f1d9dl
Stilistica este o ramura mai noua a lingvsticii, care incepe sa se impuna ca stiinta independenta abia pe la inceputul secolului nostru. Ea are drept obiect de studiu felul propriu de a se exprima al vorbitorilor sau al scriitorilor. Invatatii au remarcat insa, cu mult mai devreme decit constituirea stilisticii, realitatea ca, intr­o comunicare, indiferent ce scop se urmareste, fiecare isi expune in maniera proprie ideile ori sentimentele care il anima. Faptul este in masura sa­l individualizeze sau chiar sa­l identifice pe vorbitor dintr­o masa, teoretic infinita, de „minuitori” ai limbii, pentru ca stilul atirna in mod fatal de natura omeneasca, fiind o marca a personalitatii. Nu este, atunci, deloc intimplator ca definitia cea mai plastica din cite s­au dat stilului este a unui naturalist, francez de origine, Georges Louis Leclerc (1707-;1788), cunoscut astazi mai bine dupa pseudonimul Buffon. El a definit, in termeni sugestivi, caracterul individual al stilului prin formula foarte des citata : le style, c’est l’homme même, adica : stilul este omul insusi. Naturalist fiind, Buffon privea maniera de exprimare aproape ca pe o predestinare biologica si, trebuie sa recunoastem, el nici nu era prea departe de adevar, cita vreme — asemenea timbrului vocal, aseme-nea amprentelor digitale, asemenea fizionomiei — stilul „tradeaza” identitatea umana.
Intr­unul din romanele sale, Soljenitin evoca efor-turile unei echipe de savanti pusi la treaba de Stalin, pentru a gasi o metoda de identificare a timbrului vocii omenesti la telefon. Tiranul rosu era convins ca vocea umana nu poate fi contrafacuta si atunci voia s-o… exploateze, profitind de unicitatea ei, pentru a­si supraveghea „tovarasii”. Savanti renumiti, incarcerati in Gulagul sovietic, au trudit ani in sir, dar n­au reusit sa­i patrunda tainele. Infractori temuti din lumea interlopa si gangsteri internationali au incercat sa­si modifice curbura amprentelor digitale, ca sa scape de urmarirea Interpolului, dar n­au reusit. Circula legende ca mafioti notorii au recurs la mari specialisti in chi-rurgie plastica pentru a­si schimba fizionomia. Nici ei n­au reusit intru totul.
Anularea oricaror diferente dintre membrii socie-tatii comuniste a fost un scop constant al ideologiei. „Stergerea reliefurilor” cata sa se extinda in toate directiile. Am vorbit nu demult despre incercarile de impunere a uniformei vestimentare si arhitecturale, cit si despre consecintele sociale ce decurg de aici. Chiar daca s­au incurajat prozaismul si cenusiul retoricii, chiar daca s­au institutionalizat prefabricatele verbale si s­au promovat sloganuri, omogenizarea indivizilor prin limbaj a fost un ideal mult mai greu de atins. Si aceasta pentru ca exprimarea tine de natura spirituala a omului, greu controlabila, unde nici coercitia si nici teroarea nu sint tot atit de eficace ca in lumea mate-riala. Ca sa nivelezi stilistic cetatenii, trebuie mai intii sa le anihilezi personalitatea. Impunerea „limbii de lemn”, ca forma suprema a platitudinii agresive, este consecinta directa a neantizarii fiintei umane si triumful final al ideologiei impotriva individualitatii spiritului. E rezultatul transformarii omului in neom. In conditiile acestei sinistre metamorfoze, si definitia lui Buffon isi pierde valabilitatea, mai bine zis se preface in contrariul ei, caci stilul e de­acum… neomul insusi.