei: "permanenta educatiei permanente". O asemenea directie nu exclude, ci, din contra angajeaza flexibilitatea educatiei permanente, posibila si necesara in termeni de creativitate sociala ( Revista de pedagogie. Educatia permanenta, nr./, .-). - Educatia.
https://www.scriru.com/7/32/61458332622.php