n7e7er


Motto : “Limbajul da cadrul, iar scopurile politice opereaza selectia terminologica”


Introducere

Daca am parafraza celebra afirmatie a lui Hegel din “Principii ale filosofiei dreptului”3, conform careia teoria politica nu poate prescrie ci doar descrie realitatile politice, am putea spune ca lingvistica nu poate prescrie ci doar descrie “realitatile” terminologice din domeniul politicului.
Descrierea terminologiei politice la nivelul actualizarii acesteia in limba romana actuala presupune, pe de o parte, sesizarea unor asp ecte si tendinte de evolutie interesante si, pe de alta parte, formularea unor observatii dintr-o perspectiva normativ-prescriptiva.
Pornind de la constatarea ca “stiinta comunicarii a profitat prea putin si prea sporadic de teoria limbajului”44, lucrarea isi propune sa prezinte cateva directii de analiza a limbajului politic in limba romana actuala.
Desi limba este cel mai important vehicul al comunicarii umane, unii cercetatori semnaleaza cu surprindere “inter esul redus pe care-l acorda tratatele de comunicare fenomenului lingvistic”5 .
Cursul de fata isi propune sa schiteze citeva directii de analiza a limbajului politic, chiar daca acest obiectiv nu poate fi realizat decat in parte.
La o prima vedere, limbajul politic pare inabordabil, in special, din cauza vastitatii si complexitatii lui. De aceea, determinarea structurii limbajului politic a impus - din considerente metodologice si practice- restrangeri si precizari succesive ale obiectului cercetarii.
Delimitarile s-au realizat pe trei paliere:
1) nivelul terminologiei politice - asa cum apare ea in lucrarile de specialitate, inclusiv in opere terminografice;
2) nivelul “actualizarii” terminologiei politice in stilul jurnalistic, cu accent pe tendintele specifice de reflectare a fenomenului politic;

3) nivelul folosirii termenilor politici in limba comuna si al definirii lor de catre dictionarele generale ale limbii.
Determinarea acestei structuri s-a realizat in special din ratiuni metodologice, in realitate neexistand limite nete, in special intre limbajul politic folosit in stilul jurnalistic si in limba comuna.

Alegerea exemplelor (citatelor) s-a facut doar pe baza caracterului lor ilustrativ pentru diferite probleme puse in discutie si nu denota nici o preferinta ideologica, partizana sau de alta natura. (S-a incercat, in masura in care a fost posibil, citarea unor surse cat mai diferite).
Abordarea limbajului politic a avut in vedere nu numai o incercare de clasificare si descriere a unor particularitati ale acestuia, ci si semnalarea unor aspecte care ar putea interesa din perspectiva normativa.
Cursul nu si-a propus realizarea unei distinctii nete intre terminologia politica internationala si cea romaneasca. In masura in care au fost identificate aspecte de inter es pentru evolutia terminologiei politice romanesti, acestea au fost prezentate fara pretentia de a epuiza materialul vast al cercetarii. Aceasta abordar e mai degraba “impresionista” decat riguroasa, mi s-a parut a fi cea mai indicata intr-o prima faza a cercetarii limbajului politic. Identificarea si schitarea unor directii de cercetare unitara a limbajului politic a contribuit la propunerea unui cadru general, in care, cred, se pot inscrie si alte tendinte.
Ar fi interesant de urmarit in ce masura aceste incercari de ordonare, descriere si clasificar e a unui material de o vastitate si complexitate extrema, ale carui adevarate dimensiuni , cred, nu sunt inca cunoscute, pot fi folositoare dincolo de simplu demers de organizare a cunostintelor
intr-un domeniu. Ma refer la aspecte care privesc imbunatatirea metodelor de clarificare conceptuala si adecvare terminologica, realizarea compatibilitatii intre sisteme conceptuale , cresterea eficientei invatarii, la diferite niveluri, in domeniul stiintelor politice si, mai ales, in comunicarea politica. Si aceasta deoarece, domeniul comunicarii politice reprezinta inevitabil o dimensiune terminologica care ne priveste, in cea mai mare masura, pe toti.
Analiza unor elemente ale acestei terminologii intereseaza in primul rand din punctul de vedere al cercetarii interdisciplinare (stiinte politice, epistemologie, terminologie, lexicografie). Studiul sistemului conceptual si lingvistic al domeniului politic este important si datorita aspectelor legate de insusirea acestuia in cadrul invatarii.

Importanta cunoasterii terminologiei politice

Motto : “Conocer una materia equivale a tener un dominio de parte de los lenguajes de esa materia; dominar los lenguajes de una materia equivale a tener una cierta comprension de la materia” 6 Ter esa Cabre

Cunoasterea si analiza terminologiei politice poate prezenta interes dintr-o perspectiva dubla, teoretica si practica, in special asupra aspectelor ce privesc:
1. eficienta comunicarii la toate nivelurile: didactic, politic, jurnalistic, limbaj comun: o buna comunicare in domeniul politic presupune cunoasterea terminologiei si realizarea adecvarii conceptuale si terminologice in discursul politic.
2. eficienta invatarii : studiul domeniului politic ar avea de profitat daca conceptele si termenii atribuiti acestora ar fi cunoscuti nu numai in cadrul fiecarei discipline individuale
(stiinte politice, marketing politic, comunicare politica, comunicare organizationala etc.), ci si printr-un studiu terminologic care ar pune in evidenta specificul construirii terminologiei in fiecare domeniu in parte si ar prezenta diversele posibilitati de folosire (contexte, restrictii, adecvari/inadecvari) etc.
3. eficienta cunoasterii si analizei domeniului politic ar creste in urma studiilor asupra terminologiei politice.



A cunoaste terminologia unui domeniu stiintific inseamna o cunoastere “din interior” a domeniului respectiv. De obicei, procesul cunoasterii unui limbaj de specialitate se desfasoara simultan cu invatarea conceptelor. Sager7 afirma ca daca limbajul unei discipline este suficient de bine cunoscut cunoscut, atunci domeniul in discutie este structurat si cunoscut rational de cel care ii cunoaste terminologia specifica. Unii specialisti considera ca invatarea
in cadrul unui domeniu stiintific poate fi stimulata si ameliorata printr-un studiu al limbajului specializat corespunzator, care sa preceada procesul invatarii propriu-zise a domeniului .
Teste de acest fel au fost realizate de Maria Pozzi 8 care a demon strat ca transferul cunostintelor dintr-un domeniu este mult mai eficient si probabil mai durabil daca presupune
invatarea prealabila a limbajului specializat (care contribuie la imbunatatirea performantei lingvistice si a capacitatii cognitive in abordarea unor noi idei/probleme legate de subiect).
Invatarea terminologiei domeniului politic poate contribui, prin urmare, la clarificare conceptuala si adecvare in discursul politic, prin raportarea la o structura terminologica.
Aceasta ar trebui sa cuprinda termen(i), informatii gramaticale despre termen(i), sinonim(e), abrevieri (daca e cazul), definitie, context, observatii etc., cu indicarea, de cele mai multe ori , a surselor de referinta.
Aceasta ar echivala cu ceea ce Teresa Cabre a afirmat cu privire la rolul terminologiilor in organizarea cunoasterii : “a cunoaste un domeniu stiintific inseamna a stapani o secventa din limbajele (=terminologia, n.n.) acestui domeniu; a stapani limbajele unui domeniu inseamna a avea o cunostere solida a domeniului ”

Descrierea terminologiei politice

Conceptul de terminologie

Conceptul de terminologie este utilizat cu mai multe sensuri interdependente, nu intotdeauna delimitate clar.
Valorile cele mai frecvent atribuite conceptului “terminologie” sunt :
1.
Sistem de termeni care reprezinta cunostintele intr-un domeniu particular al unei activitati.
In acest caz, se impun urmatoarele precizari: “Termenii se obtin prin aplicarea unei denumiri unui anumit concept si printr-o procedura de lexicalizare naturala sau artificiala (termenul verbalizeaza cunostintele). Relatia dintre denumire si notiune este reflexiva si biunivoca pentru un termen dat. Un termen se caracterizeaza, deci, prin univocitate, monoreferentialitate si precizie”9 .
2.
“Domeniu transdisciplinar al cunoasterii interdisciplinare, care studiaza conceptele si reprezentarile sale (termeni, simboluri etc.)”10
Ex tinderea sferei de utilizare a unor termeni dincolo de un domeniu strict specializat reprezinta un fenomen care determina un nou mod de abordare a granitei dintre cunoasterea stiintifica si cunoasterea obisnuita care nu mai poate fi conceputa ca rigida ci, mai degraba, ca permeabila (din ambele sensuri). Aceasta tendinta de migrare a terminologiilor spre lexicul comun reprezinta o forma de manifestare a ceea ce Lerat numea “laicizarea pro gresiva a cunoasterii” in contextul “erei informationale” .



2. Istoricul terminologiei politice

Aparitia terminologiei politice este strans legata de evolutia societatii omenesti. Vechimea, evolutia, complexitatea acestei terminologii precum si caracterul sau inter, multi- si chiar transdisciplinar fac aproape imposibila o observare a tuturor fatetelor sale. La dificultatile analizei contribuie atat cantitatea imensa de elemente conceptuale si lingvistice, cat si trecerea continua a acestei terminologii prin diverse straturi (jurnalistic, administrativ, limba comuna) cu permeabilitate deosebita pentru tot ce tine de domeniul “politicului” .
Terminologia politica are un caracter pronuntat istoric, international dar si national si, in perioada actuala, ca reflex al “globalizarii”, o vocatie de deschidere speciala pentru imprumut
(gestiunea crizelor, purificare etnica etc.). Inventarul actual al terminologiei politice internationale trimite astfel, la modul ideal, la un ansamblu de concepte-martor p entru istoria formarii si evolutiei ideilor politice.
Intr-o analiza11 a terminologiei social-politice romanesti de la 1848, asa cum aceasta apare
in texte aparute in stilul jurnalistic al epocii, Florica Dimitrescu considera ca aceasta are la baza trei straturi lingvistice: cel neologic, ramas pana astazi de cele mai multe ori in forma de atunci, cel alcatuit din cuvinte traditionale, vechi si invechite, si, al treilea aparut prin intruziunea in sfera lexicala in discutie a vocabularului de sorginte religioasa.
Sfera religioasa a impus in terminologia social-politica un numar de sintagme cum ar fi altarul libertatii, patrie izbavita, sacra noastra constitutie, sfanta cauza, frecvente si in literatura epocii, unele dintre ele supravietuind si in lexicul politic al secolului XX.
Cuvintele traditionale ale vocabularului politic de la 1848 sunt insa astazi complet abandonate: dezrobire, a rasturna (tirania), slobozenie, adunare obsteasca.
Din categoria neologismelor impuse in limba romana de contextul extralingvistic al schimbarilor social-politice de la 1848 fac parte termeni folositi si astazi (cu mici modificari de forma) in discursul politic : aleg(ator), anarhie, antipatriotic, cauza popolului, civilizat, clasa, comitet, comunism, corporatie, demisie, deputat, discordie, diplomatie, emancipatie, fraternitate, inegalitate, muvment (razvratitor),revolutie, negotiatie, patriot(ism), partid(a), politic(a), proclama, (idei)progresive “progresiste”, propagand a, rebel, republica, revolutionar, securitate, stindard, suveranitate, tricolor etc.
Vocatia de deschidere pentru imprumut este specifica si pentru terminologia politica romaneasca Daca in a doua jumatate a secolului trecut si in prima jumatate a secolului nostru
imprumuturile se faceau in cea mai mare parte din franceza si germana, astazi, limba engleza este principala sursa pentru neologisme. alex icul organizarii politice al secolelor anterioare fiind dominat - datorita conditiilor istorice- in special de turcismei.
Aceasta permeabilitate deosebita pentru neolo gisme, mai ales pentru cele de origine an glo americana este explicabila, in primul rind, prin importanta conceptelor in cadrul unor teorii sau modele la care trimit acesti termeni (MANAGEMENT, MASS MEDIA, MARKETING
POLITIC).
O alta explicatie pentru faptul ca limba engleza este limba cea mai folosita pe glob in comunicarea stiintifica, tehnica, comerciala, diplomatica si mediul predilect de manifestare pentru cultura pop si pentru activitatile turistice, ar putea sa o r eprezinte tendinta sa spre economie lingvistica si spre adecvare conceptuala.
In unele tari, rezistenta la “atacul” limbii engleze este reglementata prin politici lingvistice ale caror efecte sunt greu de evaluat. Denuntata adesea ca “arma a unui imperialism cultural” engleza a inlocuit franceza ca limba a diplomatiei.



“If you need it, you learn it”12 ar putea fi interpretat- in cazul importurilor masive de termenii politici din engleza - “Daca desemneaza adecvat concepte, atunci termenii vor fi acceptati”.

Unii cercetatori considera ca “tentatia spre neologism” are, intai, o explicatie de rapiditate si de comoditate: termenul neologic are avantajul de intra de la inceput cu statutul de termen de specialitate, incarcat de prestigiul intregii teorii la care trimite si ale carei concepte le desemneaza, in al doilea rand, o explicatie de natura psihologica: specialistul are sentimentul ca posesia termenului strain este conditia informatiei sale exacte si complete”13.

Termenii noi se introduc fie sub forma imprumutului propriu-zis, fie a calcului lingvistic. Imprumutul propriu-zis cunoaste diverse etape de patrundere si de adaptare : de la etapa de xenisme (sau de cuvinte aloglote, caracterizata prin mentinerea intacta a grafiei de origine si prin marcarea grafica deosebita, cu ghilimele sau cu caractere italice) pana la etapa integrarii totale, cu semnele morfosintactice clare ale acestei integrari.

In situatia de xenisme apar termeni foarte recenti : feedback, focus, impeachment etc. Pentru includerea lor morfosintactica se r ecurge in mod obisnuit la clasificatori, elemente morfematice legate prin cratima, care asigura includerea neechivoca a termenului intr-o anumita clasa lexico-gramaticala, dar si intr-o paradigma anumita a clasei. In cazul substantivelor, rolul clasificator revine articolului (ex. : “prin intermediul feedback-ului”,
“rolul impeachment-ului …”, “yes man-ii”).
Pentru a evita frecventa mare, suparatoare, de imprumuturi rebarbative, se recurge ad esea la calc sintagmatic, obtinut prin traducer ea fiecarui element component al sintagmei (ex.:
GESTIONAREA CRIZELOR, care traduce fr. gestion des crises, DEZVOLTARE
DURABILA, care traduce engl. sustainable development).
Unele neologisme din domeniul politic sufera un proces de mobilitate semantica prin adaptarea semnificatiei in conformitate cu uzul international : DIALOG “forma de activitate lingvistica” ajunge sa fie considerat ca principala modalitate de solutionare a problemelor si divergentelor interne si internationale” si identificat cu DEMOCRATIA14 COMPROMIS si
NEGOC IA isi pierd conotatia negativa15 si capata sensuri specializate in domeniul politic, al relatiilor publice si al marketing-ului. A MANIPULA migreaza dinspre domeniul tehnic spre sfera politicii, continutul sau semantic incorpor and trasatura de “antrenare, nesincera, in actiune a unor forte (umane) catre un obiectiv nemarturisit”16. O data cu termenii, se
imprumuta si partea non-verbala a codului (care, in terminologia politica, este reprezentata in special prin simboluri numerice). Astfel, G-7 sau G-8 este o forma alfanumerica de reprezentare a conceptului “Grupul celor ( mai industrializate) 7 State sau Grupul celor 8”. La baza acestui tip de imprumut stau mai multe explicatii, valabile in general pentru toate terminologiile :

a) nevoia de economie grafica si de economie a efortului de intelegere, stiut fiind ca mijloacele vizuale servesc ambelor scopuri; b) o tentatie spre internationalizare a codului, acelasi tip de notatii grafice apartinand concomitent in discursuri lingvistice multinationale; c) o tentatie de individualizare a modelului utilizat, care se distinge nu numai terminologic, ci si prin expresia non-lingvistica a codului”17
In aceeasi serie de imprumuturi se inscriu si siglele, extrem de frecvente in terminologia politica pentru a desemna nume de organizatii, de acorduri, de programe inter- si multinationale etc. Imprumutul de sigle este reprezentat in general de preluarea necalchiata a formelor originale anglo-americane : UNCHR (United Nations Comission on Human Rights),
UNESCO (United Nations Educational Scientific and Cultural Organization) etc., franceze :
ONU (Or ganisation des Nations Unies) in concurenta cu forma anglo-americana UN (Uniated
Nations) sau fo rma anglo-americana NATO (Nor d Atlantic Treaty Organization ), concurenta uneori cu forma franceza OTAN (mai ales in stilul jurnalistic neglijent care “preia” si sigla o data cu informatia). Formele diferite ale siglelor pot crea impresia ca este vorba despre doua concepte diferite ceea ce poate reprezenta un obstacol in comunicare.
Alte sigle sunt reprezentate de simboluri alfanumerice START I , START II (Strategic Arms
Reduction Treaty I si II), indicand, prin cifre, momentele de evolutie si/sau de modificare a conceptului desemnat.
Un caz aparte il constituie siglele care trimit atat la un termen politic propriu-zis cat si la echivalentul sau metaforic, care, de cele mai multe ori s-a impus, prin expresivitatea sa, atat in terminologia politica, cat si in limbajul jurnalistic si in limbajul comun. Astfel, SDI desemneaza conceptul Strategic Defense Initiative, cunoscut mai ales prin termenul metaforic cu rol de intertext (titlul filmului lui George Lucas este anterior aparitiei conceptului, in 1983)
: Star Wars (Razboiul Stelelor).
Alte sigle nu sunt imprumuturi ci reprezinta abrevieri ale unor termeni macroeconomici (ex.
PIB = produsul intern brut), abrevieri ale unor organisme (CSAT = Consiliul Suprem de
Aparare a Tarii), SPP (Serviciul de Protectie si Paza) etc.

3. Analiza terminologiei politice

Intrand in analiza propriu-zisa a terminologiei politice, se pot face urmatoarele precizari:
I. Terminologia politica reprezinta terminologia stiintelor politice si, in aceasta calitate are un puternic caracter international. O abordare comparativa a acestei terminologii in diferite limbi pune in evidenta un fond de unitati lexicale aproape identice in toate limbile (reprezentate de termenii latinesti si grecesti) si un numar mare de termeni care se pot raporta clar la o sursa
(mai ales daca se tine cont de un ansamblu de date extralingvistice - istorice, politice, sociale, geografice, culturale ).
Astfel, un numar mare de termeni sunt de origine greaca : DEMOCRATIE, ISEGORIE,
ISENOMIE, HEGEMONIE, CHARISMA etc.; de origine latina : STAT, REPUBLICA etc.; cu etimologie multipla : POLITICA, combinatii de termeni latinesti si grecesti
(GERONTOCRATIE din lat. geront “batran” + gr. kratos “putere”); italiana (IREDENTISM;
VENDETTA); rusa (GLASNOST, PERESTROIKA); spaniola (GHERILA, CAUDILLO,
CAMARILA, JUNTA); araba (AYATOLLAH, JIHAD), franceza (ETATISM); engleza
(WATC HDOG, IMPEACHMENT, GATEKEEPER ); germana (CANCELAR,
REALPOLITIK), afrikaans (APARTHEID), japoneza (KAMIKAZE, SHOGUN, TYCOON) etc. Alti termeni politici a caror etimologie este “ transparenta”: CLER ICALISM (gr.- Kleros
- ales de so arta, preotime); BEHAVIORISM (engl. Behavior - comportament) etc. In anumite
conditii politico-istorice, termeni cu o anumita etimologie aex. COMUNISM (din fr. communisme)i intra in relatii de sinonimie partiala cu termeni cu alta etimologie (ex.
BOLSEVISM din rus. bolsinstvo - “majoritate”) care, sunt folositi in sens depreciativ18. In acelasi timp, analiza legaturilor notionale indica situarea termenului B OLSEVISM intr-o relatie antonimica cu un termen de aceeasi origine - MENSEVISM (a carui etimologie trimite la conceptul “minoritate”)
II. In limba romana, cei mai multi termeni din aceasta categorie circula atat in limba de origine , cat si in forme paralele, ca traduceri ( ex. “WATCHDOG- caine de paza”,
“GLASNOST- transparenta” , PERESTROIKA -; reforma etc. ).
III. O analiza a terminologiei politice actuale in limba engleza pune in evidenta un aspect foarte interesant - existenta unui numar mare de termeni de origine si cu ortografie franceza
imprumutati in etape anterioare ale evolutiei terminologiei (cand limba franceza juca rolul de limba a diplomatiei) : coup d’etat, raison d’etat (a raison d’etat is something that is of vital importnce to the state…), raion d’être (the raison d’être of the US military is to defend the nation) 19 . Definitiile lexicografice explica, mai ales, modul de integrar e a termenilor in contexte.
IV. Numerosi termeni politici apartin (cu sens identic sau cu sensuri apropiate) altor terminologii, cum ar fi cea juridica (ex. AD-INTERIM; DE FACTO; DE JURE; DE LEGE
LATA; EX TUNC, HABEAS CORPUS, MANU MILITARI etc.); economica (ex.
MACROECONOMIE, MICRECONOMIE etc.); militara (ex. STRATEGIE, TACTICA etc.), filosofie (ex. ARGUMENT, REALITATE, RATIONAMENT etc.) s.a..
V. Terminologia politica este constituita din (sub)ansambluri lexicale diverse, unele ex trem de specializate (si caracterizate in consecinta prin univocitate, monoreferentialitate si precizie), altele eterogene, cu elemente care au o circulatie mai mare in limba comuna si cu sensuri marcate de ambiguitate.
Din prima catego rie fac parte termeni ca RESORTISANT (termen care desemneaza persoanele care sunt legate direct de un stat prin nationalitate); IMAMAT (stat musulman condus de un imam); INCIDENTA LEGII (aplicare a normelor juridice la fapte ori situatii concrete); IMPEACHMENT (in SUA, acuzare formulata impotriva unui functionar oficial in vederea judecarii lui) ; EXTRADARE etc.
VI. In ceea ce priv este marea majoritate a termenilor politici, respectarea conditiilor terminologice expuse mai sus este mai dificil de urmarit. Ambiguitatea termenilor politici se datoreaza in primul rand dublei apartenente a majoritatii acestor a, la un plan general, reprezentat de terminologia politica ca domeniu de activitate profesionala (stiintifica, didactica, practica) si la un plan extrem de d iversificat, dezvoltat, in general, pe baza conceptelor generale, care se refera la sistemele terminologice specifice unor autori, curente etc. (create prin asocieri particulare concept-termen). Intr-un anume sens, terminologia politica se formeaza si se imbogateste pe baza termenilor si/sau sensurilor apartinand unor ganditori sau oameni politici. Se poate spune ca terminologia politica este, folosind sintagma lui Louis Guilbert (1975) o “terminologie -martor” 20, care evoca aparitia, mentinerea sau chiar prestigiul pe care, succesiv sau simultan, l-au avut diverse doctrine, curente, miscari etc.
Astfel, se contureaza un domeniu foarte vast care acopera :
A. Sfera semantica a doctrinelor/orientarilor/miscarilor politice (ex. AGRARIANISM,
ANARHISM, BOLSEVISM, MENSEVISM; ECOLOGISM; ECONOMISM; FEMINISM;
FIZIOCRATISM; FUNDAMENTALISM 21 GLOBALISM; INTEGRISM, ISLAMISM;

LABURISM; LAICISM; LEGIONARISM; LENINISM; LIBERALISM etc). Unii termeni care desemneaza tendinte politice dezvolta sensuri derivate de la cel de baza, adesea insotite de marci distratice (peiorative) (ex. CLERICALISM ).
Importanta acestui ansamblu lexical al terminologiei politice este deosebita, dupa cum arata
Michel Foucault, in “Ordinea discursului” 22, incercand sa surprinda mecanismele prin care se realizeaza comunicarea acestora:

“s-ar parea ca doctrinele …tind sa se propage; iar indivizii, care pot fi oricat de multi, isi definesc apartenenta reciproca tocmai prin punerea in comun a unuia si aceluiasi ansamblu de discursuri. In aparenta, singura conditie impusa este recunoasterea acelorasi adevaruri si acceptarea unei reguli - mai mult sau mai putin flexibile- de conformitate cu discursurile validate; ceea ce ar insemna ca doctrinele nu ar mai fi atat de diferite de disciplinele stiintifice, iar controlul discursiv ar privi doar forma sau continutul enuntului, si nu subiectul vorbitor. Or, apartenenta doctrinala pune in cauza atat enuntul cit si subiectul vorbitor, unul prin intermediul celuilalt. Este pus in cauza subiectul vorbitor pornind de la enunt asa cum o demonstreaza faptul ca, de indata ce un subiect formuleaza unul sau mai multe enunturi neasimilabile, se declanseaza procedurile de ex cludere si mecanismele de respingere; erezia si ortodox ia nu tin doar de o exagerare fan atica a mecanismelor doctrinare, ci apartin acestora din urma in mod fundamental. Invers, do ctrina pune in cauza enunturile pornind d e la subiectii vorbitori in masura in care orice doctrina se arata a fi semnul, manifestarea si instrumentul unei apartenente pr ealabile - apartenenta de clasa, de statut social sau de rasa, de nationalitate sau de interese, de lupta, de revolta, de rezistenta sau de acceptare. Doctrina efectueaza o dubla aservire; a subiectilor vorbitori la discursuri, si a discursurilor la grupul, cel putin virtual, al subiectilor vorbitori.”

In cazul ansamblului lexical al denumirilor doctrinelor/orientarilor/miscarilor politice se poate remarca cu usurinta existenta a ceea ce Ad Hermans denumeste “matrice terminogenetica”, adica un sistem specific pe car e il are la indemana un domeniu al cunoasterii pentru a-si crea termenii.aAcest lucru ar putea constitui inca u n argument pentru sustinerea existentei unei terminologii specifice domeniilor stiintelor sociale i.
I) Principalele modele de “matrice terminogenetice” in cadrul acestui ansamblu sunt : a) termeni formati din N+determinant (adjectiv) : DOCTRINA ELITISTA, DOCTR INA
NATIONALIST CRESTINA; DOCTRINA NATIONALIST DEMOCRATICA; DOCTRINA
TARANEASCA; GANDIRISM ORTODOX; LIBERALISM CONSERVATOR,
LIBERALISM SOCIAL, LIBERALISM ANARHIC etc. b) N+determinant (nume propriu): DOCTRINA MONROE; DOCTRINA REAGAN;
DOCTRINA BREJNEV etc. c) N+N : MARXISM-LENINISM
II) Termeni de doctrine, miscari, orientari etc. formati de la numele proprii:

1) termeni ca FUNDAMENTALISM, FUNDAMENTALIST circula in limbajul politic si chiar in limba comuna cu sensul de “opozitie/care se opune la adaptare/la nou”, iar legatura initiala cu trasatura “religie” pare a se pierde; ar fi interesant de urmarit daca termenul are o conotatie negativa si in lumea islamica; de asemenea, din aceeasi zona , provin cvasisinonime ca TALIBANISM, TALIBAN.
2) GLOBALISM, GLOBALITATE; GLOBALIZARE, GLOBAL (si sintagme ca strategii/solutii globale;) etc. reprezinta termeni cu un succes deosebit in DISCURS POLITIC actual reflectand succesul conceptelor respective, in timp ce cvasisinonimele sale MONDIAL si PLANETAR rezista concurentei in sintagme ca
“ordine mo nd iala”; “guvern mondial” , “la scara planetara” etc.
a) ale unor personalitati politice aGAULLISM (de la numele lui Charles de Gaulle);
KHOMEYNISM (de la numele Ayatolahului Khomeyni “ghidul revolutiei”); MAOISM
(“gandirea lui Mao”) etc.i b) ale unor personalitati istorice sau culturale; in acest caz, procedeul metonimic se ax eaza pe reliefarea unei trasaturi tipice sau a aspectului de exemplaritate pe care il au actiunile, opera etc. acestei personalitati (bineinteles, in conditiile unei norme culturale cunoscute si impartasite): aFABIANISM ( de la numele generalului roman Quintus Fabius
Maximus care l-a invins pe Hannibal aplicand o tactica de asteptare si actiuni de mica amploare inainte de executarea loviturii decisive); MACHIAVELISM (de la Nicolo
Machiavelli, cu conotatii peiorative pentru a desemna “lipsa de scrupule in politica” ) etc.i. c) ale unor ganditori, cercetatori, teoreticieni, analisti politici a KEYNESISM (de la numele economistului englez J. M. Keynes); MALTHUSIANISM (de la numele economistului englez Thomas Robert Malthus); MARXISM etc.i
In cazul termenului MARXISM, istoria cuvantului este destul de complicata si constituie o descriere a modului in care se naste, evolueaza semantic si ( a cailor prin care) se impune un termen atribuit unui concept complex in domeniul stiintelor politice : “Termen folosit initial de adversarii ideilor promovate de Karl Marx in cadrul Internationalei Comuniste. Ulterior, adeptii lui Marx au folosit ei insisi termenul, pentru a se deosebi de alte ten dinte din interiorul miscarii socialiste. Karl Kautsky (1854-1938), lider al social-democratiei germane, a contribuit la impunerea termenului prin intermediul ziarului sau “Die Neue Zeit” (1838), care se autoprezenta ca singurul organ de presa socialist din Germania situat pe terenul marxismului. Friedrich Engels, colaborator apropiat al lui Marx, cu autoritatea sa a consacrat conceptul de marx ism ” aDP, p.333i
O forma aparte de “definire” a conceptelor, specifica studiilor stiintifice, o reprezinta identificarea si descrierea “trasaturilor de sens” ale conceptului, mai ales in conditiile in care acesta este implicat intr-un proces de evolutie semantica. Aceasta operatie este cu atat mai necesara cu cat termenul in discutie a suferit “mutatii” importante datorate, in special, situatiei extralingvistice.
Alte tipuri de descrieri apeleaza, intr-o maniera similara, la descrierea “motivelor” culturale ale unei teorii (“motivul “ca cea mai simpla unitate narativa sau ultima parte nedecompozabila a operei) : “Leszek Kolakowski 23 distinge in structura ideatica a marxismului trei motive principale: a) motivul romantic, exprimat in critica societatii capitaliste si in convingerea ca
inlaturarea acesteia ar duce la lichidarea impartirii societatii in clase; b) motivul prometeian, care vede in revolutia proletara “Prometeul colectiv” capabil sa solutioneze toate problemele omenirii, prin modificar ea raporturilor sociale; c) motivul determinismului iluminist, care promoveaza ideea existentei unor “legi istorice” in virtutea carora dezvoltarea societatii se
indreapta spre o faza sociala (comunismul) unde se infaptuieste libertatea deplina”. aDP; p.334i

Se poate considera ca acest tip de abordare - a unui concept complex, cu numeroase fatete - prin descrierea trasaturilor de sens sau prin apel la teme, motive etc., reprezinta un efort de sistematizare a acestora, de clasificare si ierarhizare conceptuala si terminologica, in vederea unei “definirii” cat mai adecvate momentului folosirii termenului. Acest tip de abordare poate fi privit si ca o “definitie alternativa a termenului”. Acest demers ramane insa specific unei analize stiintifice realizate, in cele mai multe cazuri, de pe o pozitie privilegiata - cea a
“distantei in timp” fata de perioada in care conceptul si termenul atribuit lui se conturau si/sau intrau in diferite faze de (r)evolutie semantica.


Daca ne intoarcem insa in timp, putem observa o proliferare a termenilor care desemneaza concepte desemnate in asa fel incat in unitatile lingvistice respective sa fie inclus termenul supraordonat. Pentru termenul MARXISM, de exemplu, in afara de faptul ca “…nefiind o doctrina riguroasa, interpretarea ei a generat numeroase curente politice, scoli de gandire si miscari revolutionare spre sfarsitul secolului XIX si in tot cursul secolului XX” aDP, p.334i, acesta reprezinta un termen “productiv”care intra in structura unor sintagme alaturi de termeni care provin, de asemenea, de la nume proprii, conform urmatoarelor scheme: i) N+N : MARXISM-LENINISM ii) N+adjectiv provenit de la nume de persoana:
MARXISM GRAMSCIAN; MARXISM TROTKIST sau iii) N+ termen care desemneaza o scoala, un curent etc.:
MARXISMUL SCOLII DE LA FRANKFURT

O alta categorie importanta de termeni desemneaza diferite miscari (inter)nationale care promoveaza o doctrina politica. Organizarea conceptuala descrisa de acest tip de terminologie are o structura ierarhica, fiecare termen reprezentand o “actualizare” a conceptului in diferite tari/culturi ale lumii.

Astfel, pentru DEMOCRATIA CRESTINA (termen care functioneaza ca hiperonim pentru celelalte ) se poate contura o structura terminologica de tip cronologic ( din perspectiva diacronica) precum si un sistem actual al denumirilor - la nivelul partidelor/organizatiilor
Democratiei Crestine.
Perspectiva diacronica subordoneaza con ceptului exprimat de enciclica papala Rerum
Novarum (1891) si desemnat ulterior de termenul Democratie Crestina (aparut in 1948), urmatoarele denumiri de partide/organizatii :
“Actiunea catolica”, Partidul Popular Italian (intemeiat de preotul Luigi Sturzo din
Caltagirone- Sicilia), apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in Europa - Miscarea
Populara Republicana (Franta), Partidul Democrat Crestin (Italia), Uniunea Crestina
(Germania) etc.;in America Latina - Uniunea Civica (Paraguay), Falanga Nationala (Chile);
Partidul Social-Democrat (Venezuela) etc.
Diversitatea denumirilor este o explicatie a situatiei extralingvistice :“in prezent, nu exista un anumit tip de partid democrat-crestin, actionand partide populiste (America Latina), partide conservatoare (Austria), partide implantate in clasele mijlocii (Franta)”. DP ap. 287i
In context romanesc, doctrina crestin-democrata, ale carei “valori fundamentale sunt democratia adevarata, morala crestina, patriotismul luminat si dreptatea sociala”24 reprezinta o “adaptare a principiilor democratiei crestine la conditiile politice, economice si sociale din tara noastra in vederea intemeierii doctrinare a activitatii desfasurate de Partidul National
Taranesc Crestin Democrat” aDP p. 289i.
Diversitatea denumirilor reflecta faptul ca un anumit termen atribuit unui concept politic ( cum ar fi Democratia Crestina) nu se regaseste cu necesitate in numele formelor respective de organizare politica din diferite tari si, mai mult, diferentele de evolutie istorica, de stil de guvernare (“unele sunt partide de guvernamant pragmatice, altele si-au pierdut asocierea ex clusiva cu originea lor catolica” Cf. DP p.287) par a fi mai importante in selectarea denumirii decat raportarea ex plicita la doctrina. Astfel, partidele miscarii democrat- crestine din America Latina, (asa cum e perceputa si adap tata pe plan “local” ) selecteaza intentionat pentru denumirile lor termeni din sfera coloraturii populiste : Uniune (prin sublinierea principiului democrat-cresin precizat de Rafael Caldera in Specificitatea Democratiei


Crestine, 1987 : “principiul solidaritatii claselor si grupu rilor sociale in cadrul unei societati si a diferitelor societati nationale in spatiul regional si mondial” Cf. DP p. 287), sau Falanga agr. phalanx - formatie de luptai, ca reflex al unei atitudini si perspective belicoase traditionale in spatiul politic hispanic de pe ambele maluri ale oceanului.
La nivelul organizarii pe plan international, Democratia Crestina inregistreaza forme desemnate de denumiri ca “Uniunea Europeana Democrat Crestina” si “Organizatia Democrat
Crestina din America”, ambele subordonate (intr-un sistem terminologic in care actioneaza relatiile de contiguitate parte-intreg) “Internationalei Democrat-Crestine”.

Lexicul terminologiei politice cunoaste si o anume mobilitate semantica, manifestata prin adaugarea la termenii de specialitate existenti de noi sensuri. “Dar, spre deosebire de lexicul comun, expus multiplicarii infinite, incontrolabile a polisemiei, ca expresie a libertatii lingvistice a fiecarui locutor, evolutia termenilor de specialitate este limitata si are cu totul alt specific…mobilitatea semantica a termenilor de specialitate este de tip denotativ si non contextual” 25 . Astfel, termeni polisemantici ca LIBERALISM desemneaza “a) o filosofie politica; b) un mod de organizare a economiei; c) un sistem de valori intemeiat pe valorile individului” aDP, p.324i .
O categorie aparte de termeni politici o reprezinta cea a termenilor metaf orici care reprezinta formatii si sensuri individuale datorate unor ganditori, oameni politici etc. Acestia au impus o data cu opera sau teoriile lor o anumita terminologie.
Astfel, sistemul concep tual al termenului LIBERALISM cuprinde o serie de termeni metaforici specifici teoriei lui Adam Smith, care mai sunt folositi si astazi in unele discursuri politice, nu numai ca referinta la paternitatea/evolutia conceptului ci, mai ales, pentru ex presivitatea lor in construirea unor imagini (ex. “mana invizibila” , statul ca “paznic de noapte” sau ca “jandarm”etc.).
Uneori, termenul metaforic acopera atat de sugestiv o anumita situatie politica, incat este folosit ca “bun comun”, fara a se mai mentiona creatorul termenului (ex. CORTINA DE FIER
(IRON CURTAIN) - care reda metaforic granita dintre Estul si vestul Europei dupa cel de-al doilea razboi mondial - a fost intodus in discursul politic de Winston Churchill, dar “istoria cuvintului” s-a pierdut, el devenind o expresie lingvistica uzuala ).

B. Termeni care redau structura domeniului stiintelor politice prin desemnarea (sub)ramurilor, (sub)domeniilor, abordarilor etc. Pe baza acestor termeni se pot realiza diferite tipuri de clasificari conceptuale in functie de criteriul folosit pentru aceasta. Un astfel de termen poate fi considerat GEOPOLITICA, a carui definitie <Studiul statelor ca fenomene spatiale si al caror comportamentt este motivat prin datele geografiei> a suferit, de a lungul timpului, nuantari si modificari ale semnificatiei initiale. Semantica interna a acestui termen constituie o marturie a directiilor in care a evoluat evolutia conceptului.
Evolutia ideilor determina dezvoltarea unor sensuri noi sau precizar ea si rafinarea unor trasaturi semantice initiale. Este vorba de o terminologie-martor in masura in care definitia termenului ap artine unei etape din istoria evolutiei conceptului (pe care o caracterizeaza ) sau este opera unui cercetator, personalitate politica etc. care isi proiecteaza propria viziune asupra conceptului.
Termenul GEOPOLITICA “a fost creat de Rudolf Kjellen in 1899, la inceput ca un echivalent al geografiei politice, iar ulterior pentru a denumi partea din stiinta politica care se ocupa de modul in care geografia determina politica unui stat”. aInitial, era vorba de introducerea unui
termen nou ca sinonim, cu avantajul scurtimii formei si al “transparentei” etimologice pentru ca, ulterior, termenul sa se specializezei.
Sensurile termenului pot fi identificate in definitiile termenului din diferite perspective individuale, cu precizarea ca toate noile sensuri pastreaza trasaturi din acceptia traditionala.

Astfel,
1) <Pierre Gallois (Geopolitique, 1990) considera GEOPOLITICA drept >: “ studiul raporturilor dintre conduita unei politici de putere pe plan mondial si cadrul geografic in care se exercita”
2) <Yves Lacoste (Dictionnire du Geopolitique, 1993) extinde campul de studiu al
GEOPOLITICII la >: “analiza rivalitatilor dintre factorii statali sau nestatali, care au o proiectie teritoriala”.
3) <In opinia lui Karl Haushofer> “GEOPOLITICA furnizeaza argumente pentru actiunea politica” ase remarca accentul pus pe perspectiva justificatoare si finalista a “spatiului vital” i.
4) <In opinia cercetatorului roman Ion Conea> “GEOPOLITICA nu studiaza statele in parte, ci jocul politic dintre state oferind o imagine despre starea de lucruri planetara la un moment dat”
a Geopolitica, 1939 i
5) <Anton Golopentia defineste GEOPOLITICA prin formularea unor directii de cercetare
(a,b,c) si a unor conditii ale domeniului (d,e). Astfel GEOPOLITICA: a) cerceteaza ce se intampla in statele straine din nevoia de a face fata consecintelor pentru statul propriu; b) analizeaza situatia existenta intr-o anumita tara si consecintele pe plan extern; c) studiaza potentialul statelor asa cum rezulta din sinergia unor multipli factori (teritoriu, neam, populatie, economie, structura sociala, mod de guvernare); d) rezultatele cercetarii servesc politicii nationale in activitatea de fundamentare a conduitei interne si externe; e) cercetarea este continua, intrucat rezultatele isi pierd repede actualitatate, fiind mereu depasite de realitate > a Geopolitica, 1939 i aDP, p.303i. Tot Anton Golopentia este cercetatorul care propun e un termen “GEOPOLITICA- MIT” pentru orientarea doctrinara a lui Klaus Haushofer, si, prin aceasta, o disociaza de GEOPOLITIC A (definind astfel ceea ce nu este geopolitica).
Geopolitica, dintr-o perspectiva conceptuala, reprezinta elementul care dezvolta relatii logice de tip gen-specie sau de intersectie, partitive etc. cu diverse alte concepte (desemnate prin termeni- martor ai unei viziuni stiintifice particulare), cum ar fi : TEORIA PUTERILOR
MAR ITIME (A.Mahan); OPOZITIA PUTERILOR MARITIME SI PUTERILOR
CONTINENTALE (N. Mackinder); GEOPOLITICA SUA (H. Sp ykman); GEOPOLITICA
EREI NUCLEARE ( Colin Gray).
Un alt termen-martor al viziunii unui cercetator aHalford Mackinder i in domeniul geopoliticii este Heartland ( “regiunea pivot”) care domina “insula lumii”, “ iar cine detine insula lumii domina intreaga lume” Terminologia acestui autor se remarca prin preferinta pentru metafore sugestive a caror traducere pune probleme deoarece trebuie sa respecte principiul redarii sensului in limba-tinta aCf. Ad Hermansi.

Un alt termen interesant din perspectiva mobilitatii sale semantice este BIOPOLITICA
<Abordare in cadrul stiintei politice care propune folosirea conceptelor si tehnicilor de cercetare biologice in studiul comportamentului politic>.

Aceste abo rdari plaseaza orientarea perspectivei asupra politicii dintr-un alt domeniu al cunoasterii si se caracterizeaza printr-o terminologie specifica si adecvata obiectului lor de studiu cu un caracter puternic transdisciplinar <Comportamentul politic este influentat intr un grad important de aspectele genetice, de constitutia biologica, mai ales in asemenea manifestari cum sunt agresivitatea, altruismul, xenofobia, dominarea, teritorialitatea>
aDP, p.273 i
atermenul xenofobie este specializat in domeniul politic; altruism apartine domeniului moralei; comportament politic circula atat in sfera psiholo giei sociale si politice; aspecte genetice, si constitutie biologica sunt clar cantonati in discursul specializat al biologiei; in timp ce termeni ca agresivitate , dominare si chiar teritorialitate pot fi intalniti atat in domeniul biologiei cat si in cel al “actiunii” politicei.
O categorie asemanatoare este constituita din termeni ca DARVINISM SOCIAL, care reflecta “inclinari interdisciplinare” in fundamentarea unor orientari . Acestea constau in adoptarea, pentru domeniul politic, a unor legi si, in consecinta, a unor termeni specifici altui domeniu al cunoasterii umane. O astfel de tendinta, de extindere a legilor evolutiei biologice dincolo de domeniul lor de aplicare, in spatiul societatilor umane, a “impus”, in discursul politic, termeni ca “selectie naturala” sau “supravietuirea celor mai dotati” care, la randul lor, au constituit un mediu favorabil pentru aparitia altor termeni atribuiti unor concepte politice
(ex . “superioritate rasiala”, “spatiu vital” etc.). Este interesant de remarcat ca, odata pornit mecanismul de imprumut al unei terminologii dintr-un domeniu al cunoasterii (biologie) in alt domeniu la realitatii (cum ar fi cadrul social-politic), terminologia respectiva cunoaste pe noul teren un proces de “evolutie” dezvoltand o adevarata constelatie de termeni care sustin analogia la nivel conceptual. Aceasta proliferare terminologica din perspectiva unui domeniu poate declansa si reactii adverse care se manifesta la nivel conceptual si terminologic. Astfel termenului “competitie in sensul de lupta pentru existenta”, Peter Kropotkin ii opune
“cooperare sociala”, iar T.H.Huxley “in cartea Evolution and Ethics (1893) a avansat idei care contraziceau teoriile darwinismului social” a DP, p.286i
”Sensul” in care va fi folosit sistemul de termeni analogici depinde insa de ideologia si obiectivele care stau la baza folosirii lor in discursul politic. (De exemplu, ideologia si politica oficiala a statelor fasciste au folosit argumentele “darwinismului social” prin utilizarea ex cesiva a unui discurs politic saturat in elementele terminologiei aferente).

C. Terminologia politica internationala retine si numeroase formatii individuale si sensuri individuale datorate unor mari ginditori sau oameni politici. Se pot retine, pentru ex emplificare, cateva din sensurile termnului STAT din a) perspectiva hegeliana : “ STATUL ca ratiune in act care exprima interesul general si constituie izvorul normelor ce reglementeaza viata colectiva” sau, b) “STATUL ca violenta in stare concentrata” in viziunea lui Gandhi sau c) in definirea alegorica a lui Thomas Hobbes : “STATUL Leviathan” . aDP, p.308i
Formatiile personale in domeniul politic se impun adesea in terminologia (inter)nationala, mai ales datorita prestigiului de care se bucura conceptul pe care il desemneaza. O metoda de actiune politica, “rezistenta nonviolenta” (Gandhi), devine un concept care imbogateste, prin termenul atribuit, terminologia politica internationala (devenind un bun al teoriei politice).
Alti termeni apar ca termeni - martor ai gandirii/actiunii politice a unei personalitati prin precizarile metalimbajului teoretic (cel mai frecvent lexicografic) : “Totalitarismul (termen pus in circulatie, de fapt, de catre Mussolini)” aDP, p.267 i
Anumiti termeni introdusi in analiza politica de o personalitate cunosc o “ cariera internationala”, succesu l lor fiind dovada a adecvarii conceptuale si/sau a preciziei terminologice. Desi, de obicei, se incearca precizarea sursei, in special, prin formule metalingvistice de tipul : “in termenii/terminologia lui…” , circulatia lor frecventa face ca adesea sa fie consider ati bunuri comune. Preluarea si folosirea acestora cu sau fara citarea autorului (ceea ce echivaleaza, in mare masura, cu sterger ea calitatii de termen-martor) pare a fi un fenomen frecvent, mai ales, in discursul jurnalistic fara pretentii.
Cateva exemple :
DOMINATIE TOTALA Atermen impus de Arendt, Hannah S <nazismul si stalinismul sunt sisteme de “dominatie totala”, desi se folosesc de ideologii diferite >aDP,p.267 i
ANIMAL POLITIC <omul este prin natura un “animal politic”> Atermen formulat de
Aristotel SaDP,p.268i
LEGEA INTERESULUI Atermen -martor al gandirii lui Helvetius S
ATELIERE SOCIALE Atermen propus de Louis Blan in cartea sa “Organizarea muncii”S etc. si, pentru terminologia politica romaneasca a secolului XIX :
CONFEDERATIE ORIENTALA / STATE UNITE ALE DUNARII Ain terminologia lui
Nicolae Balcescu S< … Balcescu a formulat ideea unei “confederatii orientale” sau a constituirii unor “State Unite ale Dunarii”> aDP,p.271i sau, in secolul XX:
“POLITICA PORTILOR DESCHISE” (in terminologia metaforica a lui Virgil Madgearu) sau,
< POLITICA STIINTA-NORMATIVA > “stiinta creatiei valorilor sociale totale, nationale, care lucreaza in directia apropierii lor de idealul etic”
< POLITICA STIINTA-PRACTICA SAU POLITICA PROPRIU-ZISA > “ activitate prin care are loc transfo rmarea necesarului in posibilitati si a posibilului in necesar” A perspectiva terminologica a lui Dimitrie Gusti bazata pe diferentieri conceptuale ale domeniuluiS.
Un fenomen interesant il constituie, in cadrul acestei categorii de termeni, faptul ca “succesul lor” antreneaza reluarea acestora in sistemele teoretice ale altor ganditori, si dezvoltarea unor adevarate paradigme polemice.
Acest tip de dialog teoretic si terminologic, adesea desfasurat la mari distante in timp si spatiu, reprezinta poate cea mai buna dovada de (r)evolutie conceptuala in domeniul politicii.
Ca un exemplu, formularea-martor a gandirii Stagiritului <omul este prin natura un “animal politic”> intra in polemica cu AThomas Hobbes S <omul nu este prin natura un “animal politic”> ceea ce este redat in maniera lexicografica a dictionarelor enciclopedice prin <omul este lup pentru semenul sau (“L’homme est un loup pour l’homme”)> aPetit Larousse Illustre
1991, la articolul Hobbesi
O subcategorie a acestui domeniu o formeaza termenii ce desemneaza concepte ale unui autor, care circula adesea in limba de origine in paralel cu traducerea lor: adesea acesti termni fac parte dintr-un sistem simbolic complex, perfect articulat in jurul unor concepte:
1. Aconcepte specifice operei lui Aristotel S <…realizarea independentei (a utarkeia)>
<…supunerea tuturor fata de lege, de reguli (nomos)>
<Constitutia (politeia) este conceptul cheie in analiza aristotelica a realitatilor politice>
<Constitutia exprima ordinea (taxis), care permite cea mai buna realizare a omului in raport cu potentialitatea sa>
<Constitutia este cea care defineste identitatea fiecarui stat (polis)…> aDP,p.268i
2. Aconcepte specifice o perei lui PlatonS <… conceptia lui Platon despre “cetatea ideala”
(kallipolis)>
3.Aconcepte specifice preocuparilor legate de sfera politicului ale Sfintului Augustin asa cum apar ele in “Cetatea lui Dumnezeu” (De civitate Dei)S
<…existenta sociala - civitas- presupune, ca o co nditie de baza…>
<… Augustin distinge in analizele sale “cetatea terestra” (civitas diaboli) de “cetatea lui
Dumnezeu”>

4.Aconcepte, termeni si structuri ierarhice care desemneaza, intr-un sistem utopic care face apel la reprezentari prin parabole, organizarea politica ; perspectiva lui Campanella, Tommaso din “Cetatea Soarelui” in interpretarea lexicografica a DP, p.277S
< …intr-o tara aflata pe o insula imaginara…condusa de “marele metafizician” Hoh care dispune de o putere temporala (?) si spirituala ajutat de 3 sefi: Puterea, Intelepciunea si
Dragostea. Solarienii traiesc sub dictatura virtutii, intr-un regim de proprietat e comuna pentru a preveni manifestarile de egoism>
5.Aconcepte, termeni care desemneaza structuri politice adecvate statului roman sau regulile de conducere a afacerilor civile si religioase, in viziunea lui Cicero, Marcus Tullius asa cum apare ea in “De Republica”, respectiv in “De legibus”, in interpretarea lexicografica a DP, p.277S
< Cicero pledeaza pentru o formula rezultata din combinatia unor elemente din guvernarea monarhica (consulii), aristocratica (senatul) si democratica (adunarile cetatenilor)>

In alte situatii, se inregistreaza un fenomen invers celui descris mai sus: folosirea frecventa a termenului duce la “pierderea ” paternitatii asupra conceptului pe care il desemneaza. O situatie speciala de termeni care circula ca “bun comun” o reprezinta titlurile unor opere; acesti termeni care circula dincolo de teoria in si pentru care au fost creati, devenind bu n cultural sunt adesea un efect al intertex tualitatii ( fara a se cunoaste sau cita sursa ; ex. “Omul unidimensional” aH. Marcusei ).

D. O categorie importanta de termeni politici, folositi mai ales in limbajul artistic, jurnalistic, comun dar si in limbajul politic propagandistic, este reprezentata d e cei care desemneaza simboluri ale unor miscari, doctrine etc. si sunt folositi, adesea metonimic, pentru acestea.: steagul verde (pentru lumea araba), secera si ciocanul, steagul rosu (pentru comunism), zvastica (pentru fascism), drapelul negru (“Anarhismul are ca simbol, drapelul negru” aCf.
DP, p.266 i) etc.

E. Categoria termenilor care desemneaza moduri de analiza a domeniului politic (ex.
FUNCTIONALISM, STRUCTURALISM; RATIONAMENT; PRAGMATICA;
COMUNICARE DIGITALA etc. ), reprezinta un ansamblu lexical care apare ca efect al migrarii unor termeni intre domenii diferite ( politica - lingvistica- filosofie- logica etc.), migrare explicabila in stadiul actual al an alizei, prin accentuarea perspectivei formalizate de abordare, precum si de statutul de “stiinte-pilot” dobandit de aceste discipline, fiecare influentand terminologic si conceptual alte domenii (si, in special, pe cel politic “deschis” prin defintie influentelor de orice tip).

F. Termeni metaforici/metonimici sunt adesea folositi pentru desemnarea partidelor politice.
Termenul PARTIDE VERZI/VER ZII a cunoscut o cariera internationala in anii ‘80. Acest concept pare a scapa clasificarii din perspectiva orientarii in cadrul spectrului politic. Un analist al politicii germane care a impus pe scena internationala un astfel de partid, arata ca
“orientarea” acestuia depinde de “natura plasarii scaunelor parlamentare”(la vremea aceea reprezentate de partidele lui Helmuth Kohl - Crestin Democrat si Rudolf Scharping- Social
Democrat). Neputinta de a identifica ideolo gic acest tip de partid a condus, in limbajul politic si jurnalistic, la aparitia unor aprecieri metaforice stereotipe ( cum ar fi : partidele ecologiste sunt ca pepenele verd e - verzi pe dinafara - in titulatura - si rosii pe dinauntru - ca ideologie, scopuri etc.)
Un exemplu interesant il constituie termenul “A TREIA CALE” ( diferita atat de stanga cat si de dreapta, cel putin, in denumire) care s-a impus in terminologia politica romaneasca actuala. “Termenul pare sa rezolve criza de identitate conceptuala provocata de faptul ca dualitatea stanga-dreapta este tot mai frecvent contestata . Totusi, in lipsa unei clarificari conceptuale si adecvari tereminologice in limbajul discursului politic, termenul are putine sanse sa determine reactii importante, mai ales ca “termenii de “dreapta” si “stanga” continua
in acesti ultimi ani de confuzie generala, sa detina un rol important in limbajul politic. Toti cei care ii folosesc nu dau impresia ca vorbesc la intamplare deoarece se inteleg foarte bine intre ei” 26

G. Jargonul in limbajul politic

Jargonul poate fi repr ezentat fie de cuvinte specializate, formand o terminologie pretentioasa, inutila, obscura sau ezoterica, fie din stru cturi frazeologice cu inteles vag dar pline de artificii retorice si cuvinte cu rezonanta.
Folosirea jargonului in discursul politic este uneori urmarita in mod constient pentru a
“incetosa mesajul”. Unii autori27 considera ca, poate, in dorinta sincera de a-si indeplini mandatul, anumite institutii politice par a ignora problemele reale, “lasan du-le “ingropate” in siguranta in jargon” .
Dorinta institutionalizata a unor organizatii politice de a se mentine si a-si extinde puterea,
intr-un cuvant, de a se p erpetua in spatiul politic constituie un teren fertil pentru restrangerea comunicarii prin intermediul jargonului.
Deoarece obiectivele prioritare - personale sau institutionale- de mentinere in spatiul politic, nu se realizeaza intotdeauna in mod direct si cinstit, in consecinta, folosirea jargonului devine o sursa si o motivare a actiunilor politice.
Jargonul reflecta adesea destul de precis dorinta -implicita/explicita sau (sub)constienta - de a complica sau a face obscur sensul unor probleme, de a masca si de a evita responsabilitatile.
Jargonul este un instrument si, in acelasi timp, o fatada a iluziilor politice si un vocabular al minciunii.
Concepte generoase ca “reforma”, “privatizare” etc. pot fi, prin neintelegere, folosire frecventa precum si prin cinismul abordarii, slabite sau chiar distruse, prin pervertirea si convertirea lor in jargon. Folosite adesea pentru ca “sunt la moda” aceste cuvinte/sintagme pot deveni jargon inainte de a fi intelese, in special, datorita vitezei si frecventei in comunicare.
Dar limbajul complex sau tehnic poate fi folositor si necesar in comunicare datorita faptului ca este precis si face distinctii de sens dintre cele mai subtile. Problema este ca receptarea sa restrange aria auditoriului la un grup de initiati (acest aspect trebuie urmarit cu atentie mai ales in campaniile electorale).
Cand jargonul28 stiintelor sociale patrunde in limbajul comun, el permite emitatorului care il foloseste sa evite responsabilitatea si sa ambiguizeze semnificatiile discursului politic, prin diferite procedee cum ar fi folosirea diatezei pasive, a propozitiilor atributive si cauzale numeroase etc.
Un posibil raspuns pentru acceptarea jargonului politic de catre oamenii obisnuiti ar fi faptul ca acestia doresc ca stiintele sociale sa ofere rasp unsuri pentru problemele sociale, in aceeasi masura in care stiintele sociale aspira sa fie stiintifice (din perspectiva in care sunt percepute fizica, chimia, biologia etc.).
Jargonul, in afara de faptul ca plaseaza conceptele vehiculate intr-o zona neclara (fuzzy), reprezinta un procedeu curent de evitare a responsabilitatilor. Jargonul creaza iluzii care se pot substitui cu usurinta adevarurilor si, prin aceasta, controleaza perceptiile si creeaza o
“realitate”.
Jargonul publicitatii si al relatiilor publice se remarca prin folosirea obsesiva a unor sloganuri verbale si a unor asociatii verbale fixe in loc de a incerca o descriere adecvata si nuantata a realitatii extralingvistice.
Astfel, un guvern pacificator denumeste o racheta cu mare putere distructiva “Peace Maker”.
Inexactitatile terminologice din discursul politic sunt preluate si raspandite cu generozitate de presa, ceea ce conduce in cele din urma la a considera ca “a controla imaginea devine valoarea care calca totul in picioare” aEventually, controlling the image becomes the overriding valuei.
In romanul 1984 al lui George Orwell, aparatul lui Big Brother impunea un jar gon bazat pe simbolismul, forta si repetitia imaginilor, simultan cu distrugerea sistematica a cuvintelor obisnuite.
In cel mai tare sens al termenului, jargonul este un apanaj al puterii prin obiectivul sau sistematic de a impune o realitate. Dar cei care folosesc un limbaj specializat risca sa se izoleze sau sa fie izolati, deoarece numai prin limbaj discursul politic poate realiza un spatiu de comunicare autentic.

H.
Titlul operei politice

Randurile urmatoare vor incerca sa schiteze felul in care titlurile operelor politice sunt
“informative” asupra continutului acestora, prin termenii care le alcatuiesc si sa verifice daca unele titluri se constituie in elemente terminologice stabile. Conceptul “titlu de carte”29 a suferit numero ase transformari 30 in cursul istoriei sociale si culturale a umanitatii. Titlul cartii nu a fost privit in mod obisnuit ca un instrument de regasire a informatiei. Dar , dupa mijlocul secolului XX, s-a constatat o tendinta de crestere a “informativitatii titlului”, care se manifesta, in principal, in doua directii : a) o inlocuire a cuvintelor limbajului comun si a celor literare cu unitati lingvistice semnificative pentru continutul cartii, si, b) o crestere a lungimii titlurilor incluzand un mare numar de substantive. S-a constatat dupa examinarea ocurentelor cuvintelor din titlu ca acestea sunt cel mai bine r eprezentate in rezumate, in primele paragrafe, in ultimele paragrafe si in titlurile din bibliografii (citate ca referinte).
Cresterea informativitatii titlului indica probabil o constientizare din partea editorilor si a autorilor asupra importantei titlului pentru regasirea informatiei si, implicit, pentru atractivitatea cartii (din perspectiva interesului pe care aceasta il starneste in randul cititorilor).
Identificarea unei opere cu autorul ei sau cu titlul ei este in cea mai mare masura determinata de ambianta culturala. Se apreciaza ca identificarea operei cu autorul ei in Grecia Antica reflecta modul democratic al acestei culturi si pretuirea inalta de care se bucura individualitatea. In culturile orientale, care sunt mai putin individualiste, identificarea traditionala a cartii se face prin titlul sau (cultura japoneza priveste opera ca ceva care “exista independent de autor” ).
Astazi titlul este un element foarte important al oricarei carti sau articol in special in activitatea stiintifica si didactica. Functia sa cea mai importanta este de a trezi atentia cititorului si a indica continutul la prima vedere si deci a in fluenta alegerea sau respingerea cartii.
Randurile de fata nu isi propun o analiza de detaliu a problematicii titlului in stiintele politice, ci incearca doar sa surprinda cateva “teme ” caracteristice si anumite “mode” dictate, in special, de strategia comunicationala a autorului, fara a incerca o clasificare pe criterii riguroase (istorice, culturale, doctrinare etc.).
Una dintre cele mai interesante pare a fi tema CARTII (v azuta de cele mai multe ori ca un cod fundamental (catehism) pentru intelegerea textului politic cuprins intre copertele sale) . De la
“Cele sase carti ale Republicii” aJean Bodin, Les six livres de la République, 1576i, la Cartea verde Mo ammer al-Kadhafi, pr