r6i3ih
Ignoratio elenchi este un model retoric prin care, intr­o disputa polemica, se raspunde la o acuza printr­un contraatac ce foloseste argumente fara nici o legatura cu subiectul controversei in sine. Procedeul este, asadar, vicios si veros totodata, intrind in logica malversa-tiunilor de limbaj. In prima polemica de amploare din cultura noastra, Titu Maiorescu, format la rigoarea scolii germane, ii atrage atentia, de mai multe ori, lui Dobrogeanu­Gherea ca deturneaza discutia prin aseme-nea procedee, malformind adevarul. Criticul junimist recurge mai intotdeauna la formula : „domnul Gherea nu e in chestie”, ceea ce ar fi un echivalent romanesc al latinescului (preluat de la greci) ignoratio elenchi.
Alocutiunile politice uzeaza, adesea, de argumentatii din afara chestiei. Ocolind tot ce­i de ocolit, dar mai cu seama morala, discursul comunist excela in materie. Imi amintesc de un episod, astazi de multi uitat, insa la vremea lui dramatic si datator de sperante. De la tribuna Congresului PCR, un notoriu „ilegalist”, Constantin Pirvulescu, se adreseaza cam asa plenului : „Ne­am adunat aici sa discutam problemele care framinta tara, iar eu constat ca nu facem altceva decit sa­i ridicam osanale lui Ceausescu. Vreau sa va spun ca domnia sa pune interesele personale deasupra intereselor patriei si ca, in consecinta, voi vota impotriva realegerii lui in fruntea partidului”.
Intr­o tara democratica, asemenea atacuri verbale pot intervini destul de des : in parlament, in guvern, in mass­media. Cel vizat ia cuvintul, in replica, si incearca sa convinga auditoriul, cu dovezi concrete din activitatea sa, ca lucrurile nu stau asa cum le­a prezentat preopinentul. Altfel se intimpla in comunism, pentru ca, aici, adversarul nu trebuie combatut, ci suprimat. Ce­a raspuns ilustrul conducator ? In loc de argumente, el riposteaza cu violenta, ridicind vocea : „Tovarasul Pirvulescu vrea sa ne intoarcem la vremea cind desti-nele tarii se hotarau in afara granitelor noastre de stat !” Replica nu avea, evident, nici o legatura cu spusele ilegalistului, dar, facind aluzie la trecutul filosovietic al lui Pirvulescu, incerca sa distraga atentia delegatilor de la realitatea invocata de curajoasa interpelare. In acelasi timp, Nicolae Ceausescu isi aroga, prin subtext, meritul de a fi promovat o politica nationala, de independenta fata de Moscova. Putin interesa faptul ca acuza si con-traatacul secretarului general se bizuiau pe argumente maloneste, „din afara chestiei” : „disidentul” e evacuat din sala, iar comunicatul de presa anunta pleonastic ca N. C. a fost reales, in deplina unanimitate, secretar general al PCR. O mostra perfecta a… democratiei populare, ce domnea, pe-atunci, la Bucuresti. Nu cred ca s­a gasit cineva, printre cei acolo de fata, atit de naiv, incit sa­si inchipuie ca secretarul general al partidului avea cunostinte de retorica greco­latina, pe care le­a aplicat, constient, in conditiile date. Nici pe departe de asa ceva ; el era numai siret si, ca toti siretii, lipsit de sentimentul onoarei : eludeaza logica elementara, contraataca decisiv si cistiga batalia in aplauze si ovatii slugarnice. De prisos sa mai observam ca batalia e cistigata cu arme neloiale. E ca si cum, intr­un duel, un combatant scoate sabia, iar celalalt trage cu pistolul.

Fara sa vreau, mi­am amintit replica de acum 25 de ani si mai bine a jucatorului de tenis Arthur Ashe, invins in finala de la Forest Hills de Ilie Nastase, in urma unui joc de neuitat al acestuia din urma. Intrebat de ziaristi, la sfirsitul partidei, ce i­a lipsit sa­l infringa pe roman, americanul a declarat cu umor : „As fi avut nevoie de o pusca !”
Ignoratio elenchi nu­i altceva, intr­o polemica, decit o pusca pe terenul de tenis.