![]() | |
![]() |
![]() ![]() |
Politica de confidentialitate |
|
![]() | |
• domnisoara hus • legume • istoria unui galban • metanol • recapitulare • profitul • caract • comentariu liric • radiolocatia • praslea cel voinic si merele da aur | |
![]() |
![]() |
||||||
ARTA CONVERSATIEI - BUNELE MANIERE | ||||||
![]() |
||||||
|
||||||
i2l12ll IIIIIIIIIIIIIIIIIIIII CONVERSATIA Pericolul care ameninta orice adunare , in jurul mesei familiale ca si la cel mai select bal este plictiseala. Nici calatoria organizata , nici cel mai fastuos dintre banchete nu sunt scutite de plictiseala. Remediul cel mai sigur impotriva ei este conversatia. Ce este conversatia ? Exista o reteta perfect pusa la punct ce asigura reusita in toate situatiile ? Nu , din nefericire ! Nu poti patrunde dintr-odata in acest domeniu care da ocazia unora sa-si desfasoare pe deplin puterea de seductie , iar altora sa comita gafa dupa gafa. Intre ariditatea plictiselii si pericolul ridicolului trebuie sa urmam un drum care ne duce spre ceea ce se numea in evul mediu " la carte du tandres " si ale carui principale etape sunt : tactul , discretia , atentia , insufletirea , amuzamentul , cultura , politetea si sinceritatea. Apar aici , ca in aproape toate manifestarile in comun doua atitudini. Pe de o parte exista unele persoane foarte sigure pe ele , care polarizeaza conversatia , imbatindu-se cu propiile lor cuvinte , vorbind fara incetare si interzicindu-le celorlalti orice participare la discutie. La cealalta extrema , se situeaza a doua categorie : vesnicii tacuti pe care nu ii bintuie nici cel mai mic gind , cei carora le e o frica teribila sa nu greseasca sau sa-si manifeste dezacordul. Vesnicii : " Aveti dreptate " sau cum auzim , mai recent : " Corect ! ". Ajungem astfel la situatia pe care o enunta un umorist : " In orice conversatie sunt doua feluri de indivizi : pisalogii si victimele ". Arta conversatiei nu se invata ca niste formule matematice ci este dobindita mai degraba ca o limba straina , respectind citeva reguli si exersind-o la nesfirsit. Dam aici citeva dintre aceste reguli , dar numai dumneavoastra sunteti in masura sa le acceptati pentru a va comporta agreabil. Nici o conversatie generala nu se poate prelungi multa vreme intre zece sau douasprezece persoane. De aceea o gazda trebuie sa-si faca o datorie din a grupa musafirii dupa niste criterii pe care e bine sa le cunoastem. La acest lucru trebuie sa ne gindim inca din momentul in care facem invitatiile. Veti constata ca cele mai reusite reuniuni sunt acelea in care invitatii au aceeasi profesie sau acelasi " hobby ". Daca acestia sunt medici vor aborda , fara indoiala , subniecte de interes comun. De asemenea , daca invitam numai profesori si mai mult decit atit , daca ei sunt si colegi de cancelarie , discutia se va invirti in jurul meseriei pe care o fac cu pasiune. Sa ne imaginam ca din greseala - caci este sigur o greseala - am invitat si un cuplu de ingineri sau doi oameni de afaceri. In mod cert , acestia se vor simti izolati si se vor plictisi de moarte. Dupa o ora sau doua , vor gasi un motiv sa plece. Cu siguranta ca nu-i intereseaza nici subiectele medicale , nici cancanurile de spital si nici regulile jocului de " bridge " , de exemplu , care au fost discutate cu aprindere toata seara. Dar viata ne obliga sa avem si relatii cu oameni cu diverse preocupari. De aceea , de multe ori , invitatiile pe care le facem ne pun in situatia de a fi gazda unor petreceri in care asistenta este eterogena. Obligatia noastra este sa-i antrenam pe cei prezenti in dscutii agreabile , accesibile tuturor. sa nu vi se para o exagerare , dar rolul nostru nu este departe de acela al unui regizor. Discutia profesionala nu trebuie sa acapareze conversatia pentru ca scopul ei este altul - acela de a afla lucruri noi , de interes general. De aceea vom avea grija sa nu grupam la masa persoane care au aceeasi meserie. Conversatia poate foarte bine sa inceapa printr relatarea unui fapt divers si sa ajunga la consideratii generale asupra eternelor probleme ale vietii. Exista insa subiecte care pot fi discutate doar intre prieteni. Unul dintre ele si nu cel mai putin important , este cel al banilor. Daca este permis sa discuti despre pretul unei calatorii , este o gafa sa discuti despre pretul unui cadou. Asemenea gafe ne fac sa-i recunoastem pe parveniti de la o posta. Dar culmea prostului gust este sa te plingi de lipsa banilor , de necazurile din familie sau de la serviciu. In plus , acest lucru este si inutil - nimeni nu-ti va rezolva problemele ci doar te va compatimi punindu-te intr-o situatie umilitoare. O gafa deosebit de grava este sa ceri consultatii unui om de meserie. Nici un bancher nu-ti va indica , gratuit , cel mai bun plasament pentru banii tai numai pentru ca este invitat in aceasi casa cu tine. Nimic nu-l va constringe sa-ti dea informatiile pe care firma sa le cumpara cu bani grei. Cei mai rai dintre toti sunt totusi bolnavii eterni pentru care un medic este oricind binevenit , uitind ca nimeni nu va putea pune un diagnostic in asemenea conditii. In plus , nici un medic nu va fi deloc fericit sa dea consultatii in timpul liber. Cu umor , ar putea reactiona ca medicul vienez devenit celebru prin raspunsul sau dat cu ocazia unei serate la care i s-a cerut o consultatie : " Va voi examina cu placere , doamna , binevoiti sa va dezbracati." ! Aproape orice avocat sau profesor poate sa va citeze una sau doua anecdote care ilustreaza mania multor oameni pe care ii intilnim deseori in societate , de a amesteca viata profesionala cu timpul liber. Banii , grijile familiale sau profesionale , consultatiile de orice fel sunt deci teme de ocolit. De asemenea , discutiile despre politica si religie sint considerate tabu , deoarece amindoua sunt prea ferm conturate in mintea omului pentru a fi schimbate la o reuniune oarecare fara riscul de a degenera in cearta. Si una si cealalta tin de pregatirea , de gindirea omului variind uneori enorm de la o persoana la alta. Totusi , in cazul unor discutii aprinse sa urmam exemplul celor care nu-si pierd cumpatul. In acelasi timp , rolul gazdei sau , in absenta ei , al altui invitat este sa schimbe subiectul. Sa retinem , in concluzie , ca reusita unei petreceri depinde de talentul gazdei de a-si alege musafirii. Sa nu ne ambitionam sa-i chemam deodata pe toti cei pe care ii cunoastem , numai ca sa scapam de obligatiile pe care le avem. ARTA REPLICII SI CONVERSATIA AGREABILA Trebuie sa fii intotdeauna atent la ceea ce spui , astfel incit sa nu-ti pui interlocutorul in inferioritate , chiar daca esti mai instruit sau mai informat decit el. Asta nu inseamna ca trebuie sa-i dai mereu dreptate celuilalt. COMPLIMENTELE Micile complimente intretin conversatia ca si micile cadouri , prietenia. Nu este o ipocrizie sa-i faci un compliment stapinei casei asupra gustului bun al mincarii , chiar daca nu a gatit-o ea. Dar sa-i spui unei femei de saizeci de ani ca ai luat-o drept fiica ei nu este un compliment , ci este o impolitete . Tot atit de nepotrivit ar fi sa-i spui gazdei : " Minunat acest portelan. Cred ca v-a costat destul de mult ! " CEEA CE TREBUIE EXCLUS DIN CONVERSATIE Multi oameni foarte capabili in meseria lor se simt pierduti odata iesiti din cadrul profesional si sufera in societate de un real complex de inferioritate. Pentru acestia , un singur sfat : sa fie atenti la ceea ce se petrece in jurul lor , sa imite sau sa evite ceea ce le place sau nu. CUM SE INTRETINE SI CIND SE TERMINA Despre ce vorbim in societate ? In Europa nu vei trece drept un om cultivat daca te vei limita la discutia despre vreme. In schimb , englezilor le-a intrat in singe acest subiect pe care-l abordeaza ori de cite ori se intilnesc. Pentru buna reusita a petrecerii , conversatia trebuie sa ramina antrenanta iar o gazda trebuie sa stie cum sa o faca - sa intervina in dialogul dintre doi interlocutori daca este nevoie , si uneori sa concilieze punctele de vedere divergente. Un om care stie sa primeasca invitati nu va da niciodata nimanui impresia ca l-a invitat pentru a ului cu propria lui cultura. Pentru toate receptiile , Brillant Savarin a formulat o regula demna de a fi retinuta : " sa inviti pe cineva inseamna sa-i asiguri o stare placuta pentru tot timpul cit va ramine sub acoperisul tau ". Se spune ca trebuie sa parasesti o petrecere in momentul in care a ajuns in culmea stralucirii. Este cel mai bun mod de a pastra despre ea o amintire placuta. Constatarea e valabila si cind este vorba despre conversatie. Nu exista subiect pe care sa-l poti epuiza si tocmai in aceasta consta farmecul lui. Problema incheierii unei conversatii - ceea ce echivaleaza cu terminarea petrecerii - este foarte importanta. Ea depinde de musafiri , nu de gazda. Dar din dorinta de a participa in sfirsit si ea la discutii , aceasta poate comite mai multe greseli. Prima greseala : dupa ce a servit toate felurile de mincare si toate bauturile , gazda ar vrea sa se bucure de invitatii sai pentru a sta de vorba linistita si trece la " o curatenie generala " , stringe tot , spala toate vasele , scututra fata de masa etc - cu o ostentatie de care nici macar nu e constienta ! In mod firesc , musafirii simt in acest moment un semnal de plecare. Acum tot gazda comite a doua greseala : incearca cu orice pret sa-i retina. Se simte jignita , implora , ascunde posete , fulare. Chiar daca dorinta de a pleca a invitatilor nu era ferma , acum va deveni pur si simplu din dorinta omului ce se revolta fata de orice constringere. Deci cum trebuie procedat ? Daca suntem gazde se e o masa festiva , cu invitati importanti , ne vom misca foarte rar si incet , dar eficient. Putem stringe tot ce este in plus , putem schimba scrumierele , dar nu cind vrem noi , ci cind se iveste un moment prielnic si nu in mijlocul unei conversatii pasionante. Sa nu ne dorim in acel moment ca totul sa fie " pahar ". O casa deranjata in timpul unei petreceri arata foarte bine. Mai avem la indemina si cealalta solutie , pe care am mai amintit-o : sa lasam musafirii sa participe la pregatirea mesei pentru desert si cafea. Daca gazda da tonul cu naturalete nimeni nu se va simti jignit si vom observa ca sa fii gazda nu este o corvoada , ci o placere. Bineinteles ca nu e vorba de o reuniune pretentioasa. In acest caz trebuie sa apelam la un ajutor din afara. Putem de pilda sa chemama femeia care ne ajuta la curatenie pentru a spala vasele si a ne fi de folos la bucatarie. Nu este exagerat sa angajam doi chelneri calificati care vor face indatoririle gazdei sa fie foarte usoare. In ambele cazuri musafirii vor da acestor persoane mici sume de bani ( dar nu prea mici ). Celelalte greseli care pot strica o reuniune reusita sunt comise de invitati. A-ti anunta dorinta de a pleca cu voce tare si tinind mortis sa-ti iei ramas bun de la toata lumea , cind vezi ca toti se simt foarte bine , este de neiertat. Sa te retragi discret , sa pleci neobservat , transmitind toate cele bune tutror prin amfitrion este formula ideala. La fel de neplacut este sa insisti cu tot dinadinsul sa se prelungeasca petrecerea , chiar daca simti ca toti ar dori sa fie acasa in pat , sa se odihneasca in sfirsit. S-ar putea sa ai succes , sa se ramina peste limita , dar amintirea acelei nopti pierdute va provoca multa vreme cosmaruri tuturor , inclusiv gazdei. IMPORTANTA TINUTEI Nu putem vorbi despre conversatie - despre arta de a gasi subiecte interesante si de a le sustine cu verva - fara a ne referi la relatia strinsa dintre acestea si felul in care ne prezentam in societate. Aceste sugestii sunt valabile pentru toate ocaziile in care " iesim in lume " , fie ca e vorba de o receptie , fie ca e vorba de o vizita neprotocolara la niste prieteni apropiati sau chiar la membrii familie care locuiesc separat de noi. Cind tusesti , stranuti sau casti este obligatoriu sa duci mina la gura. Cind stranuti schitezi un vag semn dezolat care inchide incidentul. Este politicos sa ne facem ca nu observam si sa renuntam la atit de obisnuitele : " Noroc ! " , " Sanatate ! " , " Ai sa faci chef !". Se crede ca este politicos sa rostesti aceste formule. Gresit ! A nu-ti privi interlocutorul in timp ce vorbesti cu el trece drept lipsa de respect. Dar aceasta regula nu te autorizeaza sa-l privesti fix si sa-l studiezi din cap pina in picioare. Cind vrei sa vorbesti cu o persoana care este mai departe de tine , e bine sa-ti stapinesti nerabdarea pina cind gasesti o ocazie favorabila sa te apropii de ea. De asemenea , in societate , nu cinti , nu fluieri , nu fredonezi o melodie , chiar daca esti inzestrat cu o voce fermecatoare. Oricit de serioasa ar fi o discutie , trebuie sa-i acordam interlocutorului nostru un suris amical. Dar sa ne abtinem sa ridem indelung cind povesteste cineva o istorioara , si cu atit mai mult cind o facem noi insine. De asemenea , nu vom ride cind cineva face o mica gafa , deoarece nici noi nu suntem scutiti de asemenea incurcaturi. Se poate intimpla , ca din anumite motive - de pilda ceilalti invitati nu au sosit inca - un musafir sa nu aiba cu cine sta de vorba. In aceasta situatie o gazda atenta va avea grija sa-i gaseasca celui care se plictiseste o ocupatie agreabila. Ii va oferi ceva de baut , ii va da o revista sau ii va propune sa aculte muzica. La rindul lui , invitatul , va astepta linistit fara sa aiba dreptul de " a-si omori timpul " facind o inspectie prin toata casa si cu atit mai mult sa atinga diferite obiecte ce-i stirnesc curiozitatea. Ne putem uita in biblioteca , dupa ce am cerut voie , dar nu ne vom lua un brat de carti pentru acasa. Vom cere daca dorim , una singura avind grija sa precizam cind o aducem inapoi , si sa o si aducem ! La rindul ei gazda ar trebui sa noteze intr-un caiet pregatit in acest scop - cine , cind si ce carte a luat. Nu va bazati pe memorie ! Procedati la fel cu casetele video sau audio. Daca cineva se simte jignit e de rea credinta. CUM NE EXPRIMAM Este de la sine inteles ca trebuie sa amintim referitor la conversatie , citeva reguli privind limbajul pe care il folosim. Coversatia este o excelenta scoala de retorica. Unde am putea sa ne familiarizam mai bine cu arta vorbirii decit intr-un cerc de persoane cultivate ? Sa asculti cu atentie ce se spune , sa te straduiesti sa folosesti un limbaj ales , analizindu-te cu simt critic este cel mai bun mijloc de a-ti imbogati vocabularul si de a-ti largi posibilitatile de exprimare. Frecventarea regulata a unei societati alese dezvolta in acelasi timp spiritul nostru analitic , simtul de observatie si capacitatea de a face o sinteza. In fiecare zi intilnim persoane care nu sunt capabile sa finalizeze o idee. Negasindu-si cuvintele potrivite ele lasa frazele neterminate si povestirile in coada de peste ! Exemplul clasic prin care psihologii demonstreaza dificultatea de a te axprima fara a recurge la semne este cel al scarii in spirala pe care trebuie sa o definesti in putine cuvinte. Din o suta de persoane carora le-am pune intrebarea , abia zece ar reusi sa raspunda fara sa deseneze in aer un tirbuson ascendent ! In plus , putem avea surprize dezagreabile , caci e posibil ca cineva din societate sa fi invatat limba respectiva pe genunchii bunicii si sa inteleaga perfect observatia neplacuta pe care ai facut-o la adresa lui. Trebuie sa renuntam la acest obicei prost ca si la semnele conspirative , vorbitul la ureche , clipitul semnificativ din ochi , la gesturile cu mina pe care le credem discrete , intr-un cuvint , la tot ce exclude din conversatie pe ceilalti. Un loc special il ocupa aici folosirea incorecta a limbii , fie din ignoranta fie din neglijenta. Pentru un om mai putin instruit sau pentru un autodidact , daca sunt constienti de handicapul lor , solutia de a nu se face de ris foarte simpla - ocolesc cuvintele de a caror semnificatie si pronuntie nu sunt siguri. Ideal ar fi sa se lamureasca pe loc intrebind ceea ce nu stiu sau consultind un dictionar. Nu este deloc degradant sa intrebi : ce este napul ; nu-mi este clar termenul de loby ; ce se intelege prin fezabil ? ce este o lipotimie ? Mai penibila este situatia in care o persoana cu o functie importanta vorbeste incorect. Uneori , momentul este doar amuzant. Dar , cind ne gindim ca suntem un popor care a fost condus atitea decenii de oameni incompetenti si inculti , nu putem sa nu ne intristam. Un director al unui liceu de prestigiu avea mereu dificultati la citirea darii de seama , si , cind ajungea la analiza muncii in ateliere , oscila vesnic intre " maestrii " si " maistri ". Nu a invatat niciodata sa spuna corect maistri ! Folosirea gresita a cuvintelor poate face obiectul unor studii de specialitate. Ma voi opri numai la citeva exemple pe care le-am retinut absolut intimplator , exemple stupefiante si aproape incredibile. Un inalt demnitar este intervievat pe tema cuplului Ceausescu pe care il cunostea indeaproape : " Vorbeau intr-un limbaj marginalizat ", spune acesta. " Cum adica ? " , incearca sa se lamureasca pierit reporterul. " Adica un limbaj de la marginea orasului ! " In timpul prezentarii jurnalului de actualitati un crainic stranuta. Este omeneste ! El nu trece peste incident , ci se simte dator sa precizeze : " Ma scuzati , este o simpla indispozitie locala ! " Crainica de la jurnalul de actualitati spune cu dezinvoltura : cultul mo'zaic ( nu moza'ic ) ! Il auzim frecvent pe un mare politician spunind : " Avem de rezolvat prioritati de intiia mina " si , mai grav : " Am avut pina acum guverne libertine ! ". In toate tarile cad guverne , poate cad si din cauza libertinajului , dar , in mod cert personajul nostru nu cunostea sensul cuvintului " libertin " - indecent , usuratic , desfrinat. Nu putem folosi un cuvint in sensul dorit de noi pentru simplul motiv ca din ignoranta am crezut ca inseamna altceva ! In cazul de mai sus , cel care l-a utilizat a vrut sa spuna ca precedentele guverne nu au respectat riguros legea , asumindu-si libertatea de a o interpreta. Este cu totul altceva ! A NU SE NEGLIJA In orice ocazie si in orice conversatie trbuie sa-ti cunosti locul. Daca invitatul de onoare atrage atentia asupra lui este normal. Dar daca un invitat insignifiant acapareaza intentionat intreaga conversatie , atrage toate privirile spre el , intr-un cuvint se doreste punctul de atractie , aceasta este considerata ca o evidenta lipsa de tact. Sa-ti povestesti necazurile familiale sau intime cu voce tare in fata unei adunari intimplatoare , pe deasupra , sa te arati agresiv fata de ceilalti invitati constituie gafe care nu ne sunt iertate. Sa critici , sa vrei sa corectezi micile manii ale celorlalti instantaneu , inseamna sa te manifesti ca un om marginit. Poti foarte bine sa te abtii de a face unui filatelist remarci dispretuitoare la adresa micilor patratele de hirtie colorata , sa renunti sa tii o conferinta unui fumator asupra pericolului tutunului , sau o alta unui superstitios despre succesele tale obtinute intr-o vineri , pe data de 13. |
||||||
![]() |
||||||
![]() |
||||||
|
||||||
|
||||||
Copyright© 2005 - 2025 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite |
![]() |
|