k1p16pn

MODELUL NU TREBUIE SA COBOARE DE PE PIEDESTAL
Suntem in plin sezon de vanatoare. S-a dat liber la tirul din toate directiile si cu indiferent ce arme in directia bunului nume al Statelor
Unite. Ropotele de aplauze care au salutat vreme de trei sferturi de ceas documentarul incununat la Cannes cu Palme d'Or s-au vrut a fi o palma pe obrazul trufasei Americi, vinovata azi, in mintea multora, de toate durerile si pacatele lumii. Am in fata o pagina din penultimul "Monde des livres".
Opt dintre cartile prezentate vestejesc optiuni, atitudini, politici americane si numai una, "Hainele noi ale terorii", de Paul Berman, "merge impotriva curentului, amintind stangii - in special celei europene - ca angajamentul anti-totalitar este o datorie." Autorul deplange orbirea intelectualitatii liberale care, temandu-se sa nu devina complice a
"imperialismului american", se comporta ca un aliat de fapt al terorismului islamic.
Tortura este oricand si oriunde o monstruozitate. Cultura violentei, naucitorul bombardament mediatic avand ca obiectiv banalizarea cruzimii
(pana si un film despre Iisus Christos configurat ca un spectacol de groaza axat pe tortura are succes de casa si, lucru mult mai grav, primeste acolada bisericii catolice), tind sa coboare pragul tolerantei la aceasta monstruozitate, s-o prefaca intr-un spectacol acceptabil, ba chiar pretuit.
Practicarea ei de catre militari americani si mai ales indiciile despre probabila vinovatie a esaloanelor de comanda a declansat insa, pe buna dreptate, o reactie de oroare fara precedent. Adaugandu-se consternarii pe care o provocasera dezvaluirile despre seria de dezinformari, greseli de strategie si de tactica si alte gafe care au dus la actualul impas din Irak, reportajele cu prizonieri schingiuiti au contrazis pana la desfiintare imaginea incetatenita, aceea a unei Americi-pavaza infailibila impotriva atentatelor la libertatile si drepturile omului: ea pare, pentru moment, sa fi sarit de partea cealalta a prapastiei dintre lumea binelui si "Imperiul raului" (sintagma pusa in circulatie chiar de presedintele Statelor Unite).
Ma intreb insa daca nu cumva americanii ar trebui sa fie mandri de severitatea reactiei de condamnare: la urma urmei, ea nu este decat reversul si totodata cea mai peremptorie confirmare a increderii celorlalti in valoarea principiilor declarate si considerate a fi respectate de tara lor.
Episodul abaterii de la ele a fost receptat ca un eveniment tragic, proportiile lui au fost - in mod in buna parte tendentios, dar nu fara de temei - exagerate, ajungandu-se pana la punerea in paranteza a tot ce au reprezentat si reprezinta, au facut si fac cu adevarat Statele Unite pentru libertate, pentru democratie si securitate. Cea mai periculoasa consecinta a acestei perceptii deviate este distragerea atentiei de la nevoia de a lupta fara preget, in mod inteligent si coordonat, impotriva morbului care ameninta civilizatia intregii omeniri: terorismul. In fond, cei care au tras in jos America, facand-o sa fie privita ca o societate fara norme morale si fara respect pentru drepturile omului si-au asumat riscul de a estompa linia de demarcatie, de a permite "tovarasilor de drum" noi-vechi sa utilizeze noul vocabular orwellian in care teroristul poarta titlul onorabil de combatant, masacrarea civililor este numita lupta de eliberare, executarea criminalilor in masa este infierata ca asasinat, iar marea putere in masura sa gestioneze jugularea terorismului a ajuns sa aiba nume rau.
In acest moment de confuzie (gestionat cu abilitate de cei interesati), o carte ca "The American Dream", de Dan Rather (William Morrow 2002), poate indeplini functia de a le aminti neamericanilor, dar si (mai ales) americanilor o parte dintre trasaturile care i-au determinat pe atat de multi sa priveasca spre tara lor ca spre un model demn de a fi urmat.
Notorietatea lui Dan Rather s-a construit in decursul celor peste patruzeci de ani in care a fost vazut fara intrerupere pe ecranele postului de televiziune CBS si a realizat performante reportericesti comparabile cu acelea ale marilor lui predecesori Ed Murrow si Walter Cronkite. Este prezentatorul si directorul celei mai importante emisiuni de stiri, "CBS
Evening News" si corespondent al emisiunii "60 Minutes", a transmis de la fata locului si a comentat mai toate evenimentele fierbinti din ultimele decenii ale secolului XX, i-a intervievat pe principalii actori de pe scena politica mondiala, a acumulat toate onorurile care se pot acorda unui ziarist, iar universitatea din Texas frecventata candva de el a dat numele lui cladirii in care functioneaza facultatea de jurnalism si de comunicatii.
Colaboreaza la radio, la ziare si la reviste si si-a folosit experienta pentru a scrie o seama de carti de succes. Este descris de obicei ca foarte ambitios, foarte darz si sigur de sine si totodata ca "omul cel mai harnic din presa de televiziune". Nefiind calitatile pe care le admir cu precadere la confrati, marturisesc ca mi s-a intamplat sa colportez unele observatii nu tocmai binevoitoare despre prestatiile lui. In cartea mea "Lumea din ziare", de exemplu, citam aprobator o diatriba a lui referitoare la o posibila decadere a postului CBS, dar reluam, in continuare, cateva informatii mai putin flatante. In 1987, avand in buzunar un contract pe zece ani cu salariul pe atunci record de doua milioane doua sute de mii de dolari anual, isi permitea sa protesteze intr-un interviu acordat ziarului "The New
York Times" impotriva reducerii drastice a bugetului Stirilor CBS: "Fara a mai vorbi de existenta sfaramata a unor colegi valorosi, preocuparea noastra este: cum o sa continuam? Vom reusi sa dam reportaje si analize temeinice cu mijloace atat de sever reduse? Vom putea sa ne facem meseria in cea mai buna traditie a acestei institutii, in traditia lui Edward D. Murrow, a lui
Walter Cronkite, a lui Eric Sevareid? Suntem decisi sa nu permitem noii conduceri sa ne impinga spre o tragica transformare de la Murrow la mediocritate."
Fapt este ca Stirile CBS faceau uneori obiectul unor reflectii ironice in presa americana. Doua carti publicate in 1988, anul in care CBS implinea 60 de ani de existenta, treceau in revista, printre altele, cateva dintre ispravile superstarului Dan Rather. In plina emisiune directa a avut o disputa total neprotocolara cu vice-presedintele de atunci al Statelor
Unite, George Bush-tatal. Infuriandu-se pentru ca o transmisie sportiva dura prea mult, a parasit studioul, lasand ecranul alb timp de sase minute, act de indisciplina fara precedent in istoria televiziunii. A fost acuzat de insinuari nefondate si de calomnii atunci cand a pus sub semnul intrebarii moartea lui William Casey, fost director al CIA si din nou atunci cand l-a invinuit pe ziaristul Charles Glass ca si-ar fi inscenat singur rapirea in
Liban. Extraprofesional a avut unele accidente bizare: la Chicago, in timp ce se afla intr-un taxi in mers, le-a strigat trecatorilor sa-l salveze, deoarece a fost rapit de sofer, la San Francisco a fost amenintat cu moartea de un necunoscut care s-a tinut dupa el pana la New York, la New York a fost atacat pe strada de doi barbati.
De atunci nu mai citisem nimic de sau despre el. Cartea prezentata aici nu si-ar fi putut gasi un autor mai potrivit. Ideia "visului american" este afirmatia ii apartine lui Dan Rather - "chiar mai veche decat natiunea si decat cuvintele care i-au dat numele" si "una dintre cele mai puternice idei din istoria infaptuirilor umane". Tonul este emfatic inca din prefata. Dan
Rather nu evita nici expresiile bombastice nici accentele melodramatice, isi proclama cu patos mandria de a fi american si postuleaza specificitatea, mai bine zis unicitatea visului american: "Merita sa ne amintim cat de diferita a fost nasterea natiunii noastre de tot ce cunoscuse inainte omenirea.
Departe de a ne cauta obarsia scrutand negura vremilor pana la batalii legendare si regi pe jumatate uitati, putem stabili exact momentul nasterii noastre. Statele Unite ale Americii au luat fiinta printr-un act de vointa atunci cand primul Parinte Intemeietor si-a pus pana inmuiata in cerneala pe
Declaratia de Independenta. Visul american? El este cel care a facut ca noi sa existam. Este un adevar care nu poate fi subliniat indeajuns. Am fost prima natiune de pe glob fondata pe un ideal."
Aici intervine insa o nuantare: idealul care calauzise viitoarea natiune inca din anii formarii ei "a fost compromis prin modul de redactare a
Constitutiei. Dincolo de forta ei si de insufletitoarele ei indemnuri la legalitate universala, aceasta i-a lasat pe afro-americani in lanturi, iar pe femei fara emancipare. Viziunea care a atras milioane de imigranti intr-o tara unde exista posibilitatea unei vieti mai bune pastrase insa unghiul mort care a facut cu putinta masacrarea si dispersarea natiunilor americane bastinase - la ele acasa pe acest continent cu multa vreme inainte ca vreun american sa-si fi imaginat existenta lui. Este locul sa precizam ca primele visuri americane au fost visurile lor."
Dan Rather declara ca inca din prima copilarie a crezut in visul american, si l-a insusit, s-a straduit sa-l infaptuiasca. Baiatul muncitorului cu sapa dintr-un orasel al "Americii profunde" asculta, in anii celui de-al doilea razboi mondial, radio reportajele transmise de Edward R. Murrow din Londra pisata de bombele Blitzkrieg-ului. Cu douazeci de ani mai tarziu avea sa-l intalneasca personal la New York pe eroul lui de altadata, ba chiar sa se pomeneasca pasind pe urmele lui. "Visul american - afirma el - ma tine sub vraja lui pentru ca am fost binecuvantat sa traiesc propria mea versiune a acestui vis."
Dupa ce viata i-a adus tot ce visase vreodata si tot ce nici macar nu indraznise sa viseze, s-a intrebat cum stau lucrurile la inceputul mileniului al treilea, daca visul american mai este de actualitate, ce reprezinta el pentru noile generatii si daca oamenii mai reusesc sa-l transforme in realitate. A cautat raspunsuri cu mijloacele profesiunii lui: a initiat o serie de interviuri cu americani de pe tot cuprinsul tarii care corespundeau profilului: isi dorisera din toata inima sa atinga un tel, izbutisera si erau dispusi sa-si spuna povestea. Incepand din toamna anului
1999, programul CBC Evening News a prezentat regulat astfel de destine implinite. Rubrica a fost mentinuta vreme de peste un an. Simultan, Dan
Rather introducea si in comentariul lui radiofonic zilnic "fragmente de vis american".
Cele doua tipuri de emisiuni au adus in prim plan personalitati si destine care meritau sa fie cunoscute. Dan Rather tine la marile avantaje ale mediilor de informare care, atunci cand potentialul lor este folosit cu abilitate, combina sunete, imagini si cuvinte pentru a oferi un contact aproape nemijlocit cu subiectul. Dandu-si insa seama ca nici la televiziune nici la radio nu dispunea de timpul necesar pentru nuante si pentru analiza, pentru prezentarea contextului si pentru identificarea punctelor de interferenta intre aspiratiile individuale si anumite tendinte permanente ale societatii americane, a simtit nevoia de a merge mai departe: a scris o carte in care n-a reluat decat una singura dintre biografiile popularizate anterior.
Se perinda prin paginile ei cateva zeci de figuri interesante, neasemenea ca varsta, rasa, orizont intelectual si mai cu seama aspiratii. Visul este mereu altul. Pentru unii, factorul motor a fost aspiratia spre libertate.
Altii au fost manati de dorinta de a se imbogati sau de a-si schimba statutul social, de devotamentul fata de familie si de ambitii transferate asupra copiilor sau de nazuinta de a fi de folos semenilor. Dreptul constitutional la cautarea fericirii constituie, pentru o seama de americani, principalul scop al vietii. Nu putini sunt cei ce alearga dupa celebritate. Exista si categoria celor motivati de nevoia de a inova, de a introduce schimbari, gata sa duca mai departe, in conditii radical diferite, o opera de pionierat specific americana. Inainte pe scara sociala, inapoi la natura, impreuna pentru drepturile tuturor, de unul singur pentru propria glorie, cat mai aproape de traditii, cat mai departe de conditiile de viata precare ale inaintasilor, rapida integrare in Lumea Noua pentru cei veniti recent de din alte tari, bine definita diferentiere apta sa dezvolte constiinta specificitatii de grup pentru cei ce nu se simt in largul lor in
Melting pot, adica in furnalul in care s-au contopit energii si particularisme - toate orientarile si toate optiunile pot fi generatoarele visurilor pe care Dan Rather le inroleaza - uneori abuziv - sub steagul
Americii.
Impartirea pe capitole este viciata de o inevitabila doza de arbitrar.
Majoritatea protagonistilor ar fi la locul lor si pe alte pagini, visele nu sunt de-aici-pana-acolo si cei cu adevarat dotati pentru a visa cu ochii deschisi si pentru a-si urma cu indiferent ce pret visul nu alearga mai niciodata dupa un singur iepure. Cea mai buna exemplificare a non-singularitatii viselor o ofera chiar Dan Rather, care incepe aproape fiecare capitol printr-un scurt episod din propria sa viata. Odata ce aspiratiile lui si ale parintilor lui isi gasesc incadrare in felurite ipostaze ale visului american, este evident ca si altii ar avea dreptul la astfel de preumblari printre capitole. E totusi de inteles incercarea - in general reusita - de a sistematiza cat de cat amplul material adunat. Mai discutabila, ba chiar de-a dreptul falsa, mi se pare a fi premiza unicitatii visului american. Referindu-se la pretuirea acordata de parintii sai oameni prea putin scoliti - educatiei fiului lor, "primul din familie care avea sa absolve un colegiu", el scrie urmatoarea fraza stupefianta: "Nu erau singuri in aceasta privinta, caci educatia a fost din totdeauna in centrul experientei americane - o trasatura unica", adica manifestata exclusiv in cadrul acestei experiente. Chiar asa sa fie? Nu mai exista societati pentru care educatia reprezinta o componenta centrala a "experientei"? Si, la urma urmei, este oare visul american in sine un fenomen fara corespondent in alte colturi de lume? Nu cumva valurile de imigranti, asa dar caramizile din care s-a edificat America, au plecat la drum tocmai pentru ca aveau un vis cu toate caracteristicile sus-zisului vis american?
Poate ca diferenta specifica trebuie cautata la etajul la care visul se transforma in viata, vis american fiind considerat numai visul cu sanse certe de reusita. Unul dintre punctele forte ale cartii explica si demonstreaza insa ca, pentru fiecare american care si-a implinit visul sau cel de de toate zilele, exista alte sute, alte mii de cazuri similare fara epilog fericit.