g5i11ib
•Resursele naturale, elementele chimice (azotul, oxigenul, heliul, hidrogenul)
sunt astazi utilizate de om intr-un procent considerabil.
Islanda a fost prima tara din lume care a pus in valoare “respiratia fierbinte
a Pamantului”, instaland in 1910 primele conducte pentru captarea si punerea
in valoare a apei fierbinti. Pamantul islandei, cu clima aspra, cu ploi nesfarsite
si ceturi dese, poseda peste o suta de vulcani, care, dupa spusele geologilor,
erau toti activi acum 12000 de ani.
Cand, surprinse de furtuna, prin anul 870, corabiile normanzilor au fost aruncate
pe coastele Islandei, oamenii n-au gasit aici decat paduri populate de vulpi
si de ursi albi. Apropiind-se anotimpul rece, normanzii au fost nevoiti sa ierneze
pe coasta de apus a insulei, unde in golfuri largi au intalnit turme de foci
care le-au asigurat din belsug hrana oentru intreaga iarna. In primavera, plecand
dupa vanat, au intalnit in mijlocul insulei munti de foc si ape fierbinti. In
credinta lor naiva, ei considerau aceste fenomene ale naturii drept o lupta
dintre zeii care locuiau in adancurile Pamantului.
In anul 1104, vulcanul Heckla, care pana atunci parea stins, s-a trezit brusc
si a erupt, evolutia sa mentinandu-se pret de cateva luni. Lava fierbinte n-a
facut mare paguba, insa vaporii de sulf au omorat aproape toate vitele locuitorilor,
care au murit asfixiate. Peste aproapte 700 de ani, in 1783, un alt vulcan,
cu numele de Laky, a facut cea mai distrugatoare eruptie a sec. XVIII. Atunci,
scoarta Islandei a “crapat” pe o distanta de peste 30 km si din
aceasta uriasa crapatura a inceput sa curga lava fierbinte care s-a revarsat,
ingropand sub ea sate intregi. Totusi, islandezii au cautat sa se imprieteneasca
cu “focul” din insula si au reusit sa compenseze insuficienta caldurii
solare prin apele fierbinti.
In Islanda se cunosc aproape 200 de grupuri de gheizeri cu o temperatura a apei
de pana la 96?C. Energia Pamantului este folosita aici pe o scara larga pentru
incalziresi in agricultura. La tara, aproapte toti islandezii poseda sere in
care sunt cultivate in tot timpul anului zarzavaturi.
S-au instalat conducte prin care circula apa cu o temperatura de peste 60?C
de-a lungul si de-a latul pamantului ingrasat cu cenusa vulcanica. Terenul fiind
tot timpul mentinut cald, recoltele obtinute au fost extrem de bogate.
Capitala Islandei, orasul Reykjavik -; cuvant care in islandeza inseamna
“golful aburului” -; se incalzeste inca din 1910 cu ajutorul
apei fierbinti, fiind unul dintre cele mai curate orase din lume.
Prin forajele executate in ultimul timp in regiunea surselor de apa fierbinte
s-a constatat ca la adancimea de 100 de metri exista un zacamant cu o temperatura
de 160?C. Aceasta noua si puternica sursa hidrotermala va fi intrebuintata pentru
o mare fabrica de conserve de peste si in industriile de produse lactate.
La sud de Islanda oceanologii au descoperit pe fundul Atlanticului o creasta
muntoasa formata din vulcani submarini. Acest sistem muntos are in unele locuri
o latime de aproape 1000 km. In mijlocul lui s-a identificat o fractura care
se intinde din Islanda pana in apele Antarcticii. Oceanologii si seismologii
au identificat aici in timpul Anului Geofizic International o serie de miscari
seismice cu epicentru situat de-a lungul fracturii. Efectul acestei activitati
vulcanice submarine a fost deseori observat de navigatori sub forma unei “clocotiri”
a apei sau sub forma de degajari de vapori de apa sau de gaze.
In insula Dominica se gaseste un gheizer asemanator cu cel din Islanda. Lacul
cu apa fierbinte care formeaza craterul gheizerului se gaseste la 700 de metri
deasupra nivelului marii, in regiunea numita de localnici “Mica suferinta”.
Apa este aruncata de trei ori pe zi la 60 de metri inaltime si are o temperatura
de 87?C. Curiozitatea gheizerului o formeaza apa acestui lac, care de multe
ori inainte de eruptie fierbe cu atata putere, incat clocotul proiecteaza stropi
plumburii de apa in aer, la cativa metri inaltime.
•In Mediterana, in partea de NV a Italiei, in Toscana, se gasesc izvoare
de apa fierbinte si de aburi cu o temperatura de pana la 280?C. Acum aproape
2 veacuri, in 1777, chimistul HUBERT HOFFER, aflat in serviciul ducelui de Toscana,
a cercetat regiunea situata langa orasul Volterra, unde Pamantul “fumega”
pe o suprafata enorma. Acestea erau emenetii de gaze si de vapori pe care taranii
italieni le numeau “soffioni”, adica “fluieratori”.
Hoffer, care a examinat compozitia acestor vapori naturali, a gasit in ei o
mare cantitate de bor.
Soffionii din Toscana au o oarecare asemanare cu gheizerii, dar, in timp ce
la acestia din urma au loc tasnituri intermitente de apa fierbinte si de vapori,
soffionii emana continuu numai vapori de apa amestecati cu o infima cantitate
de gaze, inrudindu-se mai degraba cu solfatarele.
In 1904 a fost legata o teava prin care intra un jet de vapori naturali, la
un mic motor pus in legatura cu un dinam. Atunci soffionii au inceput sa lucreze
in favoarea omului. Treptat, folosirea aburului din “cazanul” subteran
al toscanei a luat o mare amploare. Au fost forate aici o serie de sonde care
au intalnit la peste 360 m adancime aburi de 160?C, cu un debit de 260000 kg/ora,
care au alimentat atunci o uzina electrica de 150000 kW.
Astazi, puterea instalatiei centralei geotermice care se alimenteaza din “cazanul”
Toscanei depaseste 300000 kW, adica 10% din productia totala de energie a Italiei.
Aceasta energie alimenteaza toate orasele Toscanei si a permis electrificarea
liniei ferate Livorno-Roma.
Dupa aprecierea geologilor, acest “cazan” va avea reserve inca pentru
cateva zeci de secole. Cunoscand pretul scazut al energiei electrice ce se poate
obtine si caracterul practice inepuizabil al soffionilor, italienii lucreaza
in prezent la un proiect de extindere a captarii si utilizarii lor.
Geologii nu au putut pana in present sa stabileasca definitive originea lor.
Se pare ca ei provin din apa emanata de corpul magmatic aflat in adancime. Prezenta
borului a facut loc mai multor ipoteze. Astfel, unii geologi admit posibilitatea
infiltratiei apei de mare care contine bor in solutie,iar altii considera ca
borul este rezultatul descompunerii rocilor granitice intalnite in drum de gaze
si de abur.
Bibliografie selectiva:
Aurel Lecca -; “Respiratia fierbinte a Pamantului”
