v1b5bk
Urmarind un film american, din care am vazut doar finalul, m­am pricopsit zilele trecute cu o notiune juri-dica noua, de care habar n­aveam pina atunci : tata psihologic. Acest concept era opus celui de tata… biologic. Din opozitia termenilor, am inteles imediat ca tatal psihologic era cel cu care s­a obisnuit copilul si de care se simtea legat sufleteste, in timp ce tatal biologic era (impreuna cu mama… tot biologica), coautorul natural al copilului. Tribunalul, care intr­un „proces de partaj” trebuia sa „dea in folosinta” unuia din cei doi tati obiectul disputat : copilul, s­a pronuntat in favoarea tatalui psihologic. Argumente va fi avut, probabil, instanta, iar cei care au vazut filmul in intregime pot confirma sau infirma, dupa judecata proprie, justetea deciziei in urma careia psihologicul a invins biologicul.
In ce ma priveste, abia la sfirsitul filmului mi­am dat seama ca in spatele anecdoticii se ascundea un mesaj mai subtil. Ca totul era… propaganda curata. Ca, dincolo de faptele derulate, asistam la o pledoarie indirecta pentru coeziune in familiile — destul de numeroase in America — in care fie mama, fie tata, fie, in cazul adoptiilor, si mama, si tata educa si intretin copiii altora. Si mai era ceva : o terapie subtila a traumelor ce pot rezulta din asemenea realitati. Am mai vazut filme ame-ricane in care, prin detalii ce pot parea derizorii, se facea propaganda pentru a­i exonera de complexe rasiale pe negri, pentru a intretine curajul si speranta in cele mai disperate situatii, pentru a stimula competitia acolo unde ea treneaza.
E lesne de observat ca functia propagandistica nu e straina de interesele statului care incearca, prin toate mijloacele, sa tina sub control factorii de destabilitate din interiorul lui.
Statul comunist a fost intotdeauna unul paternalist. In privinta asta era foarte inventiv. Lui nu­i pasa, e adevarat, de subtilitati cu tenta umanitara, de tati psi-hologici sau biologici si de alte distinctii juridice sau filozofice. Fara teama de ridicol, el a introdus, in schimb, ideea de tata politic, cu variantele sale parinte, tatuc si cu altele mai indepartate, dar care se inrudesc cu acelasi concept : conducator, invatator, cirmaci. Propaganda facea tot ce­i statea in putinta ca tatal politic sa fie mai important decit cel biologic. Este cunoscuta si, adeseori, citata povestea reala a lui Moruzov, „copilul sovietic” care — victima tragica a propagandei rosii — si­a denuntat parintii biologici, pentru a­si salva tatal politic : pe Stalin, impotriva caruia i se parea ca uneltesc parintii lui adevarati.
Ideea paternalista era cultivata cu asiduitate si se reflecta copios in limbaj : Marx si Engels erau parintii nostri spirituali, iar marele Lenin era tatucul noro-dului oropsit. Un „poet” o spune explicit in versuri candide :
La cinci ani, tata de Lenin mi­a vorbit,
Cind s­a­ntors de pe locomotiva ostenit.
Mi­a spus ca n­a fost rege nici voievod,
Ci un tatuc al oropsitului norod.
a…i
Ma iarta, tovarasa profesoara,
Eu parca tocul nu in calimara
Il moi, ci­n inima­mi ce vesnic o sa bata
Pentru Ilici la fel ca pentr­un tata.
La fel sau chiar mai abitir ! Dar iata ca, dupa moartea lui Lenin, doliul a durat exact… „trei zile cu cea de alaltaieri”, vorba lui Creanga, iar „norodul oropsit” s­a consolat rapid, gasindu­si un tata adoptiv. Tata care — contrazicind ingenios biologia — a devenit peste noapte un tata adevarat. Iar „poetii”, intr­un elan unanim, au ajutat poporul sa inteleaga metamorfoza, confirmind cum nu se poate mai graitor vorba latineasca : PATER SEMPER INCERTUS. Din fericire, noul tata, Stalin (in ruseste, stali = „otel”), calit ca otelul lui Ostrovski, s­a dovedit a fi mult mai grijuliu si mai generos cu odraslele sale decit predecesorul, asigurindu­le indelungi vacante in Siberia ori excursii fara retur pe tarimul umbrelor…