-DIN PUNCT DE VEDERE IDEOLOGIC-

In studiul sau asupra partidului politic, d-l Dim. Gusti da urmatoarea definitie:”

Partidul politic este o asociatie libera de cetateni, uniti in mod permanent prin interese si idei

comune, de caracter general, asociatie ce urmareste, in plina lumina publica, a ajunge la

puterea de a guverna pentru realizarea unui ideal etic-social”.

Prin aceasta definitie d-l Gusti vrea sa deosebeasca in mod lamurit partidul de

toate celalalte “unitati sociale”: casta,clasa, familie etc. , apoi de asociatii efemere ( intrunire

publica etc). Partidul politic nu poate cuprinde decat cetateni ai statului, se deosebeste deci de

asociatii de supusi straini. Partidul politic trebuie apoi “sa urmareasca a ajunge negresit la

puterea de a guverna”, prin care se deosebeste de alte asociatii permanente urmarind alte

scopuri. Partidul politic trebuie sa lucreze “ in plina publicitate”. Adica mai pot exista asociatii

cu tendinta de a pune mana pe putere, dar acestea nu sunt partide: nihilistii, fracmasonii,

mafia etc.”

Se vede ca d-l Gusti nu vorbeste de partidul politic in general. Ci de un anumit

partid politic, si anume de partidul politic al “ democratiilor moderne”.

Pentru a putea cuprinde toate cazurile posibile, o definitie adecvata pentru

partidul politic poate sa fie astfel : “Orice asociatie de cetateni nazuind a acapara puterea

politica (prin orice mijloace si pe orice cai ) este un partid politic”.

Fixand structura fundamentala, adica diferentierea intre clasa politica si multime,

formarea de partide politice se va referii in mod necesarla raporturile intre clasa politica si multime si la schimbari de structura in interiorul acestor doua parti constitutive ale sistemului

politic.

Cand rasa, limba, religia, interesele economice, trebuintele materiale si ideale ar fi

Identice si opuse unor comunitati de alta rasa, limba, religie si de alt gen de viata -; coeziunea

interna ar cat se poate de perfecta si cele doua grupuri ( diferentiale numai in baza diviziunii

muncii politice ) ar fi in stare de echilibru. Am amintit insa ca un astfel de echilibru ar

presupune o diferentiere politica organica, biologica, adica indivizii celor doua clase ar trebui

sa aiba o constitutie psiho-fizica deosebita si adaptata functiunii lor, adica unii sa fie nascuri si

organizati pentru dominatiune,ceilalti pentru ascultare. Analizand constitutia psiho-fizica

individuala, gasim ca realizarea unui echilibru perfecta este imposibila,dar,pe de alta parte,

gasim totusi ca natura individuala este maleabila si adaptabila la cele mai diferite functiuni,

astfel ca dintr-un substrat cu o diferentiere organica foarte redusa ( sexe si varste ) se pot

naste forme sociale foarte variate si complexe. Si animalul interpreteaza fenomenele, dar la

om intervine graiul, posibilitatea de comunicare a interpretarii si transmitere de la un individ la

altul si de la o generatie la alta. Astfel cu ajutorul graiului, se formeaza “concepte”, care

transforma realitatea sensibila si vesnic schimbatoare intr-o realitate inteligibila, fata de care

indivizii care au aceleasi concepte actioneaza intr-un mod uniform. In mediul social, adica in

grupul social din care face parte ( familie etc) individul gaseste un sistem de concepte, in baza

caruia isi orienteaza actiunea fata de lumea inconjuratoare. Durkeim a incercat sa dovedeasca

ca acest sistem de concepte a fost intai de natura “religioasa”, iar din religie s-au diferentiat

apoi celalalte sisteme concepte. Auguste Comte luand ca criteriu al progresului rationalizarea

progresiva a conceptelor ( concordanta actiunii omenesti cu legile naturale = obiective ) a

elaborat legea celor trei stadii. Se presupune deci ca oamenii pot ajunge la o omogenitate de

idei, la un sistem comun ( interindividual ) de concepte -; si acest sistem ar forma baza pentru

solidaritatea lor perfecta. Imperfectiunea solidaritatii, dezechilibrarea sociala, la randul ei, ar

rezulta din dezechilibrarea ideilor, din lipsa unui criteriu comun pentru actiunea individuala.

Unitatea unui grup social, separatiunea sa de alt grup, sau antagonismul sau fata

de alt grup, e intemeiat si se mentine pe baza unor concepte elaborate in interiorul grupului si

transmise din generatie in generatie, si care constituie tot atatea principii de coeziune

interioara a grupului -; in masura ce se deosebesc de conceptele altor grupuri. Dar nu e exclus

ca intre grupuri diferite sau intre parti din grupuri diferite sa se stabileasca concepte comune,

deci puncte de atingere, care ar slabi antagonismul grupurilor slabind totodata si coeziunea lor

interna. Gasim astfel ca deosebirea de rasa poate constitui un antagonism accentuat intre

grupuri si poate servi ca principiu de coeziune interna, tot astfel deosebirea de limba, de

religie, de gen de viata. Din punct de vedere al grupului, oamenii se vor impartii deci in albi si

colorati, crestini si pagani, romani si straini, agricultori si nomanzi etc. Contactul real ( istoric )

intre grupuri a creat si creeaza situatii in care aceste principii se ciocnesc, se incruciseaza si

imping la procese sociale, la formari noi de unitati sociale.

O dominatiune politica, o ierarhizare a vointelor individuale pentru instituirea si

mentinerea unei dominatiuni politice, nu e posibila fara un principiu de antagonism extern,

care e totodata si principiu coeziunii interne. Aceste principii, pentru societatea omeneasca nu

le putem descoperii decat prin “ intelegerea interpretarii subiective” ale fenomenelor sociale.

Uniformitatea actiunilor individuale, organizarea lor pentru atingerea unui scop

colectiv, rezulta si se explica din “ideologie”, adica din sistemul de concepte elaborat in grupul

social si acceptat de individ in baza principiului efortului minim. Individul gaseste in grup forme

tipice de gandire, care-I inlesnesc o orientare repede asupra mijloacelor potrivite pentru

satisfacerea trebuintelor sale -; fara a se izbi de interesele semenilor sai. Tendintele ,

instinctele si sentimentele sale egoiste se indreapta spre o stinta lamurita de experienta multor

generatii, aceeasi experienta dandu-I individului si mijloacele cele mai potrivite pentru

atingerea tintei.

E numai o chestiune de oportunitate metodologica, daca aratam neintrerupt

izvorul originar al mobilelor actiuni individuale, adica “ constiinta “ individuala, sau daca

construim unitati supraindividuale, prinzand sistemul de concepte comune, care sta la baza

unitatii sociale, sub un concept nou al societatii, sau al sistemului social, atribuindu-I acestuia

o experienta in timp si spatiu independenta de individ. Reducand problema individualismului la

o simpla chestiune de metoda, dobandim posibilitatea sa tratam procesele sociale, pe de-o

parte ca procese naturale ( sau mai lamurit ca procese mecanice desprinse de cauze

externe), iar, pe de alta parte, ca procese izvorate din natura elementelor care compun

sistemul social, aceasta natura fiindu-ne cunoscuta din stiinta pshihologica.

Astfel structura formei politice ( instituirea dominatiunii unei minoritati asupra unei

majoritati) se explica ca fenomen natural din contactul si antagonismul comunitatilor omenesti

in lupta pentru ocuparea unui loc in spatiu. Explicarea aceasta naturalista-biologica ( principiul

diviziunuii muncii in sisteme organice ) poate fi intregita prin analiza proceselor psihice

desprinse in constiintele indivizilor care compun sistemul social.

In concordanta cu constructiile rationaliste ale savantiilor, tipul curat al sistemului

politic ar fi reprezentat prin diferentierea in minoritatea guvernanta si majoritatea guvernata,

cooperand in deplina armonie pentru scopurile statului : adica apararea patriei impotriva

dusmanilor. Carmuitorii ar organiza si conduce armata, ar grijii pentru educatia cetateneasca

si pentru selectionarea indivizilor in vederea apararii nationale, ( toate acestea in mod

“dezinteresat” ), iar poporul de jos ar produce in ascultare si supunere toate cele trebuincioase

pentru intretinerea armatei si a conducatorilor.

Privite din afara toate sistemele politice prezinta acest caracter fundamental. Dar

problema e ca, analizand interpretarea subiectiva, vom gasii ca indivizii sau grupuri de indivizi

opun rezistente, ca in natura individuala sunt instincte si tendinte care prijmeduiesc neintrerupt

echilibrul sistemului social. Perfectiunea sistemului, rationalistii o vad in acceptarea voita si

constienta a rolului pe care individul il poate avea in societate in conformitate cu aptidudinile

sale naturale ( ereditare si dezvoltate printr-o educatie rationala ). Formele reale ar fi deci

“imperfecte” intrucat multimea trebuie adeseori “constransa” laascultare, iar carmuitorii, pe de

alta parte, nu au in vedere numai binele comun, interesul colectivitatii, ci sunt determinati in

actiunile lor de “ interese egoiste “, sete de bogatie in primul rand, si apeleaza, pentru a-si

forma instrumente de dominatiune ( armata , functionari etc ), iarasi la interesele egoiste ale

supusilor.

Din aceaste contrazicere intre tipul pur rational ( ideal ) al sistemului politic si

formele concrete, realistii au incercat sa construiasca adevarata icoana a statului, luand ca

premisa “ egoismul “ si ajungand la concluzia ca diferentierea intre guvernanti se face pe baza

diferentierii in oameni brutali si vicleni, ( clasa politica ), si oameni naivi, superstitiosi si prosti ( multimea ). Noi putem lua tipul rational ca punct de sprijin pentru clasificarea si ierarhizarea

sistemelor politice, considerand abaterea de la el ca deviatie, explicata prin interventia de

factori irationali ( Max Weber ), sau putem lua tipul irational ( egoist ) considerand celalalte

tipuri ca deformatii ale acestui tip “ natural “ ( Le Dantec ).