''Pour celui qui pense avec la tete la vie est comedie. Pour celui qui pense avec le sentiment, ou qui met ses sentiments dans son travail, c'est une tragedie.''

CAP 1 q9b8bx
Fix in dimineata zilei de 1 ianuarie 1989, in primul an de libertate pentru romani, se nastea intr-una din cele mai instarite familii din Bucuresti, un copil robust si frumos care fu primit cu o bucurie nemasurata de catre parintii sai.
Angela si Mircea, ajunsesera deja la varste destul de inaintate, 40, respectiv 45 de ani cand fura binecuvantati, dupa cum se exprimau ei, cu Noel, copilul mult dorit si peste masura de rasfatat.
Inzestrat cu o inteligenta sclipitoare, la numai trei ani, Noel avea calitati de mic geniu. Invatase sa scrie si sa citeasca, era bilingv, parintii sai avand grija sa comunice cu el si in franceza, dar mai ales, ceea ce parea absolut uimitor, cunostea perfect toate marcile de masini si adora sa fie tinut in brate de catre tatal sau de fiecare data cand acesta conducea. Fericita familie calatorea des in strainatate, indeosebi cu masina, de dragul copilului, si se straduiau sa-i indeplineasca acestuia absolut orice dorinta.
Noel insa nu parea a fi deloc fericit, din contra, se purta si actiona ca un adult aflat in suferinta. Spre deosebire de ceilalti copii, el nu-si petrecea timpul jucandu-se cu masinute de jucarie, ci cu cele adevarate,ascultand motorul sau mesterind pe langa mecanicul familiei.
Baiatul si-a sarbatorit varsta de cinci ani in casa noua, in provincie, intr-un satuc aflat la nu mai mult de 20 de km distanta de Capitala.
Angela dorea ca fiul ei sa copilareasca in mediul rustic, partial nepangarit de nedreptatile cotidiene.

CAP 2

Mediul rural avusese repercursiuni si nu beneficii asupra lui Noel chiar de la inceput, acesta avand o slabiciune pentru cutreieratul padurilor si nu o data disparuse in mod misterios de acasa, ingrijorandu-i pe ai sai. Pe scurt, devenise un mic salbatic si slabiciunea pentru singuratate si rebeliune si-o dezvoltase tocmai pentru ca ura sa fie departe de orasul unde traise in primii ani de viata, un oras aglomerat, pe strazile caruia misunau mii de masini stralucitoare, uimitoare, divine.
Ura cerul plin de stele, casutele mici si nesemnificative din imprejurimi, ura carutele trase de cai in care tatal lui il obliga sa se urce pentru cate-o plimbare zilnica "in natura", ura aerul atat de al dracului de curat si ii era ingrozitor de dor de mirosul teribil de dulce al gazelor de esapament. Singurele lui bucurii erau constituite de cele doua calatorii pe care le faceau de doua ori pe an, obligatoriu, si mai ales din nou obligatoriu, cu masina.
Pana la zece ani fusese stropit de apele Niagarei, mersese pe camile spre Piramide, trecuse pe sub podurile Senei, inotase in Oceanul Indian, calatorise cu Orient Express-ul, mancase carne de balena in Kuwait, hranise porumbeii din piata San Pietro si lista poate continua.
Se putea numi "fiul destinului", privilegiat de soarta, dar putred pana-n maduva oaselor. Pentru ca nimeni nu banuia ca lui Noel ii placea sa tortureze animale si sa chinuie bietii oameni oropsiti de soarta. Cel mai tare il enerva ca la sat nu mai gasise atat de multi cersetori pe care sa-i scuture cu bata de baseball pe care o primise in dar de la bunici si nu mai avea masini pe care sa le zgarie, deoarece erau mai frumoase decat Rolls-Royce-ul si BMW-ul familei.
S-a straduit mult, intr-adevar, dar pana la urma a gasit distractii si la tara. Ce-a mai ras cand a gasit un sarpe mort pe drum si a speriat-o de groaza pe fata vecinului, aruncandu-i-l in fata, sau cand mai avea putin si-l omora pe batranul mecanic pe care l-a prins dormind beat in garaj si a pornit motorul masinii de teren, inchizand apoi toate usile. Ah, daca tatal lui n-ar fi ajuns la timp...
Cert e ca de fiecare data scapa nepedepsit, stiind sa-si gaseasca scuze palpabile si usor digerabile.
Cat despre cele sfinte, Noel nu nutrea nici un strop de respect. Fortat de imprejurari, participa la slujba cu un aer solemn, dand impresia de buna cuviinta si beatitudine sufleteasca dar in gand blama fara rusine atat pe Dumnezeu cat si casa Lui in care se afla. In loc de ruga rostea injuraturi, cu cea mai serioasa expresie pe fata-i frumoasa. Oh, da, era un baiat superb, mandria familiei si a satului intreg.

CAP 3

Gratie unor imprejurari pe cat de tragice pe atat de incantatoare pentru Noel, parintii i s-au stins din viata pe cand avea 11 ani, el ramanand in grija unor bunici batrani, din partea mamei, usor influentabili, usor debili, usor de manipulat.
Dintr-o data devenise stapanul unei averi colosale, de care avea puterea sa dispuna oricand.
Deoarece nu fusese luat in seama de oamenii legii cand a vrut sa-i cumpere, Noel a cedat si si-a luat un sofer, s-a mutat din nou in resedinta unde locuise intaia oara, s-a apucat de fumat, de baut (bineinteles ca se respecta si bea doar bauturi fine) si de citit. Era insetat de cultura, constient de faptul ca forta absoluta o putea dobandi doar prin stiinta si o vasta cultura generala. Sute de carti i-au trecut prin maini, bucuranu-si bunicii si dandu-le iluzia ca renuntase definitiv la caracterul rebel.
Era adevarat ca suprema satisfactie o obtinea doar citind proza sangeroasa, dar nu refuza sa citeasca nici literatura fantastica, de dragoste sau psihologica.
Intr-una in zile, imediat dupa ce terminase "Crima si pedeapsa", a cutreierat prin biblioteca si s-a hotarat sa inceapa "Lolita", o carte "scandaloasa'.
Tentatia fu prea mare ca sa o rateze si se regasi oarecum in perversitatea lui Humbert, desi nu detinea practica sexuala, detinea imaginatie. Implinise 13 ani cand a descoperit romanele Marchizului de Sade, din care a prins aspectul sadic si nu pe cel moralizator.
Prima experienta sexuala a lui Noel a fost virtuala si homosexuala. Comunica pe internet cu un alt baiat, fiul unor prieteni de familie si Razvan, asa il chema, s-a tot laudat cu vasta lui experienta virtuala.
-Daca vrei sa stii, smecherule, am facut-o de zeci de ori cu curve pe chat. Obtii cel mai bun orgasm, doar vorbind porcos. Nici nu e nevoie sa le vezi. Se pricep atat de bine la vorbarie, incat nu mai ai nevoie de altceva.
Si astfel baiatul obtinuse o pretioasa legatura cu o "curva". Razvan avusese dreptate se simtise bine. A doua zi, Noel mai voia o adresa de chat si tot asa. Le-a cunoscut pe Candy, Josephine, Blanche, Marylin, Pisicuta...
Timp de o luna s-a multumit cu distractia virtuala, cu orgasmele provocate de un vocabular cat se poate de murdar. "Femeile" ii spuneau de fiecare data tot ce voia sa auda si declarau ca au varsta stabilita de el. Descoperise ca ii placeau "prospaturile".
Si astfel stabilise intr-o zi o intalnire "pe bune, live" cu una din "fetite", acasa la Razvan, care pretindea ca va organiza o adevarata orgie, profitand de absenta parintilor sai.
Odata ajuns in casa prietenului sau, Noel descoperi ca acesta era cu adevarat singur si dispus sa-i marturiseasca totul. "Totul" reprezenta de fapt inexistenta dulcetelor de fete. Razvan fusese de fapt Candy, Mandy, Sandy si pizda masii de nenorocit!
La inceput oroarea a pus stapanire pe Noel si s-a manifestat trantindu-si prietenul la podea si carandu-i cativa pumni. Dar stand asa, deasupra lui, vazand ca avea ochii plini de teama si simtind mirosul sangelui care ii curgea din buza de jos, Noel fu tentat sa sa-l sarute pe Razvan si sa-si transforme fanteziile in realitate. Dorinta s-a dovedit a fi mai puternica decat ratiunea.

CAP 4

Dupa un timp, cei doi se considerau deja un cuplu, se iubeau, dar in acelasi timp puteau constitui o rusine pentru adevaratii homosexuali din intreaga lume.
Noel isi convinsese iubitul sa se transfere in aceeasi clasa cu el si parintii lui Razvan erau fericiti vazand ca fiul lor se socializa si pentru prima oara stabilise o legatura de prietenie. Nici prin gand nu le trecea cat de primejdioasa era acea legatura.
Baietii invatau impreuna, se inchideau in camera si repetau la...anatomie...mergeau in tabere impreuna, cerand sa imparta intotdeauna singuri aceeasi camera si datorita statului lor social profesorii le permitaeu acest fel de excentritate, chiar daca era in defavoarea celorlalti elevi. La inceput se multumeau sa-si consume "iubirea" pe apucate, rapid, in cine stie ce colt intunecat al vreunei incaperi, departe de a reusi sa savureze pe deplin vinovatele placeri.
Dar, intr-o clipa de singuratate si dor, in mintea lui Noel se nascu o idee stralucita si se decise sa puna in practica ceva ce citise in "Lolita", cartea care ii marcase copilaria si sexualitatea pe deplin. Se hotari sa-si sedeze bunicii oricum peste masura de ruginiti si loviti de furia Alzheimer-ului, pentru a-si putea desfasura in voie pornirile.Cateva saptamani se multumi cu prezenta lui Razvan, dar si-a dat seama ca nu luase contact niciodata cu o fata. Da, el dorea o fata, nu o femeie, dorea sa simta savoarea inocentei. Si dupa ce a simtit-o i-a placut si a vrut din ce in ce mai mult. Aducea "mici nimfete" de cateva ori pe saptamana, in casa unde locuia cu bunicii, sarmanii de ei si le impartea cu Razvan, iubitul lui, jumatatea lui, singurul om la care tinuse vreodata.

CAP 5

Daca pana acum esti surprins, cititorule, stai sa vezi ce va urma. Sa vezi un tanar bogat si destept, scufundandu-se de buna voie ca Lucifer in abisul infernului.
De ce? Te macina intrebarea, nu-i asa? Pentru ca a avut totul si n-a fost nevoit sa lupte niciodata in scopul obtinerii vreunui beneficiu, pentru ca n-a simtit foamea sau frigul, pentru ca noaptea visa ceva si dimineata obtinea negresit acel ceva.
Sunt multi Noel-i pe toate drumurile, in toata lumea, multi care violeaza binele si ucid speranta, multi care pornesc razboaie dar nu lupta, preferand sa-i vada pe altii morti in locul lor.
O, da, lumea asta e o jungla, a dracului de nedreapta. Viata e o curva, batrana si ofilita, insa cere un tarif extrem de ridicat. Cei buni si demni ca sa supravietuiasca sunt nevoiti sa incheie compromisuri, sa-si prostitueze sufletul si sa inoate in marea dezamagirilor pentru a ajunge sus.
Nu mai exista iubire, iubirea nu mai e la moda, nu e "cool" sau "trendy". Femeile sunt simple "pizde" pentru barbati, iar barbatii pentru femei...e suficient de spus ca s-au inventat vibratoarele. Au baterii reincarcabile, sunt fidele, nu au respiratie urat mirositoare si nici burta revarsata, nu te lasa insarcinata, dar mai ales sunt roz si disponibile, vesnic disponibile, la orice ora din zi si din noapte.
Revenind la Noel, care intre timp devenise adolescent...
Ei bine a trebuit sa vada iarasi moartea intrandu-i casa pentru a-i demonstra ca nu se teme de ea. I-au murit si bunicii, lasandu-l la 16 ani singur pe lume, cu un penis in erectie cat Everestul si multa sperma de raspandit.
La inmormantarea fastuoasa a participat la creme de la creme din Bucuresti, toti compatimindu-l pe saracul baiat bogat ce se straduia sa-si rupa o lacrima in coltul ochiului stang.
Putin ii pasa de moartea celor ce l-au iubit si l-au crescut. Murisera, pur si simplu, la fel ca si parintii lui. Moartea...pai nu prea-l afecta. Atata timp cat avea ce sa futa si ce sa traga pe nas il durea in cot de existenta sau nonexistenta celorlalti. Toti in afara de el puteau fi dispensabili.
E bine de stiut ca in euforia prafului alb, cocotat pe-un nor de puf si indus intr-o stare usor melancolica, Noel incepu sa scrie...versuri.

CAP 6

Curand i-au fost si publicate, ba chiar si apreciate. Micul geniu prindea radacini si in societatea mediocra pe care altadata nu dadea doi bani. Odata cu faima obtinuta in urma publicarii volumului de poezii intutulat "Ingeri osteniti", adolescentul incepu sa-si doreasca altceva. Parca statutul de homosexual, ba nu, bisexual, drogat si recent poet, nu-l satisfacea pe deplin.
Din pacate in acea perioada orice urma de inspiratie ii disparuse printre aburii alcoolului, neavand altceva de facut decat sa suporte o Valentine's Day, impopotonat cu flori, inimioare si ciocolata, daruite de Razvan. Deja se plictisise de el...
Deasemenea parea ca iubitul lui prinsese si un aer romantic, sau ceva de genul asta, ca, pe dracu, ii daduse si o suvita din parul lui intr-un saculet rosu.
Imbecilul, de parca i-ar fi legat ceva in afara de un futai bun, dar deja fumat...
Singura modalitate la indemana si decenta de a scapa de Razvan consta intr-o scrisoare de adio, bine redactata, udata si cu cateva lacrimi, la asta se gandise prima oara Noel, dar cum "decenta" nu-l prea caracteriza a inceput sa se gandeasca la o metoda in acelasi timp distractiva de adio.
Astfel ca in dimineata de 15 iunie, ultima zi de scoala, tot liceul a aflat de homosexualitatea lui Razvan, acesta devenind batjocura tuturor. Noel facuse marturisiri socante, fara sa aiba remuscari in prealabil, iar cand Razvan voi sa spuna acelasi lucru si despre el, i-a aratat subtil o punguta cu praf alb. Heroina.
Cunoscandu-i indeaproape slabiciunile si caracterul slab, Noel apela la orice tertip in scopul de a-l infunda pentru totdeauna pe Razvan.
Doua luni mai tarziu, Razvan Vasilescu fu gasit in pivnita casei lui, atarnand spanzurat de candelabru si cu limba iesita oripilant in coltul gurii.
La inmormantare Noel n-a lipsit negresit, distrandu-se din plin pe suferinta indurata de doi parinti ce-si pierdusera singura odrasla.
Ajuns acasa seara a scris chiar si o poezie in cinstea lui Razvan, "Sarmanul imbecil", intitulata sugestiv in urma sentimentelor negative pe care le nutrea fata de mort.
A incercat sa adoarma si, incredibil, n-a reusit. Nu-l deranjau chestii minore, cum ar fi ticaitul ceasului sau picuratul apei, ci i se parea ca aude pasi din mansarda iar viziunile avute in urma drogurilor nu mai erau sublime, incantatoare, devenisera dintr-o data oarecum infricosatoare.
Din fericire starile ciudate pe care le incerca trecusera in mai putin de o saptamana si viata revenise la normal. Noel petrecea sera de seara cu "Lolite" ignorante, manipulante, prea copile.

CAP 7
Cu o luna inainte sa implineasca 17 ani, una din ele, nici nu-i mai stia numele, a aparut la usa lui plangand, aratand mai rau ca niciodata si printre sughituri, i-a dat lui Noel vestea socanta, irefutabila si irevocabila ca va deveni tata.
Cu o expresie pierduta pe fata a invitat-o pe "idioata" inauntru in incercarea de a gasi impreuna o solutie.
Printre istericalele fetei a reusit sa-si impuna punctul de vedere, convingand-o ca cea mai buna solutie pentru binele amandurora ar fi fost un avort.
Chiar in acea dupa-amiaza, o fata insarcinata, in varsta de treisprezece ani intra intr-un "cabinet" improvizat din suburbiile orasului, indrumata de o alta colega mai mare si mai experimentata, cu gandul precis in minte de a "scapa de fetus". Nu stia ca odata cu efectuarea avortului, "macelarul" acela care-si spunea "doctor" avea sa o distruga pe viata, atat emotional, cat si fizic, ea nemaiputand sa aiba alti copii.
Cand a pasit pe usile spitalului in care fusese internata copila cu pricina in urma unei infectii, Noel nu se gandea la nimic altceva decat sa nu-l fi denuntat "curva proasta", dar a iesit usurat din salonul ei, avand asigurarea precisa ca nu avea sa fie dat de gol.

CAP 8
Noel primea invitatii de la editura care ii publicase poeziile si era obligat sa se prezinte la tot felul de evenimente mondene si sa socializeze cu ceilalti desi ii displacea total acel gen de activitate.
Incredibil, dar adevarat scria bine, poate chiar mult mai bine decat un adult, tin sa spun cu experienta, dar as face o uriasa greseala, dat fiind ca lui Noel al nostru tocmai experienta nu-i lipsea.
Tinea discursuri induiosatoare pentru mame si bunici, demne de admiratie pentru adolescenti, castigandu-si cititori din diverse clase sociale.
Se simtea bine stiindu-se apreciat si iubit si avea de gand sa faca absolut orice ca sa-si pastreze reputatia nepatata. Cu drogurile si alcoolul o lasase mai usor, dupa ce a fost intrebat de ce avea ochii injectati si-i tremurau mainile.
Singurul care si-a dat seama de viciile lui, a fost editorul, un ticalos batran si libidinos, dar spre fericirea lui Noel si homosexual, care in schimbul unor mici "favoruri" era dispus sa-si tina pliscul.
Viata continua sa fie ingaduitoare cu micul geniu, pierdut parca printre filele unei carti de cosmar.
Discretia il indemna sa-si satisfaca libidoul apeland numai la profesioniste, respectiv profesionisti si intr-un ritm ametitor, timpul trecea pe langa el, stergand orice urma ce infierase vreodata nisipul desertului numit trecut.

CAP 9

Existau, fireste, pretutindeni in lume artisti saraci, peste masura de talentati, dar limitati din punctul de vedere al recunoasterii. Pe ei nu-i cunostea nimeni, nu exista nimeni care sa le plateasca pentru o opera, ajutandu-i si indemnandu-i sa inceapa o alta maiestuoasa.
Cati dintre ei nu munceau noptile pe branci in scopul de a-si achizitiona unelete de munca, cati Mozart, Picasso sau Eminescu traiesc printre noi, chinuiti de lipsuri, dar creand, incontinuu, clipa de clipa, daruind omenirii toata seva, toata esenta pura a sufletului lor, hranind iubitorii de arta cu insasi suflarea lor. Si ei vor fi recunoscuti dupa moarte, daca si atunci, caci se prea poate ca multe din lucrarile lor sa zaca prin cine stie ce magazie intunecata, inecata in mucegai si impodobita cu panze de paianjen.
Viata e prea cruda pentru unii si mult prea indulgenta pentru altii, dar dupa cum spunea insusi Alphonse de Lamartine, "Geniul are cuibarit in el un principiu de distrugere, de moarte, dupa cum fructele poarta in ele un vierme", ma gandesc ca si noi il vom putea absolvi usor pe Noel de orice vina, toate greselile lui fiind umbrite de frumusetea operei sale.
Cand l-am cunoscut eu pe tanarul Noel, n-as fi banuit de existenta monstrului pe care-l purta in interior si nici ca la scurt timp dupa aceea el se va stinge din viata.
S-a intamplat sa iau contact cu acest poet imediat dupa ce ii murise editorul intr-un accident de masina. Mi-am dat seama imediat de natura problemelor ce le avea dar am ignorat orice urma de prejudecata, incercand sa fiu cat mai obiectiva strict cu privire la poeziile lui.
Nu stiu de ce, dar i-am inspirat incredere si intr-o seara oarecare de ianuarie, cand din cauza zapezii am ramas blocati in birou, el a inceput sa-mi povesteasca intreaga lui viata.
Nu pot sa nu recunosc ca am fost pur si simplu fascinata, nici macar eu care aveam cu vreo 15 ani mai mult decat el nu impartasisem atatea trairi.
Imi amintesc ca am fost uimita la inceput, apoi am incercat si un sentiment de mila, dar Noel s-a retras scarbit din nepriceputa mea imbratisare.

Mi-a spus ca nu suporta duiosia nimanui si ca nu regreta absolut nimic din ceea ce facuse.
A trebuit sa-mi sterg cele cateva lacrimi adunate pentru el, ca sa-si continue relatarile.
Poate ca in naivitatea mea inca mai credeam ca ar mai fi putut sa existe vreun strop de bunatate, captiva sub acea armura a raului cu care clientul meu era invesmantat.
Mai departe am aflat de pasiunea lui pentru masini si de faptul ca cea mai mare realizare si singura clipa in care a fost cu adevarat fericit a fost atunci cand si-a luat carnetul- se intamplase chiar cu vreo doua saptamani in urma-.
Cel mai tare am fost surprinsa cand i-am cunoscut firea demonica si toate atrocitatile la care luase parte. Imi venea incredibil sa cred, cum acest copil-il vazusem dintotdeauna ca pe un copil-care scria atat de minunat...pur si simplu nu puteam sa accept ca in spatele acelor versuri pline de tandrete si iubire se ascundea un poet nebun, care a luat in deradere credinta, viata, iubire. Si-a batut joc atat de natura lui homosexuala cat si de cea heterosexuala.
Sincera sa fiu ma speriasem putin de setea cu care imi povestea totul, de lumina ce-i juca in ochi.
Era aproape de miezul noptii cand si-a ispravit istorisirile si a vrut sa plece din cladire. Am incercat sa-l opresc, amintindu-i de vremea urata de afara, dar staruintele mele au fost in zadar. Nu a plecat insa, pana nu mi-a smuls promisiunea ca voi povesti lumii ce aflasem de la el.
In zorii urmatoarei zile am fost instiintata de moartea lui si am primit "ultimele sale notite", asa mi-a spus ofiterul de politie, care n-a stiut ca ce mi-a inmanat atunci n-a fost o poezie ci epitaful lui Noel. Stia ca o sa moara, poate s-a si sinucis. Nu stiu daca a facut-o din remuscari sau sa-i arate mortii ca e mai puternic decat ea, ca nu se teme de nimic.
O intreaga natiune a plans cu lacrimi de sange la inmormantarea poetului roman. Se credea ca a avut un accident de masina.
Aceasta carte nu ar fi fost scrisa daca Noel nu m-ar fi rugat in acea noapte sa-i dezvalui secretele.
Sunt sigura ca publicarea ei nu-i va curma faima, ci din contra va fi intensificata.
A trecut un an de-atunci, de la moartea lui si oameni inca ii mai pun flori pe mormant. Eu nu i-am dus niciodata, nici macar cand a fost ingropat. N-am vrut sa-l dezamagesc.
Sunt sigura ca sunteti curiosi cum suna epitaful lui Noel. Ei bine, iata:
''Vino, cititorule, de a deplange pe cel ce a facut doar rau,
Pe singurul om care a urat viata motivandu-se ca n-a cerut vreodata sa se nasca
Eu sunt poetul subjugat de ura si stapanit de vicii
Vino sa versi lacrimi pentru un suflet ce a ars inca de la inceput in cele mai cutremuratoare flacari ale iadului.
Aici zace Noel P..."

CAP 10

Ma intreb daca Noel a fost in totalitate vinovat pentru experientele prin care le-a trecut sau pur si simplu traim intr-o societate menita sa denatureze oameni.
Ma minunez, martora fiind la nedreptatile cotidiene, ma minunez, vazndu-i pe cei slabi de inger striviti ca niste furnici sub greutatea gigantilor lumii.
Balanta n-o sa se echilibreze niciodata, unii avand averi colosale si altii straduindu-se fara rost sa se salveze din oceanul saraciei crunte.
Mi-e dor sa vad oameni zambind, bucurandu-se la vederea lucrurilor simple, dar sublime la care iau parte.
Monotonia, durerea, lacrimile au pus stapanire peste noi, oamenii si au starpit tot binele care zacea in noi.
Vinovati sau nu, toti plutim pe aceleasi valuri, ne indreptam inconstienti cu viteza marita spre salvarea numita moarte. Suntem trecatori fara voie pe plaja numita viata, ni se pare mai simplu sa imbratisam uitarea si sa slavim umilinta.
Oricine poate sa fie un Noel, copiii nostri se pot naste Noel-i.
Noel, cel pe care l-am cunoscut eu si-a consumat toate rezervele de bunatate prin scris, chiar daca n-a vrut sa recunoasca niciodata, si dupa ce n-a mai avut nimic de spus, s-a abandonat de buna voie in bratele mortii.
Da, poate ca sufletul i-a ars inca de la inceput in flacariel iadului, dar, oare, cu sufletele noastre nu se intampla la fel?

"Nici un geniu mare, fara amestec de nebunie"
Sfantul Augustin

Aceasta carte este bazata pe imaginatie pura si am infaptuit-o in speranta ca cineva, candva, va lua aminte la morala ascunsa printre randuri si va invata sa iubeasca viata.
Eu, mai presus de toate, nu-mi doresc sa fiu geniu, imi doresc sa fiu om. Cineva, demult, mi-a spus ca geniile n-au fost niciodata fericite deoarece erau vesnic nelinistiti, cautau explicatii elevate pana si in cele mai simple lucruri.
Se presupune ca noi, oamenii normali, avem capacitatea de a descoperi fericirea si implinirea in orice fleac.
Mi-ar placea ca asta sa fie adevarat...