g1n8ns
Cercetarea noastra nu tinteste devenirea sufletului omenesc si locul lui in totalitatea altor suflete (sau spirite) pamintesti (folosim aceasta sintagma din respect pentru toate scolile filosofice si religioase de pe pamint), ci obirsia acestui suflet aIi. Adica epoca (aprox. 40.000 - 30.000 BC) cind el a aparut paradoxal pe Pamint si a insemnat cu pietricele incrustate geometric locul si rostul acestei aparitii paradoxale. Aceste pietricele, apoi si oase incrustate

(atragem mereu atentia cititorului asupra faptului ca cel care incrusta in aurignacian si gravettian pe os trebuia sa stie ca osul va rezista mult in timp si ca incrustarea pe os nu este un lucru simplu)

(insemnele geometrice despre care discutam atita in aceasta carte nu anuleaza miturile si cercetarea lor, ci dimpotriva, le pune mai bine in lumina)

au devenit prima “referinta anterioara” a lui Homo Sapiens, insemnul de la care omul s-a inceput. Minunea algebrica, geometrica si chiar cosmogonica de la Mitoc demonstreaza ca aceasta referinta a fost realizata de un Homo Sapiens “construit” deplin pentru devenirea sa. Acele incrustari fascinante demonstreaza ca asa zisa evolutie spirituala a lui Homo Sapiens ramine o ipoteza de lucru si ca menirea omului este alta decit construirea piramidei pe care o visa Hegel. Fiintarea piramidala a omului are devenire doar daca este echilibrata de cea sferica. Si invers. S-ar putea, deci, ca privirea lui J. J. Rousseau spre trecutul primordial sa indice drumul corect spre rostul fiintarii, s-ar putea ca si ipoteza “casnica” a romanului Alecu Russo sa fie un punct de referinta deosebit de important pentru echilibrarea rostului de fiintare al omului (cu care a fost dotat chiar la nasterea sa) cu devenirea sa.

Am folosit, astfel, pietricelele antropice, incrustate cu motive geometrice, lasate de stramosii nostri primordiali pe marginea locuirii lor primordiale (altii inaintea lor nu au fost) pentru a gasi si noi mai usor drumul spre casa mitica de la obirsie (obirsie, locul unde se naste ceva), spre izvorul din care ne-am nascut (pomenit, practic, de toate mitologiile lumii), izvor la care trebuie sa revenim tot timpul pentru a ne armoniza Devenirea cu rostul de fiintare. Or, cunoasterea leaganului dedublarii reprezentarilor, leagan pe care Claude Levi-Strauss cerea investigatiei stiintifice sa-l afle, permite sa cunoastem izvorul “paleolitic” din care ne-am nascut, adica limitele noastre reale, corecte de fiintare, limite care ne pot salva acum de la pericolul des-fiintarii… Fiindca fara adaparea la rostul nostru primordial, fiintarea devine problematica, absurda (nu paradoxala) si imposibila.

Aceste origini, aceasta obirsie, acest leagan primordial la care putem ajunge mai lesne cu ajutorul metodelor moderne de cercetare, inclusiv cu cele ale Globalizarii (echilibrate si cu norocul arheologului, dar si cu sansele unei finantari serioase - ultima constatare este reluata de autor chiar de la C. L-Strauss), vor lumina un drum neliniar/ocolitor si, poate, extrem de violent al lui Homo Sapiens. Partea spectaculoasa a acestui drum este ca fiintarea logico-simbolica a omului isi deapana inceputul, poate intimplator, poate de la sine, poate meditat de Spiritul Universului (cum sugereaza in armonie cu vedele poetul roman Mihai Eminescu) in sud-estul Europei, in Balcani si Carpati, in bazinul Dunarii, primul fluviu sacru al omenirii (cum sustine Napoleon Savescu in “Epopeea poporului carpato-danubian”, lucrare care ni-a inspirat si pe noi ca sa realizam aceasta cercetare aIIi).

Cititorul acestor rinduri poate sa puna intrebarea privitoare la suflet si obirsia lui in circa metodei de cercetare si va face o greseala dubla. Ca si Hegel. Prima: fiindca intre suflet si metoda de cercetare a sufletului legatura nu este functionala. A doua: fiindca problema originii sufletului omenesc nu influenteaza pe moment starea de acum a acestui suflet din cauza ingradirilor pe care le-a zidit chiar omul intre suflet si devenirea sa.

Or, desi curge in fluviul ireversibil al consumului de sine, Devenirea este imprevizibila de la sine, dar puterea ei de fiintare depinde, tot de la sine, de referinta primordiala de fiintare. Care este masura acestei dependente paradoxale? Mintea, spiritul logic? Inima, sufletul? Noi credem ca aceasta masura sta in capacitatea sufletului omenesc, nascut misterios in acel trecut primordial, de a sonda cu ajutorul rostului primordial de fiintare starea de acum a intregului cosmos si de a o transmite devenirii omului pentru a se acomoda la ea (la starea de devenire acum a acestui cosmos).

Cercetarea stiintifica, ce aduna fir cu fir instrumentele de fiintare ale sufletului in trecutele vremi (mai ales in cele primordiale), poate apropia devenirea omului de sufletul sau, asa ca intre Devenire si Suflet sa poata fi sustinuta o comunicare constructiva care sa intaresca echilibrul fiintarii.

Astfel cunoasterea originii, a “leaganului dedublarii reprezentarilor”, a produselor spirituale ale primilor sapiensi moderni, aparuti pe Pamint in aurignacian, poate proteja omul si de fatalitatea evolutionista, si de cosmarul asfixierii in mrejele Globalizarii (fara de care, din alta parte, nu mai putem tine in friu Devenirea noastra).

Desigur, leaganul dedublarilor reprezentarilor este chiar fiinta omeneasca. Omul a dedublat reprezentarile chiar la iesirea din obirsia sa si a insemnat cu ele rostul primordial de fiintare. Aceasta obirsie, cum arata cercetarea arheologica, a fost insemnata cu pictura geometrica de la Mitoc (Romania de Est, pe riul Prut, 26.000 BC), Mezin (Ucraina, pe riul Pripiaty, 18.000 BC), Cosauti (Basarabia, pe riul Nistru, 16.000 BC) aIIIi, Cuina Turcului (Romania de West, pe Dunare, 11.000 BC). Leaganul dedublarii reprezentarilor, pe care Claude Levi-Strauss il cauta romantic in artefactele antice chinezesti, sau la indienii de pe coasta apuseana a Americii, sau la comunitatile “primitive” din Noua Zeelanda, sta chiar sub picioarele lui de parisian, in Old Europa, la Gurile Dunarii, fluviu european legat si de Europa de West, si de Carpati si de Marea Neagra.

Dedublarile primelor reprezentari omenesti din paleolitic nu sint, astfel, un simplu moft decorativ si distractiv al unor comunitati omenesti marginale, incilcite in mrejele uritului, ci profunda si primordiala metafizica. Ele reprezinta rostul fundamenatal de fiintare, fondat pe polaritatea necesara a Cosmosului, aflat in necrutator consum de sine.

Polaritatea reprezinta sectiunea de aur a Cosmosului, modelul cel mai bun, pe moment, al Devenirii lui, care isi croieste cu demnitate spatii noi, incerte, de fiintare. Iar amuleta de la Mitoc, cea mai desavirsita din cele mai vechi lucrari omenesti descoperite pina acum, demonstreaza ca primul si cel mai important produs al spiritului omenesc au fost constructurile simbolice geometrice care reprezinta polaritatea paradoxala de fiintare intr-un cosmos finit care este de fapt infinit si in care calcularea simbolica a sanselor reale de fiintare, adica non-violente, este calea cea mai nobila de fiintare.

Cunoasterea dedublarilor paradoxale ale fiintarii (lucru pe care brahmanii l-au cercetat cu finete in Bhagavad-Gita) si reprezentarea lor geometrica a permis lui Homo Sapiens sa-si calculeze sansele de fiintare, sa construiasca poduri-secante intre malurile diferite, paralele, ale fluviului fiintarii, adica sa depaseasca catastrofele peste care nu au putut sari nici dinozaurii, nici Neandertalii, sa deosebeasca iluzia de realitate, sa inventeze bitalul, sa cintareasca cu el sansele vitalului, sa deosebeasca apoi bitalul de vital, ba chiar sa cinte aceasta exceptionala lucrare, fapt pentru care zeii il iubesc inca si mai mult.

Mai mult decit atit (atit insemnind simplu tot ce ne permite limita omeneasca sa cuprindem cu mintea si cu simturile), relatia noastra cu Cerul este bipolara (adica dedublata). In timp ce omul doreste cu pasiune sa deschida usa dupa care sta Dumnezeu, sa intre in casa Lui si sa se contopeasca cu beatitudinea, pacea si vesnicia Lui,

El, Dumnezeu, Spiritul Pur si Lumina Pura, se intrupeaza in burta unei simple femei, se naste pe pamint dintr-o simpla femeie pentru a spala picioarele pacatosilor si pentru a muri apoi pe o cruce simpla de lemn. Aceasta experienta a mortii, realizata de Dumnezeu in vazul omului, pe crucea care e veche de cind lumea, ar putea sa insemne ca cele doua poluri ale Fiintarii Cosmice, adica Cerul si Pamintul, Spiritul si Materia, se intilnesc doar intr-un singur punct, ca si cele doua elemente ale crucii. Ca acest punct este nasterea omului, ca acest punct este moartea lui, cine poate sti?

REFERINTE

Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, Univers, Bucuresti, 1978. Dam aici doua citate care pun in valoare importanta deosebita a originii la majoritatea absoluta a comunitatilor omenesti. “La indienii gondi si la indienii baigas, cu prilejul ritualurilor celebrate intru slavirea lui Dharti Mata si a lui Thakur Deo, preotul recita mitul cosmogonic si aminteste ascultarorilor rolul considerabil pe care tribul sau l-a jucat la facerea lumii” (p. 23). “…intoarcerea la origine, care ne ingaduie sa traim din nou timpul in care lucrurile s-au manifestat pentru prima oara, constituie o experienta de o importanta capitala pentru societatea arhaica”. Noi credem ca “intorcerea la origine” si valorificarea deplina de catre noile generatii a referintei primordiale reprezinta cea mai puternica consolidare a fenomenului uman tocmai in globalizare. Desigur, locul preotului arhaic l-a luat profesorul, dar daca o comunitate vrea sa nu se piarda in oceanul globalizarii, “citirea” miturilor de obirsie si dovedirea “rolului considerabili” pe care o comunitate l-a avut “la facerea lumii” este obligatorie in zilele noastre si trebuie reglementata prin lege chiar spre binele omului in globalizare. Miza pe care o pun evreii sau japonezii pe revitalizarea curenta a miturilor primordiale demonstreaza cu prisosinta acest lucru. De ce evreii trebuie sa se lupte cu atita disperare la Ierusalim pentru zidul mitic si antic al plingerii, iar romanii, de pilda, nu trebuie sa cinsteasca sanctuarele paleolitice si neolitice in care s-au ivit primele simboluri sacre, geometrice ale omului, simboluri care se re-gasesc si astazi in artefactele etno-culturale ale poporului roman? De ce profesorii romani nu trebuie sa lamureasca elevilor importanta deosebita a incrustarilor logice de la Mitoc pentru toata devenirea omului? De ce formidabila si primordiala “civilizatie casnica” a carpato-dunarenilor, de natura ne-urbana, nu trebuie sa fie pusa pe prima pagina a manualelor de istorie ale romanilor chiar din clasele primare?
Napoleon Savescu, Noi nu suntem urmasii Romei, Impact, Bucuresti, 1999
Ilie Borziac, Marcel Otte, Pierre Noiret, Piese de arta paleolitica si de podoaba de la statiunea paleolitica cu mai multe niveluri de locuire Cosauti din zona Nistrului mijlociu, Revista Areheologica, Chisinau, 1998, nr.2. Pictura de la Cosauti este mai mult curat geometrica, iar podoabele care apar in incrustari sint fenomenale: spirale (Fig. 6.2 si 6.3), hasuri de unghiuri si de linii paralele (Fig. 6.5), linii paralele (Fig. 5.1-11), zig-zaguri (Fig. 3.2), net-uri (fig. 3.4), tabla de calcul din unghiuri si linii paralele reprezentate punctifom (Fig. 2.2) etc.