RELIGIA EGIPTULUI u7r11ro
De-a lungul istoriei Egiptului, pe care am evocat-o, am vazut oameni — indeosebi faraoni — actionand, intervenind in probleme de razboi sau de stat: am trait neintelegerile ivite din cauza succesiunii; si cu ajutorul multor texte, am inceput sa patrundem in mentalitatea egipteana, sa-i descifram obiceiurile si modul de viata.
Chiar daca am abordat destul de putin problema religiei — in afara epocii amarniene, — ne-am dat seama ca zeii sunt totdeauna prezenti in Egipt si sunt deseori celebrati, invocati, aducandu-li-se multumiri. Hatsepsut intreprinde o expeditie in tara din Punt, pen¬tru a se conforma unui oracol al lui Amon; Ramses 11, in toiul bataliei de la Kades, il implora pe „parintele" sau Amon sa nu-l paraseasca; daca apar tulburari in cele Doua Tari. si slujirea zeilor este neglijata, Egiptul trebuie sa se astepte la evenimente grave. Civilizatia egipteana este o civilizatie eminamente religioasa, in trei milenii, si chiar mai mult, ea a ramas riguros devotata credintelor sale si practicilor lor, in ciuda vicisitudinilor istorice. Egip¬teanul integra viata curenta in viata religioasa: zeii erau alaturi de el, de la nastere pana la moarte si dincolo de moarte.
ZEII nainte de a studia religia Egiptului, se cuvine sa avertizam cititorul. El va trebui sa uite to¬tul: sa se uite pe sine, sa uite de credinta sa., de filozofia sa si de metodele sale de gandire. El patrunde aici intr-o lume complet ^ straina de gandirea occidentala actuala, urmasa, in mare parte, a umanismului greco-latin si a religiei iudeo-crestine. in Egiptul faraonilor, cuvinte ca: Dumnezeu, Zei, preoti, temple, rugaciuni, sacrificii, ceremonii etc., nu au catusi de putin sensul pe care il acordam noi astazi.
„Pentru a intelege Egiptul antic, scrie Serge Sauneron in lucrarea sa despre Preotii Egiptului antic (Le Seuil, 1957) trebuie sa inlaturam ideea de a regasi in el atat cultura, cat si tendintele noastre: trebuie sa ac¬ceptam dezradacinarea, si sa nu ne amagim cu asema¬nari aparente... Egiptenii au trait intr-o lume complet straina de a noastra, uimitor de avansata prin anumite realizari tehnice: arhitectura, cioplitul pietrei, prelucrarea metalelor, opere de arta, conceptie morala — dar si sur¬prinzator de primitiva prin structurile esentiale ale vietii sale spirituale, prin inaptitudinea totala, refractara la gandirea abstracta, prin credinta sa naiva in perfec¬tiunea unei lumi create pentru om si faurite pe masura lui.
Mai intai, o caracteristica importanta, religia Egip¬tului antic nu este o religie universala, o „Buna Vestirea oferind lumii intregi Mantuirea sau Adevarul. Este o re¬ligie strict nationala, legata mai mult de pamantul sau decat de poporul sau. Egiptul este centrul Pamantului, reflectare a lumii ceresti in lumea pamanteana. Egip¬teanul este, in consecinta, singurul om demn de acest nume, singurul care „cunoaste zeii".
in afara de aceasta, „ne este ingaduit sa afirmam, scrie profesorul Siegfried Morenz in eseul intitulat Re¬ligia egipteana (Payot, 1962), ca egipteanul, prin firea sa, nu putea intelege „lumea:: in sensul de cosmos, adica de univers, conceput ca un domeniu ordonat, deoarece pentru el partile ordonate ale universului (cerul si pamantul) se circumscriu in puterile haosului (lumea inferioara si apa)".
Un panteon fara numar
A intocmi lista zeilor egipteni inseamna a intre¬prinde ceva nerealizabil: numarul lor e nesfarsit. Unii mentioneaza mai multe sute, altii, doua mii. Sa ne gandim numai la faptul ca s-a descoperit, gravata pe mormantul lui Tutmosis III, lista zeilor si a geniilor, in numar de 540!
in afara zeului sau zeilor sai tutelari, fiecare oras avea mai multe lacasuri de rugaciune inchinate altor zei. in plus, egiptenii, care divinizau orice manifestare a naturii, plasmuisera cu fantezia lor, neterii, zeii care ocroteau fiecare lucru si fiecare fapta.
in capitolul CXLI, din Cartea mortilor, se gaseste o litanie care trebuie rostita in ziua a noua a sarbatorilor consacrate Amenti-u\u\ („cerul stralucitor"), in aceasta lunga rugaciune sunt invocati o multime de zei. Citam doua pasaje:
Zeii cei mari mai intai:
..Catre
Osiris. Print in Amenti
Ra — Harakhte. Nu. Maat. barca lui Ra;
Turn;
Marea Ierarhie a zeilor si Mica Ierarhie:
Shu. Tefnut. Keb. Nut. Isis. Neftis;
Templele cu /ca-uri multiple ale
Stapanului Lumilor:
Catre circuitele si revolutiile ceresti
Care pastreaza Ordinea divina;
Catre Augert care ramane la locul lui firesc:
Catre Egiptul de Nord si de Sud. care formeaza
Trupul stralucitor al zeilor".

intr-un alt pasaj, recitatorul invoca multimea de zei care nu au nume:
..Zeul Thot:
Zeii din sud. din nord. din est si din vest:
Zeii de pe povarnisul cerului:
Zeii ofrandelor funerare;
Zeii marelui sanctuar;
Zeii templului focului;
Zeii necropolelor;
Zeii celor doua orizonturi.
Zeii campului.
Zeii plantelor si ai vegetatiei;
Zeii painii de grau..."
Este totusi necesar sa prezentam cativa zei ai Egiptului; mai intai vom analiza cele trei sisteme cosmo¬gonice rivale din Heliopolis, Hermopolis si Memfis, apoi vom cerceta sincretismul preotilor lui Amon, la Teba.
Sistemul cosmogonic la Heliopolis
Conform teologiei Imperiului Vechi — cea dintai cunoscuta, elaborata la Heliopolis (On, in egipteana). Oras al Soarelui — la origine se afla oceanul primordial (Nun), masa inerta din care a purces, prin propria-i putere, Soarele (Ra).
Notiunea de Nun, acceptata, dupa cat se pare. in intregul Egipt, reprezinta un simbol: al vremurilor stravechi, cand fluviul se intindea larg in vale, si al ano¬timpului inundatiei, cand Egiptul seamana cu o mare.
Remarcam ca acest Zeu-Ocean, Nun, nu este Crea¬torul; el nu este decat „leaganul in care se va manifesta prima forta dumnezeiasca", dupa cum spune Pierre Montet. Numai in acest sens Nun este numit „parinte al zeilor"; iar atunci el este indreptatit sa exclame: „Fiul meu Ra, zeu mai mare decat creatorul sau si mai puternic decat cei care l-au creat".
Dimineata, Ra se numeste Kepri, Soarele care rasare, reprezentat de un scarabeu zburand pe cer, cu aripile intinse si cu discul solar (Aton) pe cap. Seara, el coboara la apus, preschimbat in mosneag; este Atum, soarele care apune. Ra-Kepri-Atum — trei zei intr-unul singur.
in piramida lui Pepi II s-a gasit un text referitor la nasterea lui Atum:
„El care este nascut in Nun pe vremea cand nu erau nici Pamantul nici Cerul, cand cele doua Sprijine (este vorba de Shu si Tefnut) nu erau inca, atunci cand cearta (este vorba de cearta dintre Horus si fratele lui, Seth) nu era inca, cand Teama nu era inca, el s-a aratat, datorita ochiului lui Horus. Acest rege Pepi este Unicul in aceasta mare „intrupare", zamislita odinioara la Heliopolis".
Atum, nascut din oceanul originar (Nun), va con¬cepe acum prima pereche. Este creatia prin procreare, asa cum o descriu Textele Piramidelor.
„Atum care practica onania la Heliopolis si-a cuprins falusul cu mana si a izvorat desfatarea. Astfel, a luat nastere prima pereche, frate si sora, Shu si Tefnut."
Cuvantul Shu, in egipteana, era apropiat de cu¬vantul „expectoratie", iar cuvantul Tefnut, de cuvantul „scuipare"; alte texte sustin ca Atum i-a creat expec¬torand si scuipand.
Shu (aerul) si Tefnut (umezeala) se vor uni si vor da nastere zeului Geb (pamantul) si zeitei Nut (cerul). Despartirea cerului de pamant s-a savarsit, dupa cum se povesteste, in imprejurarile urmatoare: Shu si-a despartit cu violenta copiii inlantuiti. A pus piciorul pe Geb (pamantul) si a tinut-o pe Nut (cerul) in mainile sale inaltand-o deasupra capului. Astfel, am dobandit noi aerul, care desparte cerul de pamant. A doua pereche, Geb si Nut — dupa cum am vazut in legenda lui Osiris — au avut patru copii, formand a treia si a patra pere¬che: zeii Seth si Osiris si zeitele (surori si sotii ale aces¬tora), Neftissi Isis.
Aceste patru perechi, impreuna cu zeul Atum-Ra, care reprezenta obarsia lor comuna, alcatuiau Eneada sacra, grupul celor noua zei primordiali, la Heliopolis.
Ra, zeul-Soare al orasului Heliopolis, ramane ziua pe cer si coboara noaptea in lumea de apoi a Duat-u\u\. Traiectoria sa este asemuita celei a unei barci, pe Nilul ceresc. Iar Atum, Zeul creator etern, declara:
„Pamantul isi va relua aspectul de ocean originar, cu ape nesfarsite, asa cum era la inceput. Eu sunt ceea ce dainuie..."
Sistemul cosmogonic la Hermopolis
Hermopolis, capitala celei de a XV-a nome a Egip¬tului de Sus, se numea, in egipteana, Khmunu (orasul celor ,,Opt::). Teologii sai, impotrivindu-se celor din He-liopolis, in Egiptul de Jos, au elaborat o doctrina diferita. Potrivit acestui sistem, Ra, Soarele, s-a nascut dintr-un singur ou, care intrunea patru perechi divine: Nun si Nunet, reprezentand oceanul originar. Huh si Hahuhet, reprezentand infinitatea spatiului, Kuk si Kauket, reprezentand tenebrele si, in fine, Amon si Amunet. reprezentand aerul. Acesti opt zei si zeite primordiale alcatuiau Ogdoada; ei aveau infatisarea de broaste si de serpi.
Creatiunea, pe care egiptenii si-o inchipuiau sub forma unei coline aparand la suprafata apei, ar fi fost savarsita la Hermopolis. Amon (aerul), dupa ce a planat linistit, deasupra oceanului originar neinsufletit, a tul¬burat Nun-ul in adancime, cu suflul sau, in asa fel incat malul depus s-a contractat, formand uscatul, prima con¬turare a Egiptului, deci a pamantului.
Aceasta „colina inalta" sau „insula de foc" creata de Amon, a primit spre pastrare un ou adus de cei opt zei si zeite, oul exprimand impreunarea lor, si din care a iesit o gasca „gagaind::, caresi-a luat zborul, pentru a da nastere Soarelui. Aceasta este explicatia denumirii acestor zei, considerati „tatii si mamele care au creat lu¬mina". Egiptenii puteau gasi la Hermopolis relicvele acestui ou originar.
Este interesanta alaturarea acestei viziuni cos¬mice, fara comentarii, de primele versete ale Bibliei, in care ni-l putem inchipui pe Amon, zburand deasupra lui Nun, inaintea creatiei luminii solare — Ra.
„intuneric era deasupra adancului si Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor/
Si a zis Dumnezeu: „Sa fie lumina! Si a fost lu¬mina."
Zeul tutelar al orasului Hermopolis, creatorul celor opt zei care au zamislit oul, alcatuind impreuna cu ei Eneada, era Thot, pe care grecii l-au asimilat cu Her-mes (mesagerul zeilor), dand astfel orasului Kmunu nu¬mele de Hermopolis, orasul lui Hermes.
„Thot, cel indoit de puternic, cel stravechi, stapan al orasului Hermopolis cel mare. mare neter la Tentyris, zeu suprem creator al Binelui, inima a lui Ra, limba a lui Atum, grumaz al zeului al carui nume este tainuit (Amon), domnitor al timpului, rege al anilor, scrib al analelor Eneadei. Revelatie a zeului luminii Ra, cel care exista de la inceputuri, Thot, cel care se bizuie pe adevar. Ceea ce tasneste din inima sa ia fiinta indata; ceea ce hotaraste dainuie vesnic."
Sistemul cosmogonic de la Memfis
Teologii din Memfis, care nu impartaseau con¬ceptiile vecinilor lor din Heliopolis, au formulat o doctrina originala pentru a-i atribui lui Ptah, zeul tutelar al orasului Memfis, intaietatea, pe care-o detinea, de mult, Atum, in orasul rival.
Ptah este zeul creator prin excelenta, in Imnul lui Ptah, de pe papirusul aflat la Berlin, este infatisat drept „Cel care a plasmuit toti zeii, oamenii si animalele, care a creat toate tarile si malurile Oceanului, in numele lui. de fauritor al pamantului'.
Pentru preotimea din Memfis, Ptah este cel care a zamislit oul din Hermopolis.; Ptah este cel care, aseme¬nea lui Atum, la Heliopolis, se plasmuieste el insusi, din haosul originar (Nun).
„Ptah este cel denumit Stralucitul Nume. El insusi se procreeaza, spune Atum. El. care a dat nastere celor noua zei. El, care este unificatorul acestui pamant, caruia i se da numele stralucit Tateten. El, care se afla la sud de zidul sau, Domn al vesniciei..."
Ptah, alaturi de alti opt zei originari, reprezentand ipostazele sale, formeaza Eneada (cei noua zei) mem-fita, unde se afla, in afara unui zeu-Sarpe, al carui nume ramane necunoscut — Tateten (pamantul care in¬franeaza „cele doua energii"), ivindu-se la suprafata oceanului originar Nun si Nunet (imprumutat de la Her¬mopolis), Atum (de la Heliopolis) fiind „lucrarea crea¬toare a lui Ptah", Horus, „inteligenta lui Rah:: si Thot, (de la Hermopolis) care este „vointa lui Ptah".
Un text stravechi rezuma preceptele memfite despre creatie prin cuvintele „exprimare a inimii":
„El ia fiinta ca inima, ca limba, ca unul din simbolu¬rile lui Atum...
„Inima si limba se fac ascultate de toate membrele conform principiilor ca inima salasluieste in fiecare trup, iar limba exista in gura tuturor neter-ilor. a tuturor oamenilor... a tuturor vietuitoarelor; astfel el gandeste tot ceea ce doreste inima si porunceste tot ce doreste limba..."
„Cu toate acestea cei noua zei sunt dintii si buzele in gura lui Ptah, care rosteste numele tuturor lu¬crurilor..."
„Vederea ochilor, auzul urechilor, rasuflarea nasu¬lui, se transmit inimii. Datorita acestui fapt orice per¬ceptie se poate exprima, deoarece limba repeta ceea ce gandeste inima. Astfel, s-au nascut toti neter-ii si au fost desavarsiti cei noua zei. Fiecare cuvant al zeului a izvorat din ceea ce gandise inima si poruncise limba sa".
Ptah, a carui sotie este primejdioasa zeita Sekh-met, leoaica purtand cununa discului solar, si al carui fiu este zeul-lotus Nefertum. este proslavit astfel in Imnul adresat lui Ptah:
„Slava tie, puternic si stravechi, Tateten, parinte al zeilor, marele zeu dintai, care ai plasmuit oamenii si zeii, care ai pus in miscare firea; cel dintai dupa care a luat fiinta totul, care ai faurit cerul prin ceea ce a creat inima ta, care l-ai inaltat ridicand-o pe Shu, care ai alcatuit us¬catul prin ceea ce ai facut tu insuti, l-ai inconjurat de Nun si de mare, tu care ai facut lumea de dincolo si ai daruit odihna raposatilor, care l-ai adus pe Ra in lumea de apoi ca sa-i imbarbateze, ca Domn al vesniciei si stapan al infinitului, stapan al vietii care faci sa respire gatlejul, care dai nasului rasuflarea, care-i tii in viata pe toti prin hrana ta, caruia i se supun durata vietii, sau mai precis limita si cursul vietii, tu, din a carui porunca suntem in viata, cel care produci alimentele necesare sacrificiilor aduse tuturor zeilor sub infatisarea ta de mare Nun (aici este vorba despre Nit), Domn al vesniciei in fata caruia se pleaca infinitul, suflu al vietii pentru oricare insotitor al regelui in capitala sa. in numele „regelui celor Doua Tarii".
Acest poem religios maret, de o adanca frumusete si de o forta deosebita, ne face sa ne gandim la textele Bibliei.
Sistemul sincretic de la Teba
La Teba, orasul care va deveni, sub Imperiul de Mijloc, capitala faraonilor, timp de mai multe secole, clerul sau reprezenta cel mai puternic colegiu preotesc din Egipt. Facand o sinteza a celor trei sisteme ale Im¬periului Vechi (de la Heliopolis, Hermopolis si Memfis). si a zeilor din alte orase (Karnak, Luxor), preotii tebani i-au atribuit zeului lor, Amon. locul cel mai important din teologia lor, afirmand cu tarie: ,Amon-Ra-Rah, trei intr-unul".
Clerul teban inchipuise un sarpe, numit Kematef (cel care si-a facut veacul), ca pe o ipostaza a lui Amon, care, pe patul de moarte, zamislise un alt sarpe, numit Irta (cel care a creat uscatul), alta ipostaza a lui Amon, si care a creat Ogdoada, cei opt zei primordiali, de la Her¬mopolis. Amon reprezinta deopotriva pe cei trei intrupati intr-unul singur: Amon al Ogdoadei, Amon-Kematef (slavit la Karnak) si Amon-lrta (slavit la Luxor).
Preotimeatebana mai credea ca zeii din Ogdoada au parasit Teba pentru a crea soarele la Hermopolis, iar apoi s-au reintors ca sa moara in apropiere de Medinet-Habu, in regiunea Tebei, unde, la fiecare decada, Amon din Luxor venea sa le prezinte ofrande funerare.
Amon, zeul unic, parinte al faraonului, a fost foarte curand identificat, atat cu Ra (Amon-Ra), zeul-solar al faraonilor din Imperiul Vechi, cat si cu Rah. considerat ca zeul creator stravechi (Amon-Ra-Ptah)
„Trei zei reprezinta toti zeii, Amon, Ra, Rah, care sunt neasemuiti: Cel a carui fire este misterioasa este Amon; Ra este capul; Ptah este trupul. Orasele lor pe pamant, stabilite odata pentru totdeauna, sunt Teba, Heliopolis, Memfis. Cand este trimis vreun mesaj al cerului, el se face auzit la Heliopolis. El va fi repetat in fata lui Rah, la Memfis; se compune astfel o scrisoare, in scrierea lui Thot, destinata orasului lui Amon. Raspunsul si hotararea se dau la Teba, ceea ce rezulta este adresa Eneadei divine (cei noua zei), tot ce rosteste gura sa, gura lui Amon. Zeii sunt oranduiti pen¬tru a-l sluji, dupa vrerea sa. Mesajul are scopul de a ucide sau de a harazi viata. De acest mesaj depinde viata si moartea tuturor fiintelor, cu exceptia lui Amon, a lui Ra si a lui Rah, unicitatea-treime.::
Dar daca Amon este unica divinitate suprema pentru preotii tebani, Nun Zeul-Ocean, din care s-a nascut Amon, este identificat cu el. Cei care cred in Amon cinstesc atunci mai mult zeul creator al universu¬lui si acorda mai putina importanta substantei creatoare, reprezentata de Nun, care, intr-o oarecare masura, este si ea absorbita de Amon-Ra, Soarele.
Unitatea launtrica a religiei egiptene
Noi am prevenit cititorul asupra dificultatii de a aborda religia egipteana. Poale ca el s-a simtit dezorientat, parcurgand paragrafele precedente. Dar. dupa ce a citit despre diferitele „sisteme", cititorul nu tre¬buie sa pastreze convingerea ca religia egipteana este o suprapunere regionala de credinte diferite. Dim¬potriva, ea are o unitate extrema, care, depasind dife¬ritele culte, marcheaza sufletul vechiului egiptean. Acelasi fel de a gandi, acelasi fel de a percepe lumea reprezinta trasatura comuna tuturor acestor „sisteme". Un paradox al religiei Egiptului consta in descen¬tralizarea sa extraordinara in diferite credinte si in cen¬tralizarea sa extrema in acest cult.
Vom reveni asupra rolului faraonului, dar acum precizam ca regele (Horus, fiu al lui Ra sau al lui Amon) este Unicul mijlocitor intre credinciosi si zei. in toate templele Egiptului cultul este adus zeilor in numele faraonului, prin procura, caci faraonul este totodata om si zeu: om, prin natura sa, zeu, prin functia sa. Aceasta notiune este constanta, cu strictete, in intreaga istorie a Egiptului, de la originile sale preistorice pana la imperiul roman, cand imparatului Romei, care nu este egiptean, i se ofereau, din partea preotilor, aceleasi simboluri ale insusirilor, pe care le aveau vechii faraoni. Un exemplu al dualitatii regelui: mandrul Ramses al doilea — omul, slaveste pe Ramses al doilea — zeul.
Sa incercam sa lamurim putin aceasta problema stiind dinainte ca, in primul rand, notiunea de ordine sta¬bilita este perfect straina de mentalitatea egipteana an¬tica si ca, in al doilea rand, au fost interpretate diferit, dupa locurile respective si epoca, anumite aspecte ale divinitatii sau anumite modalitati de actionare asupra universului real.
Gandirea egipteana concepe trei lumi: Cerul. Pamantul si Duat-u\ („cerul de jos"). „Ceea ce este in Cer. in Pamant si in Duaf spun neincetat preotii.
Principiul divin absolut isi are locul in Cer. El este Amon („cel nenascut"), este Ra („universalul") care-l contine pe Atum, este Horus („inima a lui Ra" si Cuvant imanent) este, de asemenea, zeita Neith despre care se spune:
„Eu sunt ceea ce este, cea ce va fi. ceea ce a fost".
Fraza amintind cuvintele din Biblie: „Eu sunt cel ce sunt".
Duat-u\ este imparatia lui Osiris: dar si alti neter (zei) intervin in acest „cer de jos". Si, in primul rand, isis, Seth, Neftis si Horus, care, impreuna cu Osiris, sunt cei „care nu se afla nici in Cer, nici pe Pamant si pe care soarele nu-i lumineaza"; de asemenea, Anubis si Thot. zeul scribilor care este „solul lui Horus" (asa cum era Hermes „Vestitorul zeilor") si „limba lui Rah".
Cat despre neter-\\ care actionau in lumea paman¬teana, numarul lor este nesfarsit.
Zeii reprezinta forte eficiente
Fie ca e vorba despre zei cosmologici sau „forte" ale naturii, pentru egipteni totul putea fi divinizat, in prin¬cipiu.
„Dar, dupa parerea lui Siegfried Morenz, simpla notiune de putere, am putea spune, de asemenea, de eficacitate, este intru totul adecvata functiei de numitor comun din lista enorma de divinitati egiptene. Puterea se va manifesta foarte evident acolo unde este legata de obiecte sau de fiinte inferioare si va fi foarte tainuita, dimpotriva, acolo unde, aflandu-se intr-o fiinta ome¬neasca, devine o fiinta divina, in urma unei transformari sau a unei purificari."
Mai intai sa vedem care este intelesul cuvantului neter, pe care-l traducem din egipteana prin „zeu". Pen¬tru preotii egipteni, neter-ii erau „forte" spirituale repre¬zentand diferitele „calitati" ale Fortei divine, precum si „forte cauzale" actionand in Univers, adica in cele trei lumi egiptene, Cerul, Pamantul si Duaf-ul.
Hieroglifa folosita pentru cuvantul neter reprezinta un bat pe care este incolacit un fragment de papirus, simbolizand teritoriul sfant al primelor clanuri care aveau drept zeu tutelar un neter anumit. Acest termen poate fi asociat cuvantului „natron". care se scrie in acelasi fel, in egipteana, si care simbolizeaza ideea de puritate divina. Natronul (carbonat de sodiu natural) era efectiv folosit drept sapun in Egiptul antic.
Analizand cele trei litere (ntr), hieroglife ale cuvan¬tului neter, observam ca „n" era infatisat prin /^vvX"A , suprafata incretita a apei (ceea ce evoca apa originara, Nun), ca „t" era desenat prin ,/'I^\ , semn feminin al jumatatii de luna sau al painii (care poate, deopotriva, sa-l evoce pe (A) Turn), iar „r era reprezentat prin CZ> ^ gura (Cuvantul creator, Ra).
infatisari ale zeilor
Acesti neter, considerati abstractiuni, poate, in conceptia filozofica a inteleptului sau a eruditului, cunoscator al intelesului hieroglifelor (medu-neter in egipteana), capata si o infatisare materiala pentru locui¬torii Egiptului.
Statuia sau stela unui zeu face parte integranta din persoana acestuia, iar panteonul egiptean poseda din belsug astfel de infatisari.
inainte de a prezenta cateva exemple, vom cita aprecierea data de Siegfried Morenz zeilor, oamenilor — animale, pe care panteonul grec, de pilda, nu i-a cunoscut:
„Oricine se afla astazi in fata unui asemenea zeu cu trup omenesc si cap de animal are nevoie de catva timp pana cand sa-si dea seama ca i s-a infatisat ceva care nu e in firea lucrurilor, atat de mare este stradania artistului, care pare ca a facut o restituire fidela a unui model. Astfel, se intelege de ce aceste personaje hi¬bride nu apar din intamplare la inceputul istoriei egip¬tene, iar de acum incolo, asemenea marilor realizari ale acestei epoci primitive, uimitor de creatoare, ele vor pre¬domina; li se recunoaste, asadar, locul cuvenit, la inceputurile gandirii mitice".
Ptah este reprezentat ca un om strans infasurat in giulgiu; fiul lui Ra, Anubis. care vegheaza asupra cultului funerar, este infatisat cu cap de caine; Osiris poarta coroana alba din Sud; Seth are infatisarea unui om cu cap de animal, intrunind caracteristicile ogarului, ale antilopei-sulita si ale magarului; Hapi, zeul Nilului, este imaginat ca o divinitate pantecoasa hermafrodita, purtand pe cap un smoc de papirus; Horus are cap de soim (bak, in egipteana); Sebek, sotul lui Hator, este un barbat cu cap de crocodil; Shu (aerul) este reprezentat ca un barbat stand in picioare, punand un picior pe pamant (Geb) si sustinand cerul (Nut) cu bratele; Geb este adesea infatisat cu un cap de gasca (aceea din care a purces, dupa ce a iesit din oul cosmic, soarele Ra); Nut, deseori identificata cu o zeita vaca, apare ca o femeie aplecata asupra pamantului, cu mainile intinse catre apus si picioarele catre rasarit, totul pe un fundal de stele; Isis este uneori reprezentata cu un cap de vaca (cel daruit de zei, dupa ce fiul ei ii retezase capul) sau cu un cap de vultur; Hathor poate fi o vaca sau o leoaica: Thot este deseori reprezentat ca un ibis, sau ca un om avand capul unui ibis sau al unui babuin.. S-ar mai putea insira sute de exemple de zei oameni-animale.
Se cuvine sa subliniem si aici, diferenta foarte mare dintre felul nostru de perceptie a divinitatii si cel al vechilor egipteni. Pentru acestia, reprezentarea acestor zei oameni-animale insemna reflectarea gandirii care accepta pe deplin omul, fara a respinge animalul. Co¬existenta pluralitatii si a unitatii reprezinta o alta con¬stanta a acestei conceptii religioase originale. Egipteanul, in toate actiunile sale savarsite in numele credintei si al cultului, nu are de-a face decat cu un sin¬gur zeu, cu toate ca exista o multime in panteonul sau, cu nenumaratele lor manifestari.
Diodor din Sicilia afirma ca acest „cult uimitor si de necrezut pe care-l au egiptenii fata de animale creeaza mari dificultati celor care doresc sa-i afle motivele; preotii au o doctrina secreta cu privire la aceste ratiuni". Juvenal, in Satira a XV-a, ii ridiculiza din plin:
..Cine nu a aflat, o, Volusius. caror monstri Egiptul le adre seaza un cult nesabuit?
Unii adora crocodilul.
Altii sunt cuprinsi de spaima in fata ibisului imbuibat cu
Se vede stralucind statuia cinocefalului ' sacru."
Vom mai da cateva exemple: taurul lui Apis, ibisul lui Thot, soimul lui Horus, crocodilul si pisica.
Apis sau taurii din sarcofage
Animalul sacru egiptean cel mai cunoscut este, fara indoiala, Apis (Hep, in egipteana), taurul negru sfant din Memfis, care avea pe frunte o pata alba de forma unui patrat, imaginea unui vultur pe spate, un nod sub limba in forma de scarabeu, perii din coada fiind jumatate albi, jumatate negri, purtand o semiluna alba pe partea dreapta.
Se intelege ca toate aceste nu se gaseau prea usor, chiar in bogatul septel egiptean!
Totusi, indata ce se afla ca exista un vitel cores¬punzator cerintelor fundamentale, prin preotii numiti in acest scop „toiege ale lui Apis", animalul respectiv era dus la Memfis intr-o barca aurita, cu mult fast, dupa ce fusese hranit timp de patruzeci de zile numai de catre femei. Bogat impodobit, era venerat si i se atribuiau chiar sentinte cu caracter infailibil. Mama sa era sotia sa legiuita dar avea si vaci concubine, alese cu deosebita grija.
Moartea sa insemna un doliu public si era inhumat cu mare fast. in necropola de la Sakkarah (Serapeum) s-au descoperit numeroase mumii ale taurilor sacri, intr-o camera mortuara sapata dupa un coridor care se afunda in stanca cu 400 m. in nise, se aflau taurii depusi in sarcofage minunate din granit de culoare inchisa sau din cuart galben si rosu. Nici o mumie nu ramasese neatinsa: jefuitorii trecusera pe acolo, luand ca prada bi¬juteriile care insoteau animalul in Lumea de Apoi. Cu o exceptie, totusi, descoperirea facuta de Mariette in 1851.
„Am fost profund impresionat, scrie el. cand am patruns in cavoul boului Apis, unde nu pasise vreun pi¬cior de om. milenii in sir... dar, ce intamplare! dupa cateva zile, am descoperit o nisa zidita care scapase ochiului iscoditor al jefuitorilor. Ramses al ll-lea daduse ordin sa fie zidita, in 1270 I.H., dupa cum specifica o in¬scriptie. Urmele lasate de egipteanul care a asezat ul¬tima piatra a peretelui sunt intiparite si se disting clar pe mortar, precum si urmele picioarelor sale. pe o dara de nisip uitata de vreme acolo. Nimic nu lipsea acestui re¬fugiu funebru, unde odihnea un taur imbalsamat de acum patru mii sapte sute de ani."
Apis, proslavit la Memfis, beneficiind de zelul patimas al poporului, era o incarnare a zeului Ptah si efigiile sale purtau discul solar intre coarne. Straveche divinitate agrara, el simboliza forta vitala a naturii si puterea sa generatoare. Nu era Rah cel care crease zeii si toate lucrurile? Dupa moarte, taurul Apis era iden¬tificat cu Osiris (parul negru al animalului amintind de culoarea zeului) si era adorat sub numele de Serapis (Osiris-Apis). care era considerat un zeu important in epoca elenistica.
Patru milioane de ibisi mumificati
Ibisul (hib, in limba populara egipteana), pasare cu ciocul lung incovoiat, cu lungi picioare fine era consa¬crata lui Toth, venerata la Hermopolis. Ibisul negru, pasare migratoare mereu intalnita in Egipt, avea faima de a ocroti valea Nilului de serpii inaripati. Ibisul cu egreta avea pene de culoarea castaniu-aurie. in Egiptul zilelor noastre, ibisul nu mai exista. El este reprezentat pe hieroglifa gem, care inseamna „a straluci" sau „a gasi". Ibisul alb sau ibisul sacru, incarnare a zeului Thot, avea pene negre pe cap. pe gat, pe varful aripilor si pe partea posterioara, de unde cresc penele cozii, in ziua de azi nu se mai gasesc ibisi decat in Sudanul de Sus.
Ibisii, provenind din toata tara, erau mumificati dupa moarte. Arheologul Sami Gabra a descoperit ne¬cropola lor, adanc ingropata. O scara monumentala cu o suta douazeci de trepte ducea la o camera vasta, destinata imbalsamarii. De jur imprejur, pe mai multe sute de metri, intr-un labirint de coridoare, unde erau sapate nise. se depuneau urnele continand ibisii mumificati. S-au descoperit mai mult de patru milioane de urne, fapt cu totul extraordinar.
Soimul, singurul care putea privi drept spre soare
Soimul (bak, in egipteana), a carui acuitate vizuala este atat de mare incat el este singurul animal in stare sa-si fixeze privirea asupra soarelui, este, prin ex¬celenta, animalul lui Horus. Dar zeii cei mai feluriti se in¬carneaza in soimi: Ra, Montu, Sokaris, Anti (cel cu gheare), Dum-anuy (cel cu ghearele intinse).
„Detaliile specifice ale reprezentarii soimului lui Horus, scrie Isha Schwaller din Lubicz in Her-Bak disci-ple (Flammarion. 1956) sunt urmatoarele: varfurile in¬tinse ale aripilor formeaza umeri puternici, tarsurile impodobite cu pene alcatuiesc un fel de pantaloni scurti din pene, de culoare deschisa, vargati cu pete cafeniu-inchis. Capul sau este plat, ciocul, incovoiat. Ochii, mai ales, sunt deosebiti, prin desenul caracteristic care a transformat „ochiul lui Horus" in semn hieroglific: o pata neagra, verticala, coboara sub ochi, ca un tarus, destul de asemanator cu cel al semnului qd ^ | ; aceasta pata u se intinde in spate sub forma unei semilune negre, deasupra careia se afla o semiluna trandafirie, al carui colt coboara, arcuindu-se, spre partea din fata.
La soimul lui Horus. ca si la celelalte animale mi¬tologice se constata imbinarea, in aceeasi reprezentare, a caracteristicilor mai multor specii, pentru a exprima toate nuantele functiilor pe care trebuie sa le simboli¬zeze."
Horapollon ne-a transmis — conform invatamin¬telor capatate de la preotii egipteni — diferitele simboluri ale soimului: zeu, pentru ca e prolific, cu viata lunga si privire ascutita; „inaltime" prin zborul lui, inaltandu-se di¬rect pe cer, indreptandu-se tinta spre soare: „sange", pentru ca nu bea decat sange; „victorie" asupra dusmanului pe care-l ataca zburand rasturnat sub el; „imperecherea" si „soarele" pentru ca, dupa cat se spune, femela primeste masculul de treizeci de ori pe zi.
Crocodilul imblanzit
Aliat al temutului zeu Seth, zeul Sebek era venerat sub forma unui crocodil sacru care era ocrotit, hranit si domesticit. Un om ranit sau ucis de un crocodil era con¬siderat ca un privilegiat al sortii, Sebek era adorat intr-o multime de temple din Egipt, in special la Ombos. dar si pe malurile lacului din Fayum si, bineinteles, in orasul sau, in apropiere de Crocodilopolis, unde preotii afectati cultului sau cantau imnul acesta:
„Cinste tie, Sebek Crocodilopolitul, Ra, Horus, zeu atotputernic. Cinste tie, Sebek, care te-ai ridicat din apele primordiale ale lui Nun, Horus capetenie a Egiptului, taur intre tauri, fiinta barbateasca puternica, stapan al insulelor plutitoare".
La Ombos (Kom-Ombo) pe templul care-i este consacrat sta scris: „Tie. Sebek-Ra, care ai aparut din Nun-ul primordial cel dintai dintre toti zeii".
Calatorul grec Herodot a fost martor a grijii deose¬bite acordate animalului la practicarea cultului sau:
„Crocodilul a fost dresat, este domesticit: se atarna de urechile acestor crocodili cercei din pietre arti¬ficiale sau din aur. iar labelor din fata li se pun bratari; ca hrana li se dau alimente anume alese, sunt ingrijiti cat se poate de bine in timpul vietii; cand mor sunt ingropati, imbalsamati in sicrie sacre."
La capatul celalalt al Egiptului, dupa cum constata Herodot „...locuitorii regiunii Elefantina socotesc cro¬codilii atat de putin sacri incat ii si mananca".
Taranii se obisnuisera sa traiasca alaturi de acest monstru si se povesteste ca locuitorii din Denderah beneficiau de „imunitate" in fata „Asupritorului". Un melodios cantec de dragoste face aluzie la acest fapt.
„Port in mine dragostea iubitei mele. care se afla pe malul celalalt... dar un crocodil pandeste pe bancul de nisip. Odata intrat in apa ma impotmolesc... si dau peste un crocodil, la care ma uit ca la un soricel, caci dragostea ce i-o port dragei mele imi da putere: ea va fi pentru mine Descantecul vrajit al Apelor..
700000 de persoane care asista la serbarile organizate in cinstea zeitei-pisica
Bastet era o zeita cu cap de pisica (myeu. in egip¬teana).
Se povesteste ca intr-o buna zi zeita-leoaica Sekhmet, fiica a lui Ra si „ochi al Soarelui", se suparase atat de tare incat fugise in Nubia. A fost impacata cu greu si la inapoiere ea s-a schimbat in pisica linistita. Sekhmet insetata de sange a devenit Bastet bautoare de lapte. Atragem atentia ca fonograma bas este un ul¬cior.
in templul de la Bubastis (Per Bastm egipteana, care inseamna „casa lui Bastet"), zeita-pisica era adorata inca din timpul Imperiului Vechi, dar in clipa in care regii libieni din dinastia a XXII-a au facut din Bubas¬tis capitala lor, cultul ei a luat o amploare deosebita. Herodot povesteste ca in vremea aceea mai mult de 700000 de persoane veneau de pretutindeni ca sa asiste la „serbarile in cinstea lui Bastet" in templul ce-i era inchinat efigiile zeitei erau foarte numeroase si exista in prezent, in lumea intreaga, o multime de exem¬plare de acest fel. Asemenea altor animale sacre ale Egiptului, pisicile erau mumificate la Bubastis. Pisica, animal necunoscut la data aceea a fost introdusa in Europa prin intermediul Egiptului.
Egiptenii venerau si alte animale sacre, printre care: vulturul, leul, hipopotamul, sacalul, albina, sobo¬lanul, chitcanul de padure, broasca, scarabeul, serpii, berbecul lui Amon. cinocefalul...
Morala egipteana: Adevarul-Justitia-Ordinea
Din invatamintele inteleptului Ptah-hotep, vizirul lui Djedkare Isesi, penultimul rege al dinastiei a V-a:
„Mare este Maat, vesnica si puternica; ea dainuie din vremurile stravechi ale lui Osiris. Este pedepsit cel ce se abate de la legile sale, dar „hraparetul" nu are habar. Cand vine ceasul cel din urma, Maat ramane... Omul care-tine la Maat supravietuieste... „Hraparetul" nu are dreptul de a avea mormant".
Maat este conceptul central al moralei egiptene; ea nu reprezinta morala in sine, codificata si transmisa pentru a instrui, ea este chiar norma care o struc¬tureaza; instituita de Dumnezeu si randuita de Cuvantul sau, ea este o lege generala, nu o lege explicita: Maat este incarnarea Dreptatii, a Adevarului, a Ordinii univer¬sale; ea este constiinta cosmica, intelepciunea esentiala; se poate spune ca Maat reprezinta cheia filo¬zofiei teologice si mistice a Egiptului.
Notiune abstracta, adresata celei mai nobile si mai profunde parti a sufletului omenesc, Maat este repre¬zentata ca o zeita, fiica a lui Ra, a carui „hrana" este, fiindu-i totodata „mijlocitoare, purtatoare a Cuvantului si esenta insasi".
Prima hieroglifa care o reprezinta l l exprima notiunea de justete a soclului (colina originara) si a tronului (reprezentant al zeului pe pamant)
O alta hieroglifa desemnand mai tarziu Maat reprezenta o femeie purtand pe cap o pana si care tinea in mana stanga o cruce ansata1'. Maat simbolizeaza, de asemenea, intr-un sens mai restrans, dreapta masura care va fi folosita la cantarirea „sufletului raposatului, in balanta judecarii mortilor". Capitolul CXXV din Cartea mortilor prevede „Cuvintele care trebuie rostite la in¬trarea in sanctuarul lui Maat1.
' ,,O Maat! lata-ma acum in fata ta. Lasa-ma deci sa privesc indelung stralucitoarea ta fru¬musete!
Priveste! Bratele mele sunt ridicate pentru a slavi Numele tau prea sfant! O Adevar-Dreptate. asculta! Sosesc pe meleaguri unde nu cresc arbori. Unde pamantul nu da rod.. Acum ma indrept spre meleagurile Misterelor Si vorbesc cu Seth. stapanul acestora... Ghidul si Ocrotitorul meu se apropie de mine; Obrazul ii este acoperit de un val gros... Plecandu-se apoi cu veneratie in fata meleagurilor Mis¬terelor,
El patrunde in sanctuarul lui Osiris Si contempla Misterele care i se infatiseaza".
Maat, ca principiu divin, este incredintata pe pamant (adica in Egipt) faraonului... „Maat a coborat pe pamant in vremurile stravechi, cand erau primii zei, cu care s-a unit", precizeaza o inscriptie pe un templu din Teba.
Dar Maat este pastrata nu numai de rege, pentru intreaga societate, ci si de fiecare om din societate si pentru propriul iui bine. „Rosteste Maat, aplica Maat, pentru ca este mare, este puternica, este trainica", este indemnul din Povestea taranului.
Pentru egiptean cunoasterea Maat-e\ este primor¬diala, deoarece constituie criteriul existentei sale. incepand cu dinastia a V-a, vizirul faraonului s-a numit „preot al lui Maai': in Imperiul Vechi judecatorii purtau la gat un colier de care atarna o statueta reprezentand Maat
Faraonul rege-zeu
..intoarce fata ta catre mine. tu Soare care rasari, care luminezi cele Doua Tari cu frumusetea ta.
Tu Soare pentru oameni, care alungi bezna din Egipt.
Tu ai infatisarea tatalui tau Ra. care se ridica pe cer:
Razele tale patrund pana la pesteri, si nici un loc nu este lipsit de frumusetea ta.
Ti se povesteste ce se intampla in fiecare tara. caci tu ai milioane de urechi.
Ochiul tau este mai luminos decat stelele de pe cer.
Vederea ta este mai buna decat a soarelui.
Ce se rosteste, de s-ar afla gura aceea chiar intr-o pestera, ajunge totusi la urechile tale. iar daca se savarseste ceva pe ascuns, ochiul tau il va.cuprinde cu toate acestea.
O Seti: tu stapan al frumusetii, tu care ai creat suflarea".
Acest poem a fost adresat regelui Seti II. in epoca ramesida. de catre un functionar al vistieriei, si repre¬zinta proslavirea regelui-zeu, parinte al tarii intregi.
Am mai afirmat ca faraonul este un zeu: si. ca atare. ..faptele sale dau viata"; el face inconjurul .Zidu-lui-alb': (nume dat orasului intarit Memfis) dupa cum soarele face inconjurul cerului; in public lumea se in¬clina pana la pamant in fata lui; pamantul pe care pasesc picioarele sale este „adulmecat"; de spaima-inchipuita sau adevarata — dar obligatorie — tremura tot trupul.
„Originea acestei conceptii trebuie cautata, fara indoiala, scrie Serge Sauneron, in marea tacere a preis¬toriei, pe vremea cand seful tribului, intrupand forta vi¬tala a intregului clan, interpret al vointei zeului, indeplinindu-i lucrarea, raspundea de viata materiala a supusilor sai, atotputernic, stapanind fortele naturii prin puterea sa magica infinita".
Primii regi ai Imperiului Vechi sunt numiti Horus-Sekhem-Khet, Horus Neterikhet.. si sunt identificati cu zeul cerului cu trup de soim, cu Horus „zeul din departare". Mai tarziu, faraonul devine „cel care apare pe tronul lui Horus"; pe pamant el nu-l reprezinta pe Ho¬rus decat prin procura, incepand cu dinastia a IV-a re¬gele devine „fiul lui Ra", asemenea lui Horus, de la care preia aceasta insusire. Regele nu mai este un zeu de sine statator, el nu mai este decat fiul unui parinte divin: cand Amon va fi identificat cu Ra, faraonul va deveni „fiul lui Amon", locutiune deseori intalnita in Imperiul cel Nou. Trecerea de la titlul regal „Horus:: la cel de „fiu ai lui Ra" evoca, probabil, un conflict ivit intre nordul si sudul imperiului egiptean.
Cele cinci nume date regelui erau urmatoarele: 1 — „Horus de aur", 2 — .Fiu al lui Ra", 3 — ,.Stapan al celor Doua Tari", 4 — Nesu-bit.. insemnand „cel ce apartine trestiei (simbol al Egiptului de Jos) si albinei" (simbol al Egiptului de Sus), 5 — „Nascut din cele Doua
Stapane" care sunt zeitele Uto (zeita-cobra din nord) si Nekhbet (zeita-vultur din sud).
Faraonul Ramses al lll-lea, numit si User-Maat-Ra-meri-Amon, insemnand „Putere si Constiinta a lui Ra, cel ce-l iubeste pe Amon::, este slavit astfel:
„Fiul lui Amon-Ra, care domneste in inima sa, pe care-l iubeste mai presus de orice si care se afla alaturi de el. El reprezinta imaginea stralucitoare a Stapanului universului si plasmuirea neter-ilor din Heliopolis...
Parintele sau divin l-a creat pentru a-si spori maretia. El este Oul imaculat, samanta scanteietoare, crescuta de cele Doua Zeite cu mari puteri magice.
Amon insusi l-a incoronat si l-a urcat pe tronul sau, la Heliopolis, in Egiptul de Sus.
El l-a ales ca pastor al Egiptului si ocrotitor al oamenilor.
El este acel Horus care-l apara pe tatal sau: fiul cel mare al zeului „Taur al mamei sale";
Ra l-a zamislit, pentru a-si fauri o posteritate deosebita pe pamant, pentru mantuirea oamenilor si ca imagine intruchipata a sa."
Conform conceptiei Imperiului Nou, faraonul, care este inzestrat cu doua naturi, omeneasca si divina, tre¬buie sa astepte moartea pentru a deveni zeu si a fi primit, ca atare, de catre ceilalti zei din Duat (..cerul de jos"):
„O Pepi. Trezeste-te. Ridica-te. Sus. in picioare. Tu esti pur: Ka-ul tau (ingerul tau pazitor sau constiinta ta vie) este pur; sufletul tau este pur; forta ta este pura. Mama ta ti s-a alaturat. Nut ti s-a alaturat: marea Ocroti¬toare ti s-a alaturat. Ea te purifica, o Pepi... "spun Textele
Piramideiorla paragraful 837, iar la paragraful 902:
„El face faima ta, Pepi. in fata celor doua eneade divine, ca si cei doi serpi ureus de pe fruntea ta. Ei te inalta, o Pepi. Ei te urmeaza pe langa mama ta Nut, care te prinde de mana pentru ca sa nu-ti lipseasca nimic, ca sa nu fii nici bolnav, nici abatut.
Horus te face spirit in fata Spiritelor si puternic in fata celor Vii. Cat este de frumos ce a daruit Horus lui Pepi. acestui spirit, fiu al unui zeu, fiu a doi zei. O Pepi, tu esti suflet, asemenea Sufletelor de la Heliopolis. tu esti suflet asemenea Sufletelor de la Buto: tu esti suflet asemenea unei stele stralucitoare in fata fratilor ei".
Ca fiu al zeilor, primind in schimb de la ei toata puterea sa, regele Egiptului va indeplini deci pe pamant un rol legislativ si judiciar. El va mentine ordinea univer¬sala asigurand cultul divin si impunand oamenilor legile.
„De fapt, scrie Serge Sauneron, toate actele ceru¬te de practicarea cultului sunt executate, teoretic, de catre rege. Daca vom privi cu atentie peretele unui tem¬plu, pe care sunt infatisate secvente lungi, prezentand in amanuntime aducerea ofrandelor si practicarea unor ritualuri, vom fi uimiti constatand absenta totala a preotilor: regele este peste tot, cu coroana pe cap, si se subliniaza, intr-un cartus dublu, el este cel care duce la indeplinire actele de cult."
in numele si in locul faraonului, fiu al zeilor, preotii egipteni erau cei care asigurau zilnic, in toate templele din Egipt, indeplinirea cultului divin.

PIRAMIDELE iramidele au facut sa curga multa cer¬neala. O bibliografie minima ar cuprinde zeci de volume! Noi ne bizuim pe lucrarile lui Jean-Philippe Lauer-membru al Institutului egiptean-si anume pe Mis¬terele Piramidelor (Presses de la Cite,
1974), care datorita stradaniilor autorului se poate numi foarte bine „Piramidele fara mistere".
Mormintele regilor
Timp de un mileniu, regii Imperiului Vechi, apoi cei din Imperiul de Mijloc, de la a l ll-a pana la a Xll-a dinastie, au dispus construirea Piramidelor ca morminte regale.
Aceste monumente cuprindeau o camera mor¬tuara unde era depus un sarcofag din piatra dura. Pi¬ramida apare pentru intaia oara la Sakkarah (Piramida in trepte) datorita talentului arhitectului regelui Zoser, re¬numitul si genialul Imhotep. Treptele reprezentau scara simbolica pe care urca sufletul regelui, inaltandu-se catre parintele sau, Ra.
„Ei au adus o scara pentru Teti; ei au instalat o scara pentru Teti; ei ridica o scara pentru Teti; scara, iat-o; ea apare. Apare si numele tau pe care l-au rostit zeii" spun Textele Piramidelor, la paragraful 995.
Piramidele cu fete triunghiulare dateaza din epoca regelui Snefru.
„Trecerea de la una la alta, scrie Jean-Philippe Lauer, s-a efectuat foarte simplu in momentul in care arhitectul a avut ideea de a materializa in piatra traiecto¬ria triunghiulara in care se inscria profilul in trepte al monumentului, inaltarea sufletului regelui era inlesnita atat de pantele al caror varf se ridica spre cer, cat si de treptele gigantice construite pana atunci/'
Piramidele, morminte regale, nu reprezentau uni¬cul monument — oricat de gigantice ar fi fost proportiile sale — pe care faraonii il construiau pentru slavirea vesnica a numelui lor. Un intreg ansamblu de constructii era legat de Piramide: temple, capele, incinte...
Un cult al regelui mort
O piramida ca, de exemplu, aceea a lui Snefru de la Dahsur era flancata, pe latura de sud, de o mica pi¬ramida, iar pe latura de est. de templul de sus, destinat sa primeasca ofrandele pentru cultul regelui-zeu. O incinta inconjura tot ansamblul si comunica, printr-un drum de legatura, uneori acoperit, cu un templu de ac¬ces, destinat, probabil, la inceput, operatiilor rituale de mumificare. Acest templu era situat la marginea vaii Ni¬lului, prinsa intre terenurile cultivate si desert...
La nordul si la sudul piramidei se gaseau deseori canale mari, taiate in roca platoului, care adaposteau „barcile lui Ra;:, simboluri ale calatoriei faraonului catre Duat „cerul de jos':, si al dreptului pe care-l capata faraonul, devenit zeu, de a insoti zeul Ra in barca sa cereasca, in calatoria pe care-o facea zilnic. Recent au fost descoperite trei canale de acest fel, aproape de Pi¬ramida lui Keops si cinci canale in apropiere de Pi¬ramida lui Kefren.
Aproape de drumul care duce la Piramida lui Ke¬fren strajuieste Marele Sfinx, cioplit dintr-o stanca. Leu cu cap de om, paznic al apusului unde se odihneste Ra, Sfinxul masoara treizeci si noua de metri in lungime si saptesprezece metri in inaltime.
Dupa moartea regelui, cultul sau funerar era oficiat in aceste temple: un coridor lung, transversal, pe axa nord-sud despartea templele in doua parti distincte. Partea publica a templului primea cortegiile si intampina credinciosii veniti din tara intreaga pentru a cinsti suveranul raposat, prezentandu-i ofrandele lor.
„Partea aceasta era alcatuita din templul de jos sau templul de primire, drumul de legatura in panta, apoi, in templul de sus, ea cuprindea marele vestibul de acces si curtea mare interioara cu coloane sau cu pilastri, unde trebuia sa se efectueze prezentarea so¬lemna a ofrandelor', scrie Jean-Philippe Lauer.
Clerul initiat si membrii familiei regale erau singurii care aveau acces la a doua parte a templului.
„Ea cuprindea, scrie mai departe Lauer, patru incaperi principale: mai intai, dupa ce se urcau cateva trepte se ajungea la o camera cu cinci nise pentru statui, in fata carora se desfasurau anumite ceremonii rituale, precum «deschiderea gurii»; urma o incapere lunguiata ducand la o anticamera patrata avand o coloana cen¬trala, care se deschidea spre sanctuarul propriu-zis. vasta incapere, boltita, masurand in general aproxima¬tiv cincisprezece metri lungime pe cinci latime: la capatul dinspre apus al acestei camere se inalta stela regelui, rezemata de piramida sa. La piciorul stelei se afla masa pe care se slujea inchinarea ofrandelor".
Cultul faraonilor raposati dainuia foarte multa vreme si nu sfarsea decat prin ivirea unei profunde schimbari politice sau sociale; atunci mormintele si tem¬plele reveneau la tacerea pietrei; iar adancul cavourilor nu mai era tulburat decat de trecerea unor jefuitori la¬comi. Dar Piramidele, dominand intinderea nesfarsita a desertului inconjurator continua, in veci. sa slaveasca maretia acestor regi trecuti in nefiinta.
Marea Piramida
Marea Piramida de la Gizeh, masurata in coti re¬gali egipteni (0,524 m), prezinta o baza de 440 coti: circa 230,5 m, si o inaltime teoretica de 280 coti, circa 146,7 m. Panta sa exacta este de 51 ° 50' 35".
Intrarea la mormantul regal se efectueaza printr-o galerie ingusta care se deschide la nivelul celei de-a 15-a asize (rand de zidarie) si coboara uniform pe mai mult de 28 m pana la inceputul coridorului care conduce la cavoul regal. Dar coridorul descendent se prelun¬geste, dincolo de aceasta intersectare, pastrand ace¬easi inclinare, de 77 m, pana ajunge sub nivelul primei asize a Piramidei. Acolo, sapat in roca, un mic coridor orizontal duce la o camera subterana goala, cu un tavan plan si lustruit si o pardoseala cu multe neregularitati.
Revenim la punctul de intersectare a coridoarelor si o luam pe un coridor ascendent de vreo patruzeci de metri care conduce la galeria cea mare (47 m lungime si 8,50 m inaltime); aceasta este construita din calcar fin de Mokattam, atat de perfect taiat si lustruit, incat scrii¬torul arab Abd-al-Latif relata ca intre pietre nu se poate introduce nici un ac si nici chiar un fir de par.
in sectiune, galeria cea mare are o forma curioasa. in partea inferioara, prin mijloc este un pasaj de 1,04 m latime care are, pe ambele parti, doua banchete de cate 0,50 m latime si 0.60 m inaltime, in asa fel incat latimea totala a galeriei este de 2,04 m; la o inaltime de aproxima¬tiv 2,50 m deasupra banchetelor, sectiunea galeriei incepe sa se micsoreze, prin sapte retrageri succesive.
Se ajunge la celebra camera a regelui: cinci spatii libere se afla deasupra camerei regelui, numite camere constructive; acestea au peretii alcatuiti din blocuri de granit si au o inaltime foarte mica: un om nu poate inainta in ele decat mergand in genunchi. Ultima dintre camere este acoperita cu dale asezate oblic, fapt care a intarit presupunerea ca ele au rolul de a prelua greu¬tatea enorma a masei de piatra de deasupra, permitand astfel construirea unui tavan plat in camera regelui, intreaga camera si anticamera-inclusiv pardoseala-erau imbracate in granit negru, in camera regelui, con¬struita din mari blocuri de granit perfect asezate si lustruite, a fost depus, cand s-a construit Piramida, un foarte frumos sarcofag din granit rosu, fara capac (nu a fost descoperit inca), situat pe axa nord-sud.
O alta camera, la capatul coridorului orizontal, in punctul in care galeria cea mare continua coridorul as¬cendent, este impropriu numita „Camera reginei':1>.
in camerele regelui si reginei sunt plasate cate doua canale de ventilatie. Aceste canale pornesc de la aproximativ 0,90 m inaltime de la podea si au o sectiune de 0,20x0,15 m, largindu-se usor spre exterior. Canalul care pleaca din camera regelui spre latura de nord (a piramidei) are 71 m lungime, iar cel dinspre latura de sud are 53,20 m. Datorita acestor canale, care fac in permanenta legatura cu exteriorul, chiar daca intrarea denumirea de ..camera reginei", ca si aceea de ..camera regelui au fost date de arabi, dupa forma plafonului, in mormintele arabe, camera unde era inmormantat un barbat are tavanul plan, in timp ce camera unde este inmormantata o femeie are tavanul inaltat in partea centrala. in piramida este inchisa, orice activitate omeneasca in interior si in special in cele doua camere poate continua: cele doua canale care aerisesc fiecare camera, iesind in exterior — unul spre sud, altul spre nord —fetele pi¬ramidei fiind incalzite de soare in mod diferit., permit o ventilatie suficienta.
Patrunderea in camera unde se afla sarcofagul re¬gal initial de neconceput, a fost fortata de lacomia jefui¬torilor, care au descoperit mijloacele de a pune stapanire pe bogatiile mormantului regal.
De la Keops nu ne-a ramas decat amintirea unui mare rege, zeu pe pamant, care a dorit sa lase gene¬ratiilor viitoare un monument demn de numele sau si de al parintelui sau, Ra.
Mort, faraonul a intalnit semenii lui, zeii. Dupa cum spun Textele Piramidelor, el „s-a spalat impreuna cu Ra in lacul plin de trestii; Horus i-a frecat trupul; Thot, i-a masat picioarele; Shu I-a purtat, iar Nut I-a luat de brat::. „Esti spalat de Isis — se spune in paragraful 1781 — Neftis te curata; cele doua surori ale tale framanta trupul tau, reinsufletesc membrele tale, ele fac sa apara cei doi ochi ai tai pe fata ta."
O sumedenie de elucubratii
Morminte ale regilor raposati, nimic altceva, aceasta era si este semnificatia Piramidelor, incluzand-o, bineinteles, si pe cea a lui Keops.
Aceasta afirmatie, foarte simpla, nu a fost pe placul unui public insetat de mister, gata sa se increada in cuvintele primului sarlatan care-i va expune teoriile sale extravagante. Noi am vazut ca istoria si religia Egiptului antic contin atatea frumuseti adevarate incat ele raspund din plin dorintei de a medita asupra maretiei acestui popor disparut.
Unul dintre acesti negustori de mistere, mester in prezentarea povestilor de adormit copii, uneori se¬ducatoare, dar foarte departe de realitatile istorice si stiintifice, se numeste Georges Barbarin. in prefata cartii sale intitulata Secretul Marii Piramide (Adyar. 1936) el afirma, adresandu-se, desigur, doar cititorilor „eliberati de postulate arbitrare":
„S-a crezut la inceput ca Marea Piramida nu adapostea decat o camera funerara.
Apoi s-a descoperit ca ea prezenta, sub forma unor masuratori precise, rezolvarea unor probleme de astronomie, de geometrie si de geodezie dintre cele mai importante.
S-a descoperit o legatura stransa intre masurile interioare si cele exterioare ale edificiului, iar sistemul de coridoare insemna redarea cronologiei geometrice a datelor celor mai importante din istoria omenirii.
Vom vedea, in aceasta carte, ca Marea Piramida reprezinta nu numai stiinta unei mari civilizatii prebiblice. disparute de demult, ci si ca inchide in ea dovada unei stiinte supraomenesti/1
Din pacate, incepand cu secolul al XVIII-lea, nu¬meroase alte texte, de acelasi gen, au fost scrise com¬promitand egiptologia, prin speculatii confuze. Marele Mariette scria deja in secolul XIX:
„S-a vorbit foarte mult despre destinatia Piramide¬lor si, fara sa se stie de ce, Piramida lui Keops a fost mereu considerata ca punct de referinta, fundament si inceput al presupunerilor. Vom atrage atentia a priori asupra faptului ca nu exista nici un motiv care sa justi¬fice atribuirea altei destinatii Piramidei lui Keops, in raport cu cele peste saizeci de piramide ale Egiptului: toate Piramidele sunt situate in necropole si s-au gasit sarcofage in toate cele care au fost deschise..."
Nenumarati savanti si egiptologi au combatut ideile fanteziste ale visatorilor. Citam: Capart, care isi batea joc de „misticii infocati" care au inventat „religia Piramidei"; Adolph Erman, care afirma: „Se gasesc in¬totdeauna oameni carora le place sa jongleze cu ci¬frele"; preotul Drioton, care spunea: „Nu ramane altceva de facut decat a nu tine seama, catusi de putin, de elu¬cubratiile emise recent"; Jequier pomeneste de o „argu¬mentare vadit tendentioasa1'...
Asa-zisul „deget piramidal"
Teoriile asa-zis biblice vor sa explice Piramida lui Keops prin intermediul Bibliei, recurgand la multe referiri si interventii divine. Mormantul lui Keops ar fi fost con¬struit, asadar, de catre regele-preot Melchisedec.
Apare acum o unitate de masura deosebita, „de¬getul piramidal"; a 25-a parte din „cotul sacru" (0.635660 m aproximativ, deoarece „autorii" nu au cazut de acord). Acest cot inventat nu a existat vreodata decat in mintea
Preot stropind granele incoltite din imaginea lui Osiris
Fatada templului din Edfu tulburata a inventatorilor lui: in schimb, cotul regal egip¬tean (0,5235 m pana la 0,5240 m. conform epocilor) a fost singurul folosit in istoria Egiptului, de-a lungul a trei milenii.
S-a sustinut cu tarie ca diametrul terestru este egal cu 500 de milioane de „degete piramidale'' fiind descoperit de inteleptii unor vremuri stravechi.
Cu ..degetul piramidal" si cu putina imaginatie se poate realiza ceva grandios, ca, de exemplu, descope¬rirea, in geometria interioara a Marii Piramide (incaperi, coridoare...), a datelor importante din istoria omenirii (cu /si o mare) Autorii respectivi nu se multumesc numai cu indicarea datei Exodului din Israel, ci specifica, cu o uimitoare precizie, datele nasterii lui Cristos: sambata, 4 octombrie, anul IV inaintea erei noastre (mai lipseste ora!) si ale mortii sale: vineri, 7 aprilie, anul 30 (cel care este in masura sa contrazica aceste date sa le arunce prima piatra).
in schimb, afurisita aceasta de piramida egipteana este incapabila sa indice cea mai neinsemnata data din istoria Egiptului, ca, de exemplu, cea a revolutiei amarniene sau a bataliei de la Kades...
Astfel de exemple ajung pentru a demonstra lipsa de temei (sau prostia) de care dau dovada acesti pseudo-savanti. Dar nu rezistam tentatiei de a ne aven¬tura, alaturi de ei. in era moderna pentru a arata cum se ajunge, jongland cu cifrele, la descoperirea datei de inceput a razboiului din 1914 (e drept, data esentiala pentru constructorii marii Piramide care au ,.uitat': sa in¬scrie anul distrugerii orasului Teba). lata ce ne relateaza proza matematica care ne este oferita:
Am spus ca lungimea marii galerii pe tavan este de 153 picioare, adica 1836 degete.
Lungimea sa pe sol este de 157 picioare, adica 1884 degete 1/3.
Or, daca numarului de 1884 degete 1/3 (in pro¬portie de un deget pe an) i se aduna 7 aprilie al anului 30, data mortii lui Cristos si adevaratul inceput al erei crestine, rezulta 4-5 august 1914.
in aceeasi ordine de idei, aflam o data a carei im¬portanta istorica nu poate scapa nimanui, cea din 15-16 septembrie 1936, care marcheaza „sfarsitul epocii de haos" (sic) si ne conduce la „inceputul erei teocratice" (sic, din nou)". Cativa ani mai tarziu, al doilea razboi mondial zdruncina intreaga planeta. Mai intrebati-i atunci pe cei de la Hirosima, de la Katyn, de la Dresda sau de la Auschwitz daca aceasta inseamna „epoca teocratica" si, mai mult inca, „sfarsitul haosului".
Un asa-zis observator astronomic
Trecem repede peste interpretarile teozofice care prezinta Marea Piramida ca pe o exprimare simbolica si numerica (iar!) a Cartii Mortilor, un loc de initiere unde se celebrau misterele, un izvor de intelepciune si de adevaruri adanc ingropate.
Persoane ca Moret, Marsham Adams, J. Ralston Skinner, Edouard Schure, H.P. Plavatsky, Andre Po-chan, R.A. si Isha Schwaller din Lubicz si multi altii s-au remarcat in acest gen de speculatii riscante.
Faptul ca egiptenii aveau o invatatura secreta, comunicata numai initiatilor, este cert; ca aveau loc ritu¬aluri de initiere si de celebrare a misterelor (indeosebi in Imperiul Vechi), este probabil; dar, o repetam, Marea Pi¬ramida, asemenea tuturor celorlalte, reprezinta un mor¬mant; singurul ei scop mistic este supravietuirea sufletului regelui si cultul adus divinitatii sale. ca fiu al lui Ra.
Revenim la „cotul piramidal" pentru a cita pareri cu privire la date astronomice.
Un monument atat de frumos si de grandios, cum este Marea Piramida, nu putea constitui, pentru istetii nostri cu vederi pseudo-stiintifice, decat o „carte din piatra" inchizand in ea toate tainele, chiar cele care au asteptat secolul XX pentru a fi nascocite si descoperite.
il scutim pe cititor de masurile (gresite) ale Marii Pi¬ramide, de calculele extravagante efectuate de pseudo-savantii nostri. Vom semnala doar cateva rezultate pe care ei le-ar fi aflat:
1 — cunoasterea formei rotunde a Terrei si deter¬minarea valorii meridianului pamantesc;
2 — orientarea la nord aproape perfecta si am¬plasamentul geografic exception