p7n8nf
Intr­o tara normala, in care democratia functioneaza si legea se respecta, saracia e consecinta fireasca a lenei, a incompetentei si a incorectitudinii, a lipsei de vointa si de talent. Numai intr­o societate anormala, bogatia este sistematic corolarul ilegalitatilor, fie ca acestea se numesc coruptie, trafic de influenta, delapidare, jaf, fie simplu : furt. Sloganul „sarac, dar cinstit” este cea mai absurda expresie electorala din cite am auzit vreodata, fiindca induce ideea ca omul traieste intr­o societate in care saracia este efectul direct al onestitatii cetatenilor ei. Si cind cel ce recurge la slogan e chiar el fauritorul acestei rinduieli, alegatorii trag invatamintele necesare. Si­l sanctioneaza prompt ! In urma cu citeva luni bune, puterea politica s­a schimbat in Romania. Schimbarea a trezit multe sperante, dar ele incep, din pacate, sa se naruie una cite una. Nu m­as mira deloc ca, peste alti doi, trei ani, sloganul acesta sa fie auzit din nou, de data asta din gura noii puteri, pentru a­si pune esecurile pe seama… cinstei. Sloganul va fi insa, in mod sigur, tot falimentar !
Gospodarul instarit al satelor romanesti a fost bote-zat, cu o vorba otomana, chiabur, imediat dupa razboi, cind anormalitatea a inlocuit normalitatea. In satul unde mi­am petrecut copilaria, i­am cunoscut pe toti chiaburii. Nu stiu cum va fi fost prin alte parti, dar in satul meu toti erau respectabili, chiar personalitati ale obstii, iar daca aveau, ca tot omul, unele pacate, acestea tineau de psihologia lor personala, si nu de statutul lor social. Imi amintesc de un anume Chebeleu, rostit in partile locului articulat, caci era bine individualizat. Parea a fi un inginer agronom al comunei, de la care puteai afla, ca dintr­o enciclopedie agricola, orice informatie in legatura cu munca pamintului. Iar el o furniza prompt, oricui i­o cerea. Cu un anumit orgoliu, e drept, dar si cu bucuria si generozitatea bunului simt innascut, fara emfaza ori ostentatie. Un alt chiabur, Drauceanu, vecinul bunicilor mei, era cel mai harnic om din sat ; trudea cot la cot cu zilierii sai, stimulindu­i prin puterea exemplului personal. Ori de cite ori vreun lucra-tor ii facea o treaba de mintuiala sau se lasa pe tinjala, el nu recurgea la sloganuri falimentare provocindu­l „la intrecere tovaraseasca”, ci il admonesta pentru aceasta vina, spre hazul celorlalti, pe unul din familia sa, acolo prezent. Originala pedagogie indrepta ca prin minune naravurile rele.
Am citit undeva ca in Japonia bintuie o boala care are adesea urmari fatale : nemaiputindu­se opri din lucru, cel in cauza isi da obstescul sfirsit. Gindul m­a dus pe data la vecinul bunicilor mei. El suferea, cred, de aceasta maladie, care, la un moment dat, prezenta simptoamele unei epidemii in toata tara romaneasca. Nu trebuie sa ne ingrijoram prea tare insa : prin profilaxia stiintifica, aplicata glorios de catre partidul unic, maladia a fost complet eradicata de pe teritoriul national. O data cu „lichidarea chiaburimii ca clasa” (sic !).
Credinta ca munca este izvorul prosperitatii a disparut din mintile romanilor, in pofida arhicunoscutelor sloga-nuri si lozinci, pretutindeni clamate, precum : „munca l­a creat pe om”, „educatia prin munca si pentru munca” si altele de soiul acesta. Toti eram de acord ca „munca innobileaza”, dar toti intelegeam ca noua societate nu mai avea nevoie de nobili ! Astfel, incet­incet, chiaburii „s­au mintuit” cu totul de pe meleagurile romanesti, ca si vocabula otomana, iar noi am ramas… „saraci, dar cinstiti”.
Multumim pentru mintuire ! Pe turceste : aferim !