m5h4hg
Distanta dintre constructul simbolic din aurignacianul tirziu si gravettianul timpuriu (unghiul, liniile paralele, meandrul, virtejul, rombul, triunghiul, zig-zagul, unda, M-ul si W-ul etc.) si constructul casnic neolitic (casa pe fundament solid, ceramica, metalurgie, agricultura) este imensa in timp - aproape 20 de milenii. Iar toate aceste constructuri “casnice” neolitice vor fi pictate si incrustate cu simbolurile geometrice paleolitice inca mult timp. De ce Homo Sapiens din paleolitic, acelasi care a construit ceramica si a inventat plugul, nu s-a grabit atita cu inventiiile astea?

Mai departe: desi casa apare inca in paleoliticul european (vezi, de pilda, relatarile, citate dupa A. Cernis, despre satul paleolitic de la Molodova, de pe Nistru, din musterian), adevarata furie a constructiilor de case si temple gigantice nu se dezlantuie in Europa de Sud-Est, patria probabila a primelor case (necesitate dictata si de convietuirea cu Marele Ghetar care-i aducea omului cantitatile necesare de hrana, dar il si proteja de bolile virotice si bacteriologice, si chiar ii intarea imunitatea) ci in Rasaritul Apropiat, in Egypt si pe valea Indului, la Mohenjo-Daro si Harrappa. Or, daca aparitia casei si a satelor era justificata temeinic intr-un spatiu dominat si de vinturi, si de ploi reci, si de troiene, si de fiare puternice, si de turme uriase de reni sau mamuti, furia constructiei care i-a prins pe constructorii sumerieni, egypteni sau indusi pe la 3200 BC e de-a dreptul nelamurita. De ce acolo, in Sud, s-a intimplat sa se nasca si sa se dezvolte orasul, si nu in patria casei, unde frigul, ploaia si vinturile o cereau din ratiuni temeinice de fiintare?

Or, chiar si dupa dezvoltarea exceptionala a oraselor sumeriene si anatoliene, cele europene au intirziat inca cu citeva milenii. Raminind profund casnica, Europa s-a urbanizat foarte greu. Atunci cind aheii cucereau Troia, o multime impresionanta de orase sumeriene, babiloniene, egyptene, harappiene erau deja acoperite de nisipuri, praf si uitare. Cele existente pe atunci, insa, desi cunosteau si scrisul fenician, si pe cel cuneiform, nu ne transmit nici o veste despre acest razboi singeros care s-a intimplat la mica departare de Fenicia (asa de parca cineva ar cuceri in zilele noastre New York-ul timp de 10 ani si pe nimeni in lume nu ar interesa treaba asta).

Dar, straniu lucru, cucerirea Troiei transmite ideea orasului in spatiul european al Greciei, apoi si al Italiei. Orasul cucereste Europa dinspre spatiul sau cald, nu dinspre cel rece, spatiu care, cum demonstreaza descoperirile arheologice, era locuit de o multime uluitoare de oameni, oameni care au refuzat cu indirjire orasul pina in epoca moderna. Nici comoditatea incalzirii centralizate, nici baile de apartament, nici toaletele unite prin canalizare, nici bucatariile comunale, baile publice impresionante, cuptoarele masive de copt piine, nici bazarurile interminabile, nici manufacturile devenite fabrici, nici templele marete, nici terenurile de dans, nici paradele iubirii, nici teatrele, nici bibliotecile - nimic din toate astea nu i-a atras pe oamenii rustici europeni spre convietuirea oraseneasca din Orientul Apropiat, Egypt sau Valea Indului. Dimpotriva - epoca moderna sta fata-n fata cu un fenomen pe cit de ciudat, pe atit de jinduit de milioane de oameni - traiul intr-o casa pe pamint, undeva la periferia marilor orase, sau chiar la tara, departe de placerile, zgomotul si luminile naucitoare ale megapolisurilor (descrise cu geniu de N. Gogol, inca in prima jumatate a secolul XIX, in “Nevski prospect”).

O adevarata reactiune la construitul urban, trecut peste limitele de convietuire cu naturalul, reactiune care traieste cu putere in sufletul omenesc inca din paleolitic, iese la iveala din spatiul european al locuirii omenesti. Raminind naturalmente “casnic” (repetam mereu uluitoarea definitie a lui Alecu Russo), omul european a admis urbea in fiintarea sa destul de tirziu fata de lumea sumeriana, egipteana sau indiana. Un exemplu uluitor in acest sens este lumea getica care, traind coasta in coasta si cu cele 9 orase grecesti de pe malul Marii Negre, si cu popoarele de care de dincolo de Nistru, a refuzat cu indirjire urbea si scrisul pina dupa Evul Mediu, raminind, totusi, o civilizatie a casei, a modelului casnic de fiintare. Acel misterios Jus Valachum, care mai refuza si aurul, si marirea, si construitul somptuos, nu a fost rivnit nici de civilizatia Romei, de popoarele de care si astfel spatiul carpato-dunarean a adus pina in modernitate mesajele uluitoare ale desavirsirii omenesti prin civilizatie casnica rustica si al mintuirii prin armonizarea construitului spiritual omenesc cu cel natural, cosmic.

Pentru a se mintui (pentru a se uni la trecerea in ne-fiinta cu sufletul suprem sau cu cel al stramosilor) omul rustic nu are nevoie de temple uriase, gigantice piramide, ritualuri sau sacrificii imense, la desfasurarea carora participa, de multe ori ca simpli spectatori, multimi uriase de oameni. Este de ajuns experienta spirituala simpla, dar deplina in sens casnic, a fiecarei fiinte in parte. Ca si in cazul brahmanilor, ascetilor hindusi, aceasta desavirsire este strict personala (desi slujeste interesul comunitar, iar fructul care reiese din actiunile desavirsirii sint sacrificate zeilor); poate fi realizata in padure, in mici pesteri sapate in sinul naturii (orientate, ca regula, spre nord, ca cele ale anahoretilor daci), departe de zgomotele lumii (prin gnoza, asceza si yoga). Ca semn al destinului omenesc pe pamint, identic cu destinul Cosmosului, ultima Kali-yuga, yuga vedica a decaderii omenesti, a debutat cu trecerea de la viata simpla, (armonizata cu natura si cu posibilitatea de a intrerupe ciclul reincarnarilor pentru a face parte din spiritul suprem - prin gnoza, asceza si yoga), la viata citadina si la colosalele constructii sacrale menite sa-l transporte in lumea zeilor pe un singur muritor (regele sau marele preot) fara tehnologiile spirituale primordiale (de care, cum aratam, stia si Lao Tzu). Experienta spirituala, desavirsirea spirituala a oamenilor predinastici nu mai era deajuns pentru acesti oameni polarizati piramidal fata de primordialii sferici aIi. Aparitia oraselor si a templelor, a mormintelor somptuoase, a complexelor arhitectonice mortuare colosale, a intregii iconografii deice, realizata in picturi imense rupestre sau in statui uriase reprezinta de fapt decaderea spirituala a maselor de oameni si a liderilor lor. Ea mai arata ca arhivarea fara noima a experientei curgerii duce inevitabil la construiri uriesesti care pot infunda izvorul curgerii (lucru pentru care au fost anihilate). Polarizarea sudica a urbei fata de spatiul rustic european demonstreaza cu prisosinta acest lucru. Nu este intimplator ca arienii, chiar daca nu ei au distrus din temelii civilizatia urbana harappiana, nu au sustinut-o mai departe, iar construirea maretelor temple din Industan este o opera recenta, medievala, moderna, o reactie brahmana la invazia religiilor monoteiste din Vest prin construit monumental.

Or, civilizatia urbei nu mai este o “civilizatie casnica”. Populatiile rustice ale Europei preistorice si istorice, care au refuzat pina in Evul Mediu, cu indirjire, orasul si templele uriase, iconografia de lux si ritualurile religioase la care participa multimi uriase de oameni, au trait (si mai traiesc inca) in mai multa armonie si cu lumea Pamintului, si cu cea a Cerului. Construitul arhitectonic imens, nearmonizat cu cel natural (casa nu poate intrece inaltimea pomilor) a fost refuzat de aceste populatii tocmai datorita faptului ca era puternica personalitatea spirituala a omului, personalitate care avea dreptul si la desavirsire spirituala in vederea mintuirii (de fapt acest drept era si este cel mai mare fruct al fiintarii) si la unirea cu Spiritul Suprem (cel putin in ipostaza acestuia de Cer, Brahmaloka, Insula a Fericitilor, loc unde stau zeii sau stramosii).

Lasam pentru alta data studiul faptelor omenesti care au urmat dupa “cucerirea Troiei” (de fapt, cucerirea Europei de catre ideia orasului, asta fiind si razbunarea troienilor care, prin Enea, ar fi fondat Roma). Este deosebit de interesant faptul ca populatiile sumeriene, egiptene sau preinduse care au mizat pe oras si au dezvoltat o civilizatie urbana de mari proportii, au fost cucerite pina la urma de populatii rustice, care posedau un grad de spiritualitate mai superior (aryenii, arabii), dar care nu au mizat mult timp pe oras (desi au locuit in preajma zidurilor uriesesti din vechime). Cunoasterea limitelor construitului, sau, poate, reactia naturala la construitul omenesc care domina natura, a pazit devenirea omului de catastrofele degradarii spirituale si fizice prin construitul fara hotare. Omul rustic al vedelor, al lui Lao Tzu, Budha sau Zalmoxis, dar si al Mioritei, al treimii naturale din hokku sau a sonurilor care rimeaza din poezia scalzilor, a lasat in urma sa mult mai putin plins si ruina decit civilizatiile urbane, mult mai multe sanse pentru o devenire decenta in acest cosmos imprevizibil, predestinat a se consuma pe sine insusi, decit tot scrisul civilizatiilor urbane.

Or, tocmai acum nu mai poate fi tagaduit faptul, dovedit arheologic, ca patria constructului simbolic, in special a celui geometric, dedublat inca din preistorie, de fond pentru devenirea omului chiar la aparitia lui, este Europa Sud-Estica, spatiul balcanic, dunarean, nord si vest pontic, carpatic. Este greu sa tagaduim si faptul ca acest construct a fost inchipuit (sau revelat) ca o punte spirituala intre om si zei, ca o tehnica si a zeilor, si a oamenilor de a nu polariza pina la conflictul desfiintator Lumea Paminteasca si Cosmosul, de a o orienta spre unirea rombica a contrariilor necesare, si, prin asta, prin limitele de romb ale fiintarii (nu este greu sa le calculam, asemeni redundantei, stiindu-se ca rombul este un patrulater cu unghiurile opuse, polarizate, egale) spre realizarea unitatii primordiale care, paradoxal, este un construct dedublat, format la limita din doua lumi paralele, a fi fiind echilibrat spontan de a nu fi.

Cunoasterea temeliei duale de fiintare si dedublarea reprezentarilor, pe care o tinteste cu geniu Claude Levi-Strauss, opera fenomenala a lui Homo Sapiens, scoasa din probabilitate timp de zeci de milenii (practic de prin mileniul 30 BC pina la mileniul 4 BC, cind se ridica primele dinastii sumeriene si egiptene) a fost si este o conditie sine qua non a fiintarii omenesti. Tot ce este construit de om peste limitele acestui algoritm cosmic, este ruinat de virtejurile Devenirii. Meandrele construitului fara noima dedublarii si a echilibrarii constructului omenesc cu cel pamintesc si ceresc, sint desfiintate de virtejul care poate fi tinut in capastru doar cu infrinarea patimii de a-l intrece pe Dumnezeu sau, asa cum vroia Darwin, de a cunoaste cum creeaza Dumnezeu. Tornada devastatoare a urbei se naste chiar la umbra construitului nesabuit urban, fiindca cu cit mai inalt sau mai intins este construitul omenesc, cu atit mai catastrofale sint umbrele sau meandrele acestui construit, cu atit mai diabolici sint Minotaurii care le populeaza.

Atunci cind milioane de oameni se inghesuie pina la sufocare pe magistralele sudice ale Frantei pentru a petrece 10-15 zile dincolo de limitele urbei, tocmai atunci “demonul comunicatiei universale”, intuit cu geniu de N. V. Gogol inca in “Nevsky prospect”, nu numai ca isi arata coltii din devenirea sa virtuala, colti care nu sint mai mici decit zgiriie norii din Manhattan sau Tokyo, ci chiar insfaca cu ei sansele devenirii omenesti. Se stie ca prima creatura a lui Prajapati a fost Agni, cel care, in clipa urmatoare de dupa nastere, si-a rinjit coltii pentru a-l devora pe creatorul sau. Pentru a se salva, Prajapati a nascocit laptele cosmic, pe care l-a jertfit lui Agni. Ce lapte va trebui sa creeze omul ca sa se salveze de mrejele WWW-ului? - iata o intrebare pe care nici nu avem dreptul sa n-o punem.

Toate actiunile lui Homo Sapiens primordial erau indreptate spre acea tinta dedublata a fiintarii care urmarea sa echilibreze constructul spiritual omenesc cu cel natural, si pe cel al fiintarii cu cel al nefiintarii. Posibilitatea, doar posibilitatea, reintoarcerii in patria teica, construirea practicile spirituale care permiteau mentinerea in uz a acestei posibilitati, erau de ajuns pentru a se realiza si Devenirea, si destinul paradoxal de fiintare, si chiar, nemurirea (“…atunci el nu se mai naste in timpul creatiunii, iar distrugerea nu-l mai afecteaza”, ii spune Krisna lui Arjuna; vezi Bhagavad-Gita, XIV, 2). Bogatia, aurul, dominatia fizica, spirituala sau tehnologica, parti ale activitatii gunelor pasiunii si ignorantei, erau dominate necrutator in timpurile preistorice de guna virtutii.

Dar, cu trecerea timpului omul a cazut tocmai din cauza ca a pastrat in preajma locuirii sale prea multe constructuri, inclusiv constructuri simbolice… Pasiunea pentru marile constructii arhitectonice si iconografice masoara de fapt decaderea spirituala a oamenilor si indepartarea lor de misiunea primita la iesirea din izvor. Pentru a se apropia de Cer, pentru a-l provoca la actiuni benefice, omul urban a trebuit sa construiasca edificii tot mai inalte si mai intinse. Geometrismul acestor edificii marete, desigur, nu a picat tocmai atunci in mintea lui Imhotep sau Ghilgames. In anii cind se construiau piramidele gindirea simbolica geometrica, metafizica, numara in Europa de Sud-Est peste 25 de milenii. Timp in care omul est-european tocmai dovedise sa vada ca Polul Nord Ceresc s-a miscat pe un cerc urias si a ajuns in locul de unde s-a pornit.

Reactia la construitul fara noima, reactia la construitul care trece peste limitele de fiintare, polarizarea naturala a lumei urbane si a lumei rustice, face parte din legea dura a constructiei universale, care se polarizeaza de la sine, realizind de la sine un Cosmos “multicultural”, lege pe care si oamenii si zeii incearca din rasputeri sa o puna in folosul fiintarii lor.

Spatiul balcano-carpato-danubian unde s-a descoperit sau unde a fost revelata aceasta lege inca in preistorie, nu a mizat pina recent pe construitul arhitectonic fastuos, nu a transformat imbicsirea urbana in structura serioasa de fiintare. Convietuirea in comunitati supraaglomerate in care caderea omului este foarte rapida, nu a gasit nici in preistorie, nici in epoca istorica partasi in Europa. In plina dezvoltare a orasului grecesc sau roman, Tracia, o tara (in sens etno-lingvistic si cultural) aflata coasta in coasta cu grecii si romanii (urbanizati dupa cucerirea Troiei) a refuzat cu indirjire urbea si alfabetul practic pina in epoca moderna (de fapt e vorba de epoca de dupa Evul Mediu). Si in Romania, si in Bulgaria, si in Albania sau Macedonia, Muntenegru, Serbia, Croatia, chiar si in spatiile de dincolo de aceste limite, Slovenia sau stepa rusa - Ucraina si Rusia, orasul si scrisul au fost un domeniu al prabusirii desavirsirii spirituale, al neputintelor omenesti de a se realiza prin sine insusi, prin forta personalitatii omenesti, trecerea din lumea mortii si a plingerii, in cea a zeilor, a stramosilor si a fericitilor.

Reactia europeana la construitul urban, arhitectonic, religios in epoca predinastica si cea care a urmat practic pina dincoace de Evul Mediu, a reprezentat de fapt (experinta urbana a epocii dinastice este acoperita astazi de mlastini, paduri si nisip) adevarata cale a spiritului omenesc si, posibil, curajoasa si virtuoasa lui menire: salvarea pamintului pentru fiintarile de acum si cele viitoare, pentru sansele pe care le au toti nascutii de a cuceri prin asceza si mila “Imparatia Cerului” (cum sustin crestinii). De ce spiritul universal a ales anume Pamintul pentru acest destin este o intrebare pe cit de chinuitoare pentru Homo Sapiens, pe atit de necesara din punctul de vedere al Fiintarii acum.

Dar poate Homo Sapiens primordial a stiut raspunsul la aceasta intrebare? Poate cunoasterea mai buna a limbajului simbolic primordial, aparut de la sine sau revelat in foarte tinara comunitate omeneasca, limbaj care permitea nu numai depozitarea si transmiterea informatiei, ci si calcularea sanselor celor mai bune de fiintare, inclusiv a sanselor de re-intoarcere in Rai, ba chiar si provocarea acestor sanse prin construitul simbolic care scotea realitatile din probabilitati, a echilibrat fiintarea omeneasca cu intrebarea fundamentala a fiintarii.

De fapt forta cu care a cucerit crestinismul lumea europeana se bazeaza tocmai pe aceste fundamente spirituale, simple si desavirsite. Crestinismul primar, este, in fond, un puternic atac al spiritului arhaic european impotriva invaziei orasului si a templului gigantic. Biserica crestina se zideste in toate comunitatile agrare europene nu pentru a le urbaniza, ci pentru a le unifica spiritual. Straniu, dar rostul acesta unificator, desi a fost construit pe o piramida in capul careia sta un singur om, biserica catolica nu l-a putut realiza in Europa de Apus, urbanizata mai intens. In spatiul agrar sud-est si est european lucrul acesta l-a reusit Biserica Ortodoxa, sinoidala, fara un om in fruntea piramidei religioase.

Rolul deosebit pe care il joaca Femeia in crestinism (Maica Domnului), trinitatea Teica (care poate fi urmarita inca din paleoliticul magdalenian), desavirsirea spirituala prin ruga si asceza (post, ingradire puternica a pasiunilor si ignorantei, refuzul aurului si a construitului gigantesc etc), non-violenta si mila, bucuria desavirsirii spirituale prin asceza simpla, viata simpla, dar puternic spiritualizata din familie, refuzul constructiilor semete (de tipul templului lui Solomon sau a piramidelor faraonilor), sint si o prevestire pentru intregul neam omenesc de pe pamint, care este tot mai atras de aceasta minune stralucitoare a ignorantei - megapolisul, minune tragica pentru fiintare despre care nimeni poate nu a vorbit atit de puternic in Europa ca N. V. Gogol (care a si trait toti anii maturitatii in Germania, Franta si Italia) inca in veacul trecut, in plina epoca a clasicismului filosofic german si francez.

Dar si aceasta tema de discutie ca o posibila reactie la construitul arhitectonic neingradit face parte din subiectul “Nevki prospect”, care a fost cercetat de noi in alta parte (vezi “Weg und WWW. A Portret of the World with Heidegger”, Basarabia, 1999). Aici ne multumim cu aducerea femeii in prim planul cercetarii, aducere realizata atit pe calea crestinismului ortodox, cit si (paradoxal la prima vedere) pe cea a realitatilor tantrice din hinduism sau budism. Demonul placerilor carnale, al pasiunilor pentru bogatie si dominatie nu poate cuceri sufletul simplelor femei din romania care se roaga in taina pentru salvarea tuturor sufletelor omenesti pe podeaua rece, umeda a simplelor, nefastuoaselor manastiri ortodoxe din Nordul Bucovinei, rugi care aduna, iata, si in anul 2000, peste un milion de oameni la sarbatorirea sfintei Paraschiva la Iasi, in romania de Est. Religia patriarhala, monoteista, a iudeilor a putut sa cucereasca spatiul grecesc si tracic, iar apoi Roma si intreaga lumea europeana, anume europeana, doar prin acceptarea femeii ca sfint, doar prin acceptarea treimii primordiale europene, aparute inca la Mitoc, ca ipostaza de fiintare a lui Dumnezeu, dar si prin refuzul constructiilor gigantesti religioase in primele 15 veacuri de crestinism. Lucrurile s-au intimplat si in Bizant, si in alte parti, asa de parca Dumnezeu a ruinat cu mina necredinciosilor templele care au intrecut masura in construit si mindrie dominatoare. Dar aceasta reactie la construit, fiind de natura ne-umana, nu intra in structura acestei cercetari.