s8m24mb

Mihail Vasilievici Lomonosov s-a nascut in anul 1711, in catunul Misanirskaia, aproape de orasul Holmogori din gubernia Arhanghelsk. Catunul s-a contopit mai tirziu cu satul Denisovka, al carui nume L-a luat. El era asezat pe insula Kurostrov — o insula mare de pe Dvina de Nord, despartita de oras printr-ur" brat al fluviului. In aceste locuri, luntrea era un mijloc de comunicatie tot atit de obisnuit, ca in alte parti, caruta. Taranii din plasa Kurostrov mergeau cu regularitate la Holmogori.
La inceputul secolului al XVIII-lea, in Holmogori, se gaseau aproape 600 de case, multe pravalii, hambare — cum se numeau pe atunci depozitele comerciale — si fierarii. Totusi, prin felul lor de viata, orasenii se deosebeau prea putir? de tarani — aveau finete si gradini de zarzavat, se indeletniceau cu pescuitul iar primavara plecau la vi-natoarea de morse si de foci.
Taranii din gubernia Arhanghelsk apartineau statului, plateau biruri catre stat si indeplineau tot felul de prestatii; in schimb, mi erau sub stapinirea nobililor.
Taranii de pe litoralul marii, din tinutul Arhanghelsk, erau numiti „pomori". Ei nu numai ca plecau vreme indelungata la pescuit pe mare, dar unii ajungeau cu carele de peste, sau cu diferite alte treburi de negot, pin-a la Moscova. Printre „pomori" se gaseau multi oameni intreprinzatori si cu experienta.
Vasili Dorofeevici, tatal lui Mihail Vasilievici Lomonosov, era un om robust si energic, caruia ii placea sa munceasca. El insusi spunea ca si-a agonisit averea cu sudoarea fruntii.
Vasili Dorofeevici era taran si isi avea gospodaria lui, dar te fiecare an pleca pentru mult timp in larg, cu un vas propriu, nu prea mare dar bine utilat, ca sa pescuiasca si sa vineze. El naviga cu acest vas nu numai pe Marea Alba, dar si pe Oceanul inghetat, de-a lungul tarmului Murmans kului, sau pe la gurile Peciorei, tocmindu-se sa faca transporturi de marfuri ii?1 diferite orase de pe litoral : Kola, Mezen sau Pustoziorsk.

Fiul sau, Mihailo, cum i se spunea baiatului, a inceput inca de la zece ani sa-si insoteasca tatal pe mare, la pescuit. Mihailo Lomonosov vislea lao- . lalta cu virstnicii, ajuta la curatatul si la saratul pestelui si invatase sa conduca vasul. Marea a dezvoltat in el indrazneala, persevererrta si obisnuinta de a munci cu incordare.
Baiatul era insetat de cunostinte si avea spirit de observatie. Pentru el, natura devenise o carte pe care trebuia in primul rind sa invete sa o citeasca. Lucrurile aflate si vazute in' timpul acestor calatorii, i-au ramas intiparite in minte pentru toata viata.
Multi ani mai tirziu, vorbind despre cauzele lu-minescentei marii, Lomonosov scria : „In Oceanul inghetat de Nord, in1 preajma latitudinii de 70°, am observat in repetate rinduri ca unele sein-tei sint rotunde".
In legatura cu ghetarii plutitori, el dadea amanunte pe care le observase personal : ,,... ei se ridica la vreo 10 sajeni, ) si chiar mai sus, deasupra apei, piriird necontenit, ca niste lemne de brad in soba ; in felul acesta iti poti da seama chiar pe ceata sau in timpul noptii de apropierea acestor munti plutitori".
Vasili Dorofeevici Lomonosov nu stia sa citeasca, dar printre taranii din Kurostrov erau multi oameni cu stiinta de carte.
Dupa unele izvoare, Lomonosov a inceput sa invete carte de la un vecin — taranul Subnii — iar dupa altele, de la dascalul bisericii din sat.
La Holmogori si in imprejurimi, puteau fi gasite nu numai carti bisericesti. Uneori ajungeau pe aceste meleaguri si unele publicatii laice, pe atunci extrem de putine la numar.
In timpul acela se invata carte dupa scrierile bisericesti slavone, „Ceaslovul" si „Psaltirea". Copil inca, Lomonosov s-a deprins sa citeasca dupa aceste carti si sa inteleaga cuvintele cu rezonanta solemna ale limbii slavone vechi. Mai tirziu, el insusi socotea necesar sa foloseasca aceste cuvinte, cind avea de scris versuri solemne — ode — sau de tinut cuvintari la adunarile consacrate sarbatoririi unor evenimente.
La 14 ani, Lomonosov stia sa scrie atit de bine, incit taranii analfabeti incepusera sa i se adreseze lui cind aveau de scris vreo cerere, sau vreun contract. Dar pe Lomonosov il insufletea dorinta de a invata mai departe. El reusise sa-si procure doua manuale : „Aritmetica" lui Magnitki si „Gramatica slavona" alcatuita de Smotritki. Aceste carti i-au dezvaluit o hime noua, lumea stiin-tei. Lomonosov insusi le-a numit mai tirziu „portile" eruditiei sale.
Cartea lui Magnitki era mult mai bogata decit se prevedea in titlu. Din „Aritmetica" lui Magnitki se puteau cunoaste bine nu numai regulile fundamentale ale aritmeticii, ci si alte ramuri ale matematicii : algebra, geometria, trigonometria. Ea arata cum se poate calcula inaltimea unui munte fara sa te apropii de el, dadea notiuni elementare de astronomie si explica in cel fel poate un navigator sa-si conduca corabia in largul marii, stabilird dupa soare si dupa stele locul unde se afla.
Magnitki nu-si destinase cartea numai scolarilor. El scria ca dupa manualul sau „poate invata singur fiecare". Era o carte voluminoasa, scrisa pe alocuri destul de greoi. Lomonosov a inceput insa s-o studieze cu pasiune, muncind cu indirjire ca sa inteleaga totul.
Cealalta carte — „Gramatica slavona" — se ocupa de legile limbii. Lomonosov a aflat pentru prima data, din .aceasta carte, care sint partile vorbirii, felul cum se declina sau se conjuga cuvintele si care sint regulile de ortografie. Stiinta limbii L-a interesat mult. Problemele de gramatica au continuat sa-L preocupe tot restul vietii.
Lomonosov era gata sa-si petreaca ceasuri de-a rindul cu aceste carti. Acasa, insa, era mustrat deseori sub motiv ca isi pierde vremea degeaba.
Baiatul avea numai opt ani cird i-a murit mama. Locul ei a fost luat de o mama vitrega, care muri si ea curind. Tatal lui Mihail Lomonosov se casatori pentru a treia oara. A doua mama vitrega, o femeie rea, a inceput sa-L atite pe Vasili Dorofee-vici impotriva fiului sau. Ea voia ca tatal sa-i interzica acestuia sa se sustraga, de dragul cititului, de la treburile gospodariei.
Mai tirziu, Lomonosov scria ca a avut „un tata care, desi bun din fire, crescuse intr-o ignoranta totala, si o mama vitrega rea si pizmasa, care cauta in fel si chip sa stirneasca minia tatalui meu, pretinzind ca-mi pierd in zadar vremea cu cartile. De aceea, de multe ori eram nevoit sa citesc si sa invat ceea ce gaseam, in locuri singuratice si pustii, suferind de frig si de foame".
Lomonosov nu voia insa cu nici un chip sa renunte la carte.
Copilaria lui Lomonosov s-a incheiat si a inceput adolescenta. Tatal sau vroia sa-L casatoreasca. intemeierea unei familii era menita sa-I lege puternic de casa. Lomonosov s-a hotarit insa sa-si continue invatatura, fara sa dea in-darat in fata niciunui fel de greutati.
In prefata la „Aritmetica" lui Magnitki — editata din ordinul lui Petru cel Mare — se spunea ca Petru, in afara de faptul ca a introdus principii noi in cele citeva scoli infiintate pe timpul tatalui sau, a deschis si alte scoli. Magnitki scria ca in aceste scoli pot sa intre oameni din diferite paturi sociale care vin de bunavoie sa invete si ca ei primesc invatatura gratuit, obtinind din partea visteriei, chiar si mijloacele pentru hrana in timpul invataturii.
Despre Petru cel Mare, Magnitki scria ca „a ordonat ca oamenii de orice rang din statul sau, care vin de bunavoie sa invete, sa fie intretinuti si hraniti din visteria statului pentru ca nestiinta de carte, rea si daunatoare, sa dispara cit mai curind de pe pamintul nostru".
E posibil ca acest pasaj din prefata cartii Iui Magnitki sa fi trezit in Lomonosov ideea de a pleca la Moscova pentru a intra intr-o scoala.
In decembrie 1730, Mihail Lomo'josov pleaca cu UP transport de peste la Moscova. Acolo, el trase la unul din concetatenii sai — un taran din plasa Kurostrov — si incepu sa se intereseze de scolile din Moscova.
Lomonosov afla ca la Moscova erau numai doua scoli. Una din ele, „Scoala de stiinte matematice si de navigatie", era pe atunci in decadere, deoarece clasele superioare — in care se preda navigatia — fusesera mutate la Petersburg, iar in clasele inferioare se pregateau numai mici functionari pentru lucrarile de contabilitate si secretariat, functionari care erau plasati ulterior in cancelariile din Moscova.
Din aceasta cauza, probabil, Lomonosov a preferat sa se inscrie la cealalta scoala. Pe la sfirsitul lunii ianuarie 1731, el a facut o cerere de inscriere la Academia slavono-greco-latina, sau Scoala din Spasski cum era numita ea de obicei.
Cind Lomonosov se aseza pentru prima oara in banca, alaturi de ceilalti elevi, fu intimpinat cu ironii. Avea pe atunci nouasprezece ani impliniti, era inalt, cu umerii lati si foarte voinic. In clasa el era inconjurat numai de baieti de 13 ani.
„Elevii, niste baietandri, tipau si ma aratau cu degetul '. Ia uitati-va ce natarau ! La douazeci de ani a venit sa invete latina !' scria mai tirziu Lomonosov, anriiiliiiciu-si de inceputurile irvataturii sale la Scoala din Spasski.
Aceasta scoala fusese intemeiata pentru pregatirea unor membri instruiti ai clerului, dar teologia nu se preda decit in ultima clasa, in celelalte clase elevii primind numai cunostinte de cultura generala. Dupa ce invatau citiva ani si capatau o oarecare cultura generala, multi elevi paraseau scoala Iara sa mai urmeze clasa de teologie.
Fiii de tarani nu erau primiti la Scoala din Spasski. Cu doi ani inainte de venirea lui Lomo-nosov la Moscova, rectorul primise un ucaz : „Oamenii de pe paminturile mosierilor si capiii de tarani, precum si cei naraviti si intunecati la minte, sa fie eliminati din scoala de mai sus iar pe viitor sa nu mai fie primiti". Pentru a se putea inscrie in scoala, Lomonosov a trebuit sa declare ca este fiul unui boier din Hqlmogori.
La Academia slavono-greco-latina, se predau disciplinele socotite obligatorii pe vremuri in scolile medievale scolastice : latina, gramatica, „poetica" — bazele versificatiei, retorica — invatatura despre arta oratoriei, — filozofia si unele notiuni de istorie si de geografie.
Pe atunci se obisnuia in1 toate tarile ca lucrarile stiintifice sa fie scrise in limba latina, iar savantii corespondau intre ei in aceasta limba. Lomonosov a inceput sa invete cu indirjire si si-a insusit bine latina. El studia cu succes si celelalte materii, cu toate ca traia continuu in lipsuri.
Elevii Scolii din Spasski primeau cite trei copeici pe zi pentru hrana si pentru alte cheltuieli. Lomonosov insusi scria mai tirziu ca in timpul scolii a trecut printr-o „saracie de nedescris" si totusi „nu a lasat invatatura". In felul acesta, el a continuat sa invete aproape cinci ani.
La sfirsitul anului 1735, rectorul scolii din Spasski primi dispozitia de a alege citiva elevi „capabili la invatatura" pentru a-i trimite la Academia de stiinte din Petersburg. indeplinind acest ordin, rectcrul trimise la Academie pe cei mai buni elevi, in numar de 12.
„Adolescentii bunei sperante", scria rectorul despre acesti elevi. Printre ei se afla si Mihail Lomonosov. El nu putea fi numit in nici un caz adolescent, pentru ca avea 23 de ani impliniti. In schimb, indreptatea pe deplin increderea ca nu va insela alegerea facuta.
Printre studentii Academiei de stiinte, Lomonosov s-a distins de la inceput prin aptitudinile sale stralucite si prin buna cunoastere a limbii latine. Curind dupa sosirea lui la Petersburg, s-a luat ho-tirirea ca trei studenti sa fie trimisi in Germanii pentru a studia stiinta „mineritului" si in special analiza chimica a minereurilor.
Academia de stiinte a hotarit ca impreuna cu alti doi studenti sa-L trimita in strainatate pe Lomonosov.
in septembrie 1736, Lomonosov pleca la Majburg, unde a ramas sa studieze timp de aproape trei ani. In acest timp, el si-a insusit temeinic fizica, matematica, chimia si alte citeva discipline. In acelasi timp a invatat limbile germana si franceza.
Lomonosov citea mult. Listele de carti pe care si le-a procurat, liste care s-au pastrat pina la noi, arata ca el a citit in timpul acesta cele mai stralucite opere ale literaturii universale.
in vara anului 1739, Lomonosov s-a mutat la Frei-berg si a inceput sa studieze acolo mineralogia, metalurgia si metodele de aplicare a chimiei in minerit.
Invatind intr-o tara straina, Lomonosov nu inceta sa se gindeasca la patria sa. Studiind limbi straine, el le compara cu limba sa materna, min-drindu-se cu bogatia acesteia.
Pe Lomonosov il preocupau intens legile versificatiei ruse si scria versuri, folosind cu succes noi forme ale prozodiei, nefolosite inca in poezia rusa.
Rusia se afla pe atunci in razboi cu Turcia, apa-rind tinuturile ucrainene impotriva atacurilor tatarilor din Crimeia. In august 1739, Turcia — care stapinea Crimeia — a suferit o infringere categorica. Armata turca a fost nimicita linga satul Stau-ceni si cetatea Hotin s-a predat. Comandantul acestei cetati, un pasa turc, a fost facut prizonier.
Primind cu bucurie stirea acestei victorii, Lomonosov, care studia pe atunci la Freiberg, a scris „Oda la cucerirea Hotinului", strabatuta de un puternic sentiment patriotic. El compara armata rusa cu un leu, care pune pe goana haitele de lupi :
Precum un leu, pe lupi lihniti, Ce-si clantanesc dintii-ascutiti, Doar c-o privire-n groaza-i baga, Cu ragetu-i cutremurind Paduri si tarm, nisip scurmind, li sfarma numai cu o laba !)
in afara de faptul ca a introdus in poezia rusa o unitate metrica noua — iambul — cu accentul pe fiecare a doua silaba, Lomonosov a dat prin crearea acestei ode si un model de inalta maestrie poetica. Bogatia de epitete, stralucirea imaginilor, sonoritatea solemna a versurilor, dau o forta artistica deosebita odei lui Lomonosov.
In acelasi timp, el a scris o mica lucrare teoretica, „Scrisoare asupra regulilor versificatiei in limba rusa".
In perioada in care Lomonosov studia poetica, la Academia slavono-greco-latina, se obisnuia ca versurile rusesti sa fie scrise ca si cele franceze si polone. Se cerea in primul rind respectarea unui anumit numar de silabe in fiecare vers. Aceasta versificatie se numea silabica (de la cuvintul francez syllabe).
In cartea sa, „Metoda noua si scurta peniru compunerea versurilor rusesti" — aparuta in 1735 — V. K- Trediakovski a demonstrat pentru prima data ca in poezia rusa ca si in cintecele populare rusesti, muzicalitatea depinde de alternanta ritmica a silabelor accentuate cu cele neaccentuate.
Trediakovski cerea ca versificatia silabica, folosita pina atunci, sa fie inlocuita printr-una noua, tonica, dar numai if poeziile ale caror versuri sint de cel putin 11 silabe. In afara de aceasta, el propunea ca versurile rusesti sa fie scrise in special in troheu, unitate metrica in care accentul cade pe prima din cele doua silabe si socotea ca nu trebuie folosit iambul, adica versul cu accentul pe fiecare a doua silaba.
Trediakovski isi exemplificase rationamentele teoretice prin poezie. Ele nu se remarcau insa prin valoarea lor artistica si nu puteau constitui un exemplu convingator, care sa dovedeasca superioritatea noilor procedee de versificatie.
Cind a plecat sa studieze in strainatate, Lomo-nosov a luat cu el cartea lui Trediakovski despre versificatie, aparuta cu putin timp inainte..
Versurile greoaie ale lui Trediakovski il enervau pe Lomonosov. „Ca o piatra pe un drum neted", nota el pe filele cartii, subliniind expresiile nereusite.
Fiind de acord cu principalele idei ale lui Trediakovski asupra caracterului poeziei ruse, Lomonosov le-a dezvoltat intr-un chip cu mult mai consecvent si profund.
„Poeziile rusesti trebuiesc compuse dupa firea limbii noastre, si nu introducind din alte limbi ceea ce nu-i este propriu limbii ruse", afirma Lomonosov in „Scrisoare asupra regulilor versificatiei in limba rusa".
El a demonstrat ca in poezia rusa pot fi pe deplin folosite cele mai variate unitati metrice si ca folosirea numai a unitatii metrice din doua silabe si preferinta acordata troheului — cum cerea Trediakovski — nu pot decit sa saraceasca arta poetilor rusi.
„...De ce sa neglijam aceasta bogatie si sa suportam fara nici un motiv, de buna voie, saracia?" intreba Lomonosov.
„Oda la cucerirea Hotinului" a confirmat in chip stralucit ideile iui Lomonosov asupra versificatiei ruse.
Dupa mai bine de 100 de ani de la crearea acestei ode, marele critic Bielinski scria :
«Lomonosov — acest Petru cel Mare al literaturii ruse — a trimis din Germania vestita „Oda la cucerirea Hotinului" de la care trebuie sa socotim pe buna dreptate ca incepe literatura rusa.» )
Lomonosov n-a reusit sa publice imediat aceasta oda. El a trimis manuscrisul impreuna cu „Scrisoarea asupra regulilor versificatiei in limba rusa" la Petersburg, dar oda n-a fost editata cu prilejul solemnitatilor inchinate victoriei asupra turcilor. Ea a fost publicata in intregime abia in 1751, in prima culegere a operelor lui Lomonosov.
Lomonosov a studiat la Freiberg aproape un an, sub conducerea consilierului pentru problemele minere, Henkel. Acesta era un om cu multe cunostinte, dar cu conceptii inguste.
„Un urias numar de observatii, experienta in anumite probleme de practica, imbinata cu teama superstitioasa a savantului-meserias, o totala lipsa de intelegere fata de ceea ce este nou — iata trasaturile caracteristice ale lucrarilor sale stiintifice", scrie academicianul V. I. Vernadski, care a studiat operele lui Henkel.
Orizontul lui Henkel era extrem de redus. Acu-mulind cunostinte, el inainta parca numai tiris.
Lomonosov era un om cu o structura spirituala diametral opusa. El cauta sa cuprinda o sfera vasta de probleme, patrunzirrd adinc in esenta a tot ceea ce studia.
El invata cu dirzenie, dar nu credea nimic pe cuvint; fara sa tina seama de somitatile indeobste recunoscute si avind o atitudine independenta, isi spunea parerile fara ocol si fara iteama.
Curind, intre Henkel si Lomonosov s-au ivit divergente serioase.
„...Odata, dupa ce mi-a cerut sa expun cauzele fenomenelor chimice (...pe baza principiilor mecanicii si hidrostaticii), mi-a ordonat imediat sa tac si cu aroganta lui obisnuita a inceput sa rida de explicatiile mele, ca de niste nazbitii absurde", isi amintea mai tirziu Lomonosov. Lomonosov a scris Academiei de stiinte ca prelegerile „consilierului pentru problemele minere" sint prea putin utile.
„Istoria naturii nu poate fi studiata in cabinetul domnului Henkel, in dulapurile si in sertarele lui. Trebuie sa vizitezi personal diferite mine, sa compari situatia diferitelor localitati, proprietatile muntilor si solurilor precum si compozitia mineralelor cuprinse in ele", scria Lomonosov in noiembrie 1740.
In cele din urma, el a rupt relatiile cu Henkel, .iar in 1741 s-a intors la Petersburg.
Lomonosov a inceput sa lucreze la Academia de stiinte, iar in ianuarie 1742 a primit functia de „adjunct" la fizica. Erau numiti adjuncti acei colaboratori stiintifici care trebuiau sa lucreze pe linga un academician, ajutindu-L in activitatea stiintifica.
In aceasta perioada, in Rusia existau deja oameni care adusesera o serioasa contributie la dezvoltarea stiintei. Locotenentii Malighin, Ovtin, Dmitri si Ha-riton Laptev, ofiterul Celiuskin intreprinsesera cu mari sacrificii cercetari asupra Oceanului inghetat de Nord si a tarmurilor sale. impreuna cu capi-tanul-comandor Behring, capitanul A. I. Cirikov facuse o serie de descoperiri insemnate in Oceanul Pacific. V. N. Tatiscev studiase istoria si geografia Rusiei. inca de pe timpul domniei lui Petru cel Mare, I. T. Pososkov scrisese cartea „Despre saracie si bogatie" — o exceptionala analiza a economiei nationale a Rusiei.
Dar printre academicienii din Petersburg rm era nici un rus. Pentru infiintarea Academiei de stiinte din Rusia fusesera invitati temporar savanti straini, mai ales germani. Ei ii priveau cu dispret pe studentii rusi si nu faceau aproape nimic pentru pregatirea tinerilor savanti rusi care trebuiau cu timpul sa-i inlocuiasca.
Proaspatul adjunct Lomonosov a pornit deschis lupta impotriva academicienilor germani, pentru stiinta rusa. Intre el si adversarii sai au avut loc mai multe ciocniri violente. In urma plingerii academicienilor, Lomonosov a fost chiar arestat, fiind detinut timp de citeva luni.
Dar si in timpul detentiunii, Lomonosov a continuat sa lucreze si sa scrie versuri. In unele din ele, s-au reflectat ideile sale asupra fenomenelor naturii. Chiar in aceasta perioada, el a scris o oda in care este descrisa aurora boreala .
Care-i natura-al tau fagas ? Din tari de nord vin zorii-n loc ! Nu-si are soarele salas ? tiu-si-nalta mare-al ghetei foc ? Cu flacari reci ne-a-nvaluit Si-n bezna, ziua-a rasarit !
inca in timp ce lucra ca adjunct, Lomonosov a manifestat o uimitoare varietate de preocupari. Intre ariii 1742—1744 el a scris o introducere la studiul mineritului si al metalurgiei — „Primele elemente de metalurgie si minerit" — si a alcatuit in manuscris prima varianta a manualului „Retorica", in care a inclus nu numai fragmente din discursurile lui Demostene, Cicero si ale altor oratori vestiti, dar si un mare numar de extrase din operele unor scriitori de frunte ai diferitelor popoare. In acelasi timp, el a inceput sa traduca in limba rusa „Fizica experimentala" a lui Wolf.
Lomonosov transforma chiar si traducerile intr-o munca de creatie asupra limbii. Traducind „Fizica experimentala", el a introdus pentru prima data in limba rusa numerosi termeni folositi si in zilele noastre: vozdusnii (aerian — n.t.) nasos (pompa pneumatica — n. t), porsen (piston — n. t.), uprugosti (elasticitate — n. t.), zajigatelnii (incendiar — n. t.), steklo (lentila — n. t.), zemnaia osi (axa pamintului — n. t.) Lomonosov s-a straduit sa nu recurga la combinatii fanteziste de cuvinte, cautind sa se inspire in inovatiile sale dip limba rusa vie si bogata. Mai tirziu, el a vorbit cu dispret despre acei „rusi de bastina" care „se straduiau sa cunoasca limbile straine mai mult decit limba rusa".
Insa, cind s-a dovedit necesar, Lomonosov a introdus in limba rusa si unele neologisme care au intrat definitiv in lexicul nostru: termometru, barometru, manometru, meteorologie si altele.
Lomonosov n-a fost izolat in munca sa asupra vocabularului studiilor si articolelor stiintifice. Inca in 1730, traducind cartea pe atunci celebra a lui Fontenelle, „Convorbiri asupra pluralitatii lumilor", Cantemir reusise sa redea simplu si limpede in ruseste principalele date ale astronomiei. Colegii lui Lomonosov de la Academia slavono-greco-latina, Le-bedev si Golubtov, care devenisera traducatori de carti stiintifice, au muncit asiduu pentru a gasi cuvinte rusesti accesibile, care sa redea cu fidelitate notiunile stiintifice. Geograful Kraseninnikov este autorul unei descrieri a Kamceatkai, care constituie pentru acel timp un model de claritate a limbii.
Dar munca multilaterala a lui Lomonosov asupra vocabularului stiintific rus, a fost cu mult mai profunda si mai insemnata.
In prefata la traducerea „Fizicii experimentale", Lomonosov si-a exprimat limpede ideile asupra studiului naturii. La lectiile de fizica de la Scoala din Spasski el avusese prilejul sa constate ca profesorii nu faceau decit sa repete si sa interpreteze in diferite feluri rationamentele demult perimate ale filozofului antic grec Aristotel. Lomonosov s-a ridicat cu hotarire. impotriva unei astfel de stiinte. L;l sustinea ca natura nu poate fi studiata numai prin interpretarea unor citate din carti, oricit de mare ar fi prestigiul de care s-ar bucura acestea.
„Prin supunerea oarba fata de parerile unui om, stiinta n-a avut de suferit mai putin decit din cauza invaziei barbarilor. Toti cei care lucrau pe tarimul stiintei il urmau numai pe Aristotel si luau drept adevar parerile lui. Eu nu-L dispretuiesc pe acest filozof glorios si straluc, la timpul sau. Dar ma mir, nu fara regret, ca exista oameni care cred ca un muritor este cu totul lipsit de pacate. Iata ce a constituit principala piedica pentru dezvoltarea stiint-lor", scria Lomonosov.
El demonstra ca oamenii de stiinta au reusit sa faca descoperiri dintre cele mai importante numai atunci cind au inceput sa foloseasca experientele si observatiile cele mai exacte.
„in zilele noastre, stiintele s-au dezvoltat pina-nti-atita, ineit nu numai cei care au trait cu 1000 de ani inaintea noastra, dar nici cei care au trait acum 100 de ani, n-ar fi putut sa viseze asa ceva. Aceasta a fost cu putinta mai ales pentru ca astazi savantii, si in. special cercetatorii naturii, dau prea putina atentie nascocirilor si cuvintelor desarte scornite de o singura minte. Ramura principala a stiintelor naturii, fizica, sta astazi pe o temelie proprie: rationamentele pe care le face se bizuie pe experiente neindoielnice si de multe ori repetate".
Lomonosov intentiona sa faca in acea perioada o serie de cercetari in domeniul fizicii si chimiei. In 1744, el a inceput sa scrie un articol in limba latina „Consideratiuni asupra cauzelor caldurii si ale frigului". Woii, Henkel si alti savanti din acel timp socoteau ca ar exista o substanta cu putere calorica, invizibila ochiului liber, „flogisticul", care s-ar afla in intervalele dintre cele mai mici particule din care sint compuse corpurile. Dupa aceasta teorie, gradul mai mare sau mai mic de combustibilitate a diferitelor substante depinde de prezenta flogisticului.
Lomonosov a contestat cu hotarire existenta flogisticului si a elaborat o teorie noua, teoria mecanica a caldurii; ipotezele lui au fost confirmate de experientele oamenilor de stiinta abia in secolul al XlX-Iea.
In acelasi timp, Lomonosov s-a ocupat de problemele chimiei. La inceputul anului 1745, el a scris o dizertatie despre actiunea solventilor chimici. Academia de stiinte a aprobat acest studiu. Lomonosov a fost numit profesor de chimie si a devenit membru al Academiei de stiinte.
Acesta a fost un eveniment de o exceptionala importanta. Prin exemplul sau, Lomonosov a dovedit in fapt ce forte salasluiesc in rindurile poporului rus. Intr-o epoca in care taranii erau lipsiti de orice drepturi, fiul unui pescar analfabet dintr-un mic sat din Nordul indepartat si-a croit singur drumul spre culmile stiintei.
Nobilii insa, chiar si cei instruiti, continuau sa-L priveasca de sus, ca pe un „mujic". Poetul Snraa-rokov scria despre Lomonosov :
Mujicu-n veci nu uita Pasatul a-si minca, Chiar daca-i asternuta Cu rosu, masa sa.
In vremea aceea, cu postav rosu se acopereau birourile din institutiile de stat.
In 1748, dupa numeroase si staruitoare interventii, Lomonosov a reusit sa intemeieze pe linga Academia de stiinte primul laborator de chimie din Rusia.
Lucrind in domeniul chimiei, Lomonosov a depasit in multe probleme pe savantii din alte tari. Trebuie amintit in special ca in 1748, intr-o scrisoare adresata academicianului Euler, el a formulat — pentru prima oara — legea conservarii materiei. Mai tirziu, in 1760, in „Consideratii asupra duritatii si fluiditatii corpurilor", Lomonosov si-a expus inca o data limpede ideile cu privire la conservarea materiei si miscarii :
„Toate schimbarile care se petrec in natura se desfasoara in asa fel, incit ceea ce este luat unui corp, se adauga altuia. Astfel, daca intr-un iot' scade cantitatea de materie, ea sporeste intr-alta parte... Aceasta lege generala a naturii se aplica si la regulile miscarii: caci corpurile, care prin forta lor pun in miscare altele, dau acelora care capata de la ele miscare, atit cit pierd de la sine".
Chimistul francez Lavoisier a formulat cu multi ani mai tirziu legea conservarii materiei. Cu toate acestea, in istoria stiintei, descoperirea acestei legi era legata pina nu demult de numele lui Lavoisier. Abia savantii sovietici au restabilit prioritatea lui Lomonosov in ce priveste aceasta geniala descoperire.
In laboratorul de chimie, Lomonosov a facut experiente si pentru rezolvarea unor probleme practice. El a reusit sa descopere secretul de fabricatie a sticlei colorate si a organizat productia de tablouri confectionate din sticla opaca de diferite culori si nuante. Bastonase si mici bucati de diverse culori din aceasta sticla, erau asezate in diferite feluri si legate intre ele printr-un procedeu special, alcatuind astfel diferite tablouri. Tablourile si desenele alcatuite din acest mozaic se mentin timp de mai multe veacuri, fara sa-si piarda coloritul initial.
Lomonosov este autorul unui mare tablou din mozaic, „Batalia de la Poltava", la care a lucrat multi ani — impreuna cu ajutoarele sale — precum si al unei serii de portrete.
In laboratorul de chimie, Lomonosov conducea lucrarile studentilor de la Academia de stiinte. El a facut prima incercare de a tine studentilor un curs de chimie fizica. In universitatile din apusul Europei, cursul de chimie fizica a inceput sa fie tinut abia la sfirsitul secolului al XlX-lea.
In vara lui 1750, Lomonosov scria despre munca sa incordata in laboratorul de chimie :
intre pereti, la joc, lucrind stau cltcodata Si bucuria-o simt cind despre vara-am scris, Eu despre vara scriu, dar ea nu ma desfata Si bucuria mea o caut doar in vis...
Cind timpul ii ingaduia sa se dedice creatiei poetice, pana sa a dat versuri minunate. De exemplu, descrierea sfirsitului verii in aceeasi poezie :
Frumoase, in amurg, sint zilele ae vara Splendoare si belsug in lume raspindesc Nadejdi se implinesc cu bucurie rara, Nalura ne ofera un larg ospat regesc. De fructe, pomii toti cu crengile se-ndoaie, Si-n soarele auriu si-araia rodul copt.
In afara de chimie si de fizica, Lomonosov s-a ocupat de meteorologie, mineralogie, geologie, astronomie si de alte stiinte. Marele savant a construit o serie de aparate si dispozitive noi, in special o luneta noua pentru observatii astronomice. El a fost primul care a reusit sa dovedeasca existenta atmosferei in jurul planetei Venus.
Lomonosov a condus timp de citiva ani sectia de geografie a Academiei de stiinte. El si-a spus cuvintul in geografie si iprin lucrarea intitulata „Scurta descriere a diferitelor calatorii prin marile nordice si expunere despre posibilitatea unei treceri spre India Orientala prin Oceanul Siberiei". In acelasi timp, el a participat activ la pregatirea expeditiei lui V. I. Ciciagov, care urma sa studieze calea maritima a nordului, intocmind instructiuni amanuntite pentru aceasta expeditie.
Istoria Rusiei nu fusese inca scrisa. Lomonosov a socotit de datoria lui sa incerce sa umple si acest gol. El a scris „Istoria Rusiei vechi" pe care a incheiat-o cu anul 1054. In aceasta carte, el a dovedit inca o data independenta care-L caracteriza in gindirea stiintifica, manifestindu-se ca un adversar hotarit al teoriei despre originea normanda a primilor cneji rusi, teorie dominanta in acea vreme. Ulterior, Lomonosov a intocmit un mic manual, „Scurt letopiset rus", singura carte care dadea pe atunci elevilor cunostinte elementare despre istoria Rusiei pina la inceputul domniei lui Petru cel Mare.
in acel timp, Academia de stiinte, cea mai insemnata institutie stiintifica, era totodata si cel mai important for de culturalizare. Academia edita singurul ziar din Petersburg si avea o tipografie unde se tipareau diferite carti. La datele comemorative, academicienii trebuiau sa scrie ode, care se tipareau apoi in tipografia academiei. De doua sau de trei ori pe an se organizau adunari publice unde academicienii rosteau un „cuvint", adica referate consacrate anumitor probleme stiintifice. Aceste „cuvinte" erau si ele editate tot de catre academie.
Din clipa cind Lomonosov a devenit membru al Academiei de stiinte, odele si cuvintarile lui la adunarile solemne erau tiparite fara intirziere si in felul acesta deveneau accesibile cititorilor. De aceea, in scurt timp, numele lui a devenit cunoscut tuturor oamenilor instruiti din Rusia.
Lomonosov a trebuit sa scrie ode, fie in legatura cu sarbatorirea zilei de nastere sau a incoronarii imparatesei Elizaveta Petrovna, fie cu prilejul altor solemnitati oficiale, dar in aceste opere, el se manifesta in primul rind ca un mare poet-patriot, care isi glorifica patria si chema la munca pentru studierea bogatiilor naturale ale Rusiei, pentru dezvoltarea stiintei ruse si raspindirea larga a cunostintelor. Lomonosov a scris versuri despre insemnatatea reformelor lui Petru cel Mare, staruind asupra necesitatii ca ele sa fie continuate si dezvoltate.
In cadrul Academiei de stiinte, luptind impotriva academicienilor germani — care impiedicau noua generatie de tineri savanti rusi sa patrunda in munca stiintifica — Lomonosov s-a adresat in repetate rinduri in odele sale tineretului, chemindu-L sa invete, sa munceasca pentru stiinta rusa. In oda scrisa in .1747, cu prilejul incoronarii imparatesei Elizaveta Petrovna, acest apel patriotic a fost exprimat deosebit de limpede si a intrat pentru totdeauna In istoria poeziei ruse.
De 200 de ani, din timpul lui Lomonosov si pina in zilele noastre, elevii citesc si invata aceste versuri :
O, voi, pe care va asteapta
La sinu-i iara-ntreaga iar
Si i-ar dori pe-aceeasi treapta
Cu cei chemati din alt hotar,
Va tie zilele senine !
incurajati, cu forte pline,
Prin rivna voastra, sa fiti sus,
Sa dovediti semet in toate
Ca Newtoni, Platoni, astazi poate
Sa nasca si pamintul rus !
Un an mai tirziu, intr-o alta oda, Lomonosov da o imagine mareata a puterii Rusiei, care se intinde „pe plinele de rod ogoare", unde curg Volga, Niprul, Neva si Donul, care se sprijina pe Caucaz, cuprinde in Asia paminturile udate de Obi, Enisei si Lena, ajungind pina la granitele Chinei.
In odele sale, Lomonosov cinta victoriile armatelor ruse, dar se ridica impotriva razboaielor de cotropire. El arata cit de insemnata este „tihna" — adica pacea — si cerea sa li se dea raspunsul cuvenit tuturor acelora care incalca paminturi straine:
Rusia-n tihna-i, orice treapta depaseste! Ea isi revarsa-al ei belsug In tari de-a rind, Ostasii ei, contra razboiului luptind, Iar arma lor, Europei pacea strajuieste.
In versuri pline de minie, Lomonosov L-a zugravit pe regele Frederik al II-lea al Prusiei, care atacase tarile vecine, iar dupa inceperea razboiului dintre Rusia si Prusia, a scris cu entuziasm in repetate rinduri, despre succesele armatei ruse.
In numeroase ode, Lomonosov si-a expus ideile legate de activitatea sa stiintifica. El a demonstrat ca stiinta poate sa ofere teme creatiei poetice. In legatura cu aceasta, el nu scria numai despre insemnatatea cunostintelor stiintifice, ci prezenta in ode si unele realizari ale stiintei. Astfel, Lomonosov a reusit sa faca in poeziile sale o descriere a structurii soafelui, admirabila prin maiestria ei poetica si in acelasi timp riguros stiintifica.
Activitatea lui Lomonosov ca om de stiinta s-a oglindit deseori irr chip nemijlocit in poeziile lui.
Astfel, el a demonstrat intr-o lucrare de specialitate, posibilitatea trecerfi pe calea maritima a nordului, din Marea Alba in Oceanul Pacific — de-a lungul tarmurilor Rusiei europene si ale Siberiei — cintind totodata aceasta idee si in versuri.
In van, natura aspra-ascunde Al trecerilor drum pe unde Din tarm de Nord, spre Rasarit, Prin ochii mintii, vad in gind Cum alt Columb, rus, navigind, Prin gheturi drumul si-a croit...
Ceea ce Lomonosov isi imagina numai — ceea ce el vedea „cu ochii mintii" — s-a infaptuit in zilele noastre, cind marinarii sovietici au dat definitiv in folosinta calea maritima a nordului.
Lomonosov a scris si lucrari lirice, versuri satirice, epigrame de o ascutita ironie. Astfel a fost, de pilda, epigrama prin care el a raspuns atacurilor lui Trediakovski in polemica despre unele probleme de teoria literaturii :
Spun unii sa-mi razbun pe cel invidios Desi ei nu-ntrevad ca n-am nici un folos. Cind hula lui Zoii nici nu m-atinge, oare Pot eu sa simt atunci pe el vreo suparare ? Si-asa fiind suparat, imi iau toporu-ndata! L-am ridicat! Dar ce-i ? O biata musca, iata ! Un astfel de efort doar mila "uni slirneste. Ea zboara biziind: nici nu ma stinghereste!
Dind glas intr-o forma poetica starii sale de spirit si zbuciumului sau, Lomonosov a creat versuri de un lirism autentic.
Lomonosov isi pretuia odele in primul rind pentru ca socotea ca exprimarea ideilor pe care le contin ele constituie o datorie obsteasca. In cea mai mare parte, odele sale erau tiparite imediat dupa ce erau scrise. De obicei insa, Lomonosov nu se ingrijea de publicarea aitor poezii ale sale.
Una din aceste poezii — pe care n-a publicat-o in timpul vietii — exprima admirabil sentimentul de oboseala sufleteasca si de tristete care L-a cuprins aflind ca imparateasa Elizaveta a refuzat sa semneze decretul pentru reorganizarea universitatii care functiona in acea vreme pe linga Academia de stiinte. Adresindu-se greierului care-si duce viata in iarba si spunindu-i ca el e mult mai fericit decit oamenii, Lomonosov scria :
Lipsit de griji, cintind, traind in libertate, Ce vezi, e tot al tau, oriunde acasa esti, Nimic nu vrei sa ceri, nimic nu datoresti.
Intr-o disputa imaginara cu poetul Anacreon din Grecia antica — celebrul cintaret al dragostei si bucuriilor vietii — Lomonosov arata ca prefera sa scrie in primul rind despre faptele vitejesti care fac cinste patriei sale:
Fara sa vreau, imi vine Un imn pentru eroi, Nu rascoliti in mine Iubiri si patimi noi. Desi de gingasie In suflet nu-s lipsit, Mai mult de vitejie Ma simt insufletit.
Pentru Lomonosov, Petru cel Mare reprezenta modelul unui astfel de erou. El nu numai ca amintea in ode de reformele si victoriile lui Petru, dar i-a consacrat si un mare poem ramas neterminat, „Petru cel Mare".
Caracterizindu-L poetic pe Petru cel Mare, Lomonosov pune pe primul plan munca creatoare si patriotismul lui :
Constructor, navigator, pe cimpii si pe mare — erou.
Versurile solemne din odele lui Lomonosov corespund prin forma lor insemnatatii ideilor pe care le contin. Ele sint scrise in acel „stil inalt", care dupa parerea lui Lomonosov trebuia respectat in operele cu subiecte importante.
Teoria celor trei stiluri, expusa de catre Lomonosov intr-un scurt articol „Despre folosul cartilor bisericesti in limba rusa", a avut o mare importanta in istoria literaturii ruse.
Limbile tuturor popoarelor se schimba in cursul veacurilor.
Limba literara rusa a trecut prin schimbari insemnate in prima jumatate a secolului al XVIII-lea.
In limba literara din perioada cind si-a inceput activitatea Lomonosov, se observa inca un amestec fara noima al cuvintelor si intorsaturilor arhaice din slavona bisericeasca, cu expresii greoaie, imprumutate din alte limbi, si cuvinte folosite curent in limba rusa vorbita.
„Facea birele fara rezon din cauza bizareriei umoarei sale", scria de exemplu printul Kurakin, autorul „Istoriei lui Petru cel Mare", in legatura cu unul din sfetnicii tarului. Cititorului obisnuit ii era greu sa presupuna ca aceasta fraza vrea sa spuna : „Facea binele fara sa chibzuiasca din pricina firii sale ciudate".
Totodata, alaturi de cuvintele straine care rai raspundeau nici unei necesitati reale, erau folosite cuvinte arhaice, iesite din uz: ,,ezda" in loc de „kagda" (cind — n. t.), „site" in loc de „tak" (asa — n. t.), „ovogda" in loc de „inogda" (uneori — n. t.), „asce" in loc de „esli" (daca — n. t.).
Pentru paturile largi de cititori, cartile scrise intr-o astfel de limba incilcita si incorecta ramineau cu totul de neinteles.
Lomonosov a cautat sa creeze o literatura si o stiinta rusa, accesibile poporului.El a inteles insemnatatea formularii unor reguli care sa inlature confuzia ce domnea pe atunci in limba literara, facind-o mai inteligibila, fara insa ca elementele care ar fi putut servi la imbogatirea si expresivitatea ei sa fie distruse.
„...Prin intrebuintarea atenta si prudenta a limbii slavone inrudite cu a noastra, impreuna cu cea rusa, se vor inlatura cuvintele absurde, barbare si ciudate, care ne vin din limbi straine", scria Lo-monosov.
El propunea sa se renunte cu desavirsire la folosirea slavonei bisericesti, perimata si devenita neinteligibila, dar sa se pastreze cuvintele arhaice, cu rezonanta solemna, intelese de catre toti stiutorii de carte din acea vreme, ca de pilda : „otverzaiu" (deschid — n. t.), „vzivaiu" (invoc — n. t.), „na-sajdennii" (sadit — n. t.) etc. El socotea ca aceste cuvinte isi au locul in operele cu un caracter solemn, scrise in „stilul inalt", alaturi de cuvintele din slavona bisericeasca, cit si din limba rusa vorbita. „Stilul inalt", arata Lomonosov, tfebuie folosit in ode si in cuvintarile in care sint zugravite „eroismul si ideile inalte".
In operele scrise pe teme obisnuite, „in stil mijlociu", Lomonosov socotea ca trebuiesc folosite in special numai cuvinte din limba rusa vorbita si admitea in mod exceptional utilizarea unui numar neinsemnat de cuvinte din slavona veche. Dupa parerea lui, in operele scrise „in stil mijlociu", aceste cuvinte arhaice trebuiau folosite „cu cea mai mare prudenta, pentru ca stilul sa nu para fortat".
in sfirsit, in epistole si in cintece, trebuia sa se renunte complet la cuvintele din limba slavona-bisericeasca si sa se foloseasca cele din limba vorbita, care lipsesc cu desavirsire din cea dintii; trebuiau inlaturate numai cuvintele grosolane, „demne de dispret... care nu merita sa fie folosite in nici un stil". Lomonosov denumea acest stil „inferior" — spre deosebire de stilurile inalt si mijlociu.
In scrisorile sale, remarcabile prin simplitatea, vioiciunea si claritatea limbii, Lomonosov insusi a dat modele stralucite ale acestui stil. Citind aceste scrisori, iti vine greu sa crezi ca ele au fost scrise cu doua sute de ani in urma, intr-atit sint de inteligibile si de apropiate de limba noastra.
Ideile lui Lomonosov, cuprinse in teoria despre cele trei stiluri, au fost la timpul lor rodnice si utile. Se poate spune ca datorita lui Lomonosov limba literara rusa a devenit mai accesibila poporului, mai democratica.
In „Retorica", Lomonosov scria despre bogatia, frumusetea si vigoarea limbii ruse:
„Limba — prin care statul rus cirmuieste, datorita puterii sale, o mare parte a lumii — are o bogatie, o frumusete si o forta naturala, datorita carora nu ramine mai prejos de nici o alta limba europeana". : jtj, .!
In asa-numita dedicatie la „Gramatica rusa", Lo monosov a exprimat din nou aceeasi idee, afirmind ca limba rusa reuneste „stralucirea limbii spaniole, vioiciunea limbii franceze, vigoarea limbii germane, gratia limbii italiene si — in afara de acestea — bogatia si conciziunea deosebit de expresiva a limbilor greaca si latina".
Muncind neintrerupt in diferite domenii ale stiintei, Lomonosov n-a incetat sa se preocupe de particularitatile limbii ruse si de legile ei.
Parerile si observatiile sale au stat la baza „Gramaticii ruse", pe care a scris-o in anul 1755. Acesta a fost primul manual valoros de gramatica rusa, dupa care au invatat apoi numeroase generatii de elevi.
Asadar, Lomonosov a fost un creator de limba literara, atit ca scriitor — care a dat in versurile sale modele de versificatie noua — cit si ca savant, care a elaborat legile poeticii, stilisticii si gramaticii ruse.
Lomonosov a aratat prin propriul sau exemplu, cit de limpede, de simpla si de convingatoare trebuie sa fie limba folosita in lucrarile stiintifice.
„Cei care scriu incilcit, sau sint ignoranti si-si dovedesc prin aceasta nestiinta, sau sint oameni care o fac intentionat fara sa reuseasca sa-si ascunda intentiile. Ei scriu confuz, despre ceea ce inteleg confuz", afirma Lomonosov.
El isi vedea limpede meritele in imbunatatirea limbii literare ruse. Facind bilantul unei activitati de 20 de ani, Lomonosov scria in iulie 1762 : ,,In ultimii 20 de ani, in diferitele mele lucrari de gramatica, retorica, versificatie si istorie, ca si in lucrarile inchinate stiintelor inalte, fizica, chimie si mecanica, lucrari scrise in limba materna, stilul rus a devenit incomparabil mai limpede fata de cel dinainte si mult mai apt sa exprime idei dificile."
Cautind sa faca limba literara cit mai accesibila unui cerc larg de cititori, Lomonosov a contribuit totodata si la o larga raspindire a cunostintelor. El se straduia sa realizeze aceasta prin mijloacele cele mai diferite : prin odele si cuvintarile sale despre insemnatatea instructiunii pentru popor, prin manuale si prin activitatea desfasurata pentru infiintarea unor noi institutii de invatamint.
Universitatea din Moscova, inaugurata in 1755, a fost infiintata pe baza proiectului sau.
Multora li se parea ca era prematur sa se deschida dintr-o data trei facultati si sa fie numiti 12 profesori. Sustinindu-si proiectul, Lomonosov scria : „Trebuie neaparat ca planul universitatii sa tina seama si de generatiile viitoare". Intelegind ca este nevoie de o scoala pentru pregatirea viitorilor studenti, Lomonosov a propus sa se deschida pe linga universitate si un liceu, „fara de care universitatea este ca un ogor neinsamintat".
In activitatea sa, Lomonosov a trebuit sa invinga in permanenta piedici grele. El voia ca stiinta rusa "sa devina accesibila poporului, dar eforturile lui intimpinau nu numai rezistenta strainilor care lucrau la Academia de stiinte, ci si a demnitarilor taristi, carora putin le pasa de nevoile poporului.
Ilustrii curteni, oameni de nimic in ceea ce priveste capacitatile si cunostintele lor, dar sus-pusi din nastere, iroseau fondurile statului pentru capriciile lor si nu dadeau nici o atentie proiectelor lui Lomonosov.
Chiar si in perioada cind Lomonosov dobindise o larga popularitate de poet si savant, el era nevoit sa se straduiasca timp indelungat si fara rezultate, atunci cind incerca sa-si transforme in fapt initiativele.
„Pentru fiecare lucru de nimic, sint nevoit sa alerg in repetate rinduri prin cancelarii si sa ma inchin in fata scribilor, lucru care — drept sa spun — imi displace in cea mai mare masura", scria Lomonosov in august 1751.
In aprilie 1760, cautind sa reorganizeze si sa imbunatateasca liceul si universitatea care functionau pe linga Academia de stiinte, Lomonosov scria cu amaraciune :
„Singura mea dorinta este sa indrept pe fagasul dorit liceul si universitatea, de unde pot iesi numerosi Lomonosovi... Odata realizat acest proiect, as dori numai sa gasesc posibilitatea si locul unde sa apara — cu cit mai rar, cu atit mai bine — persoanele de vita nobila care imi reproseaza originea rnea de jos si carora ie stau ca un spin in ochi, desi eu, nu printr-un noroc orb, ci datorita talentului dat de dumnezeu, prin staruinta si indurind cea mai mare saracie, am ajuns la cinstea de care ma bucur".
imparateasa Elizaveta Petrovna nu se interesa de treburile statului si de cele mai multe ori nici nu citea decretele care i se prezentau la semnat. Lomonosov a fost nevoit sa se foloseasca de protectia lui I. I. Suvalov, favorit al Elizavetei Petrovna, pentru a infaptui prin el unele din proiectele sale.
Chiar si in decretul imparatesei cu privire la infiintarea Universitatii din Moscova, „initiator" al acestei opere era numit I. i. Suvalov, numele lui Lomonosov nefiind nici macar pomenit.
Lomonosov se straduia ca toti copiii din toate paturile sociale, inclusiv copiii de tarani, sa dobin-deasca dreptul la invatatura. In timpul discutarii proiectului noului statut al Academiei de stiinte, Lomonosov a cerut ca si fiii de tarani sa fie primiti in rindurile studentilor Academiei din Peters-burg. Dar taranii erau socotiti ,,o patura impozabila", deoarece plateau de fiecare cap un impozit de „40 altini" •— o rubla si 20 copeici.
Lui Lomonosov i se obiecta ca nu este in interesul statului sa instruiasca taranii, pentru ca ei trebuie sa are pamintul si sa plateasca impozite, nu sa se ocupe de stiinte.
„Ca si cum 40 de altini ar fi bani atit de multi pentru visterie, incit ar fi pacat sa-i pierzi pentru a dobindi un savant rus... si ar fi mai avantajos sa aduci un savant strain, pentru o mie de ruble", raspundea indignat Lomonosov.
Chiar si atunci cind s-a hotarit ca si paturile de jos sa aiba acces la universitatea din Moscova — cu conditia insa ca mosierii sa elibereze iobagii pe care voiau sa-i trimita sa invete la liceu, sau la universitate, instruirea in acelasi liceu a fiilor de nobili laolalta cu copiii raznocintilor, a fost socotita inadmisibila. De aceea, pe linga universitatea din Moscova au si fost infiintate doua licee : unul pentru nobili, iar celalalt pentru raznocinti, cum erau numiti pe atunci cei care nu apartineau nobilimii, ci altor paturi sociale, fii de mestesugari, de mici slujbasi, de ostasi etc. Chiar si medaliile acordate pentru merite la invatatura erau diferite : de aur — pentru nobili si de argint — pentru razno-cinti.
Lomonosov actiona direct si cu indrazneala. El s-a ridicat pe faa si cu hotarire impotriva germanului Schumacher — consilierul cancelariei Academiei de stiinte — care indeplinea de fapt functia de vicepresedinte al academiei pentru toate problemele administrative si gospodaresti. Lomonosov a luptat cu insufletire si impotriva altor adversari ai cauzei pe care o sustinea, netinind seama de situatia pe care o ocupau acestia.
„Politetea si complimentele nu au ce cauta in treburile de care depinde binele statului, mai ales cind nedreptatea triumfa", spunea Lomonosov.
El a luptat timp de multi ani, pentru a infaptui reformele necesare in Academia de stiinte.
„Bucuros as fi tacut si as fi trait linistit, dar ma tem de pedeapsa atotputernicului, care nu m-a lipsit de talent si de pricepere in invatatura... m-a inzestrat cu rabdare, cu nobila sirguinta si cu indrazneala in biruirea tuturor piedicilor ce stau in calea raspindirii stiintei in patrie, lucru la care tin cel mai mult in viata... Pentru binele obstesc si in special pentru afirmarea stiintelor in patria mea, n-as socoti ca pacatuiesc, nici daca m-as ridica impotriva propriului meu tata" — scria Lomonosov la inceputul anului 1761.
Lomonosov n-a fost un savant de cabinet, ci un militant pentru ideile noi in stiinta, un patriot, care punea intotdeauna interesele patriei pe primul plan.
Academicianul V. I. Vernadski scrie despre creatia stiintifica a lui Lomonosov: „El si-a depasit epoca intelegind just o serie intreaga de fenomene inaccesibile generatiei lui. El si-a depasit secolul si apare ca un contemporan al nostru prin scopurile si sarcinile pe care le punea in fata cercetarii stiintifice". «»
Lomonosov socotea de o deosebita insemnatate stabilirea unei strinse legaturi intre stiinta si practica.
„Profesorii nu trebuie sa se straduiasca mai putin pentru folosul real al societatii decit pentru rationamente teoretice. Aceasta priveste in special stiintele care sint legate de practica, cum este cunoasterea chimiei", spunea Lomonosov. El personal a creat o noua fabrica de sticla, fara sa-si precupeteasca pentru aceasta nici timpul si nici fortele.
Lomonosov a demonstrat cu pasiune nu numai necesitatea unei cit mai largi raspindiri a cunostintelor, ci credea cu inflacarare ca din rindurile poporului rus vor iesi cadre de savanti, care vor deschide cai noi in stiinta mondiala inlocuindu-i pe strainii care pusesera stapinire pe academie.
„Onoarea poporului rus cere ca el sa-si arate capacitatea si priceperea in stiinta si ca patria noastra sa se poata folosi de propriii sai fii, nu numai cind este vorba de vitejia militara sau de alte treburi importante, ci si in dezvoltarea stiintelor inalte", scria Lomonosov.
Munca incordata si lupta permanenta „pentru binele obstesc" au zdruncinat sanatatea lui Lomonosov. El avea doar 50 de ani, cind a inceput sa se
imbolnaveasca tot mai des. indata ce reusea sa-si biruie boala, el continua insa sa munceasca si sa lupte cu tot atita perseverenta ca si mai inainte.
Mihail Vasilievici Lomonosov a incetat din viata in aprilie 1765, fara sa fi ajuns la virsta de 54 de ani.
insemnatatea unora dintre lucrarile stiintifice a'e lui Lomonosov a devenit limpede abia multi ani dupa moartea lui.
Creatia lui poetica si munca desfasurata pentru dezvoltarea versificatiei si a limbii literare ruse, au exercitat o mare influenta, atit asupra contemporanilor sai, cit si asupra scriitorilor din generatiile urmatoare. Radiscev I-a numit pe Lomonosov „cel dintii intemeietor al adevaratelor norme ale limbii noastre" si scria : „cita vreme cuvintul rus va lovi auzul, vei fi viu si nu vei muri").
Numele lui Lomonosov este primul in sirul de nume ale genialilor scriitori si savanti rusi.