v6m18mn
Generalizarea haosului si a incertitudinilor, a brambu-relii si a ambiguitatilor s­a infaptuit programatic si cu un scop precis in tara romaneasca. Acolo unde domneste arbitrariul si incoerenta, abuzurile ramin nepedepsite, iar tirania se instaleaza in voie, caci legitimitatea nu­si mai gaseste suportul logic, iar ilegitimitatea devine realitate cotidiana. Poporul nostru a intrat, astfel, pe nesimtite, intr­o epoca a inlocuitorilor : la inceput, ofiterii au fost inlocuiti de tractoristi, politicienii — de ceferisti si pantofari, profesorii universitari — de activisti. Putin mai tirziu, floarea­soarelui a fost inlo-cuita cu soia, benzina cu gazolina, untul cu margarina, cafeaua cu nautul (popular : nechezol), democratia cu democratia populara (sau originala). Intr­un cuvint, malversatiunea se generalizase pe teritoriul Romaniei.
Universitatea timisoreana a fost construita pe un teren agricol care inainte era cultivat cu porumb. Propaganda a facut, la vremea respectiva, mare caz de aceasta mutatie, care, in plan simbolic, prefigura progresul societatii romanesti. Ca o ironie a sortii insa, toate universitatile din tara au ramas legate „ombilical” de… porumb. Caci, odata disparute din peisaj, lanurile erau, fatalmente, regasite de studenti, in fiecare toamna, la „muncile agricole obligatorii”. Imi amintesc foarte bine de umilintele indurate, „la cules de cucuruz”, cind, saptamini in sir, in conditii de munca si de igiena precare, suplineam cu brio taranimea romana, in loc sa ne vedem de treaba noastra in amfiteatre si biblioteci ; trageam din greu si in sila, nu fiindca desconsideram munca taranului, ci pentru ca aceea nu era munca noastra, pentru ca ne simteam manevrati, dispretuiti si pedepsiti, pentru ca gindul si rostul nostru erau, atunci, in alta parte, pentru ca eram degradati si injositi. Pentru ca, furindu­ni­se identitatea, intram in logica suroga-tului. In tot acest timp, taranii, deposedati de pamintul stramosesc, batjocoriti si umiliti la rindu­le in fel si chip, paraseau in masa satele romanesti, stramutindu­se la oras, unde lucrau, fara pofta si spor, in fabrici si uzine, devenind roboti industriali fara voie si oraseni de nevoie. Culesul de cucuruz care, odata, era un prilej de bucurie in lumea rurala s­a transformat in numai citiva ani in truda imbecila, cazna si chin. Din aceasta situatie anormala, nu vedeam alta iesire, decit facind haz de necaz. Imi amintesc de catrenul profesorului Deliu Petroiu, rostit la jubileul de 25 de ani al Facultatii de Filologie :

Pe­atunci din lan, cu auriu­i bumb,
Intra porumbul pina­n facultate.
Azi, lucrurile­s radical schimbate :
Si iese facultatea la porumb…
Un alt soi de „protest”, mai putin literar, mi­a fost dat sa aud la cenaclul „Flacara” condus de Adrian Paunescu. Versificatorul de la Birca avea obiceiul (rar intilnit in acele vremi) de a dialoga spontan cu asistenta. Spectacolul se desfasura intr­o seara de toamna tirzie, la sala „Olimpia”. Un student, venit probabil direct de la practica agricola — contrariat ca, in timp ce el e obligat sa roboteasca patriotic, fiul lui Paunescu face turnee artistice prin tara, protejat de aripa ilustrului parinte —, i­a pus poetului o intrebare incomoda, care suna cam asa : „Tovarase Paunescu, de ce eu sint nevoit sa merg zilnic la cules de porumb, in timp ce fiul dumneavoastra, student ca mine, va insoteste la spectacole prin toata tara ?”. Abil, plin de sine si facind pe disidentul, liderul cenaclistilor tuna in aplauzele salii : „Fiul meu e alaturi de mine, fiindca el crede ca munca agricola nu­i treaba studentilor, nici a elevilor si nici a militarilor, ci e treaba taranului roman !”.
… Treaba taranului roman…
Ce­i drept, si noi credeam la fel, insa noua nu ne­a cerut nimeni parerea, iar egalitatea, cum prea bine se stie, nu­i pentru catei (a spus­o chiar un poet, inaintea lui Paunescu), ci pentru dulai si patrupede domestice de alte dimensiuni… „ponderale”.