c3s4sn
Alexis de Tocqueville

Primul lucru pe care il putem afirma despre cartea lui Tocqueville este faptul ca, asa cum spune si autorul, ea nu este “o calatorie”, un jurnal de bord, care sa atraga atentia cititorului asupra scriitorului. Autorul nu a descris in paginile ei toate institutiile din Statele Unite. Francois Furet considera ca “Despre democratie in America” este de fapt o “meditatie asupa nobilimii”, pentru ca Tocqueville incurajeaza egalitatea in drepturi, iar nobilimea este acea clasa sociala, care, prin dorinta de a domina, nu permite dezvoltarea acestei noi conceptii.
Cand a plecat in America, Tocqueville era insotit de prietenul sau Kergorlay, iar scopul oficial era acela de a studia sistemul penitenciar din Statele Unite. Dar, asa cum afirma autorul in paginile cartii sale, “acesta a fost doar un pretext, un pasaport, care-mi permitea sa patrund oriunde in SU.”
In aceasta calatorie, tanarul Tocqueville a descoperit “mii de lucruri, dincolo de asteptarile” lui, insa cel mai important si cel mai surprinzator lucru a fost egalitatea de conditii.
De ce a ales Tocqueville tocmai America? Pentru ca aceasta tara este pentru tanarul aristocrat dominat de un spirit sistematic, exemplul unei tari construite si intemeiate tocmai pe negarea nobilimii, iar aceasta noua societate este o experieta democratica pura pentru Tocqueville.
Ii atrage atentia urmarile pe care le produce aceasta egalitate a conditiilor. Acest fapt implica o anumita orientare a spiritului public, o formulare cat mai accesibila a legilor, atrage dupa sine percepte noi ale guvernantilor, iar celor guvernati le formeaza o atitudine fata de superiorii lor, asa cum Tocqueville nu a mai cunoscut-o. Egalitatea aceasta are o mare influenta deopotriva asupra celor care guverneaza si a celor ce sunt guvernati.
Alexis de Tocqueville nu considera statul American un exemplu pentru tarile europene, ci “le ofera doar material de gandire despre acest posibil viitor al lor, pentru a extrage maximum de avantaje si minimum de inconveniente” ale acestui nou sistem de guvernare. America nu constituie pentru Europa un model demn de urmat.
Autorul nu face diferente intre americani si europeni, considerand ca nu exista difernte intre aceste doua grupe, oamenii incercand “aici ca acolo aceleasi pasiuni, care caracterizeaza un spirit democratic: nerabdarea fata de destinul lor, nelinistea in fata promovarii, frica de necunoscut, invidia fata de ceea ce ii depaseste.”
Tocmai aceasta stare de spirit constituie temelia, baza pe care a fost cladita societatea americana, doar ca aceste pasiuni au fost canalizate in legi, moravuri, religie si institutii. Aici este problema statelor europene: cum pot fi oraganizate aceste pasiuni prin legi si moravuri.
Tocqueville explica faptul ca populatia respinge o noua forma de guvernare prin trecutul continentului european. In Europa statele au fost intotdeauna centralizate, aceasta guvernare pe baza monarhiilor fiind mentinuta din generatie in generatie. Spre deosebire de Europa, America nu a avut un trecut in care monarhii erau singurii conducatori, ei faceau legea, valabila desigur, numai pentru supusii lor.
Populatia Lumii Noi nu a fost niciodata supusa, nu a cunoscut jugul monarhului, continentul fiind desoperit foarte recent. Acest teritoriu a fost populat brusc de oameni care vroiau sa scape de aceste conditii, pe care le cunosteau prea bine din Europa. America a cunoscut astfel o dezvoltare brusca si rapida.
Analizand evolutia Europei, dand ca exemplu Franta, Alexis de Tocqueville ajunge la concluzia ca pericolul cel mai mare il constituie reinstaurarea unei puteri centrale, cu adevarat absolute. Autorul considera ca “acesta este pericolul, care trebuie cunoscut pentru a fi evitat.”
Tocqueville mai arata inca o deosebire intre popoarele din Europa si americani: faptul ca in America exista idei si pasiuni democratice, iar in Franta exista pasiuni si idei revolutionare. Cu alte cuvinte “natiunile europene”, continua Tocqueville, “au dobandit o stare sociala democratica, o stare de spirit democratica, dar nu au institutiile corespunzatoare, si implicit nici traditiile politice sau religioase”, care sa echilibreze aceasta balanta.
Ce a vrut Tocqueville de fapt sa spuna este ca, desi Europa are starea de spirit democratica, nu are cum sa o poata organiza in legi si moravuri, asa cum si-ar dori, deoarece aici nu exista institutiile care sunt in America si nici principiile democratice care au stat la baza constitutiei americane.
In Europa “traditiile politice” nu sunt de factura democratica, ci despotica, de aceea ele nu pot sta la baza unui sistem democratic: “…poporul american si-a alcatuit moravuri si legi adaptate acestei stari sociale si culturale, in timp ce popoarele europene au mostenitstate centralizate, care intra in contradictie cu dezvoltarea institutiilor politice sau a moravurilor nationale democratice…”
El mai afirma ca in cazul Americii statul e subordonat societatii, in timp ce in Europa societatea este predata statului.
Pentru a evita pericolul care ameninta Europa, si anume dictatura unui despot, Tocqueville propune o rezolvare: “Trebuie asigurata evolutia legilor si moravurilor batranelor natiuni europene, si, in special a celor din Franta, in armonie cu progresul democratiei… pentru a evita dictatura unui singur om, devenit stapan al statului.”
Tocqueville este un vizionist in sensul ca priveste spre viitorul societatii europene. El este convins ca intr-un final, intr-un fel sau altul, nu va mai exista “nici o forma intermediara intre imperiul democratiei si jugul unui singur om” (se refera desigur la faptul ca nobilimea va pieri) si ca tot se va ajunge la egalitate completa. Atunci “n-ar fi mai bine sa ne lasam nivelati de libertate decat de un despot?”
Revenind la comparatia intre Europa si America, comparatie pe care se bazeaza de fapt intreaga carte, Tocqueville face referire la influenta pe care o are religia asupra oamenilor, fie ei regi sau tarani: “catolicismul determina egalitatea si supunerea spiritelor, protestanismul, in special sub forma sa de secte si de pluralism, le conduce spre egalitate si independenta: religia americana este alcatuita dintr-un ansamblu de crestinisme republicane.”
Ceea ce a urmarit autorul prin aceasta afirmatie a fost ideea ca religia protestanta nu ii priveste pe credinciosi ca pe un tot, ca pe o gloata, fara sa accepte variante noi, nivelandu-i pe toti si limitandu-le privirea la o singura idee, ci accepta mai multe forme ale religiei, dandu-le oamenilor posibilitatea de a alege.
Protestanismul nu respinge anumite conceptii, doar pentru ca nu sunt in concordanta cu ceea ce se stia pana atunci, iar tocmai prin faptul ca oamenii nu sunt obligati sa se supuna unei singure conceptii, ei nu se mai revolta, si nu mai comit nelegiuiri daca au o alta religie. Astfel se obtine o egalitate nu prin supunerea enoriasilor, ci prin faptul ca ei au posibilitatea de a a alege.
In capitolul al X-lea din primul volum, autorul aminteste si de trei “obiecte, care fac parte din poporul american fara a fi democratice” si care-l determina pe scriitor sa numeasca America si “tara celor 3 rase”. Este voba de cele 3 rase care convietuiesc pe acest teritoriu: anglo-americanii, indienii si negrii.
Pe acestia el ii considera “grupuri sociale organizate conform unor principii incompatibile cu democratia care domneste in Uniune.”
Comparand din nou eficienta formei de guvernare europene cu cea amricana, Tocqueville afirma ca atunci “cand inegalitatea este legea obisnuita a unei societati, cele mai profunde inegalitati nu sar in ochi, cand totul este aproximativ la acelasi nivel, cele mai mici inegalitati ranesc. De aceea dorinta de egaliate devine mai greu de potolit pe masura ce egalitatea este mai mare.”
Alexis de Tocqueville nu uita sa mentioneze elementele democratice din America cum ar fi: jurnalistii, despre care el spune ca “nu sunt niste scriitori exceptionali, dar vobesc limba poporului si astfel se fac auziti”, ziarele, alegatorii, care vad in cel pe care-l aleg un justitiar, un avocat gata sa apere atat interesele private ale fiecaruia dintre alegatori cat si pe cele ale intregii tari.
El mai aminteste de dreptul de a-si spune deschis parearea in adunarile congresului, de faptul ca se incearca sa se ajunga la o egalitate intre femei si barbati, amandoua partile fiind indemnate sa ramana in acelasi pas, dar sunt indrumate cu grija pe carari diferite.
Asa cum spune si Tocqueville, aceasta carte nu a fost scrisa pentru a “servi sau combate un partid politic”, ci pentru a oferi o alta perspectiva. Astfel, “in timp ce ele apartidelei se ocupa de ziua de maine”, Tocqueville a “voit sa cugete la viitor”.

Ceea ce mi-a placut la aceasta carte a fost atitudinea pe care Tocqueville o adopta fata de America, adica faptul ca el nu vede in America un model, nu ne ofera aceasta tara ca exemplu spunand “asa trebuie sa faceti”. El ramane impartial desi compara tarile europene cu Statele Unite.
Cu toate acestea pot spune ca aceasta carte nu a fost nicidecum scrisa spre a fi citita, si cu atat mai putin inteleasa, de un elev de 16 ani, fapt care reiese din limbajul pe care il foloseste autorul. Tocqueville nu s-a adresat nicidecum unor adolescenti, ci unor oameni politici, dovada termenii folositi de scriitor.